Istoriile lui Roderick

Noiembrie 23, 2010

Bucur, Bucura, Bucureşti

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 12:35 pm

Cuvinte în general admise ca moşteniri din substratul limbii române; excepţie face, ca şi în alte cazuri, DER ( Al. Ciorănescu ).

După S. Paliga

bucurá vb. ‘to be glad, euphoric’. Many: bucurós ‘glad’ adj., bucuríe ‘joy’, s.f., NP Bucur, Bucurescu, Bucureanu etc. Akin to Alb. bukuronj ‘to adorn, make beautiful’, bukurí ‘beauty’, bukur, bukurosh ‘beautiful, pleasant’. The basic, archaic meaning should have been ‘beautiful’, e.g. NL Bucura akin to Alb. Bukurisht (cf. Bucureşti). • Beyond any doubt an archaic word, unclear etymon, perhaps of Preie. origin, root *BuK-, *BuG- ‘beautiful, bright’.”

*

Acest cuvânt ar putea avea, cred, o origine indo-europeană, anume în IE *bhā- „a străluci, a sclipi, a lumina, a apărea”.

După I. I. Russu această rădăcină a dat în dacă -basmos, -boci ( în „Costoboci” ) , -bostes , Bastas.

*bhōk ( > – boci ) ar putea sta şi la baza lui Buc-ur.

Sensul originar de „a sclipi” ar putea explica prezenţa lui Bucur, Bucura în hidronimie; în mod similar, „a luci” se referă şi la luciul de apă şi la „a se remarca prin calităţi deosebite” – vezi alb. bukur „frumos” .

Avem: Bucura, cel mai întins lac glaciar din Carpaţii româneşti ; Valea Bucurii, pârâu în Argeş; Bucurosu, Bucuroşoanea, Bucuruşu – pâraie în Banat; Bukurovska Reka -râu în Serbia medievală, în ţinuturile vlahilor.

A existat dealtfel şi pe teritoriul Bucureştilor un pârâu – azi dispărut – pe nume Bucureştioara ; dealtfel singurul pârâu care trecea chiar printre casele şi grădinile capitalei.

Un însoţitor al generalului Kiseleff scria la 1832 că

„Orasul Bucuresti, capitala Valahiei Mari, a primit aceasta denumire de la paraiasul ce se numeste Bucuresti(oara), care curgea pe atunci prin apropierea bisericii Stelea; urmele acestui paraias se pot observa si pana acum” ( http://www.miculparis.ro/orasul/istorie/bucurestioara-paraul-pierdut.html )

De menţionat aici şi asemănarea dintre „Bucur” şi cuvinte derivând din IE *bhog „apă curgătoare” ( germ. Bach ; rus багно́ „noroi, mlaştină” – înrudit, rom. bahnă ; după I.I. Russu, posibil Begorritis , lac în Eordea Macedoniei ).

 

36 comentarii »

  1. Cum vine chestia asta cu preindo-european pentru *BuK-, *BuG,un fel de substrat al substratului? :)
    Cum explică Russu pe -boci și apoi basmos,bostes că eu nu văd nicio explicație validă,darmite o demonstrație? Cu rădăcina aia Bhog-apă curgătoare e un pic trasă de păr dacă toate derivatele din limbile moderne au dat mlaștină, nu e logic să presupunem că la origine însemna mlăștinos iar costobocii trebuie puși în legătură cu termenul ăsta mai ales că aveau un centru puternic și pe Bug.
    Toate lacurile sau rîurile numite Bucur/a etc pot fi foarte bine numite după un personaj real și nu o calitate a apei sau o descriere.

    Comentariu de Ioan Albu — Noiembrie 24, 2010 @ 7:33 pm | Răspunde

    • *bhō-s- apare şi la Pokorny. Russu propune un *bhō-k- ( din *dhē-k- tot el derivă numele dacilor )

      Germ. bach nu e legat de mlaştină.

      Da, hidronimele ( şi toponimele ) pot fi derivate şi din numele vreunui personaj real.

      Comentariu de Roderick — Noiembrie 24, 2010 @ 11:24 pm | Răspunde

  2. Exista acest verb englez cam desuet dar util, prin intermediul caruia dam de acest bruk „to make use of, enjoy” care se potriveste bine de tot cu „a bucura”. (Doctorul nostru docent Paliga pare-se ca n-a auzit de el.) In ultima instanta radacina proto indo euroepeana *bhrug (a savura, a se bucura de ceva) e legata de *fructus.

    to brook (v.)

    „to endure,” O.E. brucan „use, enjoy, possess; eat; cohabit with,” from P.Gmc. *bruk- „to make use of, enjoy” (cf. O.S. brukan, O.Fris. bruka, O.H.G. bruhhan, Ger. brauchen „to use,” Goth. brukjan), from PIE base *bhrug- „to make use of, have enjoyment of” (cf. L. fructus). Sense of „use” applied to food led to „be able to digest,” and by 16c. to „tolerate.”

    Comentariu de Compay — Noiembrie 24, 2010 @ 9:51 pm | Răspunde

    • Nu prea merge fonetic, e acel „r” din „bruk” care nu dispare ( decât – puţin probabil totuşi- prin vreo contaminare, confuzie cu alt cuvânt )

      Există un cuvânt considerat de unii autohton, care ar putea avea (?) legătură cu „to brook”

      ” BÚRCĂ2, burci, s.f. (Reg.) Turtă din mălai care se coace pe vatră, în spuză. – Et. nec. ” ( DEX )

      ” búrcă (búrci), s.f. – Pîine mare. Tc. bürek (cf. Iordan, BF, VI, 170), cf. bg. burek, ngr. μπουρέϰι. În Mold. – Der. burechiușe, s.f. (tăiței de supă).” ( DER )

      Comentariu de Roderick — Noiembrie 24, 2010 @ 11:38 pm | Răspunde

      • >e acel “r” din “bruk” care nu dispare

        Din pacate. Plus ca „baza” PIE nu supravietuieste nici in engleza moderna nici in germana cu sensul neschimbat de „enjoy”.
        In germana moderna supravietuieste in brauchen = a avea nevoie. Deh, nemtzii sunt mai pragmatici, utilitaristi.
        In engleza moderna acest verb e vetust. Se aude rarisim sau chiar de loc (in conversatiile oamenilor normali) cel putin la Londra.
        (Nu stiu care e cazul in mediul rural unde vorbitorii sunt mai fosilizati)

        Anyway…

        Mai exista si aceasta pa^rtie. Cica ar veni din latinescul buccula = cheek, pomet al obrazului (poate in sensul de bucurie = fatza destnsa, grimasa care sugereaza bucurie, satisfactie, frunte descretita !? Dar explicatia e cam dodgy, trasa de coada)

        Vedeti:
        http://books.google.com/books?id=QlEzAAAAMAAJ&q=bucura+buccula&dq=bucura+buccula&hl=en&ei=lHHxTK_qCsmEOsrCocsK&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=2&sqi=2&ved=0CCoQ6AEwAQ

        Bizar e ca verbul „a (se) bucura” are aceasta terminatie -ura care cica are o filiera germanica! (zic Dl. George Giuglea si Dna. Florența Sădeanu)
        Ca verb cu sufix -ura e dat exemplu „a (se) gudura” (care unii zic ca e gepid altzii ca e albanism).
        La o rapida sfortare a mintii/memoriei imi vin(e) in minte si „a mura” (to pickle), a murmura, a scutura, a vấntura, a tulbura etc.
        Cam toate sunt latinisme.

        Poate bucura are de a face cu Lat. *vocŭlāre, „a striga”, de la vocŭla, „voce” cum zice DER-ul Lui Cioranescu.

        In engleza to „cheer up” (a se inveseli) are si sensul de strigat

        cheer [tʃɪə]
        vb
        1. (usually foll by up) to make or become happy or hopeful; comfort or be comforted
        2. to applaud with shouts
        3. (when tr, sometimes foll by on) to encourage (a team, person, etc.) with shouts, esp in contests
        n
        1. a shout or cry of approval, encouragement, etc., often using such words as hurrah! or rah! rah! rah!
        three cheers three shouts of hurrah given in unison by a group to honour someone or celebrate something
        3. happiness; good spirits
        4. state of mind; spirits (archaic, except in the phrases be of good cheer, with good cheer)
        5. Archaic provisions for a feast; fare See also cheers
        [C13 (in the sense: face, welcoming aspect): from Old French chere, from Late Latin cara face, from Greek kara head]

        Comentariu de Compay — Noiembrie 27, 2010 @ 9:31 pm

  3. Al. Ciorănescu avansează ipoteza că:
    „…este posibilă și o confuzie populară a lui *vocŭlāre, cu *bacchŭlāre, de la bacchāri, „a fi transportat de încîntare bahică”, și de aici „a fi beat de bucurie, a jubila” (cf. Cicero, Cat., I, 26; quanta in voluptate bacchabere).”

    Iar în etymonline.com:
    „Bacchus – Greek god of wine and revelry, late 15c., from L. Bacchus, from Gk. Bakkhos, perhaps related to L. bacca „berry, olive-berry, bead, pearl.” Perhaps originally a Thracian fertility god.”

    Liber Pater ( identificat uneori cu Bacchus) era zeul care patrona Dacia romană.

    Comentariu de Roderick — Noiembrie 24, 2010 @ 11:55 pm | Răspunde

    • E puțin amuzant pentru că eu am citit exact contrariul. Celebrul Bachos ar veni dintr-o rădăcină semitică bky (akk.baky, ugar.bky, heb.baka) și se traduce prin..(ținte de izmene) – to weep, to wail, adică a plînge, a boci.Hesychius menționează cuvîntul bakhon = a boci în dicționarul său.
      Concluzia e că Bachus s-ar traduce „cel jelit” iar bacantele „jelitoare, bocitoarele” iar originea primordială a acestui cult se află la semiții vestici; mai exact e adus de Cadmos în Beoția și de acolo s-a răspîndit în celelalte teritorii, însă grecii atribuiau pe nedrept tracilor acest cult sîngeros și extactic.
      Sursa: http://books.google.ro/books?id=NMkUAAAAIAAJ&pg=PA169&dq=thracian+language&hl=ro&ei=iAg3Taz6KNT44AbP5KmhAw&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=5&ved=0CDcQ6AEwBDgK#v=onepage&q&f=true

      Comentariu de Ioan Albu — Ianuarie 19, 2011 @ 7:43 pm | Răspunde

      • E probabil ca limba tracă însăşi să fi conţinut elemente de origine (proto)semitică.

        Comentariu de Roderick — Ianuarie 20, 2011 @ 8:13 pm

      • În alb. bekoj înseamnă binecuvîntat și e tras din lat.benedire, ceea ce pare o idioțenie. Ar putea fi un cuvînt stricat din rom. BOÁCE s. v. cuvânt, glas, grai, gură, termen, voce, vorbă. lat.vox
        Dar ar putea fi și o rămășiță de păgînism traco-ilir din cultul Dyonisiac. http://www.columbia.edu/dlc/garland/deweever/B/bachus.htm
        „Ovid calls Bacchus „son of the thunderbolt, twice born”

        Comentariu de Ioan Albu — Ianuarie 19, 2012 @ 11:54 am

  4. tot e bine sa ne mai culturalizam si noi . de ce nu scoti o carte ? in find , cartile din carti ” se face ” :)))))))))))))))))))))))))))))))

    Comentariu de valeria — Noiembrie 28, 2010 @ 6:09 am | Răspunde

    • Doamnă, eu nu am pretenţia de a culturaliza pe nimeni, nici măcar pe mine însumi.

      Să scoţi o carte e o chestie, dar ar trebui să fiu mai convergent, ceea ce nu sunt. Nu mi-am propus asta deocamdată.

      Comentariu de Roderick — Noiembrie 30, 2010 @ 1:09 pm | Răspunde

  5. *fond
    *fund

    Comentariu de valeria — Noiembrie 28, 2010 @ 6:09 am | Răspunde

  6. Am găsit explicația pentru bucurie și alb.bukuroj și sânt 100% sigur de ea:
    IE *peḱ- peḱ, pēḱ-, pōḱ- „to make pretty, to be joyful”
    http://en.wiktionary.org/wiki/Appendix:Proto-Indo-European/pe%E1%B8%B1-
    Deci ori avem acest cuvânt încă de când tracii erau centum, ori e o familie de cuvinte curat ilirice și aceștia erau de tip centum.
    Forma satem e cea baltică: lit. púošiu (“adorn”).
    Delimitarea satem/centum nu pare să fie mereu ceva absolut altfel IE peku(oaie) ar fi dat și la baltici o formă satem, ceea ce nu s-a întâmplat în acest caz.În alt caz IE *pekʷ-(to ripen; to cook, to bake) a dat alb. pjek- „I bake”
    Alternanța p/b trebuie să fi fost o caracteristică tipică tracilor și ilirilor, sau măcar a unei părți a acestora.

    Comentariu de Ioan — Martie 12, 2012 @ 1:42 pm | Răspunde

  7. Dacă IE *bhā- “a străluci, a sclipi, a lumina, a apărea”.
    a dat „-basmos, -boci ( în “Costoboci” ) , -bostes , Bastas” atunci nu putem explica mai ușor sufixele dacilor astfel?
    De exemplu bostes ar putea fi identic pînă la sufix cu lat.iluminates, nu ești de acord?
    Pe de altă parte, ar putea fi sufixat cu un articol hotărît postpus, bostes însemnînd „iluminații” (ex alb: qytet-oraș– qyteti- orașul, probabil că forma antică era „-es”)

    Basmos ar putea conține sufixul -mos, comparabil cu lat -nos și să formeze un verb.
    Ar putea părea fantastic, dar și numele dacice terminate în „-o” ar putea fi comparabile cu latina care formează astfel timpul prezent la pers.I : ex. ludo, illumino, cado, etc.
    Costoboces ar putea semnifica că tracii noștri aveau alternanța „ci” cu ș , așa cum o au albanezii și azi.
    Mă întreb cum formau genurile masculin, feminin sau neutru? Să fie bastas un adj. sau un gen masculin(femininul ar fi basnia?) la singular?

    Comentariu de sorin5780 — Iulie 17, 2012 @ 8:59 am | Răspunde

    • De fapt sufixul -o din nume (Scorilo, Bato, ) ar putea reprezenta formarea unui adjectiv pornind de la un substantiv.
      Nu știu dacă sînt nume compuse în care prima temă să conțină term. „-o”, pentru că eu îmi amintesc cum cancelariile slavo-române foloseau terminația slavă „-a” (pe lîngă clasicele -ov, -ovici) pentru formarea genitivului, în locul celor românești -ei, -îi, -lui. De asta avem toate acele prenume masculine unice cu sufixul „-a”, deși, desemnau în majoritate bărbați: Buga, Bucura(Bucur), Florea(Flor, Floru) etc.

      Mă gîndesc că unii regi locali geto-daci își exprimau filiația cu ajutorul unui sufix „-o”, similar celui de tradiție slavă, „-a”. Deci Scorilo ar putea semnifica numele părintelui cu sufix genitival.
      Pe de altă parte petro- și marko- din Petrodava, Markodava, par a sugera o formă adjectivală descriptivă a terenului în care era situată dava respectivă. Formele dacice originale ar fi petros și markos, însă în alipirea la alte teme cade acest „-s” final.
      Privitor la nume, am putea asista la căderea lui -s în unele zone dialectale tracice,așa cum s-a produs cu cele medievale românești: Lupul> Lupu, Bădiul > Bade, Micul > Micu.
      http://ro.scribd.com/doc/53331535/Dic%C5%A3ionar-onomastic-rominesc

      Comentariu de sorin5780 — Iulie 17, 2012 @ 11:07 am | Răspunde

    • Și sufixul -escu e folosit atît la formarea adjectivelor cît și a patronimelor. Aceași funcție putea fi îndeplinită cu succes de către sufixul antic „-os”.

      Comentariu de sorin5780 — Iulie 17, 2012 @ 11:30 am | Răspunde

    • Cred că între numele tribale coisstobokai (-oi) și sabokai (-oi) am putea extrage o singură temă principală: *bokai (-oi). Pentru tema coissto- s-a propus un radical IE, nu mai insist că n-am argumente sau completări noi de făcut, dar pentru sabokoi cred că am găsit o teorie nouă, în caz că n-am pus-o deja.
      E vorba de alb. „sa” o particulă emfatică care se leagă numelor uneori,alteori e folosit la liber. Exemplu: Saimir- „how kind (good) he is” „such a good man”.
      Coradicale:
      lat.suad- „atât de”, eng. so http://en.wiktionary.org/wiki/so#Etymology
      Poate terminația -șa din vechile nume românești (de insprație slavică zic unii) ar putea fi o astfel de particulă.

      Atât aveam de spus!

      Comentariu de Sorin5780 — Septembrie 30, 2014 @ 3:36 pm | Răspunde

      • ”According to Schütte, the Dacian element -bokoi is also occurring in the name of another Dacian tribe, the Sabokoi.” (http://en.wikipedia.org/wiki/Costoboci)

        După I.I. Russu, elementul provine din PIE bhā- ”strălucire, noblețe”.

        Aș crede că e vorba mai degrabă de bhā-2 ”to speak”, aceasta explicând și numele sabocilor, cf. v.ind. sa-bhā́ `assembly, congregation’ (din bhā-2 ”to speak”, după Pokorny).

        În legătură cu aceasta s-ar putea specula o etimologie alternativă, autohtonă, pentru boace ”cuvânt, glas, grai, gură, termen, voce, vorbă” (<lat. vox, vocis). Slabe șanse, însă, concurența latină e mare.

        De menționat că există câteva toponime și antroponime, mai ales în nordul României, conținând o rădăcină Săuc-/Sauc- (putând deci proveni -teoretic- și din Sabokoi). După N.A. Constantinescu, la originea lor ar fi numele Sava.

        Comentariu de Roderick — Noiembrie 10, 2014 @ 3:34 pm

  8. Mi se pare că zona dialectală cuprinzătoare a vechii vetre dacice(Banat, Țara Hațegului) încă mai păstra sufixul lat. -oneus, care deriva supranume patronimice” Băloniu, Zăroniu,Pătroniu etc . Oare acestea nu continuă și particularitatea tracică întîlnită în zonă: Vezi-nas, Dece-nais, Dama-nais și altele?

    Comentariu de sorin5780 — Iulie 17, 2012 @ 11:15 am | Răspunde

  9. […] Pentru ”a se bucura” puteți (re)vedea un mai vechi articol (  https://hroderic.wordpress.com/2010/11/23/bucur-bucura-bucuresti/ ). […]

    Pingback de Buc « Istoriile lui Roderick — Ianuarie 21, 2013 @ 8:33 pm | Răspunde

  10. a bucura, bucur (eng.to brook) comentariul Nr.2 de mai sus.
    IE *bhrugh- to use, enjoy http://en.wiktionary.org/wiki/brook#English

    Să fie sincoparea lui [r] datorată sufixului -ura? Sincoparea lui [r] se produce destul de des în albaneză și mai puțin în română, dar se întâmplă: brusnat și busnat (IE *bhreus- chest, belly), scradă și scoadă.
    Nu-mi aduc aminte mai multe exemple, însă nu înseamnă că-n dacică nu era la fel de comun ca-n albaneză.
    Totuși, rămâne mai sigură etimologia dată în articolul Buc: *bheug- to enjoy (lat.perfungor) http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=/data/ie/pokorny&text_number=+254&root=config
    Pentru transformarea *eu >dacic u am mai multe exemple.

    Comentariu de Sorin5780 — Aprilie 22, 2013 @ 1:39 pm | Răspunde

    • bucurá (búcur, át), vb. – 1. A încînta, a desfăta. – 2. (Refl.) A simți bucurie. – 3. A dispune (cu prep. de). – 4. A încerca, a căuta (cu prep. la). – Mr., megl. bucur(are)
      Aria semantică a verbului „a (se) bucura” acoperă și sensul „a folosi, a dispune” (lat.fungor), nu este limitat la un singur sens. Probabil că reg. nostru a bunghini (a lucra cu migală) ar putea fi asemănat cu lat.fungor, nu numai fonetic dar și ca înțeles.

      Fiind folosit ca adverb (bugăt) și adjectiv, se apropie de sensul doi al lat. fungor (to end, complete something), deși aici poate intra și alt radical. Pare teribil de apropiat prin banalul eng. big de norvegianul bugga: http://www.etymonline.com/index.php?term=big&allowed_in_frame=0 sau http://en.wiktionary.org/wiki/bugge#Etymology

      Probabil avem un verb din IE *bheu- „to swell” (traco-iliro-germ.*bhuk-) la fel ca alb.bukël (*bukla)- nevăstuică și bukur- frumos.
      Mi se par curioase var. bughet, boghet. Probabil avem ca-n alb. un radical *bugla-. Dacă era simplu *buga s-ar fi sufixat bugat, nu bugăt.
      Mai sînt verbele a (se) buhăi (infl.și corupt de slavă!) și a (se) bugezi, dar cel mai important mi se pare var.buget (din buged?).
      búged [Var.: búget, -tă, adj.] nu poate veni din *buccidus (inexistent) căci bucca nu e verb, corect? Dar poate fi un sufix adjectival. Mai poate fi un derivat cu sufix -idus din a (se) buhăi (*bugăi).
      La adj. și adv. bughet, bugăt accentul e pe ă, diferit de búget, dar probabil e o discuție prea tehnică pentru mine. Important e că sînt acolo și nu le folosim oricum.
      buget / bughet(boghet)?

      Comentariu de Sorin5780 — Iulie 25, 2013 @ 11:03 am | Răspunde

    • „a se bucura” ar putea fi germanic/gotic, dacă luăm în calcul „c” în loc de IE *g și o metateză din Proto-Germanic *brūkaną (“to enjoy, use”). Semantic se potrivește mai bine decît alb.bukur(drăguț, frumos).
      Alternativa autohtonă cu alb.*bukura implică explicația că dacii aveau sufixul de participiu -ur http://en.wiktionary.org/wiki/bukur
      Deci s-ar traduce „crescut” (grown), ca în vorba din popor „grasă și frumoasă” .
      Numai eu văd ironia acestei vorbe? Într-o perioadă în care alimentația era sănătoasă, dar niciodată de ajuns, idealul de frumusețe era „rubensian”; în zilelor noastre, cînd te îngrași numai mîncînd „junk-food”, se preferă femeia foarte slabă.

      Comentariu de Sorin5780 — Octombrie 4, 2013 @ 2:16 pm | Răspunde

  11. A se bucura ar putea veni din IE * *wekʷ- (Gr w-)_ to say, to tell
    Stiu ca unii au propus voculare, probabil aveau dreptate, dar numai pe jumatate. Poate fi autohton, la fel ca boace si expr. a nu sti/ a nu pricepe o boaca(cuvant?).
    coisstoboces s-ar traduce `grai curat/clar` in comparatii cu slavii sau germanii vecini.

    *kʷek’-, *kʷAg’- to show
    wekʷ-, wokʷ- to say, to tell.

    Comentariu de Sorin5780 — Aprilie 7, 2014 @ 3:11 pm | Răspunde

  12. Am găsit un regionalism: alb. bukaere, bukares, bukure, bukurezë – „licurici” (Lumë, Albania) Se găsește și separat în dicționare, dar și supt familia de cuvinte pornite din tema bukur. Tot aici se mai găsesc două cuvinte, unul pentru salamandră și unul pentru șarpe cu dungi galbene.
    Poate e ceva de capul ipotezei din articol, dar trebuie confirmat și-n vocabularul nostru.

    Sensul de licurici mai poate fi explicat prin radicalul pentru foc din latină și armeană, IE *bok’- (discutabil dacă e o palatovelară k) conform denumirilor următoare: eng. fire fly, lat. ignis musca, alb.fluturojnë zjarri, rom. focul-lui-Dumnezeu, făclieș, pricolici (?).
    Cred că am comentat mai pe larg într-un articol mai vechi. De reamintit alb.buktar(brutar) și rom.bucătar (sufix dacic -tar?), bucate (mâncări gătite, feluri de mîncare), expresia într-un buc, alb.bukë (pâine), etc.
    Să fi păstrat noi dela daci și brutar, de la un verb a frământa găsit doar în albaneză, dar și bucătar, cel ce gătește cu focul? Poate aveau și o denumire pentru „raw vegan chef”.

    În albaneză trebuie separat o temă *buk- „a îndoi” din care au scos (zic eu) bukël (sin.bungël) – mustela nivalis (nevăstuică), curly lock of hair,
    buklëz – stone-martel, weasel, ferret, bukli – round wooden cask for water,
    alb.bungoj vb. – dent, bend….legat de alb.bung- quercus sessiflora/quercus petraea , eng. small-leafed oak (rom.bunget); sin: bukël, bungël. Probabil a evoluat de la sensul de „îndoit”, apoi „mic”. Încă nu e clară etimologia sa, chiar și cu explicațiile date aici. Mă gândesc să nu fie un sinonim pentru gorunul nostru (alb.gur- piatră), adică indicația că e stejar de munte, care crește la înălțime. Am amintit mai demult niște posibile coradicale dacice pentru cuvinte din germană și albaneză: *buk din IE *bheu- grow, to be.

    Ochiuri de apă prin zone carstice ar putea proveni din pluralul lui izbuc sau un termen neștiut pentru lac glaciar (o temă bocnă?), căldare glaciară.

    Comentariu de Sorin5780 — Februarie 23, 2015 @ 12:47 pm | Răspunde

  13. Mai crede cineva că variabilele Crasna, Frumoasa și Bucur(a) aveau același sens: http://agata.ro/toponime-oltenesti
    Cred că a avut un sens concret până acum două sau trei secole, altfel nu se păstra atâta timp doar din inerție. Același lucru s-a întâmplat cu etimonul probabil al hidronimului Moldova, care pare să-ți aprobe o ipoteză mai veche (*meladh- vârf): https://hroderic.wordpress.com/2011/03/22/moldoveanu-si-molda/
    „”În lucrarea sa Toponimia minoră a Bucovinei, I-II, Iaşi, 1996 (p. 211, 407), N. Grămadă constată, în două hrisoave de la Vasile Lupu, un termen cu acelaşi aspect fonetic Molda, dar cu alt sens – de „munte”. În studiul indicat (p. 428, 430) e dată şi forma Moldău (cu accepţie de „deal”) care apare în surse mai noi. Despre apelativul moldă, cu variantele sale formale şi semantice, informaţii bogate conţin investigaţiile cercetătorului ieşean I. Popescu-Sireteanu.””

    Sursa: http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1529

    Ar trebui să fie ușor de verificat existența entopicului acesta în cele două hrisoave. :) Probabil chiar din zona vechii Moldove, voievodatul de pe râul omonim. Acum mă gândesc la acel molteni din scrierile lui N.Costin. Poate a vrut să spună *moldeni, modificat sub influența latinescului munteni.

    PS: cred că am mai observat sufixul -ău cu efect de micșorare a sensului temei.

    Comentariu de Sorin5780 — Septembrie 24, 2015 @ 6:13 pm | Răspunde

    • Poate fi și rudă cu ”mal”, PIE mel-8 (Pokorny)

      Comentariu de Roderick — Septembrie 24, 2015 @ 7:39 pm | Răspunde

  14. Reg.maramureșan vigan (vesel, voios) ar putea avea origine autohtonă. În maghiară nu pare să se găsească în forma „intuită” în DEX, (vidám-voios). Acest „vigni” nici nu pare să urmeze regula armoniei vocalice, deci este un împrumut în dialectul răsăritean al maghiarei.
    Originea probabilă: IE *u̯eik ‘force, energy (victory, battle, etc.): https://en.wiktionary.org/wiki/vigan

    Mă gândeam și la *weǵ-“to be strong, be awake, be fresh, be cheerful” dar probabil de aici avem bucov. vuzum, -ă adj.(Bucov. d.oameni) voinic.
    https://en.wiktionary.org/wiki/Appendix:Proto-Indo-European/we%C7%B5-

    Tot la capitolul ăsta al vigorii, vâjpancă (Munt.) femeie înaltă și puternică. Trebuie să fie legat cumva de vânj (putere,vigoare), dar sufixul este neclar. Dacă avea și conotații peiorative puteam să-l identific în adj. panc, -ă (Munt. d.oameni) – nebun, aiurit, \zăpăcit, țicnit.
    Cred că e o formă din mag.ișpan, culmea, tot o denumirea politică. https://dexonline.ro/definitie/i%C8%99pan

    Inițial m-am gândit că avem un dacic *vispanja, corespondentul dacicului *vispatis (lit. viešpats – eternal, ruler, sovereign). Așa cum am mai spus de atâtea ori, termenii femeilor dace s-au păstrat mult mai bine din motive evidente. Avem boreasă în toată țara, dar Burilă e doar în Oltina, Satu Mare și Chișinău. Chiar și acolo e doar ceva confuz, o aparentă poreclă admirativă.

    În albaneză nu s-a păstrat decât fis (clan) și FOARTE probabil fshat, la fel cum noi foloseam sat (arh.fsat) și cu sensul de origine, dar poate s-a pierdut întrebarea despre clan. https://en.wiktionary.org/wiki/fis#Albanian

    Cred că George Rusnac explică mai pe larg identitatea celor doi termeni în cartea Originea rom. (f)sat, oraș și a alb. fshat
    http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1769
    http://viitor.3x.ro/nr14/07-originea.php

    Comentariu de Sorin5780 — Octombrie 12, 2015 @ 7:48 am | Răspunde

    • alb. vozë (butoi mare)
      Nu am găsit o explicație etimologică, dar e posibil să fie coradical cu sl.voz (cart, vagon de tren) și să fi fost un butoi mare de transportat apa.
      Noi am păstrat doar verbula vozî și poate numele cetății și regiunii românești Vozia de peste Nistru.

      Probabil nicio legătură cu bucov.vuzum, dar cine știe!

      Mai demult discutam despre posibilitatea să avem buc (foc) din dacică în expr într-un buc. Nu m-am gândit până acum la adj.negru-buciu construit ca negru-buștean (negru ca tăciunele), dar e posibil să fie iar o amintire la „focul” dacic.
      În sec.19 se păstrau mai multe adjective și afixe dacice și latine: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/7c/Monitorul_Oficial_al_Rom%C3%A2niei_1892-02-18,_nr._254.pdf

      Câteva exemple:
      – țepure (cu sufixul adj. -ur, -or): coarne țepure/coarne țapoșe,țapușe
      – coarne latișe?
      – coarne grebleșe
      – gonitor (buhaiu). Aici cred că avem o var.slavicizată din verbul nostru sbughi, cu paralele semantice ca bugean (om care se mută des dintr-o localitate în alta). Poate și sbăg (*sbug?)
      – porumb(adj.latin)

      Comentariu de Sorin5780 — Iunie 21, 2016 @ 7:19 am | Răspunde

    • O mărturie din 1404 a celor mai vechi «Moldoveni», Bucureşti, 1926, şi Cea mai veche ctitorie de nemeşi români din Ardeal (1404—9), Bucureşti, 1926, care i-au scăpat lui Treml din vedere. Dintre acestea cea dintâi schimbă cea mai veche atestare pentru nemeş dela 1418 (p. 284, n. 3) la 1404, pentru meşter dela 1476 (p. 295, n. 3) tot la 1404. în acelaşi document mai găsim şi pe viţăspanu, care lipseşte la Treml1), precum şi pe uricu (p. 2).
      pag.211: http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/dacoromania/pdf/BCUCLUJ_FP_279430_1931-1933_007.pdf

      vițășpan din főispán sau e coradical măcar în prima parte cu alb.vis?
      https://en.wiktionary.org/wiki/f%C5%91isp%C3%A1n
      https://en.wiktionary.org/wiki/vis#Etymology_4
      vis < proto-alb. *uitśi-(ā), from Proto-Indo-European *ueiḱ- 'house, settlement'.

      vătaștină, var. ’vătajniţă’,’teren aflat în proprietatea unui sat sau a unei biserici’, 2. ’parte de hotarul unui sat stăpânit în devălmășie’ (Vrancea)
      vătaş’ = ’obicei’

      alb.vete = self, oneself

      Comentariu de Sorin5780 — Iulie 4, 2016 @ 10:00 am | Răspunde

  15. http://www.pli-europe.es/rumania/Legenda_Bucurestiului.html

    De unde scot unii definiți cu așa lejeritate!?
    Citez: „In vechea limba a dacilor, “bucur” inseamna cioban, trecator, ratacitor, calator spre locul de iernat cu turma sa. ”Bucura” este locul de intalnire al ciobanilor.
    Inca din vremea dacilor, acest loc legendar -“Bucura”- traversat de rauri, plin de pasuni si paduri, cu un climat bland, era un loc foarte popular intre pastori.
    Acestea fiind spuse, legenda pastorului Bucur, nu poate fi considerata o intamplare, prezenta ei in acest loc fiind complet justificata.”

    Comentariu de Sorin5780 — Ianuarie 6, 2016 @ 7:10 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: