Istoriile lui Roderick

Septembrie 27, 2010

Orăştia şi alte hidronime

Filed under: Deva,Traco-geto-dacii — Roderick @ 4:17 pm

Râul care trece prin municipiul Orăştie – având izvoare chiar în incinta sacră de la Sarmizegetusa Regia – poartă numele de „Apa Oraşului”.

S-ar părea că numele râului derivă din „oraş”; un sinonim cu „Râul Târgului” – care curge prin Câmpulung Muscel.

Cred că în realitate lucrurile stau invers: oraşul este denumit după râu. Cazuri similare ar putea fi Deva şi Cugirul.

Pe unele hărţi râul care curge prin Orăştie este denumit, simplu, „Oraşul„.

Alte nume de râuri din România – înrudite sau nu cu „Orăştia” – sunt : Oraciu ( Orociu ) , Oreştica ,

Oreg, Orăscu, Orata.

Dacă „întindem coarda” ne putem gândi şi la Arieş ; ori – în alt spaţiu geografic – la Aras.

*

Posibil legate de „Orăştie” atrag atenţia câteva cuvinte:

órăște s.f. (reg.) țarină lăsată în părăsire.” ( DAR )

orăstícă (orăstíci), s.f. – Plantă leguminoasă (Orobus niger). – Var. orăștină, orășniță, oreșniță. Sb. orašiti „a produce rădăcini cu tuberculi”, cf. sb. orašica, din sl. orechu „nucă” (Tiktin).”  ( DER )

„ORÉȘNIȚĂ, oreșnițe, s.f. Plantă erbacee agățătoare, meliferă, cu frunzele terminate printr-un cârcel ramificat, cu florile purpurii, plăcut mirositoare și cu un tubercul comestibil (Lathyrus tuberosus). – Et. nec. Cf. bg., scr. o r e š a k.”

OREÁV, oreave, s.n. (Reg.) Vale prin care curge apă numai când plouă. – Et. nec.”  ( DEX 98 )

*

În cele ce urmează voi pleca de la presupunerea că numele „Oraşul” este la origine legat de ideea de curs de apă; de aici două posibilităţi:

1) să fie legat de apă şi proprietăţile ei ( curgere, umezeală etc. )

2)  să fie legat de ideea de vale, râpă, mal etc.

Prin urmare:

1)

O posibilă origine poate fi PIE *(e)rAs-, *ere-s- „a curge” ( Pokorny ) ( hitt. arš- „flux”, lit. rasà „rouă” , alb. resh „nori” ).

După I. Duridanov tracul *ars- ar deriva din această rădăcină.

PIE *awǝ-/e- „apă curgătoare” (  lit. jū́ra „mare, lac” , jáura „mlaştină” ; sued. örja „mlaştină” ; lat. ūrīnārī „a se scufunda în apă” – o altă rădăcină înrudită ( PIE *wour- ) fiind la originea lui „urină” ).

PIE *(e)wer „apă, umezeală” a dat sanscr. varī „râuri” şi – cf. Pokorny şi I.I. Russu – „Auras” – numele unui afluent al Dunării. Acest „Auras” poate purta acelaşi nume cu „Oraşul” – râul care a dat numele Orăştiei.

2)

Cuvântul mai sus pomenit – oreav – poate oferi un indiciu.

Atât ca sens, cât şi ca formă pare apropiat de „ravenă”, dar şi de „Arabon” , numele antic al Jiului ( râu care are, într-adevăr, un defileu remarcabil ).

După I.I. Russu, „Arabon” provine din IE *rebh- „a se mişca, a se urni”.

După S. Paliga

oreáv A valley with flowing brooks or rivulets after rain. From Preie. root *OR, *UR ‘big, great; high or deep’; see cross-references under or-, ur-.”

orăstícă, also orăştícă ‘black-eyed pea; everlasting pea’. The plants Lathyrus niger and vernus. Also called măzăriche neagră. The name derives from the Preie. root *OR-, *UR-, as in oraş, Orşova etc.”

Orăştíe NL (HD) At.: 1224 – Waras; 1283 – Warasium. Derived from oraş. The Mediaeval forms show that the genuine pronunciation must have been *Oraş, Latinised *Oraşium. See further discussions under oraş. Spelling Waras is for *oraş, and Warasium is a further latinisation.”

În acelaşi dicţionar etimologic:

„Ariéş NFl, a river in the West Carpathians; NL At.: (NL) 1256 – Aranyos;1292 – Oronos. Related to Argeş; Thracian of Preie. origin. Cf. Anieş. See also Aar (Elveţia), Ahr (Coblenz), Arve, Arvan (Provence) etc., for which Preie. root *AR- ‘big; high; deep’ may be accepted.”

La originea lui „oreav” ar (mai) putea sta, cred:

-PIE *(o)rū „a săpa, şanţ”  ( sanscr. áruṣ- „rană” , gr. orükhǟ́ „săpături”, lit. ur̃vas „peşteră” ; după Pokorny, PIE *ereu- „a rupe, a sfâşia”).

-PIE *ar- „vale, prăpastie” ( hitt. hari- „vale” , arm. ayr „grotă” , lit. armuõ „adâncime, abis” ).

Numele râului Orata, care are un important sector de chei ( Cheile Orăţii ) ar putea să îşi aibă originea într-una din aceste rădăcini ( cu o mai mare probabilitate decât Orăştia-Oraşul ).

Anunțuri

48 comentarii »

  1. Vezi și orașul Aarhus, din Danemarca, port la mare

    În WIKKIPEDIA apar următoarele informații despre oraș

    During the Middle Ages the city was called Arus, and in Icelandic chronicles, it was known as Áróss. It is a compound of the two words ār, genitive of ā („river”, Modern Danish å) and ōss („mouth”, obsolete in Modern Danish; in Modern Icelandic this word is still used for „river delta”). The city is located on the mouth of the small river, Århus Å (Å being the Danish word for a small river).
    Through regular sound development, Medieval Danish Arus became Aars or Oes, a form which persisted in the dialects of the surrounding parishes until the 20th century. In 1406, Aarhus became prevalent in the written sources, and gradually became the norm in the 17th century. Aarhus is probably a remodelling after the numerous Low German place names in -husen, possibly as a result of the influence of German merchants.
    The city was mentioned for the first time by Adam of Bremen who stated that „Reginbrand, bishop of the church of Aarhus (Harusa)” participated in a church meeting in the city of Ingelham in Germany.

    ȘI TRADUCEREA APROXIMATIVĂ

    În timpul Evului Mediu oraşul a fost numit Arus, şi în cronicile islandeze a fost cunoscut sub numele de Áróss. Este compus din două cuvinte Ar, genitiv de ā („râu”, moderne daneză å) şi Oss („gura”, învechit în daneză modernă; în islandeza modernă acest cuvânt este utilizat în continuare pentru delta râului „). Orasul este situat la gura de vărsare a râului mici, Aarhus A (A fiind cuvântul Danez pentru un râu mic).
    Prin dezvoltarea de sunet regulate, medievale daneză Arus a devenit RAD sau OES, o forma care a persistat în dialecte ale parohiilor din jur până în secolul al 20-lea. În 1406, la Aarhus a devenit predominante în izvoarele scrise şi, treptat, a devenit normă în secolul al 17-lea. Aarhus este, probabil, o remodelare, după numeroase Min loc nume germane în -husen, probabil ca urmare a influentei negustorilor germani.
    Oraşul a fost menţionat pentru prima dată de către Adam din Bremen , care a declarat că „Reginbrand, episcop al bisericii din Aarhus (Harusa)” a participat la o reuniune biserică în oraşul Ingelham în Germania.

    Comentariu de sabinus — Septembrie 27, 2010 @ 6:40 pm | Răspunde

    • Interesant …
      Orăştia e aproape de vărsarea Apei Oraşului în Mureş, deci e lângă o gură de râu.
      Să reflecte numele Or-ăştiei un compus de tipul numelui gemanic – Aar-oss ?

      Aş înclina mai degrabă spre „nu”, un indiciu fiind că numele de „Oraşul”/”Apa Oraşului” e purtat de râu şi mult mai în susul apei.

      Totuşi, radicalul care a dat -oss (*ō(w)ǝs- „gură, buze” ) apare reflectat cu acelaşi sens şi în alte limbi IE: latin ostium „estuar” (de unde „Ostia”) , lit. uostà „gură de râu, port”.

      Comentariu de Roderick — Septembrie 28, 2010 @ 8:54 am | Răspunde

    • O posibilă interpretare pentru sufixul HUS din numele Aarhus

      „Medieval Danish Arus became Aars or Oes”

      Probabil HUS înseamnă us sau uș, ceea ce ne duce la cuvântul UȘĂ de la noi – loc pe unde se iese –

      Termenul OSS(gură în daneza veche)vine de la oes, adică es – eș; la noi un termen similar este EȘI!, a eși , eșire, cu termenul actual ieși!, a ieși , ieșire – loc pe unde se iese –

      La fel și pentru Arieș

      root *AR- ‘big; high; deep’ may be accepted.”

      Arieș ar putea însemna Ar-ieș, ar – ieșire, adică „ieșirea din ar ” sau „ieșirea din oraș” sau „loc pe unde iese din oraș”

      Arus (vechiul Aarhus) este foarte asemănător și ca formă și ca înțeles cu ar – ieș (ar – us este ar – ușă, adică ușa / ieșirea din ar)

      Iar „estuar” este „locul pe unde iese apa”, sau „gura … de vărsare a râului”

      Comentariu de sabinus — Septembrie 30, 2010 @ 5:45 pm | Răspunde

      • Când alungi un animal spui „huși!”, adică „du-te de aici!”

        Comentariu de sabinus — Septembrie 30, 2010 @ 5:46 pm | Răspunde

  2. Termenul de ORĂTANIE are legătură cu termenul de oraș?

    Comentariu de sabinus — Septembrie 27, 2010 @ 6:42 pm | Răspunde

  3. Legat de sl.rovină și Arabon am ceva de adăugat: reg.ropină este sinonimul lui rovină și probabil că vine din latinul rîpă.Oare să fi existat un cuvînt getic pentru rîpă, poate unul similar cat,span. și port riba și fr.riva? Pare că mai toate limbile IE au cîte un cuvînt similar.

    Comentariu de Ion Albu — Februarie 2, 2011 @ 1:54 pm | Răspunde

    • Ropină chiar este un cuvînt atestat în latina clasică prin rupina = a place full of crags.

      Comentariu de Ioan Albu — Februarie 6, 2011 @ 11:16 pm | Răspunde

  4. Arabon ar putea să vină de la răd. IE rebh- violent, impetuos, furios, care a dat și lat.rabio, rabere (RUBObostes.. „REB”=furie?) și pînă la verbul a răpune.

    Comentariu de Ioan Albu — Iulie 2, 2011 @ 4:31 pm | Răspunde

    • Arrabon poate fi, așa cum s-a mai discutat, un hidronim de origine celtică. La fel și cetatea Arrubium pe Dunăre. Celții aveau o prepoziție „ar, are”, coradicală cu lat.per și se traducea „pe, la, în apropiere de..” Ar avea sens folosirea acestuia la compunerea unor nume de rîuri?

      Dacă Jiul avea două denumiri, unul la munte care-i dacic, iar altul în zona inferioară care să fie celtic!!? Se putea face și o confuzie între Arrabo din Panonia cu Arrubium din Dobrogea și dacicul Rabon. Probabil numai arheologia ar putea spune dacă Oltenia a avut și o comunitate celtică, pe lîngă cea ilirică. Poate fi o infiltrație a scordiscilor sau a celților din interiorul arcului carpatic. Poate fi și o modificare celtică a unui nume dacic autohton, așa cum grecii din Orgame (sec.VII î.d.Hr.) preiau „axaina” (indigo) de la sciți, dar nu-l traduc, ci îl apropie de „axeinos” (neprimitoare)..referitor la Marea Neagră. ofcourse! Uneori poate merită să verificăm dacă multe nume grecești nu corespund ca sens cu cele mai vechi pe care le înlocuiesc.De exemplu Callatis poate fi traducerea pentru geticul Acervatis (var. Cerbatis).

      O altă posibilitate foarte verosimilă ar putea fi existența unei așezări celtice pe vechiul Rabon numită în consecință, Arrabon sau Arerabon (ex.Ar-morica sau Are-morica din Franța de azi). Mă iau după cazul paralel din Panonia, cu rîul Arrabo și cetatea Arrabona la vărsarea în Dunăre: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b1/Roman_provinces_of_Illyricum%2C_Macedonia%2C_Dacia%2C_Moesia%2C_Pannonia_and_Thracia.jpg Nu e chiar cel mai bun exemplu, dar uneori așezările pot schimba numele rîurilor (așezarea Amutria de ex.am presupus că ar conține o prepoziție IE *ad păstrată la traci doar ca „a”, iar azi avem Motru..poate în antichitate era și Amutria dar și Mutru sau Motru). Pe de altă parte se putea crea o confuzie în capul acelui cartograf sau copiator antic care nu vizitase zonele.

      Comentariu de Sorin5780 — Iunie 25, 2013 @ 6:54 am | Răspunde

      • MÓTOV adj. v. jilav, reavăn, ud, umed. IE *meu ‘wet; dirt; to wash’.
        Foarte probabil înrudit cu moștină:
        moștínă1, s.f. (reg.) 1. timp ploios, neguros. 2. loc umed. móștină f., pl. ĭ (vsl. *moščina, d. moča, baltă, močiti, a uda. V. mocirlă). Mold. (Fc.). Timp neguros și ploĭos.

        Sufixul -(ș)tină e dubios, dar foarte mult folosit; ar putea veni din cuvinte care se termină cu sufixul -sk: plosc – ploștină, pleșcă -pleștină, mosc/moșc-moștină, orzesc -orziștină (orzesc ca plopesc- cu plopi, care plopi; plopos)

        Ar avea vreun sens să numești un râu Ravăn (Rabon, Arabon), apoi Motru (motov)? Nu cred!

        Poate adj. ravăn (reavăn) e originea sensului 2:
        ROVÍNĂ, rovine, s. f. 1. Groapă, adâncitură, surpătură de teren, râpă (mocirloasă). 2. Loc mlăștinos; mlaștină, mocirlă. [Acc. și: róvină. – Pl. și: rovini] – Din bg. rovina.

        De unde vine .. mórdină, mordíne, s.f. (reg.) loc mocirlos. ?
        Să fie legat de adj.murdar, iar acesta dintr-un pers. mürd (mort) sau dintr-un dialect iranic sarmatic? Amintește despre acele ape moarte (mlăștinoase) despre care se vorbea sub apelativul marimorusa (mârșă, mârșav; mărțină). De ce n-am avea și o lărgire cu sufixul -d (*mord) din rad.*meri (*mori) – „a muri”

        murdár, -ă adj. (turc. murdar, mundar [d. pers. mürd, mort]; ngr. murdáris, alb. sîrb. murdar). Necurat, scîrnav: stradă, haĭnă, mînă murdară. Fig. Ordinar, trivial: vorbe murdare. Ignobil, gro…1, vulgar: caracter murdar. Avar murdar, avar grozav. Adv. În mod murdar.

        mărdăcí, mărdăcésc, vb. IV (reg.) a terfeli, a murdări.
        smârd, smârdoare
        mordie (vreme posomorâtă)

        Sau doar un coradical al lat.merda și sl.*smordъ https://en.wiktionary.org/wiki/merda#Latin

        Comentariu de Sorin5780 — Iulie 3, 2016 @ 5:23 pm | Răspunde

        • mórdină, mordíne, s.f. (reg.) loc mocirlos.

          Dacă Acerbatis (Callatis cf. Daco-moes. Calabeus) este comparabil cu lit.kirba (kirba, swamp, marsh, quag, quagmire) din toate punctele de vedere, mordină nu poate la fel de bine să provină din radicalul *(a)merd-, *smerd- ”to damage, to destroy”?

          Lăsăm la o parte *merd- stink, posibil și el.

          Comentariu de Sorin5780 — Iulie 5, 2017 @ 6:54 pm | Răspunde

      • motojí, motojésc, vb. IV (reg.) a spăla, a lucra de mântuială.

        Comentariu de Sorin5780 — Iulie 3, 2016 @ 5:26 pm | Răspunde

  5. Nu cumva gunune(var. corect: gerune/gerure) e un tracism apropiat de lit.juras(mare, lac)?
    genune-(Înv.) Mare. – 2. Ochi de apă liniștită, alinătură. Pare că primele două sensuri sînt identice în limbile noastre.

    Comentariu de Ioan Albu — Ianuarie 8, 2012 @ 6:57 pm | Răspunde

    • Genune poate fi și o formă stabilă sufixată din verbul a îngena- a deveni mai domol, a micșora viteza, a încetini. Cuv.rar în Oltenia și Muntenia.
      Sensul de „mare” nu-l apropie deloc de lit.juras. J în lit.și let. e un „i” lung, nu j din română.

      Comentariu de Sorin5780 — Septembrie 28, 2013 @ 11:45 am | Răspunde

  6. IE ar- hollow, valley e 90% originea rom.oreav și poate un unicat ca undrea/andrea.Poate că n-are legătură, dar mai e alb. „i uritur”- hollow, hungry, famished, empty, esurient, starveling. mag.üreges- hollow
    Apropo de eng.famished și lat.fames(foame http://en.wiktionary.org/wiki/fames )e identic cu „hămesit” ca înțeles? Dacă acest *dʰə- (“to disappear”) a dat lat.fames , al nostru „hămesit” de unde vine?
    Cred ar trebui să fie un fel de „kam, kames” așa cum hamul vine probabil din ie kam-a part of the harness, sau ie kam-to long for,wish și rom hamneș(om lacom,avid)
    Altele:
    rom.genune/gerune= alb. greminë
    rom.abis, hău= alb.humnerë,hon

    Comentariu de Ioan Albu — Ianuarie 12, 2012 @ 9:19 pm | Răspunde

    • Mai este magh. üres „empty, blank, vacant, void, hollow, vacuous”. Pe wiktionary apare ca „from the independently unattestable stem *ür- with the suffix -es” :)

      Pentru „orlişte” DER nu prea dă o explicaţie:
      „órliște (órliști), s.f. – Casă părăsită, loc pustiu. Origine necunoscută. E cuvînt vechi, în Olt. Legătură cu sl. orelu „vultur” (Scriban) nu este certă. Poate e un der. local de la urla „a răcni”, cu sensul de „loc unde urlă vîntul”. ”

      „horişte” cred că nu are de-a face cu asta, este un rotocol, o „horă”.

      Ar fi un radical *(e)w[e]r- „wide, broad”, u̯er-9 la Pokorny (v.ind. várivas- n. `room, width, space’ , toch. B aurtstse, wartstse ‘broad, wide’ )

      Mai puţin probabil (fonetic) ar fi să fie legat de gr. erebos.

      Ar putea proveni, simplu, din er-3 „to move” (Pokorny) , având sensul de „a fi părăsit, abandonat”.
      Avem „a urla”=a coborî (l-am întâlnit în sudul Trans., DER îl menţionează pentru Bihor).

      „Orăştia” nu cred că are de-a face cu orlişte/orăşte. Poate Orlea, tot din jud. Hunedoara ( Sântămăria Orlea ).
      În „Orăştie” accentul cade pe i (vezi cântecul „Lele de la Orăştie”). În schimb,
      „órăște s.f. (reg.) țarină lăsată în părăsire” are accentul pe prima silabă, ca şi „orlişte”; mi se pare un cuvânt diferit.

      Pentru „Orăştie” rămân la părerea originii hidronimice.

      Pe tot cuprinsul ţării există toponimul Sălişte-Silişte „arie, arman, imaș, izlaz, pășune, vatră” (Dicţ. de sinonime), dar nu ştiu dacă există vreun „Orlişte”.

      Comentariu de Roderick — Octombrie 16, 2012 @ 9:47 pm | Răspunde

      • PIE *ār- „open place, space” (starling.rinet.ru)

        Din el avem „arie” (cea de la treieriş, din lat.)

        Lydian aara „curte, proprietate”

        Nostraticul *ʔVrHV „open space” a dat multe derivate asemănătoare, în limbi nu prea înrudite.

        Comentariu de Roderick — Octombrie 17, 2012 @ 12:32 pm | Răspunde

      • Apă+Oraș = Pura (la hinduși), Polis (greci), Burg (germanic) ?.. Mai e și Avre la francezi, etc…

        Sincer, Orăștie mereu l-am comparat si cu egipteanul mitologic Rostau (pământul nemuririi, al…rostului și unde ești luat la…rost/răstit..pare mai degrabă observatorul astronomic de la Sarmizegetusa cu stâlpii săi)… lemn și metal, avem ”rod”: Rudăria (Eftimie Murgu, râul și zona), roată, rastel, raster, jordea, etc…

        Căt despre Arieș și Mureș = Ares și Mars/Marte, zeul dac/grec/roman al războiului, indiscutabil.

        Comentariu de RazvanMihaeanu — Octombrie 30, 2013 @ 10:12 am | Răspunde

  7. orăște s.f. (reg.) țarină lăsată în părăsire.” ( DAR )
    orliște s. f. (reg.) loc nelucrat, lăsat în paragină (după ce s-a strâns recolta)
    hoáră s.f. (reg.) lâna care rămâne de la piua de bătut dimiile.

    HÂRLOSTEÁ, hârlostele, s. f. Plan înclinat de scânduri acoperit cu o țesătură de lână „ scămoșată ”, care servește la reținerea firișoarelor de aur din nisipurile aurifere spălate cu apă. – Et. nec.
    HẤRȘIE, hârșii, s. f. (Reg.) Blană (neagră) de miel, cu lâna creață și măruntă, din care se fac căciuli, gulere etc. sau cu care se îmblănesc hainele. [Var.: hắrșie s. f.]

    horiște, s. f. (reg.) rotocol mare de fân, adunat din poloage1 ori risipit din căpițe ca să se usuce; horitură

    Iată originea corectă:

    PIE *as- „straw”(paie, fire, smocuri etc.) din care avem planta tracică „asa”- colts foot (or tail?), prezentă și-n baltică sub acest radical.

    http://en.wiktionary.org/wiki/arista#Latin orăște ar putea veni de aici dar poate fi și un produs independent tracic.
    Dacă acceptăm ca posibilă teoria ca strămoșii daco-geților să se fi individualizat ca națiune undeva adiacent de grupul latino-faliscan, împărtășind cu aceștia rotacizarea lui s într-o fază primară, atunci acele exemple date mai sus vin toate dintr-o sursă primară.
    Hîrloste și hîrșie ar putea să păstreze o laringeală tracică și să nu fie legate deloc cu derivatele pe baza „cîrl”(cîrlan și restul).
    Pentru mine nu-i chiar așa evidentă legătura între tracii sudici și nordici.Nu știu cînd s-au separat sau dacă împărtășeau aceleași reguli de transformare.

    Comentariu de Ioan Albu — Iunie 7, 2012 @ 10:58 am | Răspunde

    • Avem numele de familie Orleanu (reg. Dobrogea) și Hîrlav (reg. Bucovina)

      Comentariu de sabinus — Iunie 7, 2012 @ 3:43 pm | Răspunde

    • >>>>>>>>>>>>>>>>>>.HẤRȘIE, hârșii, s. f. (Reg.) Blană (neagră) de miel, cu lâna creață și măruntă, din care se fac căciuli, gulere etc. sau cu care se îmblănesc hainele. [Var.: hắrșie s. f.]

      Este posibil ca numele de fârșeroți (aromâni) să vină de la această blană de miel,știut fiind faptul că această etnie se ocupă cu creșterea oilor

      HÂRȘIE – FÂRȘIE – FÂRȘIE.roți

      Comentariu de sabinus — Iunie 8, 2012 @ 4:52 pm | Răspunde

    • S-ar putea ca oreav măcar, dacă nu și orăștie, să provină din rad. *hros- move, flow la fel ca alb.resh sau reshpe:
      https://en.wiktionary.org/wiki/resh#Etymology_2
      https://en.wiktionary.org/wiki/reshpe#Albanian

      Sunt multe așa-zis slavisme care s-ar putea foarte ușor reinterpreta în notă autohtonistă și n-ar fi departe de adevăr. Sensurile vechi și noi ale s.f. risipă (vechi răsipă, var. rîsîpă) l-ar putea plasa în aceeași familie lexicală cu alb. reshpe (avalanche, rocky precipice).

      risípă (vest) și rîsî́pă (est) f., pl. ĭ și e (din maĭ vechĭu răsipă, d. vsl. rasypŭ, jăfuire). Vechĭ. Împrăștiere. Risipire, nimicire. Azĭ. Împrăștiere de lucrurĭ necesare, cheltuĭală nesocotită: risipă de banĭ, de apă. La Al. și Ngr. rîsîpurĭ, ruine.
      De fapt avea mai multe sensuri care certifică existență unui sens de cădere comun dacilor și albanezilor: http://dexonline.ro/lexem/risip%C4%83/49231
      (Înv. și pop.) Sfărâmare, distrugere; surpare, prăbușire; risipuri – Ruină, dărîmătură

      Care etimon sună mai credibil, acest slavic rasypŭ, jăfuire, care nu are sens să evolueze spre sensurile luate la noi sau un etimon dacic cu coradical evident în acest albanism reshpe ( ra, rashë, rënë, reshje)? Foloseau slavii sufixul -p ca să formeze noi cuvinte?

      Acest răsipă îmi amintește de regionalismul din Oaș recenzat de Russu: să sarmadză oile (se împrăștie oile). Ambele ar avea un radical cu sensul de mișcare, curgere.

      Comentariu de Sorin5780 — Iulie 29, 2015 @ 10:33 am | Răspunde

      • Hașdeu citează pe Caragiani: (la pindeni) „sărmî oile tu prour” = mână oile la păscut de cu noaptea. Ăsta trebuie să fie verbul de bază. În oaș avem un derivat cu sufixul -ez. (-edz)

        Comentariu de Sorin5780 — August 11, 2016 @ 8:35 pm | Răspunde

  8. Legat de hidronimele dacice mi se pare captivantă remarca lui Pîrvan din indexul paginii următoare:

    El spune că sufixul „-ies” comun și messapilor ar fi foarte important pentru înțelegerea unor nume de rîuri. Probabil se referă la Morisis, Timisis, Argesis, Danusis(tot tracic) ca avînd o terminație specific tracică din IE wod.( alb.ujë).
    Am putea reconstrui un IE woisk- „apă, a spăla, a uda”, coradical cu proto-germ.*wascanan(a spăla, a se uda) http://en.wiktionary.org/wiki/wash

    Astfel bănuiesc că marile noastre rîuri conțineau un asemenea sufix, la fel ca celelalte popoare(germ.awa, celt.avon); probabil erau mai multe asemenea sufixe.

    Comentariu de Ioan Albu — Iunie 10, 2012 @ 12:57 pm | Răspunde

    • Cred că toate rîurile daco-getice aveau sufixul -sis sau -ssis în coadă. Marisus e de fapt o latinizare sau o grecizare după un original Māressis, surprins într-un act nizantin de pe vremea lui Constantin sub forma Muresis. Probabil și *Crissis pentru Criș.

      Comentariu de Sorin5780 — Septembrie 28, 2013 @ 12:26 pm | Răspunde

    • Am mai spus „adevărul ăsta tulburător” despre alb.ujë (apă) și uiagă, cum că ar fi înrudite? :)
      Dacă nu sunt, e o mare și fortuită potrivire. Oficial se zice că uiagă vine din mag. üveg, care vine din alanică (osset.ovg), care vine din *ab-, *ep- „apă” cu sufix adjectival -ak/-ag.

      uiagă= recipient de sticlă de un sfert, jumătate, litru, foarte rar pentru sticla de la geam;
      https://en.wiktionary.org/wiki/%C3%BCveg
      https://en.wiktionary.org/wiki/%D0%B0%D0%B2%D0%B3#Ossetian

      Comentariu de Sorin5780 — Ianuarie 17, 2016 @ 4:25 pm | Răspunde

  9. „Numele râului Orata, care are un important sector de chei ( Cheile Orăţii ) ar putea să îşi aibă originea într-una din aceste rădăcini”
    Se pare că la nivel regional există orată- „defileu, chei” din *(o)rū- “a săpa, şanţ” (cu sensul „săpată”) sau *ar- “vale, prăpastie”

    Comentariu de Sorin5780 — Octombrie 28, 2013 @ 1:19 am | Răspunde

    • ”În Curechi HD, sat apropiat de Băița, circulă atât forma etimologică orliște (v. CHEST.IV 123/106), cât și oriște (existentă și ca top. Oriști “viroagă arabilă și câteodată cu fânaț”), definită de informatori “fân cosit după semănătură” (comunicat: Viorica Fodor).” Dumitru Loșonți, Soluții și sugestii etimologice, pag. 90.

      Nu știu dacă sunt legate, dar acum chiar cred că ar putea numi o viroagă din munți înierbată, o stăuină. Sufixul -iște este dacic, deci pleacă de la un dacic *ară, iar restul ar trebui recompuse astfel: *arată, *ariște și poate *arull-iște, cu eliminarea vocalei neaccentuate.

      https://en.wiktionary.org/wiki/ar%C3%AB

      Comentariu de Sorin5780 — August 14, 2017 @ 7:28 pm | Răspunde

  10. Mai avem râul Orașa, afluent al Tazlăului

    Comentariu de Roderick — Octombrie 28, 2013 @ 4:23 am | Răspunde

  11. Orsova era cunoscut drept castrum Urscia, poate tot un sens de curgere.
    Chestiunea asta imi aduce aminte de un articol interesant in concluzii> http://www.pensiuneacraiul.ro/motii-din-apuseni-stii-de-ce-au-acest-nume/

    Ar fi interesanta conexiunea cu numele Mota (fara africata; scriu de la un calculator tampit fara diacritice si nu pot sa schimb setarile)
    Ma gandeam la Motrul dacic, dar mai ales la acei moesi din sud. Cred ca Olteanu ii surprinde sub denumirea lor *moissia (tara) si *moissoi (nu mai caut acum..lene), dar important era terminatia -is cu palatala.
    Cred ca putea insemna trib(oameni) pendulant/transhumant sau nomad. http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpokorny&text_number=1310&root=config
    Am sa caut in dictionarul albanez derivate.

    Comentariu de Sorin5780 — Aprilie 5, 2014 @ 10:07 am | Răspunde

    • MOȚĂÍRE s. v. ațipire. (lat.motum sau autohton?) Vine de la miscarea incontrolabila , deci merge conectata aici. Mai ales o conexiune cu numele motilor.

      Comentariu de Sorin5780 — Aprilie 5, 2014 @ 10:26 am | Răspunde

    • MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Et. nec. Cf. mătrăși.
      si altele.

      Comentariu de Sorin5780 — Aprilie 5, 2014 @ 10:33 am | Răspunde

  12. E mai veche ideea mea cum că unele hidronime și toponime dacice ar putea avea un „a” protetic, foarte comun în dialectul aromân și mai puțin comun în Transilvania, deși aici s-ar putea să avem doar mici influențe ale unor români sudici ce formează câteva sate de oieri la noi. Dar poate fi și o influență a substratului dacic dacă considerăm și acele exemple de „a” protetic din nordul Moldovei. Puteau să ajungă până acolo niște oieri aromâni? Posibil, dar nu cred!
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Accidente_fonetice

    Alteori cred că e vorba de prepoziția daco-latină *ad (la) ce devine simplu „a” și se alipește temei de multe ori sau se folosea separat într-un spațiu întins din nordul și vestul (spre centrul) României.

    Ideea mea super-extra-nouă e că am putea avea un „a” ce se atașează verbelor pentru a forma infinitivul dacic sau o categorie veche IE prezentă în doar câteva limbi (albaneză, bulgară), genul aorist.
    Un lingvist român analizează formarea infinitivului nostru cu prepoziția *ad, care este specifică românei (și englezei), nu și celorlalte limbi latine. Ia să ne gândim puțin la numele râurilor antice. Erau formate pe baza unor verbe și adjective: curgătoare, frumoasă, revărsătoare, rapidă, furioasă, mlăștinoasă, albă, etc. Acum mi s-ar părea haios să numește un râu „a curge”, dar ideea poate fi valabilă pentru formarea infinitivului dacic.

    Motru este notat în antichitate Amutrion sau Amutria. (poate după așezarea Ad-Mutrium/Amutrium sau poate după un original dacic „la Motru”), Aloutas, Aluta (Lat.Alutus) ar putea conține și el un „a” care nu-i parte din radical. Unii spuneau că *loutas/luta(s) e coradical cu sl.ljuti- rapid (adj. rom.iute; ițan din *iuțan)
    Rabon cred că l-am întâlnit undeva Arabon, dar s-ar putea să-l confund cu un hidronim celtic din PANONIA ȘI UN TOPONIM LA FEL DE CELTIC din Sciția MINOR.
    Argesis e iar fascinant.

    Toate astea ar putea suprinde ori o prepoziție *ad alipită temei/hidronimului din limbajul vulgar al dacilor (și din exprimarea populară a românior mai târziu), ori cum am spus formarea unui gen predicativ.
    M-am entuziasmat odinioară privind regionalismelor din Valea Jiului de forma rabol – 1.om/animal rabol- impulsiv; 2.cal rabol- cal nărăvaș; 3. vânt rabol- vânt turbat.
    Erau considerate a fi împrumuturi mai noi din dialectul friulian al muncitorilor sezonieri aduși în Vale (lat.rabere), dar cine știe!
    Rabon sau Appoulon pot fi reprezentive pentru formarea numelor pe baza unor adjective, iar albaneza excelează astfel: http://books.google.ro/books?id=rPfRUAuevq4C&pg=PA54&lpg=PA54&dq=adjectival+suffix+-an+in+albanian&source=bl&ots=437LNahFIy&sig=9C5jVz35o3fgrhwuaaeQ6Vxw1Ho&hl=ro&sa=X&ei=lcgtU7TdLKrJ4gTN6IDgDg&ved=0CHQQ6AEwCQ#v=onepage&q&f=true

    Comentariu de Sorin5780 — Mai 18, 2014 @ 4:17 pm | Răspunde

    • O coincidență, bizară din punctul meu de vedere, e că anticul oraș Ad Mutriam (sau Amutrion) e localizat după unele cercetări arheologice în Valea Perilor, comuna Cătunele.
      Azi cred că a dispărut, dar nu prea departe în timp era cunoscut un tip de păr autohton numit motrun. (IE*meu- „a spăla” putea da *motrun- tip de pere mari și albe”)
      Să fie numele râului și a așezării bazate pe un pom roditor? La fel s-a propus pentru Bârsava o numire după mesteceni?

      orașul Amutria (Amutrion, Amutrium, Admutrium,[1] Ad Mutrium, Ad Mutriam, Ancient Greek: Ἀμούτριον[2])
      Râul Motru: IE *meu ‘wet; dirt; to wash’. http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpokorny&text_number=1309&root=config

      *Mutria – ar putea semnifica ” mlăștinăos, care inundă sau apă tulbure”.
      E o localitate Ploștina în municipiul Motru,la fel și una Leurda, dar niciun indiciu că am avea IE *Mu-tro- `mud, swamp ‘
      S-ar putea să fi păstrat totuși ceva: adj.motrun – „posac” (de la mutră?);
      IE *meut- : alb.mut , arm.mut http://en.wiktionary.org/wiki/%D5%B4%D5%B8%D6%82%D5%A9#Armenian
      șmúțig adj. m. (reg.; despre persoane) 1. josnic. 2. (fam.) zgârcit, calic. 3. murdar.
      Altele:
      mâl/măl, mălos, măligă, mălată.

      S-ar putea ca moș, mușică și adj.mușat să fie coradicale! moș și moașă/mușică ar putea semnifica cu părul alb, ca alb.plak(bătrân)

      Comentariu de Sorin5780 — Mai 19, 2014 @ 10:23 pm | Răspunde

    • Vorbeam mai demult despre alternanța între r și n în lexicul românesc vechi; probabil de rigine geto-dacică cf. rână/râlă, sufixul -ârnă/-ârlâ, noian/loian. Sunt, cei drept, foarte puține pentru că n-am fost atent la ele.
      Spun că ar putea fi autohton deoarece am găsit o variantă dialectală în albaneză a verbului ul (lower, cheapen, depress, land, knock off, etc) în graiul epirot arhaic (țara Dai, așa cum o numeau albanezii): un (I low), iunete (low).
      propuneam o familie lexicală coradicală celei albaneze aici: https://toponime.wordpress.com/2013/02/06/hula/

      Prefixul i- în ultimul caz este de fapt același articol de care vorbeam mai demult privind adjectivele albaneze (i pentru masc. și e pentru fem.): i madh, i lartë, etc.
      În dialectul çam (ciam) se lipesc temei așa cum te-ai aștepta și de la acele adjective daco-geto-moesice ce formau nume de râuri (Amutrion, Istru, Iatrus, etc.). ex: iarte (golden), imath (great)
      https://books.google.ro/books?id=DjxEAAAAcAAJ&pg=PA293&dq=William+Martin-Leake,+Romaico-Arvanetic+Vocabulary&hl=en&ei=OeirTYXBJoTEsgaErZWcCA&sa=X&oi=book_result&ct=result&redir_esc=y#v=onepage&q&f=true

      Nu mă aștept ca Rabol să mai apară undeva rabon sau *răbun, dar n-ar fi ..grozav?

      Un alt ex. bun pentru a demonstra un semantism drag mie: verbul lor fut (I hide, get in) e același cu verbul literar alb.fut (thrust, enter, etc). Nu amintește de semantismul verbului autohton a budi (a ascunde) și paralela sa a bodicăi din.răd. *bʰod- ‎(“to pierce, dig”)?
      Mai sunt și alte lexeme foarte interesante, pe lângă multe forme ce preced dezvoltările albaneze cad de exemplu *ch (Christos/Xristos în pronunție greacă) în loc de h, s în loc de sh (ș) și altele. Trebuie adăugat totuși că fenomene lingvistice specifice puteau să nu fie consemnate de către autorul străin de mediul lingvistic albanez.

      Mai sunt termeni care amintesc de cuvinte geto-dacice au română: giri (upper part of the arm) Giridava
      ia! behold!
      per (from; alb.prej) Periboridava
      per pre (for, by, through)

      Comentariu de Sorin5780 — Ianuarie 22, 2016 @ 8:05 am | Răspunde

  13. Am o inspirație. Este în legătură cu Arabon și Aluta(s), poate și un neatestat Amutrion/ *Amutron. Am întrebat mai demult despre un articol oltenesc „a” în legătură cu o poveste „nemuritoare” ( „pasărea a ciută”).
    – comentariul nr.4: https://hroderic.wordpress.com/2013/05/19/mar-moramar-si-pasarea-ciuta/
    Nu cumva avem în asta o moștenire foarte arhaică din dacică, un articol dacic?
    Albanezii folosesc „i” și „e” ca articole adjectival și/sau pronume demonstrativ. Nu mai caut acum!! Exemplu „i madh”. De ce n-am avea ceva asemănător privind numele de râuri, pentru care știm că majoritatea celor antice porneau de la adjective sau calități ale apelor.

    A-Lutas, A-Rabon

    Arabon cred că păstrează un adjectiv *rabon sau *rabun din IE *rebh- (*rabh- ?) „to move, hury” coradicale iranice: pers.raf – `attack, fight ‘, Osset. räväg `fast. Tot acest morfem cred că a dat sensurile cerute de lat.rabere și sanscrit rabhas (IE *rabh- to rage, to be furious, to anger) http://en.wiktionary.org/wiki/rabio#Latin
    Am mai postat undeva un comentariu despre numele următoare în relație cu radicalul de mai sus: Rîmboiu, Rămba, Rîmbul, Rîmbeii; se traduc „bătăușul” (vb. a se rîmboi). Nu mai amintesc reg. din Valea Jiului rabol și celelalte, sunt în plus, dar completează familia lexicală presupusă aici.
    În schimb, cred că pentru Rabon, e important de amintit sufixul adjectival -un despre care am mai comentat (solitar în pustiu) de câteva ori.
    Apare rar, dar punctează cu fiecare nou exemplu existența lui foarte veche. Ultimele exemple nepostate de mine până acum ar fi urm:
    – NP Bălună din adj. băl, -ă = alb, blond, drag.
    – slodun (deprec.) om leneș ; „fag slodun” (oblu, drept).

    Alutas este deja „decodificat” ca râu „furios” în corelare cu niște exemple slave (*ljut- ?) și cu caracterul mitologic al râului personificat în legende.

    Comentariu de Sorin5780 — Septembrie 28, 2014 @ 11:38 am | Răspunde

  14. Nu găsești foarte des asemena scrieri: http://www.lingv.ro/LR-2-2011.pdf
    De citit explicația și atestările din dreptul lui abure:
    „Echivalarea duhului dumnezeiesc cu aburul, aparţinând numai Psaltirii Hurmuzaki, este în mod cert o supravieţuire din dacoromâna arhaică, din vremea când abur era folosit nediferenţat pentru a desemna în acelaşi timp o realitate fizică şi un concept religios, cu mult înainte de împrumutarea cuvântului slavon duh.”

    Câte alte concepte creștine au mai fost păstrate din limba dacilor creștinați? Mai jos un pic dă și câteva arhaisme fără traducere: latine : a se înarreta, prevence şi a scurrima;
    altele: dava, davaoa (reclamație, plângere; var. pentru dovadă?), ardz (cerere scrisă, petiție; hardz), ..

    Încă ceva despre alb.avull/rom.abur. (pag.55 pe cursor). La ei avull semnifică și aer fierbinte, dogoare, iar avulloj, avullohem (a desțeleni prin ardere). Se consideră a proveni din lat.*abburāre (a arde), dar eu zic că merge și *awes, despre care vorbeam privind aoaș (curătură)/avaș.

    Mai demult se propunea o origine celtică pentru Arabon/Rhabon. Poate avem un hibrid daco-celtic datorat probabilei comunități celtice din Oltenia, dovedită arheologic.

    Am mai despărțit hidronimul odată în Ara-bon (celt.abon, ab- apă). Era și un râu Araris pus undeva prin Moldova sudică sau centrală de către marele geograf grecotei. Sufixul este evident getic, iar tema a mai fost discutată.
    Să fi fost cele două numiri ale aceluiași râu?
    Cred că în link-ul de mai sus am citit și despre încă o variantă de nume: Ratabon sau Rhatabon. Când îl regăsesc, o să-l pun aici.

    Comentariu de Sorin5780 — Ianuarie 14, 2016 @ 10:51 pm | Răspunde

    • http://www.crestinortodox.ro/religie/psaltirea-hurmuzaki-146939.html

      De observat ceva interesant în cuvintele Psaltirei Hurmuzaki. Unele cuvinte au o terminație bizară -ra, -re numai după [n]:
      – sinrecu (bătrân) – originaul e sinec sau sânec
      – arinră (nisip) când originalul e arină
      – giunre, originalul e giune
      inrimă, luminrarea,omenrești
      Să fie o despicare a consoanei [n] , deși normal ar fi [nd], sau autorul subliniază etimologic și pe n, deși pronunțarea era rotacizantă , conform graiului din vestul Maramureșului?

      Apropo de „aburul” ăsta autohton. Ar putea suna un pic ridicol, dar eu cred că reg. nordic „a abua” din Maramureș ar putea fi coradical. PIE *we, *awe- „a sufla, a bate vântul”.
      Nu știu dacă-i o practică generală, dar mamele obișnuiau să răcorească copii astfel pe timpul verii sau când sunt agitați și adormeau imediat. Chiar și animale apreciază tratamentul. :)

      Sau avem *aw- (to pass the night), coradical cu alb.vë (a pune,a așeza) ori alt radical cu sensul de legănare.(to swing < *wing)
      http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpiet&text_number=1262&root=config
      https://en.wiktionary.org/wiki/v%C3%AB

      Până am ajuns aici cu comentariul și citind încă un pic din link-ul de mai sus, am descoperit o confirmare pentru acest abua, deși, cârcotaș cum sunt, acum mă gândesc mai mult la sensul primar de legănare, nu suflare:

      40 Se pare însă că sub acest cuvânt-titlu se ascund două omonime cu înţelesuri ireductibil
      opuse: boare1 „adiere” şi boare2
      „pâclă, zăpuşeală”, pe care ar trebui să le explicăm separat din punct
      de vedere etimologic. Boare1
      s-ar putea raporta la rad. onomat. i.-e. *b(e)u-, *bh(e)u- „a sufla, a
      umfla”, fiind o formaţie expresivă derivată dintr-un primitiv *bu „suflare (lină)”, lexicalizat parţial în
      onomatopeea r. bua „nani”, apoi amplificat analogic cu sufixul -are, după modelul lat. sufflāre etc.,
      fără a deveni prin aceasta un infinitiv lung. Acelaşi primitiv *bu polisemantic, care supravieţuieşte în
      alb. bu „vâj” sau în r. bu „strigătul bufniţei”, a stat la baza verbelor gr. βοάω „strig” şi lat. boāre „a
      chema, a răsuna” etc. (Pokorny, IEW, 97, 98). Pentru boare2
      „pâclă” etc., vezi I.I. Russu, ER, 26

      Comentariu de Sorin5780 — Iunie 23, 2016 @ 6:55 am | Răspunde

      • Ciudățenia asta a păstrării și a unui n original, pe lângă cel rotacizat, îmi amintește de două chestiuni bizare din limbile baltice și indo-iraniene.
        Atunci când terminația unui cuvânt era o palatală k’, balticii și indienii obișnuiesc să o transforme normal într-o spirantă [s], dar bagă înaintea acesteia și un k. E ca și când palatala asta k’ se dedublează, iar una devine o velară k simplă, iar secunda devine o spirantă.

        La fel și cu equus devenit esbenis (călăreț) în tracică, aspa în limbile iranice. Citește explicația asa despre daco-albaneza cu pronunțare „à l’iranienne”: https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/10/13/cu-lingvistica-la-stana/

        E ca și când am avea o rădăcină *h₁éḱwos ‎(“horse”), dar și una *h₁éḱḱwos (sau *h₁éḱkʷos); prima consoană palatală devine o spirantă, a doua trece la *kʷ, care ulterior devine o bilabială [p].

        Mai curând avem doi radicali pentru cal, a doua fiind cea care dă gr.hippos și av.aspa (pers.æsb)
        https://en.wiktionary.org/wiki/%E1%BC%B5%CF%80%CF%80%CE%BF%CF%82#Ancient_Greek

        lat. aqua – rom.apă, lit.upe
        Poate și aici e vorba de același radical *akʷa, dar cu două dezvoltări diferite. De ce am crede în acest stadiu că transformarea *kʷ > *p mai e specifică doar grupului centum (celți, greci și unii italici)?

        Comentariu de Sorin5780 — Iunie 24, 2016 @ 8:16 am | Răspunde

  15. abur, boare sau a abua (bua) ar putea sugera alt radical pentru termenii noștri. Albaneza are transformările sale clasice. Dacă avull, afsh, aft sunt coradicale și perfect normale pentru ei dpdv al transformărilor (pe care le mai uit câteodată) , la noi ar fi dat cu siguranță altceva. De exemplu mă gândesc acum dacă nu cumva sintagma de la focurile de Sânmedru „auș măre” nu surprind un dacism coradical cu alb. afsh (vapor, haze). https://en.wiktionary.org/wiki/afsh#Albanian
    Probabil și aușel face aluzie la culoarea sa măslinie (fumuriu)

    Transformările lor:
    kafshë < Latin causa https://en.wiktionary.org/wiki/kafsh%C3%AB#Albanian
    Total greșită etimologia asta, semn că au și ei din ăștia cu păreri multe și greșite. Corect de interpretat ar fi o formă prefixată (k-, kë-, ka-) din același radical de mai sus (avë- suflet). Comparația cu lat.animalus (nămaie) din animus este foarte lămuritoare.
    kafkë (țeastă) coradical cu reg.cauc (lat.caucus). Semantismul ar fi identic cu scăfârlie (var.scăfălie) și scafă/cofă. probabil toate vin din lat.cavus.

    Mai demult am comparat țeasta albaneză (kafkë) cu numele caucoensilor (*kauk- deal, munte; vârf?). Ar fi ac.semantism cu acest radical *ḱerh₂- "top, head" (< *ḱer- to grow, increase; rom.crier, sărâmb; alb.krye) sau reg.moldă. (*melodh).
    Semantismul este supra generalizat în graiuri. gogă – gugan (Vrancea, Hunedoara-Banat)

    PS: *ḱer diferă prin transformările sale față de *ḱr

    Comentariu de Sorin5780 — Iunie 23, 2016 @ 7:39 am | Răspunde

    • alb.kafkë are un corespondent baltic în lit. kaukole. Înclin tot mai mult spre ideea că dacii caucoensi erau numiți după un reper mitologic important, Vf.Omu. Probabil că atât terenul, cât și neamul dacic respectiv se numea după craniul ăsta. Doar corespondentul dacic ar fi fost veriga de legătură aici.
      https://en.wiktionary.org/wiki/kaukol%C4%97

      Mă mai intrigă ceva la acest alb. kafkë, și am mai discutat despre asta. Transformarea lui [u] spre [v] și [f]. În termeni lingvistici se spune că centrul inovează și periferia conservă. Oare Hunedoara și Banat erau centrul dacic? Albocensi sunt deportați în imperiu poate au luat cu ei unele transformări. La fel și albanezii. Dacă provin din dardani, probabil ocupau și ei un loc central sau cel puțin erau vecini cu tribalii și albocensi.

      În graiul românilor din Serbia apare un reg.chepcel (satul Râtcova, Craina), care în graiul nostru este căucel (dim.din cauc; lat.caucellus). Transformarea este: căucel-căvcel-căbcel-căpcel-chepcel (că trece la che în poziție atonă)
      alt.ex: cheptoare (cheutoare), chimeșe, ghină (găină), etc.
      pag.249 din Dacoromania, anul I (1920- 1921)

      Comentariu de Sorin5780 — August 11, 2016 @ 12:28 pm | Răspunde

      • Gata, am găsit și dacicul ”caucă” (țeastă). Dumitru Loșonți pune următorul text criptic privitor la locul de unde provine, ”Câmp BH: NALR-Criș. I 7/134”, iar ca etimologie trimite spre ”Loșonți TRFR 143-144” (< lat. *cauca).
        Este un sat Câmp în jud.Bihor, dar nu știu ce-i NALR. Probabil e un dicționar sau o monografie.

        Spune că acest caucă este coradical cu un reg.scaucă (pl.scăuci) 'scoică' (INEU AR:ALR II 2504/64), var. a lui scoică.

        Soluții și sugestii etimologice, pag.146.

        Comentariu de Sorin5780 — August 16, 2017 @ 10:58 am | Răspunde

        • dezgăuca, desgăoca (var. descăucá; ‘derivat cu pref. dez- de la gaucă, găucă’) = (Mărginimea Sibiului, Valea Sebeșului și împrejurimi) 1. a îndepărta coaja verde de pe nucă (Gur Râului, sibiu) 2. a dezghioca fasolea 3. a da jos pănușile de pe știulete, a desfăca (Poplaca, Șugag).

          într-un dicționar manuscris din sec.XVII: dezgauc (‘desfac’), se descaucă, dezgăucare (‘dezgăucare, când se descaucă mugurul’)

          Nu intru în amănunte cu explicațiile lui Loșonți (pag.58), dar aceptă o formă primară *cauca, din care ies toate, inclusiv dezgăoca și dezghioca. Hașdeu este primul care observă corect acest lucru și este respinsă astfel existența unui l etimologic – Lat. cochlea.
          Dă drept coradical alb.kafka (hirnschädel, gehäuse der schnecken, muschelthiere und schildkröten = cranium, braincase, skull, shell of snails, shellfish and turtles), cu sensuri pe care eu nu le cunoșteam.

          Tot nu cred în existența unui latinism *cauca. E clar autohton.

          Comentariu de Sorin5780 — August 18, 2017 @ 2:37 pm | Răspunde

  16. Dacă-s ”și alte hidronime”, musai să discut despre ceva care mă intrigă! Nu de alta, dar subiectul comentariului n-a mai fost dezbătut separat și din motive absolut evidente, e o prostioară.

    ”Papahagi (1925: 205; Săpânța): „Păste Iș, păște Moriș / Este-o punte curmedzâș”. În glosarul lucrării, Papahagi notează: „Nu mi s-a putut preciza care râu anume poate fi acest Moriș”. În lumina dovezilor de mai sus, înclinăm să credem că este vorba de o denumire alternativă a râului Mara (care se unește cu Iș / Iza, la Vadul Izei).” https://ro.wikisource.org/wiki/Dic%C8%9Bionar_etimologic_al_localit%C4%83%C8%9Bilor_din_jude%C8%9Bul_Maramure%C8%99_/Regiuni_ale_jude%C8%9Bului_Maramure%C8%99

    Aș vrea să am textul întreg, dar nu am acces la el. Mai demult, un istoric de-al nostru presupunea că -eiss din coada unor hidronime antice semnifica ”râu”. Eu până acum n-am auzit de Iza să poarte numele ”Iș”. Cred că aici avem doar un singur *iș (râu), adică acest Moriș și nu o aliterație precum diva samodiva.
    *eis- ”to fall upon, to act sharply”

    ”În mitologia românilor din nordul Ardealului s-a conservat o legendă în care, strămoșii noștri, dacii, sunt asociați cu uriașii, iar aceștia din urmă au legături profunde cu Maramureșul. În legenda consemnată de prof. Ion Văleanu în Monografia satului Căpâlna (jud. Sălaj), se spune că „strămoșii uriașilor s-au așezat aici de pază la hotare pe vremea lui Burebista, conduși de bătrânul Moroș, stăpânul munților și al văilor din Ținutul Tisei, al Someșului și al Lăpușului și care ar fi construit un sistem de fortificații pe pâlcurile dealurilor și la trecători, unde își plasează destoinici luptători”. Bătrânul Moroș nu poate fi decât arhetipul moroșenilor, adică al dacilor de pe Valea Mureșului, retrași în nordul Transilvaniei, dar în special dincolo de munți, pe Tisa și afluenții săi, alcătuind ceea ce istoricii au numit comunitatea dacilor liberi. Și azi, locuitorilor de pe Tisa, Iza, Mara și Vișeu li se spune moroșeni, de către românii din alte provincii.”

    La asta mă așteptam! Am putea spune că mai purta și numele de Lar. Așa vrea să citesc mai mult din legendele locale. Cred că Mara este foarte importantă pentru istoria ulterioară cuceririi romane, căci devine un centru politic important și în evul medieval.
    http://www.i-tour.ro/rozavlea-sau-povestea-rozei-rozalina/

    La fel de importantă e și Iza, probabil numită Moriș în paralele cu Iza, (nu Mara).
    Mai demult am legat numele Rozalina de culoarea tradițională a părului tracilor sudici (trac.rodope, lat.rossus; rom. ruscă, rus *rudsis sau *rudsus > *russus)
    Numele similare s-au mai consemnat: ”Bâsca Rozilei, în trecut și Bâsca Rosiliei, Bâsca Rosilei sau Bâsca Rusilei, după Muntele Rusila)”. Oricât de mult ar vrea unii să amintească mereu de rusini și ruși, chestia e că, deși probabil rus semnifica blond spre roșcat la ei, au pierdut acest adjectiv cu mult timp în urmă. Asta dacă au avut vreodată acest înțeles, căci am citit și alte ipoteze.

    Comentariu de Sorin5780 — Ianuarie 24, 2017 @ 8:02 am | Răspunde

    • MÁRȘĂ s. v. cale, chip, fel, formă, manieră, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, putință, sistem. Sinonime82 (1982) DEX ’09 (2009)
      https://dexonline.ro/definitie/mar%C8%99%C4%83

      Ăsta-i un cuvânt foarte misterios. A nu se confunda cu neologismul franco-germanic marcher.
      Apare și ca sinonim pentru putință, pe lângă acest… „cap”!

      PUTÍNȚĂ s. 1. capacitate, forță, posibilitate, putere, (înv.) puterínță, puternicíe. (~ de a face ceva.) 2. posibilitate, putere, stare, (înv.) putincioșíe. (Să dea fiecare după ~ lui.) 3. cale, chip, fel, formă, manieră, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, sistem, (reg.) cap, módru, (înv.) manóperă, márșă, médiu, mijlocíre. (O altă ~ de a rezolva problema.)
      sursa: Sinonime82 (1982)

      Comentariu de Sorin5780 — Ianuarie 26, 2017 @ 9:46 pm | Răspunde

      • S-ar putea ca acest „cap” să fie coradical cu eng.capability/lat.capābilis, eng.capacity/ capacitate , lat.capax /rom. capiți (nojițe)/ căpușe.

        Să aibă aceeași sursă lingvistică? *kap (lat.capere, alb.kap, rom.căpui, căpușă, etc.) https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/keh%E2%82%82p-
        Semantismul acestui scurt cuvânt, cap, este redat cum nu se poate mai bine de către alb.aftësi (coradical cu lat.aptus *ap- to grab, seize; a apuca).

        Sau avem banalul ”cu cap”, adică inteligent. De asta probabil nu s-a gândit nimeni la o altă explicație. E prea facilă, prea la îndemână explicația asta.

        Mai demult am arătat cum înțeleg eu expr. ”în săriul nopții”: printr-un dacic sar (cap).
        săríu s.n. (reg.; în sintagma) săriu nopții = miezul nopții, tăria nopții, toiul nopții.

        Alții au pus sărâmb (tigvă, tărtăcuță) și năsărâmb sub același radical IE *ḱerh₂- „head, top”, care dă lat.cerebellum, cerebrum și altele. https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/%E1%B8%B1erh%E2%82%82-
        https://en.wiktionary.org/wiki/%D1%81%D3%95%D1%80#Ossetian

        Explicația am zis că ar putea fi lat.serus, dar să fie oare? ”in the lateness of night”?? https://en.wiktionary.org/wiki/serus

        AM discutat înainte faptul că dezvoltările zero din acel radical fac ca palatala aceea să nu se spirantizeze. Astfel avem alb. krye(cap) sau rom. crier și reg.crună. În schimb, dacă avem o formă proto-tracică *ḱarh₂ „top, apex”, am putea foarte bine să avem acest ”săriu” (top of the night). La fel de bine am putea spune „săriul muntelui”, ar fi același sens.

        Mai am o explicație IE și mai bună: lat.cor (miez) https://en.wiktionary.org/wiki/cor#Latin
        https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/%E1%B8%B1%E1%B8%97r
        Expr. în toiul nopții s-ar mai putea traduce ”în vierul nopții” (sin. al toiului în Vâlcea).

        Intuim faptul că Serdica, Sardica (Sofia) semnifica ceva similar lat.cordus, dar la nivel metaforic probabil. Serdica este forma moesică. În dacică am fi putut avea *sarda (mijloc, inimă) sau *sărdan (inimă); poate și sărdanie (sufix -anie foarte productiv), că inima mult pătimește. :) . .. sărdaníe, sărdaníi, s.f. (reg.) necaz.

        Old Prussian seyr – heart
        Slavic: *serda ‎(“middle”)

        Ar fi interesant de aflat cândva de ce se considerau moesii aceia centrul. Oare nu pentru faptul că erau cu adevărat un centru de iradiere al tracilor din negura timpurilor?

        Comentariu de Sorin5780 — Ianuarie 27, 2017 @ 6:35 am | Răspunde

    • E un râu Ishëm în Albania, pe al cărui afluent, Tiranë, se găsește capitala lor. https://en.wikipedia.org/wiki/Ish%C3%ABm_(river)

      N-am găsit pe net etimologia lor, dar probabil că amândouă au teme traco-ilire, prezente și-n spațiul nostru.

      Comentariu de Sorin5780 — Iulie 5, 2017 @ 5:22 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: