Istoriile lui Roderick

Decembrie 11, 2012

Moşie

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 10:50 pm

Există posibilitatea ca rom.  moşie să reflecte IE u̯es-1 „to stay, live, spend the night” (în dicţ. lui Pokorny).

Fonetic, e atestată în tracă alteranţa m/b; Russu admitea ca origine posibilă pentru „Bendis” IE *u̯ed- „a vorbi”, iar numele zeiţei apare şi cu varianta Mendis.

Semantic, din IE  u̯es-1 provin toch. A wṣeńńe „tabără”, v.pers. ā-vahanam „spaţiu de locuit”.

Din aceeaşi rădăcină, v.ind. vā́stu „site, ground, building, dwelling place” mă duce cu gândul la rom. baştină.

báștină (-ni), s.f. – Proprietate moștenită (spre deosebire de bunurile dobîndite). – Mr. bașnă. Cuvînt rom. presupune un sl. *baština, de la bašta „tată” (DAR), de unde trebuie să provină și bg. baštin „patrimonial”, baštinija „patrie”, sb.baština „proprietate”, alb. baštinë. Totuși, Miklosich, Slaw. Elem., 14; Alb. Forsch., I, 15; și Fremdw., 77, consideră cuvîntul străin în sl. – Der. băștinaș, s.m. (autohton, indigen).” (DER)

E uşor de observat similitudinea (formă, sens) dintre baştină „proprietate moștenită” şi a moşteni.

Am mai scris că din răd. PIE *west- „hearth” ar putea proveni rom. vatră. În dicţionarul lui Pokorny, lat. Vesta (numele zeiţei) apare ca derivând tot din u̯es-1.

*

În ipoteza de mai sus, rom. moş poate sau nu să fie legat de moşie. Pentru răspunsul afirmativ ar înclina faptul că „Moşii” sunt îngropaţi în moşie, având în  conştiinţa populară rolul unor spirite protectoare ale locului.

E posibil însă ca moş să aibă o altă origine; dacă m stă în locul unui b, ar putea fi corespondentul lat. avus (şi deci al rom. auş), din PIE au̯o-s  „grandfather” , transformarea fonetică fiind probabil similară celei care a dus la bunbunic din lat. avunus.

Engleza are şi ea un cuvânt oarecum similar, cu origini neclare, boss ” from Du. baas „a master,” M.Du. baes, of obscure origin. If original sense was „uncle,” perhaps it is related to O.H.G. basa „aunt,” but some sources discount this theory.” (etymonline.com)

O altă origine posibilă este, cred,  PIE mē-3 „to measure” ,  mē-to- „an” (let.  męts  „perioadă de timp”). Ar fi poate cf. alb. moshë „vârstă”, cu care este comparat deseori rom. moş şi, semantic, etimologiei din DER (lat. annōsus „încărcat de ani”)

După DER, „compunerea cu stră- (v. strămoș), care nu apare decît în elementele tradiționale, arată sigur că-i vorba de un cuvînt latin”.

Aş menţiona însă o altă posibilitate (desigur, dubioasă), anume ca stră- din strămoş, străbun să reflecte de fapt PIE *strū- „old (man)”, forma actuală a cuvintelor fiind datorată contaminării cu acel stră- din lat. extra.

Pentru „moş” s-au propus însă multe etimologii, domeniul discuţiilor fiind aici cu adevărat vast.

3 comentarii »

  1. Cred că de multe ori ar trebui să căutăm o explicație pentru [ș] în cuvintele dacice. Când nu e deloc evidentă progresia sa prin RUKI înseamnă că avem o formă sincopată sau altă transformare necunoscută încă.
    De exemplu daș- miel (coradical cu alb.dash- berbec) vine dintr-un dacic *dauso-s/n (IE *dheusom *dhousom- „living thing”), are loc transformarea lui [s] în [ș] datorită lui [u] („RUKI sound law”), abia apoi cade u și ne rămâne acest foarte rar regionalism daș.

    Sunt diferențe mari între proto-albaneză și limba dacică, dar și multe congruențe. Se pare că atât noi, cât și albanezii am putea moșteni sincoparea unor consoane din cuvintele cu mai multe silabe: alb.rrush(struguri) din proto-alb. *(s)rāguša , coradicale gr.ρώγα (róga)-poamă, strugure, lat.fraga (căpșună; de urmărit și etimologia lat.frimbia/traco-rom.stramă). Numele orașului ilir Ragusium (var.Ragousa, Ragusa) poate conține forma primară a lui rrush.
    Aici are loc o evoluție asemănătoare celor din latina dunăreană spre română (caballus > *caalu, deși poate fi și autohton acum): *(s)rāgușa > rrush. La noi însă nu s-a procedat la fel ca-n alb.deoarece grupul IE*sr nu dă [rr] ca în proto-alb., ci introducem un t ca-n tracică și astfel avem un dacic *stroga(-uri), poate chiar un arhaic *srāgā. Alt exemplu de sincopare: „alb. dēt (mare), from archaic dejt, dejët (Arbëreshë), from Proto-Albanian *deubeta, from pre-Albanian *dʰéubetos, enlargement of Proto-Indo-European *dʰeubos ‘deep’ (compare English deep, Lithuanian dubùs).”

    Acum mă întorc la moș: alb.moshë- vârstă > „Proto-Alb. *mātusā, from *māti „timp” (cf. modern mot). De aici ar fi ușor de imaginat *moușa și *mouș, ulterior moș și moașă.
    mătușă- (Pop.) Termen de respect cu care se adresează cineva unei femei în vârstă sau folosit când vorbește despre ea; lele; p. gener. femeie în vârstă; babă. – Lat. amita.
    Întrebarea e dacă explicația de mai sus are sens? Verbul alb.mas (a măsura) din proto-alb.*matja are sens pentru ei, au cazuri asemănătoare: rosë din *anātjā, unde grupul tj dă o africată [ts] care mult mai târziu devine [s]. Noi rămânem cu africata finală, dar alteori, când această africată e la începutul cuvântului poate da [ci], cum e cioară comparat cu alb.sorrë.
    Deci în dacică ar fi rămas *mātsia ? Dacă porneau însă doar de la IE *mē- (probabil *mā) și adăugau doar un simplu sufix ar simplifica mult explicația. De exemplu *māsi(-a) ar putea fi verbul dacic la care se produce metateza lui iota și obținem māișa (RUKI) sau moiș mai târziu .La o adică, nici n-ar mai fi nevoie de acea metateză dacă [s] înainte [-i lung] sau [-ie] se înmoaie în [ș].
    Oare singurul lucru pe care nu putem baza aici este existența radicalului *mā care devine *mo? :)

    Chiar poate alterna s cu t în finalul radicalului traco-ilir respectiv, la fel cum s-a întîmplat în latină cu mēnsus / mētior.

    Comentariu de sorin5780 — Decembrie 12, 2012 @ 12:37 pm | Răspunde

  2. Căderea lui [u] din reconstrucțiile dacice și albaneze se petrece în mod regulat. Vl.Orel spune că în primele secole după Hristos încă mai existau acele vocale lungi.Nu spune despre dava, dar poate fi [w] în *daua..
    Deci dauș (Daușdaua?) devine daș, iar daua devine *daa. E uimitor că deși auș a parcurs cîteva milenii și probabil nu e dacic, ci latin, s-a întors aproape de unde a plecat, IE*aw(-os,-us). Nu știu cum percep unii, dar mie auș îmi sună cu u lung, poate datorită accentului pus pe această vocală.
    Probabil că pentru daci ar fi ajuns la *aes și fem. *aesa, de unde ar cădea w. Poate avea și un h la început, ca-n armeană.
    Dacă w se palataliza în v, atunci putea ajunge la același rezultat cu lat.avus. Nu prea cunosc efectul poziției intervocalice asupra lui *w, cred că intră la o discuție separată asupra diftongilor. Știu sigur că între o dentală și o vocală posterioară [w] este eliminat.

    Comentariu de sorin5780 — Decembrie 12, 2012 @ 1:17 pm | Răspunde

  3. „Moşii” -cei sărbătoriţi în calendarul religios şi popular în anumite zile din an corespund lat. manes (spirite benefice ale strămoşilor).
    Acesta ar proveni din PIE mā-2 „good, timely” în dicţionarul lui Pokorny.

    Poate că „Moşii” au şi ei această origine PIE, fapt care nu ştiu dacă î.a.c. e valabil şi pentru „moş”=bătrân.

    Comentariu de Roderick — Decembrie 12, 2012 @ 8:02 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: