Istoriile lui Roderick

Septembrie 22, 2010

Decaeneus ( ? )

Filed under: Kogaionon,Traco-geto-dacii — Roderick @ 11:58 am

În „Limba traco-dacilor” I.I. Russu pune în evidenţă o origine probabilă a numelui Decebalus:

„probabil i.-e *dek’ „a întâmpina, onora”… cu păstrarea nealterată în s a palatalei k’ ( cf. Acmonia ), prin vreo „influenţă centum” ? ”

Savantul afirmă în acest context că „Deceneu” este coradical cu „Decebalus”. În altă parte a lucrării, însă, „Decaeneus” este pus în legătură cu „Decebalus” sub rezerva unui semn de întrebare.

Nume asemănătoare cu „Dekaineos” sunt atestate epigrafic la soldaţi daci cantonaţi în Egipt –DekinaisDekinsada. Primul din nume pare chiar identic cu cel al lui Deceneu, al doilea- din aceeaşi familie lexicală.

*

Se pot găsi, cred, etimologii posibile care să evite acea postulare a „influenţei centum” în numele lui Decebalus.

De exemplu, PIE *d(h)eik- „sălbatic” ( galez „dig”- furios ) – potrivit pentru numele unui rege războinic ca Decebal ( care şi-a luat, se pare, acest nume în urma unor victorii militare ), ori pentru al unui om al armelor, dar nu şi pentru marele preot Deceneus.

Mai degrabă la originea lui „Deceneus” poate sta chiar PIE *dhē- „a pune, a aşeza” – din care I.I. Russu derivă ( ca posibilitate ) numele dacilor ( dhe- k – > Daci ( ? ) ).

„Dekaineos” poate deriva din IE dhē-k-ā . Numele ar putea însemna „Întemeietorul” – potrivit cu rolul de reformator religios care instituie legi.

Mai puţin probabilă, poate, este originea în PIE *dheyǝ- , dhī- „a vedea, a arăta” ( din care provine sanscr. dhyāna ). O formă cu evoluţie paralelă cu „Dekaineos” ar putea fi proto-germanicul *dī́sīn „isteţ”. În albaneză rădăcina a dat ditme- „înţelepciune” , dinak – „viclean”.

*

Cu un formant iniţial similar, dar nu identic, apare numele regelui get Dicomes.

Nu mi se pare obligatorie identificarea lui Dek- din „Dekaineos” cu Dek- din „Decebalus”, chiar dacă ambele nume aparţin unor regi daci.

( Un „reducţionism” insuficient justificat din partea lingviştilor.  E simplu de văzut, de ex., că „tăciune” şi „tăcere” nu au a face unul cu altul, deşi provin în română din aceeaşi limbă. )

De asemenea, nu e exclusă despărţirea De-kaineos.

PIE *ken „a se strădui” a dat let. cīņa „luptă” şi gr. diǟ́konos ( > „diacon” ).

În acest context este interesant faptul că, pe „controversatele plăcuţe de la Sinaia”, numele lui Deceneu apare sub forma „Ceneo” .

Mă opresc aici deocamdată, cu aceste ceţoase  ipoteze asupra numelui unui purtător de lumină.

34 comentarii »

  1. În IE.Deks înseamnă drept/corect, la fel și celticul Dexs, latinul dextru deci trebuie să fie o legătură la mijloc pentru ambii Dekebalus și Dekaneus..dar citește următoarea definiție din dicționar: DIÁCON ~i m. Slujitor al cultului aflat pe prima treaptă a ierarhiei preoțești. [Sil. di-a-] /<sl. dijakonu..nu are nici o legătuă cu Decaneus dar sună al naibii de apropiat.

    Comentariu de Ioan Albu — Octombrie 9, 2010 @ 10:22 am | Răspunde

    • Balus din Decebalus are corespondențe cam peste tot, de la tocharieni wal,walo(prinț), frigiană Balen(rege)balaios(mare iute),etruscă Vel(cel mare,înalt) și pînă în medievalul românesc cînd diversele funcții în Divan erau precedate de VEL(mare) cu etimologie presupus slavă.

      Comentariu de Ioan Albu — Octombrie 9, 2010 @ 1:48 pm | Răspunde

      • O explicație mai fantezistă pentru „balus”: ie bhel- „squirrel, marten, wild cat” (lat.feles-pisică; gal.bele- jder) :)
        Mă mai gândeam la o chestie anormală pentru latină: barba din ie bhardh. Transformarea corectă ar fi fost în *farda conform nenumăratelor exemple(bh = f), nicidecum în barda și barba. Deci latinii au împrumutat acest cuvînt din alt grup lingvistic( traco-ilir, germanic?)

        Comentariu de Ioan Albu — Februarie 15, 2012 @ 9:25 pm

      • Încă ceva, de cînd frunzăresc prin studiile astea IE nu cred că am găsit un singur radical care să conțină un simplu „b”.

        Comentariu de Ioan Albu — Februarie 15, 2012 @ 9:40 pm

    • Nu este *deks, ci *dek’s. Asta e problema.
      Normal ar fi fost „Deseneus” …
      Asta l-a făcut pe I.I. Russu să bănuiască o „influenţă centum”.

      Pentru *dek’s – vezi o chestie ( poate interesantă ) aici:
      https://hroderic.wordpress.com/2010/04/13/intre-apele-de-la-rasarit/

      Comentariu de Roderick — Octombrie 9, 2010 @ 4:39 pm | Răspunde

      • Tracii nordici se aflau la granița dintre centum și satem, deci nu știu cît au luat de la unii ori de la ceilalți.Armenii, de exemplu, au un lexic foarte mare de extracție iraniană..ce sînt ei acum, satem or centum? Dacă iau în calcul și arheologia, tracii noștri au primit cu brațele deschise absolut toate inovațiile tehnologice și bănuiesc că nu veneau fără un întreg cumul lexical.Dacă aveam și noi șansa/neșansa să ocupăm un loc marginal al Europei poate că azi ne puteam lăuda și noi cu o limbă arhaică, o cultură originală, unicat.(balticii,bascii)
        Dacă îmi aduc bine aminte era un martir Dasius prin sec al III-lea(?)

        Comentariu de Ioan Albu — Octombrie 9, 2010 @ 7:58 pm

      • Ţii să îmi trezeşti entuziasmul cu martirul Dasius, dar mai ales cu altceva ?

        „Cel mai mare care conducea aceasta procesiune a pacatului, era ales prin tragere la sorti. Si intr-o buna zi, era in 304, cad sortii pe un crestin care era din partile noastre, de la Durostorum, Silistea, in sudul Dobrogei. Il aleg pe el, il trag la sorti, ca el sa fie capetenia acestei procesiuni de mare destrabalare. Dasius a fost ales, toti au batut din palme si l-au imbracat in costumul lui Saturn.

        Avea voie sa-si bata joc de insasi viata sa, de a celorlalti, timp de treizeci de zile. Iar dupa aceea, acest asa zis zeu al bucuriilor pamantesti era aruncat in sus si cadea in sabii. Si murea pe loc, in sabiile ostasilor. Bucuria in toiul unei zile era culmea bucuriilor pamantesti, ca dupa aceea sa aduca jertfa zeului al carui vesmant il imbraca” ( http://www.resurse-ortodoxe.ro )

        Iată o nouă dovadă a identificării lui Zamolxis cu Saturn- Cronos …

        Comentariu de Roderick — Octombrie 10, 2010 @ 9:27 am

      • IE*dek’s se putea transforma într-o semioclusivă astfel să producă *dece(s,ș) și tot satemizare s-ar numi. http://ro.wikipedia.org/wiki/Consoan%C4%83_africat%C4%83
        Să nu uităm că sunt patru africate(semioclusive) în registrul nostru: dz, ts, ce și ge. Dacă greșesc țineți minte că n-am pregătire profesională, iar uneori „plagiez” mai urât ca Mang și C.Dumitrescu în CV-urile lor :)
        Din ce am urmărit până acum, multe rădăcini baltice reconstruite sunt pe baza acestui Č corelat la IE k’
        EX: http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=/data/ie/piet&text_number=+++3&root=config

        Č adică http://en.wikipedia.org/wiki/%C4%8C

        Albanezii au și ei un sunet asemănător, notat C cu sedilă dedesubt [ ç ] și se pronunță ca un „ciă” abrupt ca literă, dar în cuvintele normale e mai mult un „ci” scurt. Ei spun că acest sunet vine din „sh” (ș) și alternează în multe, dacă nu toate, declinările lor.
        Mai au și o regulă de transfomare interesantă pentru discuția lui *dek’s :
        IE k’s > alb. sh conform IE *s(w)ek’s > pre-alb. sek’sti > alb. modernă gjashtë (șase) sau *ek’stos/ *eg’hstos(outside – afară) > alb.jashtë (ir.acht, gr.echtos)

        Tot la capitolul albaneză e interesant de aflat că sunt academicieni de-ai lor care spun că limba lor a suferit și o desatemizare sau ..centumizare. :)
        Mă refer la sunetul palatal gj care substituie pe „S” din capul cuvintelor IE reconstruite. Sunetul alb. „gj” îl folosesc mult bănățenii și timocenii; cel mai pur sunet palatal l-am auzit la preotul Boian Alexandrovic care a înființat prima bisericuță în lb.română pentru Timoc…e un fel de sunet „dgiă” comprimat, din câte pot reproduce. Mă întreb dacă nu cumva putem vorbi de o influență copleșitoare a ilirilor(tribali) asupra întregului platou muntos din jurul Porților de Fier…ca punct de iradiere.

        PS: nu țin prelegeri, doar vreau să explic unele lucruri citite care ne-ar fi de ajutor pentru descifrarea substratului.

        Comentariu de Ioan Albu — Mai 17, 2012 @ 10:15 am

  2. Poate că judecăm complet greșit numele astea,Deceneu și Decebal-Dekeneus,Dekebalus.Știm că Decebal este un supranume,o poreclă dar nu și despre Deceneu(poate fi chiar numele său adevărat).Ceea ce se cunoaște însă e că Deceneus și Burebista au aplicat niște norme moral-etice fără precedent în lumea barbară și nu mai vorbesc aici despre relatările lui Josephus despre asceții daci asemeni esenienilor,știința ia un avînt,numerologia și astronomia,botanica etc.Ce-s toate astea dacă nu o reformă pitagoreică în cel mai pur sens? Toată credința asta în nemurire și în sufletul care se duce la Zalmoxe,principii riguroase cu privire la hrană și îmbrăcăminte,știința medicală înaltă fără de care legiunile romane nu porneau în marș(documentat)..toate astea sînt principii pitagoreice cunoscute în lumea antică încă din anii 500 î.Hr.Acum,epoca lui Decebal este apogeul reformelor și dezvoltării autohtone a acelor principii.Ce ar fi dacă Diurpaneus a fost numit de către societatea lui contemporană,pentru meritele sale,drept ansi(semizeu) adică perfecțiunea cea mai înaltă,numărul perfect pitagoreic,numărul armoniei cosmice și așa mai departe ..Mister ZECE,așa cum noi spunem Sfînta Trinitate.
    Pînă la urmă dacă multe surse contemporane dacilor îi numeau pe aceștia pitagoreici de ce să nu le aplicăm acel sistem de gîndire mai ales formatorilor de civilizație dacă ca Deceneu-Decebal? Știm că balaurul era un simbol sacru,chintesența mnemonică a religiei lor pe acea celebră Columnă din Roma unde Jupiter se înfruntă cu balaurul dacic la nivel sacru,așa cum armatele se bat dedesubt.

    Comentariu de Ioan Albu — Octombrie 22, 2010 @ 5:29 pm | Răspunde

    • Apropo de acea mențiune despre Decebal și numirea oastei care obține victoriile din anul 87 drept semizei – ansi; nu poate fi tradus ca „aproape sau lîngă zei”?
      Avem Ansamus ca centru dacic tradus prin „lîngă Someș” și Ziper -fiul zeului, deci AN-ZI ..? Cred că am citit asta undeva dar nu-mi aduc aminte unde.

      Comentariu de Ioan Albu — Octombrie 23, 2010 @ 1:10 pm | Răspunde

      • Da…. munții Anzi

        Comentariu de sabinus — Februarie 16, 2012 @ 6:55 pm

  3. Două posibile interpretări pentru DECENEU

    Dacă DE-K-A însemnă Întemeietor, atunci DEKA – INEU înseamnă Întemeietorul Ineului (otaș în jud. Arad)

    Dacă deca înseamnă zece – atunci deceneu însemnă zece – ineu; sau deceneu este zece – nu (vezi decalogul creștin)

    Deceneu – dece-ene (ene – vezi moș ene, sau eneas întemeietorul romei)

    Două posibile interpretări pentru DECEBAL

    Dacă dece este zece, atunci decebal este zece – bal

    DECEBAL este DECE-CEBAL (dispere un ce prin suprapunere), sau DECE-CABAL. Decebal ar putea însemna „zece cai” (cabal – cal)

    Comentariu de sabinus — Octombrie 27, 2010 @ 6:32 pm | Răspunde

    • Dacă numele astea conțineau un număr inițial, obligat a doua parte era un substantiv.Decebal poate însemna „zece bali” adică balauri precum e deja cunoscut în compusul tribali..apropo de asta,formarea Romei se baza pe trei popoare de unde a venit termenul TRIB; poate avea o semnificație religioasă sau una simbolică,țin minte că onorul victoriei dace din 87 d.Hr e dat mai multor persoane anonime, nu numai lui Diurpaneus.Poate de asta nici nu s-a păstrat balus ca rege,nu exista.
      Dacă emitem teorii ca DE-CAEBALUS putem include și DE-KYBELES dar nu prea merge.Ori se traducea „rege drept/regele dacilor” ori ceva mistic!

      Comentariu de Ioan Albu — Octombrie 27, 2010 @ 10:09 pm | Răspunde

  4. E posibil ca numele Deceneu să fie grec la origine, ca și Dromichaites. Diacon însemna servitor, mesager..ce potrivit!

    Comentariu de Ioan Albu — August 17, 2011 @ 4:30 pm | Răspunde

  5. Numele unui trib britanic este întâlnit, în mod curios, sub formele „Deceangi” şi „Ceangi”

    Vezi http://www.roman-britain.org/tribes/deceangi.htm

    Comentariu de Roderick — Septembrie 14, 2011 @ 7:41 am | Răspunde

    • Pot fi înrudiți cu tribul „dacic”(?) ceiagis.

      Comentariu de Ioan — Septembrie 14, 2011 @ 8:19 am | Răspunde

      • Prefixul de- ar putea semnifica doi sau al doilea după alt trib cu același nume: tini-bitini ..ceiangi- deceiangi

        Comentariu de Ioan — Septembrie 14, 2011 @ 8:21 am

  6. E un regionalism bănățean curios, probabil împrumutat : deghen s.m.- viteaz, curajos
    http://www.banaterra.eu/romana/graiul_banatean/d

    Comentariu de Ioan Albu — Aprilie 22, 2012 @ 12:33 pm | Răspunde

    • Interesant şi de văzut.
      Acum, mai sunt şi ale cuvinte care „sar în ochi”; de ex. sârbul дичан (dičan) = onorabil

      Comentariu de Roderick — Aprilie 22, 2012 @ 10:15 pm | Răspunde

      • Un cuvânt celtic cu etimologie neclară este galezul dewr „curajos”.

        Ar fi v.irl. dag „bun”, dech, deg „best” ( cf. starling.rinet.ru, dech provine din PIE dek’ „to acquire, gain; respect, thank” , cel care după I.I. Russu e probabil la originea lui Dek- din Decebalus)

        Comentariu de Roderick — Aprilie 29, 2012 @ 9:05 am

      • Numele împăratul ilir Decius are o explicație etimologică!?
        alb.i nderuar(onorabil) ar putea fi o moștenire proto-balcanică; sînt numeroase numele compuse cu un der, deur în față. Deurpaneus, dorpaneus(„lider respectat”?),Diurdanus, Diurpagissa, Diurpa(feminin) etc.
        lit.doras= alb. i ndershëm = onest (plus http://spokensanskrit.de/index.php?tinput=udAra&direction=SE&script=HK&link=yes&beginning=0 )
        (alb. i hapur e identic cu adj.apriat)

        Referitor la sîrbul дичан (dičan) = onorabil, nu e singurul: cr. dičan http://en.wiktionary.org/wiki/decet
        ceilalți slavi n-au așa ceva.
        IE *dek’-
        Meaning: to acquire, gain; respect, thank

        Comentariu de Ioan Albu — Mai 24, 2012 @ 9:07 am

      • Lituaniană: – dėkoju (thank you, thanks, much obliged, thankee)
        – dėkui (thanks)
        – padėka (thanks, gratitude, acknowledgment)
        – dėkingumas (gratitude, thanks, appreciation)

        Comentariu de Sorin5780 — Martie 22, 2013 @ 6:18 pm

    • Ciudat, deghen acesta seamănă ca formă şi sens cu un cuvânt din engleza veche, „dugan”; în engleză, un arhaism, „doughty”- curajos ( din PIE *dheughe- „to be ready, sufficient”; la Pokorny, însă, „to touch, press, milk” )
      Probabil provine dintr-un dialect german (saşi, şvabi) ?

      Comentariu de Roderick — Aprilie 23, 2012 @ 8:25 pm | Răspunde

      • http://en.wiktionary.org/wiki/duhet

        Comentariu de Sorin5780 — Mai 11, 2014 @ 9:22 pm

      • Nu e probabil ca și eng.dog să fie pus în rând cu doughty? În dacică, ca și în albaneză, un participiu de forma v.eng.dohte ar fi fost *dută sau *dată (din *dauta) dacă se pornea de la *deug- . În grupurile formate dintr-o consoană oclusivă (c, g) și o dentală, dispare prima.
        http://www.etymonline.com/index.php?term=doughty&allowed_in_frame=0

        Mă întreb dacă nu cumva dulăul era *dug-lo la fel ca ir. ”dūal `suitable’ (*dhughlo-)”, dar cu un sens de puternic (poate chiar și acest „potrivit”). La stână ca și la război sau vânătoare, trebuie să ai animalul potrivit.

        Comentariu de Sorin5780 — Mai 11, 2014 @ 10:04 pm

    • În mod normal n-aș aduce vorba de latinescul audax, dar poate „deghen” e un cuv.pierdut din fondul latin.O fi suferit o transformare atipică ca lat.autumnus spre „toamnă”.În Banat sînt cîteva cuvinte latine extrem de conservatoare față de restul daco-românilor(rînios-rîie, fărînă-făină, toapsec-toxic etc.).
      IE dheughe e foarte interesant, deși evoluția satem din tracă n-ar fi menținut acest deghen neschimbat pînă azi.Poate are vreo legătură și cu reg.maramureșan digán, adj. – Sănătos: Uzual, în expr. Să fii d’igan!. – Et. nec.
      Sînt cîteva cuvinte cu etimologie nec.care se întind din Maramureș pînă în Banat. Dacii liberi ar putea fi sursa, dar să nu ignorăm goții și gepizii.

      Comentariu de Ioan Albu — Aprilie 28, 2012 @ 3:06 pm | Răspunde

      • As zice sa nu ne gandim mai departe pana nu excludem un imprumut direct si mai recent din dialectul svabesc.

        Interesant e si gr. gennaios – curajos.

        Comentariu de Roderick — Aprilie 28, 2012 @ 9:24 pm

      • IE *dheughe- „to be ready, sufficient” nu e schimbat de evoluţia satem, rămâne „g” (vezi şi cuvintele baltice sau slave)
        Poate *dheug’h- „to beat, to hit”, acolo da.

        Comentariu de Roderick — Aprilie 29, 2012 @ 9:15 am

  7. Decaeneus este „deca – eneus”, adică „Curajosul Eneus” („Curajosul și onorabilul Eneas”)

    Decabalus este „deca – balus”, adică ” Curajosul Balus” („Curajosul și onorabilul stăpân” sau „Curajosul și onorabilul balaur”)

    Deceangi vine de la „dece – angi”, care vine la rândul său de la „dece – anzi”, și care înseamnă „Curajoșii fii ai zeului” („Curajoșii aproape de zei”)

    Comentariu de sabinus — Aprilie 26, 2012 @ 3:39 am | Răspunde

  8. E foarte probabil să nu avem excepții de la procesul satemizării în cazul radicalilor de tipul *dek’- . În localitatea Boholț, din Făgăraș, era un reg. dețiu (decilindru), dacă îmi aduc bine aminte. http://en.wiktionary.org/wiki/Appendix:Proto-Indo-European/d%C3%A9%E1%B8%B1m%CC%A5t

    IE *ken “to strain” ar putea fi pus în legătură cu rom.chin (a se căina?) sau vb. a se canoni, conform exemplelor date de S.Paliga în cartea sa Lingvistica și arheologia slavilor timpurii: lit (dial.).kaina- „răzbunare, pedeapsă” și sl.cena- „preț” (compensare pentru o rană sau un rău făcut altuia). Nu dă nici un radical IE, dar eu cred că avea în vedere IE *kʷeye- „to estimate, to pay”.
    E interesantă și probabilitatea ca alb.kanun să reprezinte ceva propriu limbii lor vechi și nu un împrumut grecesc. Sau măcar să se confunde cu un termen mai vechi ce reglementa conflictele lor de clan, prețul sângelui vărsat de exemplu era bine reglementat în codurile de legi ale neamurilor antice.

    ”A canoni, sau a canuni, „a chinui”, pune de asemenea o problemă etimologică şi istorică, întrucît, deşi provenienţa termenului e limpede, el venind dintr-un kanon sau kanun grecesc sau turcesc, e mai puţin limpede despre ce fel de „canon”, sau „lege”, ar putea fi vorba. E ştiut în schimb că viaţa albanezilor, în special a celor din nord, din Malësi, a fost reglementată din noaptea timpurilor şi pînă în zilele noastre de celebrul Kanun, set de legi orale atribuite legendarului Lek Dukagjini. Importanţa Kanun-ului pentru cultura albaneză este covîrşitoare, el acoperea toate aspectele vieţii sociale (cf. MALCOLM 1998, pp. 17-19), dar mai ales regulile răzbunării, ale vendettei traditionale a albanezilor. Elementul fundamental al Kanun-ului, şi odată cu el al întregului cod social al albanezilor, este besa, cuvîntul de onoare, a cărui încălcare atrage după sine moartea.” Dan Caragea

    Comentariu de Sorin5780 — Aprilie 26, 2014 @ 2:29 pm | Răspunde

  9. sârbul дичан (dičan) = onorabil .
    E slavic acest cuvânt sau vine din substrat? Încă mai caut lucrările alea despre graiul dician al regiunii mele și tot n-am dat de nimic. Îndeobște se presupune că vine de la importanta așezare a Vicinei din jud.Tulcea, dar ar fi complet iregulară transformarea *vician – dician
    Să fie același adjectiv dician (onorabil) păstrat pentru o porțiune a românilor supraviețuitori de-a lungul Dunării, Deltei și a Dobrogei interioare?
    dician m. dichiu (în cântecele dobrogene; v. scaloian).

    Se păstrează la unii autori informația că o mulțime de carpi și alți geto-daci din Moldova au fost strămutați forțat în prima jumătate a primului mileniu de-a lungul Dunării de jos și a litoralului Mării Negre. Ar fi oare exagerat să presupunem asumarea unui nume dacic din substrat, dar în rest o romanizare completă a acestei populații?
    Mai este și acel trib al ausdecensilor adus din Moesia și colonizat în interiorul Dobrogei. Probabil e un nume compus. Prima tema ar putea deosebi un trib nordic față de altul mai sudic, dacă avem ceva similar slavicului Osoi, denumire dată porțiunilor de nord al unui munte. Dar e doar o speculație. Importantă și chiar posibilă ar fi păstrarea subiectului ”decieni” din ausdecensi.
    Dacă s-a păstrat la slavii balcanici, de ce nu și la Dunărea de Jos.

    Comentariu de Sorin5780 — Mai 12, 2014 @ 6:35 pm | Răspunde

    • Toponimul Osoi are și altă explicație, bazată pe numele proorocului Osea/Ozia. Pe la 1530 este atestată forma Osoe (antroponim), în Moldova -v. http://www.timpul.md/articol/dicionar-de-nume-osoianu-78050.html

      M-am gândit și la un posibil nume de arbore, probabil frasinul, din PIE *ōs, ōs-i-s ”ash-tree” (Pokorny); dovezi insuficiente și dificultăți fonetice.

      Comentariu de Roderick — Septembrie 16, 2015 @ 8:51 pm | Răspunde

    • Complet nefondat, dar e posibil ca moartea lui Decius la Abrittus (Razgrad) să fi marcat numirea neoficială a locuitorilor din Moesia Inferior după numele său? E singurul împărat secat (secerat; „ucis”) pe câmpul de luptă și într-o mlaștină înainte de toate, detaliu important (zic eu!). Contemporanii l-au numit și „Traianus”.
      Despre Scaloian se zice că era „trupușor de dician” ..sau fiu de dician? Am dat o referință de pe internet mai demult. Chestia e că moartea acestui împărat roman se putea transforma într-un cult imperial local, similar celui lui Traian. Era o obișnuință pe vremea aceea, după cum ne spune istoria.
      Cu toate acestea, persoana n-are legătură cu obiectivul adorației colective, doar își împrumută numele unui cult mai vechi.
      Scaloianul era practicat până recent în mijlocul Dobrogei în timpuri de secetă persistentă.

      https://danielvla.wordpress.com/2015/11/20/romanii-dicieni-diceni-graiul-dician-de-la-ce-vine-cuvantul-diciandicean/

      Cu toate acestea mă gândesc mult la faptul că teritoriul din nordul Dobrogei, unde era Vicina, a fost sacru pentru geto-daci. Poate că sb.dičan ( onorabil) , Dicomes și Decius (născut la Budalia lâng Sirmium) indică un adjectiv traco-dacic pentru zona asta mai largă a nordului Tulcei.
      Să nu uităm că steaguri și trofee ale înfrângerii lui Fuscus sunt trimise în Sciția Minor și de acolo sunt recuperate.

      În link-ul următor cred că am citi despre un atac al tribului appuli asupra Sciției Minor:
      https://books.google.ro/books?id=Q5iKCwAAQBAJ&pg=PA271&lpg=PA271&dq=dacii+dai&source=bl&ots=Lfyiu9Evix&sig=yLaTcUvq-rsDrsIQqivK9DfJEmQ&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwiItbqV3_LOAhXFiRoKHdIZBcQQ6AEIJDAC#v=onepage&q&f=true
      Oricum, sunt mai multe informații interesante. Cele mai tari sunt pescuitul somonilor cu boii sau caii (pag.290) sau cea mai tare dovadă că moșnenii noștri sunt aceiași din cea mai îndepărtată antichitate (tot pag.290): Pitagora despre mossyni din Asia Mică.

      Și Getica e o lectură interesantă: http://kondexronos.narod.ru/Geta/getica.pdf

      Comentariu de Sorin5780 — Septembrie 4, 2016 @ 3:00 pm | Răspunde

    • Ar fi interesant de văzut dacă nu cumva și scaloian nu este cumva un nume preromanic. Neamul regal al sciților se numea skoloti și chiar dacă unii s-au gândit că vine din rad.*skeud- (to shoot, throw), adică arcașii, probabil nu e corect.
      Se pare că transformarea lui „d” în „l” este una pan-scito-sarmatică. L-am întâlnit și-n paștună.

      Comentariu de Sorin5780 — Septembrie 11, 2016 @ 9:07 am | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: