Oameni

Lat. homo provine dintr-o rădăcină PIE desemnând pământul: *g’hom- ( lit. žmōgùs “om al pământului, om simplu, ţăran” , got. , v. engl. guma “bărbat” ).

“Omul” nostru e, deci, un pământean, unul de-al locului.

*

Engl. man are o istorie probabil mai curioasă ( PIE *mAnw- “bărbat”, din nostratic *mänV ).

Din nostr. *mänV “bărbat” provine proto-uralicul *mańćV “bărbat, persoană”, care l-a dat pe “magyar”.

Rădăcinii nostratice îi corespunde în familia afro-asiatică *ma/in- “bărbat”. Aici apare un fapt interesant: în egipteană radicalul a dat mnyw “păstor”.

Să fi fost acest cuvânt, la origine, numele unui trib de păstori ?

Asemănarea dintre “man” şi “a mâna” e probabil doar întâmplătoare. Există PIE *mandǝr- “ţarc, adăpost de vite” ( v.gr. mándrǟ “staul”, v. ind. mandurā “grajd de cai” ).

O rădăcină nostratică “dubioasă” ( *mVSV “bărbat” – lat. mās , dravid. *māc- “bărbat” ) poate fi aceeaşi cu *mänV ( cf. starling.rinet.ru )

*

Două cuvinte ar putea fi legate de o veche denominaţie a omului/bărbatului: “mocan” şi “moţ”. Pe lângă derivarea din termenii expresivi “moacă” ori “moţ” există multe alte posibilităţi etimologice.

Ar putea fi legate de scoţianul “Mac” , de tracul muka “clan”.

P.d.a.p. , cred că e plauzibilă şi o origine în PIE makh-o-s “sălbatic, îndrăzneţ” ( v.ind. makhá- “vesel, viguros” , v. gr. mákhlo- “sălbatic, desfrânat” ). Mocanii, ca şi moţii, erau oarecum marginali în Transilvania, oameni “sălbatici” ai munţilor; probabil că această marginalitate provine din timpuri mai vechi- ca şi numele-, datorită ei populaţia conservându-şi arhaicitatea.

După cucerirea romană a Daciei, este mai plauzibil chiar să fi supravieţuit şi să se fi perpetuat tocmai populaţiile marginale, nu tribul regal al dacilor.

*

Din PIE *sebh “trib” provine, după I.I. Russu, numele zeului trac Sabazios.

Din rădăcină ar proveni şi numele suebilor/şvabilor şi al sabinilor, v. ind. sabhā “adunare, congregaţie, societate”.

Aceeaşi origine cred că o are şi rom. “sâmbră”

“SÂMBR//Ă ~e f. înv. Întovărășire în vederea realizării unor lucrări comune (mai ales agricole). [Sil. sâm-bră] /cf. alb. sëmbër, sb. srebra” ( NODEX )

Numele Săbărelului – dans popular din Muntenia – ar proveni însă din cel al unui râu ( cf. DER ):

“săbărél (-le), s.n. – Dans tipic din Munt. De la Sabar, rîu în Munt.”

*

În legătură cu “forţa vitală” masculină poate fi PIE *(a)ner- “bărbat” ( alb. ner “bărbat, persoană”, lat. neriōsus “puternic”, hit. innarawant “puternic” ). În albaneză, limbă tracică, acest radical stă la originea numelui generic al oamenilor, omenirii.

S-ar putea spune multe despre asemănările şi deosebirile dintre njerëzimit şi omenire.