Istoriile lui Roderick

august 19, 2012

Un nume al ştiucii

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 8:15 pm

E vorba de

MÂRLIŢĂ s. v. știucă.” din Dicţionarul de sinonime al lui M. Seche.

Un cuvânt care seamănă mult cu merlucius, un peşte răpitor oceanic, care se odihneşte uneori în congelatoarele românilor.

 

(sursa imaginii: wikipedia)

Nu am găsit o explicaţie satisfăcătoare pentru originea numelui său.

Francezul merlan este în engleză whiting  (Merlangius merlangus).

Numele latin al ştiucii, lucius ( PIE *leuk(‘)- ) provine dintr-un radical probabil legat (cf. starling.rinet.ru ) de *leuk  „to shine; white, bright”.

În aceeaşi idee, „mârliţă” şi „merlan”=”whiting” ar putea proveni, ca şi alte nume de peşti, din PIE *mer-2 „to shimmer, shine” (în dicţionarul lui Pokorny).

„Mârliţă” poate fi un cuvânt în care -iţă este altceva decât sufixul obişnuit în limba română.

 

 

Reclame

19 comentarii »

  1. more, interj. – Măre: „More, voinicule” (Antologie 1980). „Apoi zicem more la un om tare frumos” (Papahagi 1925). – „Mi se pare a fi schimonosirea lui măre!” (Țiplea 1906).

    Poate fi și IE *mer- bright, light, clean (frumos), lat.merus. În trecutul foarte vechi al zonei, luciurile de apă erau foarte numeroase în Maramureș, multe mlaștini și rîuri etc.
    De asta cred că IE *mer trebuie să fi numit cîte ceva pe acolo, dar azi s-au pierdut, renumit ori nu mai știm înțelesul.
    Chiar și moroșan cred că-i mai vechi decît orice presupusă migrație din sud a nu știu ce daci de pe Mureș; avea un înțeles limpede și foarte larg cunoscut. Azi nu mai spune nimic!

    Latin: merus,-a `unmixed, pure, just, pure, genuine, unadulterated ‘
    de aici și moroșenii noștri în comparație cu ceilalți daci forțați să accepte coloni de diverse origini s-au numit probabil „cei curați, neaoși, nepoluați de sîngele sirian,celtic,roman”? :)
    (ex.colonii traci asudecensi, lai și bessi din Dobrogea, antagonizați de geții autohtoni deposedați de pămînt).
    Probabil că am putea găsi în glosarele dialectale și alte derivate.

    Comentariu de Sorin5780 — august 27, 2012 @ 1:01 pm | Răspunde

    • “Apoi zicem more la un om tare frumos” (Papahagi 1925)

      Moroșan este format din două cuvinte: more și oșan, care ar însemna „oșan frumos”

      Mureș ar putea însemna „cel mare” (adică apa cea mare), dar și „frumosul”. Putem să facem o comparație cu termenul „mușat”, care înseamnă „frumos” (aromână, posibil și la moldoveni)

      Măritat și a mărita este posibil să aibă originea în acest „more” („măre”)

      Măritat ar fi însemnat „înfrumusețat”, „devenit frumos”

      Comentariu de sabinus — august 28, 2012 @ 5:04 am | Răspunde

    • >>>>>>>>>>>>>>>IE *mer- bright, light, clean (frumos), lat.merus>>>>>>>>>>>

      Atunci povestea cu merele de aur are un sâmbure de adevăr. Ea nu s-ar referi la proprietățile terapeutice ale fructelor respective, ci la faptul că sunt fructe luminoase, curate, lucioase (coaja unora este lucioasă și reflectă lumina soarelui)

      merus – măr

      Tot de la „merus” luminos / lucios avem mărgăritar (perlă) „măr – găritar”, dar și mărgea

      Comentariu de sabinus — august 28, 2012 @ 12:58 pm | Răspunde

    • MORÓI s. v. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune

      Termenul de moroi este astăzi unul negativ, dar în trecut se pare că era unul neutru spre pozitiv, și probabil desemna sufletul omului. Se știe că sufletul este partea cea mai frumoasă a omului, și de aici și denumirea de „frumos” sau de „moroi”

      Sau, în altă ordine de idei, sufletul este lumina din interior a omului (când iese din trup, sufletul se vede ca o lumină difuză)

      Comentariu de sabinus — august 28, 2012 @ 1:08 pm | Răspunde

    • alb. „More interj.- a vocative particle used in a call to a man. Other variants: mre, bre, ore; feminine forms: moj,mori.(vore in italo-albanian). The same interjection is used in all balcanian languages. The origine of more may be one of the aoristic forms of marr (Camarda- gr.orao- to see)”

      Comentariu de Sorin5780 — aprilie 24, 2013 @ 12:01 pm | Răspunde

  2. Am fost săptămîna trecută în Deltă la pescuit și am auzit cu urechile mele localnici care spun mîrliță la știucă. Răpitorul ăsta nu e foarte lucios ca aspect, pîndește din stuf și se precipită asupra peștilor de jos în sus.
    Am prins vreo trei exemplare frumușele, dar captura cu care mă pot mîndri au fost doi avați măricei.

    Delta n-a fost mereu locuită de lipoveni. Sînt o populație mai recentă decît românii și asta e consemnat istoric. Probabil că am lăsat și noi o moștenire lexicală distinctă încă din timpul latinizării geților.Poate există undeva vreo monografie care tratează special acest subiect, al lacurilor, bălților și peștilor.

    Comentariu de sorin5780 — septembrie 17, 2012 @ 11:51 am | Răspunde

    • După unii cercetători o parte a stră-românilor a locuit în zona bălţilor Dunării (altădată foarte întinse), oarecum adăpostiţi de năvăliri. Aşa s-ar explica şi originea lui „pădure” în lat. „paludem” – mlaştină.

      Prezenţa românilor în zona bălţilor mai e datorată transhumanţei, bălţile fiind locuri de iernat. În timp, în aceste adăposturi de iarnă s-au înfiripat sate.

      Comentariu de Roderick — septembrie 22, 2012 @ 11:21 pm | Răspunde

  3. Legate sau nu de ”mârliță” mai avem câteva nume de pești:

    ”MORLÁUCĂ s. v. grindel, molan.” (DAR)
    ”morlói s.m. (reg.) pui mic de somn (pește).” și chiar
    moroi = nume de pește de baltă. (DAR)

    Morlaucă= grindel, molan trimite spre o conexiune sigură: germ. Schmerle = grindel, molan ( vezi http://de.wikipedia.org/wiki/Bachschmerle )

    Etimologia cuv. german este neelucidată; un interesant articol în germană – http://www.oefg1880.at/fa/fischnamen/16fischnamen_schmerle.pdf menționează ca posibilă rudă și rom. ”Zmorla” ( smorlă, reg. din Moldova):

    ”CÂRĂ s. (IHT.; Cobitis aurata balcanica) (reg.) sacagiță, sfârlă, (prin Bucov.) sacăucă, (prin Mold.) smorlă.” (Sinonime, dexonline.ro)

    ”Câră” are ca sinonim lituanianul kirtiklis; originea IE (f. probabil comună celor două nume) este, cred, incertă ( Poate PIE *(s)kerǝ-, *kert- ”to cut” ? – ”Under the eyes there is a two-pointed spike, with which the fish can inflict a painful sting.” – http://en.wikipedia.org/wiki/Spined_loach ; ori *(s)ker- ”to spring, to run”, cf. zvârlugă = câră )

    Smorlă/morloi ar putea avea la origine -ca și germ. Schmerle – PIE *smerw- ”butter, marrow” -probabil cf. senzației pe care o dă peștele ținut în mână?

    Un alt nume german al grindelului – Zirle, legat de vb. Zirlen ”to move rapidly back and forth” amintește (?) sinonimele rom. ”zvârlugă” și ”vârlan”.

    Comentariu de Roderick — noiembrie 24, 2013 @ 10:56 pm | Răspunde

    • Din PIE (s)ker-2 ”to spring, to turn” (= *(s)ker- ”to spring, to run”) provine -după Pokorny- un nume de pește, gr. σκάρος.

      Specia Sabanejewia balcanica (câră) trăiește doar în bazinul Dunării, Mariței și în câteva râuri care se varsă în M. Egee (fishbase.org). E foarte probabil un cuvânt autohton.
      Pe lângă cele spuse mai sus, e posibilă originea numelui peștelui într-un adj. coloristic (din PIE k̂ei-2, ker-6 ori k̂ē-ro- -v. dicț. lui Pokorny).

      Comentariu de Roderick — mai 17, 2016 @ 6:27 pm | Răspunde

  4. V.Orel propune pentru Alb. mlyç, mlysh (=știucă) un compus lat. *maris lūcius (știucă de mare). Foarte probabil ca mârlița să fie doar cu puțin mai conservatoare fonetic (mai vechi *mărluță?).
    Încă un ihtionim romanic!

    pag.109> https://books.google.ro/books?id=xvKH56aT5mEC&pg=PA106&lpg=PA106&dq=phonetic+transformations+from+proto-albanian&source=bl&ots=UhTJvAlKeV&sig=G3SjP0XUY3JpnZH7nWw_z-mk7lQ&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwjViLGs-IPcAhUiOJoKHVz4DiIQ6AEIJzAA#v=onepage&q&f=true

    Comentariu de Sorin5780 — iulie 4, 2018 @ 9:24 pm | Răspunde

    • Părerea lui. Tot el menționează că Meyer compară cuvântul cu it. merluzzo (v. merlucius mai sus), ori Çabej propune ca etimon lat. lucius și atât (ceea ce pare mai logic).

      Am trecut peste sensul de ”oaie aptă pentru împerechere” al lui ”mârliță” (din ”a mârli”).

      ”mârlóg, -oágă, s.m. și f. (reg.) animal slab sau bătrân.”
      ”mârlói s.m. (reg.) animal mic, urât.” (DAR 2002, dexonline.ro)

      ”tîrla-mîrla adv. v. BRUSC. DEODATĂ. FULGERĂTOR. INSTANTANEU. ODATĂ. REPEDE. SCURT. SUBIT.” (dexonline.ro, Sinonime)

      Sb. mrlje ”pată” e și el de luat în considerare.

      De la *maris lūcius la mârliță ar fi cale lungă. Fonetic, ”a” rămâne ”a” (în ”mare”), ci devine ț doar în aromână (luțire în loc de daco-rom. lucire), în rest nu mai țin minte. Sigur, mârliță poate fi o formă coruptă.

      Cel mai firesc ar fi ca mârliță să fie un diminutiv de la *mârlă (mierlă??). Lat. merula era nu doar mierla, ci și un pește marin.

      Comentariu de Roderick — iulie 5, 2018 @ 7:05 am | Răspunde

      • Probabil ca lucius ar fi devenit *luță, la fel cum socius devine arh. soțu (fem.soție) sau Lat.lutea, luteus devine arom.luț ( „prunc, copil din flori, bastard” NP Luța, Luțai) sau alb.lucë (noroi, nămol).

        Pentru albaneză, Orel explică mai sus (în link) cum dispare [r] din anumite cuvinte latine sau moștenite.

        Comentariu de Sorin5780 — iulie 5, 2018 @ 7:28 am | Răspunde

        • Da, mai avem și ”ață” de ex., dar ar fi ciudat să avem ”a luci”, ”luceafăr” din lat. lūcifer și un *luț din lat. lūcius.

          Și mai e o problemă: lūcius apare de fapt în latina târzie. E atestat la Ausonius (c. 310 – c. 395), în ”Mosella”.

          Un nume sigur latin al știucii este ”lup”.

          Comentariu de Roderick — iulie 5, 2018 @ 9:37 am | Răspunde

          • Avem -ț- dintr-un pretonic -ciu- sau -cia- Latinesc, apoi nu contează unde-i istoric atestat prima sau singura oară (râul Mosella, Franța?) căci apare și-n Italiană, Spaniolă sau Franceză. Nu spune nimic despre întinderea pe care era cunoscut.

            Străromâna avea un areal mult mai extins: spre sud pe ambele maluri ale Dunării și peste munții Balcani, spre vest depășea Tisa spre Dunărea mijlocie pe alocuri, iar spre nord aveam Pocuția și Maramureșul istoric. La est probabil atingeam Prutul cel puțin și ambele maluri ale Deltei Dunării, unde probabil s-a păstrat acel mărliță (știucă-de-mare zic eu).
            Prin Banat și prin Muntenia păstram legătura cu Imperiul suficient să preluăm cuvinte care apar mai târziu în Latină.

            A (stră)luci, lucer (luceafăr), luced au accentul pe terminație. Asta face să se păstreze fonetismul mai bine.

            Comentariu de Sorin5780 — iulie 5, 2018 @ 10:14 am

          • E interesantă prezența cuvântului în spaniolă. După wikipedia (?) peștele nu este nativ în pen. Iberică. În Spania este introdus în anii 50 și invaziv.

            luced nu are accentul pe terminație :)

            Comentariu de Roderick — iulie 5, 2018 @ 3:37 pm

      • ”a” rămâne ”a” în ”mare”, dar în compoziții unde accentul nu cade pe ”a” ar fi devenit ”ă” (și mai apoi ”â”). Accentul la mârliță e pe ”i” , dar cum am mai spus, curios că nu se păstrează ”u” din lat.lūcius!

        mărliță f. știucă mică. [Și mârloae; origină necunoscută].

        E o știucă-de-mare (Belone belone euxini) despre care s-a mai discutat aici pe blog, numită și zărgan sau țipar-de-mare. https://hroderic.wordpress.com/2014/04/23/zorcan-si-sinet/

        Nu-i vom da de cap acum. Pentru denumirile albaneze se pot propune și alte explicații, mai ales dacă nu cumva mëlysh este originalul fonetic. După cum am arătat cu alte ocazii, ”ë” aton tinde să cadă.
        https://en.wiktionary.org/wiki/mlysh#Etymology
        https://en.wiktionary.org/wiki/mëlysh#Albanian

        Supoziții: coradical cu rom.mălin sau *mel- ”to portrude, to project”, ”to appear, come up” (de unde avem și dac.mal sau moldă) sau lat. mullo, -āre ”a coase” și mullus ”chefal”.
        De aici probabil și sensul de ”stupid person, pinhead” sau cel de știucă, privitor la botul ascuțit (vezi și Eng.pike, destul de revelator). A se reține acel ”pinhead”; cred că face aluzie ori la microcefalie, ori la deformarea craniană practicată de unele triburi antice (kushani, avari, sarmați). Așa am propus o explicație și pentru căpcăun, dincolo de ideea cap-de-câne: cap gol (*căun, *găun, din lat. cavinus) sau țuguiat (greco-romanul conus). Nu am considerat microcefalia pentru că apare rar sau deloc la noi.
        https://dexonline.ro/definitie/microcefalie

        Vezi și art.Mulliare: https://hroderic.wordpress.com/2014/09/29/mulliare/

        Comentariu de Sorin5780 — iulie 5, 2018 @ 8:08 am | Răspunde

    • Cf. *maris lūcius este francezul morue, „de l’ancien français morlue, composition du breton mor (« mer ») et de l’ancien français lus, luz (« brochet »), du latin tardif lūcius” (https://fr.wiktionary.org/wiki/morue).

      În schimb din acel lat. merula (ca nume de pește), ar proveni fr. merlu, merlan: ”De l’ancien français merlus, merluche, de l’ancien occitan merlus, du latin merula.” (https://fr.wiktionary.org/wiki/merlu#fr).

      Comentariu de Roderick — iulie 5, 2018 @ 7:24 am | Răspunde

      • Aceeași origine în lat. merula o are desigur și it. merluzzo.

        Comentariu de Roderick — iulie 5, 2018 @ 9:39 am | Răspunde

  5. Pârâul Merlului (știucii?) se varsă în Someșul Mare (pag.57)

    https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/12/Alexandru_D._Xenopol_-_Istoria_românilor_din_Dacia_Traiană._Volumul_2_-_Năvălirile_barbare_-_270-1290.pdf

    Mai e un râu Sorca (sl.soroca =ciocănitoare) și Borșa (bors-borșul) explicate cu destulă fantezie de către autor. Xenopol m-a mai dus în eroare odată cu Cotmana/Cotmeana (cot =pisică) și am zis poate e alt nume al râsului (cu suf.augmentativ), dar e și asta o fantezie.

    Cred că explicațiile sale sunt naive. Nu știu de unde le scoate, nici nu cred că spune în carte. Pentru Sorca – soroca n-am auzit să aibă și sensul de ciocănitoare în niciuna din limbile slave, iar borș pentru Borșa e prea naiv să fie luat în seamă.
    Aduce totuși câteva hidronime care ar putea oferi multe informații interesante. Știm că slavii ocupă și redenumesc multe nume dacice și romanice în aval, dar la munte se păstrează mai bine cele dacice și latine.
    Vorbește la un moment dat de râul Holod (Crișana), numit mai sus de Luncasprie ”Vida”. Cred că am mai discutat cândva acest relict. Îl asemănam cu Vedea olteană ca etimologie (o culoare daco-albaneză), dar ucr.holod n-ar putea fi apropiat lat.avidus. Fantezistă și părerea asta! ”a” accentuat ar fi trebuit să se păstreze, de aceea cred că-i dacică denumirea. V-a trebuit văzut ce mai înseamnă holod în limbile slavice. Nu pare a fi slovac sau ceh cu forma asta, ci mai degrabă rutean.
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Râul_Holod
    https://en.wiktionary.org/wiki/avidus#Latin

    Vezi și Pitsa (tot slav cf. lui Xenopol). Oare e legat de alb.pis (murdar), top.Piscabara, adj.piscoș (mag.piszok = dirt, filth)?
    https://dexonline.ro/definitie/piscoș
    https://en.wiktionary.org/wiki/pis#Etymology
    PIE *peyḱ- (“spot, color”), proto-germ. *faihaz (=colored, decorated), rom.păstru, păstrugă, etc.

    Diverșii afluenți Râșca (riscati-alerga) din nord-vestul țării au sens doar ca adjective (râuri repezi). Vezi toponomizatul râșcă aici:
    http://cis01.central.ucv.ro/litere/onomastica_lexicologie/revista_scol_2008/elena_sodolescu-silvestru.pdf

    Comentariu de Sorin5780 — iulie 7, 2018 @ 10:03 am | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: