“ceápsă (cépse), s.f. – (Banat, Trans., Bucov.) Bonetă, scufiță, comănac. – Var. ceapță. Etimonul trebuie să fie un cuvînt sl. (čepicĭ „mitră”), care pare să fi intrat în rom. prin intermediul sb. čèpac, slov. čepica sau mag. csápsza (Cihac, II, 47; Iordan, Dift., 72; DAR; Gáldi, Dict., 87); cf. și rus. čepec „bonetă”, pol. czepiec „bonetă”. Edelspacher 11 derivă forma mag. din rom., fără a fi însă probabil acest fapt. Cf. șapcă. – Der. cepiță, s.f. (Trans., rar, bonetă militară), din mag. csapica. ” (DER)
O “ceapsă” foarte interesantă apare la un costum femeiesc din zona Hunedoarei, la 1910, prezentat pe site-ul http://www.romanianmuseum.com :
Din câte se vede, autorii site-ului menţionat compară ceapsa cu căciula dacică a regelui Decebal.
În reprezentările romane (columna, monumentul de la Adamclisi), femeile dace sau gete nu par să poarte aşa ceva în cap (deşi zeiţa Bendis are “bonetă frigiană”).
Ceva asemănător, însă, e întâlnit la un costum de cneaghină din Ucraina (vezi aici) . Se poate ca această “ceapsă” să ne fi rămas de la slavi ( împreună cu titlul de cneaz , care în Transilvania medievală ajunsese să însemne doar un ţăran român mai înstărit ).
Pe acelaşi site mai sunt redate diverse costume populare din zona Haţegului; “ceapsa” apare doar la costumul feminin din subzona Hunedoarei, nu şi mai spre munte (subzona Pădureni, care ar trebui să fie mai “conservatoare” d.p.d.v. etnografic).
Originea autohtonă a acestui articol vestimentar pare deci îndoielnică, nefiind totuşi exclusă (tocmai aici… 
)
