Istoriile lui Roderick

December 28, 2009

Şuica

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 1:16 pm

“Şuică” este numele popular românesc al marmotei alpine ( Marmota marmota marmota) , uneori dat şi marmotei de câmp, baibacul ( Marmota bobak ). Ambele specii au existat pe teritoriul României în Evul Mediu târziu (când apar menţionate în surse literare).

Marmota alpină a supravieţuit izolat în Carpaţi până în sec. XX ( cf.  Ion Nania, “Vînatul pe teritoriul României”, Ed. Sport-Turism, 1991 ), fiind  reintrodusă în Munţii Făgăraşului şi Rodnei în anul 1973, exemplarele provenind din Franţa. Ulterior, marmota a fost introdusă şi în Retezat, exemplarele provenind din Alpii Austriei.

(sursa imaginii: wikimedia.org )

După Ion Nania, “Marmota a avut, în nordul Argeşului şi Muscelului, nu un nume, ci trei:  şuică, huică şi tuică.”

Cel dintâi este regăsit de I. Nania în folclor – balada “Vodă Căpitan Matei”,

“Ţapii de pe stânci vânau

Şuicile le săgetau

Munţii, văile vuiau…”

precum şi în numeroase exemple din onomastică şi toponimie.

Există, în Munţii Făgăraşului, vârful Huica (  la Berevoeşti ) şi Tuica – “falsificat”, după I. Nania, în “Ţuica” – aşa cum apare pe hărţi vârful vecin cu Moldoveanul.

O descriere a “huicii” este redată lui I. Nania de către un cioban bătrân, care îşi amintea de un astfel de animal vânat de tatăl său, în anul 1899: “era mai mică decât vulpea, cu picioarele scurte, dar foarte dolofană; a jupuit-o şi i-a folosit blana ca brâu la ruptoare de şale”

Înrudit, probabil, cu “şuică” este cuvântul “şuiţă” – denumire regională ( Oltenia ) a popândăului (Spermophilus citellus) , animal dealtfel înrudit cu marmota.

(sursa imaginii: fotonatura.ro )

***

Pe urmele unei posibile etimologii, cf. starling.rinet.ru  ( prima variantă mi se pare mai plauzibilă) :

1. PIE *kek’- ( “dihor, nevăstuică” ) a dat lituanianul šẽška-s , letonul sęskus – “dihor”, indianul jáhakā – cu acelaşi sens.

Înrudit, PIE *k’ek’- “iepure de câmp” a dat indianul “śaśá-” – “iepure”.  ( Desigur, cuvântul e înrudit cu rom.  “şoşoi”, denumire regională a iepurelui – care provine, probabil, dintr-un dialect ţigănesc. )

2. Din rădăcina nostratică *šVʒwV derivă proto-altaicul *si̯uǯakV ( de unde proto-turcicul *sɨčgan “şoarece, şobolan” ) şi proto-uralicul šäškä “vidră” ( de unde finlandezul “häähkä” -“nurcă” , asemănător  lui “huică”; în toate limbile uralice termenul se referă însă la animale acvatice ).

3. Proto-altaic *či̯oke ( animal mic- vidră, veveriţă ) a dat cuvinte care ar semăna surprinzător cu “şuică, şuiţă” , însă în limbile unor popoare foarte îndepărtate: nanai  “ǯuku” – “vidră” , coreean “čúi” – “şoarece”.

Cuvintele din limbile turcice ( acestea fiind, din grupul lingvistic respectiv, singurele care au fost vorbite – pasager- şi în spaţiul carpatic)  -cum ar fi  turcul “dejin” , tătarul  “tijen”- nu cred că pot fi  la originea lui “şuică”.

Coradical, la nivelul nostratic, cu termenul proto-altaic este dravidianul *sok “maimuţă”.

Mergând mai departe, însă, la originea acestor cuvinte ar fi rădăcina boreană *CVKV , care a dat proto-semiticul *SVkk- ( de unde akkadianul šikkû “mangustă” ) şi, pe un alt drum, bascul *śagu “şoarece”.

*

Toate acestea ar indica faptul că “şuică” ar putea fi un cuvânt vechi în limbă, posibil ne-indo-european sau pre-indo-european.

E posibil să fie vorba de mai multe cuvinte ( şuică- huică – tuică ) , care s-au suprapus, prin confuzie.  Posibil nume ale unor animale diferite.

***

Probabil nu e exclusă o legătură între “şuiţă” şi lat. “citus”, “citellus”  ( PIE *key(w)-, *kyew- ), dacă numele animalului e dat de rapiditatea mişcărilor şi agitaţia sa.

***

E posibil ca numele şuicii să fie, la origine, onomatopeic, în legătură cu “a şuiera”, aceasta fiind opinia lui Ion Nania, în cartea citată:

“…toate numele dovedind o mare vechime, unele avându-şi originea în onomatopee ce amintesc de şuitul sau şuieratul pe care-l scoate mamiferul în momente de pericol, dând de ştire celorlalte”

După cum a fost “auzit” şuieratul caracteristic al marmotei , ea se va fi numit “şuică”, “tuică” sau “huică” ( după cum avem “a şuiera” , “a hui” , ” a tiui”  – a  izgoni un animal cu strigătul „tio”- şi “a ţiui” ; poate că marmota era, deci, numită şi “ţuică”, iar numele vârfului făgărăşan este transcris corect ).

Dealtfel, o origine asemănătoare are şi  “suslik” -numele rus al şuiţei ( popândăului ) ( IE onomatopeic *sūs- , de unde şi  Germ. sausen , cf. http://www.yourdictionary.com ).

O formaţie asemănătoare este, probabil, cuvântul “ciovică”.

***

După lingvistul Sorin Paliga, “şuiţă” este legat de “şui” – “slab, alungit” ( cuvânt autohton ). Şuiţa-popândău are, într-adevăr, această siluetă, vizibilă mai ales când animalul stă ridicat ( ca în imaginea de mai sus ).

Desigur, faptul nu poate fi extins la şuica-marmotă – animal, dimpotrivă, dolofan şi îndesat, chiar şi în postura verticală : )

9 Comments »

  1. E posibil ca “şuică” să provină din PIE *sū- “porc” ( latin sus ), dacă animalul e privit ca un “purceluş”, după cum în engleză există “groundhog” ( Marmota monax ) şi “guinea pig”

    Comment by Roderick — December 29, 2009 @ 12:17 pm | Reply

  2. Un alt nume al popândăului este “pinţă”.

    “PÍNȚĂ s. v. guzgan, marmotă, popândău, șobolan.” ( Dicţ. de sinonime )

    “pínţă (pínţe), s.f. – Rozător de cîmp (Alactaga saliens). – Var. chință. Origine îndoielnică. În Munt. Trebuie să fie cuvînt expresiv, bazat pe chiț „interjecție emisă de șoarece” cu infix nazal; sau mai sigur, pornind de la *piț- „mic”, cf. piță, pănțăruș. ” ( DER )

    Seamănă mult cu numele “iepurelui” pika ( Ochotona ) , despre care n-am aflat mare lucru:

    “The name “pika” appears to be derived from the Tungus piika, or perhaps from the Russian pikat “to squeak”. ” ( wikipedia – http://en.wikipedia.org/wiki/Pika )

    Comment by Roderick — March 15, 2011 @ 3:38 pm | Reply

    • “Chinte” le zice la popândăi in Copuzu, că mocanii au cuvintele lor.
      http://www.formula-as.ro/2007/757/societate-37/la-piscul-crasani-in-lumea-de-dincolo-7749

      Am putea avea la fel ca acel reg.gruz un radical ce are sens privitor la rozătoarele astea: pânță < IE *pek'- (''to comb, to shear'').

      PĂNȚĂRÚȘ (pitulice)
      Pitulice (pituliță) vine din verbul a se piti, pitula sau o variabilă cu suf. diminutival -ul (foarte rar) și -ică, -ice, din tema *pit-, *pic- (vezi pitic), dar pănțăruș? Sinonimul urm. are etimologie necunoscută, dar o fi legat de chintea aceia de mai sus:
      chitulúș sm [At: PASCU, S. 327 / Pl: ~i / E: nct] (Orn; reg) Pitulice (Troglodytes troglodytes). (chi din pi?)

      Comment by Sorin5780 — February 12, 2018 @ 4:23 pm | Reply

      • https://ro.wikipedia.org/wiki/Chinteni,_Cluj

        E posibil să avem o altă denumire a popândăului, adică o formație colectivă la fel ca dac. curpen. Văd că-n sb-cr. și rusă -ina este sufix augmentativ. Cred că are aceiași origine cu rarul sufix -in(ă) din dialectele noastre românești.
        https://en.wikipedia.org/wiki/Augmentative#Serbo-Croatian

        Mă întreb dacă acest ”u” din termeni ca boteu, chinte(u), părâu, bârgău și altele nu-i de fapt un ”n” la origine, indiferent ce funcție avea la origine terminația asta.
        Sufixul -in(ă) cred că avea același rost ca Alb.-inë sau Lat.-inus, -ina. Cealaltă direcție, cea în care este formator de colective nu poate fi separat de corespondenții săi din engleză (-en), germană și alte limbi. Probabil e același sufix care dă și acel sufix slavic augmentativ, deși cred că pe undeva intră în conflict cu un omonim al său, diminutival. Inițial acel forma patronime (pt.genul feminin), de aici și rol său diminutivant în Italiană (din latină) și unele limbi slavice.

        NP Bârgan și acest mold. bârgău e probabil diferit de entopicul bârgău de mai sus. Eu am zis că este etimologic legat de alb.burg și Lat.burgus.
        burg = 1.închisoare (Buzuki). 2. staul, grajd. 3. țarc, stână, târlă. 4. ”burgi pijes”, ”burgi vẽnet” = cramă; ”burg për dru” =wood-cellar (zemnic/beci unde depozitezi lemne);
        burgatuer, -ori, m. (purgatoriu).

        https://www.timpul.md/articol/dicionar-de-nume-bargan-81422.html

        Comment by Sorin5780 — March 5, 2018 @ 8:38 pm | Reply

  3. “Pinţă” – “pika” – coradicale engl. “pig” ? (“probably from O.E. *picg, found in compounds, ultimate origin unknown” – etymonline.com ).

    Orbetele ( Spalax ) se mai numeşte “porcuţ”.

    Comment by Roderick — March 20, 2011 @ 8:39 pm | Reply

  4. As menţiona aici un antroponim Şuica în Argeş la 1526, de la care derivă numele satului Şuici de la poalele Făgăraşului, atestat la 1536.

    Comment by vchindea — January 4, 2013 @ 10:55 pm | Reply

  5. Eu m-aș raporta la rad.*swer (“to hiss, to buzz, hum”, “ringing, whistling”; > lat.susurrus, surdus), știind că *sw dă [ș] în cuvintele substratului, iar în albaneză [gj]. Într-o fază mai veche, sunt sigur că strămoșii albanezilor aveau [ș] din *sw și [s] din s-ul original al IE-enilor.
    https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/swer-

    Șuer, s. n. (fluierat, fluierătură), deverbal; șuerător, adj. (care șuieră); șuerătură, s. f. (șuierat, șuier); șuerătoare, s. f. (fluier). – Cf. șui.

    Probabil tot din același avem șorecar sau șorliță, sorlă. De altfel și șoarece putea fi dacic sau chiar păstraserăm transformarea lui s într-o palatală atunci când urma acest *w.

    Comment by Sorin5780 — July 2, 2017 @ 7:20 pm | Reply

  6. […] articol vechi din 2009 abordam vechi denumiri ale marmotei alpine, animal dispărut din Carpații […]

    Pingback by Tuică | Istoriile lui Roderick — July 24, 2022 @ 7:39 pm | Reply


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: