Istoriile lui Roderick

Iunie 28, 2008

Împăratul şi Rumânii

Filed under: Historia — Roderick @ 11:52 pm

De ce în toate basmele româneşti autoritatea politică de nivel ultim este Împăratul? Şi nu doar atât: de ce nu există regi, voievozi ori domnitori în basme ?

În conştiinţa românească, conducătorul justificat la nivel ontologic se numeşte Împărat. Restul conducătorilor sunt conjuncturali, inexistenţi la nivel mitic.

Există împărăţii terestre şi Împărăţia Cerurilor.

Românii s-au născut într-o Împărăţie şi în sufletul lor nu au recunoscut o altă formă ulterioară de autoritate.

***

Dan Botta îi numea pe români „poporul tradiţiei imperiale”. Tot el insistă asupra perpetuării formelor tracice în cultura românească – şi a spaţiului balcanic. Însă, după el, dacismul românilor este inexistent sau nesemnificativ, dizolvat în tracism.

Eu cred însă că tocmai o parte a dacilor a susţinut activ Imperiul Roman, mai activ decât au făcut-o tracii sudici. Proeminenţa figurii Împăratului în tradiţia românească este datorată dacilor , cei care au dat Imperiului un stindard de luptă, care au participat cu trupe în armata romană, care au apărat în cele din urmă provincia Dacia împotriva atacurilor din exterior, chiar dacă ele erau datorate uneori dacilor liberi.

Dealtfel, lupte între triburile dacice au existat mereu şi înaintea formării provinciei Dacia. Era normal ca dacii din interiorul provinciei să urmărească păstrarea vechilor teritorii ale clanurilor lor, aproape sigur consfinţite prin legea romană în cazul acelor tarabostes care s-au supus de bună voie Împăratului ( situaţii reprezentate simbolic pe Columnă).

O inscripţie în Tropaeum Traiani îl menţionează pe locuitorul Daizus Comozoi „ucis de către costoboci” [anul 170]. Acesta poate fi un exemplu al unui locuitor dac de rang înalt (tarabostes), devenit „roman” şi desigur luptând – alături de vechii supuşi ai familiei sale, „comati” – împotriva costobocilor de neam dacic care au invadat vechiul teritoriu al clanului său.

Denumirea de „Sarmizegetusa” dată Ulpiei Traiana în timpul lui Hadrian, este revelatoare pentru aceste raporturi daco-romane. Această redenumire a fost pentru daci un fapt pozitiv, nu un motiv de indignare că numele Cetăţii lor sfinte i-a fost dat unui oraş roman.

Sabia încovoiată a dacilor apare pe monedele romane din secolele II – III, semn că dacii participau activ la apărarea provinciei. Semn că dacii deveniseră „imperiali”, raportându-se la Împărat ca autoritate simbolică.

Această autoritate imperială simbolică e transpusă în basmele românilor.

Împăratul este cel mai mare conducător care i-a condus cândva pe români; prestigiul lui se substituie şi îl depăşeşte pe cel al vechiului basileu dac; împăratul şi-a asumat Sarmizegetusa, schimbându-i chiar locaţia – încă vie în memoria dacilor de atunci.

Prin aceasta o parte a dacilor îşi asumă ideea Imperiului şi se pot numi „romani” şi „popor al tradiţiei imperiale”. Dacă românii sunt un astfel de popor, sunt datorită opţiunii unor daci.

***

Până în anul părăsirii Daciei de către administraţia imperială, coloniştii romani – locuitori majoritari ai centrelor urbane – se găseau evident într-o situaţie de superioritate faţă de autohtoni.

Viaţa urmaşilor coloniştilor continuă, atestată arheologic, în vechile oraşe – evident, în forme mai rurale- până la invazia hunilor, când în toate acestea ( cu excepţia lui Apulum ) apare un strat de cenuşă. Atunci, sau poate mai devreme, autohtonii ( acum romanizaţi) redevin cei care trasează destinul poporului român. Sunt cei care pot fi numiţi „daci imperiali” sau „romano-daci” pentru că ei vor perpetua amintirea Împăratului şi Împărăţiei, vremea de stabilitate şi prosperitate mitică la care s-au raportat veacuri de-a rândul.

Din Imperiul Roman soseau în Dacia şi zvonurile – în grai latin – ale Împărăţiei Cereşti.

Sfântul Nicetas de Remesiana e descris ca un „teolog de factură occidentală”.

„Si alearga la tine si getii si dacii din ambele provincii care traiesc la mijloc si chiar dacul pileat de la marginea fluviului bogat in multe vite. In regiunea tacuta a lumii, barbarii invata de la tine sa faca sa rasune in inima romana numele lui Christos si sa traiasca in cinste si pace linistita” ( Paulinus din Nola )

Din nou pileatii, daci liberi la acea dată, apar ca vector al romanizării – de aceasta dată creştină.

Nu toţi dacii liberi au suferit o romanizare nemijlocită; unii din ei s-au amestecat probabil şi în masa altor popoare. O dovadă pentru asta ar fi teoria (pe care nu o susţin, dar nici nu o exclud) că numele Oltului provine în limba română prin intermediar slav, urmând filiera dacă> slavă > română. Dacii romanizaţi şi-au impus în cele din urmă limba şi cultura in detrimentul celor neromanizaţi mai ales datorită numărului mare al populaţiei – care a trăit peste un secol şi jumătate la adăpostul armatelor imperiale, spre deosebire de dacii liberi, hărţuiţi mereu şi siliţi să-şi părăsească vetrele de către migratori. Această superioritate numerică ( dar şi a civilizaţiei) a existat dealtfel şi în epoca dacică.

***

Dacă Împăratul e conducătorul în spaţiul mitic românesc, nu e mai puţin adevărat faptul că există strate mai adânci în conştiinţa noastră colectivă. Noi suntem acelaşi popor ca şi strămoşii noştri care au trăit în Imperiu. Putem să conturăm destinul viitor al neamului, aşa cum au făcut-o şi ei. Rădăcinile noastre trec dincolo de identitatea imperială, care e doar unul din stratele ancestrale vizibile .

Poate că e vremea să se ridice un lăstar dintr-o rădăcină mai adâncă.

3 comentarii »

  1. P.S. Dintr-un basm, nu mai ştiu care, dar…voi reveni, ţin minte cuvintele:
    ” Pe vremea aceea fiecare sat avea împăratul lui”…

    Comentariu de roderick — Iunie 29, 2008 @ 12:38 am | Răspunde

  2. Exista o discutie in bibliografia lingvistica cu privire la mostenirea lui „imparat” din lat. imperator, respectiv continuarea aceluiasi cuvant latinesc in albanezul mbret. De ce doar romana si albaneza il au pe „imparat”, in vreme ce limbile romanice occidentale il au, toate pe „rex”, pe care noi nu l-am continuat?
    Explicatia data este aceea ca noi am fost in sfera de influenta a Rasaritului, unde s-a perpetuat structura imperiala, in vreme ce occidentul a incetat a mai fi „imperial” dupa secolul V, cunoscand doar regalitatea.
    Ma gandesc totusi ca imparatul din basme poate reprezenta o imagine mult mai veche…

    Comentariu de dacica — Decembrie 7, 2009 @ 2:57 pm | Răspunde

  3. Mă simt onorat de prezenţa dumneavoastră aici :)

    M-am gândit cândva că numele titlului de rege dac s-ar fi putut păstra cumva în acel nume ciudat al „craiului şerpilor” din basme – „Vizor”.
    Poate şi în „Besarab”.

    Iarăşi, „jupân” e admis până şi de Ciorănescu ca având o posibilă origine dacică.
    Iniţiala acestui cuvânt ar putea să apară înscrisă chiar pe zidurile dacice – https://hroderic.wordpress.com/?s=jup%C3%A2n

    Comentariu de Roderick — Decembrie 7, 2009 @ 3:27 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: