Istoriile lui Roderick

Mai 31, 2008

Zeul-meşteşugar al lemnului

Filed under: Panteonul Dacic — Roderick @ 6:22 pm

Lucrul cu lemnul e o îndeletnicire aflată la mare cinste în societăţile tradiţionale. Dealtfel, dintre ocupaţiile tradiţionale, poate fi considerată cea mai sfântă, pentru că a fost practicată şi de Iisus Christos.

Geto-dacii sunt făuritorii unei civilizaţii a lemnului; perisabilitatea acestui material a făcut să nu rămână până azi lucrări ale meşterilor daci, ci doar moştenirea milenară a tehnicii şi artei lucrărilor în lemn. Uneltele de dulgherit ale dacilor seamănă până la identitate cu cele aflate încă în uz în anumite zone etnografice din România; nu insist asupra acestor lucruri.

O ocupaţie atât de importantă pentru geto-daci trebuie să-şi fi avut Zeul protector.

Acesta nu trebuie identificat cu Zeul-faur, corespunzând lui Hefaistos ori Vulcan. A lucra cu lemnul implică o dimensiune spirituală diferită.

Dacă este vorba de acelaşi zeu ( ceea ce nu opinez ), trebuie ca el să aibă două ipostaze distincte, foarte clar delimitate între „tâmplar” şi „fierar”, să fie o „sinteză” a doi zei cu origini distincte.

***

În mitologia greacă, lucrarea în lemn nu este asociată zeului Hefaistos, ci lui Dedal (Daidalos), cel care a sculptat xoanele. Numele lui se traduce prin „lucrător dibaci”.

Un alt meşter al lemnului a fost un personaj al Iliadei: Epeios, fiul lui Panopeu.

Folosind securea dublă ( labrys ), Epeios a construit calul troian, precum şi o statuie a lui Hermes.

Această secure dublă e şi un instrument al tâmplarilor şi dulgherilor antici. Eroul Ulise va primi în dar o asemenea secure de la nimfa Calypso, pentru a-şi construi pluta cu care va pleca de pe insula ei:

„Ii dete dar un lung topor de-arama
Cu doua ascutisuri
, c-o mandrete
De coada de maslin vartos legata,
Usor de manuit. Apoi o barda
Cu lemnul bine lustruit si-l duse
La capatul ostrovului, pe unde
Erau copaci mai mari, arinii, plopii
Si brazii nalti pana la cer, cu trunchiul
Uscat de tot, calit de multa vreme,
O cherestea usoara la plutire.” (trad. G. Murnu)

Tot securea dublă apare în mâna personajului nud din fresca de la Aleksandrovo:

***

Zeul trac Dabatopeios este considerat uneori „zeu metalurg”, alteori –în sens mai general şi…mai exact, cred eu- „Deus faber” al tracilor ( Sorin Paliga – „Mitologia tracilor”).

Citez din lucrarea d-lui Paliga:

„Comparaţia cu româna ne permite să reconstruim o pronunţie tracă reală *Dibačo-pey-. Dabatopeios era, aşadar, (zeul) dibaci, Dibaciul. ” ( pag. 68 )

Este exact sensul numelui lui Dedal, strămoşul mitic al artiştilor şi inginerilor şi, cu precădere, al lucrătorilor în lemn.

Rădăcina IE *dhabh – a potrivi, a fixa – e pusă în lucrarea amintită în legătură cu prima parte a compusului „Dabatopeios”.

E lesne de văzut pentru oricine că „a potrivi, a fixa” are o mai mare legătură cu munca dulgherului şi tâmplarului decât cu a metalurgului.

Dacă am separa numele „Dabatopeios” în Dabato+Epeios , partea a doua ar fi exact numele meşterului lemnar din „Iliada”. (Sper să revin cu detalii care să confirme sau să infirme această legătură)

***

Rezumând lucrurile, se conturează o ipoteză în care Dabatopeios ar fi, cel puţin la origine, Zeul-Lemnar. Unealta lui mitică a fost, cred, securea dublă folosită de lemnarii antici.

Personajul nud din fresca din kurganul de la Aleksandrovo ar putea fi chiar zeul Dabatopeios.

A existat o asociere până la identificare între Dabatopeios şi Cavalerul Trac, care apar separat în fresca de la Aleksandrovo.

Într-un studiu vizând vestigiile tracice de la Telerig, Dobrogea sudică ( azi în Bulgaria ), se menţionează:

„The cult centre had its peak of prosperity during the Roman period, after about the mid-2nd century AD, when a monumental sanctuary was built there. It existed till the second quarter of the 4th century. This sanctuary was dedicated to the Thracian Horseman, which was worshipped in a specific regional form as Heros Hephaistos Dabatopeios (also Dabatopios or Davatopios). When inAD 324 Christianity was imposed as a single official religion within the boundaries of the Late Roman province of Scythia, the sanctuary was plundered and burnt down”

( vezi http://aim.sofianet.net/issuesFiles/_HEROS_HEPHAISTOS.pdf )

Identificarea lui Dabatopeios cu Hefaistos este, cred, târzie. Un fenomen de sincretism religios, nemaivorbind de identificarea lui Heros cu Hefaistos.

***

Dacă Dabatopeios era Zeul-Lemnar, care va fi fost numele Zeului-Fierar, adevăratul Hefaistos al tracilor? După o ipoteză proprie, pe care am exprimat-o mai demult pe blog,  Scorilo.

21 comentarii »

  1. E posibil ca Dabatopeios sa nu fi fost initial un zeu propriu-zis, ci un erou sau daimon asemenea lui Dedal.

    Comentariu de roderick — Iunie 5, 2008 @ 1:25 am | Răspunde

  2. ai o pasiune frumoasa:) si mie imi lace istoria f mult:)
    o sa te citesc mai des:)

    Comentariu de deea — Iunie 11, 2008 @ 11:42 am | Răspunde

  3. Mulţumesc.
    Într-adevăr, e o pasiune pentru mine şi deocamdată nu mai mult. Există şi oameni pentru care istoria e o vocaţie, o axă interioară.
    Deocamdată căutările m-au dus doar la marginea „pădurii de sensuri”; încă n-am păşit pe nicio potecă înăuntrul ei. Şi mă gândesc cât de uimitoare trebuie să fie pentru cel care o desluşeşte cu adevărat.

    Comentariu de roderick — Iunie 17, 2008 @ 4:54 pm | Răspunde

  4. Tine o tot asa imi plac istoriile tale . In alte ordine de idei prin pierderile teritoriale am pierdut si multe vestigii istorice importante . Apropo , care crezi ca e originea dacilor ? Si care crezi ca a fost motivul pentru care si au stabilit capitala in Hunedoara ? Poti sa postezi ceva despre imparatii daci ai Romei ?

    Comentariu de Oroles — Iunie 19, 2008 @ 10:39 pm | Răspunde

  5. Balada Lui Zamolxe

    P-un picior de plai,
    pe-o gură de rai,
    strânsu-ne-am în vale,
    o mulţime mare.

    Rugul am aprins,
    focul am încins.
    La Zamolxe vrem,
    să ne închinăm.

    Doamne ne-om ruga,
    la puterea ta,
    trezire ne dai,
    pe-o gură de rai.
    Doamne, tu Stăpâne,
    cuvinte ne spune,
    de înţelepciune.

    Focul sa-nteţit,
    Zamolxe a privit,
    Şi-astfel ne-a grăit:

    – Tu poporul Meu,
    să ai Dumnezeu,
    căci preotul tău,
    e un deceneu.
    Oriunde umblaţi,
    voi să nu uitaţi,
    rugul aţâţaţi,
    la Domn vă rugaţi.
    Că din zori de zi,
    Eu cu voi voi fi.
    Iar de o fi noapte,
    să priviţi departe,
    ochiul de Mi-oţi vede,
    atuncea veţi crede,
    că la voi Mă uit,
    vrerea v-o ascult.
    Să mai luaţi aminte,
    crestele sunt sfinte,
    la popor de zei,
    Carpaţii-s temei.
    ’N codru de umblaţi,
    aminte să luaţi,
    când frunza foşneşte,
    Deceneu vorbeşte.
    Voi să-l ascultaţi,
    şi să vă-nchinaţi,
    binecuvântează,
    s-aveţi mintea trează.
    Sacru vă e plaiu,
    sfânt vă este graiu,
    inimii de foc,
    viaţa-i cu noroc.
    Voi oameni frumoşi,
    să fiţi drăgăstoşi.
    Drepţi vă ridicaţi,
    oamenii vi-s fraţi,
    ajutor să daţi.
    Pe cei oropsiţi,
    să nu-i părăsiţi.
    Cel ce vă mângâie,
    la Mine-o să vie.
    Viaţa de v-o daţi,
    să vă apăraţi,
    asta nu uitaţi:
    Veţi fi înviaţi!
    Vieţile-n dreptate,
    sunt nenumărate.
    Cel ce-n Mine crede,
    lacrima nu vede,
    iau suspinul greu.
    De poporul Meu,
    voi vorbi mereu,
    sus la Dumnezeu.
    Când hora-ţi încinge,
    la Mine-o ajunge,
    cântec bucuros,
    din omul frumos.
    Atunci şi alţi zei,
    vor avea temei,
    să se-nveselească,
    doina să pornească,
    şi să vă iubească.
    Şi când vă vorbiţi,
    să vă amintiţi,
    graiul omenos,
    e cel mai frumos.
    C-al zeilor grai,
    e-n cântul de nai,
    p-un picior de plai,
    pe-o gură de rai.

    Comentariu de Sacru — Aprilie 22, 2009 @ 4:46 am | Răspunde

  6. IE *dhabh – a potrivi, a fixa da in limba romana si a „dibui”

    Comentariu de mandalandala — Mai 8, 2009 @ 9:02 pm | Răspunde

  7. Cred că aşa este.

    Interesant este că DEX dă pentru „dibaci” originea în sârbocroatul „gibak”, iar pentru „a dibui”, etimologie necunoscută.

    Din dicţionarul lui Ciorănescu, citat în DEX online:

    dibáci (dibáce), adj. – 1. Iscusit, îndemînatic. – 2. (Arg.) Frumos, fain. – Var. (Mold.) ghibaci. Sb. gibak „flexibil”, din sl. gybati „a încovoia” (Cihac, II, 119; Tiktin; Byck-Graur, BL, I, 24), cu finala alterată prin analogie cu pl. Şi consoana iniţială a fost alterată, prin hiperurbanism, considerîndu-se probabil var. ghibaci ca fiind pronunţare mold. – Der. dibăci (var. ghibăci), vb. (a afla; a nimeri; Arg., a pune mîna pe, a-şi însuşi); dibăcie, s.f. (dexteritate, iscusinţă, pricepere); nedibaci, adj. (lipsit de dibăcie). Cf. dibui (după Tiktin şi Scriban, dibui, a influenţat probabil formal pe dibaci).

    Poate fi o legătură (îndepărtată) şi cu germ. „dübel”, care a dat neologismul „diblu”

    Comentariu de roderick — Mai 9, 2009 @ 11:49 am | Răspunde

  8. Înregistrarea legală a zamolxianismului
    ca religie în România şi Republica Moldova

    – Proiect lansat la sărbătoarea Dragobetelui, 24 februarie 2009 –

    Nici un alt popor din Europa nu are o tradiţie mai bogată în comunicarea omului cu lumile de dincolo, cu planurile nevăzute ale existenţei. Noi românii suntem moştenitorii unui tezaur spiritual format din obiceiuri, credinţe şi superstiţii moştenite de la străbunii noştri geto-daci şi religia lor ancestrală, zamolxianismul.
    După revoluţia din 1989 s-au produs schimbări semnificative în România şi Republica Moldova. S-a dezvoltat un interes crescând pentru cunoaşterea trecutului spiritual al poporului român şi a determinanţilor caracteristici sufletului românesc şi culturii româneşti.
    Zamolxianismul, ca religie, a continuat să existe de-a lungul mileniilor şi se manifestă viguros încă şi astăzi prin tradiţiile şi ritualurile practicate mai ales în satele româneşti sub forma credinţei în divinităţile populare, precum sunt zânele, ursitoarele, sânzienele, dochiile, ielele, drăgaicele, Dragobetele, Caloianul ca să enumăr doar o parte dintre ele. Toate aceste tradiţii formează substratul actual al unei religii ancestrale, zamolxianismul. Dintre aceste obiceiuri unele au creat un sincretism cu religia creştin ortodoxă.
    Religia zamolxiană se poate alătura altor culte practicate şi acceptate legal ca religii în România şi Republica Moldova. Prin aceasta se creează o bază legală unei realităţi care persistă din timpuri imemoriale pe teritoriile actuale ale României şi Republicii Moldova: zamolxianismul nu a încetat să existe chiar dacă în timp a fost acoperit la suprafaţă de vălul religiei creştin ortodoxe. În prezent, datorită unui sincretism parţial cu religia creştin ortodoxă, anumite practici zamolxiene sunt acceptate doar sub patronajul creştinismului ortodox.
    Libertatea religioasă este asigurată legal de constituţiile României şi Republicii Moldova. Cetăţenii acestor ţări au dreptul, consfinţit prin practică îndelungată, numit dreptul cutumei, să se întoarcă la rădăcinile spirituale ale poporului român prin a crea o legalitate a religiei străbunilor neamului.
    Nu este posibil să se reconstituie zamolxianismul timpurilor geto-dacilor, cel practicat de personalităţi istorice precum sunt Deceneu sau Decebal. În zilele noastre putem reconstitui zamolxianismul din tradiţia vie populară românească. Prin dreptul cutumei, alături de alte culte cu statut legal în România şi Republica Moldova, este necesar să-şi facă prezenţa legală şi zamolxianismul, religia moştenită de la străbunii noştri geto-daci.

    Octavian Sărbătoare (Australia)

    Scriitor – E-mail: sarbatoare@hotmail.com
    Sydney, 24 februarie 2009.

    Copyright (Drept de Autor) © 2008 and subsequent years by Octavian Sărbătoare – Email – Australia. Această lucrare este copyright (are drept de autor). Autorul dă dreptul ca lucrarea să fie publicată, copiată şi distribuită în orice formă cu condiţia să rămână nemodificată şi dreptul de autor (copyright) şi autorul să fie menţionate.

    http://www.geocities.com/awareness88/zamolxianism.htm

    Comentariu de sperantao — Mai 23, 2009 @ 2:07 pm | Răspunde

  9. In 18 august 2009 intre orele 17,00 – 17,30 se transmite interviul scriitorului australian de origine romana Octavian Sarbatoare pe postul TVRM al UNIVERSITATII SPIRU HARET. Se poate capta si pe internet.

    Comentariu de ACTUAL — August 14, 2009 @ 9:01 pm | Răspunde

  10. Nu sunt convins că dubla secure era reprezentativă pentru dulgheri,ci poate pentru o confrerie războinică antică.Știm sigur că era un simbol sacru în Balcani și lumea egeană.Dacă țin minte bine,această secure era preferata lui Mihai Viteazul! În fine,e un pic nepractic pentru un dulgher să folosească o asemenea unealtă,chiar periculoasă.Pentru război însă,e foarte bună,odată tocită o parte schimbi pe celălalt tăiș.Precizez totuși că e o părere personală,nu am studiat atent problema dar mă mâncau degetele să scriu și eu ceva despre idee.Roderick,te folosești cumva de dicționarul etimologic al lui Vinereanu pe baz de studii IE?Dacă da,merită să-l cumpăr..este bun sau doar idealist? Interesantă ipoteza despre dibaci !

    Comentariu de Ioan Albu — Decembrie 19, 2009 @ 3:37 pm | Răspunde

  11. Bace și dibace(de două ori abil)

    Cred că vin din PIE ap- „to grasp, take, reach” Skt. apnoti „he reaches,” Lat. apisci „to reach after, attain,” Hitt. epmi „I seize”, lat. aptus „fit, suited,” adjectival use of *apere „to attach, join, tie to

    IE *dhabh – a potrivi, a fixa e drăguț și ar merge pentru dop și dibui (diblu) de minune dar.. dibaci și baci? Unul crezi că e hipocoristic?

    În dex avem: BĂCIUÍ vb. v. domicilia, fi, întârzia, locui, sta, ședea, zăbovi. de unde zic eu că vine BACITINĂ (BAȘTINĂ)
    dar și BĂCIUÍ, băciuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A prepara brânzeturi. 2. Fig. A întârzia mult într-un loc (izolat, singuratic)
    Baciul e un om abil, priceput la mai multe activități..cînd face ciubăre pentru muls e ceban/ciuban/cioban(chiup/ciup/chiub).

    Dabato+Epeios ..a doua parte sună foarte aproape de BASILEUS THIAMARKOS „ EPOIEI ”. Să nu fie un titlu regal!

    Comentariu de Ioan Albu — Martie 29, 2011 @ 10:49 am | Răspunde

  12. IE dhebh(eu)- to harm, to injure: lit. dobiu- to kill, beat; skt.dabhnoti- to hurt, deceive; rom. a dubi- a tăbăci, argăsi.
    Dacă era un zeu făurar s-ar potrivi radicalul.

    Comentariu de Mihai — Septembrie 3, 2011 @ 10:03 pm | Răspunde

  13. <<<>>>>

    Dacă este adevărat că Scorilo este zeul fierului, atunci „per Scorilo” din inscipția „Decebalus per Scorilo” înseamnă „pentru Scorilo”, „pentru zeul fierului”, „închinat zeului fierului”. Iar Scorușul ar fi arborele zeului (fierului)

    Poate cândva se va demonstra că pe teritoriul actual al României a existat și o civilizație a lemnului, așa cum a existat o civilizație a pietrei, una a bronzului, alta a fierului. Este posibili să se fi construit chiar cetăți numai și numai din lemn, la construcția cărora s-au folosit cuie din lemn pentru îmbinare. Se știe însă că lemnul este biodegradabil în timp, de aceea nu s-au păstrat vestigii ale acestei epoci (poate doar porțile și casele maramureșene)

    ………………………..

    La români (aromâni?!) există numele de familie Dabă

    Dabatopeios ar fi Daba – topeios

    Topeios ar putea veni de la topos = loc (gr.)

    Comentariu de sabinus — Septembrie 4, 2011 @ 6:57 pm | Răspunde

  14. http://en.wiktionary.org/wiki/faber

    Comentariu de Ioan — Septembrie 13, 2011 @ 5:36 pm | Răspunde

  15. ie deiwos= a deity
    Se pare că e consemnată în istoria antică formula celtică „dibu e debu” (to the gods and goddesses). Asta mă face să cred că dava și daba erau doar două sinonime dialectale, unul pentru cei care transformau pe V în B (încă din perioada tracică) și alții mai conservatori.
    http://www.proto-germanic.com/2011/06/gaulish-major-celtic-language-spoken-in.html

    Comentariu de Ioan Albu — Septembrie 18, 2011 @ 11:00 am | Răspunde

  16. Tracii edoni slăveau două personaje, Lykurgus(Lykourgos) și Kotys. Primul e reprezentat în antichitate ca un rege puternic peste spațiul tracic dintre Haemus și Rodopi, peste rîul sacru Hebros. El încearcă să omoare pe Dionysos și însoțitoarele lui cu un topor cu dublu tăiș.
    Numele de Lykurgus pare să conțină „licăr” (lucitor) la fel și acel Davatopeios sau Daedalos( articolul despre zeadă, zadră) , cu răd dhae/dya- a lumina.
    Poate că de fapt însemna lup așa cum se traduce prin lidiană sau gr.lykos.Important e contextul mitologic și arma definitorie(labyr).Pare că reproduce aici sacrificiul mithraic al taurului(Dionysos era numit „zeul taur” sau Liber Pater la latini).
    Conform altor povestiri, Lykurgus și Boutes erau frați după tată, fii lui Boreus.Mezinul Boutes complotează să-l omoare pe Lykurgus și e gonit odată cu complicii pe insula Strongyle(Naxos)-strunga?.Acesta devine corsar și răpește bacantele din Thesalia, îi este indusă nebunia de către zeu și moare înecat într-un puț.
    Lykurgus e însurat cu Kytis (probabil Kotis) și are ca fii pe Dryas și Astakios. Lykurgus e un personaj care discerne corect pericolul acestui zeu hedonist al vinului și încearcă să-l distrugă.Nu amintește asta de Burebista și Deceniu, campania lor de reformare morală a tracilor nordici prin eradicare viței de vie? Numele său, Bourebista conține pe cel al lui Boreus(?), e simbolul unui cult probabil al lupului, care luptă contra zeului-taur. Cred că e o legătură clară aici: Lykurgus era un zeu „lup” al războiului, al furtunii,cerului și Kotys, soția sa ca simbol al vegetației, al pămîntului.(la edoni)
    Toporul e un fel de ciocan al lui Thor.Nu cred că e vreun zeu al tîmplarilor nicăieri în Balcani. http://www.theoi.com/Heros/Lykourgos.html
    Sînt multe coincidențe și prostii în religiile antice.Fiecare trib era convins probabil de dreptatea și istoria lor tribală.Totuși eu văd un conflict între o religie războinică , militantă, și una sudică, asiatică probabil, care se infiltra în Europa prin Asia Mică și porturile grecești.

    Comentariu de Ioan Albu — Ianuarie 1, 2012 @ 7:36 pm | Răspunde

  17. Dabatopeios ar putea conține o formă coruptă din ie nabhas- cer, ceață, așa cum au balticii(let.debesis). În graiul prusac vechi se găsea nepuotis(nepuots) la fel ca-n latină și la noi, ceeace s-a pierdut din celelalte limbi baltice; de asemenea, nazalizau adj sfînt exact ca noi, deci s-ar putea să nu fie o încrucișare între vechiul sînt și sl.svit, ci o moștenire locală.
    Delbis este cer conf.unei traduceri a rugăciunii Tatăl nostru în prusacă iar Wojtyla , precedentul papă, prezintă clare urme de prusicianism :)
    „In this respect, the name of Pope Johannes Paulus II is very significant: the word
    Wojty\a demonstrates Prussian derivation with the suffix -il(a)- (cf. of another root
    doc. Waidel ‘vaidila, OPr. wizard’, waidleimai III Pomezanian ôi).” vă aduce aminte de un oarecare „vătaf”? :)
    Citiți acest mic studiu, e foarte informativ pentru amatorii de lingvistică http://donelaitis.vdu.lt/prussian/Engl.pdf
    și o hartă cu toponime prusace care seamănă cu unele dacice http://prusa.strefa.pl/tautaskarti.html
    Au un farmec aparte aceste rămășițe prusace(dusi- suflet, salms-coif, salla-insulă, sals- sare, stikla,trups-wood block, tu- you, tulki- tălmaci, turmus- turn, undan-apă, waisis-oaspete, zupuni-jupîneasă,murs-masonry,WaNDRAWENIKS -migrant man,a văndrăli/hăndrăli). Încă n-am terminat tot de citit,dar deja am găsit cîteva tălmăciri interesante pentru numele unor daci și chiar îmi confirmă cîteva idei..cum ar fi verb a dăbălăza.O să revin! Sper să dea multe idei pentru noi articole. :)

    Comentariu de Ioan Albu — Ianuarie 6, 2012 @ 9:41 pm | Răspunde

    • prus.debs- great și debiks- big , răd.prusacă deb- bigness
      lit.didis- great și didelis- big
      rom.dabilă(femeie grasă),adj.dolofan și dodoleață, poate și altele ca dodoc(bulz),dodolă. Baban cred că e un derivat în care d inițial s-a transformat în b, prin reduplicarea următoarei consoane ; nu e prima oară cînd se întîmplă așa ceva.
      Dacă Dabatopeios nu e astfel explicat, atunci putem încerca ie dap- sacrifice, offering; to cut to pieces.

      Comentariu de Ioan Albu — Ianuarie 7, 2012 @ 10:17 pm | Răspunde

    • prus. undan- „apă”
      hândắu, hândauă, s.n. – Apă mică (et.nec)..probabil un mai vechi*vândău.

      dăbălăzat (et.nec.)= alb. dobët(weak, poor ,skinny, low, feeble, rundown, bad, fainting, meager,, shoddy, flaccid, slender, anemic, impaired, thin, weakly, insubstantial, measly, seared, sleazy, slight, indolent, cheesy, queasy, flabby, remote, squeamish, lame, inferior, nerveless, poky, mean, remiss,….)
      Nu cred că m-am gândit să-l compar cu lat.debilis ca fiind coradicali prin intermediul IE!
      Înseamnă că baza rămâne IE bhal- „putere” numai că se apelează la un sufix tracic, similar lat.dis(IE *dwis?)
      http://dexonline.ro/definitie/d%C4%83b%C4%83l%C4%83zat
      dabilă(„femeie grasă” ar veni din sensul de „flasc, cu carne lăsată)

      Comentariu de Ioan Albu — Mai 20, 2012 @ 8:49 am | Răspunde

      • Regionalismul „jib” rămâne singur în cursa pentru IE dheb ( big, thick, heavy).

        Comentariu de Ioan Albu — Mai 20, 2012 @ 4:46 pm

  18. Dabatopeios ar putea corespunde cu epitetul dat lui Hephaistos : Polúmetis “shrewd, crafty” resourceful (metis- cunning; polu- more, numerous, often)
    Probabil că -peios nu vine tot din IE *pel-u-; *pel[e]-, *plē- „many, much”.

    Comentariu de Sorin5780 — Iulie 26, 2012 @ 9:10 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: