Istoriile lui Roderick

Martie 24, 2013

Cumplitele femei dace

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 8:15 pm

Scenele Columnei par să dezvăluie una din menirile femeilor dace: aceea de a oficia sacrificii. În scena 45, femei dace ”torturează” (= incendiază cu torțele) prizonieri romani; nu cred că e vorba de o tortură, ci de un sacrificiu.

În scena 30 apare o hecatombă (cinci tauri și un berbec, uciși), sculptată dedesubtul unui grup de femei, care însoțesc un important personaj feminin (sora lui Decebal?), invitată de către împăratul Traian să se îmbarce pe o corabie. De data aceasta rolul femeilor ca preot sacrificator nu este explicit; însă, dacă nu mă înșel, în niciun relief al columnei nu apar bărbați daci executând victime (oameni sau animale) în cadru ritualic. Dacă acest lucru e adevărat, înseamnă că e posibil ca în societatea dacică ”clasică” rolul de preot-sacrificator să fi fost apanajul unei puternice clase sociale feminine; ar fi un fapt foarte straniu, cu o posibilă paralelă doar în civilizația cretană (??).

În cultura populară românească, dimpotrivă, există tradiția ca femeile să nu ucidă animalele; doar bărbații sunt cei care se ocupă de ”sacrificare”, de la vitele mari la puiul de găină. Pedeapsa divină pentru încălcarea acestei interdicții este sterilitatea. Poate că nu există nicio contradicție între acest obicei și cutumele dacice, oficiantele sacrificiilor fiind probabil femei cu un statut special (preotese fecioare, asemenea vestalelor – păzitoare ale focului ?).

La celți sacrificiile umane prin incendiere erau aduse zeului Taranis (galez taran = tunet). Probabil că focul care incendia victimele era de origine celestă, fiind cules de pe urma trăznetelor și păstrat cu grijă în temple, ca foc sacru.

Anunțuri

1 comentariu »


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: