Istoriile lui Roderick

Decembrie 28, 2009

Şuica

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 1:16 pm

„Şuică” este numele popular românesc al marmotei alpine ( Marmota marmota marmota) , uneori dat şi marmotei de câmp, baibacul ( Marmota bobak ). Ambele specii au existat pe teritoriul României în Evul Mediu târziu (când apar menţionate în surse literare).

Marmota alpină a supravieţuit izolat în Carpaţi până în sec. XX ( cf.  Ion Nania, „Vînatul pe teritoriul României”, Ed. Sport-Turism, 1991 ), fiind  reintrodusă în Munţii Făgăraşului şi Rodnei în anul 1973, exemplarele provenind din Franţa. Ulterior, marmota a fost introdusă şi în Retezat, exemplarele provenind din Alpii Austriei.

(sursa imaginii: wikimedia.org )

După Ion Nania, „Marmota a avut, în nordul Argeşului şi Muscelului, nu un nume, ci trei:  şuică, huică şi tuică.”

Cel dintâi este regăsit de I. Nania în folclor – balada „Vodă Căpitan Matei”,

„Ţapii de pe stânci vânau

Şuicile le săgetau

Munţii, văile vuiau…”

precum şi în numeroase exemple din onomastică şi toponimie.

Există, în Munţii Făgăraşului, vârful Huica (  la Berevoeşti ) şi Tuica – „falsificat”, după I. Nania, în „Ţuica” – aşa cum apare pe hărţi vârful vecin cu Moldoveanul.

O descriere a „huicii” este redată lui I. Nania de către un cioban bătrân, care îşi amintea de un astfel de animal vânat de tatăl său, în anul 1899: „era mai mică decât vulpea, cu picioarele scurte, dar foarte dolofană; a jupuit-o şi i-a folosit blana ca brâu la ruptoare de şale”

Înrudit, probabil, cu „şuică” este cuvântul „şuiţă” – denumire regională ( Oltenia ) a popândăului (Spermophilus citellus) , animal dealtfel înrudit cu marmota.

(sursa imaginii: fotonatura.ro )

***

Pe urmele unei posibile etimologii, cf. starling.rinet.ru  ( prima variantă mi se pare mai plauzibilă) :

1. PIE *kek’- ( „dihor, nevăstuică” ) a dat lituanianul šẽška-s , letonul sęskus – „dihor”, indianul jáhakā – cu acelaşi sens.

Înrudit, PIE *k’ek’- „iepure de câmp” a dat indianul „śaśá-” – „iepure”.  ( Desigur, cuvântul e înrudit cu rom.  „şoşoi”, denumire regională a iepurelui – care provine, probabil, dintr-un dialect ţigănesc. )

2. Din rădăcina nostratică *šVʒwV derivă proto-altaicul *si̯uǯakV ( de unde proto-turcicul *sɨčgan „şoarece, şobolan” ) şi proto-uralicul šäškä „vidră” ( de unde finlandezul „häähkä” -„nurcă” , asemănător  lui „huică”; în toate limbile uralice termenul se referă însă la animale acvatice ).

3. Proto-altaic *či̯oke ( animal mic- vidră, veveriţă ) a dat cuvinte care ar semăna surprinzător cu „şuică, şuiţă” , însă în limbile unor popoare foarte îndepărtate: nanai  „ǯuku” – „vidră” , coreean „čúi” – „şoarece”.

Cuvintele din limbile turcice ( acestea fiind, din grupul lingvistic respectiv, singurele care au fost vorbite – pasager- şi în spaţiul carpatic)  -cum ar fi  turcul „dejin” , tătarul  „tijen”- nu cred că pot fi  la originea lui „şuică”.

Coradical, la nivelul nostratic, cu termenul proto-altaic este dravidianul *sok „maimuţă”.

Mergând mai departe, însă, la originea acestor cuvinte ar fi rădăcina boreană *CVKV , care a dat proto-semiticul *SVkk- ( de unde akkadianul šikkû „mangustă” ) şi, pe un alt drum, bascul *śagu „şoarece”.

*

Toate acestea ar indica faptul că „şuică” ar putea fi un cuvânt vechi în limbă, posibil ne-indo-european sau pre-indo-european.

E posibil să fie vorba de mai multe cuvinte ( şuică- huică – tuică ) , care s-au suprapus, prin confuzie.  Posibil nume ale unor animale diferite.

***

Probabil nu e exclusă o legătură între „şuiţă” şi lat. „citus”, „citellus”  ( PIE *key(w)-, *kyew- ), dacă numele animalului e dat de rapiditatea mişcărilor şi agitaţia sa.

***

E posibil ca numele şuicii să fie, la origine, onomatopeic, în legătură cu „a şuiera”, aceasta fiind opinia lui Ion Nania, în cartea citată:

„…toate numele dovedind o mare vechime, unele avându-şi originea în onomatopee ce amintesc de şuitul sau şuieratul pe care-l scoate mamiferul în momente de pericol, dând de ştire celorlalte”

După cum a fost „auzit” şuieratul caracteristic al marmotei , ea se va fi numit „şuică”, „tuică” sau „huică” ( după cum avem „a şuiera” , „a hui” , ” a tiui”  – a  izgoni un animal cu strigătul „tio”- şi „a ţiui” ; poate că marmota era, deci, numită şi „ţuică”, iar numele vârfului făgărăşan este transcris corect ).

Dealtfel, o origine asemănătoare are şi  „suslik” -numele rus al şuiţei ( popândăului ) ( IE onomatopeic *sūs- , de unde şi  Germ. sausen , cf. http://www.yourdictionary.com ).

O formaţie asemănătoare este, probabil, cuvântul „ciovică”.

***

După lingvistul Sorin Paliga, „şuiţă” este legat de „şui” – „slab, alungit” ( cuvânt autohton ). Şuiţa-popândău are, într-adevăr, această siluetă, vizibilă mai ales când animalul stă ridicat ( ca în imaginea de mai sus ).

Desigur, faptul nu poate fi extins la şuica-marmotă – animal, dimpotrivă, dolofan şi îndesat, chiar şi în postura verticală : )

4 comentarii »

  1. E posibil ca „şuică” să provină din PIE *sū- „porc” ( latin sus ), dacă animalul e privit ca un „purceluş”, după cum în engleză există „groundhog” ( Marmota monax ) şi „guinea pig”

    Comentariu de Roderick — Decembrie 29, 2009 @ 12:17 pm | Răspunde

  2. Un alt nume al popândăului este „pinţă”.

    „PÍNȚĂ s. v. guzgan, marmotă, popândău, șobolan.” ( Dicţ. de sinonime )

    „pínţă (pínţe), s.f. – Rozător de cîmp (Alactaga saliens). – Var. chință. Origine îndoielnică. În Munt. Trebuie să fie cuvînt expresiv, bazat pe chiț „interjecție emisă de șoarece” cu infix nazal; sau mai sigur, pornind de la *piț- „mic”, cf. piță, pănțăruș. ” ( DER )

    Seamănă mult cu numele „iepurelui” pika ( Ochotona ) , despre care n-am aflat mare lucru:

    „The name „pika” appears to be derived from the Tungus piika, or perhaps from the Russian pikat „to squeak”. ” ( wikipedia – http://en.wikipedia.org/wiki/Pika )

    Comentariu de Roderick — Martie 15, 2011 @ 3:38 pm | Răspunde

  3. „Pinţă” – „pika” – coradicale engl. „pig” ? („probably from O.E. *picg, found in compounds, ultimate origin unknown” – etymonline.com ).

    Orbetele ( Spalax ) se mai numeşte „porcuţ”.

    Comentariu de Roderick — Martie 20, 2011 @ 8:39 pm | Răspunde

  4. As menţiona aici un antroponim Şuica în Argeş la 1526, de la care derivă numele satului Şuici de la poalele Făgăraşului, atestat la 1536.

    Comentariu de vchindea — Ianuarie 4, 2013 @ 10:55 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: