Istoriile lui Roderick

Iulie 9, 2012

Pintilie călătorul

Filed under: Panteonul Dacic,Traco-geto-dacii — Roderick @ 11:34 pm

Un personaj din mitologia populară, identificat cu Sfântul Pantelimon; este fratele mai mic al Sfântului Ilie.

„De la Pantelimon se călătoreşte vara, e începutul toamnei; atuncea iese cerbul din apă şi apa se răceşte; atunci se schimbă crângurile, cele de vară cu cele de iarnă şi se întâlneşte iarna cu vara, zice:  De‑amu te duci tu vară, vin eu iarnă!” 

„Pintilie călătorul însoţeşte în călătorie vara şi totodată o roagă să vină şi la anul următor tot aşa de mănoasă ca în cel precedent. ♦ E bun pentru a călători cu bine şi cu noroc. ” 

http://www.antenasatelor.ro/traditii/4288-calendarul-traditiilor-populare-27-iulie.html )

De ce este numit „Pintilie călătorul” ? Probabil că numele Sf. Pantelimon are, prin prisma unei etimologii populare, ceva de-a face cu călătoria, aşa cum Sf. Foca ocroteşte de foc.  Ar putea semăna cu vreun cuvânt dispărut însemnând călătorie sau drum, probabil din PIE *pent- „way” (v.ind. pánthā „`way, path’, avest. pantānǝm, „cale, drum, spaţiu, loc”, v.gr. pátos „cale” , v. prus. pintis „cale” ).

Având însă, ca şi Sf. Ilie, atribuţii meteorologice -legând sau dezlegând ploile-, Pintilie (poate într-o formă prezumtivă *Bintilie) ar putea reflecta PIE *band- „picătură” (v.ind. bindú- „strop”, irl. buinne `curent, val’, numele divinităţii ilire Bindus -zeu al unui râu, posibil lat. fons Bandusiae – cf. Pokorny).

În ce măsură e posibilă o corespondenţă fonetică exactă între un ilir Bind- şi un autohton românesc (?) Pint- nu pot să-mi dau cu părerea. Lingvistul bulgar Decev afirma existenţa unor mutaţii consonantice în tracă ( b > p , d > t , g > k); e contrazis de I.I. Russu, în „Limba traco-dacilor”.

Anunțuri

13 comentarii »

  1. E posibil ca „Pintilie” să însemne şchiop. Un indiciu este dat de unul din numele lui, anume „Sfântul Ilie cel şchiop”.

    Alt indiciu important apare într-un colind din Ţara Lăpuşului, pe care l-am amintit demult aici:

    „-Păcurari, păcurărei,

    Cotaţ şi de-a mele oi

    Că io di-aicea duce-m-oi

    Pă munţî iştea pustii

    La oile pintilii

    La oile cele şchioape

    Nime să nu mă mai cate. “

    Comentariu de Roderick — Iulie 13, 2012 @ 2:21 pm | Răspunde

    • Şi î.a.c. etimologia lui „Pintilie” mi se pare la fel de greu de desluşit.

      Poate fi legat de „pinten”. A fost explicat altfel decât m-am gândit:
      „pintilíe, adj. – (despre cai) Cu pete albe la pinteni: „Pă munții iștia pustii, / La vite pintilii” (Bilțiu 1990: 120). – Probabil din pinten (sl. petino „călcâi”).” ( Dorin Ştef, Dicţionar de regionalisme şi arhaisme din Maramureş ), deci sinonim cu „pintenog”

      Poate fi legat de lat. paenitet ( > penitenţă ), deci dintr-un PIE *pēy- „to damage”, din care provine gr. pē̂ro „cu un defect fizic”.

      Poate fi legat de lit. pjauti „a tăia”, deci din PIE *pēu- „to hew” ( Pokorny )

      Poate să aibă o înrudire străveche cu „ciut”, „ciunt” – ital. ciotto = şchiop ( cu etimologie necunoscută )

      Poate proveni din PIE *pand- „curved, crooked” ( lat. pandus „îndoit, curbat” )

      (rădăcinile PIE – cf. starling.rinet.ru )

      Comentariu de Roderick — Iulie 13, 2012 @ 3:10 pm | Răspunde

      • Mă întreb dacă pintenog nu e de fapt o compoziție între *pente și *nog, adică călcîi și gheară .
        IE *(o)nogh- „nail (anat.), claw, hoof” trebuie să fi dat un derivat și dacilor, dar care formă, cea satem a balto-slavilor sau centum a celților, latinilor și grecilor cu metateză.Mai e și cea indiană care pornește de la un *(o)nokh.

        Acest Pintilie ar putea fi un idol al drumeților, fie ei negustori sau păstori, deci ar fi logică derivarea din IE pent- way. Poate chiar e un sinonim cultic al dacilor ce se asemănă cu lat. pontif(la origine însemna„bridge-maker”).
        Interesantă suprapunerea între sfîntul Pantaleon/Pantaleimon/Pantelimon și un nume dacic probabil.Aceeași confuzie fortuită între Dacia(ulterior probabil Docia/Dochia) și sfînta Evdochia.
        Evident că această haină creștină n-a îndepărtat deloc substanța păgînă a miturilor, fie ele păstrate și într-o formă mult diluată de sens azi.
        Etimologia lui pintilie(adj.) mi se pare forțată(?) un pic.Dacă originalul semnifica călcîi, derivările sînt automat pinten și pată albă la partea inferioară a piciorului? Nu e posibil să avem o a doua rădăcină IE?

        Comentariu de sorin5780 — Noiembrie 13, 2012 @ 5:49 pm | Răspunde

    • pantanóg, -oagă, (pintenog), adj. – (Ref. la cai) Cu semn alb la piciorul drept; cal însemnat (Bud 1908). – Din sl. pentonogŭ, din sl. peto „piedică” și noga „picior” (DER).
      O definiție la fel ca cea dată de tine și din același dicționar.Poate chiar se traduce „călcîi + picior”.
      E o particularitate ciudată la moroșeni care se aseamănă cumva cu greaca antică: alăturaea unui t la p acolo unde cuvîntul IE original n-are așa ceva sau uneori, greaca produce o metateză aducînd t din margine lîngă p.
      IE *(s)per- (Arm-Gr pt-)- wing, feather _ gr.ptero-n
      Citat din dicționarul lui Dorin Ștef „Zâcé bătrânii: «măi, sămănați orz, săcară, să aveți ș-on ptic de ptită mai bună»; când ai avut ptită de săcară, ai fost domn. (…) Sămănam hrișcă șî săcară șî orz șî mestecam cu mălai și făcem ptită; era mai bună dacă erau amestecate” (Memoria 2004: 39).
      pitalágă, -e, (pt’itălagă), s.f. – Prepeliță;
      O fi asta vreun semn că grecii antici și substratul maramureșean au ceva în comun pe linie indo-europeană,e o coincidență sau e cumva influența stratului pre-IE?
      E o regulă și aici? Văd că graiul maramureșan nu se dezice de particularitatea sa, ba chiar pare generalizată cumva.O fi o influență a literelor e, i , ca un fel de palatalizare a lui p? Această literă „pt” ar fi a patra africată din repertoriul nostru.
      http://ro.wikipedia.org/wiki/Consoan%C4%83_africat%C4%83
      Dintre toate popoarele europene pare-se că noi am avut cele mai multe africate. Să fie un semn că majoritatea genetică a țării noastre a fost mult timp de tipul pre-IE, paleolitic? Eu încă nu înțeleg cine a inițiat satemizarea indo-europenilor.Să fie oamenii paleoliticului care au fost indo-europenizați de grupul anatolian emigrat spre Caucazul de nord și Ucraina, iar cei care fac parte din centum să fie un grup foarte puțin contaminat de aportul genetic pre-IE.
      Satemizare au și jumătate dintre uralici, ba cred că și parte din turci.
      Deci poate fi vorba la noi de o populație care genetic era numeroasă, dar prin elită a fost tracizată. Folosirea africatelor în locul spirantelor poate fi influența lor minoră.Poți schimba o limbă cu alta, dar accentul și literele rămîn.

      Comentariu de sorin5780 — Noiembrie 14, 2012 @ 9:14 am | Răspunde

      • Palatalizarea labialei p era puternică și-n Crișana, deci poate chiar e influența substratului dacic (pag.32) :
        http://octavianblaga.files.wordpress.com/2011/03/graiul-final.pdf

        La fel de interesantă e și palatalizarea lui m în „mn” prezentă din Maramureș pînă la aromâni sau alternanța d/g specifică zonelor vestice..
        H protetic se pare că era și el prezent în cîteva părți din Muntenia, Oltenia și chiar în Hațeg http://www.romlit.ro/hasta
        semn că povestea Harap-Alb vine din Muntenia. :)
        Dar e prezent și la albanezi : hark > lat.arcus, alb.harmëshor(reg.harmăsar) > lat.admissarius.
        Cred că acest h protetic e influența substratului getic cu precădere și poate fi comun cu al albanezilor numai prin faptul că spațiul lor de formare era adiacent cu al nostru. Dacă nu e o relicvă arhaică proto-IE, cum aveau neamurile IE anatoliene (hitiți, luvieni), atunci ce să fie oare?

        harcî (var.hîrcî)- „peiorativ pentru om, animal nesăţios, flămând” (alb.hark) se potrivește cu harcă, animal mitologic al apelor din Maramureș
        Mă bucur că a mai observat cineva că „abia” nu vine din lat.ad vix, ci are etimologie necunoscută. (pag.49)
        – acârtă΄ri, var. acătă΄ri, (posibil relicvă de gen), adj. inv., de obicei la comparativ, 1. (despre lucruri) bun, frumos, de seamă 2. (despre oameni) vrednic. IE *kar- dear, lover??

        Comentariu de sorin5780 — Noiembrie 18, 2012 @ 3:08 pm | Răspunde

    • https://en.wiktionary.org/wiki/mpij

      Comentariu de Sorin5780 — Iulie 5, 2017 @ 2:45 pm | Răspunde

  2. […] Revin, deci, la Pintilie Călătorul. […]

    Pingback de Când iese cerbul din apă « Istoriile lui Roderick — Iulie 28, 2012 @ 9:25 pm | Răspunde

  3. Penteleu este un masiv în județul Buzău http://www.rezervatie-penteleu.ro/html/relief/11

    Penteleu se aseamănă cu Pantaleon (leu- leon, în terminație)

    Comentariu de sabinus — Noiembrie 16, 2012 @ 8:17 am | Răspunde

  4. „Pă munţî iştea pustii

    La oile pintilii”

    „Oi pintilii” sunt şi muflonii, oile sălbatice. Au picioarele albe de la genunchi în jos. Incredibil :) cum nu mi-am dat seama până acum.


    http://en.wikipedia.org/wiki/Mouflon

    Comentariu de Roderick — Noiembrie 20, 2012 @ 6:35 pm | Răspunde

  5. Apropo de nume antice, e posibil oare să fi păstrat un sufix tracic pînă azi fără să ne fi dat seama? E vorba de sufixul „-ea” folosit extensiv la crearea de nume: Petrea, Costea, Spirea, Mitrea, Medrea, Calea
    http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1102
    http://soltdm.com/sources/inscr/ezerovo_r.htm

    Înțeleg că primul nume tracic conține „desinenţa tracă de nominativ –æs (scrisă [εας]) („-eas”) ” , iar terminația celui de-al doilea nume (-ea” din Nerenea) ar fi un genitiv tracic.
    Eu nu știu acum, Petrea de exemplu ar fi de fapt un patronimic la genitiv, adică fiul unui anume Petre sau conține acea „desinență tracă de nominativ” (cum ar fi lat.Ovidius, Octavianus).
    Cum arătam într-un comentariu trecut, mai multe nume medievale românești conțin desinența genitivului slav la patronime românești medievale și moderne „-a” : Brata, Buga, Flora, Fota, Grava (din dicț.onomastic al lui Constantinescu).
    Concluzia ar fi că ori noi n-am încetat să folosm sufixul gentival trac or l-am reîmprumutat de la slav (eu nu prea l-am văzut la bulgarii sau rușii cu care am lucrat).

    Comentariu de Sorin5780 — Noiembrie 22, 2012 @ 4:57 pm | Răspunde

    • Toponime terminate în sufixul „-ae”: Boutae, Tapae.. și atît! :)
      Cred că e vorba de un adjectiv în fiecare caz.

      Comentariu de Sorin5780 — Noiembrie 22, 2012 @ 11:33 pm | Răspunde

    • Numele Andrea ar desemna fiul lui Andre. La italieni Andrea este nume masculin (http://de.wikipedia.org/wiki/Andrea_Bocelli), iar la români Andreea este nume feminin

      Comentariu de sabinus — Noiembrie 23, 2012 @ 9:17 am | Răspunde

      • La noi ar fi fost Îndrea sau Undrea, conforme cu transformările specifice limbii române din mileniul întîi d.Hr.. Chiar nu știu dacă în epocile mai vechi era vorba de un genitiv românesc cu acel sufix, paralel cu cel slav. Oficial știu că acel genitiv slav e datorat slavonei, dar e posibil să-l fi avut și noi
        Era doar o idee care mi s-a părut interesantă pe moment citind cîteva articole despre nume vechi românești. Fiind o fire impulsivă arunc toate ideile care-m vin în eter. Peste 70% din mesaje conțin prostii, deci nu mă luați prea în serios. :)
        La italieni ca la italieni, n-re legătură cu româna. Mi s-a părut întotdeauna că Andrei și Andreia ar fi formele corecte.

        Comentariu de Sorin5780 — Noiembrie 23, 2012 @ 4:44 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: