Încă o ipoteză “eretică”. Desigur, însă, ea nu mă face mai dubios decât până acum.
*
Este remarcabil faptul că dacii “tarabostes” sunt îmbrăcaţi, pe Columna traiană, ca preoţii lui Mithra. Organizarea statului dac a fost, probabil, hierocratică ( vezi şi aici ), liderul unei comunităţi fiind un preot tarabostes.
Nu e exclus ca acest preot să fi devenit judele românilor şi chiar să se fi numit astfel, ori cu un nume asemănător.
Rădăcina acestui nume poate fi PIE *g’hew- (*g’hōw-) “a turna, a oferi o libaţie” ( v. ind. juhóti “a sacrifica”, hótar- “depunător al unei jertfe”, avest. zaotar “preot” ).
Ne putem gândi şi la rădăcina *dyew- ( care în lat. a dat Juppiter ), posibil la originea rom. jupân ( “Diupaneus” ).
În această ipoteză, organizarea societăţii rurale româneşti descinde direct din cea dacică.
Istoriile lui Roderick 
Ar fi un fel de dublet al lui VĂTAF ( S.Paliga: vātes “prophet, seer” (a possible loan from Proto-Celtic *wātis, Gaulish ουατεις). A possible, but uncertain, cognate is Sanskrit api-vat- “to excite, awaken” ) iar etimologia Jiului ne dă și dovada existenței unei răd. pentru apă și implicit ..libația(DIEGYLIS numele unui rege caen).Asta dacă putem specula că face legătura asta precum spunea Pușcariu(?), poate chiar cu Gildava de pe Vistula sau Gilopara(?); eu îl văd ca moștenire latină, dar asta e părerea mea.
Remarc aici și alternanța VODĂ și VĂTAȘ. Nici nu știu dacă le putem pune pe seama unei diglosii dialectale și nu ca moștenire slavă(vodă).
Sorin Paliga avea dreptate cu acel Vetespios, doar că nu a continuat raționamentul său ca să acopere și BADE/badea. Doar el menționează că încă din antichitate erau două variante..VETESPIOS și BETESPIOS. Comunitățile pastorale l-au perpetuat pînă azi și nu cred că pînă la venirea slavilor l-ar fi pierdut.
Curios cum se reinventează unele instituții!
Comment by Ion Albu — February 1, 2011 @ 1:39 pm |
Nu ştiu dacă cineva a remarcat TAUROCTOMIA de pe coiful de la Coţofeneşti !?
http://coifuri.blogspot.com/2007/10/blog-post_9341.html
Comment by Giovanni il romeno — February 4, 2011 @ 10:08 pm |
sau poate era un… BERBEC !?!?
Comment by Giovanni il romeno — February 4, 2011 @ 11:38 pm |
… atunci avem de-a face cu… cavalerii danubieni , cu 500 de ani înaintea lui DECEBAL ?
Comment by Giovanni il romeno — February 4, 2011 @ 11:41 pm |
Aici (http://www.scribd.com/doc/39525815/Mithra-in-Dacia) scrie că mitraismul a fost adus în Dacia de romani !? Păi dacă avem acest coif anterior cuceririi romane, nu cumva trebuie să facem alte ipoteze ?
Comment by Giovanni il romeno — February 4, 2011 @ 10:15 pm |
… scuzaţi-mă că sunt off-topic, dar mă interesează opinia d-voastră
Comment by Giovanni il romeno — February 5, 2011 @ 12:19 am |
În primul rând, scuzele de rigoare tuturor pentru lipsa mea de reacţie din ultima vreme. Voi încerca să răspund la comentarii … cândva.
Indiferent de unde a pătruns cultul mithraic în Dacia, mi se pare sigur că el nu s-a înfiripat pe un teren gol ; desigur că el preia mentalităţi, concepţii religioase, ritualuri preexistente.
Comment by Roderick — February 7, 2011 @ 6:46 pm |
Eu nu exclud nici întâietatea carpato-dunărenilor în „lansarea” acestui cult. Pe coiful de la Coţofeneşti (sec. IV î.C.), se află o reprezentare tipică a mitraismului, numai că în loc de taur, se află un… berbec. Motivul sacrificiului animal, se găseşte şi la Cavalerul Trac (Cavalerii Danubieni ?), cu „variaţiile” : dragon, mistreţ. De remarcat reprezentarea unor animale „zodiacale”.
Comment by Giovanni il romeno — February 8, 2011 @ 7:13 pm |
> De remarcat reprezentarea unor animale „zodiacale”.
Te referi la zodiacul chinezesc? Acela are ca animale oaia (berbecul), dragonul, porcul (mistrețul).
Comment by sabinus — February 9, 2011 @ 7:18 pm |
Fiecare vede pe cer… ce recunoaşte. Cert este că cerul este „acelaşi” pentru toţi, în toate timpurile, diferite fiind… punctele de vedere. Eu cred că cineva ne-a transmis cunoştinţele despre stele şi eventual influenţa lor asupra noastră. Astfel, şi Zodiacurile, ca şi Religiile, pleacă de la CEVA, ce se „particularizează” pe parcurs.Scuze reînnoite pentru deviaţia de la topic ! :)
Comment by Giovanni il romeno — February 9, 2011 @ 8:15 pm |
P.S. Eu cred că DRACO este un DRAGON, ci nu un cap de LUP cu terminaţie de ŞARPE.
Comment by Giovanni il romeno — February 9, 2011 @ 8:20 pm |
Nu e clar dacă într-adevăr capul dragonului era de lup.
Cred că asocierea dintre daci şi lupi a fost supralicitată.
Comment by Roderick — February 16, 2011 @ 12:40 pm |
sunteti niste amatori
Comment by mihai — May 7, 2011 @ 1:14 pm |
Mihai, în dreapta sus e scris cu majuscule un “AVERTISMENT” ; pentru cei ca tine şi nu numai.
Comment by Roderick — May 8, 2011 @ 4:51 pm |
IE*y[e]udh- „to fall upon, to attack, to shake”
galezul udd(lord *i̯oudhi̯os)
lat.iussus- commanded, ordered, having been ordered
Putea da și un termen dacic de conducător militar, care să fie substituit de lat.iudex (ius-lege/ dico- zic). Mă întreb de ce n-am păstrat reg.jude(primar) în locul neologismului primar? Oare avem nevoie azi de un titlul care-și arogă întîietate într-o societate sau jude, om care vorbește în numele legii, după dreptate(ius, justus)? :)
Sînt un pic ciudate derivatele urm. dar nu lipsite de sens: a judeci(vb.a elibera) și judecie(libertate), jude(om liber)
Comment by sorin5780 — December 13, 2012 @ 11:50 pm |
Am notat mai demult o formulă bizară pentru lider în osetină și mă întrebam dacă ar putea avea un înțeles similar în dacă, ținând cont de influența scito-sarmatică asupra tracilor începând cu sec.VII sau VI î.d.Hr.
”arm -*ærin, ældar and dial. digor. ærdar (master, prince, lit. “hand-holder”) < arm-dar” http://samlib.ru/m/mansurow_m/opyt_etimologii_nazvanij_porogov.shtml
Mă gândesc la romanizatul Diupaneos/Diurpaneus. https://hroderic.wordpress.com/2009/09/16/jupan/
Nu e alb.dorë (mână), nici *dʰen- (“flat surface, board, sheet, area, palm of the hand”), dar ar putea fi gr.δῶρον (dôron, “hand's breadth, palm, as a measure of length”), δάριν (dárin, “span”). https://en.wiktionary.org/wiki/տարի#Etymology
https://en.wiktionary.org/wiki/%CE%B4%E1%BF%B6%CF%81%CE%BF%CE%BD#Ancient_Greek
Dacă elitele se considerau viță zeiască și sunt argumente solide că era cazul, atunci Diur(paneus) s-ar putea asemăna cu lat.dīvus (Old Latin deivos) sau alb.zot cf. IE *dyḗws. https://en.wiktionary.org/wiki/divus#Etymology
https://en.wiktionary.org/wiki/zot#Albanian
Poate *diur- era de fapt *djór-, căci apare și în numele dacice o astfel de alternanță, dar mă gândesc la sufixul *-r̥ /*-ens.
https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/-r%CC%A5
ex: *wódr̥ ~ *wod-én- ”apă” sau *méh₂-r̥ ~ *mh₂-én- ”mână”, *péh₂wr̥ pl.*ph₂-wén-s ”foc”.
Problema este că ar fi trebuit să avem genitivul (cu *-n-) dacă este bitematic. Altă ipoteză ar fi să avem tema IE respectivă (*dyew- ”to be bright, to shine”) și sufixul adjectival *-ros. Ar putea avea același înțeles cu denumirea elitelor sud-tracice, zybithides.
Alb. din “to break (of dawn), di ”(Tosk) to dawn (daylight)” cf, (probabil) cu Dinogetia, o cetate de la răsărit.
Am enumerat în trecut mai multe exemple unde apare un r infix în cuvinte (corjan-cojan, coajă-coarjă, arjun-ajun, zârnă-zână, *boarșe-*boașe, argestru-agestru, cersăla-cesăla). Uneori mă întreb dacă e un r infix cu adevărat sau dacă e parte din temă asimilat la un moment dat.
Mai demult discutam despre n.pers.Zotikos (rom.Zotică), un nume de martir sanctificat din Sciția Minor, care se menține până în evul mediu în unele părți din Moldova. Unii îl consideră un nume dacic. Oare poate fi explicat ca un derivat cu *-tek-? Vezi în link:
*dyutkós (“celestial, heavenly”) (+ *tek- (“to obtain, receive”)
Proto-Indo-Iranian: *dyukšás
Proto-Indo-Aryan: *dyukṣás
Vedic Sanskrit: द्युक्ष (dyukṣá) ”celestial; heavenly; shining; brilliant”
https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/dyew-
Comment by Sorin — March 17, 2023 @ 8:44 am |
zătór (-oáre), s. n. – Țîță întărită a scroafei. – Var. zătorci, f. pl. Sb., cr. zatore (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 470). În Banat și Olt.
IE *g’hew- (*g’hōw-) (cred că am mai produs odată radicalul și articolul ”Zât”)
Nu există acest sens (mamelă) la sârbi sau croați.
Ar mai fi și jubre (erupție, spuzeală; zgârbă, bubă, zgrăbunță, pușche), care, dacă nu e maghiar, trebuie conectat cu zâmbre(bubulițe la gură).
http://dexonline.ro/lexem/z%C3%AEmbre/204944
„A face zâmbre” (probabil se referea la bale odată). Originalul ar putea fi *zumre, de unde avem despicarea lui [m] în [mb]. A mai fost un caz de [b] infix între m și r (articolul despre țâmbră > *k’am- woolen shirt), deci s-ar putea să avem o nouă regulă fonetică.
zoală, zoaie (ucr.zola- cenușă), zoli, zoarcă, zorcăi, zărăsti (a se rătăci).
zolít adj. (d. zolesc 1). Bz. Mălaĭ zolit, mălaĭ amestecat cu apă (ironic despre o mămăligă nu destul de fĭartă)
zătun,zătulă sunt slave, dar cine știe ce concurență aveau în dacică!
Comment by Sorin5780 — April 17, 2014 @ 12:07 pm |
Este oare posibil ca *diur să fie aceiași temă ca acest (pseudo-)slavic Daurentius, Dauritas? Cel puțin așa sugerează autorul primului link. Pentru mine, acest apelativ sau nume slavic (Dauritas) are o oarecare sonoritate baltică. Să fie acești antae parte a unei aristocrații de origine baltică sau germanică?
http://www.academia.edu/1140859/The_Slavs_political_institutions_and_Byzantine_policies_ca_530-650_
https://www.revolvy.com/topic/Daurentius&item_type=topic
http://www.illinoismedieval.org/ems/VOL15/curta.html
Doar goticul daur (eng.door) și vechiul prus. dauris am găsit, deci e posibil ca *dauritas să însemne un fel de curtean, ceva în sensul rom.vornic (sl.dvorniku) , deși nu rețin dacă acesta avea și atribuții militare.
https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/d%CA%B0wer-
Are un aspect vest baltic, cu siguranță. Același radical putea da un termen pentru forul conducător al sclavenilor și antior; dă termenul general lit. dvaras (proprietate), deci un der. din acesta ar putea fi logic, cu trimitere la NP Duras, Diurpaneu.
https://en.wiktionary.org/wiki/durys#Lithuanian
https://en.wiktionary.org/wiki/dvaras#Lithuanian
Comment by Sorin5780 — June 7, 2017 @ 6:50 am |
Diurpaneus, identificat fie cu Duras fie cu Decebalus, este cel care conduce atacul dacilor. Mă întrebam dacă nu o fi de fapt un titlu militar ( PIE dhour – to move quickly, to attack, cf starling.rinet.ru), un cap al armatei cum era lat. Imperator. Parcă galul Brennus nu era un nume, ci tot un titlu.
Comment by Roderick — June 8, 2017 @ 2:32 pm |
Și Diurpaneus și Decibalus/Decebalus apar de mai multe ori în onomastica tracică, dar numai al doilea are șansele cele mai mari să fie un apelativ cu sens militar, deși presupun că era ceva mai mult de atât. Adică era declarat omul providențial, atins de zei și poate chiar numit de zei/zeu.
După cum s-a văzut, apare ca nume personal în Moesia Inferior (înainte de celebrul rege dac), probabil printre geto-dacii ”răpiți” din Muntenia și colonizați la sud de Dunăre, eveniment ce probabil înlesnește mai târziu ocuparea Munteniei de către Roxolani.
Întrebarea este care era forma tracică a numelui Decebalus. Traducerea mea era ”fruntea (=alb.balli) dacilor”, cf. alb. ballë, dar nu se potrivesc declinările, nici nu apare geminata /ll/. https://sq.wiktionary.org/wiki/ball%C3%AB
https://en.wiktionary.org/wiki/ball%C3%AB
Gen.pl. (masc.) are altă terminație în albaneză decât în NP Dece-balus, deci poate că prima temă nu era la genitiv. Dacă ambele teme ar fi albanoide, var. Deci-balus ar fi gen.sg. (masc.), iar Dece-balus gen.sg. (fem.), dar e posibil ca *dece- să nu se traducă “dacilor”, ci să fie un simplu determinant adjectival. Poate conform cu Sb. дичан (dičan = onorabil) discutat mai demult (9), nu cu Decius, var. dial. pentru lat.decimus (al zecelea..fiu născut).
https://en.wikipedia.org/wiki/Decimia_(gens)
cred că-n latina clasică, Decaeneus se citea Decaineus.
Comment by Sorin5780 — March 30, 2019 @ 8:11 am |
Mateescu enumeră câteva ”nime” cu tema *dur- : Δούρας, Durazis, Duris(s)es, Dorison, Δόριζος, Δορύπολις, Βενδί-δωρος și topon. Δουρίες, Δουρότελις, Durostorum, Doruturmei. https://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/149728/1/BCUCLUJ_FG_BAL249_1924.pdf
Primele două surprind pentru că eu cred că sunt nom.Duraʣ și gen.sg.Durazis. Am dat câteva declinări grecești și latine unde o africatele [ʦ] și [ʣ] devin s la nominativ, în schimb la genitiv erau separate de o vocală. Nu cumva Dekibalis și Duras aveau câte o africată la final, nu o spirantă s sau o palatală ș? Probabil Dekibalis poate fi conectat cu acuzativul Dekibalim, iar Berzobim pentru Berzobis, dar nu avem *Duram. Dacă aveau totuși o africată, care ar fi fost acuzativul?
Exemplu: Lat.spōns f sg (gen. spontis), strīdēns, (gen. strīdentis), unde -ēns < *ents, sau gr. -ις (-is) f. cu gen. ιδος (Lat.-idus). https://en.wiktionary.org/wiki/-%CE%B9%CF%82
Dacă *-ds- devine *-ss- și în cele din urmă la alb.-sh-, oare nu se întâmplă același lucru și cu un sufix dacic *-Vds? Având un repertoriu stufos de africate, printre care și [ʣ], mă întreb de ce n-au transformat *ds în ʣ. Nici n-ar fi vorba de o ”transformare” 'per se' fiindcă dentala sonoră nu se poate separa de spiranta sonoră z.
Ἕλλην (Héllēn, “Greek man”) + -ις (-is) → Ἑλληνίς (Hellēnís, “Greek woman”)
După exemplul ăsta, nu m-ar mira ca sufixul dacic -is să fie exact același sufix din topon. Carpis, Caucis cu gen.*Carpidas și Caucidas. Încă mi se pare ciudat un locativ *-is, dar *-is din *-iʣ ar avea sens dacă trimite la *carp- sau *carb ”vultur” și *cauc- ”munte”, ”deal” sau chiar ”înălțime”
Vezi și acel Carpidai cu trimitere la un topon. Carpis (*Carpiʣ) sau la un etnonim Carpii. Nu mai zic de hidronimele tracice Carpis și Alpis din afara Daciei, cele mai vechi hidronime traco-dacice atestate. Dar nominativele Naparis, Araris, Sagaris, cu accent pe prima silabă, oare ce genitiv aveau. Sunt curios să aflu cum le asimilează grecii în limba lor. Poate l-au asimilat acestui suf.-is, la fel ca istoricii și lingviștii noștri, cu oarecare cunoștiințe de greacă istorică.
E posibil ca însuși Duras să nu aibă un d inițial (decât dacă era un albanoid dj) în alte variante ale acestui nume, ci o africată ʣ, dacă var. Durazis/Zurazis indică spre un *djuraʣ sau djuraʦ din *dhewr-. Să nu uităm că alternanța între Alb.-th și -dh din temele lor indică genul, masculin și feminin, dar [ʦ] și [ʣ], ca paralele dacice, s-ar putea să nu se mai potrivească (cu albaneza).
Vezi alte posibile exemple: Zurobara, cf. declinării la genitiv al unui NP Zuras (vezi Marcodava cf. gen.unei teme *markas), Diurpannais/Diurpaneus. Cred că toate astea au o temă comună, iar centrul era probabil mai conservator, având o pătură cultivată de Daci, care ar considera fonetismul cu dz ”țărănatec”, iar cel cu dj mai elevat, mai corect. În trecut am presupus ceva în contul fitonimului prodiorna (*pra-/*prā-diurna?) ca ”întăritor”.
Am observat citind pleiada de nume tracice a lui Mateescu că alternanța între d, di și z că ar putea avea un numitor comun și nu indică mereu o palatală IE *ǵ(ʰ).
Mă uit la fiecare genitiv din link și nu văd un tipar comun, semn că tracii aveau mai multe afixe IE moștenite, fiecare cu declinarea sa: „Zιπᾶς, cu forma " unică de genitiv Ζιπᾶνος”, ” Mucatra', genitiv Mucatre, praepositus în leg. VΙΙ Claudia”, ”Σιτάλκου, genitivul numelui trac de origină regală Σιτάλκης, Σιτάλκας”, ”Ζιω-πῆς, genitivul -πῆνος”.
Oare Zipãs trebuie reconstruit *Zip-ãns? Vocalele astea lungi nu par să emuleze pe cele latine (-ōns, -ēns), unde lungesc vocala tematică printr-o compensare a unei modificări a terminației.
M-am gândit și la gen.-u cf. nom.sigmatic tracic, -as sau *-æs, și nu-l pot compara decât cu Lit.-as, gen.sg. -o. Indiferent cum se pronunța nominativul lor sigmatic, *-ăs, un bizar *-as sau *-æs, consider că gen. -u este identic cu cel lituanian. După cum observă și Mateescu, o și u alternează ”în draci”. Pare fosilizat în toponimie (Petro-, Marco-, Zuro-) și ”evoluat” sau ”stricat” în uzul de zi cu zi.
Următorul exemplu ar putea confirma ceea ce spuneam mai sus: ”Ναρίς (genitiv Ναρίδος), fiu al lui Κόλλουθος (Grenfell-Hunt, The Oxyrh. Papyri, II, no. 245, 4)”.
Comment by Sorin — May 11, 2023 @ 8:08 am |