Istoriile lui Roderick

Octombrie 25, 2010

Despre Cluj

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 3:03 pm

Cred că o origine probabilă a numelui Clujului este, în ultimă instanţă, PIE *klā- „a pune, a clădi”.

În lituaniană klóju= hambar.

La origini, Clujul a fost, probabil, o aşezare rurală modestă ( fără prea mare legătură cu vatra părăsită a anticei Napoca ).

Întâlnim numele Cluj în Apuseni ( Vârful Clujului ). Coincidenţă sau nu, tot în Apuseni întâlnim şi Aradul ( râul şi satul Arada ) şi Deva ( râul Deva şi cătunul Deve ). E posibil ca toate aceste nume să fie vechi româneşti.

Un posibil coradical este „clucă” ( =grămadă, glugă ; potrivit, probabil, pentru numele unui vârf de munte ).

La jocul căluşarilor “mutul” se mai numeşte “cloj”. Este singurul căluşar mascat, cu faţa acoperită. S-ar putea ca numele sa provina tot din radicalul *kla, care în limbile baltice a dat şi cuvinte cu sensul de “a acoperi” ( leton klat, parklajs ).

Mai este banalul cuvânt englez- dar cu origine neclară – “cloth”.

Pentru „cloj” ( dar şi pentru „Cluj” ) o altă posibilă origine este PIE *k(‘)ley- „a acoperi, a ascunde” (  cu gr. klisíǟ „colibă, bordei”, v. irl. cliath „împletitură de nuiele, colibă” ( Baile Atha Cliath – vechiul nume al Dublinului ), engl. lid ).

După Pokorny, v. irl. cliath provine dintr-o rădăcină *k̂lei- „a se apleca, înclina”. 

*

O altă posibilitate este să admitem că numele Clujului ar putea fi sinonim cu al anticei Napoca. După I.I. Russu, „Napoca”, „Naparis” ar putea proveni din IE *sna-p- „umezeală”.

PIE *klān- „teren umed” (  lit. klanas ) ar putea să dea în română un *clunj > Cluj.

*

Mai există cuvintele, probabil înrudite

hluj, hluji, s.m. (și hlújuri) 1. tulpină bățoasă a unor plante erbacee mari (ca porumbul); cocean. 2. cotor.” ( DAR )

cloț1, clóțuri, s.n. (reg.) 1. trunchi de stejar tăiat în bucăți; bălvan, bulan, butuc, colchiș, coltiș, gros; boc, buștean. 2. cui de lemn sau de fier folosit la înnăditul tânjelilor. 3. zăvor.” ( DAR )

În DER ( Al. Ciorănescu )

cloț (clóțuri), s.n. – 1. Vîrf. – 2. Cui, știft, pivot. – 3. Fragment de cărămidă folosit la umpluturi. – 4. Trunchi, buștean. Origine incertă. Pare a fi o var. de la colț, alterată printr-o metateză, ca în clocoticolcoti; sau mai curînd, creație expresivă, cf. clanț. DAR separă cele două cuvinte, cloț „fragment de cărămidă”, care provine din sb. kloca „pietricică”, și cloț „trunchi”, cui care derivă, după Borcea 183, din săs. K’lôts „trunchi” (cf. Scriban); această ultimă der. este puțin probabilă, dacă se ia în considerație extinderea cuvîntului rom. Semantismul concordă perfect cu cel al lui colț. Circulă de asemenea o formă cu infix nazal, clonț, s.n. (cioc; vîrf, țanc; dinte canin; vîrf ascuțit, ghimpe; ciocănel percutor), de uz general (DAR exclude nejustificat Munt.), și care se pune de obicei în legătură cu sl. kljunŭ „vîrf” (Cihac, II, 63; DAR), în ciuda dificultăților fonetice. Paralelismul cloțclonț coincide cu cioccionc, ciotciont, botbont, etc. Der. cloțan, s.m. (șobolan. Mus decumanus), probabil plecîndu-se de la cloț „dinte” (după DAR, din sb. klokati „a înghiți”); cloțan, s.n. (vîrf ascuțit, țanc), cf. același sens la clonț; cloață, s.f. (cioc, gură; gură-spartă; babă vrăjitoare); clonț, adj. (știrb); clonțat, adj. (cu ciocul mare; obraznic, insolent); clonțar, s.m. (pasăre, Coccothrauster vulgaris); clonțan, s.m. (țanc, vîrf). Cloanță coincide perfect cu clanță; ceea ce pare să pledeze în favoarea unei origini expresive pentru toate aceste cuvinte.”

O origine probabilă a acestora poate fi PIE *klēu-,*klāu- „cârlig, ramură, cheie” ( lat. clāvis , lit. kliūvù , germ. Schloss ) . Din acest radical provine şi lat. claudō – dacă tot vorbim de Claudiopolis– şi numele Clisurii Dunării.

*

Alte posibilităţi ( nu sunt singurele ):

-PIE k̂lū- „a curăţa, a spăla” ( numele propriu Clyde, lat. cluō „a curăţa” ) sau un posibil *kel- „umed” ( vezi şi mai sus )

-puţin probabil, însă verificabil pe cale … palinologică : PIE *klew- „arţar”  ( lit. klevas, v. norv. hlünr ( din proto-germ. *xlunjaz ; să nu uităm de … gepizii de la Cluj ) ).


26 comentarii »

  1. Clucă (grămadă,glugă) poate fi din aceeași familie semantică cu claie și clădi iar mut și cloj sînt sinonime, nu uita etimologia dată jocului călușarilor și căluș(a pune căluș în gura cuiva).Tot jocul ăsta e sub semnul secretului, ocultului.Dacă mă întrebi pe mine s-a perpetuat un cuvînt foarte vechi aici care are legătură cu lat.clavus,clusium și clisură(curios cuvînt,mă așteptam să fie românesc,nu ucrainean).
    Numele orașului Cluj(mai vechiul Cluș) este documentat după anul 1100 și explicat prin filieră livrească.Napuca și Naparis sînt interesante pentru că rădăcină lor nu-i explicată: napu poate fi legat de nepis(hitită pentru cer),o plantă? orice însă terminațiile RIS(rîu) și CA(diminutiv) sînt clare.Parcă era și ceva triburi napsei la Dunărea de jos!
    Citeam o chestie interesantă ieri despre picți și celții milesieni(legendari) veniți din/prin Irlanda și m-a pălit o chestie legată de onomastica tracă cu Muka(trib)care de fapt e celtic la origine prin MUCOI(trib și așezare)plus MAQI=fiu(mai noul mac)sau cuna(ogar sau lup, cu conotație războinică)și CATTU(cutezător?) bătălie și abon/abius pentru fluviu/rîu(precum celt.Arabon-tr.Araris corect sau Danubius-Donaris).Celții ăștia au influențat foarte mult cultura tracilor pe alocuri..poate chiar latina noastră e trecută prin filtrul pronunției celtice continentale(tot nordul Italiei a fost plin de celți de care Imp.dorea să scape)
    Azi nu prea se face caz de celți și influența lor însă cred că putem extrage un lexic micuț lăsat pe aici(CASONI-cel pu părul creț)sau cel puțin coradical cu ceva din cele considerate autohtone.

    Comentariu de Ioan Albu — Octombrie 26, 2010 @ 11:32 am | Răspunde

    • „Căluşul” de pus în gură are de-a face cu IE *klāu- “cârlig, ramură, cheie” ( ca şi engl. „to close” etc ). E posibil ca din acest radical să provină şi „cloj”, cum spui.

      Numele jocului „căluş” nu cred că are de-a face cu numele mutului- „cloj”; nu e el personajul principal.
      S-ar putea să vină din IE *kal „pointed stick”. Căluşarii sunt dotaţi cu beţe, uneori asemănătoare tirsului antic.
      Poate din IE *kal- „frumuseţe, sănătate” ( gr. kállos ).

      Poate din *kel- „drum, cale”, căluşarii finnd un fel de „călători, companioni”. Irl. „cēle”=tovarăş.

      După S. Paliga, din *K-L- ‘stone, cliff; earth’, deci un „dans al pământului”.

      Poate să reflecte cred, pur şi simplu, ideea de joc ( a căl-ca )

      Poate să fie legat de „Caloian” ; cum anume, altă poveste.

      etc.

      Comentariu de Roderick — Octombrie 26, 2010 @ 1:00 pm | Răspunde

      • Călușarii se legau să păstreze tăcerea și un regim de viață curat cu anumite ceremonii speciale de vindecare,dansuri,aproape ca o confrerie restrînsă.Deci nu erau niște mapeți care dansau pentru sănătatea pămîntului iar consemnările medievale arată că purtau chiar și arme nu doar bețe.Nu lega această tradiție doar de adunările cîmpenești,ci gîndește-te că societatea moldovenească și munteano-olteană era una războinică în ciuda istoriei moderne care subliniază lacrimogen numai starea de iobăgie/șerbie.Apropo, nu am punctat și rolul calului în istoria noastră, parte componentă și de bază în luptele noastre.În cartea asta a lui Densușianu,Istoria militară,chiar subliniază importanță călărașilor cu ținuta specifică(chiar și culorile și uniforma sau vestele căptușite,roșiorii) păstrată prin lege și pedepse grave celor care nu le respectau.
        Mi-am propus ca de acum să nu mai cumpăr alte cărți decît cele românești de istorie,dialectică și tradiții.E prea multă bogăție aici ca să n-o păstrăm măcar la nivel de amintire, că practic e dezastru.
        PS:celt. CELI = credincios,devotat(irl. ceile) Călușarii sînt mai degrabă o tradiție a societăților voievodale românești și-s moștenite de la traci.Sînt relatări grecești despre dansurile sălbatice ale tracilor cu arme și fără,dansuri ce exersau agilitatea,etc

        Comentariu de Ioan Albu — Octombrie 26, 2010 @ 3:29 pm

      • Pe google irl. „ceile” apare ca „soţ”; ca „tovarăş” (echivalent oarecum) l-am găsit pe starling.rinet.ru.

        *

        „Masca tăcută care joacă rolul zeului cabalin poartă diferite denumiri: Căluş, Tată de Căluş şi, mai ales, Mut. Acesta îşi exercită puterea direct, prin ceea ce este în stare să facă în timpul jocului, şi indirect, prin două temute efigii ale sale: Steagul şi Ciocul Căluşului. Mutul merge înaintea cetei, intră în curte şi delimitează cu sabia lui de lemn cercul sacru în care vor juca căluşarii, pune în mijlocul cercului produsele care vor fi vrăjite (drobul de sare, usturoiul, pelinul, frunze de nuc, blidul cu seminţe sau cu apă), ţine ordinea în timpul jocului, pedepseşte căluşarii neatenţi la comanda vătafului, opreşte lăutarii să cânte ca să facă el tot felul de năzdrăvănii (joacă phalusul din lemn purtat sub fustă, îşi ascute sabia de el), îmbrăţişează femeile şi fetele, se repede după copii, speriindu-i.” ( http://www.revistaclipa.com/3933/2010/06/permanente/calusul-zeu-cabalin )

        Numele de „cloj” poate să vină şi de la ciocul căluşului ( probabil legat etimologic de „hluj”, „cloţ” , PIE *klāu- )

        „Efigia zeului cabalin purtată în timpul jocului de Mut sau de vătaf se numeşte Ciocul Căluşului. Acesta se confecţiona în aceeaşi zi cu steagul Căluşului sau înainte de depunerea jurământului. Ciocul este un lemn lung de aproximativ 25-30 cm care putea fi drept, răsucit sau cioplit în formă de cioc şi gât de pasăre de baltă (Bârca, jud. Dolj; Crăciunei, jud. Olt), de cap şi gât de cal, ca un cârlig (Boureni, jud. Dolj), de cap de cal sau de lup (Plosca, jud. Teleorman), de bot de câine şi cap de om (Boureni, jud. Dolj).”

        Deci … ce e de zis ? Să fie un urmaş al stindardului dacic ? Dracones…
        „Ciocul era considerat ca ceva diavolesc; numai prin simpla lui atingere putea îmbolnăvi şi lua minţile oamenilor.”

        *

        Tot din studiul citat

        ” „La englezi, scria etnograful Romulus Vuia, Căluşul Hobbyhorse apare în societatea unor dansatori care purtau clopoţei la picioare şi se numeau Morris-dancers. Ei umblau la Paşti, la întâi mai, Înălţarea Domnului, Rusalii şi chiar la ospeţe”. După toate probabilităţile, acest dans cabalin ar fi putut să ajungă la englezi prin celţii care au convieţuit o perioadă de timp cu dacii.”

        Să nu uităm de dacii de la zidul lui Hadrian.

        Comentariu de Roderick — Octombrie 26, 2010 @ 3:44 pm

      • IE *klāu- “cârlig, ramură, cheie” ( ca şi engl. “to close” etc )

        Clonț = cel care închide gura

        Clanță = cea care închide ușa

        Aceste cuvinte este posibil să vină de la „to close”

        Datorită formei clonțului și a mânerului clanței, este posibil, de asemenea, ca ele să își poarte denumirea după asemănarea lor cu un cârlig (ceva curbat)

        Comentariu de sabinus — Octombrie 27, 2010 @ 6:01 pm

    • Victor Lazăr, ne vorbeşte în cartea sa „Clujul”, Editura Cultura Naţională, Bucureşti – 1923, despre prezenţa unui document „din anul 1173 în care apare numele slavo-român Clus” (Op. cit., pag. 10) şi despre existenţa unui alt document „din anul 1201 cu numele Culus, acum maghiarizat de călugării unguri scriitori de documente” (Op. cit., pag. 11). După acest an apar tot mai dese documente despre Cluj, „dar numele lui presintă tot mai multe variaţiuni: Clus, Culus, Clos, Calus, Colos, totdeauna în combinaţine cu =vàr, Clusvàr – adică Cetatea Clujului.” (Op. cit., pag. 11) După venirea saşilor, „La 1348 dăm de numele săsesc Clausenborg, care rămâne până în secolul al 15-lea. Mai târziu l-au germanizat în Klusenburg, ceeace ar însemna Cetatea schitului.” […] În epoca Reformaţiunii mai apare un nume: Claudiopolis, adică oraşul împăratului Claudiopolis, căci acesta ar fi contribuit la mărirea lui. (Op. cit., pag. 11)
      Tot Victor Lazăr ne spune că „Cel mai vechiu nume e Napoca, cum se numià oraşul roman întemeiat după cucerirea Daciei pe locul unei aşezări dace.” […] „Din epoca dacă nu sunt rămăşiţe dovedite. Sub stăpânirea romană, Napoca a fost un oraş însemnat pe drumul dela Apulum la Porolissum (Moigrad), ba a fost câtva timp chiar capitala Daciei Porolissense. La început municipiu, cu populaţie în majoritate dacă, progresează pe calea romanizării şi Napoca e ridicată la rangul de colonie numită, în cinstea împăratului Marcu Aureliu, Colonia Aurelia Napoca.” (Op. cit., pag. 11)

      P.s. Nu ştiu dacă sau în ce măsură am divagat, dar citatele le-am reprodus mot-à-mot. :)

      Comentariu de Daniela — Noiembrie 27, 2010 @ 8:16 pm | Răspunde

  2. Roderick, văd că cineva ți-a propus acum ceva timp să aduni tot ce ai descoperit pînă acum într-un mic dicționar de cuvinte autohtone.Cred că este o idee admirabilă,mai ales dacă pui rădăcinile IE și cîteva explicații sau o scurtă bibliografie.Văd că pe internet puțini se încumetă să pună mai mult decît e cunoscut deja,iar cei specializați,profesioniști nici măcar atît datorită unor principii profesionale(de înțeles).Noi sîntem amatori și entuziaști,nu ne oprește nimic să propunem o listă mai cuprinzătoare :) .
    PS: Nu înțeleg o chestie legat de Russu și studiile sale despre traci: luînd dicționarul la puricat și „goagălul” am găsit pentru fiecare cuvînt de-al său cel puțin cîte două noi derivate.

    Comentariu de Ioan Albu — Octombrie 26, 2010 @ 11:55 am | Răspunde

  3. Am văzut morișca englezească pe you tube și e ridicolă,parcă-s niște germani din burguri medievale umflați de prea mult Shtrudell(sper că am scris corect).Apoi bețigașele alea scurte parcă-s din jocul ăla infantil al copiilor,țurca; felul cum le lovesc între ei și singuri îmi aduce aminte de Benny Hill și un gag de-al lui.

    Comentariu de Ioan Albu — Octombrie 26, 2010 @ 3:56 pm | Răspunde

  4. http://www.sarmis.org/lesenciuc0706.htm

    Comentariu de Ioan Albu — Octombrie 26, 2010 @ 10:03 pm | Răspunde

  5. CLOJ – cloth -clop – clopot

    CLOJ – cliath – claie (formă de clopot)

    gr. klisíǟ “colibă, bordei” – vezi clisă = noroi; se referă probabil la colibele făcute din lut, ca și astăzi

    Comentariu de sabinus — Octombrie 27, 2010 @ 6:11 pm | Răspunde

  6. Clejea = fînațe și terenuri,proprietate ale bisericii,(conf.lat ecclesia) dialectal clejă,clejie = teren ce aparține bisericii
    Ștefan Vișovan -Din toponimia Țării Lăpușului

    Comentariu de Ioan Albu — Noiembrie 26, 2010 @ 2:27 pm | Răspunde

  7. Abia acum am aflat de acest thread (mersi Ioan Albu!)
    Cum o parte a familiei mi se trage din Cluj (da, chiar din!) nu ma pot abtine sa nu postez un comentariu chiar cu riscul ca el sa starneasca emotii negative din partea unora :-) )

    >În lituaniană klóju= hambar.
    La origini, Clujul a fost, probabil, o aşezare rurală modestă ( fără prea mare legătură cu vatra părăsită a anticei Napoca.

    Interesant. Mai ales ca in evul mediu timpuriu Regatul Lituaniei se intindea cam pana in Maramuresul de azi.
    Amintirea lituanienilor se pastreaza in limba noastra prin intermediul cuvantului „lifta”

    líftă (lífte), s. f. – 1. Lituanian. – 2. Străin, venetic. – 3. Păgîn, necredincios. – Var. (înv.) litvă, liftă. Pol. litwa „lituanian” (Cihac, II, 173), Tiktin); pentru evoluția semantică, cf. Șeineanu, Semasiol., 235.

    N-ar fi exclus ca ceea ce numim azi Cluj sa fi fost initial vreun outpost lituanian suprapus pe vatra fostei Napoci.

    Poate Roderick a avut un stroke of genius sugerand of filiera lituaniana, caci, da, vad ca in zona apare si toponimul…. Lita!

    Citez din wiki:
    Fortificațiile din zona Cluj-Mănăștur au fost grav avariate, suferind de pe urma unor incendieri și atacuri (mai ales cele din 1068), probabil ale pecenegilor.

    Viața Clujului este întreruptă în 1241 de invazia tătarilor, care cuceresc cetatea și ucid sau îi iau în robie pe locuitori. Cetatea este serios avariată cu această ocazie, fiind însă pomenită în documente, 50 de ani mai târziu, în 1291. Importanța ei militară va scădea totuși foarte mult, centrul militar-strategic devenind cetatea de la Lita, care prezenta avantajul de a fi mult mai ușor de apărat.

    Nemtzii (care cica l-au re-intemeiat i-au zis Klausenburg, maghiarii, carora Clujul i l-au dat pe regele Matei Corvin, oras unde acesta s-a nascut, ii zic Kolozsvar)

    Klaus e diminutivul lui Nikolaus=Nicolae. Cluj e diminutivul de la Mi-clăuş , uneori pronuntat Mniclăuş (Miklos = Nicolae= Nikolaus)

    Numele Miclăuş era frecvent printre romanii din Ardeal

    http://ro.orthodoxwiki.org/Oprea_%28Micl%C4%83u%C5%9F%29_din_S%C4%83li%C5%9Fte

    Sfântul Mucenic Oprea Miclăuş din Sălişte, cunoscut şi sub numele de Oprea Nicolae a fost un ţăran român din Transilvania de pe la mijlocul sec. al XVIII-lea. A fost un mărturisitor al credinţei ortodoxe, împotrivindu-se trecerii ortodocşilor la unirea cu Roma, lucru pentru care a fost trimis la închisoarea din Kufstein (Austria).

    Comentariu de Compay — Noiembrie 27, 2010 @ 10:14 pm | Răspunde

  8. Mai multe despre localitatea clujeana Lita/Liteni de care aud si eu pentru prima data. Ma intriga. Ar merita mers pana la fata locului si cautate artefacte arheologice etc. Se pare ca are de a face cu lituanienii

    Poze interesante:
    http://mishuvass.wordpress.com/2009/05/04/cetatea-liteni/

    Comentariu de Compay — Noiembrie 27, 2010 @ 10:31 pm | Răspunde

    • Nu are Lita/Liteni vreo legătură cu lituanienii,nici măcar tangențial.După cum ai menționat și tu mai sus, liftă sau litvă păgînă sînt cuvintele rămase la noi.Apoi, istoric vorbind, lituanienii nu au pășit niciodată prin zona Ardealului, nici măcar ca mercenari.
      Pe de altă parte, în regiunea Lăpuș/Maramureș și zonele înconjurătoare, apare frecvent terminația -eni pentru localitățile românești.Citind situl ăla despre Liteni mă hazardez să dau și o etimologie posibilă: gr. și lat.lithos = piatră.Nu uita că este menționat în istorie regatul lui Litovoi și țara sa Litua care avea foarte probabil un centru în zona muntoasă dintre Banat și Oltenia(un centru al românilor foarte important).Posibil ca contactele culturale și economice la Dunăre între grecii bizantini și români să fi dat cuvîntul ăsta care s-a răspîndit doar livresc.Chiar Gelou/Gelu era un voievod care avea destule legături cu Constantinopol,poate chiar ceva meșteri greci au ajutat la ridicarea cetății.
      Mai este și un cuvînt foarte vechi „LIÓTĂ ~e f. rar Mulțime neorganizată; adunătură; gloată” care ar putea da o explicație.

      Comentariu de Ioan Albu — Noiembrie 29, 2010 @ 2:10 pm | Răspunde

      • Si totusi, exista un alt Liteni, bucovinean, al carui nume, sugereaza chiar situl oficial al Primariei, ar avea de a face cu respectiva semintie baltica (keywords: Amber road/Drumul chihlimbarului)

        http://en.wikipedia.org/wiki/Amber_Road

        http://www.primariaonline.ro/judet-Suceava/primarie-Liteni
        Liteni şi-ar trage numele de la nişte negustori lituanieni. Dovezi de locuire a teritoriului localităţii ne duc până in perioada neoliticului 5500 – 2200 î.e.n. Arealul localităţii este cuprins între Udeşti şi Dolheşti, locuri unde descoperiri arheologice au scos la lumina urme materiale din cele mai vechi timpuri. Pe raza localităţii s-au descoperit urme de locuire la Bucşa, Ţărincuţa din Liteni, Dealul Harbuz, Poiana, Ţărincuţa din satul Rotunda, Corni, Siliştea.

        Vezi si:

        Etnonime si horonime în cronicile moldoveneti
        by M Dragomir

        În DLR (s.v. litvean) acest cuvânt prezintă variantele litfean, liftean, litean, litovan. Ivănescu. (1980: 495) afirmă că pentru lituanieni se utiliza etnonimul litfă «care se referea întâi la Litva. (‹Lituania› în polonă şi rusă) şi apoi şi la letoni
        http://www.reference-global.com/doi/abs/10.1515/9783110231922.6-467

        Despre Lituania care se intindea pana inspre Siret:

        http://ro.wikipedia.org/wiki/Siret
        1351 – Regele Ungariei Ludovic de Anjou incheie la Siret un tratat cu ducele Lituaniei. Prin acest tratat sunt definite granitele principatului Moldova granite care se vor pastra sute de ani.

        Cetatea Litenilor din zona Cluj e semnalata inca din epoca arpadiana.
        Etnonimul „lituanian” s-o fi referind la mercenari sau negustori baltici de la care probabil se revendica toponimul Cluj.

        O lectura instructiva in acest sens @:
        http://en.wikipedia.org/wiki/Kylfings

        Comentariu de Compayee — Decembrie 6, 2010 @ 9:36 pm

      • >Si totusi, exista un alt Liteni, bucovinean, al carui nume, sugereaza chiar situl oficial al Primariei, ar avea de a face cu respectiva semintie baltica (keywords: Amber road/Drumul chihlimbarului)

        http://en.wikipedia.org/wiki/Amber_Road

        http://www.primariaonline.ro/judet-Suceava/primarie-Liteni
        Liteni şi-ar trage numele de la nişte negustori lituanieni. Dovezi de locuire a teritoriului localităţii ne duc până in perioada neoliticului 5500 – 2200 î.e.n. Arealul localităţii este cuprins între Udeşti şi Dolheşti, locuri unde descoperiri arheologice au scos la lumina urme materiale din cele mai vechi timpuri. Pe raza localităţii s-au descoperit urme de locuire la Bucşa, Ţărincuţa din Liteni, Dealul Harbuz, Poiana, Ţărincuţa din satul Rotunda, Corni, Siliştea.

        Vezi si:

        Etnonime si horonime în cronicile moldoveneti
        by M Dragomir

        În DLR (s.v. litvean) acest cuvânt prezintă variantele litfean, liftean, litean, litovan. Ivănescu. (1980: 495) afirmă că pentru lituanieni se utiliza etnonimul litfă «care se referea întâi la Litva. (‹Lituania› în polonă şi rusă) şi apoi şi la letoni
        http://www.reference-global.com/doi/abs/10.1515/9783110231922.6-467

        Despre Lituania care se intindea pana inspre Siret:

        http://ro.wikipedia.org/wiki/Siret
        1351 – Regele Ungariei Ludovic de Anjou incheie la Siret un tratat cu ducele Lituaniei. Prin acest tratat sunt definite granitele principatului Moldova granite care se vor pastra sute de ani.

        Cetatea Litenilor din zona Cluj e semnalata inca din epoca arpadiana.
        Etnonimul „lituanian” s-o fi referind la mercenari sau negustori baltici de la care probabil se revendica toponimul Cluj.

        O lectura instructiva in acest sens @:
        http://en.wikipedia.org/wiki/Kylfings

        Comentariu de Compay — Decembrie 6, 2010 @ 10:02 pm

  9. Localitatea de lângă Turda, (Cetatea)Liteni este menţionată în „Dicţionarul numirilor de localităţi cu poporaţiune română din Ungaria”, apărut la Sibiu în 1909 (pag. 130). Autorii, Silvestru Moldovan şi Nicolae Togan, consideră numele un derivat al topicului local Lita, întâlnit în acelaşi raion împărţit în Lita Romînă şi Lita Ungurească.
    Pe de altă parte, după F. Miklosich, litean=liftean=litvean, deci lituanian, cf. ucr. Lytva, Lytovesi, dar şi rus. Litva, Litvin.

    Comentariu de Daniela — Noiembrie 28, 2010 @ 8:59 pm | Răspunde

  10. >În lituaniană klóju= hambar.

    Deci n-ar fi exclus ca peste acest nume original (posibil de origine lituaniana)
    pe care-l sugereaza Roderick, sa se fi suprapus, odata cu sosirea colonistilor saşi patronimul Klaus in variantele sale romanesti Mi(Clăuş) respectiv maghiara Kolozs.

    Comentariu de Compay — Noiembrie 29, 2010 @ 4:00 pm | Răspunde

  11. M-am gândit mai demult la numele lui Litovoi.
    Ar putea fi înrudit cu cehul „lítý” – puternic, fioros ( corad. v. gr. „lǘtta” – mânie < PIE *leut- "fioros" ).
    După I. I. Russu, din IE *leudh "a creşte" provine numele tribului lydienilor, ca şi lat. Liber ( numele zeului ), sl. ljude "oameni".

    Să îl leg de
    "LÍTUUS s. n. 1. baston încovoiat purtat de auguri. 2. instrument muzical conic, cu ambușură, de origine etruscă, la romani. (< lat. lituus)" (cf. dexonline.ro ) , PIE *litw- "băţ încovoiat"

    sau de IE *lit- "a sacrifica, a se ruga" ( litanie ) ar părea fantasmagoric.
    *

    Numele lituanienilor ar proveni din PIE *leit- "coastă de mare, ţărm" ( lat. "lītus" plajă, līmes "graniţă" ) .

    *

    Mai există în română
    "létiu s.n. (reg.) 1. lut, argilă, clisă. 2. pâine necoaptă bine, cleioasă. "
    Bănuiesc că la originea sa este PIE *leyǝ- "a se dizolva, topi " ( lit. "laĩtas" – bucată de lut, "liẽti" – a se topi ). Mai puţin probabil PIE *lewǝ- "noroi" ( lat. "lutus", lut ).

    Nu ştiu în ce măsură configuraţia geografică a cetăţii Lita ar justifica apropierea de acest termen.

    Dintr-un PIE *(a)ley- "a lipi" provine lat. "litum" , engl. "loam" ( cu sensul (şi) de lut pentru cărămizi ), v. ind. "līyate" ( a lipi prin presare ).
    Poate că numele "Lita" reflectă o tehnică de construcţie a zidului ( ? ).

    *

    "Lita" ar putea fi justificat ca hidronim ( lit. "litus" – ploaie, let. "liêt" – a turna, galez "lliant" – curent, mare < IE *leyǝ- "a turna"). Dacă numele Lita ar fi la origine al unui pârâu, probabilitatea ar înclina în favoarea acestei variante.

    *

    E posibilă, cred, o legătură între „Lita” şi numele pădurii Letea, a cărui origine nu-mi e clară deocamdată.

    Comentariu de Roderick — Noiembrie 29, 2010 @ 4:00 pm | Răspunde

    • Oltul (Alutas) și Mureșul sunt descrise într-o legendă drept frați gemeni, dar de firi diferite: unul „iute și năbădăios”, celălalt molcom și lin.
      http://www.traiesteromaneste.ro/2010/04/25/legenda-oltului-si-a-muresului/
      Mă gândesc că măcar Oltul e numit după IE (a)lew- „anger” și trebuie să fi existat un cuvânt dacic corespunzător. Îmi vine în minte alean și „alelei”
      ALEÁN, aleanuri, s. n. 1. (Pop.) Suferință, durere sufletească (din cauza unei dorințe neîmplinite). 2. Sentiment de duioșie; melancolie, dor. 3. Dușmănie, vrăjmășie, pică.
      http://dexonline.ro/definitie/alei

      Comentariu de Ioan Albu — Mai 11, 2012 @ 10:16 am | Răspunde

  12. O altă posibilă origine ( mai puţin probabilă, dar interesantă ) pentru „Cluj”.

    Pe dealul Feleacului, până în unele cartiere din Cluj (ex. Zorilor) pot fi întâlniţi un fel de bolovani curioşi, numiţi trovanţi ( vezi http://www.descopera.ro/natura/3584190-trovantii-misterul-pietrelor-vii ). Se întâlnesc în mai multe locuri din ţară, însă numai în Cluj, pare-mi-se, îi poţi vedea chiar printre blocuri.
    Din păcate, însă, nu le ştiu denumirea locală.

    Avem engl. „clew” ( ghem ) , v. saxon „cleuwin” ( piatră rotundă ), v. ind. „glāu” ( cucui )- provenind dintr-un IE *glew- „bolovan rotund”.

    Comentariu de Roderick — Noiembrie 29, 2010 @ 4:21 pm | Răspunde

    • În limba română există cuvântul „glăvan”. Deși în dex pe internet nu am găsit ce înseamnă cuvântul, din câte știu are legătură cu boii de tracțiune (glăvani). Există localitățile Glăvănești (Iași, Bacău), numele Glăvan etc.
      (Găvane sunt adâncituri în obiecte; orbitele ochilor)

      Comentariu de sabinus — Noiembrie 29, 2010 @ 7:07 pm | Răspunde

      • > IE *glew- “bolovan rotund”

        Noi avem cuvântul „glob”

        Comentariu de sabinus — Noiembrie 29, 2010 @ 7:09 pm

      • Adevărat, sunt foarte multe localităţi: Glava (Dolj), Glăvile (Drăgăşani), Glaveşul (Mizil), Glavicioaca (Ialomiţa), Glaviciocul (Dolj; Găieşti; Teleorman), Glăvani (Gilort; Vâlcea), Glăvanul (Tg. Jiu), Glaviţa (Făget), Goloviţa (Tulcea), Glăvăneşti (Adjud; Iaşi), Glăvăneştii Noi / Glăvăneştii Vechi (Iaşi).
        Toate par să aibă la bază cuvântul de origine slavă „glava”-‘cap’, cf. sârb. glavitsa ((şi/sau oglavak- ‘colină’?) – (De menţionat şi ucr. golóvka-‘căpuşor’) şi în această accepţie nu par să definească un „capăt”, adică „sfârşit/început”, ci mai degrabă nişte ridicături de pământ, movile sau dealuri.

        Comentariu de Daniela — Noiembrie 29, 2010 @ 10:15 pm

      • > IE *glew- “bolovan rotund”

        > ucr. golóvka-’căpuşor’

        golovan – bolovan (gologan – ban rotund)

        Există și planta „golomăț” (o iarbă), probabil pentru că are o inflorescență rotundă

        Comentariu de sabinus — Noiembrie 30, 2010 @ 4:34 am

  13. https://en.wiktionary.org/wiki/quar#Alternative_forms
    https://en.wiktionary.org/wiki/qos#Albanian

    Am observat că și albaneza etichetează anumite cavități ale muntelui cu închisoarea, pe lângă sensurile normale, cele inițiale. Ar fi logic pentru niște munteni.
    Reamintesc aici „Alb. „qore f. qore (pl.)- water-hole in the mountains. Singularized plural of quar. Cabej St.II 63.”
    Acum aceste quar – „prison, cellar, shelter”
    Sensul inițial era un spațiu „închis”, iar alb.*q vine din IE *kl și *k’l.

    Ce să reprezinte acestea de fapt? La nivel gândirii arhaice, intuiesc că aceste cavități din munți serveau de închisoare pentru captivi și răufăcători. Poate de multe ori erau folosiți în minerit, așa cum trimiteau ai noștri pe unii la ocnă, obicei care nu are cum să fie prea modern.

    În analele istorice se foloseau mulți copiii de sclavi și sclavi adulți la minerit, fiind o activitate foarte periculoasă și solicitantă. Însă de sclavi dispui după *pohta inimii. Spre diferență de greco-romani, cred că dacii țineau captivii pentru un timp limitat (5 ani la slavi), apoi îi puneau să aleagă dacă rămân ca membrii ai tribului sau vor să se întoarcă acasă.
    Știm că dacii săpau galerii și extrăgeau metale prețioase, nu doar adunau aurul din râuri cu hârlostea.

    Ce semnificație ar avea pentru reg.cluj (clusium)? Ar putea fi autohton. Dar zdup (închisoare) comparat cu reg.dup (căușul palmei)?
    PIE dheu-p- ”deep” (alb.det, dejt – mare; Dublin < vik. Dubh Linn = baltă adâncă / isl.djup lind)
    https://hroderic.wordpress.com/2013/08/09/zdup/#comments

    Comentariu de Sorin5780 — Iunie 27, 2016 @ 7:57 am | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: