Limba gomoţească

Dintr-un link primit recent de la un prieten am aflat un fapt extraordinar:  într-un sat din judeţul Cluj se mai vorbeşte încă o limbă ciudată, un “limbaj secret” creat de localnici – după părerea lingviştilor:

“Profesorul Nicolae Mocanu, de la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară “Sextil Puşcariu” din Cluj, spune că “gumuţească” reprezintă, de fapt, un argou al sticlarilor şi geamgiilor din zona Mărgăului. “Limbajul ăsta e o creaţie a lor, pornind de la elemente de limbă comună. E un limbaj secret şi are o vechime cât are şi meseria de geamgiu, deci de peste 100 de ani. Limbajul lor are elemente pe care le întâlneşti în grupuri închise, aşa cum sunt studenţii ori deţinuţii. Îl folosesc pentru a ascunde secrete ale meseriei, sau de bravadă. La ei e vorba de păstrarea secretelor meseriei”, a explicat specialistul în lingvistică.

Profesorul Nicolae Mocanu a mai spus că, din câte ştie el, există doar un singur tratat scris pe această temă, autorul fiind un coleg de-al său, profesorul Romulus Todoran.” (http://clujeanul.gandul.info, 31 iulie 2008 )

Din limba gomoţească, conform sursei:

“(Foarte) mic dicţionar româno-“gomoţesc”

• pâine – arjufă
• ouă – cioicove
• vin – bor
• lapte – abrioni
• brânză – abrioniţă
• geam – tălăuz
• geamgii – tălăuzar
• diamant – hălmaz
• om – munuc
• cal – ţolan
• fân – spiruşi
• bani – cotini
• 100 de lei – o mărciucă
• oglindă – cotători
• căruţă – toigă
• gurzi – regăţeni/munteni
• năgaj – drac
• a aduce – asuci
• agodite! – taci!

Expresii folosite în limba gumuţească:

• “Munuc, s-asface spurav!” – “Fii atent că e om rău”
• “Munuc, s-asface deapsă!” – “E un om bun”
• “Munuc, atină gădineală!” – “Să ceri mâncare!”  ”

Opinia lingviştilor susţine ideea că “gomoţeasca” e un argou – nu prea vechi – deci nu o rămăşiţă a vreunui dialect pierdut.

***

Cuvinte gomoţeşti şi cuvintele de care sunt, cred, apropiate:

1. “cioicove” – ouă

În DER ( Al. Ciorănescu)

“ciói (-iuri), s.n. – 1. Nod, umflătură, bătătură. – 2. Strachină, blid. Origine necunoscută. După Bogrea, Dacor., II, 655, ar fi var. de la acioaie; însă această der. pare puţin probabilă. Ar putea fi un der. de la acest cuvînt, cioinac (var. cioinag), s.n. (foarfecă; varietate de struguri), pe care Şeineanu, I, 138 şi DAR îl derivă de ciuin.”

Probabil “cioicove” derivă din “cioi” , cu sensul de “obiect rotund”

2. “bor” – vin

Coincide cu termenul din maghiară; nu ar fi constituit un secret pentru locuitorii zonei Clujului; e ciudat faptul că a fost trecut pe lista cuvintelor “gomoţeşti”

3. “toigă” – căruţă

Apare în DAR ( Gh. Bulgăr, Gh. Constantinescu-Dobridor )

“toígă, toígi, s.f. (reg.) cărucior, căruţă (mică).”

Probabil derivat din sau influenţat de mag. “taliga”.

Cf. DER

“teleágă (-égi), s.f. – Căruţă mică, căruţă uşoară cu două roţi. – Var. telegă, teligă, tileagă. Mr. tăl’igá. Sl. tĕlega, cuvînt de origine dubioasă (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 406; Conev 71; cf. Vasmer, III, 89), cf. bg. talĕg, sb. teljiga, pol., rus. telĕga, slov., mag. taliga. – Der. telegar, s.m. (cal de trăsură); telegări, vb. (Olt., a obosi caii peste măsură, a extenua); teleaşcă, s.f. (căruţă mică), din rus. teljezka (Scriban).”

4. “năgaj “- drac

Probabil înrudit sau o variantă a lui

“nágodă (nágode), s.f. – 1. Minciună, fleac, bagatelă. – 2. Vietate, dihanie, lighioană. – 3. Necesitate, strîmtoare. – Var. Munt. nacotă. Sb. nagodba, rut. nagoda „caz” (Candrea; cf. Tiktin), cf. bg. nagoda „bagaj”, rus. negod „necaz”.”  (DER )

5. “ţolan” – cal

“ţălán, ţăláne, s.n. (reg.) turmă; haită.” ( DAR )

sau

“TALÁN, talani, s.m. (Pop.) 1. (Med.) Dalac. 2. Termen depreciativ pentru un cal bătrân şi slab; gloabă. – Din tc. talan.” ( DEX 98 )

6. “cotători” – oglindă

Derivat din ” a căuta “, are varianta “căutătoare” – menţionată în DER

7.  “mărciucă” – o sută de lei

Probabil înrudit cu “mierţă”, cuvânt folosit în Moldova şi Transilvania

“MIÉRŢĂ, mierţe, s.f. (Reg.) Veche unitate de capacitate pentru cereale folosită în trecut în Moldova şi în Transilvania, care a variat în timp şi după regiuni. – Din magh. mérce.”

Figurat, putea însemna un “etalon”.

8. (Limba) “gomoţească” pare legată de verbul

“GOMOTÍ, gomotésc, vb. IV. Intranz. (Var.) A zgomota. (cf. zgomot)” ( DAR )

În DER, “sgómot (-te), s.f. – 1. Sunet, rumoare. – 2. Zarvă, scandal. – Var. zgomot, înv. scomot, şi der. Slov. gomot, sb., cr. glomot (Cihac, II, 343), din pol. gomon, der. gomoni, vb. (a trăncăni, a flecări). – Der. sgomota (var. gomoti), vb. (a face zgomot); sgomotos, adj. (care produce zgomot).”

***

Cuvintele de mai sus nu par deloc artificiale, nu par “creaţii proprii”. E firesc să presupun că nici pe celelalte oamenii nu s-au chinuit să le inventeze. Probabil că ele există aşa cum s-au păstrat sau cum au ajuns în limba vorbită.

*

Cuvântul care mi se pare cel mai interesant este “deapsă” , din expresia “Munuc, s-asface deapsă!” – “e un om bun”.

E posibil ca “deapsă” să fie la origine “deacsă”.

Aşa se întâmplă, de ex. cu cuvintele  “clupsă” şi “clucsă”:

“clúcsă (-se), – Cursă, capcană. Bg. kluksa (sec. XVI). După Borcea 183, din săs. Klux; ipoteză puţin probabilă datorită vechimii cuvîntului.” ( DER )

“clúpsă, clúpse, s.f. (reg.) cursă de prins şoareci, păsări, animale mici; cluscă, batcă, capcană, cleapţă, zancă.” ( DAR )

Acest *deacsă ar putea explica sensul de “(om) bun” al lui “deapsă”.

Ar putea proveni dintr-un *dek ( + sufixul “să” ) , trimiţând la PIE *dek ( din care, pe căi diferite, avem şi “decoraţie” şi “a catadicsi” ), acelaşi “Dec” de la “Decebalus”.

Sau, poate, PIE *dek’s– ( drept, ca direcţie spaţială ), care a dat lat. “dexter” ( care are şi sensul “de bun augur” ).

Antonimul lui “deapsă”, “spurav” poate să-şi aibă originea în PIE *(s)pVr- ( excremente de oaie sau capră ) ( gr. spǘrathoi ). Asemănarea cu “spurcat” este, de asemenea, evidentă.

*

Foarte interesant e sunt şi “abrioni” – “lapte”, “abrioniţă” – “brânză”.

Dacă oamenii ar fi vrut să se exprime “codificat”, de ce au ales “abrioniţă”, cuvânt atât de asemănător cu “brânză” ? Poate că aceste cuvinte pot oferi cheia dezlegării atât de controversatei etimologii a cuvântului “brânză”.

Ca ipoteză, “abrioni” poate proveni din PIE *bhrew-er/n- ( ” izvor ” ) – care a dat goticul “brunna” (fântână, izvor), englezul “bourn” . În dicţionarul lui Pokorny – bh(e)reu- : bh(e)rū̆- “a fierbe, a fi sălbatic” ( care are de-a face cu… berea, inclusiv cea tracică, brytos ). Poate că “abrioni” se referă la laptele proaspăt muls, care “izvorăşte”, poate la cel care fermentează.

E posibilă, evident, şi derivarea din tracul *ber “oaie” ( devenit “bâr” în română ).

*

“Gurzi” poate însemna literalmente “munteni” ( alb. “gur” – “stâncă”, slav “gora” – “munte” , PIE *gʷar(w)-/-e- ).

Cf. DER “gurí (-résc, -ít), vb. – (Trans. de Vest) A urca, a merge în sus. Sl. gorĕ „în sus” (DAR; Puşcariu, Lr., 291). ”

Acest verb era de bună seamă cunoscut locuitorilor din Mărgău.

*

“Munuc” ( om ) nu pare legat neapărat de germ. “man” (PIE *mAnw-) , ci mai degrabă de grecul “monos” ( singur ) , fiind deci sinonim cu “individ”.

***

În concluzie, cred că multe din cuvintele “gomoţeşti” – dacă nu chiar toate – au evoluat natural,  sunt termeni locali mai puţin folosiţi, necunoscuţi în afara comunităţii.

Aceste cuvinte s-au păstrat datorită faptului că localnicii – deveniţi geamgii – au avut nevoie de un “limbaj secret” pentru a nu fi înţeleşi de ceilalţi. Cea mai la îndemână “limbă secretă”  este de multe ori chiar limba de acasă, “bătrânească”.

Dacă nu ar fi apărut această nevoie a oamenilor de a-şi ascunde convorbirile, probabil că “limba gomoţească” ar fi dispărut, ca multe altele.