Istoriile lui Roderick

noiembrie 7, 2013

Îmbărburad

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 11:57 am

Cu puțin timp în urmă mi-a ajuns în mâini o carte foarte valoroasă, o culegere de colinde din Ardeal -”Florile dalbe de măr”, apărută la editura Corvin, Deva, 2007; ulterior am găsit-o și pe net.

În glosarul cărții apare cuvântul îmbărburad = lemn împodobit prin crestare (sens precizat de culegătorul Clemente Constandin). Cred că am putea avea în el un termen autohton, din PIE bher-3  ”a prelucra cu un instrument ascuțit, a sculpta, a tăia”. Dar forma cuvântului nu e atât de simplu de explicat.

În dicționare apar ”barbură” și ”a îmbărbura”, cu un alt sens:

bárbură (-re), s. f.1. Sărbătoare a sfintei Barbara. În această zi se obișnuiește să se ungă fața copiilor cu miere, zahăr sau cu suc de fructe de călin pentru a-i feri de vărsat. – 2. Plantă, călin (Viburnum opulus). Lat. Barbara (DAR; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 191). Cuvîntul și obiceiul, de origine catolică, trebuie să fie relativ moderne. – Der. bărbura, îmbărbura, vb. (a ține obiceiul de ziua sfintei Barbara; a unge fața copiilor). ” (DER, dexonline.ro)

îmbărburá, îmbărburéz, vb. I (reg.) a unge (în ziua de 4 dec. a Sfintei Varvara) pe copii cu căline (barbure) amestecate cu miere pe frunte, pe obraji și la buric, ca să fie feriți de vărsat. ” (DAR, dexonline.ro)

”Barbură”-călin (Viburnum opulus) poate reflecta PIE *werb- ”a k. of bush”, cf. lat. verbena.

*

Din PIE bher-3   provine, după Pokorny, alb. britmë `September und Oktober’ , sensul fiind de ”vreme a recoltei=tăiere”. Noi avem ”brumar” – noiembrie, ”brumărel” – octombrie, destul de sigur legate de ”brumă”. Dar dacă e vorba de un termen vechi care corespunde îndeaproape celui albanez, contaminat apoi cu ”brumă”?

21 comentarii »

  1. S-ar putea ca dacii să fi avut ceva similar cu balticii privind acele caractere magice scărpuite în lemn : burts- caractere magice, burtai vrăjitorie, let.berst- rub, scrub (a răbui), burt -to conjure magic (uzburt burvju), și altele.

    Ar fi fost crud din partea strămoșilor noștri să scrijelească simboluri geometrice de magie în scop de protecție, deși la africani era ceva comun la unele triburi. Îmi amintesc că tracii se tatuau cu simboluri magice, așa cum ornau femeile colacii și costumele.
    Dacă e o similitudine cu numele unei sfinte e de înțeles de ce nu s-a căutat mai mult.
    Amintesc „berevoi”- magician, solomonar.

    Te-ai gîndit că ar putea fi un compus de genul ”îmbăr- burad” – „ce poartă simboluri/încrustații magice” = alb.mbar- to carry, transport, convey (rom.dezbăra) sau mbart http://en.wiktionary.org/wiki/mbart
    și *burad- crestături?

    Am păstrat și un derivat latin din *bher, nefolosit azi :
    ferí (ferésc, ferít), vb. – 1. A ține, a respecta. – 2. (Înv.) a sărbători, a prăznui. – 3. (Înv.) A păstra, a menține. – 4. A prezerva, a asigura, a salva. – 5. A proteja, a ocroti. – 6. A evita, a scăpa. – 7. (Refl.) A se adăposti, a se proteja. – 8. (Refl.) A se feri. – 9. (Refl.)

    Mă gîndes aici la verbul bărbura, îmbărbura, vb. (a ține obiceiul de ziua sfintei Barbara). E bizară potrivirea. Nu avem un asemenea derivat pentru Sînmedru, Sîntion. Poate e vorba de o potrivire fortuită.
    Apoi de ce Barbura pentru Barbara/Varvara (grecesc)?

    PS: bine țintit cu barbura din *werb.

    Comentariu de Sorin5780 — noiembrie 7, 2013 @ 4:18 pm | Răspunde

    • Poate văd eu ce nu este: îmbărbura -d și gata. http://greenstone.bjc.ro/greenstone/collect/deva/index/assoc/J137.dir/FlorileDalbe.pdf
      Sînt cîteva cuvinte pe care nu le-am mai auzit: „cioplesc și anăesc”
      „Coborât-au , nimerit
      Doi-tri meșteri jidovești,
      Tot cioplesc și anãesc.
      Fac, Fiule, crucea ta”

      Referințe mitologice: „mãr mãrgãritu” – a mărgări- a prospera, înflori.

      doltărele, solnic ?
      Spre dalbul din rãsãrit
      Scrisã-i dalba mãnãstire,
      Scrisã-i tare lucru mare,
      Scrisã-i cu nouã altare.
      ªi cu nouã doltãrele,
      Cu zãbrele sus pe ele,

      Clopot mic îi de solnic
      Și cel mare din doltare.

      „dalba judeceasă” sună amuzant, asta înțeleg, dar se repetă un apelativ „mareo” foarte des. Să fie numai în limbajul colindelor sau circula în viu grai?
      S-ar putea să fi găsit ceva similar în albaneză.: more (interjecție)- a vocative particle used in a call to a man. Alte variante: mre, bre, ore.
      Pentru genul feminin: moj, mori.
      Nu poate fi împrumut albanez, deci trebuie să fie autohton și foarte vechi.
      „Grãi dalba judeceasã
      Pe-o zãbrealã de fereastrã
      Cãtre sluga cea zuatã:
      Spune, mareo, domnul meu,
      Domnul meu, stãpânul tãu,”

      Alta: Numai doi domni ºi trei crai.
      Dacã steaua dobicoa-re

      dobicoa?
      PS: nu mai continui, las și pe amicul Belsim/Răzvan. E pasiunea lor pînă la urmă.

      Comentariu de Sorin5780 — noiembrie 7, 2013 @ 5:35 pm | Răspunde

      • Am mai întîlnit un nume de legendă bizar: „Abrunca mîndră și frumoasă din țara femeiască, care din cosiță, floarea-i cîntă”.
        Făt-frumos e un pers.numit Viteazu-de-apă care se angajează grăjdar în „țara femiască” unde stăpînea Abrunca ca s-o cucerească …et cetera.

        Poate nu aveau limbajul să exprime țara amazoanelor, dar au fost destul de aproape. Important de reținut că Abrunca ar putea fi o paralelă nord-tracică pentru Ebruzelmis, Ebruporis ( ebri/abri- puternic). http://soltdm.com/langtdm/thes/a/abro_ebry.htm

        Comentariu de Sorin5780 — noiembrie 8, 2013 @ 10:56 pm | Răspunde

      • Legături curioase cu Afrodita în dreptul notelor rad. *abhro. Abrunca = Afrodita?

        Comentariu de Sorin5780 — noiembrie 14, 2013 @ 1:24 pm | Răspunde

      • Abrunca pare femininul lui Abrud ( https://hroderic.wordpress.com/2013/04/07/din-povestea-lui-abrud/ )

        Afrodita nu cred că e un nume IE.

        Comentariu de Roderick — noiembrie 15, 2013 @ 1:36 pm | Răspunde

        • >Afrodita nu cred că e un nume IE

          You could be right…
          S-ar putea sa fie un nume provenind din feniciană, deci de origine semită/semitică…

          Aphrodite (n.)
          Greek goddess of love and beauty, personification of female grace, 1650s; the ancients derived her name from Greek aphros „foam,” from the story of her birth, but the word is perhaps rather from Phoenician Ashtaroth (Assyrian Ishtar). Beekes writes, „As the goddess seems to be of oriental origin …, the name probably comes from the East too. …. It may have entered Greek via another language.” He concludes, „[I]t seems possible that the name came from the one languages [sic] which on historical grounds we should expect to be relevant: Cypriot Phoenician

          Comentariu de Compayee — iulie 11, 2018 @ 6:41 pm | Răspunde

      • În aceste cazuri cred că zăbreală (pl.zăbrele) semnifică un anumit tip de fereastră, probabil de tipul celor regăsite la fortărețe, specifice: puțin late și oarecum înalte.

        zăbleálă f., pl. ele (d. zăbrele). Cod. Vor. Fereastră. Scriban (1939)

        Iar ”scrisă” ar trebui să fie unul din sensurile vechi, populare: pictat, zugrăvit, desenat.
        Sau: 5. alcătuire, compunere, creare, elaborare, întocmire, realizare, redactare, scriere, (înv.) izvodire, redacție, redijare. Sinonime (2002)

        Și cu nouã doltãrele,
        Cu zãbrele sus pe ele.
        Aici ar trebui să fie nouă turnuri cu ferestre sus. Ori îmi scapă ceva privitor la arhitectura antică privind templele.

        Am așa o impresie că nici ”sluga” aia nu-i ceva lipsit de importanță dacă-i zice domn și mareo, apoi mai este și înzăuat.
        O face trimitere spre un sens mai vechi, pierdut? În acest context, pentru slugă, doar sensul de ”(înv. și reg.) curteán” ar fi potrivit. https://dexonline.ro/definitie-Sinonime82/sluga

        E foarte … celtic:
        https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Celtic/slougos
        https://en.wiktionary.org/wiki/slúagh#Middle_Irish

        Chiar și acel mareo e ciudat. Ar putea fi corespondentul masc. pentru mariță, deși acesta se spune că-i nou. În Hațeg circulă deja apelativul more

        Comentariu de Sorin5780 — decembrie 10, 2017 @ 11:45 pm | Răspunde

    • Un epitat tracic Baridenthēs e tradus de către Paliga astfel: bari – a purta, denthēs – orz / „purtătorul de orz, cel care poartă orz” (trib dantheleti, dentheleti).

      Comentariu de Sorin5780 — noiembrie 9, 2013 @ 8:37 am | Răspunde

    • Apropo de vb.dezbăra.
      Citez: // E foarte probabil, de altmintera, că paralel cu a dezbăiera a exitat cândva și un a îmbăiera, cu același sens moral precum în mr. există un
      ămbăirare, „action de s’enfiler, conduite” (Tache Papahagi, Antologie Aromânească, p.389) alături de acel disbâirari (cu varianta dismâirari) „a strica șirurile”(despre pânză), pe care Dalametra îl glosează chiar prin „desbăra”. //
      Dacoromania, Buletinul „Muzeului limbei Române” anul IV, 1924-1926 (condus de Sextil Pușcariu)

      Comentariu de Sorin5780 — octombrie 17, 2015 @ 12:35 pm | Răspunde

      • http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/dacoromania/pdf/BCUCLUJ_FP_279430_1929-1930_006.pdf
        Fărșerotele poartă o „baiură di florii” (salbă de aur). Poate că biera (arh.baeră) chiiar provine din lat.baiulus cu sincoparea vocalei [u] neaccentuate, dar eu cred că nu-i povesteacompletă.

        De remarcat și veri (cercei); posibil să fie înrudit cu rom.verigă (*verica). S-a discutat odată aici pe blog despre rad.*weyros : https://hroderic.wordpress.com/2011/04/12/tineri-furiosi/

        https://en.wiktionary.org/wiki/wire#Etymology

        Iată că în Balcani avem o mostră de românism arhaic. S-ar putea ca și lexicul preromanic să se fi păstrat la fel de bine.

        Trebuie să văd de unde au luat sinonimele cumașu și bufaru pentru țarc.

        Comentariu de Sorin5780 — octombrie 17, 2015 @ 2:02 pm | Răspunde

      • Am avut un coleg fârșerot anul trecut cu care am stat o perioadă la același hotel și bineînțeles că am fost curios să-l întreb despre dialectul său. Zicea că-n graiul lui se folosea adjectivul îmbară cu aceleași înțelesuri din albaneză: bun, favorabil, sub cele mai bune auspicii. Ultimul sens l-am pus eu pentru că nu-mi aduc aminte exact cum a formulat el, dar era ceva abstract ca norocos, fortuit.

        Probabil l-au împrumutat din albaneză, nu știu, dar conform celor de mai sus exista în limbă dinainte niște forme apropiate, iar faptul că se confundă cu lat.baiulus moștenit și la noi și la românii sudici, cu sensuri cum ar fi cel de talisman ori salbă mă face să mă gândesc la alte explicații mai complicate, alți radicali IE. Poate o suprapunere de teremni latini și preromanici.

        Comentariu de Sorin5780 — februarie 1, 2016 @ 9:28 am | Răspunde

      • „veri (cercei)” ar putea fi explicat prin radicalul *wer(t) și o paralelă exactă a latinescului cercel: Avem multe derivate de diverse origini: vir (vârtej, bulboană), verigă, a învârte, vârstă, vârtej, bârsă, bârță, vârcol, vârcan, etc.

        A doua ipoteză ar fi un radical *wer- „to bind, to hang”,
        vathë, vëth se mai traduce și cercel, deci probabil vine și el din rad. *wert. https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/wert-
        Totuși, s-ar putea să aibă alte rădăcini, căci dacă ar fi căzut un [r] cu siguranță ar fi apărut undeva în lexicul dialectal. Așa cred că vathë (cercel) ar putea fi coradical cu lit.auskaras (ausis, ureche) din vesh (ureche), iar vathë (pen, fold) să fie scos din *wes- ‘to dwell, abide, pass/stay the night’.

        Probabil că top.Vața de sus/jos amintește de un cuv.dacic coradical.

        Comentariu de Sorin5780 — iunie 3, 2016 @ 10:46 am | Răspunde

        • Cel mai indicat radical pentru a explica Vața (țarc sau și Alb.vathë (țarc, șarcă; cercel) rămâne radicalul *weyǝ-, *wyē-; *wī-k’- ”to twist, to weave”, din morfemul primar *wey. Același care dă arh. vinie (vie), Eng.wire, Lat.vicus și altele.
          https://en.wiktionary.org/wiki/vathë#Etymology
          Disimularea lui [s] în [ts] avea loc în Albaneză doar dacă un [s] era precedat de un al doilea [s]. Acesta din urmă se transforma în [ts] și ulterior [th].

          Nimic nou până aici. Totuși, una la mână, aș vrea să știu mai multe despre terminațiile -k’ și -g’ atașate la temele verbale IE. Doi la mână, nu cumva acest *vață făcea parte, ca și acele obscure șarcă sau arțar (adăpost pastoral), din terminologia păstorilor de animale domestice mici (oi, capre)?
          Sunt sigur că avem o oarecare specializare printre păstori în funcție de mărimea animalelor. Cei mai bogați erau probabil cei care creșteau vite și cai în antichitate.

          Când oare iese din uz acest *vață? Probabil cu mult înainte să dispară arță (nuia, brâglă) și arțar din vocabularul viu, dar ca toponim nu cred că are vechime bimilenară, deci sensul său trebuie să fi fost cunoscut în zona Apusenilor până acum trei secole, cel puțin, dacă nu chiar până în prima parte a secolului 19.

          Comentariu de Sorin5780 — mai 9, 2018 @ 12:36 pm | Răspunde

  2. Multe nume cu înțeles necunoscut la români: Burac · Buracu (negură groasă)· Burada · Buradel (puradel??) · Buraga · Burai (as e lupta/luptător?) · Buran · Burangic · Burba … Burcuș · Burcuși · Burcuț · Burcuță · Burda · Burdan · Burdărescu · Burdaș

    Burada de ex.

    Comentariu de Sorin5780 — noiembrie 7, 2013 @ 4:29 pm | Răspunde

  3. *werbh- „a.k.of bush” barbură- călin

    barbânóc,-oace (var. barbanoc), s.n. – (bot.) Saschiu, planta verde, ca­ta­ra­toare, cu flori albastre sau violete (Vin­ca Minor). “Nuiele din barbânoc” (TCh 13).

    Comentariu de Sorin5780 — noiembrie 11, 2013 @ 8:00 pm | Răspunde

  4. ”bărburătură f. tăietură în forma unui unghiu drept la urechile vitelor mari sau ale mieilor. [Dela barbă, după forma-i angulară].” (Șăineanu, dexonline.ro)

    Sigur legat de ”îmbărburad”, probabil din PIE bher-3 menționat în art.

    Comentariu de Roderick — iunie 1, 2014 @ 9:44 pm | Răspunde

  5. […] Acest brebenel (*bărbănel?) ar putea fi înrudit cu îmbărburad și bărburătură  (v. https://hroderic.wordpress.com/2013/11/07/imbarburad/), sensul de bază fiind de ”ras”, de unde și acela de […]

    Pingback de Tuns brebenel | Istoriile lui Roderick — august 17, 2015 @ 8:35 pm | Răspunde

  6. A îmbărbura ar putea fi o lărgire a temei traco-baltice *bor, *bar (bară, bărăciune, borugă, *bartiță, barc, barcău, a borî, boreală) conform termenului ilir. barba „swamp”, (a toponym from Metubarbis; possibly related to Alb. bërrakë „swampy soil”)

    https://en.wikipedia.org/wiki/Illyrian_languages

    Cum ne-am obișnuit deja, dacii învață latina vulgară, dar integrează mitologia și tradițiile lor, cuvintele lor prind o nouă viață, noi sensuri prin suprapunere lexicală (etimologii populare) sau adoptă personaje reale creștine doar superficial, suprapunându-le peste personaje mai vechi, ancestrale.
    Pătru, Crăciun, Ion-sânt-Ion, Abrunca (?), Domnul de rouă, Rora- Aurora (dar nu chiar!), Andrei, Indrean, patronii anotimpurilor peste gemenii indo-europeni arhetipali, etc.

    Barbura f. ziua sfintei Barbura sau Varvara (4 Dec.), rea de vărsat, și datinile poporului din acea zi. V. îmbărburà.
    Dacă aveau *barb sau *barbur (vărsat; a borî, boreală; alb.borë, snow, dar cu semantismul inițial al slavicului zăpadă) probabil s-ar explica adopția personajului.

    https://dexonline.ro/definitie/barbur
    Prin sensurile de mai sus cred că am păstrat ceva ce explică și îmbărburad. PIE bher-3 ”a prelucra cu un instrument ascuțit, a sculpta, a tăia”.
    Dar nu toate sensurile acestuia sunt acoperite de un singur radical. Probabil aveam și un coradical betacizat al reg.vearbă (*werb- to turn, bend; reg.verbina) cu resemantizare spre a țese, a uni a broda.

    Comentariu de Sorin5780 — iunie 3, 2016 @ 1:13 pm | Răspunde

  7. Der. bărbura, îmbărbura, vb. (a ține obiceiul de ziua sfintei Barbara; a unge fața copiilor). ” (DER, dexonline.ro)

    O chestiune interesantă legat de Barbura (Sf.Barbara/Varvara) este paralela sa perfectă în Alb. Bárbullë (=f. Barbara) la pag. 27:
    https://jlu.wbtrain.com/sumtotal/language/DLI%20basic%20courses/Albanian/Albanian-English%20Dictionary.pdf

    Nu cumva Dacii și strămoșii Albanezilor au asimilat numele ăsta hagiografic ca să sune a nume feminin traco-ilir sau e pur și simplu vina accentului? Dacă primul /a/ se păstrează datorită accentului, următorul ar fi trebuit să se scurteze în /ă/.
    Am argumentat în trecut niște parale între un dacorom. /r/ și un Alb. /ll/. Uneori Alb. /ll/ este originalul fonetic cu rotacizare la noi, alteori este o bizară derotacizare în Albaneză.

    Dacii primesc creștinismul direct din gura misionarilor latinofoni, dar cred că vor transforma acele nume pentru a se potrivi cu mitologia lor veche, dar și cu caracterul limbii lor vechi. Românii de mai târziu vor transmite aceste nume în câteva arii conservatore.

    Comentariu de Sorin5780 — octombrie 9, 2018 @ 11:12 am | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: