Istoriile lui Roderick

Martie 3, 2013

Domnul de Rouă și Luceafărul

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 10:57 pm

”Domnul de Rouă”, personajul unei legende din Oltenia (Romanați) -pe care o găsiți de ex. aici – ”ședea toată ziulica închis în casă, cu ferestrile astupate, ca să nu-l ocheze soarele cumva; că așa era de plăpând, că dacă l-ar fi ocheat ce și ce soarele, pe loc s-ar fi topit, ca roua când răsare soarele”. (”Legende populare”, antologie de Gh. Zarafu, Ed. Blassco).

Domnul de Rouă locuia în Caracal, după unele versiuni ale legendei, ori pe malul Dunării, în altele și își petrecea nopțile alături de iubita lui din Râmnicu Vâlcea, ori din Munții Loviștei. Spre dimineață se întorcea acasă, cu grija de a nu-l prinde soarele pe drum; însă, într-una din nopți, localnicii au ascuns ori au tăiat toți cocoșii, iar Domnul de Rouă a întârziat prea mult, neavertizat de cântatul acestora, fiind transformat în rouă de razele soarelui în dreptul satului Potopin.

După cum a observat B.P. Hasdeu, o legendă similară există la sârbii din Bosnia, în locul Domnului de Rouă fiind…craiul Troian, care bătea cărările spre iubita lui din Sirmia și a murit tot topit de razele soarelui.

Hasdeu notează că ”legenda omului topit de razele soarelui pare a fi o veche metaforă italică, pe care noi o găsim la Florus, când zice că celții, neputând suferi căldura, parcă sunt topiți de soare: ”quasi sole laxantur”. O altă metaforă înrudită tot despre celți este la anticul poet grec Callimachus, care-i compară cu ”fulgi de zăpadă” ” (”Scrieri istorice”, vol. II, Ed. Albatros 1973).

Un amănunt important este poate acela că Domnul de Rouă locuiește undeva în sud și își vizitează în timpul nopții iubita din nord.

*

În opinia mea, legenda ”Domnului de Rouă” ar putea ascunde un mit astral.

Personificările mitologice ale fenomenului de rouă sunt în general feminine (de ex., zeița greacă Ersa ). În folclorul românesc, însă, roua e asociată unui personaj masculin, probabil nu singurul; un altul -sau același?-ar putea fi invocat în colinde, prin expresia ”Ziurel de ziuă” (ziori = picături de rouă; vezi https://hroderic.wordpress.com/2012/12/23/ziurel-de-ziua/ ).

Există în română o anume confuzie (omonimică, dar poate nu numai) între cuvinte care desemnează roua și, respectiv, lumina matinală. Unul ar fi ”ziori”/”ziurel” (confundat cu ”zori”). Mai există un personaj al basmelor, zâna Rora, despre al cărei nume lingvistul S. Paliga scrie “Rora trebuie pus în legătură cu rouă din lat. ros, roris” ( “Mitologia tracilor”, p. 53 ); dar poate că Rora este chiar Aurora (cf. autumnus – toamnă).

Poate că Domnul de Rouă este chiar Luceafărul de dimineață, cel numit uneori Zorilă. Nu e vizibil la miezul nopții, ci doar spre dimineață, când poate se întoarce acasă, dispărând sub razele Soarelui, întocmai ca Domnul de Rouă. (Numele Zorilă mai e purtat și de steaua Sirius; la fel se întâmplă și cu engl. ”morning star”.)

În această interpretare, Domnul de Rouă ar fi ”din aceeași familie” cu grecul Phosphoros  și germanicul Aurvandil (de care fanii ”Stăpânului inelelor” au auzit cu siguranță – „Hail Eärendil, brightest of stars!”). La slavi personificările luceferilor sunt feminine (Zorya Utrennyaya și Zorya Vechernyaya).

Iubita Domnului de Rouă poate fi o muritoare, ca în povestea Luceafărului, ori o zeiță a (miază)nopții; legendele notează totuși o diferență de rang între el -domn sau crai- și ea, simplă locuitoare a unui târg ori sat.

Legenda istorico-fantastică s-a suprapus, cred, unui mit mai vechi, dând o explicație și urmelor romane vizibile în Oltenia sau Bosnia (acestea sunt ruinele construcțiilor și drumurilor făcute sub stăpânirea Domnului de Rouă ori a lui Troian). Craiul Troian care apare la sârbi are o identitate neelucidată (împăratul Traian, ori mai degrabă o divinitate slavă; vezi și https://hroderic.wordpress.com/2009/11/03/troian/ ), ca și etimologia numelui său.

Anunțuri

6 comentarii »

  1. În tradiţia sârbă, după constatarea lui Jirecek, Troian este “un monstru cu trei capete sau cu nişte urechi de ţap” (cf. Hasdeu).
    Troian ar putea deriva din ”trei” (capete) , ca și troica- ”Russian troika „three-horse team, any group of three,” from collective numeral troe „three” + diminutive suffix -ka” (etymonline.com).

    Rămâne de văzut dacă nu cumva și Zorilă ”animal fantastic din basme care se arată în zori” are trei capete.

    Comentariu de Roderick — Martie 4, 2013 @ 9:32 am | Răspunde

    • Motivul șarpelui cu trei capete este vechi în Balcani, cf. ”Trikarenos Ophis” (=șarpele cu trei capete), coloană de bronz închinată de greci lui Apollo, la Delphi, în cinstea victoriei de la Plataea (479 î.Chr.) (vezi http://en.wikipedia.org/wiki/Serpent_Column )

      Comentariu de Roderick — Ianuarie 15, 2014 @ 11:45 am | Răspunde

  2. În Bosnia au supraviețuit până destul de târziu niște români numiți mauro-vlahi, maurolaci sau caraule, din turcicul kara-ullah. Vestiți luptători anti-otomani și mercenari pentru principatele dalmate sau chiar și grăniceri ori soldați de gardă, acești mauro-vlahi erau parte componentă din trunchiul daco-românesc, alungat de unguri din vestul și sud-vestul României de azi..dacă e să dăm crezare teoriei propuse în documentar.
    Turcii n-ar fi numit vlahi negri (sens geografic, evident) niște aromâni din sudul extrem al Balcanilor (munții Greciei, Albaniei și Macedoniei de azi).

    Cred că legendele similare vin datorită culturii orale comune a românilor urmași ai dacilor romanizați..și alte etnii contopite în tocănița asta mioritică.

    Comentariu de Sorin5780 — Februarie 9, 2015 @ 12:07 pm | Răspunde

    • Numele unui mauro-vlah, Vidul, amintește de hidronimul Vedea de la noi. Am comentat anul trecut privind Vedea ca fiind numită în amonte „apă vânătă”. https://hroderic.wordpress.com/2013/08/11/vidros/
      Poate e vorba chiar de lat. lividus. Dacă „l” se palataliza sub influența lui „i”, restul cuvântului s-ar fi păstrat oarecum nealterat. V inițial nu dispare în stră-română. Se putea betaciza în unele cazuri (a beli din lat.vello), dar nu dispare.
      http://en.wiktionary.org/wiki/vello#Etymology_3

      Alte nume interesante: Hegul, Drajula, Dobrula (bunul), Micula, Juraj Berbos, Vitule (1289), Maria și Margareta Vidulichea (Vidulicea?), Vesselo, fiul lui Domnicul.

      Comentariu de Sorin5780 — Februarie 9, 2015 @ 1:09 pm | Răspunde

  3. Domnu de rouă apare și la românii din Banatul sârbesc: la sârbii din Voievodina, sub influenţa “vlahilor sremliani” (atestaţi ca atare în sec. XII), un fel de “zburător”, care vizita noaptea femeile din Srem (anticul Sirmium), dar se topea la lumina zilei, a primit numele de “Ţarul Troian”.

    http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/cum-reusit-romanii-construiasca-4000-kilometri-drumuri-dacia-10-ani-romanii-construit-550-kilometri-austostrazi-25-ani-1_55b25387f5eaafab2ce6742f/index.html

    Comentariu de Sorin5780 — Iulie 26, 2015 @ 6:18 am | Răspunde

    • Menționează ceva asemănător și Hasdeu, am scris în articol.

      Comentariu de Roderick — Iulie 26, 2015 @ 3:10 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: