Istoriile lui Roderick

Ianuarie 31, 2011

Oana

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 4:00 pm

Acest element din onomastica tradiţională românească poate avea origini autohtone.

După S. Paliga, :

„Oana NP, feminine. By folk etymology, associated to Ioana, the feminine of Ion ‘John’. Unclear etymon, presumably indigenous, cf. oină and suffix -oane. The masculine parallels are Onea, Onu, Onescu, which support the indigenous origin of this group of personal names.”

„-oane Motional feminine suffix. Seems related with Alb. -onjë, as ujk ‘wolf’ – ujkonjë ‘she-wolf’ etc.” ( „Etymological Lexicon of the Indigenous Elements in Romanian” )

***

În lipsa unor atestări istorice vechi, provenienţa lui „Oana” din substratul traco-dacic este probabil greu de dovedit. La fel de greu mi se pare, însă, să dovedeşti că provine exclusiv din onomastica creştină.

Loc pentru speculaţii este destul.

*

O variantă ar fi ca „Oana” să fie o formă paralelă lui „Yvonne”. Acest nume provine, în ultimă instanţă, din PIE *eiw- ; vechi engl. īw = yew ( tisă ), v. gr. óǟ, óu̯ǟ ( scoruş ), v. irl. ēo ( tisă ), lat. uva ( strugure ). Acesta din urmă a dat, se spune, rom. medieval .

Din acelaşi radical avem, prin filiera slavă,

ióvă (-ve), s.f. – Varietate de salcie (Salix capraea). Sl. (bg., sb., rut.) iva (Conev 49; DAR).” (DER)

Să notăm şi prezenţa lui „Iova” în onomastica românească veche.

*

O posibilitate care în mod surprinzător ar beneficia de o atestare istorică trimite spre numele unui personaj din mitologia populară, o „căpetenie a zmeilor” din Munţii Apuseni numită – ciudat – „Ionele” ( vezi şi aici )

M-am gândit aici la PIE *ane- „a respira, a sufla” ( lat. animus , v. irl. anāl „duh, spirit”, sued. anda „spirit”, dar şi rus. вонь „duhoare” ).

Proto-altaicul *ṑńè „şaman, spirit” pare asemănător ca formă şi înţeles. I se menţionează însă ( cf. starling.rinet.ru )”descendenţi” doar în familiile mongolă, tungus-manchu şi japoneză ( japonez oní „diavol”, nanai un- „a şamaniza”, mongol oŋɣon „spirit al strămoşilor” ).

Din radicalul nostratic mai provine proto-dravidianul *vēnd- „rege, zeu”.

*

O variantă mai puţin probabilă ar fi ca „Oana” să fie coradical cu lat. „Venus”, din PIE *wenǝ- „a dori, a iubi” ( v. ind. vaní- „dorinţă”, germ. Wonne ).

*

O origine neelucidată au numele celtice Onna, Oona, dar şi latinul Honorius ( honorem, honos).

Turcofilii :) se pot gândi de ex. la proto-turcicul *ȫn- „a creşte, a se ridica”.

Din PIE *ān- „faţă, gură, a observa” ( v. ind. āná- „faţă, gură”, gotic anst- „bucurie, mulţumire”, v. norv. unna „favoare, dragoste”) poate proveni de asemenea un nume de persoană, nefiind exclus nici *ān- „inel” ( fr. anneau ).

Multe posibilităţi, puţine sau inexistente atestări istorice în favoarea uneia sau alteia.

6 comentarii »

  1. „Gaulish: OINO do tri petor pempe suekos sextam oxtu nau decam”
    Deci și prin urmare, adică și pe lîngă care, Oana înseamnă „Primuța”- în viață, în școală sau parcare..unde vrea dînsa!
    Acum pricep și eu ce însemna de fapt OINENSI; erau o mlădiță britolagă probabil, cu impresii de întîietate. Asta dacă nu erau și producători de vinarț că mai e o rădăcină celtică apropiată.

    Comentariu de Albu — Ianuarie 31, 2011 @ 7:36 pm | Răspunde

    • Nu e exclus, nici dovedit :) că Onu este The One.
      Personal, nu cred.

      Sensul lui „unu” este mai degrabă cardinal ( unul- doi ), nu ordinal ( primul – al doilea).
      În latină primul născut era Primus, nu Unus.

      Comentariu de Roderick — Februarie 1, 2011 @ 8:22 am | Răspunde

  2. PIE *wenǝ- “a dori, a iubi” ar putea da oană, dar ar însemna că tracii păstrau acest *w neschimbat ca vocală lungă sau scurtă,un simplu u. Greaca antică l-a păstrat astfel pînă în evul medieval sau sfîrșitul antichității, apoi l-a palatalizat în v. La fel și dacii..aveau dawa/daua sau dava?
    – „a dori, a iubi” sînt două acțiuni intim legate în toate limbile moștenitoare spațiului tracic și cred că a dat vreo două sau trei seturi de cuvinte.
    alb. do – to want, to love, to like (se folosește și la formarea timpului viitor)
    rom. a voi/a vrea(lat.volere), arom.vrută (iubită)

    Poate că și tracii au inscripționat pe inelul de la Erezevo(sec.IV) acel „nerene” însemnînd „dragoste,iubire”.
    IE *nar- „wish, striving” (Proto-Baltic: * nar-a-c, * nar-ē-vb.- want, wish : lit.noreti- want, wish, desire, will, have, love)
    – NUR, nuri, s. m. (Pop. și fam.) Calitate a unei femei de a atrage, de a plăcea (unei persoane de sex opus) prin farmecul, drăgălășenia, grația ei; p. ext. aspect atrăgător al unei femei; vino-ncoace. – Din tc. nur. Nu pare să vină din turcă, n-ar avea sens: http://en.wiktionary.org/wiki/nur#Turkish
    Depinde acum și de sensurile luate în gr.antică, căci nu pricep o iotă; ce înseamnă „prostioarele” scrise de rușii ăia pe „site”.
    Privitor la *eiw, cred că în tracă w nu se traduce în v cînd se găsește în interiorul cuvîntului. Cînd e în față ar putea da un v, însă cînd e precedat de o consoană.. ???
    *eiw putea da și pentru traci un derivat al unei culturi de viță de vie (sălbatică) ca la armeni și latini. Poate e chiar auă!
    aúă f. (lat. uva). Ps. S. Poamă, strugurĭ. Azĭ. Olt (Dolj). Un fel de strugurĭ cu boabe micĭ și dese.
    Iovă(salcie)

    Comentariu de Sorin5780 — Iulie 22, 2012 @ 7:28 pm | Răspunde

    • Auă poate fi direct tracic iar Aedava să-l conțină. S-a mai făcut o confuzie cu adv. lat ad-(către, la) c-ar fi păstrat în corespondentul său românesc a-, păstrat dialectal, însă tracii îl aveau în chiar forma a înainte să vină latina în Balcani.

      Mă gîndeam la oinensii ăștia; ce ar fi ca tracii să fi avut un coradical al gr.onos(asin)?
      Se crede că ar fi pre-grec, dar eu cred că poate fi tracic la origine și IE în același timp.
      Vine din IE *on- „load, burden” , iar urecheatul a fost domesticit special în acest scop, ca purtător de poveri.
      Cea mai arhacă formă tracică ar fi *onyo(-s)- drept „purtător de poveri” sau mai simplu spus cărăuș, ca apoi, parcurgînd acea metateză a lui iota (specifică tracilor-geto-dacilor, grecilor și daco-românilor), să devină oyno.
      De aici parcursul latinizării cu sufixul -ensis se ajunge la „oinensis”.
      Chestiunea asta cu *onyo ar fi similară celei enunțate de S.Olteanu privind „kinoubolia”: http://soltdm.com/langtdm/phon/metayota.htm
      dacic *obula(măr/mere) > adj.ubolya (asemeni mărului) și metatezat în *ubolya.

      Măgarul pare să vină din lat.onager/onagrarius < gr. ὄναγρος (“wild ass”), from ὄνος (“ass”) + ἄγριος (“wild”).
      – alb.gomar pare foarte apropiat de semiticul himaar ( http://en.wiktionary.org/wiki/%F0%92%80%B2#Sumerian ), iar dacă ne aducem bine aminte, latinii au luat *asinus din Asia Mică(poate armeanul aș). Cum ar fi ca tracii să fi împrumutat și ei un termen, semitic de data asta, odată cu animalul respectiv? La o dată mult mai veche decît latinii, evident.
      Așa cum știm, tracii nu aveau consoane aspirate, deci himaar ar putea fi transformat în ghimar/gomar. Asta ar însemna că noi, daco-românii, avem forma metatezată. :))
      Pe net e dată o altă posibiltate interesantă: IE mark- http://en.wiktionary.org/wiki/magar#Etymology

      Comentariu de Sorin5780 — Noiembrie 24, 2012 @ 1:46 pm | Răspunde

      • Referitor la acest dacic kinouboila (cireașa/mărul-câinelui), simt că ar mai fi multe de completat. Am amintit deja alb.vollë, vallë- „sorb-apple”, iar *kinou- pare destul de clar, deși transpunerea sa centum poate fi înșelătoare. http://en.wiktionary.org/wiki/vall%C3%AB

        Dar sufixul „-ou” e cel important. M-am gândit mai demult că ar putea fi suf. posesiv, la fel ca cel din inscripția tumulară (tracică) a regelui Seuthes dedicată soției. Paralele slave și grecești sunt cunoscute, dar dacă acest sufix evoluase semantic?
        Exemplu modern: „Bântău, toponim explicat prin regionalismul „bânt“, formă depreciată din „bent“ (scobitură de apă, scochină, râpă). În accepţia locuitorilor, numele ar însemna „loc ascuns“. ”
        S-ar ajunge tot la ideea de măr câinesc(sălbatic) precum e dat în link: „ [..] while the dog (or wolf) shows that the plant grows in the wild”.
        Forma reconstruită a etnonimului *Obulenses, ( din localitatea *Obula), ar putea conține prefixul o- „la” (luat din lb.slave la noi) despre care s-a scris undeva aici pe blog.

        Comentariu de Sorin5780 — Septembrie 25, 2014 @ 6:35 pm

  3. […] postări mai vechi (https://hroderic.wordpress.com/2010/09/05/duhuri-din-munti/ , https://hroderic.wordpress.com/2011/01/31/oana/) numele unei ”căpetenii a zmeilor” din Munții Apuseni, Ionele; părerea mea era (și încă […]

    Pingback de Ion Vântul | Istoriile lui Roderick — Iulie 10, 2015 @ 2:10 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: