Tineri furioşi

Numele italian “Furio” îl aminteşte pe Marcus Furius Camillus , cel care i-a alungat pe gali din Roma.

Mă gândeam dacă nu cumva, printr-un capriciu sau fatalitate metafizică a istoriei, numele lui Burebista – cel care s-a angajat într-o “reconquista” a Daciei, împingând înapoi tot nişte neamuri celtice,  e legat etimologic de cel al gintei Furia.

Vechea formă a nomen-ului este Fusius.

Dacă admitem ( după I.I. Russu ) că “Bur-” provine din IE *bhu- “a umfla”, ca v.ind. bhū́yas-, bhū́ri- “bogat, mult, tare”, cred că nu e exclus ( fonetic ) ca şi numele latine Fusius, Furia să provină din aceeaşi rădăcină.

*

Mi-ar plăcea ca numele lui Burebista să fie legat de un cuvânt care ne-a rămas:

“búră (-ri), s.f. – 1. (Înv.) Furtună. – 2. Ceață; burniță. – 3. Chiciură. – 4. Aburi, vapori. Origine incertă. Cihac, II, 34 și Densusianu, Rom., XXX, 275, explică acest cuvînt prin sl. burja „furtună”, cf. bg., rus. bura, sb. bura „vînt dinspre nord” (Berneker). S-a observat, dimpotrivă, că acest cuvînt apare în alte limbi, cf. gr. βορέας, , lat. bŏreās, dalm. bura, ven. bura, toate cu sensul de „vînt dinspre nord” cat. boira, „ceață”, lituan „búris” „aversă”, alb. borë „zăpadă”, ngr. μπόρα „vînt puternic” (cf. tc. bora, cu același sens). Pentru der. romanici al lat. bŏreās, cf. Pușcariu, ZRPh., XXXVII, 112; REW 1219; Menéndez Pidal, RFE, 1920, p. 34; Skok, ZRPh., XLIII, 195. Simultaneitatea acestor cuvinte a făcut să se invoce existența unui vechi cuvînt balcanic, pe cînd, alți cercetători consideră că rom. trebuie să provină din lat. În stadiul actual al cercetării, orice explicație nu este decît ipotetică.” ( DER )

Un rege get ca un zeu al furtunii, Boreas al grecilor …

Din PIE *bhAur- “furtună” ar proveni sl. burja şi lat. furō , furor ; desigur şi rom. bură, burniţă .

Din PIE *bhūr- “a se mişca repede” – v. gr. phǖráō “amestecat”, v. ind. bhū́rṇi- “neliniştit, furios”.

Dacă aceasta ar fi ( ? ) originea lui “Bur-“, totuşi numele nu poate fi înţeles decât prin prisma celui de-al doilea formant: – bista. Pus de I. I. Russu în legătură (probabilă) cu numele tribului Bistonilor, ar proveni din IE *weis- “a creşte, a odrăsli” .

Dacă numele lui Burebista are de-a face cu “bura”- furtună, atunci -bista ar putea proveni din PIE *wek’ “a voi” ( v.ind. váṣṭi “a voi, a comanda” , vaśitva- `libertate a voinţei’), sau PIE *weyǝ- “forţă, putere” ( lat. vīs – putere, tărie ; v. ind. váyas- “energie, vigoare” , véṣati “a fi activ” ) ori *weye- “a conduce” ( v. ind. veti “a merge, a conduce” , lit. vãjus ” a conduce” ).

( În treacăt spus, rom. viscol are etimologie necunoscută ( în DEX ). Ar putea proveni din rădăcina *weye- ( ca şi lit. víesulas ‘vârtej de vânt, furtună, uragan’, let. viẽsuls ‘vârtej’ ) ori *(a)wē- ( ca şi “vânt” ). )

Atrage atenţia, oricum, asemănarea formantului final al numelor lui Burebista şi Ariovist ( neelucidat nici ultimul ).

*

Cele de mai sus propun, desigur, doar câteva variante etimologice ( nu neapărat cele mai probabile).

Domeniul speculaţiei poate fi vast.

Ca exemplu (foarte) improbabil, dar posibil: nu e exclus ca PIE *wēir- ” ornament metalic”  ( la originea engl. wire , lat. viriae “brăţară metalică”) să stea la originea a ceea ce e transcris ca “Bure”, fără să fie clar ce vocală ( vocale ) reprezintă acel “u”; Boire-bista ar putea însemna “îmbrăcat în metal/podoabe” ( dacă “bista” ar fi legat de lat. vestis , IE *wes “a îmbrăca” ). Vezi celebrele brăţări dacice…

Originea lui Bure- într-o rădăcină desemnând furtuna ori furia ar fi potrivită cu (supra-)numele unui războinic, revendicându-se dintr-o ipostază distructivă a unui zeu celest.