Istoriile lui Roderick

Ianuarie 31, 2011

Oana

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 4:00 pm

Acest element din onomastica tradiţională românească poate avea origini autohtone.

După S. Paliga, :

„Oana NP, feminine. By folk etymology, associated to Ioana, the feminine of Ion ‘John’. Unclear etymon, presumably indigenous, cf. oină and suffix -oane. The masculine parallels are Onea, Onu, Onescu, which support the indigenous origin of this group of personal names.”

„-oane Motional feminine suffix. Seems related with Alb. -onjë, as ujk ‘wolf’ – ujkonjë ‘she-wolf’ etc.” ( „Etymological Lexicon of the Indigenous Elements in Romanian” )

***

În lipsa unor atestări istorice vechi, provenienţa lui „Oana” din substratul traco-dacic este probabil greu de dovedit. La fel de greu mi se pare, însă, să dovedeşti că provine exclusiv din onomastica creştină.

Loc pentru speculaţii este destul.

*

O variantă ar fi ca „Oana” să fie o formă paralelă lui „Yvonne”. Acest nume provine, în ultimă instanţă, din PIE *eiw- ; vechi engl. īw = yew ( tisă ), v. gr. óǟ, óu̯ǟ ( scoruş ), v. irl. ēo ( tisă ), lat. uva ( strugure ). Acesta din urmă a dat, se spune, rom. medieval .

Din acelaşi radical avem, prin filiera slavă,

ióvă (-ve), s.f. – Varietate de salcie (Salix capraea). Sl. (bg., sb., rut.) iva (Conev 49; DAR).” (DER)

Să notăm şi prezenţa lui „Iova” în onomastica românească veche.

*

O posibilitate care în mod surprinzător ar beneficia de o atestare istorică trimite spre numele unui personaj din mitologia populară, o „căpetenie a zmeilor” din Munţii Apuseni numită – ciudat – „Ionele” ( vezi şi aici )

M-am gândit aici la PIE *ane- „a respira, a sufla” ( lat. animus , v. irl. anāl „duh, spirit”, sued. anda „spirit”, dar şi rus. вонь „duhoare” ).

Proto-altaicul *ṑńè „şaman, spirit” pare asemănător ca formă şi înţeles. I se menţionează însă ( cf. starling.rinet.ru )”descendenţi” doar în familiile mongolă, tungus-manchu şi japoneză ( japonez oní „diavol”, nanai un- „a şamaniza”, mongol oŋɣon „spirit al strămoşilor” ).

Din radicalul nostratic mai provine proto-dravidianul *vēnd- „rege, zeu”.

*

O variantă mai puţin probabilă ar fi ca „Oana” să fie coradical cu lat. „Venus”, din PIE *wenǝ- „a dori, a iubi” ( v. ind. vaní- „dorinţă”, germ. Wonne ).

*

O origine neelucidată au numele celtice Onna, Oona, dar şi latinul Honorius ( honorem, honos).

Turcofilii :) se pot gândi de ex. la proto-turcicul *ȫn- „a creşte, a se ridica”.

Din PIE *ān- „faţă, gură, a observa” ( v. ind. āná- „faţă, gură”, gotic anst- „bucurie, mulţumire”, v. norv. unna „favoare, dragoste”) poate proveni de asemenea un nume de persoană, nefiind exclus nici *ān- „inel” ( fr. anneau ).

Multe posibilităţi, puţine sau inexistente atestări istorice în favoarea uneia sau alteia.

Anunțuri

10 comentarii »

  1. „Gaulish: OINO do tri petor pempe suekos sextam oxtu nau decam”
    Deci și prin urmare, adică și pe lîngă care, Oana înseamnă „Primuța”- în viață, în școală sau parcare..unde vrea dînsa!
    Acum pricep și eu ce însemna de fapt OINENSI; erau o mlădiță britolagă probabil, cu impresii de întîietate. Asta dacă nu erau și producători de vinarț că mai e o rădăcină celtică apropiată.

    Comentariu de Albu — Ianuarie 31, 2011 @ 7:36 pm | Răspunde

    • Nu e exclus, nici dovedit :) că Onu este The One.
      Personal, nu cred.

      Sensul lui „unu” este mai degrabă cardinal ( unul- doi ), nu ordinal ( primul – al doilea).
      În latină primul născut era Primus, nu Unus.

      Comentariu de Roderick — Februarie 1, 2011 @ 8:22 am | Răspunde

  2. PIE *wenǝ- “a dori, a iubi” ar putea da oană, dar ar însemna că tracii păstrau acest *w neschimbat ca vocală lungă sau scurtă,un simplu u. Greaca antică l-a păstrat astfel pînă în evul medieval sau sfîrșitul antichității, apoi l-a palatalizat în v. La fel și dacii..aveau dawa/daua sau dava?
    – „a dori, a iubi” sînt două acțiuni intim legate în toate limbile moștenitoare spațiului tracic și cred că a dat vreo două sau trei seturi de cuvinte.
    alb. do – to want, to love, to like (se folosește și la formarea timpului viitor)
    rom. a voi/a vrea(lat.volere), arom.vrută (iubită)

    Poate că și tracii au inscripționat pe inelul de la Erezevo(sec.IV) acel „nerene” însemnînd „dragoste,iubire”.
    IE *nar- „wish, striving” (Proto-Baltic: * nar-a-c, * nar-ē-vb.- want, wish : lit.noreti- want, wish, desire, will, have, love)
    – NUR, nuri, s. m. (Pop. și fam.) Calitate a unei femei de a atrage, de a plăcea (unei persoane de sex opus) prin farmecul, drăgălășenia, grația ei; p. ext. aspect atrăgător al unei femei; vino-ncoace. – Din tc. nur. Nu pare să vină din turcă, n-ar avea sens: http://en.wiktionary.org/wiki/nur#Turkish
    Depinde acum și de sensurile luate în gr.antică, căci nu pricep o iotă; ce înseamnă „prostioarele” scrise de rușii ăia pe „site”.
    Privitor la *eiw, cred că în tracă w nu se traduce în v cînd se găsește în interiorul cuvîntului. Cînd e în față ar putea da un v, însă cînd e precedat de o consoană.. ???
    *eiw putea da și pentru traci un derivat al unei culturi de viță de vie (sălbatică) ca la armeni și latini. Poate e chiar auă!
    aúă f. (lat. uva). Ps. S. Poamă, strugurĭ. Azĭ. Olt (Dolj). Un fel de strugurĭ cu boabe micĭ și dese.
    Iovă(salcie)

    Comentariu de Sorin5780 — Iulie 22, 2012 @ 7:28 pm | Răspunde

    • Auă poate fi direct tracic iar Aedava să-l conțină. S-a mai făcut o confuzie cu adv. lat ad-(către, la) c-ar fi păstrat în corespondentul său românesc a-, păstrat dialectal, însă tracii îl aveau în chiar forma a înainte să vină latina în Balcani.

      Mă gîndeam la oinensii ăștia; ce ar fi ca tracii să fi avut un coradical al gr.onos(asin)?
      Se crede că ar fi pre-grec, dar eu cred că poate fi tracic la origine și IE în același timp.
      Vine din IE *on- „load, burden” , iar urecheatul a fost domesticit special în acest scop, ca purtător de poveri.
      Cea mai arhacă formă tracică ar fi *onyo(-s)- drept „purtător de poveri” sau mai simplu spus cărăuș, ca apoi, parcurgînd acea metateză a lui iota (specifică tracilor-geto-dacilor, grecilor și daco-românilor), să devină oyno.
      De aici parcursul latinizării cu sufixul -ensis se ajunge la „oinensis”.
      Chestiunea asta cu *onyo ar fi similară celei enunțate de S.Olteanu privind „kinoubolia”: http://soltdm.com/langtdm/phon/metayota.htm
      dacic *obula(măr/mere) > adj.ubolya (asemeni mărului) și metatezat în *ubolya.

      Măgarul pare să vină din lat.onager/onagrarius < gr. ὄναγρος (“wild ass”), from ὄνος (“ass”) + ἄγριος (“wild”).
      – alb.gomar pare foarte apropiat de semiticul himaar ( http://en.wiktionary.org/wiki/%F0%92%80%B2#Sumerian ), iar dacă ne aducem bine aminte, latinii au luat *asinus din Asia Mică(poate armeanul aș). Cum ar fi ca tracii să fi împrumutat și ei un termen, semitic de data asta, odată cu animalul respectiv? La o dată mult mai veche decît latinii, evident.
      Așa cum știm, tracii nu aveau consoane aspirate, deci himaar ar putea fi transformat în ghimar/gomar. Asta ar însemna că noi, daco-românii, avem forma metatezată. :))
      Pe net e dată o altă posibiltate interesantă: IE mark- http://en.wiktionary.org/wiki/magar#Etymology

      Comentariu de Sorin5780 — Noiembrie 24, 2012 @ 1:46 pm | Răspunde

      • Referitor la acest dacic kinouboila (cireașa/mărul-câinelui), simt că ar mai fi multe de completat. Am amintit deja alb.vollë, vallë- „sorb-apple”, iar *kinou- pare destul de clar, deși transpunerea sa centum poate fi înșelătoare. http://en.wiktionary.org/wiki/vall%C3%AB

        Dar sufixul „-ou” e cel important. M-am gândit mai demult că ar putea fi suf. posesiv, la fel ca cel din inscripția tumulară (tracică) a regelui Seuthes dedicată soției. Paralele slave și grecești sunt cunoscute, dar dacă acest sufix evoluase semantic?
        Exemplu modern: „Bântău, toponim explicat prin regionalismul „bânt“, formă depreciată din „bent“ (scobitură de apă, scochină, râpă). În accepţia locuitorilor, numele ar însemna „loc ascuns“. ”
        S-ar ajunge tot la ideea de măr câinesc(sălbatic) precum e dat în link: „ [..] while the dog (or wolf) shows that the plant grows in the wild”.
        Forma reconstruită a etnonimului *Obulenses, ( din localitatea *Obula), ar putea conține prefixul o- „la” (luat din lb.slave la noi) despre care s-a scris undeva aici pe blog.

        Comentariu de Sorin5780 — Septembrie 25, 2014 @ 6:35 pm | Răspunde

    • http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpiet&text_number=++3166&root=config

      NOREÁ, norele, s. f. (Bot.) Barba-împăratului. Norele sau frumoase-de-noapte cresc pe la munte. ȘEZ. XV 93. Foicică trei norele. TEODORESCU, P. P. 451

      Comentariu de Sorin5780 — Ianuarie 30, 2017 @ 2:01 pm | Răspunde

      • noreá f., pl. ele (d. nor, fiind-că’n zilele noroase și noaptea nu-șĭ închide florile). Munt. Zorea.

        Atunci de ce puii mei îi mai spune și ”zorea”? :) Oare pentru că în tracică semnifica același lucru?

        Comentariu de Sorin5780 — Ianuarie 30, 2017 @ 2:06 pm | Răspunde

        • De ce îi mai spune și zorea? Asta nu e tot.
          În Muntenia nu doar noreaua se numește zorea, ci și invers, adică zoreaua se numește norea:

          ”zoreá f., pl. ele (cp. cu rus. zoră, leuștean, cu rut. zórĕa și zorĕá, stea, cu span. azorella, o plantă umbeliferă, și azarolla, ar. az-zorur, fructu unuĭ pom razaceŭ). Mold. Munt. Un fel de volbură cu florĭ marĭ viŭ colorate care se deschid spre seară și se închid cînd arde soarele (ipomoea purpúrea, cu varietatea convólvulus tricolor). – În Munt. și noreá.” (Scriban)

          Comentariu de Roderick — Ianuarie 30, 2017 @ 2:44 pm | Răspunde

      • „mother goddess Noreia near Liebenfels
        De Bernardo Stempel proposes to break down her name as *nor-icī and to translates it ‘the powerful, vigorous, strong or courageous one’.1582 If this etymology* is correct, the goddess Noreica might have originally been a protective goddess, possessing martial aspects and embodying courage at war and strength in battle. This could explain how she later personified and protected the province and its institutions.”

        Veica Noriceia: Veicae Noriceiae A. Poblicius D. l. A[–] P. Postumius P. l. Pau(…) coir(averunt)
        *weik-ā, that is ‘the one of the battle’,1586 from an IE root *weik meaning ‘to vanquish’ and denoting “the ideas of both battle and wonder-working” according to M. York – it can be related to Irish fíoch, ‘ferocity’.1587. In view of this etymology*, it can be suggested that Veica is a war-goddess embodying and presiding over the fighting.

        https://en.wikipedia.org/wiki/Noreia
        http://theses.univ-lyon2.fr/documents/getpart.php?id=lyon2.2009.beck_n&part=159193

        Regatul Norricum antic e numit după taurisci (celtic taur, munte) amestecați cu illiri.
        https://en.wikipedia.org/wiki/Tauern

        Comentariu de Sorin5780 — Ianuarie 30, 2017 @ 3:34 pm | Răspunde

  3. […] postări mai vechi (https://hroderic.wordpress.com/2010/09/05/duhuri-din-munti/ , https://hroderic.wordpress.com/2011/01/31/oana/) numele unei ”căpetenii a zmeilor” din Munții Apuseni, Ionele; părerea mea era (și încă […]

    Pingback de Ion Vântul | Istoriile lui Roderick — Iulie 10, 2015 @ 2:10 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: