Şleau şi sâlhă

Şleau– un cuvânt foarte “încurcat”, conţinând, cred, multe contaminări; aici mă refer la următoarele sensuri:

“șleau¹, șlei, s.m. (înv.) 1. ulm. 2. copac bun de foc (porumbar, stejar etc.). ” (DAR)

***

“Şleau” cu sensul de “porumbar” provine, cel mai probabil, din PIE *sleyǝw- “sloe, plum(-tree); plum-blue”; engl. sloe , germ. Schlehe, cu care îl pune în legătură DEX:

“ȘLEAU³, șleauri, s.n. Pădure cu arbori de specii diferite. – Cf. germ. S c h l e h e.” (DEX 98 )

*

Un cuvânt care seamănă cât de cât cu rom. şleau şi înseamnă ulm este magh. szil , szilja ( szilas – pădure de ulm ), cu origine uralică ( *śala  , finl.  salava , jalava “ulm” ). “Şleau” nu pare însă un împrumut direct al magh. szil ; ar putea fi intermediat de altă limbă, ori mai degrabă un vechi împrumut uralic într-o limbă IE.

Există, însă, şi alte posibilităţi. E probabil, bizar să mă gândesc la înrudirea lui “şleau” cu gr. peléā, pteléǟ  “ulm”, OHG fëlwa “salcie”, din PIE *pelew- .

Ş- în loc de p- e într-adevăr ciudat. [Ar putea să nu fie singular, cf. şaltău “mlaştină” – slav *poltī < PIE *pAlǝ-  “to pour, to flood” ( dacă nu cumva “şaltău” provine din magh. , cf. tó – tău, lac ).]

“Şleau” ar putea proveni, cred, din PIE *pelew- prin intermediul unei limbi germanice vechi (gotică?) , în care în locul IE p- este f-.

[“Ciudăţenii fonetice” asemănătoare pot să mai apară, cred (prin contaminarea dintre cuvinte, de ex.) . Interesant pare şi

“șúlpe, șúlpi, s.f. (reg.) 1. vulpe. 2. femeie de moravuri ușoare.” (DAR)

Să fie acest cuvânt influenţat de “şo” (din formula “şo pe el”), după S. Paliga înrudit cu lit. šuo “câine” ? Ori reprezintă cuvântul autohton pentru “vulpe” ?]

*

“Şleau” ar putea fi înrudit chiar cu lat. ulmus , din PIE *^elem- ( slav *jьlьmъ, m.irl. lem ), dar î.a.c. ar trebui să fie *şleam.

“șleámuri s.n. pl. (reg.) așchii, surcele; scurtături. ”  ( DAR )

Poate că mai vechiul *şleam a devenit cumva “şleau”.

***

“sâlhă s.f. (reg.) 1. pădure deasă de copaci tineri; hățiș. 2. brad alb; pădure de brad; sihlă.” ( DAR )

“síhlă (-le), s.f. – (Trans., Mold.) Desiș, pădure tînără și deasă. – Var. sîhlă, țihlă, țîhlă, Trans. silhă, sîlhă. Sl. sŭchlĭ„rămuriște” (Candrea). Legătura cu lat. silva (Philippide, Principii, 140; Șeineanu, Semasiol., 148; Tiktin) este improbabilă. – Der. silhui (var. sîlhuietic), adj. (Trans., des, plin de hățișuri); silhiș, s.n. (hățiș); sihlos, adj. (des). Din rom. provine rut. syhlja (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 403; cf. Bogrea, Dacor., IV, 846). ”  ( DER )

Ar putea reflecta PIE *k’ol-  “thorn, awn, a k. of thorny plant” , cu lit. šilas “pădure de molid”, let. sila “pădure de conifere”.