Jupân

În Dicţionarul etimologic al lui Al. Ciorănescu:

” jupîn (jupấni), s.m. – 1. Domn; titlu onorific ce se dădea la început marilor dregători cîtă vreme erau în funcţie, şi apoi, prin extindere, tuturor boierilor. – 2. Domn, titlu de reverenţă în general. – Var. (Mold., înv.) giupîn. Origine incertă. Se consideră în general că reprezintă sl. županŭ „stăpîn al unei anumite întinderi de pămînt” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 161; Şeineanu, Semasiol., 238; Rosetti, GS, V, 158; Rosetti, BL, V, 222; Tiktin; Candrea), soluţie care nu este imposibilă (se consideră că principala dificultate a acestei der. este rezultatul an › în, tipic pentru fondul lat., fapt în virtutea căruia Lambrior 103 atribuia împrumutul lui županŭ unei epoci anterioare sec. X, în vreme ce Rosetti, BL, V, 222, crede că este vorba de un fonetism comun împrumuturilor din sl. meridională. În realitate, acest rezultat este posibil şi în epoci mai tîrzii cf. cîntar, frînc, mîndru. Totuşi, soluţia sl. nu este cu totul satisfăcătoare, fiind vorba, în cadrul sl., de o formaţie neclară (Berneker 368), probabil împrumut din alt idiom (Skok, Jugoslavenski istoriski časopis, 1936, 1). Pe de altă, sl. županŭ a dat în rom. rezultatul normal jupan, s.m. (domn), termen administrativ din sec. XVII-XVIII, fără circulaţie reală, pe cînd jupîn, prin tratamentul său general (pronunţarea dial. giupîn; formă înv. rotacizată giupîr, jupîr), pare să aparţină fondului lingvistic anterior sl. Din aceste raţiuni, s-a încercat să se explice jupîn printr-un lat. *gypanus, din gr. γύπη „casă”, cu suf. –anus (Giuglea, Dacor., III, 606-10; cf. împotrivă Skok, Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 338), printr-un împrumut din avară (Skok; DAR; Puşcariu, Lr., 257), sau, în sfîrşit, ca cuvînt autohton (Philippide, II, 15). Atrage atenţia şi coincidenţa lui jupîn cu Diupaneos (alteori Diurpaneus), titlu ce i se dă lui Decebal, rege al dacilor, şi a cărui semnificaţie este necunoscută: dacă se admite că acest titlu însemnă „Domnul”, der. nu prezintă mari dificultăţi fonetice (pentru di › ji, cf. jos, jumătate, ajuta; pentru a explica păstrarea lui n, ar trebui plecat de la o formă *Diupanus). Să adăugăm, totuşi, că acesta ar fi, în acest caz, singurul exemplu de cuvînt dacic care s-a păstrat în rom. Der. jupîneasă, s.f. (doamnă); jupîniţă, s.f. (domniţă, fiică de mare boier); jupînime, s.f. (adunare aleasă; înv., boierime).” ( dex-online.ro )

Dacă este coradical cu grecescul γύπη, “jupân” ar proveni din PIE
 *geup- sau *gūp-.

Din starling.rinet.ru:

” Proto-IE: *geup-, *gūp-

Meaning: cave, den, dug-out, mines

Old Greek: gǖ́pǟ ‘vulture’s nest’ Hsch., = koílōma gē̂s, thalámē, gōnía Hsch.

Slavic: *žū́pā `соляная копь; могила; округ, семья, община’; *gъpnъ/*žūpānъ

Germanic: *kub-an- m.”
Sensul din greacă atrage atenţia, din cuvântul grec derivând denumirile ştiinţifice ale unor vulturi – Gypaetus ( zăganul , rarăul), Gyps ( vulturul pleşuv).

Casa “jupânului” ( care nu este neapărat presupusul latinesc *gypanus) ar putea fi deci un “cuib de vulturi”, corespunzând “turnurilor-locuinţă”  din cetăţile dacice.

Pe unele din aceste turnuri-locuinţă este inscripţionată litera “C”; faptul este analizat de d-l Dan Oltean în lucrarea “Burebista şi Sarmizegetusa”. Autorul conchide:

“Cât priveşte litera C prezentă la Blidaru şi Căpâlna ea nu este C-ul roman, aşa cum susţin unii istorici, fiindcă la Blidaru pe zidul cetăţii avem o literă grecească şi nu latină, iar la Sarmizegetusa C-ul apare în grupuri de litere greceşti. Prin urmare cele cinci C-uri izolate descoperite până acum îşi află corespondentele în literele alfabetului grecesc. Cea mai apropiată ca formă este litera
ζ ( zeta ) şi nu σ   (sigma) ”

Cred că ζ  ar putea transcrie iniţiala cuvântului dacic din care a derivat “jupân”. Cum se pronunţa în limba dacă – nu ştiu. Poate era chiar “j”.

***

Printre alte posibilităţi etimologice, m-am gândit la
PIE *g’hew- (*g’hōw-) ” a turna ” – cu referire specială la libaţiile ritualice, sacrificiale şi PIE *up “peste” (un “upanus” corespunzând probabil lat. “superus” ). “Jupân” ar deriva în acest caz dintr-un nume dat marelui preot al comunităţii, conducător al sacrificiilor.