Istoriile lui Roderick

Ianuarie 12, 2010

Ler

Filed under: Panteonul Dacic,Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:06 pm

Un articol al Aurorei Peţan ( publicat iniţial în anul 2005,  în revista „Limba Română” a Academiei Române) conturează o ipoteză etimologică asupra sintagmei „lerui ler” , binecunoscută în colindele româneşti. O argumentaţie convingătoare şi frumoasă, care oferă o explicaţie unitară diferitelor sensuri ale cuvintelor „ler” şi „a lerui”.

Ar rămâne poate în afară doar numele lui Leri-Împărat din legendă- un omonim ( ?).

***

M-am gândit cândva că „ler” ar putea fi sinonim cu „cântec”, un anume fel de a cânta („liric”?) , legat poate de gr. „lyra” sau de IE *lelēy– „a legăna”.

Se pare că etimologia „lirismului” rămâne, dincolo de limba greacă, necunoscută.

***

Pe de alta parte, nu mi-e clară originea refrenului „Velerim şi veler Doamne”, care apare de asemenea într-un colind. Este autentic popular, ori o creaţie cultă ? Apar, de asemenea, şi formele „aleroi”, „oileroi” etc.

Ar fi PIE *walǝ-/-e- „a fi puternic” ( lat. „valere”). „Velerim”, „Oileroi”  ar putea fi invocaţii ale puterii, tăriei – fizice şi spirituale – care să-i însoţească pe ascultători în Anul Nou.

„Tare ca piatra” în textul Sorcovei. Expresia „i-a trecut leru” semnifică trecerea tinereţii, a puterii.

Un trac „rera” – „pietre” îşi are originea, după I. Duridanov, într-un mai vechi *lera. În albaneză, „lerë” – piatră.

„(Wa)lerui ler” ar fi putut însemna la origine chiar „tare ca piatra”.

39 comentarii »

  1. „Tare ca piatra” face întotdeauna pereche cu „iute ca săgeata”, superbă imagine din vremurile în care arcul cu săgeţi era arma curentă. N-aş crede că refrenul a fost despărţit, rămânând doar primul vers într-o formă ultraarhaică. În plus, numărul foarte mari de ocurenţe în care „lerui ler” e însoţit de „dalbe flori” nu ştiu dacă justifica suficient alăturarea lor: „tare ca piatra şi dalbe flori”?

    Comentariu de dacica — Ianuarie 19, 2010 @ 1:03 pm | Răspunde

  2. Toate ipotezele au „hibe”, ce să mai zic de ale mele :)

    Lipsa unui corespondent pentru „iute ca săgeata” în colinde e într-adevăr o problemă pentru ultima ipoteză de aici ( „lerui ler” = „tare ca piatra” ).
    În plus, la „Velerim şi veler” apare „ve” înaintea lui „ler” în ambele cuvinte, ceea ce ar exclude forma “Walerui ler”. Ar putea fi, totuşi, o simplă invocaţie a „tăriei”, î.a.c. numele lui „Ler-Împărat” însemnând „puternic, tare”.

    În Sorcovă apar şi florile, exact înainte de „tare ca piatra”:
    „să trăiţi, să înfloriţi
    ca un măr
    ca un păr
    ca un fir de trandafir
    tare ca piatra
    iute ca săgeata”.

    *

    La „Sorcovă” mi-au atras atenţia două lucruri:

    1. Melodia coincide cu cea de la „Melc, melc, codobelc”, descântec al copiilor.
    Garantez că descântecul chiar funcţionează ! ori de câte ori i-am cântat unui melc închis în cochilie acest cântecel, el a ieşit la iveală :)
    Probabil e o incantaţie arhaică ( ? )

    2. Ce va fi însemnând „iute ca oţelul” ?
    Fizic vorbind, oţelul e chiar mai tare ca fierul. De ce ar fi „iute” ?

    Părerea mea e că e vorba de un cuvânt dispărut şi substituit prin „oţel”.

    PIE *ōk’- „rapid, iute” a dat sanscr. āśú-, gr. ōkǘ- , lat. ōcior.( toate cu aprox. acelaşi înţeles ).
    După Pokorny, „accipiter” ( numele unui uliu ) provine din acest radical.

    Asemănător ar fi cuvântul „hoţ” , care însă, după S. Paliga, e legat de „haţ”, „a înhăţa” , sensul arhaic al cuvântului fiind deci de „a apuca” ( nu de „iute” )

    Comentariu de Roderick — Ianuarie 20, 2010 @ 10:40 am | Răspunde

    • „ÁCIRĂ s. v. acvilă, iepurar, pajură. ” ( Dicţ. de sinonime )

      Comentariu de Roderick — Ianuarie 5, 2011 @ 4:48 pm | Răspunde

    • Știu eu, știu eu!
      E vorba de lat.avicellus, aucellus, derivare din „avis” http://en.wiktionary.org/wiki/uccello
      Am pierdut cuvântul în sine, dar s-a păstrat în „sorcovire” .
      Transformarea: „ce”= țe și „ll”= l iar „au” s-a simplificat în o rezultând „oțelul” (it.uccello).
      Ar trebui să-l găsim în vreo cărticică obscură de regionalisme.
      IE*ōk’- “rapid, iute” putea da un cuvânt dacic pentru păsările de pradă sau zburătoare în general.Mai caut și revin!

      Alte chestiuni interesante:
      oțel – 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. ♦ P. ext. Armă. – Din sl. ocĕlŭ.
      http://en.wiktionary.org/wiki/ocel

      Pe lângă arc și săgeți, un pistol cu cocoș părea ca una din drăciile cu laser ale lui Spock și Kirk (Star Trek).

      Îmi place mult cuvântul aceră.Cei care nu admiteau caracterul său popular, recunoșteau că „inventatorul” avea un simț perfect al limbii române. Știu că-i latin(acvilă), dar îmi aduce aminte de răd.IE *kʷēy- „to observe, to wait” ( http://dexonline.ro/definitie/acera ).Se potrivește atât de frumos caracterului acestei păsări!
      accipiter n-are legătură cu *ōk’- “rapid, iute”
      http://en.wiktionary.org/wiki/accipio#Latin

      Comentariu de Ioan Albu — Mai 19, 2012 @ 1:53 pm | Răspunde

    • Cuvântul ”iute” avea și un înțeles care azi e -bănuiesc- dispărut, cel de ”tare, puternic” (vezi DER); ”iute ca oțelul” are sens și dacă ”oțelul” e nimic altceva decât metalul binecunoscut.
      ”A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire” (DEX)

      ”ĭúte adj. (vsl. lĭutŭ, ĭute, violent, vehement; bg. lĭut, ĭute; rus. lĭútyĭ, crud, feroce)” (Scriban),rom. iuțeală= mânie. din PIE *leut- ”fierce” (starling.rinet.ru, Vasmer);
      PIE lēut- ”wrathful” (Pokorny).

      Poate că acest ”iute” s-a suprapus unor derivate dispărute ale PIE i̯euĝ- ”to wave, unsteady” (Pok.)/ *yeug’- ”to be agitated, excited” (starling.rinet.ru).

      Iute= tare poate avea aceeași origine, dar poate fi și un omonim.

      Poate legat de PIE lēu-2 : lǝu- ”stone” (Pokorny), din care provine alb. lerë, gr. hom. λα̃ας , bret. lia ”piatră” (??)

      Comentariu de Roderick — Ianuarie 22, 2014 @ 12:59 pm | Răspunde

  3. „leruj” = rug ( de măceş, mur sau zmeur ) – regionalism din Maramureş

    Comentariu de Roderick — Ianuarie 3, 2011 @ 11:18 am | Răspunde

  4. E posibil ca „ler” să fie varianta rotacizată a unui *len , orice ar însemna aceasta

    „Leru-i ler” e o formulă asemănătoare lui „linu-i lin”

    Comentariu de Roderick — Ianuarie 5, 2011 @ 2:45 pm | Răspunde

  5. It. „allegro”, din lat. „alacer”.
    După etymonline.com , „perhaps cognate with Goth. aljan „zeal,” O.E. ellen „courage, zeal, strength,” O.H.G. ellian” ( http://www.etymonline.com/index.php?term=alacrity ).

    „Aleroi” – o invocaţie a forţei vitale.

    Ar proveni din PIE *al „entuziasm”.

    Paralela „lerui ler” – „linu-i lin” ar arăta că forma „ler” este datorată rotacizării.

    Comentariu de Roderick — Ianuarie 5, 2011 @ 4:42 pm | Răspunde

  6. Ler împărat ,pus în legătură cu Galerius, are doar parțial dreptate și am să explic de ce. Știm că acest împărat, roman doar cu numele, favoriza etnosul traco-dac mai mult decît orice și probabil că era iubit în egală măsură de balcanicii noștri traci. Dacă concepția autohtonilor era să vadă în Galerius un frate mai mare iubit, termenul de ler() are mult sens.unchiaș adică..poate era o formă de respect-alint.
    Lele este în mod clar un cuvînt tracic păstrat de români și bulgari pînă azi, însă în zonele rotacizante din Serdica și Niș avea forma lere probabil.
    Cum au ajuns moldovenii catolici să aibe ler(unchi) nu e greu de ghicit, doar veneau din Ardeal, altă zonă rotacizantă.
    Cocluzia: tracii vedeau în Galerius „Armentarius” un frate mai mare, un unchiaș.
    Al doilea Galerius (Dara) era nepot după mamă pentru primul Galerius, deci fiul lelii, sora Romulei. :) TE DOARE CAPUL!

    Comentariu de Ioan Albu — Martie 20, 2011 @ 1:38 pm | Răspunde

    • Mda, hai că arunc și ideea asta la gunoi. Ler (unchi) e de fapt latin : http://www.utexas.edu/cola/centers/lrc/ielex/X/P0315.html
      Numai italicii transformă / scot un „L” din IE „d”.
      Cel puțin cinste graiului moldovean că a păstrat un termen atît de antic/arhaic.

      Comentariu de Ioan Albu — August 31, 2011 @ 4:11 pm | Răspunde

      • Forma DIURPANEUS(Diupanus) ar putea fi un compus în care prima parte să se traducă „brother-in-law” și al doilea, un fel de stăpîn (ban/pan). Forma de transmitere a puterii putea să nu fie patriliniară în sensul strict tată-fiu-nepot, ci pe linie matriliniară ca la picți (sau „rege- nepot de frate”)-etc.
        În legătura dată mai sus cred că intră și alb.dhëndër (tot cumnat). Eu presupun că poziția de cumnat avea o importanță deosebită pentru IE-eni, deoarece multe limbi dau acestui cuvînt o „strălucire” aparte. De ex: rom. cumnat = belorus. švahier = bulg. dever = ceh.švagr=let. svainis = lit.svainis sau dieveris ș.a.m.d. Amintițivă de sl. SVET și balticul SVIESA care se traduc prin „lumină”
        http://en.wiktionary.org/wiki/dieveris Mă gîndesc că-i o posibilitate foarte puternică ca Diurpaneus să însemne „strălucitor” , dar mai ales cumnat (ler) să fie un cuvînt întreg dacic, sufixat, care descria poziția socială față de rege, deci parte cumva din familia regală. Îmi aduc aminte că S.Olteanu traducea acest nume Diupanes/Diurpanes drept „diafan” http://en.wiktionary.org/wiki/%CE%B4%CE%B9%CE%B1%CF%86%CE%B1%CE%BD%CE%AE%CF%82

        dever=deur(paneus)

        Comentariu de Ioan Albu — Decembrie 11, 2011 @ 6:28 pm

      • Dacă Decebal era chemat anterior „strălucitor sau diafan”, iar fratele sau fiul său, Dieges, se traducea „foc” avem o concordanță perfectă. :)

        Comentariu de Ioan Albu — Decembrie 11, 2011 @ 6:41 pm

      • Pe de altă parte, diurpan ar putea fi tradus „stăpîn cu siguranță, stăpîn cu fermitate” sau „a ține stăpînirea” conform urm. legături: http://en.wiktionary.org/wiki/firmus#Latin și http://en.wiktionary.org/wiki/dearth%C3%A1ir
        Deci stăpîn ar fi coradical direct cu giupîn/jupîn, avînd practic același înțeles subtil.

        Comentariu de Ioan Albu — Decembrie 11, 2011 @ 7:09 pm

      • Deurpaneus ar putea semnifica „onorabil” cf. alb. i nderuar= honored, honorable, venerable, reputable, respectable, worshipful
        i ndershëm honest, fair, honorable, scrupulous, straightforward, clean

        Nu știu dacă a dorovăi,dorvăi(a face curat) e legat de alb. sau din IE dherǝbh(to work, adroit).Ar trebui să fie un radical *dher- clean, bright, fair dar nu-l găsesc deocamdată.

        Comentariu de Ioan Albu — Mai 30, 2012 @ 5:43 pm

      • Acest alb. nder e total inexplicabil pentru specialiști. Unii îl pun în legătură cu lat.honor și un inexistent alb.*ner (probabil gheg nêr). Dacă am presupune afereza lui o neaccentuat și posibilitatea ca împrumutul acesta să fie în perioada când introducerea unui d intre cele două consoane [n] și [r] încă mai era valabil, atunci ar fi posibil. deci honorem = nderim
        Ar mai fi snk. adara(onoare) care ar schimba toate datele problemei. IE *dū- to respect, (*diur sau diu- ar putea semnifica „binecuvântat, onorat/onorabil, puternic etc)

        Totuși, dacă examinăm puțin lat.honor putem deduce că originea sa ar fi un IE *g’hon(?), la fel cum homos vine din *g’hom-en-, *g’hmō- man, person. Într-un anumit context albaneza transformă *g’h în [d] (ex: dimër-iarnă, derr-porc(IE *g’hor), dorë-mână(dacic zestre) etc.), deci, oricare ar fi radicalul IE, s-ar putea să le cuprindă pe amândouă. Albaneza doar ar folosi prefixul ei arhaic n sau m (*en la origine).
        Prin urmare, n-ar avea aceeași formă în dacică.

        Comentariu de Sorin5780 — Aprilie 26, 2013 @ 6:53 am

  7. “lerë” – piatră s-a păstrat pînă la noi, dar numai în graiuri: zleamăn (Banat, piatră funerară, lespede).
    Este din aceeași răd.care a dar ir. cromlenc- dolmen și leac – flat stone, eng. cromlech= arched stone. Etimologia slavă pentru zleamăn nu se susține deoarece snak – semn nu are nicio susținere..de fapt bănuiesc că var.zneamăn era considerat ca fiind slav, oricum imposibil de văzut aici o confuzie cînd răd.ie e clară: leu- lau- stone.

    În ce privește ler s.n. (reg.) 1. vreme, timp; floarea vârstei. 2. farmec, haz. cred că am găsit o posibilă legătură, deși firavă:
    http://www.utexas.edu/cola/centers/lrc/ielex/X/P1181.html
    Deși termenul slav a dat mai multe derivate și cu mai multă răspîndire, cred că pe undeva în antichitate însemna același lucru pentru traci și slavi.
    Lerul nostru e simbolic legat de „primăvara” vieții, de cel mai productiv moment al anului ..să zicem așa! Nu-i bine să excludem și posibilitatea să fie legat de lat. liberus cu eliminarea lui b intervocalic(Liber Pater- Ler-Împărat). Păcat că nu aveam o confirmare în scrierile vechi.M-ar bucura să folosim azi un asemenea cuvînt decît neologismul liber sau sl.slobod.

    Sl.leat – an, dată 2 a fi de un leat = a fi de aceași vîrstă (leit)

    Un reg. vine să mă contrazică sau mă aprobă, nu știu: léte s.f. (reg.) timp liber, tihnă, odihnă. Ar putea fi un slavism,,,,sau nu!

    Comentariu de Ioan Albu — August 31, 2011 @ 2:08 pm | Răspunde

    • Avem comuna Lerești în jud. Argeș, și pădurea Letea „pădurea tihnită” în Deltă

      Comentariu de sabinus — August 31, 2011 @ 7:10 pm | Răspunde

      • Întrebarea e ce înseamnă Lerești, în afară de faptul că-i fondată de un anume Leru!?
        Cu Letea e cu totul altceva. Cred că dispunerea geografică a pădurii între dunele de nisip i-a adus și numele. E curioasă forma „letea” pentru că nu rețin s-o mai fi auzit! Cine știe, poate ai dreptate..o fi tihnă și liniște p-acolea. :) E o zonă izolată, sălabtică.

        Comentariu de Ioan Albu — August 31, 2011 @ 8:22 pm

      • http://www.ioncoja.ro/lingvistica/romanitate-etnica-si-romanitate-lingvistica/

        Ion Coja spune că Lerești vine de la numele fondatorilor când încă se mai păstra acel vechi latinism ler (cumnat)- lat.levir.
        Poate că sună prostește dar îmi aduc aminte că multe sate noi fondate erau scutite de taxe câțiva ani și erau numite slobozii, Slobozia, Slobozești. Dacă obiceiul a fost puternic încă din primul mileniu, nu-i exagerat să vedem în Lerești substitutul original de origine latină: ler (lat.liberus).

        Comentariu de Ioan Albu — Mai 19, 2012 @ 2:01 pm

    • Zeus avea supranumele Eleutherios (liber) încă din secolul șase î.d.Hr., iar dacă dacii romanizați ar fi vrut să traducă un concept vechi (Sabazios?) al limbii lor, total neoriginal pe plan IE, ce ar fi folosit dacă nu un termen latin dispărut azi?

      Nici azi nu am scăpat de mântuire (eliberare). Păgân sau creștin, nu scapi de tutelajul unui zeu care te vrea mereu altfel. Niciodată nu ești bun destul. Mereu ți se spune că nu ești cum ai fost plămădit la început.

      PS: la comentariul 13 descrii un personaj mitologic, pe Poseidon și/sau Neptun.

      Comentariu de Sorin5780 — Februarie 23, 2015 @ 8:26 am | Răspunde

  8. Nu cred că ar fi rezistat pînă azi un lat.leteo – inducing death, oblivion (uitare) sau din pers.mitologic Leto.

    Comentariu de Ioan Albu — August 31, 2011 @ 8:25 pm | Răspunde

  9. Acum că am căutat mai serios am găsit cîte ceva:
    letiu – reg. terci, lut, argilă, clisă.
    Se pare că avem răspunsul, e o descriere a terenului nisipos. Bine că măcar o denumire latină a mai rămas prin Deltă…

    Comentariu de Ioan Albu — August 31, 2011 @ 8:29 pm | Răspunde

  10. Referitor la termenul PIE *walǝ-/-e- “a fi puternic” ( lat. “valere”), avem în limba română numele de Valeriu

    De asemenea, există un împărat roman cu numele de Valerian, care ar putea fi împăratul Ler din colinde (Veler Domnul)

    http://ro.wikipedia.org/wiki/Valerian

    La român mai există planta medicinală valeriană, care întărește psihicul (Se mai numește și odolean, și are legătură cu aleanul – cu dorul)

    http://ro.wikipedia.org/wiki/Valerian%C4%83

    Comentariu de sabinus — Septembrie 1, 2011 @ 4:38 am | Răspunde

  11. Doar ca o coincidenţă interesantă cu „Ler-Împărat” , „Lar” se pare că era la etrusci titlul de rege sau şef militar (Lar Porsenna, regele etrusc)

    Comentariu de Roderick — Ianuarie 5, 2012 @ 2:06 pm | Răspunde

  12. Au și britonii un Ler-Împărat. Leir of Britain, devenit regele Lear al lui Shakespeare. Străbunicul lui se numea Leil. (http://en.wikipedia.org/wiki/Leir_of_Britain)

    ”Leil was a peaceful and just king and took advantage of the prosperity afforded him by his ancestors. He built Caerleil (Fort of Leil) in the north as a tribute to this prosperity. He reigned for twenty-five years until he grew old and feeble. His inactivity sparked a civil war, during which he died.” (http://en.wikipedia.org/wiki/Leil)

    Comentariu de Roderick — Aprilie 24, 2013 @ 8:31 pm | Răspunde

    • Dacă numele lui Ler(i)-Împărat este celtic (cf. Leil?), probabil că ne-a parvenit chiar de la britoni (plauzibil, pentru că soldați de origine britonică au fost cantonați în Dacia romană). Ar fi un fapt cât se poate de remarcabil.
      Aș exclude filiera cultă în transmiterea acestei legende din spațiul britanic până la noi.

      Independent de acestea, mă întreb dacă îi vom număra vreodată și pe celți printre ”strămoșii noștri”. Probabil că oricum avem mai multe de la ei decât de la cumani.

      Comentariu de Roderick — Aprilie 25, 2013 @ 11:03 am | Răspunde

    • „ Lair, in alte ortografii Llyr, zeul mării și al furtunii, protectorul navigației la celti. Străvechiul lair din saga celtica, „devenit prin adaugarea unei dentale protetice laird, ce semnifica „domn, stapan” si, nu la urma, „stapan suprem, zeu”.

      Poate e un radical celto-latin!

      Comentariu de Sorin5780 — Aprilie 26, 2013 @ 12:26 pm | Răspunde

      • Nu știam de ipoteza asta.
        În cazul regelui Leil, coincidența cu Leri-Împărat al nostru nu se rezumă doar la asemănarea numelor. Și poveștile lor sunt similare: un rege pașnic și bogat, căzut victimă într-un război.

        Comentariu de Roderick — Aprilie 26, 2013 @ 9:20 pm

  13. În legendă apare o asociere curioasă între Ler-Împărat și leurdă: ”bietul de el a pierit săracul ca leurda în ziua de Paști”. Împăratul poate fi la origine chiar o personificare vegetală (?)

    *

    ”Palatele și curțile lui erau cele mai frumoase din lume și stăpânea el peste multe țări și mări, ba chiar și peste țara noastră”

    Citatul de mai sus din legendă (cum apare ea în antologia lui Gh. Zarafu de la ed. Blassco) justifică bineînțeles identificarea lui Ler cu un împărat roman.
    Poate fi luat în considerare și Valens, căzut în bătălia de la Adrianopole.

    Comentariu de Roderick — Aprilie 26, 2013 @ 9:41 pm | Răspunde

    • În colindele românești împăratul Ler apare însoțit de apelativul Doamne. De fapt, acest apelativ arată că Ler era un Domn, adică un stăpân. Ler Doamne este Ler Stăpânul, împăratul. De aici provine denumirea de LerD, adică lerd. Iar din lerd provin leurdă, dar și englezescul lord (loerd, sau lord cu umlaut pe o)

      Comentariu de sabinus — Aprilie 27, 2013 @ 9:27 am | Răspunde

  14. Există și o oarecare posibilitate a unei legături între ”Ler” (gust, plac, floarea vârstei sau numele împăratului din legendă) și Liber Pater, zeu roman al fertilității, vegetației și abundenței, al cărui cult a fost răspândit în Dacia romană; la Ulpia Traiana îi era dedicat un templu.

    Comentariu de Roderick — Octombrie 14, 2013 @ 8:37 pm | Răspunde

    • Descarcă pdf-ul și caută la pag.888: http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/4978

      E un scurt descântec despre Ler-împărat și fetele lui (?) într-un peisaj *codrin. În afara de asta sunt multe alte chestiuni interesante de citit.

      Comentariu de Sorin5780 — Octombrie 13, 2015 @ 11:45 am | Răspunde

      • lăureásă1, lăurese, s.f. – Lucrătoare. – Lat. laboriosa (MDA).

        lăureásă2, lăurese, s.f. – (mit.) Împărăteasă; probabil soția unui împărat legendar Lar / Ler sau Laur: „Că asta nu e lăureasă, / Nice-mpărăteasă, / Da-i femeie mândră și frumoasă, / Dintre toate mai alesă” (Papahagi, 1925; Strâmtura; descântec). – Din Lar, Laur + suf. -easă.

        https://dexonline.ro/definitie/l%C4%83ureas%C4%83

        Mmmm, ce împărat *laborioso (harnic, muncitor) știm noi din istoria noastră mitologică? Poate Ler-împărat e chiar Traian.

        .. Constantin cel Mare ori un alt eponim din vechile „țări” geto-dacice! http://www.agerpres.ro/cultura/2015/03/08/reportaj-olt-drumul-domnului-de-roua-de-la-sucidava-spre-curtile-lui-ler-imparat-in-pas-de-legenda-11-27-02

        Am totuși o nedumerire, dacă lăureasa asta era NP de ce nu e pus astfel în text? Apoi ce ar vrea să spună că nu e „lucrătoare”, că nu face minuni?

        Dacă în descântec nu-i același s.f. latin, ar însemna că avem un simplu sufix dacic feminizant -esă (ex: boreasă, soție). Poate chiar un dacism coradical cu alb.larë (*laura) https://en.wiktionary.org/wiki/lar%C3%AB
        În link nu este dat și sensul de spălat (un participiu din verbul albanez „laj”- a spăla).

        Lăureasă ar putea fi un eufemism, sinonim cu larița din Apuseni. (o precistă în sens mitologic) https://hroderic.wordpress.com/2015/10/05/laritele/

        Comentariu de Sorin5780 — Iunie 16, 2016 @ 4:29 pm

      • Lar „erou mitologic prezent doar în colindele și descântecele din Maramureș și Trans. de Nord; un păstor-domn, un bătrân înțelept, cu părul și barba căruntă, care se retrage în munți împreună cu turma lui”;
        lăureasă „împărăteasă; probabil soția unui împărat legendar Lar / Ler sau Laur”;

        https://ro.wikisource.org/wiki/Dic%C8%9Bionar_de_regionalisme_%C8%99i_arhaisme_din_Maramure%C8%99_(ed._a_II-a)/Clase_semantice_de_substantive

        Comentariu de Sorin5780 — Iunie 16, 2016 @ 5:31 pm

      • Lar, s.m. – (mit.) Erou mitologic prezent doar în colindele și descântecele din Maramureș și Transilvania de Nord; un păstor-domn, un bătrân înțelept, cu părul și barba căruntă, care se retrage în munți împreună cu turma lui. Tradiția ni-l înfățișează în două ipostaze: a) dornic să renunțe la turma de oi, însă oile îl imploră să nu le părăsească și îi promit belșug în primăvara care vine (ciclul „ciobanul sătul de oi”); b) amenințat de tâlhari cu moartea, el nu protestează și le cere doar să fie îngropat după datina păcurărească (ciclul „Miorița”): „Tâlharii la el viné / Și din gură-așe zâce: / – Dă-ne, Lar, tu oile, / Că tu de nu ni li-i da, / Pe tine te-om omorî. / El din grai așa grăi: / – Pământ pe mine nu puneți, / Numai dragă gluga me, / Fluieru’ după curé…” (Bilțiu, 1990: 9). Acest apelativ (Lar, Lariu, du-Lar) îl regăsim preponderent în textele folclorice din Chioar, Codru și Lăpuș, cu atributele de moș, bun, sânt (sfânt). În variantele creștinizate, este substituit cu Ionu-Sântionu, Sfântul Petre sau Dumnezeu („D-umblă-și sângur Dumnezău”). E atestat și apelativul lăureasă, cu sensul de femeie de viță aleasă, ceea ce îi întărește păcurarului Lar statutul de domn sau rege. ♦ (onom.) Laar, Lar, Lari, Lariu, Laru, nume de familie (242 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Posibil să fie dubletul lui ler. Mai puțin probabilă e apropierea de Lar, Lares (Larium, spiritele protectoare ale familiilor romane), ci mai degrabă de Lar, Lars, numele unor regi etruști.

        https://dexonline.ro/definitie/lar

        „E atestat și apelativul lăureasă, cu sensul de femeie de viță aleasă, ceea ce îi întărește păcurarului Lar statutul de domn sau rege”

        Comentariu de Sorin5780 — Iunie 16, 2016 @ 9:33 pm

      • Crăciun și Crăciuneasa ar trebui să fie același cu acest nordic Lar (*Laur?) și lăureasa sa. Poate și numele lor au un înțeles similar.
        http://alba24.ro/mos-craciun-primul-crestin-un-mos-sarac-sau-un-pastor-batran-cine-este-mosul-care-in-noaptea-de-ajun-vine-cu-cadouri-378465.html

        *CRATIUN (suveran; mighty) https://en.wiktionary.org/wiki/%CE%BA%CF%81%CE%AC%CF%84%CE%BF%CF%82#Etymology
        http://adevarul.ro/cultura/patrimoniu/craciunul-Intelesuri-vechi-mainoi-1_567bcfe937115986c6c653c2/index.html
        Nu omit de aici toate ipotezele propuse, mai ales că multe au sens. E important de subliniat câte „tăieri” acoperă cuvântul ăsta:
        – a crăciuni, vb. (a vărsa sînge, a ucide),
        – „crâciunu”, „buştean”, (alb.kërcun)
        – Crăciun taie mâinile Crăciuniței,
        – Crăciunul mic: Sărbătoarea Tăierii împrejur a Mântuitorului sau Anul Nou civil – 1 ianuarie;
        Sărbătoarea Crăciunului, un fel de sfârșit prin solstițiul de iarnă.

        Dacii care aveau ca sursă de subzistență principală creșterea animalelor ar fi putut avea un zeu sau un semizeu pastoral ca Pashupati din sanscrită (alb. pasuri, bogăție < pasë ,patë ). Ăsta să fie înțelesul dacicului Pata?
        https://en.wiktionary.org/wiki/pas%C3%AB#Albanian

        Doar vechile legende și doine mai pot spune ceva despre adevăratul caracter al acestui personaj de vechime apreciabilă. Confuzia cu Santa Klaus (Nicolae) nu face deât să oculteze moștenirea noastră autentică.

        Comentariu de Sorin5780 — Iunie 18, 2016 @ 8:50 am

  15. […] că i se va da curând de cap. E vizibilă asemănarea (poate întâmplătoare) cu ler/lăr (v. https://hroderic.wordpress.com/2010/01/12/ler/ și câteva […]

    Pingback de Larițele | Istoriile lui Roderick — Octombrie 5, 2015 @ 3:40 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: