Călău şi scaloi

După unii lingvişti, “călău” este un cuvânt autohton; iată definiţia în DER, cu etimologia cea mai acceptată:

” călắu (călắi), s.m. – 1. Gîde. – 2. Tiran, asupritor. Țig. kalo „negru” și „țigan” (Miklosich, Zig., 229; Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 272; Gáldi, Dict., 226); cf. rezervele lui Graur 132. Se explică prin împrejurarea că se recrutau călăi exclusiv dintre sclavii țigani, întrucît îndeletnicirea lor era considerată extrem de rușinoasă. Cf. și sp. caló, și probabil lat. med. caloforcium „furcă”, de unde fr. califourchon, în care primul element nu a fost explicat pînă acum (Littré și Dauzat îl consideră inexplicabil; Schuchardt propunea o imposibilă der de la caballus; Gamillscheg presupune un *confurcium și Bloch-Wartburg recunoaște cuvîntul breton kall „testicule”). Cel mai probabil este că lat. caloforcium însemna, cum atestă glosele „furca gîdelui”. Pentru Lahovary 321, călău este cuvînt autohton, anterior invaziei indoeurop. “

Acest “călău” mi se pare înrudit cu lit. kalavijas “sabie”, care ar proveni (cu semnul întrebării) dintr-un PIE *keld- “sabie”.

Există însă multe cuvinte similare puse pe seama PIE *(s)kel- “a tăia”: irl. colainn “carne”, galez celain “cadavru”, got. skilja “măcelar” ; alb. hele “suliţă”.

Din aceeaşi rădăcină provine tracul skalme “sabie”.

*

Un alt cuvânt interesant din română este “scaloi”

” scalói¹, scalói, s.m. și scaloáie, s.n. (reg.) 1. fir de ceapă răsădită care nu a făcut bulb. 2. căpățână de usturoi nedezvoltată, fără căței, formată dintr-o bucată. 3. varză cu căpățâna nedezvoltată. 4. grăunte.” (DAR)

” scalói², -oáie, adj., s.m. (reg.) 1. (adj.; despre copii) zburdalnic, vioi, neastâmpărat; (despre oameni) inoportun, plictisitor, insistent. 2. (s.m.) copil sau tânăr foarte vioi, neastâmpărat. 3. (s.m.) persoană foarte slabă și înaltă. 4. (s.m.) om înalt și molâu. 5. (s.m.) femeie sterilă. 6. (s.m.) unul dintre numele diavolului. ” ( DAR )

Dacă nu e vorba de omonime, e dificil de găsit “firul roşu” comun acestor sensuri uneori contradictorii ( vezi “copil sau tânăr foarte vioi, neastâmpărat” vs. “om înalt și molâu” ).

Posibil legat de  “scălâmb” şi “scalen” ( ~  strâmb, diform, stârpitură; vezi sensul de “plantă nedezvoltată” al lui scaloi, fie ea ceapă, usturoi sau varză).

Poate fi înrudit cu “călău”, dacă ambele reflectă cumva ideea de “a tăia” ( în cazul lui “scaloi” -plantă nedezvoltată ori femeie sterilă).

Există însă o rădăcină PIE (reflectată, din câte se spune, doar în sanscrită şi armeană): *skal- “to swing, to make mistakes”; v.ind. skhalati “a se împiedica, a se clătina, a greşi” poate fi înrudit cu rom. “a (se) scălâmbăia”; iar arm. sxalem “a păcătui, a greşi” poate fi legat, ca sens, de rom. “scaloi”=diavol.

Unul din sensuri pare a fi însă cel de “înalt” sau “lung” – vezi “fir de ceapă răsădită care nu a făcut bulb” sau “persoană foarte slabă și înaltă”. Posibil legat de “schelet”, PIE *(s)kele- “uscat” ( let. kàlss “slab, osos” ; vezi sensul lui “uscăţiv” din română). O altă posibilă legătură (îndepărtată) o văd însă cu let. kleins “slab”, lit. klynas “rest, fragment” şi engl. lean.