Istoriile lui Roderick

January 10, 2011

Bobot şi Bobotează

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 4:39 pm

Cuvinte legate – evident – de o rădăcină comună şi de ideea de foc, flacără:

bóbot (bóbote), s.n. – 1. Flacără, flăcăraie. – 2. Acces, pornire, atac. – Var. bobotă. Creație expresivă, cf. sl. bobotŭ „zgomot”, bobotati „a face zgomot”, ngr. βωβός „tont”, sp. bobo. – Der. bobotaie, s.f. (vîlvătaie, incendiu), format ca vîlvătaie, pălălaie; boboti, vb. (a lua foc, a se arde; a inflama).”  ( DER ,  Al. Ciorănescu )

BÓBOT s. v. flăcăraie, pară, pălălaie, pârjol, văpaie, vâlvătaie, vâlvoare. ” ( Dicţ. de sinonime, M. Seche )

BOBOTÁIE, bobotăi, s.f. (Reg.) Vâlvătaie. – Bobot + suf. -aie sau contaminare între bobot și [vâlvă]taie.” ( DEX 98 )

BOBOTÁIE s. v. flăcăraie, pară, pălălaie, pârjol, văpaie, vâlvătaie, vâlvoare. ( Dicţ. de sinonime, M. Seche )

BÁBURĂ s. v. flăcăraie, pară, pălălaie, pârjol, văpaie, vâlvătaie, vâlvoare. ” ( Dicţ. de sinonime, M. Seche )

babúră (-re), s.f. – 1. (Trans.) Fumar. – 2. (Trans.) Flăcăraie, vîlvătaie. – 3. (Banat) Lapoviță. Sl. babura „horn”. Sensul 3 se explică poate prin aburii care însoțesc uneori precipitațiile, și care s-au asimilat probabil cu fumul (DAR în consideră cuvînt diferit de cel anterior).” ( DER )

 

Să fie şi Sărbătoarea Bobotezei legată, la origine, de foc ? O ipoteză discutabilă, însă nu neglijabilă.

“Boboteaza cumuleaza elemente specifice de reinnoire a timpului calendaristic, la riturile crestine adaugandu-se practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice. In Bucovina, purificarea aerului se facea, candva, prin focuri si fumegatii, in cadrul unui obicei numit Ardeasca. Aceasta manifestare avea loc imediat dupa sfintirea apei cand tinerii se retrageau pe locuri mai inalte, avand asupra lor carbuni aprinsi ce fusesera folositi anterior la aprinderea secaluselor, si aprindeau focurile de Boboteaza. Rugul era facut din vreascuri si frunze uscate stranse de feciori cu o zi inainte. Tinerii cantau si dansau in jurul focului si sareau peste foc, atunci cand acesta se mai potolea, in credinta ca vor fi feriti, astfel, de boli si de pacate. La plecare, fiecare lua carbuni aprinsi cu care, odata ajunsi acasa, afumau pomii din livada in scop fertilizator. De asemenea, inconjurau casa cu pulberea folosita ca incarcatura pentru secaluse crezand ca, in acest fel, casa va fi ferita de primejdii, mai ales de trasnete.” ( http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/obiceiuri-boboteaza-68778.html )

Obiceiul, comun mai multor popoare, este întâlnit şi la ruşi ( vezi povestea Snegurocikăi, care s-a topit încercând să sară – asemenea tuturor- peste focul aprins în ziua Sf. Ioan ).

***

 

În Dicţionarul de sinonime

VÂLVĂTÁIE s. flăcăraie, pară, pălălaie, pârjol, văpaie, vâlvoare, (rar) pălălaică, (pop.) bobot, bobotaie, (reg.) pălălăială, vâlvaie, vâlvăraie, (prin vestul Transilv.) babură, (Olt.) bălbălau. (O imensă ~ de la incendiu.)

Mulţi dintre aceşti termeni par să se fi contaminat reciproc.

Cuvinte ca “vâlvătaie”, “vâlvoare”, “bălbălău” ar putea trimite spre PIE *bhalge- “flacără” ( din care provine lat. , rom. “fulger” ).

Lat. “focus” ( rom. “foc” ) provine dintr-un PIE *bhok’- “flacără”.

Originea lui “bobot” poate rezida însă în PIE *bhā- “a străluci” ( v. ind. bhā́ti “a străluci, a fi luminos”, v. gr. phábos , phōtós ).

Numele lui Phoebus ( zeul Apollo ) are etimologie necunoscută. Nu e exclus ca o sărbătoare solară apropiată de Solstiţiul de iarnă ( cum este Boboteaza ) să fi purtat, în vechime, un nume derivând din aceeaşi rădăcină.

Fantastic, poate, dar nu exclus, ar fi ca numele Bo-botezei să fie legat de tracicul – bates ( din kapnobatai – preoţi, la moesi ).

După I.I. Russu, -bates îşi are originea posibilă, ca şi lat. vates într-un IE *uat, însemnând, probabil, “emoţionat, entuziasm” ; acest sens s-ar potrivi numelui unei sărbători. În dicţionarul lui Pokorny *u̯āt- este `geistig angeregt sein‘.

Oricum, cred că “Boboteaza” moşteneşte numele unei sărbători precreştine, cu etimologie greu de desluşit, în parte datorită contaminării cu “botez”.

Datorită situării ei la cumpăna dintre ani, nu e exclus ca numele să reflecte PIE *wet- “an, anul trecut” ( v. ind. vatsá- “an” , v. gr. wétos “an” ; după I.I. Russu, Vetespios , epitet al lui Heros- Cavalerul trac ).

 

 

 

 

18 Comments »

  1. […] ajuns acolo întâmplător, căutând informaţii despre kap-no-batai (bates=fum), lucrând azi la studiul meu asupra religiei […]

    Pingback by Un al doilea blog pe care îl recomand: Istoriile lui Roderick | Dragoş Şerban — April 13, 2012 @ 10:38 am | Reply

  2. Legat de Vetespios, cred că ar putea fi pus în legătură cu *wet, dar luînd sensul de „vechi” (lat.vetustus, „ OCS vetъchъ `old ‘., alit vetušas `old, aged ‘”).
    vătaș (obicei) e foarte interesant. Poate e cel mai vechi și original derivat în dacică din rad. *wet. http://toponime.wordpress.com/2014/01/22/vatastina-vatajnita/#comment-331

    Comment by Sorin5780 — January 24, 2014 @ 7:48 am | Reply

    • Outaspios, Utaspios, an inscription associated with the Thracian horseman. Ut- based on the PIE root word ud- (meaning “up”) and based on several Thracic items, would have meant “upon”, “up”, and Utaspios is theorized to have meant “On horse(back)”, parallel to ancient Greek epi-hippos.[12] https://en.wikipedia.org/wiki/Thracian_language

      arom. veti = avere, existență, fire, putere, sine, tărie http://boatseaarmaneasca.ro/cultural/grailu-armanescu/dictionar-aroman-roman/ts-u-v-x-y-z/litera-v
      alb.veti, vetë https://en.wiktionary.org/wiki/vet%C3%AB

      S-ar putea ca dacica să aibă clar aceleași transformări cu albaneza privitor la grupul *sw. Am mai discutat despre asta în trecut, cu exemple probabile.
      Nu știu dacă avem un s mobil/protetic în pronumele personal *su̯e-t- ‘self; one’s own’, probabil că nu, însă transformarea spre dacică și albaneză putea fi similară, altfel n-am avea termenii aromânești de mai sus. Unul sau două sensuri îl recomandă pentru albaneză, dar restul ce sunt?
      De asta mă întreb dacă nu cumva Vet-espios și Ut-aspios nu însemnau practic același lucru. La fel avem azi hidronimul Vit pentru anticul Utus. Avem uture(Munt. om bogat, influent; om hain) și acel arom.veti (avere), avem un Utaspios și acel arom. veti (existență)
      Nu mai zic de reg. hutupă (Iași. ceafă) sau verbul a poutăli care ar putea da un indiciu asupra acelui teonim.
      Dar asta nu-i important acum. Nu comparația cu teonime tracice este important , dacă nu avem paralele grecești sau latine pentru comparație cu lexicul albanez și Român.

      Vetespios ca “întemeietor de neamuri” ar avea sens. Am mai propus pentru vătaș (Maram. obicei) și vatră ca fiind derivate dintr-un verb pierdut , conectat azi doar cu alb.vë – ”to put, to place”. https://toponime.wordpress.com/2014/01/22/vatastina-vatajnita/

      Outaspios și Utaspios ar putea conține un mai vechi derivat din *h₂ewg- to increase, to enlarge. O formă *ougt sau ”zero grade” *ugt ar fi dat un proto-tracic *uhtu ;i eventual *ut(ă). N-am fi avut ce au balticii : Latvian: augt, augsts , Lithuanian: áugti https://en.wiktionary.org/wiki/augt#Latvian
      La traci n-ar fi fost un sufix verbal acel -ti sau -tă, bineînțeles, ci ar avea aceeași funcție ca-n albaneză. De asta mă întreb dacă nu cumva Utidava și uture semnificau ceva dpdv al radicalului ăsta. Nu că rad. *ud-, -ut- (up, out) sau *eyt- (to carry) n-ar fi mai mult decât satisfăcătoare.

      Na, că am comis-o din nou.Era să uit cea mai tare comparație dintre toate: alb.utull (profit, benefit), lat.utilus și arom.veti (avere) < PIE *h₃eyt- ‎(“to take along, fetch”). Iar dacă tot suntem aici, uture al nostru.
      https://en.wiktionary.org/wiki/utull

      https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/h%E2%82%82ewg-

      Comment by Sorin5780 — January 12, 2017 @ 10:03 am | Reply

      • E un lucru ciudat în albaneză. Var. ”baldos (cf. baltëz)”. viezure, uture, mai înseamnă și om sălbatic, om al cavernelor. ”wild man, cave-man”.

        La noi, uture mai înseamnă om bogat, influent, dar și om hain. O fi așa din antichitate!? Huturea dracului e iar interesant! Animalul ăsta era considerat lacom sau se referă și la celalte sensuri? a hutupi’,’a mânca cu lăcomie’
        Probabil și acest verb era un adjectiv inițial.

        În Stachiojd avem și ”huture (posac, dur.)”

        Comment by Sorin5780 — January 26, 2017 @ 3:04 pm | Reply

      • ”baldos (cf. baltëz)” (om al cavernelor) trebuie legat de radicalul traco-ilir *bal-to, conform alb. baltë ”decay (in teeth)”și celorlalte coradicale românești. comentariul nr.8: https://hroderic.wordpress.com/2013/04/14/phorcys/

        Probabil și viezure însemnă că avem un animal care sapă vizuini, nu care fură (alb.vjedh).

        Comment by Sorin5780 — May 17, 2017 @ 3:46 pm | Reply

      • ’uture’ = cucuvea, bufniţă,

        ”Semn a ploaie este când oile ”hută”, adică scutură cu capetele şi plioscăiesc din urechi.”
        http://dragusanul.ro/category/monografii-nepublicate/

        Comment by Sorin5780 — December 4, 2017 @ 8:34 pm | Reply

      • abuta (”a ajuta pe cineva să se suie” =aburica, abuchica, =abutica) N.George-Tistu, (Dacoromania. anul III, pag,1092). Nu-s detalii mai mlte, dar eu cred că avem prefixul ab- și un verb tracic -ut.

        Dintr-o comunicare anuală unde apar mai multe cuvinte diverse, vechi. Cel mai ciudat este Abrud..care nu poate fi din turc. sau cuman abrud (iacint, zambilă; Bogrea). Bizar, bizar, bizar.
        Cică r fi dintr-un manuscris de sec.18, adică un fragment din cel mai vechi descântec, apoi zice
        Țara Dorului = Țara Anadolului (anatolia).

        NU cumva dorului se referă la ceva stâncos, o țară stâncoasă/muntoasă. Vezi Vf.cu Dor, Valea Dorului, de care zice Ion Toma că însemnă spărtură, că ar fi slavic..deși nu dă niciun exemplu.

        Am dat la aricolul Dorna și un osset. dur (stone). Dacă Turcia a fost în antichitate descrisă cumva vezi Frigia (a brigilor, corad. cu alb.breg, mal, deal). Ce nume îi dădea tracii?

        Comment by Sorin5780 — December 24, 2017 @ 1:59 pm | Reply

        • Vârful cu Dor este cel mai interesant toponim, pentru că ”Valea Dorului” se poate explica ușor prin antroponimul Doru (=Teodor).
          Să nu fie cumva o denumire turistică; se găsește în apropierea Colților lui Barbeș, deci muntele s-ar fi putut numi în trecut chiar ”Barbeș”, probabil tot antroponimic.

          ”In fata se contureaza silueta de forma triunghiulara a Varfului cu Dor (2006 m), varf extrem estic al Muntelui Coltii lui Barbes si singurul vizibil din acest punct.”
          (http://muntii-bucegi.ro/Trasee_Bucegi/Traseu_Sinaia-Cabana_Varful_cu_Dor/ , Iulia Toyo)

          Comment by Roderick — March 12, 2018 @ 12:13 pm | Reply

      • Nu găsesc nicăieri inscripția aceia greacă ”Heros Outaspios”. Cele mai multe tranliterări sunt foarte, foarte proaste pentru că nu pun accentul, nici nu iau în seamă vocalele lungi – nu-i același lucru /ε/ cu /η/ sau /ω/ cu /ο/.

        gr. /ου/ se citea în gr.antică (clasică) ”[uː], earlier [oː]”, deci Outaspios era f. probabil *Ōtaspios sau *Ūtaspios. https://en.wikipedia.org/wiki/Greek_orthography

        Nu înțeleg ce naiba înseamnă ”earlier” pentru greaca antică, dar dacă găsim data la care apare probabila inscripție ἥρως Ουτασπιος putem explica câteva necunoscute legate de al doilea termen, cum ar fi plasarea accentului, dacă e [ō] sau [ū], dacă e bitematic, după cum sugeram mai sus, etc.

        Transliterația ar fi /Hērōs Ōtaspios/ sau /Hērōs Ōtæspios/, dacă considerăm vocala deschisă tracică argumentată de către Olteanu privitor la textul inelului din Erezevo și câteva var. de nume tracice. Vezi și Vetespios.

        O întrebare mai prostuță: s-a gândit Russu vreodată că Vetespios e același de /Outaspios/? Pentru mine este clară o transformare fonetică specifică albanezei (și tracicei, traco-dacicei), unde proto-albanezul *ō devine *we și /ve/ la începutul cuvintelor și /ue/ la sfârșitul lor, dacă vorbim de dialectul gheg. În dial.tosc apare /ve/ și /ua/.

        Dacă epitetul(?) respectiv se citea *Ūtaspios am fi avut *Vitaspios sau *Vitæspios.

        Chiar și să fie *ūd- ”up, over; out” cu o transformare tracică necredibilă a unui /d/ indo-european în /t/, conform toponimului nord-tracic Utidava (*Ūtidava?) am avea și noi același proces – dar ar fi cu adevărat singular în geto-dacică, o excepție, și nu-mi plac deloc excepțiile.

        Mergând pe ideea unei formații bitematice, Vetespios poate însemna orice, de la bogatul (*vet-) călăreț (-espios, -aspios) la ”shining horseman” (PIE *ḱweytós: lit. švitulys ‘light’, švitė́ti, sl. *světъ “light”) sau zeul călăreț, deși nu văd de ce mai trebuia precizat ac.lucru.
        https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Slavic/sv%C4%9Bt%D1%8A

        Ultima idee cred c-a fost propusă pe un blog slavocentric și era comparat cu Sve(n)tovit: ”The forms Sventevith and Zvantewith show that the name derives from the word svętъ, meaning “saint, holy”. The second stem is sometimes reconstructed as vit =,”lord, ruler, winner”.” https://en.wikipedia.org/wiki/Svetovid#Etymology

        PS: un lucru e neclar: nu-i un sufix -ios sau -yos atașat temei *asp, *esp (cal, armăsar)?

        Comment by Sorin5780 — December 16, 2019 @ 11:41 am | Reply

    • Am mai găsit un coradical pentru vătaș și vătașniță/vătaștină – vătănie *adunare a satului). Vezi ultimul comentariu de aici: https://toponime.wordpress.com/2014/01/22/vatastina-vatajnita/#comment-1239

      Dacă se merge pe linia asta, dăm probabil de un rad. ie, dar nu-mi plac contribuțiile slave la studiile IE. Sunt atât de … nu știu cum. https://en.wiktionary.org/wiki/wiec

      N-am lămurit problema. De obicei aberez câte un pic, dar e curioasă înlănțuirea asta de termeni, corect?

      În altă ordine de idei, legat de tarabostes ar trebui legat, așa cum am mai spus, de arm. əm-bost, “rebellious, stubborn” , tără-boi și alb.bushtër, *bʰos- din IE *bʰeh₂- “to (re)sound; to speak, say” (lat.fatum ar putea indica faptul că acest tip de limbaj era unul la fel de sonor ca alb.them (corad.lat. census, *ḱeh₁(n)s- (“to say, instruct, announce”).
      Deci aristocrația asta pre-burebistană trebuie să fie un pic diferită de cea de după acesta. Cel puțin legat de felul cum se raportau la civilizația lor. Cred că devin un pic mai civilizați, mai organizați.
      Nu că elita asta războinică și-ar fi schimbat într-un fel menirea, dar probabil că se crează una superioară ca decizie politică. O elită care cumula valențe sacerdotale cu cele războinice, superiori în pregătirea războinică probabil, mai tactică, superiori în morală, etc. etc.

      https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Slavic/bystr%D1%8A
      https://en.wiktionary.org/wiki/them

      Comment by Sorin5780 — June 7, 2017 @ 5:30 am | Reply

  3. ”învắț, a -á v. tr. (lat. *in-vĭtiare, d. vĭtium, vițiŭ; it. invezzare și avvezzare, a deprinde, sard. imbitssare, pv. sp. [en]vezar, vfr. envoisier, pg. vezar, înț. pmt. a fost „a deprinde la ceva răŭ”, apoĭ numaĭ „a deprinde”, apoĭ „a instrui”. ” (Scriban, dexonline.ro)

    O etimologie care spune multe despre învățătura la români.

    Totuși, nu cumva a fost implicat și lat. vātēs, vātis ”an oracle, a teacher, master, authority” (latinlexicon.org) ?

    Comment by Roderick — October 28, 2015 @ 8:22 pm | Reply

  4. Am dat mai demult acel bizar reg. arhaic veșt = încercat, cu experiență. pag.3 http://www.alil.ro/wp-content/uploads/2012/05/Dictionarium-valachico-latinum.pdf
    La prima vedere nu pare să aibă legătură cu adj.veșted, megl. viștină (orice lucru veșted) sau a se viști (usca) și celelalte.

    În mod normal, aș spune că avem un verb *vis sau dacic *viș, iar veșt (*vișt ar fi un participiu). Aș putea chiar să-l apropii de reg.vâj (bătrân ramolit), pentru care putem presupune o formă *viș. De fapt am mai pus ideea asta undeva și cu aceleași conexiuni, dar acum s-ar putea să avem acest veșt care să completeze peisajul.

    E conform probabil cu *vissa din toponimele TDM Patavissa, Saldovissa. Ce-mi place la rad. *wis este mențiunea din dreptul der. sanscrit: “anything active” (inclusiv विषम् • ‎víṣam – apă) https://en.wiktionary.org/wiki/%E0%A4%B5%E0%A4%BF%E0%A4%B7#Sanskrit
    A vișca este “active”, dar veșt cum e?
    Eu aș zice că vâj (viș) era deja o formă de participiu pasiv dacic, iar veșt (*vișt) este ceva separat. M-am gândit mai demult și la mold. ghiuj ca fiind *viuș și chiar forma corectă față de vâj. Cine știe!
    În dicționarul arom. am găsit foarte multe cuvinte care încep cu ghi sau ghe dar nu-s etimologice; vite e corect, nu ghite.

    Procesul prin care ajungi la experiență este unul “arduuos”, plin de suferință, așa cum s-a format alb. përvojë (experiență) din vuaj ‘to suffer, endure’.
    https://en.wiktionary.org/wiki/p%C3%ABrvoj%C3%AB
    Dacă vai, vaiet (eng.woe) este coradical cu acesta de mai sus, atunci veșt (încercat, experimentat) trebuie poate fi și și el un coradical. În acest caz nu mai intră verbul “a învăța” în acest capitol al ..suferinței/experienței și a procesului învățării dacice.
    Ca o paranteză, și reg.bai putea evolua astfel spre *bișt. :)

    Veșt ar putea semnifica “trecut prin” conform radicalului ce a dat la.via (rom.reg. văi! – pleacă, du-te!) și Lit. vyti ‎(“to pursuit”) prin *wih₁eh₂-, din *weyh₁- ‎(“to pursue, be strong”), așa cum spune aici: https://en.wiktionary.org/wiki/via#Latin
    Ce diferență minusculă e între *h₃eyt- și *weyh₁- !!!

    PS: sansc. vișam = the fibres attached to the stalk of the lotus (compare बिस ‎(bisa))
    Ăsta îmi amintește de alb.bisht (coadă). De asemenea avem lat.bestia și venețianul bisa care ar presupune o rădăcină comună: *bis- “to coil” https://en.wiktionary.org/wiki/bisa#Malay

    Comment by Sorin5780 — January 12, 2017 @ 11:47 am | Reply

    • Așa cum am spus în trecut, numele de locuri, oameni, zei din greacă care încep cu litera B ar putea fi V în dialectele traco-dacice și scitice: Betespios, Borysthene, Burebista, etc.
      Am găsit pentru vechiul Borysthene (cf. Iranian *varu-stāna “wide land”) adjectivul ossetin cu sensul de “wide”: fætæn, wæræχ \ fætæn, wæræχ.
      https://en.wiktionary.org/wiki/Appendix:Ossetian_Swadesh_list
      http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?root=new100&morpho=0&basename=new100ierirn&limit=-1

      Nu știu care-i convenția fonetică pentru acest W, dar probabil e același cu eng.W.

      Fætæn este destul de simplu conectat cu rad. *patu- wide

      osset. kælɨn – to flow (tracic kela – izvor?)

      Comment by Sorin5780 — May 17, 2017 @ 4:09 pm | Reply

    • *wis – sanscrit: „anything active” (inclusiv विषम् • ‎víṣam – apă)

      Mișună (forfotă, aglomerație; rumoare) ar putea fi originatorul verbului a mișuna și nu invers, iar tema asta ar putea fi coradicalul perfect al Sanscr. víṣam sau chiar un derivat al temei Dacice *vissa (vișa).
      Mai demult am intuit că ar putea exista o alternanță [v] / [m] în celebrele noastre exemple tracice. Mai degrabă o transformare fonetică, dar zic eu că poate fi și un caz gramatical,; -mo și -wo sunt terminații clasice pp. cu numeroase derivate autohtone.
      Vezi și verbul a vișca – a mișca.

      Dacă Tibisia (Timiș) trecea de sfârșitul antichității, cu siguranță ar fi devenit *Tivisia (*Tivișa). Bizantinii cred că-l numescTiphisas pe vremea Hunilor, ceea ce arată două lucruri. Ori grecofonii au înțeles că un tracic *tibas (Tibisca = băltină; adică loc mlaștinos) este paralela perfectă a gr. τῖφος (tîphos, “pond, swamp”) ori aceia notau cu /ph/ sunetul /v/. Posibil de asemenea ca acel /v/ să fi evoluat spre /f/, ceea ce ar face foarte posibilă notarea cu gr. /ph/. Acesta nu mai era un sunet aspirat cel puțin de la sfârșitul secolului întâi (sau doi) înainte de Hristos.

      Altă idee ar fi să avem o temă *tim- tracică, așa cum propune în link-ul următor:
      16. Nemeti Sorin, River names in Roman Dacia, în Antiquitatis Istro-Pontica, p.103-113, 2010
      http://www.enciclopedia-dacica.ro/?operatie=subiect&locatie=surse_contemporane&fisier=Articole

      Eu zic că n-ar fi nevoie de o alternanță aici dacă considerăm terminațiile verbale vechi la traco-iliri: *-mo- , -wo- și *-bo- (sau -bho-). Se atașează unor morfeme verbale indicând rezultatul acțiunii unui verb, primul fiind și o terminație pp. în dial. gheg (printre altele).

      Am dat de-a lungul timpului numeroase derivate verbale substantivate din dialectele albaneze, dar și din lexicul român. Posibil ca tim-/*tib- să fie ceva similar, iar alternanța b/m să se aplice în câteva cazuri specifice, unde nu-i caz gramatical.

      PIE *teh₂-m-us: Celtic: *tāmu- Old Irish: tám (“plague, death”)
      PIE *th₂-es-yeh₂: Celtic: *tasyā Old Irish: taise (“dampness; corpse, decay”) – Tisa?
      Latvian: tīrelis (“moor”) – Tyras?
      https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/teh%E2%82%82-

      Comment by Sorin5780 — December 18, 2018 @ 12:46 pm | Reply

  5. Ce sunt acele *secălușe din text? Dacă oamenii nu știu să scrie Românește, nici forma originală nu știu cum suna. http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/obiceiuri-boboteaza-68778.html

    Eu cred că bobot este coradical cu sl. *bajati, a băuna, a bace (d.vite, a rage), a boci, poate și arh. boacă prin radicalul de mai sus: *bʰeh₂- “to (re)sound; to speak, say”. Așa s-au gândit și lingviștii privitor la etimologia lui bobot, deci trebuie să fie un fel de flacără care trosnește….bubuie?
    bóbot (bóbote), s.n. – 1. Flacără, flăcăraie. – 2. Acces, pornire, atac. – Var. bobotă (pentru semantism vezi verbul a tuna)

    Trebuie să fie legat de un fenomen natural, cum e fulgerul. Ai o aluzie similară în articol, deși cred că tu te-ai dus pe firul radicalului, a formei presupuse enumerând radicalii de tipul *bʰe, *bʰa.

    Cel mai sugestiv sinonim pare să fie pară. Am dat mai demult toate sensurile sale din rev. Dacoromania, numeroase de altfel.
    La fel cred că trebuie interpretat și Bobot(ă), probabil un derivat cu sufixul -ot: șipot, scorotă, botă (lovitură..de bâtă; bota drumului – om care se află numai pe drumuri, mergând mult), etc.
    Interesante derivatele astea din seria rad. *botă , intuit a fi în legătură etimologică cu tracicul kapno-batai (sacerdoți rătăcitori care bat norii, metaforic vorbind) : botaș, s. m. (hăitaș);botei (var. botău), s. n. (turmă), reg.botuș (turmă de oi sterpe), etc.
    botău, botei ar putea avea o formă antică *botăn, un participiu activ, similar paralelor sale germanice și albaneze (mă refer aici strict la sufix). Părău era reconstruit astfel, *părăni(u).

    Am zis că o să adun într-o zi tipul acesta de derivate, dar n-am făcut-o. O fi din aceași serie cu afixul -at(ă)?

    PS: babură și bobotă ar putea proveni ambele din der. *bʰab- conform etim. lat.fabula sau *bhā- „a străluci”. Astea-s singurele căi logice de a înțelege acest cuvânt și probabil se întrepătrund încă din dacică.

    Comment by Sorin5780 — June 7, 2017 @ 6:14 am | Reply

  6. Babnic = cărbuni

    duşmana „foca”. Se vindecă mai mult cu cărbunii care rămân de la buturuga ce se pune la foc în ajunul Crăciunului, numită babnic.
    pag.286 http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/dacoromania/pdf/BCUCLUJ_FP_279430_1924-1926_004_partea1.pdf

    Comment by Sorin5780 — January 11, 2018 @ 10:14 am | Reply


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: