În vol. 15 din colecția ”Poveștilor nemuritoare” apare ”Povestea cu măr moramăr și păsărica a ciută”; în afară de faptul că e o poveste românească, nu am aflat nimic despre zona de proveniență a ei (Oltenia?).
Un împărat își pierde vederea și visează că și-ar recăpăta-o dacă i-ar aduce cineva pe ”măr moramăr” și ”păsărica a ciută”, care se află la curțile unor zmei; fiul cel mic al împăratului, ajutat de vulpe (înzestrată în basm cu multe puteri magice) reușește, după multe ocoluri și peripeții, să îi aducă pe măr moramăr și păsărica a ciută la tatăl său, să se însoare cu Ileana Cosânzeana și să îi supună judecății Cerului pe frații lui cei netrebnici.
Măr moramăr se afla pe masă în camera zmeilor, iar păsărica a ciută își avea cuibul pe fântâna de unde luau zmeii apă. De ce se numeau astfel, povestea nu spune.
De ce ” păsărica a ciută”, dacă ciut înseamnă ” 1. Cu coarnele tăiate, fără coarne sau fără un corn. – 2. Cu urechile tăiate, fără urechi sau fără o ureche. – 3. (Animal) care are coarnele sau urechile foarte mici. – 4. (Trans.) Greoi, neîndemînatic.” (DER) ? Doar sensul 4 ar putea fi plauzibil în legătură cu o pasăre.
În poveștile românești zmeii -ființe ale întunericului- țin captive ființe ale luminii (aștrii luminători, Ileana Cosânzeana, merele de aur), care sunt eliberate de Făt Frumos.
Am putea presupune că și măr moramăr și păsărica a ciută sunt astfel de făpturi asociate luminii; în plus, ele sunt menite a reda vederea, lumina ochilor împăratului.
”Moramăr” ar putea reflecta PIE mer-2 ”to shimmer, shine” (v.gr. marmáreo- ”strălucitor”, lat. merus ”neamestecat, curat, simplu”). Nu e clar î.a.c. dacă moramăr e un compus mora- + măr sau mai degrabă un cuvânt format prin reduplicarea rădăcinii.
La fel, ”ciută” ar putea fi aici un omonim dispărut, din PIE k̂uei-3, kuei-t- ”shining, white” (let. kvitu, kvitêt ”a străluci”).
Istoriile lui Roderick 
Fructul mărului apare adesea în poveștile ca un fruct miraculos, vindecător de boli. El se găsește undeva la capătul pământului, și este păzit de ființe negative (zmei etc.). Vezi și povestea cultă a lui Vladimir Colin “Iani palicarul”
Moramăr ar putea fi o altă traducere – una mai veche – pentru mărul de aur, alt laitmotiv din poveștile noastre (cunoscutul basm “Prâslea cel voinic și merele de aur”). Un măr de aur nu este altceva decât un moramăr, foarte bun vindecător (“îl miroși o dat ă și te-ai și pus pe picioare”)
Comment by sabinus — May 20, 2013 @ 1:07 pm |
Un animal la care i s-au tăiat urechile este un animal ciuntit
CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre păr) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezată, ruptă. [Var.: ciont, cioántă adj.] – Probabil contaminare între ciot și ciung.
Sursa: DEX ’98 (1998)
Comment by sabinus — May 20, 2013 @ 1:08 pm |
O pasăre fără picioare este una care stă pe cuib și clocește ouăle. Este o imagine aparentă, pentru că orice pasăre are picioare, deci nu e ciută, însă când stă pe cuib pare fără picioare. În esență ar putea fi vorba de o cloșcă (vezi “cloșca cu puii de aur ” – pleiadele, sau, de ce nu, “cloșca cu merele de aur”)
Comment by sabinus — May 20, 2013 @ 1:19 pm |
Ar fi interesant cărei constelații de pe cer i s-ar putea asocia pasărea cea ciu(n)tă. La fel este și cu merele de aur. De remarcat este că oamenii nu au dat constelațiilor nume de plante, ci numai de animale sau de obiecte sau de oameni. Probabil pentru că plantele sunt ființe statice, care nu se mișcă, iar constelațiile de pe cer se află mereu în mișcare, așa, ca animalele
Comment by sabinus — May 20, 2013 @ 1:16 pm |
O poveste asemănătoare există în folclorul german; nr. 57 în culegerea fraților Grimm, vezi: http://en.wikipedia.org/wiki/The_Golden_Bird, http://fr.wikipedia.org/wiki/L%27Oiseau_d%27or_(conte).
Povestea are și o variantă franceză, ”Mierla de aur”.
E vorba deci de o pasăre de aur. Etimologia pe care am propus-o în articol pentru ”ciută” e cu mare probabilitate cea corectă :)
Ar fi posibil și PIE *tīt- ”fire” > ciut ?; poate că pasărea ciută e o ”pasăre de foc”, un phoenix; cf. basmului rus ”Ivan Țarevici, pasărea de foc și lupul cenușiu” – http://en.wikipedia.org/wiki/Tsarevitch_Ivan,_the_Fire_Bird_and_the_Gray_Wolf
Comment by Roderick — May 21, 2013 @ 1:26 am |
„păsărica a ciută”
Ce reprezintă acest „a” ? În graiurile nordice se mai păstra latinescul „ad” sub forma unui „a”, dar nu poate fi același caz aici.
Comment by Sorin5780 — May 21, 2013 @ 5:53 am |
“A” înseamnă “aia” sau “aceea”. Pasărea a ciută înseamnă “pasărea aia ciută” / aceea ciută. Este folosită numai o literă din tot cuvântul dincomoditate
Comment by sabinus — May 21, 2013 @ 8:50 am |
“ĂL, A, ăi, ale, adj. dem. (În vorbirea puțin îngrijită) Cel, cea. ◊ (Cu valoare de pron. dem.) Moșia beiului, a din Vădastra (DUMITRIU). ♦ Renumit; (ir.) cine știe ce. Că doar nu ești ăl voinic, Ci, bade, ești de nimic (JARNÍK-BÎRSEANU). [Gen.-dat. sg.: ălui, ălei; gen.-dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa. ” (DLRM, dexonline.ro)
Acest fel de exprimare e oarecum specific graiului oltenesc (Vădastra menționată mai sus e tot în Oltenia), de aceea am presupus proveniența oltenească a poveștii. P.d.a.p., culegerea lui Bârseanu și Jarnik din care apare citatul al doilea este f. probabil ”Doine și strigături din Ardeal”.
Comment by Roderick — May 23, 2013 @ 3:57 am |
graiul din Oaș: ”bala a spurcată” http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/dacoromania/pdf/BCUCLUJ_FP_279430_1931-1933_007.pdf
PS: acum că-i prezent și-n Oaș, înseamnă că povestea e din Transilvania? Probabil că da, semantismul lui ciută e mai bogat la nord de Carpați. Nu?
Comment by Sorin5780 — January 25, 2017 @ 5:14 pm |
Dacă se găsesc versiuni apropiate la alte popoare putem presupune că unele au substrat păgîn de sorginte IE sau că aparțin unei perioade a antichității imperiului roman cînd acestea circulau pe un spațiu vast?
Îmi imaginez un viitor posibil în care creștinismul ar sucomba complet ca religie și numai anumite părți ale Europei și Orientului ar mai păstra vechi anecdote și parabole. Legătura dintre ele n-ar mai fi evidentă, însă filonul e unul singur. La fel și cu aceste povești, poate nu le mai putem integra într-un tot, dar pot fi parte a imaginarilor IE de zei, zeițe, fauni și animale totemice.
Comment by Sorin5780 — May 21, 2013 @ 6:23 am |
Uite o idee la care nu m-am gândit deloc pînă acum: ce ar fi dacă avem de fapt oșeni-moroșeni, același măr moramăr?
„ Moroşenii se numesc astfel şi nu „maramureşeni” (nume care reprezintă doar o formă livrescă impusă de către cărturari, dar inexistentă odinioară). Observaţi sunetul perechii de vecini oşeni-moroşeni, pe acelaşi format precum vlahii-morvlahii ori ruşii-belaruşii.”
http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/romania-de-dincolo-de-granite/
Comment by Sorin5780 — October 30, 2013 @ 2:47 am |
Eu nu uit că antichitatea tîrzie surprinde un episod în care sarmații cuceresc și cer tribut de la două triburi foarte pricepute în mineritul fierului: cotinii (probabil celți) și osi. Ambele triburi se găseau în munții din nord-estul Daciei (Malaja Kopania?)
„-eni” din oșeni reprezintă un plural colectiv sau un sufix care indică neamul. Moroșeni poate fi o denonimare care s-ar traduce oșenii albi sau strălucitori (reg. more- bărbat tare frumos) dar la fel de bine poate fi „oșenii cei mari ”(cum zic localnicii more pentru măre /mare ; graiul acesta transformă vocalele centrale în o).
Nu degeaba le zicea odată „dacii mari”, poate se traduce și la nivel de nume pînă azi.
Pentru etimologia lui osi, eu aș arăta cu degetul spre *os- gură (lat.os) : http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=/data/ie/pokorny&text_number=1437&root=config
Aceștia ar fi osi- „vorbitorii” (graeces, sloviani, shqipetar, zrayka). „ lit auščioti `chatter, whisper ‘, lett Awsat `chatter”
Comment by Sorin5780 — October 30, 2013 @ 3:13 am |
osârlí, osârlésc, vb. IV (reg.) a jigni, a insulta.
Comment by Sorin5780 — April 14, 2014 @ 8:16 pm |
Apelativul “măre”, “more” (“măria ta”, “mărite”) și alb.more https://en.wiktionary.org/wiki/more#Albanian
Apelativul albanez “bre!”, ca prescurtate din *bhrater. https://en.wiktionary.org/wiki/bre#Etymology
Noi mai avem vreo două derivate în afara acestui “bre!”, cel mai nou fiind reg. de pe Someș, a se îmbrăli.
Dacă bre și alb.bre sunt un exemplu, poate și more vine dintr-un concept similar. Proto-IE: *mery- fellow, young man
MẮRE interj. (Mai ales în literatura populară; și în forma mări) Cuvînt care exprimă mirare, surprindere, uimire, admirație. Și mîndre palaturi mai avea zîna, măre. ISPIRESCU, E. 77. Iată, mări, că deodată O poiană se arată. ALECSANDRI, P. II 90. ◊ (În legătură cu un vocativ) Da ce vrei, mări Cătălin ? Ia dut’ de-ți vezi de treabă. EMINESCU, O. I 174. Greu la deal, măre copile. PANN, P. V. II 57. – Variantă: mări interj. (și var. nordică more)
https://en.wiktionary.org/wiki/mirus#Latin
Mă gândesc la acest lat.mīrus. Dacă avem o vocală lungă în radical, probabil că ar parcurge același curs clasic deja pentru [ē]: IE *mēr < proto-traco-ilir *mār < proto-alb.mor și rom.more, măre (sau numai rom. măre, mări, deosebindu-se de apelativul more)
Comment by Sorin5780 — June 5, 2016 @ 3:41 pm |
E posibil ca apelativul more să fie coradical cu proto-germ. *mann. Limbile rom. și alb. au în comun rotacizarea lui [n].
https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Germanic/mann-
E totuși posibil să fie coradical cu adj.nostru “mare” și să fie o formă de respect preromanică. Așa l-am explicat și pe “bre”, dar din alt radical IE.
Comment by Sorin5780 — September 4, 2016 @ 8:00 am |
V. și https://hroderic.wordpress.com/2015/01/17/moramar/
E o coincidență curioasă între moramăr ”gutuie” (?) și oronimul Gutâi din Maramureș. Ar fi ciudat ca numele Maramureșului să provină de la acest fruct.
Comment by Roderick — January 24, 2015 @ 6:58 pm |
S-a încercat conexiunea între ”Maramureș” și ”Mureș”. Vocalismul este însă diferit: Mureș/Murăș și respectiv Maramoroș, forma mai veche a numelui, care apare și la Miron Costin (”locuitori la Țara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramoroşu, de la un loc sântu cu moldovenii şi toți de la Râm să trag”), cf. moroșan (nu mureșan, murășan). Poate o diferență regională, poate altceva.
Mai demult mă gândeam că Maramureș putea să fi însemnat ”mlaștinile Marei” (râul). Cuvântul rămâne o necunoscută. Ar putea avea și o origine turcică (?) (merea=pajiște, imaș; cf. și miriște), sau din numele unui conducător (cf. Bogdania ș.a.)
Comment by Roderick — January 25, 2015 @ 8:07 am |
Vocalismul diferă un pic în funcție de veac/epocă, graiuri, influențe externe, etc. Cine știe ce înseamnă Maramureș? Poate era un construct similar cu moramăr, o repetare pentru a sublinia o calitate a ținutului evidentă în altă limbă decât româna (alb.mor, morrë = black; dark blue, violet). Îmi place să cred că face referire ori la pădurile nesfârșite și întunecate care acopereau zone întinse timp de milenii sau așezarea geografică surprinsă codificată în termeni coloristici.
Rădăcină pentru mare în IE a dat și sensuri de mlaștină (apăraie) eng.moor, lat.marisca, etc. Cine mai știe ce?
Recapitulând un pic munca unor pasionați, radicalul mor are sensurile următoare în română: stafie, apariție; ridicătură de pământ; (Vasile Ioniță), more, interj (un om tare frumos) prin Maramu’, more – interj. de adresare către alt bărbat, adj. moruș/murg și altele.
Comment by Sorin5780 — January 27, 2015 @ 11:49 am |
O coincidență, celticul mormaer:
”In early medieval Scotland, a mormaer was the Gaelic name for a regional or provincial ruler, theoretically second only to the King of Scots, and the senior of a toisech (chieftain). Mormaers were equivalent to English earls or Continental counts, and the term is often translated into English as ‘earl’.” (http://en.wikipedia.org/wiki/Mormaer)
Există și posibilitatea ca Maramureș să reflecte numele lui Menumorut, voievodul menționat în cronica lui Anonymus, ori un nume asemănător.
Comment by Roderick — January 27, 2015 @ 7:43 pm |
mormaer/morbair
„In mormaer, the second element was associated with máer ‘steward’. ”
(https://ifc.dpz.es/recursos/publicaciones/25/20/12stifter.pdf)
Sunt curios de unde vine acel máer, dacă este goidelic sau latin, precum bret.maer din lat.maior. (https://en.wiktionary.org/wiki/maer#Etymology)
Posibil să fi căzut un PCelt. [γ] dintrun reconstruit *magrom (*méǵh₂s „mare”), care în legătura de mai sus se presupune că dispare/cade din poziția intervocalică în celtiberică, dar în limbile goidelice cade și când e urmat de r (poate și n).
Prin urmare, dacă termenul nu este celtic, nu ar avea cum să explice etimologia Maramureșul nostru nicicum.
Comment by Sorin — September 29, 2021 @ 10:54 am |
Aș putea imagina și un înțeles pierdut “întinderea sau ținutul moroșenilor” prin acest MARAMUREȘ. Ar fi oarecum un declac după Durostorum sau Ranisstorum, cu toate că nici aici nu avem o certitudine asupra sensului său. Doar presupunem că ar proveni din *ster- a întinde, a presăra (alb.shtrirje- a întinde, sl.strana, reg.strană- câmp, teren, etc.)
Nu are deocamdată nici o explicație logică, căci nu avem un termen *mară cu acest sens. Mă bazam pe sensurile luate de radicalul me- în lb.slave
http://en.wiktionary.org/wiki/mjera#Serbo-Croatian
în lb.germanice :
http://en.wiktionary.org/wiki/m%C3%A6d#Old_English
dar nu și în alb.: mas (a măsura). http://en.wiktionary.org/wiki/mas#Etymology_2
S-ar potrivi o dezvoltare *mara cf. cu eng.meadow, similară astfel cu turcicul “merea=pajiște, imaș”, dar nu identică dpdv etimologic.
Comment by Sorin5780 — February 12, 2015 @ 7:57 am |
M-am gândit și la posibilitatea traducerii acestui *mara- prin sensul de “ținut”. Ar fi un decalc perfect al românescului ținut, dar și al unui corespondent slavic dat în DEX:
“ținut n. Mold. județ. [Vechiu-rom. ținut, stăpânire și loc stăpânit (cf. slav. DERJABA, țară (din DERJATI, a ținea)].”
http://en.wiktionary.org/wiki/dr%C5%BEati
Bineînțeles, acest lucru nu ar fi posibil dacă idiomul dacic nu ar avea de la bun început un derivat din radicalul *ma-r/n- “mână”, cum este alb. marr.
Obs: am găsit și altă etimologie la Orel, din radicalul dat mai sus, diferit de ce completează toți anonimii pe “Wiktionary”: http://en.wiktionary.org/wiki/marr#Etymology
http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpiet&text_number=+759&root=config
http://en.wiktionary.org/wiki/manus#Etymology_3
http://en.wiktionary.org/wiki/mund#Old_English
PS: ăsta-i tipul de comentariu care pornește de la o concluzie și caută demonstrație în vocabularul vechi. Nimic nu indică existenț unui dacic *mară cu sensurile dorite de mine mai sus, dar eu cred că putem lua și acest parcurs. Tiparul de gândire dacic și cultura lor materială se reflectă în limba română de mai târziu.
Comment by Sorin5780 — February 12, 2015 @ 12:57 pm |
sl. DERJATI vine din *dher-, dherǝ- to hold, support
http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpokorny&text_number=+399&root=config
Sensul al doilea provine din același radical IE:
înfărmá vb. I (reg., înv.) 1. a îmbrăca, a împodobi. 2. a pune mâna pe ceva; a apuca, a prinde
http://dexonline.ro/definitie/%C3%AEnf%C4%83rma
Este exact ce spuneam despre perseverența elementului dacic prin latina populară până azi.
PS: cred că am discutat și despre reg. dereg ca fiind dacic. De data asta n-am mai păstrat lat.firmamentum sau un derivat mai practic al acestuia.
Comment by Sorin5780 — February 12, 2015 @ 1:56 pm |
Cine va stabili fără dubiu etimologia lui ”Maramureș” merită o statuiță pe-acolo, în semn de aleasă prețuire.
Din dicționarul lui Sorin Paliga:
”The region has early attestations as river name: 1199 – Maramorisis; fluvium Maramors, 1231 – fluvium Maramorosu . It is probable that the river name referred to as Maramorisis etc. is the river Mara.”
Un hidronim oarecum asemănător este Marmora din jud. Bacău – http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2ul_Marmora
Cum dintr-un presupus Maramoris (Maramoreș?) a rămas (?) doar Mara, e un mister.
Firesc ar fi ca -moriș/ -moroș să însemne î.a.c. ”râu” sau ”vale” și să fie un cuvânt între timp dispărut.
Comment by Roderick — February 12, 2015 @ 10:39 pm |
Mă întreb dacă nu cumva *Marmoriș (latinizat Marmorisis) era forma cea mai veche, moștenită, a acestui râu Mara! S-ar explica și denumirea aceia de Marmația, aceeași temă *marm-
După cum am observat în toponimia și graiul local al ardelenilor și maramureșenilor, sunt câteva cuvinte și mai ales toponime, care dezvoltă niște forme cu silabe deschise, tipice lb.maghiare (și slave răsăritene).
Nu resping vechile idei, mai ales cea referitoare la rad. *mer- to allot, teritory alloted.(merea), nici pe cea referitoare la spațiile situate la înălțime, cum e acel alb.morë (pajiște alpină) conectat cu apelativul moroian sau mormânt (*moră).
Maramureșul nu s-ar fi întins până la Criș fără o autoritate mai întinsă decât provincia sau comitatul medieval (târziu).
Ungurii folosesc de obicei aceeași literă din prima silabă pentru a doua silabă. Îi zic armonie vocalică.
Comment by Sorin5780 — July 9, 2017 @ 1:22 pm |
Vulgar Latin *murrum, *morrum (“mound, hillock”) – https://en.wiktionary.org/wiki/morro#Spanish
morion – a 16th-century helmet with a brim and wide comb – Word origin of ‘morion’ : via Old French from Spanish morrión, perhaps from morra, crown of the head
https://www.collinsdictionary.com/dictionary/english/morion
Mai e un eng.morion (=a smoky brown, grey, or blackish variety of quartz, used as a gemstone. lat.mormorion), însă primul ar putea fi o moștenire comună cu celelalte exemple din comentariul de mai sus: alb.morë, moroian, munună (*morună?), etc.
Comment by Sorin5780 — August 30, 2017 @ 9:00 am
alb.morë (pajiște alpină) și mușcel (imaș) trebuie să fie coradicale cu următoarele:
https://en.wiktionary.org/wiki/maurs#Etymology
Comment by Sorin5780 — July 21, 2018 @ 8:04 pm
Mara, a river, rt of the Kuban’ River – Oss. mæra “hollow”.
https://www.v-stetsyuk.name/en/Topo/Iran/Osset.html
Nu cred că-i asta explicația pentru hidronimul respectiv, nici pentru Mara noastră (probabil din *mera- “shining” cf. moramăr și more), dar link-ul cuprinde mai multe cuvinte interesante pentru limbile traco-ilirice:
tsym “cornel” (=alb.thanë), lænk “valley, lowland” (luncă – alb.lug =valley (between mountains or hills through which a river or creek flows).
nigæ “riverside covered with grass”
kæto “home, house”(?) – cătun
mæsyg “a fighting tower” – Massagetæ, massag =mare
Discutam nu de demult de reg. acră (s.f. fâşie de pământ în lungul unei ape; Izvoarele, jud.Tulcea) cf. unui medieval “Acre Castellum” (Tirizis). Cum limba Ossetină modifică constant forma unor cuvinte prin metateză, poate fi coradical cu ærkh “valley”. Dacă n-a rămas reg. respectiv dela Sarmați, poate este un cuvânt comun.
tsymara =bog
https://ru.wiktionary.org/wiki/%D1%86%D1%8A%D1%8B%D0%BC%D0%B0%D1%80%D0%B0
Comment by Sorin5780 — January 5, 2019 @ 8:59 pm |
E posibil ca Oss. mæra „hollow” să fie coradical cu Alb.morë (pajiște alpină). Dpdv fonetic, [æ] și [o] pot fi scoase dintr-un arhaic *ā, dar nu-mi dau seama care ar putea fi etimonul lor, deși reconstrucția ar fi *māra.
În trecut credeam că ”morë” provine din rad. *mew-, *mū-, *mu- (“humidity; dirty wetness; to wash”), la fel ca reg. mone (”rich pasture-land”) https://en.wiktionary.org/wiki/maurs
Pokorny: mā-no-, mā-ni- ”wet, damp”
Acum cred că trebuie pornit dela sensul prim de ”gol montan”, la fel probabil ca Alb.bjeshkë (pajiște montană).
Comment by Sorin5780 — January 25, 2019 @ 9:37 pm
nigæ „riverside covered with grass”
năgară sf [At: HASDEU, R. V. 25 / V: negară, (pop) negare / Pl: ~re / E: nct] (Reg) Strat de ierburi, frunziș, lemne putrezite de pe albia unor ape curgătoare mici.
Comment by Sorin5780 — September 19, 2020 @ 2:53 pm
Oss. mæra „hollow” trebuie reconstruit *marā după regulile lor. Oare poate fi coradical cu oss.mal/мал < *mārya-, care dă și ung.mély “deep, depth” (~ mal “deep spot in a river, sea”)? Dacă terminația nu-i *-ya, atunci *-ry- nu devine alano-osseticul ”l”.
https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/m%C3%B3ri
Sunt curios asupra cuvintelor iranice din spațiul scito-sarmatic pentru că unele ar putea fi comune cu cele daco-albaneze, nu între oss.mæra și alb.morë, unde doar superficial sunt asemănătoare.
Oare alb.morë este format precum PCelt.kumbā (eng.coombe, combe) sau ca rom.luminiș?
(https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Celtic/kumb%C4%81)
Fiind un termen regional (gheg?) care nu apare printre preocupările lingviștilor, posibil să fie romanic (adus de aromâni).
Comment by Sorin — September 29, 2021 @ 11:51 am
http://www.e-calauza.ro/index.php?afiseaza=legenda&id=371
Comment by Sorin5780 — February 13, 2015 @ 8:54 am |
Luând în considerare toponimul Sighetul Marmației, dar și faptul că Maramureșul istoric se întinde mult în actuala Ucraină, aș zice că Maramorisis este de fapt un vechi nume al râului Tisa.
Comment by Roderick — February 13, 2015 @ 1:40 pm |
Avem râul Mara consemnat ca Maramorisis, nu Tisa, iar faptul că Maramureșul istoric se întinde mai încolo de Mara nu are o relevanță prea mare. La fel s-a întâmplat și cu denumirea lituanienilor după un mic râu și o formațiune politică din sud-estul țării de azi. La fel s-a întâmplat cu Moldova medievală.
“Voievodatul Maramuresului era o uniune de formatiuni autonome, cnezate de vale, conduse de cnezi locali, urmasi ai giuzilor (jude de sat) alesi de obsti din rândurile taranilor.
Functia de voievod al Maramuresului era de asemnea electiva, dar alegerea se facea dintre cei mai vrednici si mai puternici cnezi de vale.”
Iată cum se pronunța popular Sighetul Marmației: “..Marmadzău şi Sâd’it’i” O fi Marmadzău originalul …fonic?
http://www.sighet-online.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=16270:sighet-nume-dacic-slav-sau-maghiar&catid=70:importante&Itemid=27
Tot aici mai găsim o aluzie la precedența unor daci mai vechi, cultura tracică Gáva-Holygradi, activă între anii 1100-1000 î.d.Ch.
N-am mai auzit de ea până acum, dar se referă la carpi și coisstoboci.
Comment by Sorin5780 — February 14, 2015 @ 7:08 am |
Din modul în care înțeleg ungurii denumirea orașului -Máramarossziget- rezultă că e vorba de o localitate situată pe un râu numit Maramureș, cf. Marossziget, care este pe Mureș (v. http://ro.wikipedia.org/wiki/Ostrov,_Arad). Acolo râul mai important nu este Iza, nici Ronișoara, ci Tisa. Maramureș ar putea fi numele cursului superior al Tisei.
Comment by Roderick — February 14, 2015 @ 11:56 am |
Sighetul Marmației (=Máramarossziget) trimite spre numele provinciei/comitatului (Marmația), altă denumire a Tisei sau e un entopic local pierdut? Așezarea a fost foarte importantă cândva, fiind reședință voievodală și reședință comitatensă (1385).
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sighetu_Marma%C8%9Biei
Eu zic în continuare că-i vorba de numele provinciei, dar sper să mă înșel și să fie un hidronim pe cursul superior al Tisei.
Mă gândeam la ceva adineauri. Ucr. sihot semnifică târg, dar nu-i găsesc explicația etimologică. O fi posibil ca sighet să fi însemnat și ”târg”? Clar nu poate fi omis mag. „sziget” insulă, dar e posibilă și o confuzie fonetică inițială și apoi o pierdere totală de sens în favoarea limbii mai prestigioase. Paradoxul face ca doar dial.ucrainean să păstreze sensul vechi.
Mă duc cu gândul la germ.saga, Eng. say – Old English secgan “to utter, inform, speak, tell, relate (Proto-Germanic *sagjanan), din PIE *sokʷyo-, *sekʷe- “to tell, talk”: Hittite shakiya- “to declare,” Lithuanian sakyti “to say,” Old Church Slavonic sociti “to vindicate, show,” Old Irish insce “speech,” Old Latin inseque “to tell say”.
https://www.etymonline.com/word/say#etymonline_v_22810
La Daci putea da un nume pentru târg, nu cetate, dar nedumerește forma asta. E posibil să aibă origine comună ambele, sihot și sighet, dintr-un reconstruit *sigāt. L-aș considera dacic în ambele ipostaze, cu sonorizarea lui *k, dar e posibilă și o origine germanică, deși nu-i nimic care să confirme un sens similar în limbile germanice care s-au vorbit prin *Coisstobocia o perioadă nedeterminată.
*kʷ pare că devine constant un germ. /g/.
”Numele vechi al orașului a fost scris ca Zygeth (1326), Dygnet, Zyget și Ziget (1334-1335), Zigets (1352), Sihota (1404), Szigeth (1681), Szigethinum (1754) etc., iar țăranii maramureșeni îi spuneau Sâditi (*Săghit?).”
Fonetic cred că-i posibil și un *săghet din *sagōt (sau *segōt), unde /a/ (sau /e/) fără accent devine /ă/, iar /ō/ accentuat devine /e/ (transf. albaneză).
Târg anual = Germ. Jahrmarkt (“fair” < iarmaroc/ucr. jármarka, Jahr “year” + Markt “market”) sau Let. gadatirgus, godīgi (gads, corad.cu sl.goda ''an'', *gʰed- “to unify, to match”) https://en.wiktionary.org/wiki/gads#Latvian
Proto-Baltic *terg-, *tirg-, from Proto-Indo-European *ter-, *tor-, *tr̥- (“to make noise, to talk a lot”) (whence Latvian tērzēt, tirzāt (“to chat, to chatter”), q.v.) with an extra -g (whence also Latvian tērgot, tērgāt (“to chat, to chatter”), https://en.wiktionary.org/wiki/tirgus
Tiparul mental ar fi ușor de intuit.
Comment by Sorin5780 — January 28, 2019 @ 9:01 am |
Eu cred că hungurii înțeleg “insula/peninsula comitatului Maramureș”. Sunt mai mult de zece așezări numite Sighet în Ungaria și în jurul acesteia.
Comment by Sorin5780 — February 14, 2015 @ 4:03 pm |
Se poate să fi existat și un dacic *mara- “margine, graniță”, similar cu eng. mǣre, pentru care să avem delimitarea logică între moroșeni și maramoreșeni. http://en.wiktionary.org/wiki/m%C3%A6re#Old_English
lat. moerus = wall, dam, dike, dyke, rim, bandelet
Acum depinde până unde se autonumeau maramureșenii, până la granița cu Galiția?
Am găsit și un alb.mera, merana- common pasture
Comment by Sorin5780 — February 20, 2015 @ 3:36 pm |
”În aceeași regiune sunt pomenite și neamurile Racatae și Racatriae, amândoua dacice, precum și râul Marus care evocă imediat pe dacicul Maris (Mureșul). [..] Limita spre vest a expansiunii dacice in aceasta regiune, pe harta lui Ptolemeu, o formeaza râul mai sus amintit Marus (azi March); concludent este faptul că și Cezar și Strabo și Plinius fixează granița de vest a Dacilor in aceași regiune, ultimul amintind chiar numele râului.”
Istoria Românilor, vol.1, pag.39, Constantin G.Giurescu
Poate fi chiar Morava, deoarece cele două triburi sunt plasate la sud-est de orașul Brno, deci am putea avea o radicală eradicare a triburilor celtice spre Cehia, unde Dacii se vor învecina cu Germanii, care cred că începuseră deja să avanseze și ei în teritoriul celților.
Dacă Proto-GermanicUL *mēriją este un indiciu, probabil și Marus era *mārus (margine, graniță). Nu știu dacă este coradical cu Mureșul (Māris-ia), după cum crede autorul, fără a încerca să explice înțelesul celor două.
Giurescu mai dă câteva toponime interesante din Europa centrală care ar putea să ne intereseze, căci n-au cum să vină din Balcani, ci sunt vechi colonii geto-dacice: ”Tracice sunt apoi numele localităților Hertovalus și Gerulata, dela sudul Dunării panonice. Mai departe, tracice par a fi atât numele localitatilor Sala și Curta, ambele spre vest de lacul Balaton, cat și numele neamului Colaetiani. Sigur getică e denumirea localității Saldae, pe râul Sava.” (pag.40)
Am îndoieli privind localizarea unora: Gerulata era în Slovacia. Colaetiani pot fi celtici sau o temă tracică cf. tribului balcanic Coilaletae.
Comment by Sorin5780 — November 4, 2019 @ 9:33 pm |
Dacă Marus (*Mārus) e Morava, am putea avea adj.moruș. Transformarea fonetică este ”regulamentară”, iar despre sens mai discutăm.
Comment by Sorin5780 — November 4, 2019 @ 9:46 pm
PUPEZĂ Paul, Apa, element al „geografiei sacre” în spaţiul geto-dacic, (pag.33)
http://www.enciclopedia-dacica.ro/?operatie=subiect&locatie=periodice&fisier=arhiva_somesana
Nu cumva *germ- (Germisara) însemna ”fierbinte” și *saldā ”caldă”? Nu-i o prea mare diferență și cred c-ar putea fi ușor verificabil prin hidronimele Salda (top.Saldae) și acel Saldocaput(-kela).
O aluzie interesantă în acel articol se face între Deusara și toponimile celtice ”Deha, Diva, Deva, Dee, Devre”.
*deu- pare să fie un genitiv pentru mine (IE *deywós), obișnuit cu terminația tracică și albaneză ”-u”, iar tema poate fi reconstruită după indo-iranicul *daywás, dar să însemne ”sfânt”, după cum intuiește autorul articolului respectiv. Diftongul putea deveni /e/..cândva.
În schimb, pentru *dyewos (zeu) cred că avem africtizarea lui /d/, după cum sugerează onomastica tracică, dar nu mereu.
https://en.wiktionary.org/wiki/%E0%A4%A6%E0%A5%87%E0%A4%B5#Sanskrit.
E un muntele Caldu în Năsăud, iar privitor la adj. *germ- (*gʷher- ”hot, warm”, alb.zjarm ”foc”), poate nu-i mereu concret sensul său primar. Accept sensul de cald și/sau fierbinte (cu der. f. *germā́nja, cf. top. Germanōrum/celt.Bormanum și Germania; vezi și suf.moțional -ónjë), dar puteau avea și un derivat după tema baltică *ger- din *gʷer(ǝ)-4 ”to raise the voice, to praise”, care s-a mai discutat aici (lit. gẽras ”bun”, girti ”a lăuda”, alb.gërshás, grish ”I Invite, call, welcome”, rom.grai, a grăi; dac.Gerasus, -ia ”Criș”).
https://en.wiktionary.org/wiki/geras#Etymology
Comment by Sorin5780 — April 16, 2020 @ 11:30 am
Cred că apelativul more însemna ”domn” în vechea limbă și ar trebui să fie coradical cu goticul mērs “great” sau cu adv.măre (mult), cum am spus în comentariile de aici.
La fel cred că se explică apelativul moramăr (gutuie), adică “măr domnesc/batul”, iar moramărul din basme, discutat mai sus în articol, ar trebui să aibă aceiași explicație, zic eu.
Pentru a explica neconcordanța fonetică a terminației determinantului, e posibil, zic tot eu, ca fitonimul acelui vechi măr dacic, numit mară (cf. cu alb.mollë) în sec.XVI sau XVII în Banatul de munte era de genul feminin. Odată cu schimbarea limbii sau ulterior, în timp, mară a devenit latinescul/românescul măr. Se pare că odată cu pierderea sensului clar al determinantului, n-am mai modificat terminația ca să corespundă temei.
Să fie posibil oare?
Aceași explicație și pentru vechiul hidronim Maramureș < Maramorissis (?) și Țara Maramureșului în actele latine; dar oare nu *Maramariss(ia) în dacică?
https://en.wiktionary.org/wiki/moll%C3%AB
Acum dacă și Mara era un nume "nobil" din dacică, ținând cont de legende ce înconjoară râul acela, nu știu. Oricum, s-ar ridica niscai probleme fonetice.
Bineînțeles că nu resping posibilitatea să avem și un derivat tracic din rad. mer- ''to allot'' conform acelui termen pentru teritorii (meris) distribuite triburilor ilire după cucerirea regatului lui Gentius… și alte chestiuni pe care nu le mai repet.
lat.https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/(s)mer-
Comment by Sorin5780 — January 11, 2017 @ 11:32 am |
miruí², -esc, vb. tranz. – 1. A obține, a dobândi. 2. A cuceri, a ocupa. – Din magh. myer (MDA).
Comment by Sorin5780 — July 5, 2017 @ 4:57 pm |
În Dex avem alt etimon: MIRUÍ2, miruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A câștiga; a strânge, a agonisi. – Din magh. nyerni.
https://en.wiktionary.org/wiki/nyer#Hungarian
O avea legătură cu verbul a birui. Mi s-a părut mereu un pic bizară explicația sa, dar nu imposibilă. E drăguț că avem o alternanță b/m fără a avea vreo legătură directă aparentă.
Comment by Sorin5780 — November 28, 2017 @ 12:54 pm |
Bineînțeles și merea (sensul doi) e foarte interesant din același punct de vedere, al rad. mer- to allot.
mereá, meréle, s.f. (reg.) 1. câmpie, pajiște. 2. teren arabil delimitat.
mereá f., pl. ele (turc. ar. mer´a, pășune, ca belea d. bela; bg. mera. V. miriște). Dobr. Cîmpie, pajiște: mereaŭa moșiiĭ, mereaŭa satuluĭ.
Comment by Sorin5780 — July 5, 2017 @ 5:07 pm |
Cred că mară este doar varianta nob.meară „fructul mărului”, similar cu pară (peară) pentru păr. Păcat că nu avem o variantă *moară ca să
Comment by Sorin — February 22, 2022 @ 11:08 am |
N-am făcut legătura până acum între pară (< peară) – păru, poamă – pomu și mară (< meară) – măru. Dacă aveam *moară ”fructul mărului” puteam face legătura cu alb.mollë, dar nu-i cazul, fiind greco-romanic. De ce n-am observat până acum ”meară”?
Comment by Sorin — February 22, 2022 @ 11:14 am |
murgoiu m. peștele numit cosac. [Pește argintiu închis]. Ar putea fi din același PIE *mer- ”to shimmer, shine”.
Comment by Sorin5780 — November 3, 2013 @ 8:22 pm |
“murg” mai are și sensul de ”zori de zi” (cf. germ. Morgen (?) din același radical)
”MURG1 s. n. 1. (Înv. și pop.) Amurg. 2. (Rar) Zori de zi. – Et. nec.” (DEX 98, dexonline.ro)
Comment by Roderick — May 24, 2016 @ 4:54 am |
[…] Epitet al unui măr fabulos din basme -măr moramăr; apare în ”Povestea cu măr moramăr și păsărica a ciută”, despre care am scris mai demult (v. https://hroderic.wordpress.com/2013/05/19/mar-moramar-si-pasarea-ciuta/) […]
Pingback by Moramăr | Istoriile lui Roderick — January 17, 2015 @ 9:31 pm |
La cumpăna dintre milenii (1000 d.Hr.) teritoriul delimitat “de râul Criș până la hotarul Transilvaniei și până la Vidin și Severin se numea Maresiana”. (*Moreșena sau *Moreșiana, ca mai vechiul Crișiana?). Nu cumva numele ăsta este străvechi, geto-dacic? În ce măsură a fost înregistrat și la nivelul de jos, al opincarilor, sau a dispărut complet în concurența cu Banatul ungurilor?
Morus circula alături de Mores? Textul latin despre întinderea ținutului lui Menumorut (“micul Morout”, probabil un cozar ca bunicul său, ducele Morout) folosește Morus și Zomus (Someș < Samus) ..a fluvio Morus usque ad fluvium Zomus… Posibil ca și Someșul să fi supraviețuit cu fonetismul original tot mileniul întâi.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Menumorut
http://www.academia.edu/1300096/Voievodatul_lui_Menumorout_%C3%AEn_lumina_cercet%C4%83rilor_recente_Analele_Universit%C4%83%C5%A3ii_din_Oradea._Istorie-arheologie_11_2001_2004_p._38-51
Un link despre simbolismul geometric: http://www.fluierul.ro/jsp/article/indexDisplayArticle.jsp?artid=249445&title=simboluri-baltice
Am căutat niște lucrări românești despre subiectul ăsta fără succes. Sunt sigur că se pot spune mai multe.
Comment by Sorin5780 — May 6, 2015 @ 9:05 am |
Când am trecut cândva prin câteva sate din Sălaj am observat o ciudățenie; mulți români cu figuri turanice, în timp ce ungurii semănau mai degrabă cu slavii. Poate o impresie greșită, ori un fenomen ”local”.
Comment by Roderick — May 6, 2015 @ 1:02 pm |
Ce înțelegi prin figură turanică, căci fenotipul ăsta a fost descris în mai multe feluri. Aveau pliu epicantal și craniu aplatizat sau figuri cu trăsături mixte, între caucasian și turanid? Vezi aici câteva tipuri: https://www.theapricity.com/forum/showthread.php?60346-Turks-of-Turanid-Racial-Type/page7
Mie mi s-a spus că am față turanică, de turc, dar în genere cred că se refereau la tătari, deși nici aceștia nu-s complet mongoloizi. Turci adevărați nu prea mai avem în Dobrogea, iar aceia sunt în majoritate tipici pentru Anatolia, nu pentru Asia Centrală.
Sincer eu nu mă văd astfel. Am pomeții mai accentuați, dar nu foarte, iar ochii nu mi-s ca două felinare nord-europene, e drept, dar nici mongolozi. :)
Din ce am căutat cred că-s tiparul ”alpin” https://www.youtube.com/watch?v=OmR7JfTRPv4
Apropo, la noi nu prea s-au mai publicat cărți cu măsuri craniene (fenotipuri). Discuția e mai mult la nivel de presupuneri.
Comment by Sorin5780 — November 28, 2017 @ 1:23 pm |
Câteva simboluri românești cusute pe ii
http://imgur.com/7mwWqyG
Comment by sabinus — May 7, 2015 @ 10:50 am |
Comment by sabinus — May 7, 2015 @ 10:51 am |
Click to access Minis%20Monografie.pdf
mag. mén (armăsar) dar toponimul Miniș (loc.din vestul țării) semnifica conform bătrânilor „loc cu păşuni”. Dacă nu mă înșel era un toponim Valea Minișului unde s-au descoperit niște oseminte foarte vechi (Peștera cu Oase).
râuri: https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2ul_Mini%C8%99
Să fie legat de miriște, merea prin derotacizare sau un entopic din spațiul ăsta mai larg al sud-vestului României?
Comment by Sorin5780 — May 19, 2016 @ 8:56 pm |
S-ar putea să avem același tipar mental cu al romanicului agru (lat.ager; din *h₂eǵ- “to drive”). Vezi rad. *menH- (let.mit ”to tread, pass, pedal”, lit.minti ”to trample”, gal.mynd ”to go”, Umbrian menes “will come”, rus. mjatʹ, “to crumple; to knead”)
https://en.wiktionary.org/wiki/mynd#Welsh
După cum avem agru și der. agriș (locuri de arat, ogoare), putem presupune și un vechi *men(ă) sau *min(ă) pentru miniș („loc cu păşuni”).
E posibil ca la nivel nostratic și mag.mén (armăsar) să vină din paralela fino-ugrică a rad.IE *men- ”to stand out, to tower”. Vezi eng.stallion pentru derivarea semantică.
IE *menH- (”to go, to tread”) pare să aibă o paralelă fino-ugrică:
https://en.wiktionary.org/wiki/megy
https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Uralic/mene-
Comment by Sorin5780 — February 3, 2018 @ 9:27 pm |
Alb. mone (pag.301) = f. 1. rich pasture-land. (Ber. Myz) 2. gossip, VA. 3. walled enclosure.(probabil din Latin: moenia, mūniō)
monë = lichen, moss, cf. myshtë
Indiferent de originea latină sau autohtonă, unul sau două dintre sensurile de mai sus trimit spre rad. *mey- (“to fix, to build fortifications or fences”): ”Lat.mūrus (=a wall), mūnīre (“to protect”), moenia (city walls, fortificationes), Old Norse mæri (“border-land, boundary”), Old English mære (“landmark, border, boundary”)”.
Sensurile de pășune bogată și *închisoare (walled enclosure) de orice natură aș putea spune că-s legate etimologic, adică avem un teren înconjurat cu gard și îngrășat cu ajutorul animalelor(*). Vezi alb.bashtë, bashtinë (pag.30) și coradicalele noastre (baștă, bașcă, baștină).
Click to access Albanian-English%20Dictionary.pdf
# https://en.wiktionary.org/wiki/murus#Etymology_2
https://en.wiktionary.org/wiki/moenia#Latin
(*) Chestia cu îngrășatul duce și spre un cumul de cuvinte interesante, care ar putea explica și alte cuvinte românești. Am găsit, sau mai bine spus am regăsit niște cuvinte coradicale în parte (altele doar omonime):
Alb. gani f. = fertility, productivity. 2. spotlessness. 3. -shëm adj. fertile, productive. 4. clean, spotless.
ganjun, m. child, lad. -i, f. youth.
ganos v. scoure, cleanse.
ganë, f. filth
Ultimul nu explică pe primul, adică nu avem neapărat îngrășământ animal (vezi etimonul gunoiului: *gow- vită, vacă), iar primul termen nu cred să fie legat de gr.γόνῐμος • (gónimos) m.= productive, fertile, fruitful [+genitive = the product or fruit]
https://en.wiktionary.org/wiki/γόνιμος#Ancient_Greek
Dacă avem prin ganjun (child) un derivat din *ǵenh₁- (to produce, to beget, to give birth) nu se mai explică dhen. De fapt dhen este un format colectiv din dhi (capră, ied; corad.cu gr.aigos) sau chiar dhen(oaie; probabil un pl.pierdut *dhena, *dhenë); nu știu de ce unii vor cu tot dinadinsul să fie rad. *ǵenh₁- https://en.wiktionary.org/wiki/dhen
Cel mai probabil este doricul gone (offspring) în acel ganjun, cu o transformare fonetică specifică albanezei din primul mileniu). Dar nu se explică terminația albanismului! https://en.wiktionary.org/wiki/%CE%B3%CE%BF%CE%BD%CE%AE#Ancient_Greek
Gani (fertility) l-am considerat ca origine pentru afixul derivativ -gan sau top.Genukla. Nu mai rețin spre ce coradicale grecești și baltice m-am dus.
Ideea este că poate fi orice ca etimologie, și nu-i neapărat folositor descoperirii altor cuvinte dacice.
Personal cred că ar putea fi coradical cu verbul ngas sau ngah, din *ǵʰeh₁- “leave” sau *gʷem- (“to go, to come, to step”) : Ancient Greek βαίνω (baínō, “to go, to move”) (< *bán-yō < *bám-yō, where *b < *gʷ), Latin veniō (“to come”).
https://en.wiktionary.org/wiki/dzimt#Latvian
Comment by Sorin5780 — February 11, 2018 @ 12:39 pm |
Gana,(Sanskrit, Pali) = “flock, troop, multitude, number, tribe, series or class”, “body of attendants”, “a company, any assemblage or association of men formed for the attainment of the same aims”.
gana = “councils or assemblies convened to discuss matters of religion or other topics”.
https://en.wikipedia.org/wiki/Gana
https://en.wiktionary.org/wiki/गण
Comment by Sorin5780 — February 11, 2018 @ 12:53 pm
PIE gʷhen-1 ”to swell, abound” (top. Genukla, *genu-tla) http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpokorny&text_number=+752&root=config
Nu cred că-i cuvânt albanez (gani) a cărui etimologie să fie mai transparentă de atât! Totuși, sunt unele sensuri care par să indice spre un radical distinct: 2, 4
Alb. gani f. = fertility, productivity. 2. spotlessness. 3. -shëm adj. fertile, productive. 4. clean, spotless.
ganos v. scoure, cleanse.
Să fie PIE *gʷhai- (”light, bright”) ? https://hroderic.wordpress.com/2010/01/04/fiica-soarelui/
Comment by Sorin5780 — March 11, 2018 @ 12:29 pm
„imnatic sn pl. imnatițe, „umblet”, „mers” (< imnu „umblu”< lat.in-mino < ambulo, -are)” http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A6336/pdf
E puțin cam ilogică derivarea aia, dar parcă îmi confirmă încă odată ipoteza de mai sus. Nu știu dacă lat.minō (inf. mināre) este sursa, cf. Rom.a mâna, dar mai degrabă aș presupune un verb autohton din radicalul IE de mai sus decât o asimilare a lui /b/ unei nazale, transformare care de regulă necesită o altă poziție: lat.amnis (*abnis), pumnu (< lat.pugnus), scamnu, scaun (< lat.scamnum, < *scabnom), damnă, daună (< lat.damnum, < *dapnom), et cetera.
Nu-i de exclus nici un verb împrumutat din diaelectele italice neromanice (adică osco-umbriene) cf. acelui Umbrian menes “will come”. Replicam retoric pe un alt blog o idee cum că aceste diaelcte italice romanizate vor for transfera în mare majoritate limba și cultura lor Balcanilor pe „Via Eganatia” spre Albania, Macedonia și apoi spre nordul Dunării. De la aceștia avea probabil transformarea labiovelarelor latine în bilabiale (apă din aqua).
Acum că am scos asta din burtă, parcă și vb.a mâna are sens pentru un derivat *mână (în grai *mină) cu derivatul miniș (poate și o var.meniș). Vezi lat.ager din *h₂eǵ- “to drive”.
Banatul este, în multe privințe, mai apropiat de dialectul aromânesc și megleno-român. Ba chiar pe alocuri are și transformarea unor africate în spirante, ca-n albaneză (cioară-soară, agest – azest „adăpost”). Aceasta din urmă, prin evoluția sa istorică lasă în urmă dialectul arbăreș din Italia, care pe alocuri prezervează unele africate.
PS: MÎNECĂ subst. – clucer (Sd IV), – buc.; Mînecută, G. (Braș) Mînecan (Viciiu 16).
Comment by Sorin5780 — June 29, 2019 @ 10:49 am |
Dacă avem o provincie Maresiana (*Marișiana), după granița pe Criș (Crissia) am fi avut *Paramarisia (Maramureș) ca iranicul Paradraya (dincolo de mare) sau dacicul Parolissum (Πορόλισσον / lat. Porolissum)?
Am zis mai demult că acest prefix este legat de alb.mbarë (around, *en-par), surprins probabil prin top. Parorbelia față de Orbelos. N-au din câte știu un *para- peste.
https://sq.wiktionary.org/wiki/mbar%C3%AB
Apropo, care era forma mai veche, *Parolissum sau *Paralissum?
E o idee fantezistă care presupune alternanța p/m și ignoră ceea ce știm despre Maramorisis. Avem o singură informație care vorbește despre o provincie Maramureș până la Criș (sursa maghiară medievală), dar mă întreb dacă nu cumva râul Mureș era deosebit de important pentru Daci, precum Nilul pentru Egipteni sau Dunărea/Istrul pentru Geți. În cazul ăsta, două provincii care să includă hidronimul respectiv, n-ar fi greu de acceptat.
Comment by Sorin5780 — December 26, 2018 @ 6:11 pm |
Dacă Maramoreș (Tisa?) și moramăr conțin un determinant/adjectiv în prima temă, cum comentăm terminația asta -a?
Mara-moriș/Mara-moroș și mora-măr
Să zicem că adj. m . more (foarte frumos) este sursa celui de-al doilea. *Mora este forma accentuată cf. frumoasa, marea, buna?
Cum explicăm mara- din primul apelativ? Nu cumva drept mlăștinoasa, cum s-a mai propus și s-a spus despre Tisa pe toată lungimea sa sau cea mare?
Am dat un link mai sus în comentarii, cel cu kozarii. Acolo cred că spune ceva de apă moartă, așa cum se numeau zonele mlăștinoase în antichitate.
Chiar și celelalte râuri locale par a copia terminația asta feminină: Iza, Borșa, Tisa, Bârjaba. Probabil că și hidronimele dacice aveau genul feminin înainte de a fi masculinizate: Crissia, Maresia.
Avem zeul Danubius pe Columnă, dar nici o reprezentare dacică a râului.
Mă gândesc acum că poate dacii cunoșteau mai multe nume specifice unor calități ale râurilor. Cele mlăștinoase, cele care se revarsă des, deep or shallow, cele rapide și năvalnice de munte (părău), etc. Deosebiri cu nuanțe multiple, cum era zăpada la eschimoși.
Cele adânci erau (râuri) negre, cele mai puțin adânci erau albe.
Apropo de ape: Am găsit în revista Pontica un nume de vicus dobrogean Saprisara. Sara mai apare în toponimia geto-dacilor, dar determinantul sapri? gr.sapros (rotten)
Comment by Sorin5780 — January 8, 2016 @ 3:04 pm |
Destul de ciudat aș zice, dacă și dacii aveau mărul la feminin ca alb.mollë probabil că determinantul mora- are mult sens.
https://en.wiktionary.org/wiki/moll%C3%AB
Comment by Sorin5780 — January 8, 2016 @ 3:12 pm |
Avem și o var. mară (fem.) pentru măr. Să fie acesta corespondentul dacic al alb.mollë cu alternanța [a] dacic, [o] albanez?
” Și mară, pl. mere (Ban.)” https://dexonline.ro/definitie/mar%C4%83
PS: Banatul ăsta e plin de dacisme.
Comment by Sorin5780 — June 24, 2016 @ 4:53 pm |
În engleza veche ‘apple’ desemna orice tip de fructe, nu doar mărul. La fel și mărul nostru în Ardeal, deci e posibil ca corespondentul dacic să fi avut același semantism larg pe care îl împărtășea cu mărul nostru medieval.
Mărul lui Adam, la vremea când e consemnat în Biblie, probabil că nici nu avea încă sensul specializat de măr.
Engleza veche, pre-normandă, are foarte multe noțiuni indo-europene primare, inclusiv acea paralelă a av.asman. Dar cea mai interesantă mi s-a părut forþġesċeaft și ġesċeaft, tema de bază fiind eng.sċeaft (pole; creation)
Pare să reproducă nord.-germ.Yggdrasil, arborele gigantic al lumii, care face conexiunea între cele 9 lumi (copaci, corad.cu eng.sċeaft (1.shaft, pole. 2. creation, something created) din *skapjaną (to make, to mold, shape, create), din IE *(s)kep- (“to cut; hew”).
https://en.wiktionary.org/wiki/forþgesceaft
https://en.wiktionary.org/wiki/gesceaft#Old_English
https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Germanic/skapjaną
Cum vedeau dacii creația lumii, sub ce formă?
Comment by Sorin5780 — December 31, 2017 @ 10:44 am |
De obicei doar în cuvintele latine se scurtează vocalele lungi și nu cred că avem cuvinte dacice care scapă de transformările specifice vocalelor lungi, intrând devreme în limba oficială a Daciei ocupate (adica latina dunăreană).
Deci mară (măr) trebuie să provină din Lat. mālum, iar dacă aveam un coradical al alb. mollë, ar fi trebuit să sune *moră (pl. *mora?). Totuși, pot accepta un hibrid daco-latin, deoarece pare să fi păstrat genul feminin din traco-iliră.
Literarul măr este neutru, la fel ca-n originalul Lat. mēlum.
Dialectele Ossetine scurtau vocala lungă *ā în [a], dar devine [o] numai înainte unei consoane nazale. Au rezolvat foarte simplu problema asta, pe când Albaneza se complică cu un set complicat de transformări fonetice.
http://www.iranicaonline.org/articles/ossetic
Comment by Sorin5780 — February 14, 2019 @ 9:34 pm |
soprí, soprésc, vb. IV refl. (reg.) a se constipa.
Rus.запо́р (zapór ”latch, lock; constipation”) sau coradical cu Lit. siupti (“to putrefy”) și Gr.σᾰπρός (saprós ”rotten, putrid”), σήψ (sḗps, “putrefying sore”). https://en.wiktionary.org/wiki/%CF%83%CE%AE%CF%80%CF%89#Ancient_Greek
*ḱókʷros, *ḱókʷr̥ (“excrement”): Old Irish cechar (“quagmire, slough, bog”), Sanskrit छगण (chagaṇa, “dried cow-dung”), κόπρος (kópros, f ”dung, ordure, excrement”), Hitt. sakkar (Gen. sg.saknas) ‘excrement’.
https://en.wiktionary.org/wiki/%CE%BA%CF%8C%CF%80%CF%81%CE%BF%CF%82#Ancient_Greek
Σάγαρις (Ságaris) ar putea fi coradical cu v.irl.cechar, cechor < PCelt.*kekʷorā 'swamp, mud' (or maybe *kekʷrā). Foarte probabil
pag.198 http://www.bulgari-istoria-2010.com/Rechnici/Etymological%20Dictionary%20of%20Proto-Celtic-1.pdf
Mă gândeam și la o metateză din -gr-, cf. șargă (Ban; Trs pată) sau șárgă (marnă), dar nu cred că ține explicația, deși metatezele sunt obișnuite pentru lexicul dacic și albanez. Hajdeu citează pe Camarda în acest sens.
Comment by Sorin5780 — September 18, 2020 @ 11:10 am |
Dacă Marmadzău e format din două teme, nu cumva avem adjectivul la urmă conform unui dacic *madzou/*madzeu și mai nou *madzău din aceeași temă ca alb.madh? Am dat mai demult un reg. majără (s.f. grămadă mare, morman, 2. adv.peste măsură, foarte plin, încărcat)
Dacă aveau deja adj.mare, probabil că *madzou era un superlativ, nu un simplu adjectiv ca alb.madh, ci ca-n greacă sau latină…megalos, magnus.
Ar fi probabil indicat să tălmăcim acum *mar, sau chiar *mara, drept râu, așa cum se imagina pentru variabele Moreș/Morăș sau Murăș, dar acum nu mai sunt așa sigur că acesta din urmă nu-i un adjectiv.
E logic acum să ne imaginăm că Tisa era importantă pentru dacii proprii și cunoșteau lungimea sa a.î. să-l/s-o numească mega râul.
http://dorinstef.blog.com/2010/05/02/maramures-etimologie/
“Mari morusa” (marea moartă) la cimbri și *mar(a) (râu)….mare, negru, etc. la daci.
Probabil ar fi indicat să ne imaginăm o cratimă între cele două teme sau chiar existența unui pron. dem. “a” în fața adjectivului la fel ca-n albaneză sau Româna veche: “pasărea a ciută”
Mar-a-Morușia = Maramorussia râul cel negru/roșcat/vânăt sau ce culoare intermediară desemna acest adjectiv.
Mar-madzău sau mar-a-madzău râul măreț/imens/cu asupra de măsură sau μεγάλο ποτάμι (megalo potami)
Comment by Sorin5780 — January 8, 2016 @ 3:55 pm |
Țara Marmației a avut circulație în istorie? https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/16/BisericaVeche.jpg
Din legătura de mai sus:
“Dupa Bonficiu (Dec. I., Lib. I) tinutul nostru se numea in timpuri antice Marmatia“ I.Mihaly
“Oricum, originea formei Maramures ramâne necunoscuta, dupa cum pe de alta parte, nu vedem ce indrumare s-ar putea da numirii de Marmatia sub care acest tinut mai e cunoscut” (op. cit. p. 157). Tache Papahagi
“”Probabil acest termen ar trebui corelat cu “definitiile de cancelarie” date unor teritorii locuite de triburi compacte, gen Galitia, Pocutia, Elvetia, Croatia… (asa cum neamul carpilor a dat numele Carpatilor). In acest caz, ar trebui identificat numele misteriosului trib care a salasluit in acest tinut la un moment dat si care a intrat in contact, in mod decisiv si semnificativ, cu alte triburi sau popoare antice.””
Eu n-am auzit până acum ca Pocuția sau Marmația să provină dela un trib. Ce idee! Oare și *Carpația a existat odinioară? :)
Ar putea părea hilar, dar are sens… numai în Română. Croației i se spune HRVATSKA, iar Pocuția nu știu de unde vine. Pe la 1150 era un voievodat numit țara Onutului, care probabil se întindea și peste Pocuția.
Comment by Sorin5780 — January 8, 2016 @ 9:56 pm |
Știu care-i explicația ucraineană și că are puțin sens, dar pentru Pocuția mă gândeam în trecut că ar fi ”țeara” (provincia) cea mai mică dintre toate câte au avut populaia românească la un moment dat și numită în consecință cu un adj.pierdut din latină: paucus (it.poco = alb.pak =”little, few, not much”, IE *peh₂w- “few”, “little”).
Îmi imaginam un adj.*păuc cu o var.*păuș, ba chiar și o lărgire spre ”pocuț”, deși n-are etimologie:
https://dexonline.ro/definitie/pocut
Ce mă surprinde este că am dat probabil peste ceva, dar nu știu unde să-l plasez, căci nu recunosc tema asta *tol (râu):
pactól s.n. (reg.) râu mic. DAR (2002)
Mă gândesc la acel reg. tulbină (Trans.Ban. vîrtej, vîltoare, bulboană), coradical cu Lat.tullius (jet of water, waterfal). ”Pactol” poate fi complet romanic la o adică.
https://en.wiktionary.org/wiki/tullius
Vezi două coradicale probabile:
tulí (-lésc, -ít), vb. – 1. A coborî, a veni la vale din munți, a veni în jos. – 2. A se duce, a merge. – 3. A fugi, a o șterge. (der. tulai?)
tulcă (s.f. brezaie)
Comment by Sorin5780 — June 2, 2018 @ 10:43 am |
Este o precizare medievală care ar plasa o formațiune politică între râurile Tisa, Mureș și Criș numită , cum altfel, Maramureș.
În subsolul paginii, nota 517: http://www.alil.ro/wp-content/uploads/2012/05/ETIMOLOGIA-rIIDHONIMULUI-MOLDOVA.pdf
“regele le dete loc de șezut în Maramureș, la Criș”
Ar indica faptul că avem un voievodat mai cuprinzător, poate chiar acela al lui Gelou/Gelu/Gilău. http://tgvliterara.blogspot.ro/2014/11/lumea-cuvintelor-ion-popescu-sireteanu.html
Cum s-ar spune, împăcăm și capra și varza. Marmația sus de tot, cuprinzând părți de peste Tisa laolaltă cu Bereg și Ugocea, iar restul ar fi Maramureș. Sau poate era totul Maramureș, iar Marmația doar o altă “țeară”(un ținut).
Doar arheologii ar putea spune dacă nu cumva Maramureșul (râul Mara) era centrul politic, căci conservarea puterii armate și politice a maramureșenilor s-ar putea datora și neputinței maghiarilor de a cuceri complet zona asta mai largă, nu doar cooptării lor în sistemele de apărare al granițelor.
Aș pune ca limită Crișurile, iar tot ce era la nord de Barcău intra sub autoritatea lui Gelu, inclusiv tot ce era pe liniaTisei superioare de-a lungul munților spre Galiția și Pocuția, centrul Ardealului pe Mureș fără zona de sud a Bârsei și Țării Oltului unde s-au infiltrat turcomanii și atacau formațiunea lui Gelu. Se pare că formațiunile astea era dinainte cuplate cu sudul Carpaților și politic, dar și dpdv al graiului muntenesc.
Am găsit la un tip care studia genealogia cnezilor maramureșeni că aceștia aveau întinsă autoritatea și peste ceea ce îndeobște considerăm Maramureș (spre Năsăud).
Înainte să intre invadatorii ăștia străini probabil că exista o formațiune care cuprindea toate graiurile nordice întinse pe toată linia Tisei, iar spre vest atingând Carpații. Se restrânge doar sub presiunea nomazilor, căci În Panonia, zic analele ungurilor, românii cuceriseră pe slavi exact cum au făcut dacii înaintea lor cu un mileniu și mai bine.
Comment by Sorin5780 — January 11, 2016 @ 10:08 am |
Dimitrie Cantemir: „Înainte de toate, chiar dacă acest (neam) a fost împărțit în trei ținuturi de căpetenie, totuși toți se cheamă cu același nume de români, disprețuind adică dând de-o parte numele de valahi, care le-a fost dat de către popoarele barbare.Căci românii care trăiesc și astăzi în Transilvania, deasupra fluviului Olt, în ținutul numit Maramureș, nu-și dau numele de valah, ci de români (martori imi sunt toți locuitorii tuturor națiilor din Transilvania).”
Mă gândesc că în evul mediu era arhicunoscut acest vechi voievodat. Par tot mai bine conturate limitele acestui Maramureș.
M-am întrebat mereu dacă nu cumva carpii păstrează legătura cu ceilalți carpi din Slovacia și Ungaria, așa cum iranicii cei vechi o făceau peste Dacia romană, cu permisiunea lor. Țin minte că acești daci ocupă pentru o perioadă Dacia după părăsirea ei de către romani. Apoi o iau goții în primire ca federați.
Am asemănat *mara- cu balcanicul meris, dar nu cumva organizarea regatului dacic cuprinde mai multe astfel de ținuturi: Mara-oltului, Mara-tisei, Mara-argeșului? Nu mai speculez iar asupra genitivului dacic.
Comment by Sorin5780 — November 5, 2018 @ 7:01 pm |
Este un comentariu mai vechi răspuns la alt comentariu (6) prin care propuneam un decalc sau mai bine zis un tipar de gândire ce permiază până azi prin termenul “ținut”.
Am găsit ceva, deși nu cred că-i același semantism: https://en.wikipedia.org/wiki/Gentius
După ce cuceresc ultimul bastion al regatului fondat de tribul ardiaei, romanii împart teritoriul în trei districte numite “meris”. Etimlogia termenului îmi scapă acum, dar ori e un decalc ca acel ținut, ori avem un derivat din rad. *me (to measure) conform vechiului obicei al delimitării/alocării teritoriului tribal prin măsurare (cazul ausdecensilor veniți în Sciția Minor drept coloni)
Unul dintre ele este foarte ușor de interpretat pe baza albanezei moderne, căci tribul/clanul încă mai există până azi: lab, țara Labëria/Labënia (fără rotacizare)
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_ancient_tribes_in_Illyria#Labeates
E posibil să fie același trib, pentru că strămoșii albanezilor pendulează în ceea ce cunoaștem azi drept teritoriu ocupat de Albania și Kosovo sau emigrează spre sud. LABEATES PARE SĂ CONȚINĂ ACEEAȘI TERMINAȚIE DE PLURAL HOTĂRĂT (-AT)
După cum am interpretat termenul, probabil însemna cei de pe malul mării. Am punctat faptul că și albanezii obișnuiesc să se identifice cu zona locuită, cu spațiul geografic ocupat. De exemplu arbănașii erau câmpeni conform cu arbëni (fields), muntenii ..și așa mai departe.
https://en.wikipedia.org/wiki/Lab%C3%ABria
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_ancient_tribes_in_Illyria#Labeates
Sunt multe cuvinte albanezecare ar putea explica unele numiri ilirice. De exemplu Dimale (doi munți sau două dealuri foarte abrupte) https://en.wikipedia.org/wiki/Dimale
Altele pot fi interpretate pe baza cunoștiințelor acumulate: pirustae puteau fi locuitorii așezați la încrengătura unor râuri conform alb.pirun (top.dacic Pirum) și tălmăcirii așezării Zargidava (*zargă= furcă).
Comment by Sorin5780 — June 1, 2016 @ 7:26 am |
ciută = ….4. (Trans.) Greoi, neîndemînatic.
eng. thick
From Middle English thicke, from Old English þicce (“thick, dense”), from Proto-Germanic *þekuz (“thick”), from Proto-Indo-European *tegus (“thick”). Cognate with Danish tik (“thick”), Dutch dik (“thick”), Faroese tjúkkur (“thick”), German dick (“thick”), Icelandic þykkur (“thick”), Norwegian tykk (“thick”), Saterland Frisian tjuk (“thick”), Swedish tjock (“thick”). Related to Albanian thuk (“I press, thicken, make dense”), Old Irish tiug (“thick”) and Welsh tew (“thick”).https://en.wiktionary.org/wiki/thick#Etymology
Vezi alb.thuk? Nu știu dacă ar putea avea o legătură cu ”ciută” de mai sus, dar cu siguranță se potrivesc dpdv al transformărilor normale spre cele două limbi (substratul nostru).
Probabil e legat de alb.cek (touch), iar dacă nu, rămâne același radical *tewh₂- “to swell” (*tjuta putea da un proto-dacic *tsuta sau čuta)
https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/tewh%E2%82%82-
Comment by Sorin5780 — January 1, 2017 @ 7:46 pm |
Pe baza celui bănățean mară (măr) putem oare imagina o explicație și pentru hidronimul Mara? Se spune că multe râuri antice erau numite și după pomii care mărgineau aceste ape.
Comment by Sorin5780 — January 16, 2017 @ 11:54 am |
Toponimele cu terminația toponimică -a : Boura, Brustura, Desa, Cărbuna, Jidova, etc.
Pag.533: http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/dacoromania/pdf/BCUCLUJ_FP_279430_1929-1930_006.pdf
Comment by Sorin5780 — December 25, 2017 @ 6:17 pm |
În mitologie, merele sunt astrele devenite tentaţii pentru spiritele rele care încearcă să le fure. Multe dintre colinde spun povestea astrelor (merele de aur) furate de forţele Răului, care în final sunt recuperate.
http://adevarul.ro/locale/hunedoara/traditiile-arhaice-craciun-romanilor-Tinutul-padurenilor-satele-munte-1_5a3fef18d7af743f8dae83ef/index.html
Comment by Sorin5780 — December 25, 2017 @ 4:37 pm |
[…] E același lucru, ambii termeni fiind rezultatul evoluției lingvistice a aceluiași … premergător, arhaicul Gutâniu ! [Alexandru Pele – Elemente lexicale străromânești, Edit. Scheda, Oradea, 2010] Dar de unde Gutâniu ? Dăm două explicații, cele mai probabile, găsite de noi în ceea ce am reușit să citim (deocamdată): – o origine pecenegă/cumană a cuvântului, a cărui semnificație este, însă, necunoscută – și care ar include și toponimul Gutăi (din Țara Loviștei) [Alexandru Madgearu – Români și pecenegi în sudul Transilvaniei, Bibliohteca Septemcastrensis/XII, Sibiu, 2005] … și, poate, adăugăm noi, oiconimul Gutinaș/BC ! – de la cealaltă semnificație a termenului, gutui, cu variantele: gutăi, gutâi, gutân. Putem lega de această ipoteză, folosindu-ne de o străveche/regională-Banat/Oltenia (?), posibilă, denumire a gutuii, aceea de moramăr/măr moramăr (termenul – analog mai cunoscutului măr-gutuie – apare, de exemplu, în basmul “Măr moramăr și pasărea ciută” [Povești nemuritoare/XV, Edit. Ion Creangă, București, 1972] care te duce cu gândul la “Prâslea cel voinic și merele de aur” al lui Petre Ispirescu, dar și la ideea că, poate, merele de aur – laitmotiv în basmele românești – sunt, de fapt, gutui; ideea, care nu e a noastră, își are sorgintea tocmai în legendele Olimpului, în legătură directă chiar cu proveniența denumirii științifice a gutuii: Cydonia, din gr. kydonion), originea toponimului Maramureș ! [Mai pe larg despre aceste corelații – și nu numai – în Istoriile lui Roderick] […]
Pingback by Gutâi: Creasta Cocoșului și … mai mult decât atât ! | Munte si flori — December 20, 2018 @ 6:18 pm |
https://en.wikipedia.org/wiki/Merwede
Merwede – Uncertain. Possibly derived from an earlier Merwe or Merowe, meaning “wide water”.
Oland. meer [mɪːr] = more; lake, lough, mere; moor, wharf, berth = mai mult; lac, estuar, (mică) baltă (Old English mere “sea, ocean; lake, pool, pond, cistern”); debarcader, dană.
https://translation.babylon-software.com/dutch/to-english/mer/
https://www.etymonline.com/word/mere#etymonline_v_14667
Oland. wijd = wide (=lat).
1199 – Maramorisis; fluvium Maramors, 1231 – fluvium Maramorosu .
O fi posibil ca Maramureșul să se traducă ”marele băltos” sau ”Mureșul (băltosul) lat”? Trebuie explicată cumva terminația anticului Mureș/Morăș (Marisia, Marisus, *Mārisia). O fi coradical cu valonul mer (*móri.- “body of water”, Middle Dutch maer, Dutch meer “lake, sea, pool”), dar un dac. *márisia (*marișa?) trebuia să rămână fonetic consistent dacă accentul era plasat pe prima silabă.
Dacă cursul Tisei era lat (*mara-), oare semnifica că era o rută importantă de comerț pentru triburile dacice de pe cursul râului? Un centru important din *Maramureșul antic (Marmația) era probabil Setidava (Malaia Kopania).
Comment by Sorin5780 — January 28, 2019 @ 10:09 am |
Bună ziua. Aș dori să știu numele complet al autorului. Am o bănuială, cum că ar fi Roderick Hunt, dar nu sunt sigură.
Comment by Adriana — November 12, 2020 @ 3:12 pm |
k̂uei-3, kuei-t- ”shining, white” (let. kvitu, kvitêt ”a străluci”)
Să fie „pasărea ciută” aceeași cu scit. Ἰατραγόρας (Iatragóras, “fire-searcher?”) și rus.жар-пти́ца (sb.Žar Ptica)?
(https://oldeuropeanculture.blogspot.com/2020/11/firebird.html)
Comment by Sorin — May 23, 2022 @ 10:24 am |
Dacă am fi avut un derivat dacic din acest radical, nu cumva ar fi dat un *čītă transformat ulterior în *ciută, la fel ca ciumă sau ciutură (cytola)? ”pasărea a ciută” ar putea fi greșit confundat un mai vechi sl.ciudă ”wonder, marvel” cu acest ciută al nostru. https://en.wiktionary.org/wiki/ciud%C4%83
Nu înțeleg de ce s-a propus această etimologie slavică pentru ciudă când sensurile din română nu se potrivesc cu cele din slavonă. Să fie altă etimologie?
https://en.wiktionary.org/wiki/%D1%87%D1%8E%D0%B4%D0%BE#Old_Church_Slavonic
Bizar că este coradical cu expr. ”kudos to you!”un împrumut cultic, dar considerând și un posibil coradical tracic? Ce fel de lărgire ar fi asta cu *-d- a radicalului *(s)kewh₁- (“to perceive, pay attention”)?
Var.de gradație-o ar fi *(s)káudas, dar nu știm ce s-ar face cu diftongul în Dacă, în schimb ar trebui să ne întrebăm de ce au acest Proto-Balto-Slavic *kjáudas? Se diftonghează /e/ tonic la fel ca în Dacă și Albaneză? Nu cumva apare și în lit. kiáuras ”ciuruit”, let. caũrs ”găurit, permeabil” din PIE (s)kēu-”to cut, separate, scratch”? Și *(s)kéw- ar putea fi valabil.
Am o bănuială că ar trebui să caut printre afixele derivative PIE să văd ce variantă apofonică este cerută de terminația sau lărgirea cu *-d- a morfemului primar. Am impresia că gr. κῦδος (kûdos) trebuie reconstruit *kóudos, nu *kéudos, deși PIE *(é)-os (sn. ”Creates action nouns or result nouns from verbs”) e sufixul și în acest grecism, și în derivatele balto-slavice.
https://en.wiktionary.org/wiki/Category:Proto-Indo-European_suffixes
https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/-os
Mai demult, am notat că ciută ar fi putut înseamna și sălbăticiune în evul mediu, dar nu cred c-am propus următorul radical. Să fie conectat cu *kayt-, *ḱayt- (“forest, wasteland, pasture”) cumva? Eu cred că diftongul *-ai- putea deveni un dac.*-e- și de aici *cetă → *cită → *ciută. Nu mai dau terminația probabilă pentru că nu știu ce ar putea fi.
În albaneză *-ai- chiar devine -e- (sau ê nazalizat dacă urma un n), ceea ce mă face să mă întreb dacă nu cumva și *-au- devine inițial *-o-, iar ulterior, până la primul strat slavic dinsec.VI, se transformă în *-a-, laolaltă cu *uo- din *uotră (vz. alb.vatër/votër din *ātrā). Deci ar fi aceleași transformări fonetice ale diftongilor cu cele din latina vulgară, dar cu o mică diferență față de tratamentul lui *o. Dialectul tosc se aseamănă probabil cel mai mult cu cel dacic.
Comment by Sorin — June 26, 2022 @ 11:57 am |