Istoriile lui Roderick

Octombrie 20, 2012

Muntele Purgatoriului

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 11:18 pm

În geografia lumii „Divinei Comedii” a lui Dante, Pământul apare ca o sferă; în centrul emisferei boreale, cea accesibilă oamenilor, se află Muntele Sion. Emisfera australă, alcătuită în întregime din apă şi interzisă oamenilor, are în centru Muntele Purgatoriului, la antipodul muntelui Sion.

Lângă muntele Purgatoriului ar fi ajuns Ulise -conform mărturisirii sale din „Infernul” dantesc-  în ultima lui călătorie, navigând dincolo de Coloanele lui Hercule (Gibraltarul), spre asfinţit şi apoi spre miazăzi, vreme de cinci luni. Era un munte cenuşiu, ce părea mai înalt ca oricare altul; o furtună s-a iscat însă şi a scufundat corabia.

*

Mă întreb dacă legenda acestui munte de la antipozi are, cumva, un substrat real; există, într-adevăr, un munte în mijlocul Oceanului Atlantic de Sud, la 2816 kilometri de cel mai apropiat continent, Africa: insula Tristan da Cunha , cea mai întinsă din micul arhipelag omonim.

O insulă rotundă, nimic altceva decât un munte vulcanic ridicat la 2062 m deasupra nivelului mării.

Fireşte, ea nu se află tocmai la antipodul muntelui Sion.  Se găseşte la latitudinea aproximativă de 37° 7 min S , în  timp ce muntele se află la 31°46 min N. Ar fi interesant de calculat „longitudinea” insulei din punctul de vedere al Divinei Comedii, pentru care izvorul Ebrului este la 90 de grade spre vest, iar gurile Gangelui – la 90 de grade spre est de Sion.

Dante a scris „Divina Comedie” între 1308 şi 1321. Oficial, insula Tristan da Cuhna a fost descoperită în 1506, de către navigatorul Tristão da Cunha. Dar, dacă putem bănui că marinarii fenicieni s-au aventurat în antichitate până în Americi, am putea presupune şi că insula a fost cunoscută din timpuri mai vechi, fiind la originea legendei muntelui de la antipozi, din mijlocul mării interzise pământenilor.

(sursa imaginilor – wikipedia)

Anunțuri

3 comentarii »

  1. Purgatoriul e o minciună catolică, o erezie complet în afara învățăturilor creștine. Alighieri fabulează și el, nu văd de ce faci periplul ăsta geografic cînd toată opera aia e ficțiune, produsul imaginației.

    Comentariu de sorin5780 — Octombrie 24, 2012 @ 9:27 am | Răspunde

    • Ce coincidență, chiar acum vorbește la radio un preot despre rătăcirea numită purgatoriu. :)

      Comentariu de sorin5780 — Octombrie 24, 2012 @ 9:38 am | Răspunde

    • Nu prea are a face. Şi pentru mine, creştin ortodox, ideea purgatoriului se poate numi erezie.
      Bănuiesc însă că Dante nu a inventat muntele de la antipozi, după cum nu a inventat geografia terestră pe care o prezintă, ci a preluat de undeva ideea existenţei lui, integrând-o în contextul dogmelor catolice. Din punctul de vedere al lui Dante, existenţa acestui munte nu era o fabulaţie, ci un fapt concret.

      Comentariu de Roderick — Octombrie 25, 2012 @ 11:23 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: