Istoriile lui Roderick

Septembrie 11, 2010

Dapyx

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:16 am

Numele regelui get din Dobrogea.

Deşi terminaţia sună familiar celor care au auzit de Vercingetorix, Asterix şi Obelix, nu pare un motiv întemeiat pentru a-i căuta vreo origine celtă ( britolagă ? ) . Cu toate că nu e exclusă – în Dobrogea existând nume celtice de localităţi precum Durostorum, Noviodunum, Arrubium.

Originea numelui Dapyx ar putea să rezide în IE *dap- „ofrandă, a tăia în bucăţi” ( > gr. dápano- `lavish, extravagant; expensive’ ). Cu o semnificaţie greu de precizat, numele Dapyx s-ar putea referi la bogăţie, belşug, dărnicie, ori poate la un act ritualic.

Nu ştiu dacă această rădăcină a „răzbit” până în limba română. Dacă în limba geto-dacă a dat un cuvânt însemnând bogăţie, îndestulare sau lux, aproape sigur a dispărut, pentru că bogaţii, „sătuii” au făcut parte, de-a lungul istoriei ulterioare, din rândurile altor neamuri.

S-ar putea totuşi  să regăsim rădăcina *dap- în „a (se) îndopa”.

După I.I. Russu ,  „dop” este cuvânt autohton . După S. Paliga,

dop ‘a cork’; any object similar to a cork used for closing up a recipient. Sometimes held for a borrowing from German (the German dialects in Transylvania), which does not seem probable. Saxon (Transylvanian) Tap may rather seem a related form. The derived verb a îndopa ‘to feed up (an animal, pejoratively about humans) does not support the German origin either. Etymon and origin still debatable. Possibly, as Russu suggests, IE *dheubh- ‘a stake, a peg’ (Pokorny 268) or *dap ‘a cut part, a piece’. „

E interesantă şi vaga asemănare dintre Dapyx şi cuvântul „gomoţesc” deapsă ” (om) bun”.

Anunțuri

11 comentarii »

  1. Interesant articol! Poate cu observaţia că s-au păstrat din limba geto-dacilor şi cuvinte care exprima abundenţa, belşugul. De exemplu: „droaie” si „noian”. Prea mulţi au încercat să manipuleze istoria antică dându-i valenţe politice contemporane – îţi recomand să nu apuci pe acest drum.

    Comentariu de Mihai Dumitru — Septembrie 11, 2010 @ 9:30 am | Răspunde

    • Da, dar este o diferenţă importantă de nuanţă între „abundenţă numerică” şi „bogăţie”.

      Unii lingvişti găsesc origini autohtone şi lui „ban” ( titlu nobiliar) sau „boier”; totuşi, opinia majoritară e contrară.

      *

      Ţi se pare că aş fi tentat să dau valenţe politice contemporane istoriei antice ? Valenţe contemporane, desigur, doar trăiesc azi. Dar nu politice.

      Comentariu de Roderick — Septembrie 11, 2010 @ 10:52 am | Răspunde

      • Ma refer la doctrina natiunilor pure – in realitate toate natiunile sunt eterogene. Referindu-ne strict la istoria antica, sa ne gandim cate triburi diferite aveau dacii, la cat de diferite erau etniile veteranilor romani care colonizau Dacia (sunt sigur ca stii despre inscriptiile cu nume din Dacia Romana), la celtii stabiliti prin zona Baia Mare de astazi, la sarmatii (de origine iraniana) asimilati incet-incet de daco-romani. Si la nenumarate exemple din istoria ulterioara care au presupus un aflux de alogeni in spatiul romanesc. Contopirea lor este cea care a conturat poporul roman de azi, asa cum ne place sau ne displace.

        Comentariu de Mihai Dumitru — Septembrie 13, 2010 @ 7:37 pm | Răspunde

      • Orice naţiunile este eterogenă; dar, în diversitatea ei, are bază un trunchi din care cresc sau pe care se altoiesc ramuri.

        Comentariu de Roderick — Septembrie 13, 2010 @ 7:56 pm | Răspunde

  2. Reluînd istoria antică a secolului întîi înainte de Hristos avem așa: un trac Roles(Rareș) – Vulturul,un celt Dapyx – ÎndopatoRix..ce a mai rămas dacă nu iranianul Zyraxes(xes=rege). Așa avem un evantai complet al națiunilor dominante din Dobrogea antică.

    Comentariu de Ioan Albu — Septembrie 11, 2010 @ 3:37 pm | Răspunde

  3. Totuşi n-am găsit un cuvânt celt care să provină din IE *dap. Sunt menţionate derivate în greceşti, latine, tohariene, armene, germanice. Probabil că există ( sau au existat ) şi în limbile celtice.

    Ca o chestie interesantă: pe urmele numelui Daphne, am găsit – cum mă aşteptam – o rădăcină afro-asiatică *daparan- „copac” cu comentariul
    „An ancient composite? For the first component cf., probably, WCh *da[p]- ‘leaf’ (Krk dafo, Ngm daho, davo)”
    Acest *dap „frunză” e la originea foii de dafin pe care o să o pun în ciorbă.

    Comentariu de Roderick — Septembrie 11, 2010 @ 4:04 pm | Răspunde

  4. http://dexonline.ro/definitie/dup

    Comentariu de Ioan Albu — Decembrie 24, 2011 @ 11:08 am | Răspunde

  5. Variabile mai vechi: îndupăcá, îndúpăc, vb. I (înv.) 1. (refl.) a se îndopa. 2. a înfuleca, a înghiți lacom, a devora.
    îndupác, a îndupăcá v. tr. (d. dupác. V. dupăcesc). Vechĭ. (Cant.). Devorez. V. refl. Mă îndop: lupul se îndupăca.

    Comentariu de Sorin5780 — August 30, 2013 @ 6:47 am | Răspunde

    • Am putea avea niscaiva derivate semantice dintr-un tracic *dup, asemănător cu proto-germ. *daupijaną ”to dip (in a liquid), to immerse”, but not quit there < IE *dʰewb-, „deep” (alb.det, arh. dejt, dejët)
      https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Germanic/daupijan%C4%85

      dup s.m. (Mold.) 1. gaură; șanț. 2. adâncitură care se formează în dosul palmei, când degetele sunt întinse. (Dicționar de regionalisme, de Nicoleta Mihai)
      DÚBĂ2, dube, s. f. 1. Luntre mică de pescuit (în lacuri), construită dintr-un trunchi de copac scobit. 2. Putină îngropată în pământ sau groapă căptușită cu lemn, în care se pun pieile de tăbăcit împreună cu tananții. – Cf. ucr. dub „stejar, luntre”, rus. dubka „șalupă de stejar”.

      Cel mai apropiat coradical e tot un nenorocit de slavism: https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Slavic/%C4%8Fubati

      Am putea avea și o lărgire a temei *dʰau ''to press, to smother”, dar mă îndoiesc.

      La fel ca a îndopa, verbul a îmbuca ar putea fi coradical cu reg. băucă. De văzut și alb.gop, ngop. ACELAȘI SEMANTISM: https://en.wiktionary.org/wiki/gop#Albanian

      Comentariu de Sorin5780 — Ianuarie 29, 2017 @ 11:45 am | Răspunde

  6. În Dobrogea apare încă din sec. XI î.Chr. o cultură hallstatiană de origine central-europeană, Babadag (vezi http://www.scribd.com/doc/51155420/Cultura-Babadag-pe-teritoriul-Romaniei) , care elimină cultura anterioară Coslogeni (aflată la sfârșitul epocii bronzului); între cele două culturi nu există o continuitate, e probabil vorba de instalarea unei noi populații.
    Purtătorii culturii Babadag practicau cultul craniilor, ca și celții de mai târziu (veniți din aceeași zonă).

    Comentariu de Roderick — Decembrie 9, 2013 @ 11:25 pm | Răspunde

    • https://ro.wikisource.org/wiki/Miori%C8%9Ba_s-a_n%C4%83scut_%C3%AEn_Maramure%C8%99/Op%C8%9Biunea_pentru_decapitare

      “Fie că are sau nu o asemenea rădăcină mitologică, motivul capului tăiat (ce rămâne încă viu sau oferă șansa reînvierii) apare și în complexul mioritic (și, în general, în orizontul epicii păstorești) sugerând posibilitatea prelungirii existenței ciobanului”

      Referindu-se la balada Fulga, R. Vulcănescu (1987) apreciază că aceasta sugerează “mitul capului decapitat a lui Orfeu, cîntând pe o apă mirifică a Traciei” (R. Vulcănescu, op. cit., p. 170), mit păstrat în memoria culturală din sud-estul Europei.

      Romanii nu au izbutit să înfrângă rezistența dacilor, deși pe câmpul de luptă câștigaseră, decât după prinderea și decapitarea regelui Decebal.

      Mitul cabiric se referă la existența a trei frați divini, dintre care cel tânăr e ucis întotdeauna de ceilați doi. Corpul neînsuflețit reînvie în anumite condiții ritualice: “Dogma cabirismului învocă obținerea nemuririi sufletului și preînnoirea întregii naturi prin sacrificiu” . Semnificația acestui sacrificiu, ar fi, după Teohari Antonescu, elementară: numai cine ajunge la jertfirea de sine se mântuiește.

      Th. D. Speranția este primul care realizează un studiu comparativ, de factură mitologizantă, între cultul cabiric și tema sacrificiului ciobanului din Miorița. În lucrarea publicată în 1915, autorul susține că balada românească își trage seva din cultul cabiric egiptean și defapt este “o legendă localizată a lui Osiris” (Th. D. Speranția, Miorița și călușarii, urme de la daci, București, 1915)

      Comentariu de Sorin5780 — Ianuarie 29, 2017 @ 6:57 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: