Istoriile lui Roderick

Septembrie 30, 2010

Mine şi pitici

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 11:06 pm

O poveste din Maramureş ar putea da o explicaţie apariţiei mitului piticilor-mineri:

…Desluşeşti un horn care merge în adâncul trupului de piatră al muntelui. Deschizătura e strâmtă, atâta de strâmtă, încât numai oarecari prunci – de-a culcatul şi târâş – ar putea să pătrundă.

-Ce-i aici ? Ce-i cu sfredelirea ce se pierde în beznă ?

-Aici noi ştim c-o fo Mina Piticilor – Mina pruncilor ! …

-În vechi timpuri intrau coconii înăuntru şi, oricât de puţintel se târau, se înturnau cu mâinile şi picioarele poleite de nisip amestecat cu pulbere de aur.

( Elena Mătasă – „Muntele de aramă”, Ed. Sport-Turism, Bucureşti 1982 )

Poate că primele mine au fost astfel de „mine de pitici”, în care copiii -ori oamenii foarte mici de statură – se strecurau în cavităţi naturale, în căutarea aflorimentelor preţioase.

*

O mărturie importantă despre credinţa în pitici- omuleţi ai pădurii – provine, tot din Maramureş, din partea unei femei de etnie germană ( „ţipţer” ):

„Dar cu omuletii padurii ne-am inteles minunat. Ascunzisurile lor sunt sus, pe Steinweg (asta e o poteca ingusta, care trece peste varful muntelui in Ucraina, dar acolo e deja granita, dincolo de ea se intinde o alta tara, unde nu se poate ajunge, e prea departe). Pe Steinweg sunt multe gauri mici in pamant, in care omuletii padurii isi au culcusurile. Totusi, nu ai voie sa mergi acolo si sa-i stanjenesti, fiindca se supara foarte tare. Asa ca, daca surorile mele s-au intalnit cu un omulet al padurii, mai tarziu au avut noroc. Dar ce s-a intamplat cu ele nu stiu.”

( „Vrăjitoarea din dealul şerpilor” , reportaj de Klaus Stefani )

*

Probabil că activitatea într-o galerie de mină, în pântecul Mamei-Pământ, a fost considerată – într-un vechi context cultural-religios-  ca potrivită  fiinţelor incomplet formate , încă nedesprinse de ea, aflate încă într-un anumit stadiu larvar: copii sau pitici. Aceasta, coroborată cu povestea „Minei pruncilor”, poate oferi o perspectivă asupra genezei mitului „omuleţilor subterani” care caută bogăţii ascunse.

8 comentarii »

  1. Apropo de mine si pitici si povestea celor sapte barba-coti din Alba ca Zapada.
    Anul trecut in vara am fost cu copiii in tabara la Korbach (eu locuind in Germania). Korbach-ul este o localitate cu renume atestat inca de prin anul 900 si ceva, dar, mai ales, cu foarte multe dovezi de cultura si civilizatie din vremea medievala. Printre multele obiective turistice din zona, am avut ca tinta si vizitarea unei foste mine de aur. Nu mica mi-a fost mirarea auzind povestea acestei mine. Intr-adevar, pe acele vremuri, pentru faptul ca in firidele sapate nu putea intra atat de lesne un adult, erau trimisi copii, pentru a scoate aurul la suprafata. Fratii Grimm s-au nascut cam la 150-200 km distanta de aceasta parte a Germaniei, insa, se spune ca in Schneewittchen und die sieben Zwerge, s-a inspirat din istoria acestei mine. Cercetarile cu referinta la veridicitatea basmelor fratilor Grimm au scos la iveala faptul ca in fiecare basm de al lor era un sambure de adevar. Deci, Alba-ca-Zapada exista! Nu mai tin minte numele fetei de vita nobila, insa era expusa si povesta reala a ei, respectiv paralelele cu basmul.
    Dat fiind faptul ca in Germania inca se pastreaza lucrurile vechi si ei tin la cultura lor mai mult decat noi, respectiv investesc foarte mult in pastrarea lacaselor de odinioara, intregul Korbach pastreaza inca fantasticul aer de mica cetate medievala. Mai spun doar atat, ca una din strazi inca se mai afla arcurile gotice pe sub care se adunau cavalerii si strada poarta numele de Stechbahn, adica, pista de intreceri cu lancea. Fiind prea putine lucruri care sa aminteasca de actualitate, aflandu-te acolo, chiar te astepti ca dintr-o secunda intr-alta, sa auzi de dupa colt nechezatul unui cal, care sa poarte in sa un cavaler in armura…

    Comentariu de Sorina Ivascu — Octombrie 2, 2010 @ 12:25 pm | Răspunde

    • Vă mulţumesc pentru vizită şi comentariu.

      Interesante lucruri.
      Piticii sunt, oricum, o veche prezenţă în mitologia germanilor. Poate că practicile care au stat la baza mitului ( copiii-mineri ) s-au perpetuat până într-o epoca mai recentă.

      Mitul a avut mai multe surse; „dvergar” scandinavi au fost probabil un popor. Am scris mai demult un articol ( https://hroderic.wordpress.com/2008/08/28/piticii ); poate că am exagerat, dar nu mult :)

      În mitologia românească piticii sunt ceva mai puţin importanţi.
      Remarcabil, totuşi, Statu-palmă-barbă-cot sau ( cu un nume mai vechi ) Tartacot, un personaj malefic.

      O să mai caut pitici pe-aici :)

      Comentariu de Roderick — Octombrie 2, 2010 @ 7:33 pm | Răspunde

  2. Acum, daca ma uit la slavul „dvergar” este asemanator germanului „zwerg”, nu numai cu englezul „dwarf”, personal, gasindu-l chiar mult mai aproape de varianta germana decat de cea engleza. Posibil sa aibe la baza aceeasi forma? Si daca da, atunci cand s-a putut face despartirea spre apartenenta lingvistica?

    Inca ceva, pe langa acesti pitici, ma gandisem de cateva luni, de cand il nascusem pe fiul meu, la cum a aparut povestea lui Neghinita sau a lui Tom Degetel. Eu am nascut prematur (tarziu, ce-i drept, la aproape 42 ani), iar baiatul meu a cantarit nici mai mult, nici mai putin de 990 gr si avea o lungime de 36 cm., dar sanatos si cu tot ce-i trebuie. In momentul in care ii admiram minusculele forme si apreciam ca degetele lui erau subtirele cat betele de chibrit iar ochisorii lui erau asemeni margelelor, mi-a venit in minte basmul Neghinita si apoi Tom Degetel. Precum si povestea spune, mama lui Neghinita era batrana si isi dorea un copil. Pe vremea aceea „batrana” insemna deja peste 30-35 ani (respectiv eu eram o babornita!). Absolut logic si natural, femeile in varsta sunt predispuse la astfel de nasteri. Iata, deci, inca un adevar in basme! Daca traiam acum 100 ani sau mai bine, as fi putut scrie povestea lui Marc Patric Margeluta, chibritele aparand abia mai tarziu :-)

    Comentariu de Sorina Ivascu — Octombrie 2, 2010 @ 9:43 pm | Răspunde

    • Pentru „dvergar”, „dwarf”, “zwerg” există desigur o aceeaşi rădăcină proto-germanică ( vezi http://www.etymonline.com/index.php?term=dwarf )

      *

      Povestea cu femeile „bătrâne” la 35 de ani o privesc cu oarecare rezervă. Poate era vorba de persoane suferind de malnutriţie sau carenţe de vitamine ( valabil pentru majoritatea sclavilor din antichitate ori şerbilor din evul mediu) ; dar în cazul unor femei sănătoase, cu alimentaţie normală, nu văd motivul pentru care n-ar fi trăit mult. Să facă vreo diferenţă E-urile şi aspirina ?
      Şi azi, în sânul unor triburi care au puţine legături cu „civilizaţia” există persoane vârstnice după toate criteriile occidentale.

      În antichitate era binecunoscut cazul femeilor prea în vârstă pentru a mai putea naşte, ori al bărbaţilor prea în vârstă pentru a deveni taţi:
      ” Avraam a căzut atunci cu faţa la pământ şi a râs, zicând în sine: „E cu putinţă oare să mai aibă fiu cel de o sută de ani? Şi Sarra cea de nouăzeci de ani e cu putinţă oare să mai nască?” ” ( Facerea, 17.17 )

      Comentariu de Roderick — Octombrie 4, 2010 @ 12:04 am | Răspunde

  3. Elena Matasă!…Draga noastră Nuţa! Vă mulţumesc din suflet, cu cel mai sincer sentiment, că nu aţi uitat-o, că ne-aţi îngăduit şi nouă să ne strecurăm într-o altă lume – lumea ei – pentru a nu rămâne învăluiţi numai în/de lucrurile din afară!

    Sunteţi o a doua persoană pe care am întâlnit-o şi care, în secolul XXI, îmi vorbeşte şi îşi aminteşte de Nuţa – căci aşa îi spunem noi, de-acasă…
    Am observat că în articolele Dvs. aţi inserat şi imagini. Poate nu ar fi fost potrivit, dar vă încredinţez că aş fi fost la fel de bucuroasă dacă în dreptul fragmentului citat şi scris de dânsa i-aş fi văzut şi fotografia.

    Veţi fi observând :) că din numele ei am sustras o ‘căciuliţă’, lăsând un ‘a’ mai dezvelit… Aveţi încredere, aşa se cade să i-l scrim.

    Comentariu de Daniela — Noiembrie 24, 2010 @ 9:40 pm | Răspunde

    • Vă mulţumesc mult pentru comentariu.

      Cartea domniei sale am citit-o în copilărie. Numele de pe copertă este „Elena Mătasă”; „Matasă” îmi sună şi mie, într-adevăr, mai familiar şi am toată încrederea că acesta e numele. Îl voi lăsa totuşi cum apare pe carte, pentru conformitatea bibliografică a citatului.
      O fotografie a autoarei nu am; dacă mi-o veţi trimite, o voi posta pe blog, desigur.

      Comentariu de Roderick — Noiembrie 24, 2010 @ 10:03 pm | Răspunde

  4. Cu mare plăcere! – atât timp cât ştiu că veţi indica şi sursa. Şi…
    Deşi, cu mare îndrăzneală, v-aş cere ceva la schimb: Există un cuvânt a cărui explicaţie oferită de DEX (sau altele asemenea) nu o simt îndestulată şi îmi este necesară stabilirea şi/sau explicarea originii acestuia, precum şi evoluţia cuvântului din punct de vedere fonetic, semantic şi semiotic. Vă mulţumesc anticipat!
    P.S.
    Va trebui să mă îndrumaţi vis-a-vis de modul în care să vă contactez pentru a vă trimite fotografia.

    Comentariu de Daniela — Noiembrie 25, 2010 @ 8:34 am | Răspunde

  5. Posibil (?) ca piticii să aibă şi etimologic de-a face cu mina, dacă mă gândesc la engl. „pit”, ori rom. „puţ” (termen folosit şi în minerit)

    „hole,” O.E. pytt „water hole, pit,” from W.Gmc. *puttjaz „pool, puddle” (cf. O.E. putti, O.N. pyttr, Du. put, Ger. Pfütze), early borrowing from L. puteus „well, pit, shaft.” Meaning „abode of evil spirits, hell” is attested from early 13c.” (etymonline.com)

    Comentariu de Roderick — August 25, 2011 @ 6:55 am | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: