Istoriile lui Roderick

Ianuarie 22, 2010

Galeşul şi Galaţul

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 10:42 pm

Lacul Galeşul e cu siguranţă o destinaţie familiară celor care străbat potecile Retezatului.

Numele mai e purtat de culmea şi stâna Galeşul ( azi părăsită ).

*

E problematic dacă numele Galeşului e legat de cuvântul „galeş” din limba română.

Conform DER ( Al. Ciorănescu )

gáleş (gáleşi),1. Iubitor, drăgăstos, duios. – 2. Melancolic. Sl. (bg., sb.) galiti „a tînji”, confundat cu sb. gao, gal(eša) „negru” , bg. kaleš „cu ochi negru”, cf. mr., megl. caleş „(oaie) cu ochi negri”, de unde ngr. ϰάλεσια, alb. kalješ, cf. galiţă. Influenţa lui kaleš este evidentă mai ales prin faptul că acest cuvînt se foloseşte aproape exclusiv cu privire la ochi. Totuşi, der. directă de la kaleš (Berneker 293; DAR), nu este probabilă; mai curînd este vorba de un der. de la vb. galiti, ca bg. galen „fraged”, cu schimbare de suf. ca urmare a contaminării menţionate (cf. Lowë 50). – Der. îngălişat, adj. (rar, melancolic, trist).”

Mă întreb însă dacă acest cuvânt nu provine de fapt, pe căi autohtone, din PIE *gʷhel- „a dori”, care în sârbă a dat жѐљети ( cf. starling.rinet.ru ). ( În tracă radicalul ar fi dat, cred, *gel, după cum *gʷhai a dat Gai(dreas); iar în dacă, posibil *gal – poate după cum moesianul „deva” este dacul „dava” ).

Să le fi părut lacul ( sau vreun loc învecinat ) „galeş” ciobanilor din Retezat, dedicaţi vreunei contemplaţii romantice ? Să le fi sugerat o tainică nostalgie ?

Dacă lacul Bucura poate însemna „frumoasa” ( alb. „bukur” – frumos ), e greu de crezut că păcurarii noştri au mers atât de departe cu subtilitatea poetică încât să numească „galeş” (=nostalgic) un lac sau o culme.

Mergând pe linia etimologiei din DER, e posibil ca „Galeşul” să însemne „negrul” ( cf. sb. galeša , bg. kaleš ).

Interesant e că lacurile alpine mai sunt numite „ochiuri de mare”. Poate că lacul Galeşul era un „ochi negru” („caleş”) – datorită adâncimii sale – asemănător Tăului Negru din aceiaşi munţi.

În Făgăraş e un munte şi un lac cu nume asemănător – Gălăşescu.

În Retezat, Valea Rea primeşte apele pârâului Galeşului. Şi în Făgăraş o „Vale Rea” primeşte apele Gălăşescului.

***

E din nou problematic dacă „Galeş”, „Gălăşescu” sunt sau nu înrudite cu numele „Galaţi”.

„Galaţi” este întâlnit şi ca oronim ( în Munţii Rodnei ).

Toponimul „Galaţi” are o etimologie controversată. E considerat de origine celtică ( precum „Galata” ), sau cumană ( dintr-un „gala” – „fortăreaţă” , după Phillipide şi Drăganu), Sorin Paliga optând pentru o posibilă origine autohtonă, dintr-o rădăcină pre-IE *G-L ( cu menţiunea că în cuvintele din substrat prezenţa lui „l” intervocalic este posibilă ). Autohton şi de aceeaşi origine ar fi „Callatis”.

I. Duridanov reconstruieşte un trac *kalas „district sau regiune de graniţă”, corespunzând lit. „gãlas” „margine a unei păşuni sau păduri”, let. „gals” „vecinătate, capăt”.

*

Cred că nu sunt excluse nici alte posibile etimologii:

„Galaţul” ( ca şi „Galeşul” ) ar putea fi coradicale gr. gála ( „lapte” )-  PIE *g(‘)alag(‘)- .

Oronime precum „Vârful Laptelui”, „Piatra Laptelui” sunt frecvente în Carpaţi, munţi ai păstorilor.

În Munţii Rodnei, în vecinătatea Vârfului Galaţului se află Peştera şi Pârâul Laptelui.

*

O altă origine posibilă ar fi PIE  *gAlw- „gol”. „Galeş” sau „Galaţ” ar putea conţine corespondentul autohton al lui „gol”, „golaş” – nume potrivite pentru culmi alpine cum sunt Galeşul şi Galaţul.

Există şi toponimul Goleş (sat în jud. Hunedoara ).

*

Alte posibilităţi ar indica la originea oronimelor Galeş şi Galaţ  nume ale unor animale specifice zonei alpine:

-PIE *g(‘)al[s]- a dat lat. „gallus” (cocoş) , irl. „gall” (lebădă) . Nu e exclus ca într-un mod asemănător să fi fost numit la noi cocoşul de munte.

Totuşi, e foarte probabil că la noi numele cocoşului de munte – cum o dovedesc numeroase oronime- a fost „tătar” ( coradical sl. „teteru”, lat. „tetrao” ).

Mai puţin probabil, PIE *gal- „pârş, veveriţă, jder” ( lat. „glis” – pârş, gr. „galéǟ” – jder ).

*

PIE *gelǝ- „rece”  ( de unde avem „ger” ) poate da numele unui munte sau lac alpin.

Chiar şi PIE *g’ela „a râde” ( gr.  geláō ) poate sta la originea numelui unei ape de munte care „râde” ( vezi de ex. râul sicilian Gela ).

Din PIE *gal(o)s- avem, prin filiera slavă, „glas”. Rădăcina e înrudită cu PIE *galg-. (cf.starling.rinet.ru )

*

Pentru ambele oronime, cred că nu e exclusă nici legătura cu PIE *k’al- „stâncă, rocă”

Anunțuri

26 comentarii »

  1. Prea multe radacini cvasi-omonime, cu sensuri prea divergente. Prea rasfirat manunchiul de ipoteze. Prea complicat pentru mintea mea la ora asta…

    :)

    Comentariu de Turambar — Ianuarie 24, 2010 @ 4:24 pm | Răspunde

  2. Citiţi de ex. în dicţionarul lui Ciorănescu etimologia cuvântului „brânză” – şi o să vedeţi un mănunchi respectabil de ipoteze ale unor savanţi respectabili ( ce-i drept, 1 ipoteză/savant ).

    Simţul meu comun ( nu inspiraţia ) ar zice deocamdată că „Galeşul” are mari şanse să fie legat de sb. „galeša” (negru ). Cu „Galaţul” e mai complicat, cred că e vorba de un cuvânt foarte vechi şi posibil prezent azi într-o formă coruptă.

    Comentariu de Roderick — Ianuarie 24, 2010 @ 7:40 pm | Răspunde

  3. PIE *gal-/-e- „a se umfla” , *g(ʷ)AlVw- „varf”

    „gale” ( din franceza ) – cecidie

    Comentariu de Roderick — Ianuarie 29, 2010 @ 3:54 pm | Răspunde

    • Din acest radical cred că provine „galapago” – ţestoasă, în spaniolă ; din care derivă numele arhipelagului Galapagos.

      Poate tot legat de el e „golomăţ” – numele unei graminee ( Dactylis glomerata )

      pare să indice , ca şi denumirea ştiinţifică, „glomerulii”, ghemurile sub forma cărora se prezintă spicul.

      *

      Numelui latin al cocoşului – „gallus” e legat de PIE *gal- ” a striga ” – de unde, cred, avem „gălăgie”

      Comentariu de Roderick — August 14, 2010 @ 3:31 pm | Răspunde

      • Prin semantismul său vechi, smârc îmi amintește de entopicul barc.

        Comentariu de Sorin5780 — Ianuarie 23, 2016 @ 7:20 pm | Răspunde

  4. Gallos , râu în Bithynia ( IE *gwel – „a picura, a izvorâ” – cf. I.I. Russu )
    Mai probabil că din acest radical provine numele râului Gela din Sicilia.

    Comentariu de Roderick — Septembrie 6, 2010 @ 6:58 pm | Răspunde

  5. Ar mai fi o explicație: un balcanism înrudit cu colossus, cum e găligan și …Goliath biblic.
    În mod evident un munte putea fi numit astfel, iar găligan pare să aibă un sufix foarte vechi..tracul Kosingas?

    GLIGÁN, gligani, s. m. 1. (Înv. și reg.) Porc mistreț. 2. Fig. (Pop. și fam.) Găligan. – Din bg. gligan „..însă originea din bg. nu este cunoscută” adică e din bulgară dar nu prea, seamănă, dar nu răsare.Dacă nu e cunoscută de ce e negru pe alb în Dex? :)
    Fără legătură evidentă… galíe, galíi, s.f. (înv.) glob, bilă.

    Comentariu de Ioan Albu — August 26, 2011 @ 8:06 am | Răspunde

    • Gliganul (porc mistret) cred ca vine din
      http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpokorny&text_number=+555&root=config

      Din *gleg- ar putea veni si sensul de Găligan ce se schimba cu gligan. Transpare mereu sensul de `umflat`, marit. Corespunde alb. gallagan (1.lanky, tall fellow 2.giant).
      Altele> alb.gallanos- large stew-pot
      galinë- large clod of earth; crag, boulder (se presupune a fi slavic din gal`e)

      O alta variatie din *gel-/gel- putea da ghidălán, -ă, ghidăláni, -ne, adj. (reg.) robust. (*gle(n)d-)
      La fel puteam avea si zgleaman sau GÂLMĂ/ gâlcă sau ghioaga (*gle-), galtan (marul lui Adam). Posibilitatile sunt nenumarate in graiuri.

      *gales- vf.de munte/deal/munte?

      Comentariu de Sorin5780 — Aprilie 3, 2014 @ 2:01 pm | Răspunde

  6. DORÍ vb. 1. v. aspira. 2. v. ahtia. 3. a jindui, a pofti, a râvni, a voi, a vrea, (înv.) a dezidera, a iubi, a jelui, a poftisi. (De multă vreme ~ să…) 4. v. cere. 5. v. pofti. 6. v. ura.

    gʷhel- to want, to wish ar fi devenit în dacică gel(-ui) conf. teoriei gw sau gwh urmate de I sau E devin „gi” în dacă, altfel devin G. Surprisă, surpriză că avem … a jelui.Ar putea fi doar o coincidență semantică, lexicală sau un slavism..who knows anymore? I do, I do!! :)

    Comentariu de Ioan Albu — August 26, 2011 @ 8:16 am | Răspunde

  7. Îmi place mai mult explicația asta
    http://dexonline.ro/lexem/%C3%AEng%C4%83la/28140

    Comentariu de Ioan Albu — Decembrie 30, 2011 @ 11:41 pm | Răspunde

  8. Adică numele mai corect al Galaţiului ar fi ÎNGĂLAŢI. Este posibil să aibă legătură cu Dunărea, care cândva ar fi fost mocirloasă în zonă, adunându-se aici mult noroi (tină, mâl). Îngălaţi este ”localitatea din noroi, mocirlă, tină”

    Comentariu de sabinus — Ianuarie 1, 2012 @ 11:37 am | Răspunde

    • Dunărea mai era numită și „Balta” în popor pentru numeroasele porțiuni inundabile deși însăși Dunărea însemna „cantitate imensă” de apă. Orașul Oltina însemna iar „undătură” .
      Ne-au rămas și cîteva tracisme de-a lungul Dunării: bară(bărăciune, posibil Bărăgan), leurdă/leoarcă, jelț(jilț- rîu, conform arm.„get”-rîu), apă și toate derivatele, mărghilă/smîrc. Nu știu cu vechiul Ampelum dacă are legătură cu arm ympelu-potabil.
      Tot în arm.veche găsești jermn-febră(rar azi), jerm-cald(superlativ amenajerm), չաստուած ջրոյ (chastuats jroy – good water..cinstită ? cistobogi?),

      Comentariu de Ioan Albu — Ianuarie 1, 2012 @ 12:54 pm | Răspunde

      • Am și o mică teorie personală referitor la costoboci care mi-a venit adineauri.Conform inscripției familiei regale a costobocilor, numele tribului a fost inscripționat astfel „Coisstobocensis”. Eu am să împart această glosă astfel: cois(care) sto (stau) în bocen(în foc, poate că prepoziția „în” e postpusă așa cum se presupune că toate articolele postpuse vin din substrat).
        IE *kʷo- *kʷi-, *kʷe-, *kʷu- care (lat.qualis) s-a transformat în cois( un fel de arhaic românesc „carele”- „carele ești în ceruri”)..tot aici intră și bulg.koito sau vechi lat. quis , quid
        Eu nici acum nu cred că pot accepta latinismul acelui reg.crișănean (și arom.) a custa (vb. trăi, viețui) deși pare la prima vedere destul de logic și ușor de argumentat.Cum am spus, e foarte probabil să avem aici un duplicat din două lexeme curat dacice cuis/cois(care) sto/sta ; probabil că încă de cînd avem acest costobocens/coisstobocens s-a aflat în vorbirea noastră fără a fi cu nimic un latinism. Nu știu care e răspîndirea exactă pe teren, dar faptul că se găsește în graiul rotacizant vestic și-n aromână, care vine din spațiul tiso-dunărean și sîrb de azi(Voievodina) ar trebui să ne dea de gîndit.Acest cuvînt conține morfeme(așa le spune parcă)prezente în toate idiomurile IE: kwo și sto.
        Sensurile sînt lămuritoare:
        – custá, cust, vb. I (reg., înv.) 1. a trăi, a viețui, a exista; a dăinui, a dura. 2. a consta, a consista. 3. a ține în viață, a lăsa să trăiască (pe cineva).
        custá (-t, -at), vb. – 1. A fi, a exista, a trăi. – 2. A dura, a dăinui. – 3. A face să trăiască, a lăsa cu viață, a menține. – Var. costa, cușta. – Mr. – – –- custu, custare. Lat. constāre (Pușcariu 465; REW 2170; Pascu, I, 160; Drăganu, Dacor., I, 309-12; DAR), cf. sard. kustare „a se întîmpla”. Cuvînt înv., se menține încă în Trans. de Vest; a fost substituit, probabil prin omofonia cu costa „a costa”. – Der. cust, s. n. (viață, trai, existență).
        Ar putea fi explicat astfel: costobocii: „care mențin focul vetrei” conform sensurilor din latină pentru foc(și-n română e la fel)
        http://en.wiktionary.org/wiki/focus#English
        Ai arătat cu ex. Roderick paternitatea lui „boc”- foc..ai pus un semn de întrebarea asupra Bobotezei dacă rețin minte bine!! Mă rog, asta e părerea mea asupra subiectului iar dacă aberez dau vina pe „ceaiul” băut în exces aseară! M-am îmbătat cu apă rece.

        http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?root=config&morpho=0&basename=%5Cdata%5Cie%5Cpiet&first=1&off=&text_proto=+*k%CA%B7o-&method_proto=substring&ic_proto=on&text_meaning=&method_meaning=substring&ic_meaning=on&text_hitt=&method_hitt=substring&ic_hitt=on&text_tokh=&method_tokh=substring&ic_tokh=on&text_ind=&method_ind=substring&ic_ind=on&text_avest=&method_avest=substring&ic_avest=on&text_iran=&method_iran=substring&ic_iran=on&text_arm=&method_arm=substring&ic_arm=on&text_greek=&method_greek=substring&ic_greek=on&text_slav=&method_slav=substring&ic_slav=on&text_balt=&method_balt=substring&ic_balt=on&text_germ=&method_germ=substring&ic_germ=on&text_lat=&method_lat=substring&ic_lat=on&text_ital=&method_ital=substring&ic_ital=on&text_celt=&method_celt=substring&ic_celt=on&text_alb=&method_alb=substring&ic_alb=on&text_rusmean=&method_rusmean=substring&ic_rusmean=on&text_refer=&method_refer=substring&ic_refer=on&text_comment=&method_comment=substring&ic_comment=on&text_any=&method_any=substring&sort=proto&ic_any=on

        Comentariu de Ioan Albu — Ianuarie 1, 2012 @ 2:00 pm | Răspunde

      • Pentru explicarea numelui de costoboc cred că ar putea fi relevant și regionalismul zbăg, zbăguri- Loc îndepărtat, greu accesibil (din zone împădurite de deal și de munte). E prezent la „rumânii” dintre Morava și Timoc, dar și-n partea bănățeană.

        Comentariu de Ioan Albu — Aprilie 20, 2012 @ 2:10 pm | Răspunde

      • Ar fi interesant de căutat cum văd balticii termenul lor corespunzător pentru baltă, doar ca „luciul apei”sau apă care sclipește în dungi, ceva vărgat cu alb așa cum e termenul nostru bălțat(după mine ar fi cu orig.nec.)?
        Mai e și mold.ghilan(*bilan).
        Eu cred că astfel vedeau și anticii aceste ochiuri de apă și le-au numit astfel.

        Comentariu de Ioan Albu — Iunie 1, 2012 @ 9:27 am | Răspunde

      • Legat de mărghilă (der.mărghitos) și margă am mai discutat, dar l-am pus vreodată sub rad.*mar (apă, mare, mlacă/bară, poate și râu) cu o lărgire specifică stratului paleo-balcanic?

        Ar putea fi înrudit cu adj.mârced (mârcezi), mârculă (s.f. Ban., noroi, loc umed) sau smârc (cu niște sensuri interesante). La fel ca seria cuvintelor cu tema *smârd, (a mărdăci – terfeli, murdări, strica; smârd- Ban. murdar *merd- destroy) probabil au un numitor comun într-un rad. cu sensul de a distruge, a lovi/tăia și apoi evoluția semantică spre mic, slab, pricăjit, noroi, murdărie.
        lat. marcēre, marcidus < *merk- to decay https://en.wiktionary.org/wiki/marceo#Latin

        smîrc (-curi), s. n. – 1. (Trans.) Căuș, tigvă de scos apa. – 2. Ochi de apă, loc mocirlos. – 3. (Înv.) Vîltoare. – Var. zmîrc, smorc, zmorc și der. Sl. smrŭkŭ „tub, canal”, de la smrŭcati „a goli, a scoate” (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Candrea, II, 350; Conev 75).

        Referitor la formele astea cu consoană neutră (ă, â), ar putea fi mai noi decât formele lor învechite. De exemplu dâmb apare ca Dumbul în primele consemnări., țâmbure, țumburuc. Apoi mă întreb referitor la acel reg.mârculă, mai exact la sufixul său. Ce rol are? Formează oare diminutive ca-n părulă (flăcăruie; sin.păruță) sau măgulice/măgură ori și aceste exemple vorbesc despre un sufix de agent -ul?
        E atât de puțin atestat încât probabil s-a pierdut orice urmă a sensului său primar. Aș fi curios dacă se mai folosește cumva în zonele de munte ale Banatului, Hunedoarei sau aiurea prin Moldova de sus și Maramureș.

        În albaneză -ull formează sau indică subst. fem, dar nu mereu. Apoi nu e foarte clar în nicio direcție. L-am găsit analizat și așa, și așa

        Comentariu de Sorin5780 — Ianuarie 23, 2016 @ 7:15 pm | Răspunde

  9. Pentru zbăguri mă gîndesc că e coradical cu bunget, adică sensul de desiș greu accesibil. Ar mai fi și asta http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=/data/ie/pokorny&text_number=+253&root=config

    Comentariu de Ioan Albu — Mai 24, 2012 @ 4:34 pm | Răspunde

    • Foarte interesant!

      Observ că ți-ai schimbat 2x gravatarul și te-ai mutat de la Tomis la Sucidava.
      Suceavă (”țeava suveicii de la războiul de țesut manual”) sau suceve (”stânci foarte înalte și prăpăstioase” <k'euk-?) sau vreun nume de râu din PIE *seu-1 ?
      Întâlnit des ca nume de familie, vezi matematicianul/scriitorul Bogdan Suceavă…

      Comentariu de Roderick — Iulie 19, 2014 @ 6:24 pm | Răspunde

  10. http://adevarul.ro/locale/calarasi/povestea-celui-mai-valoros-obiect-istoric-tara-cupa-rituala-galatui-1_540990940d133766a8e11457/index.html
    Încă o denumire de localitate ce pare, după mine, identică cu cea a Galațiului. Cred că are un sufix diminutival (-ui) la urmă.

    Comentariu de Sorin5780 — Septembrie 6, 2014 @ 7:01 am | Răspunde

  11. alb. gollosh,golash- „bare heights”

    Comentariu de Sorin5780 — Octombrie 6, 2014 @ 8:40 pm | Răspunde

  12. suceve (”stânci foarte înalte și prăpăstioase” <k'euk-)

    montes succorum – montes serrorum Poate face referire la Depresiunea Ciucului \ "Succi gorge (Trajanova vratsa/ Succorum Angustia)"
    succi = gorge, ford (depresiune, ford)
    trac siros – hol, pit.
    reg.arh. siriu = regiune (probabil înrudit cu bg. șiroca (wide) și alb.i gjerë (wide). De aici probabil vine numele antic al Bărăgănului. Ha, ce bine am ghicit mai demult!
    Numai accentul transformă pe s în ș.

    http://www.academia.edu/1305500/Three_Problems_of_Historical_Geography_Dafne_Montes_Serrorum_and_Caucaland_%C3%89tudes_Balkaniques_Sofia_36_2000_3_p._132-143

    S-ar putea ca dacicul *cauca" să desemneze un "gorge", o depresiune (Covasna-Harghita), un vad sau o trecătoare în munți.
    O depresiune este și în Fârliug, unde era așezată Aizis (Azizis < *Azisis). http://www.banaterra.eu/romana/biblioteca_banat/monografii/farliug.pdf
    let.
    aiza = gorge, ravine, crevice, chasm, notch, rift (azuga – prag) http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpiet&text_number=++2928&root=config

    Nu pot fi decât coradicale cu reg. izină , a izî și altele.

    Oare *eig'(h)- ”to break, to burst” și *aig’- ”goat” nu au o sursă comună? IE-enii numesc animalele din jurul lor după o caracteristică principală a lor.

    Comentariu de Sorin5780 — Iulie 2, 2016 @ 12:35 pm | Răspunde

    • în perioada 1714-1716, voievodul cărturar Dimitrie Cantemir descrie astfel acest râu: „Și Siretul este un râu al Moldovei, venind dinspre hotarul ei de sus, dinspre Lehia, curge spre miazăzi și se varsă în Dunăre prin două guri. E un râu lat și adânc, însă, fiind înconjurat din toate părțile de păduri și munți, iar pe alocuri împiedicat de vaduri, până acum nu s-a putut deschide pretutindeni o cale pentru corăbii”
      https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2ul_Siret

      Cred că Siret (arh.Seret) în limba dacilor însemna (râu) lat, conform rad.*ser despre care am discutat de câteva ori [siriu (regiune); bg. șiroca (lat); alb.i gjerë (lat)].
      Dacă a purtat și numele *Kogaion (gr.Hierasus) trebuie să fi fost pe porțiunea inferioară, pe un traseu care se continua un afluent. Am pus o hartă mai demult.

      Comentariu de Sorin5780 — August 14, 2016 @ 3:22 pm | Răspunde

  13. Meglenă „La găleaști” = îl dezmiardă pag.15 http://www.unibuc.ro/CLASSICA/megleno2/frazeologie4.pdf

    Comentariu de Sorin5780 — Ianuarie 9, 2017 @ 5:58 pm | Răspunde

  14. Densușianu asemăna lat.galēna (zăcământul de plumb; zgura, sulfura de plumb) cu un cuvânt amintit de Frâncu la moți: galiță (oxid de fier).
    https://en.wiktionary.org/wiki/galena#Etymology_3

    Moții mai au numele Gal, discutat mai sus, deci și galiță are o origine comună. La fel și îngălişat, adj. (rar, melancolic, trist) trebuie văzut prin prisma metaforei legată de culoarea aceasta cu sensul negru, la fel ca autohtonul mărac, mărat.

    Deci galeș, gal erau adjective vii în vorbirea Românilor, iar dacă căutăm mai atent, probabil găsim și regiunile acelea etnografice care au păstrat mai multe derivate ale acestui radical *gal, prezent și-n lexicul dialectelor albaneze.

    Comentariu de Sorin5780 — Iunie 29, 2017 @ 1:41 pm | Răspunde

  15. Sensul lui galițe de ”păsări de curte” trebuie legat de radicalul *gal, la fel ca lat.gallus (cocoș) sau glas și gălăgie. https://en.wiktionary.org/wiki/gallus#Etymology_1
    Explicația aceia cu numele cioarei în bulgară (bg. galica, lighioană, cioară) nu are sens decât dacă avem o confuzie între doi radicali: *gal- (negru, murdar) și gal- (a chema, a gomoti; eng.call, shout, speak, etc.)
    https://dexonline.ro/definitie/gali%C8%9B%C4%83

    Avem un derivat după un radical ..sonor. La fel cred că se explică (h)oare, orătănii, deși are sens și un latinism reconstruit *ōvāria.

    La fel am explicat și boală cu referire la animalele mari din ograda omului. Deși este folosit și ca apelativ depreciativ, cred că la origine avem o întrepătrundere a două omonime, dar originalul este același cu adj.baliu, bală, balaur, baligă sau rus.balșoi, lat.ballena și toate celelalte.

    Avem aici separația între animale mici (păcuine; lat.pecus) și animale mari (vite). La fel probabil înțelegeau și hunedorenii în trecut reg. mară (din marhă, vite; azi doar cu sensul de marfă) ca provenind cumva din adj.mare.

    Comentariu de Sorin5780 — Iunie 29, 2017 @ 2:45 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: