Istoriile lui Roderick

Aprilie 20, 2008

Istorie şi continuitate

Filed under: Historia — Roderick @ 9:14 pm

Istoria e plină de învingători şi învinşi, de supravieţuitori şi dispăruţi.

Paradoxul morţii istorice: cel rămas în viaţă nu schimbă în niciun fel identitatea celui ucis, în timp ce acesta, prin dispariţia lui, aşază viaţa supravieţuitorului pe un nou făgaş, schimbându-i destinul şi chiar identitatea.

O plantă vie îşi are rădăcinile într-un strat gros de plante moarte.

Prin orice locuire a unui spaţiu, locuitorii lui anteriori îşi lasă amprenta de neşters asupra noastră. Prin simplul fapt că locuirea lor de mai demult a făcut, într-un fel sau altul, posibilă locuirea noastră acum. Prin faptul că ne raportăm la aceleaşi locuri, la aceeaşi devenire a spaţiului fizic. Restituirea memoriei predecesorilor, adică a mesajului vieţii lor, mi se pare un deziderat suprem al istoriei.

Acest mesaj îl avem în noi, dar nu reuşim să-l citim.

În istorie nu se pierde nimic. Doar confuzia e mare.

***

Predispoziţiile mele psihologice mă fac să mă bucur oarecum de ideea că o parte a strămoşilor mei au trăit aici din cele mai vechi timpuri.

Dar chiar dacă nu a fost aşa, miracolul acestei ţări numite România constă în perpetuarea vie a simbolurilor. Acesta e poate singurul lucru care contează. Simbolurile poartă în ele viaţa eternă.

Partea materială a omului, genetica, mă interesează prea puţin. Identitatea unui popor nu e dată de trup, ci de Duh. Nu e vorba de psihologie, ci de spiritualitate.

***

S-a spus că majoritatea românilor au trăit în bordeie până în secolul al 19-lea, dar -ce să vezi?- ei cică nu au nicio legătură şi continuitate cu locuitorii preistorici ai bordeielor pre-indo-europene.

Ceva de genul: „vlahii au fost ciobani, dar brânza e slovacă”. Fără comentarii…

Eu nu ştiu în ce măsură prezint o linie genetică strict „autohtonă”. După origini, nici nu sunt român pe de-a-ntregul. Însă, repet, tot ceea ce se întoarce în pământ contează prea puţin; coincidenţă sau nu, aşa credeau şi dacii.

Imaginaţi-vă că dintr-un zid sunt scoase mereu cărămizi şi înlocuite cu altele. Zidul rămâne, îşi păstrează identitatea. Aşa se întâmplă şi cu corpul nostru- ne sunt permanent înlocuite moleculele. Ceea ce contează e structura. În istoria noastră, a românilor, structura a rămas dacică, indiferent câte „cărămizi” au fost înlocuite.

***

În general, suport cu mare greutate tribalismul şi clicile din societatea umană. Detest orice „construcţie” ( de fapt destrucţie) bazată pe inerţia simpatiei şi afinităţile sub-umane, pe unitatea de „sânge” sau interese.

Sentimentul naţional autentic- care la orice popor are ceva sacrua depăşit tribalismul reptilian şi „clicile” conjuncturale.

Sentimentul naţional este bazat pe recunoştinţă şi dăruire faţă de oameni şi lume- atât lumea spaţio-temporală cât şi cea de dincolo de spaţiu şi timp. Multe naţiuni îşi au chiar reperele explicite în Divinitate.

Acest sentiment naţional se revarsă în cel uman precum  râurile în mare. Nu poţi fi om cu adevărat fără a aparţine unui popor; nu poţi inversa ordinea cuvenită  a recunoştinţei, după cum râurile nu pot curge invers.

Există poate la toate popoarele o uitare, o degradare a sentimentului naţional, o decădere care îşi găseşte mereu scuzele şi – ca orice decădere- îşi inventează un cer senin şi se pretinde progres.

Ne găsim scuza de a fi uitat ceva în pretenţia de a şti acum totul, în altă formă. Iar ceea ce am uitat nici nu a existat…

5 comentarii »

  1. Nu credeam ca mai sunt si altii pe care ii pasioneaza astfel de subiecte(In fine nu prea multi)…Eu mereu am fost fascinata de DACI.Blogul tau e genial.

    Comentariu de julierock17 — Mai 21, 2008 @ 5:02 pm | Răspunde

  2. Cele mai multe din lucrurile pe care le prezint ori le sustin aici sunt dezaprobate de specialisti, ori in cel mai bun caz admise cu o probabilitate foarte mica. Nu bag mana in foc pentru ele si nu vreau sa induc pe nimeni in eroare.
    Pe de alta parte nici comunitatea „dacologica” nu imi impartaseste viziunea, asa incat opiniile mele se situeaza „intre ciocan si nicovala”

    Aprecierea ta ma onoreaza peste masura. Evident ca nu merit asemenea laude.

    La opinii pot renunta; la crezul meu -nu.
    Spiritul dacic poate fi inviat, asa cum din cateva celule ori dintr-o secventa de ADN poate fi re-creat un organism viu. Conteaza sa vrem asta.

    Comentariu de roderick — Mai 21, 2008 @ 5:46 pm | Răspunde

  3. Minunat articol , cam asa gandesc si eu , desi am un nume cu radacina slava ( cred ) , Stan , ma consider dac si mi a placut comparatia cu zidul care ramane acelasi , chiar daca se mai schimba cate o caramida . Oricum in sprijinul descendentei dacice vine si faptul ca in copilarie am fost blond cu ochii albastrii ( acum sant saten cu ochii albastri ) fara insa a avea figura tipica de slav , nasul si fata mea fiind mai aproape de modelul dacic , dupa cum este prezentat pe Columna .

    Comentariu de oroles — Septembrie 9, 2009 @ 8:08 pm | Răspunde

  4. Sunt de acord cu tine Roderick asupra spiritului unui popor care supraviețuiește și fără o bază clar etnică,de sânge..însă nici principiul ăsta nu trebuie exagerat ,până la o adică,un Cabral negru ca abanosul e la fel de român ca o struțo-cămilă.Deci să nu intrăm într-o capcană aici!

    Comentariu de Ioan Albu — Decembrie 19, 2009 @ 6:07 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: