Istoriile lui Roderick

Ianuarie 27, 2014

Fata pădurii

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 1:46 pm

Fata Pădurii – Un geniu rău al pădurilor, o divinitate malefică, nefastă din mitologia românească. Uneori apare ca femeie tânără, alteori foarte bărână, cu părul lung până la pământ, bocind neîncetat prin păduri; se poate autometamorfoza la dorință. Întotdeauna când se plimbă stârnește vuiteul codrului, iar adesea râde ea însăși în hohote sinistre sau plânge hohotitor, alteori doar chiuie sau croncăne. Umblă la marginea pădurilor, momind pe drumeții rătăciți. Motivul nu este unic: există corespondențe la slavii răsăriteni și la germani.” (Victor Kernbach, ”Dicționar de mitologie”, 1989; citat în http://ro.wikisource.org/wiki/Fata_P%C4%83durii )

Fata pădurii este o prezență mitologică specifică Maramureșului; dușmanul ei e o altă ființă malefică, Omul nopții:

””Omu Nopții sare într-un picior ca și iepurele când merge. Și umblă pe dealuri și pe păduri. Pe Fata Pădurii o ia și o pune pe foc. Îi face capătul. Nu-i bine să te întâlnești cu el. Dacă îl vezi, nu-i bine a zice către el nimic” (mărturie culeasă de Pamfil Bilțiu, http://ro.wikisource.org/wiki/Omul_nop%C8%9Bii )

*

Aparent fără să dea nimic de bănuit, mi se pare totuși interesant apelativul ”fata”; nu ”vâlva”, ”știma” sau ”mama”/”muma”. E curios faptul că i se spune ”fată” (în popor însemnând, destul de strict, ”fecioară”, ”virgină”) unei ființe care, nu de puține ori, se ”drăgostește” cu flăcăii neștiutori.

Poate că pădurea personificată (ori Muma pădurii) este mama ”Fetei pădurii” (”Fata pădurii”=fiica pădurii), ori poate că e vorba de un epitet reverențios. Totuși, acesta nu e atât de des întâlnit; de exemplu, ielele sunt numite uneori ”doamnele” sau ”domnițele”, dar nu ”fete”.

Cred că există posibilitatea ca în ”Fata pădurii” să avem alt cuvânt, omonim cu fată ”tânără, copilă” și posibil influențat de acesta, dar cu altă origine, comună cu a fr. fée  (engl. fairy), sp. hada , catal. fada,  port. fada, it.  fata ”zână”, toate derivate din lat. Fata, numele zeiței/zeițelor sorții.

”Le mot « fée » …provient du latin Fata, nom du genre féminin qu’il ne faut pas confondre avec le pluriel neutre de fatum, désignant une déesse de la destinée (une Parque) et de genre féminin. Alfred Maury dit que le vocable fata, utilisé par les Gallo-romains pour désigner les anciennes divinités, est resté dans la mémoire populaire. Fata a donné « fée » en langue d’oïl, fadas en occitan et hadas en gascon” ( http://fr.wikipedia.org/wiki/F%C3%A9e )

Acest cuvânt destul de slab atestat -dacă există!- ar putea face legătura cu tradițiile popoarelor de limbi romanice.

Anunțuri

20 comentarii »

  1. „A fost demult o fată frumoasă care s-a rătăcit prin pădure și a apucat-o noaptea. Amu, ea nu s-o pus să se culce, fără o tot umblat, da de a găsi cărarea care s-o ducă spre sat. Într-un timp a venit un om îmbrăcat tot în negru și i-o spus să meargă după el că i-a arăta drumul. Da el a dus-o într-o casă de piatră și acolo a vorbit ceva neînțeles că i-o luat mințile șI i s-o transformat chipul de n-o mai semănat cu ea. Apoi i-o luat hainele și i-a dat drumul prin pădure, dar ea nu s-o mai putut întoarce în sat și o rămas să umble numai prin păduri și cine o întâlnește numa rău îi umblă, că nu-l lasă din mână sănătos. ÎI suge sufletul, îl schimbă la față ori îl omoară. Așe s-o născut Fata Pădurii” (Parasca Făt, în Calendarul Maramureșului, Baia Mare, 1980, p. 104).

    Povestea este ca fata isi cauta fratele plecat de mic de acasa. Amandoi se nascusera in Maramures, dar destinul i-a facut sa ajunga prin alte taramuri, mai pe la miazazi. Acolo, ea da de urma lui (din auzite) si pleaca sa-l caute. La un moment dat se intalneste cu un Sarpe-Balaur care se uita in ochii ei si o bleastama. Ea uita tot, absolut tot si mintea i se acopera de un mare gol. Povestea e lunga si tulburatoare. Ajunge precum o caprioara goala, prin codri, sa alerge neincetat, speriata de orice. Fratele ei o gaseste, insa nu se recunosc. Se iau sot si sotie si ea ramane grea. Sfarsitul povestii lor se termina cand destinul face ca el sa omoare Sarpele-Balaur fiindca acesta ataca tinutul sau. Iar pe moarte, Balaurul o dezleaga pe fata si-i marturiseste ca sotul ei este de fapt fratele ei. Ea se sinucide aruncandu-se intr-o rapa pe unde curgea o apa. Fratele, lesinat in lupta, afla in aceeasi zi, de la un martor al dialogului, adevarul si se sinucide si el. Se spune ca de locul unde a murit ea, zdrobita de pietre, nu se mai apropie om sau animal.

    Cei mai intelepti de pe Pamant au spus ca la origini, nici un suflet nu e rau si ca ceva groaznic s-a intamplat pe parcurs. Interesant este cum evolueaza povestile si legendele.

    Comentariu de BELSIM — Ianuarie 27, 2014 @ 2:13 pm | Răspunde

  2. Ce înseamnă „bărână”?

    Comentariu de Sorin5780 — Ianuarie 27, 2014 @ 7:05 pm | Răspunde

    • Cred că mai sus nimic altceva decât ”bătrână” (un ”typo”); am dat citatul cu copy-paste, respectând deci sursa menționată.

      Comentariu de Roderick — Ianuarie 27, 2014 @ 8:36 pm | Răspunde

  3. ”pădurídă, păduríde, s.f. (înv.) mama-pădurii.” (DAR, dexonline.ro)

    Să provină dintr-un lat. paludida/padulida, ori un derivat mai nou cu suf. -ida?

    Comentariu de Roderick — Septembrie 11, 2014 @ 2:03 pm | Răspunde

    • Nu poate fi un sufixul latin -idus, -ida, -idum care formează adjective, moștenit și de română. În schimb ar putea fi unul dacic conform unor exemple despre care s-a mai adus aminte: Kallipidai (438 î.d.Hr.), Karpídai (90 î.d.Hr.), Bieskides/Beskidy (alb. bjeshkë- mountain, mountain pasture) unde nu e singurul cuvânt tracic: Oravska sau Orava Magura (oreav poate fi slav, dar măgura nu cred) și Pieniny (piengetai, muntele Pion?) în Slovacia. http://en.wikipedia.org/wiki/Beskids#Etymology
      În slovacă pien se traduce spumă, iar Pieniny ar putea fi o descriere. Probabil e înrudit cu let.piens, dar ridică niște posibilități și pentru termenul dacic piengetai. Între ce presupuneam odinioară și acum, m-aș concentra pe cultura vitelor la dacii nordici, la fel cum sunt slavii de azi din același teritoriu. http://en.wiktionary.org/wiki/piens#Latvian

      păduridă trebuie să conțină un sufix posesiv.

      Comentariu de Sorin5780 — Septembrie 12, 2014 @ 2:09 pm | Răspunde

      • Citind aceste pasaje de la pag.108-109 mă întrebam dacă nu cumva piengetai e numele original și complet. http://www.atmh.ro/download/carteprodusetraditionaledestana%20_21.11.2010.pdf

        Geții erau un neam transhumant ce trăia din creșterea oilor, numiți „mâncători de lapte”. Mi-am adus aminte de sensul „gluttony” (lăcomie) din lat. guttur > *gʷet-er/n- „stomach, crop, chest”. Nu ar avea sens perorația mea dacă nu am avea un rad. *gʷet- „a mânca”, pe când lat.guttur cred că face aluzie la umflarea gușei prezentă la acești „vicioși” haplitori.

        Considerând și etnonimul tyrageți, cred că de fapt piengetai erau geții de la izvoarele Nistrului, iar pien(as) cred că însemna chiar „izvor”.
        Letonul piens (lapte) vine dintr-un radical „*pey-, *poyH-, *pī- (“to be fat”) (perhaps from earlier “to swell”)” , deci merge evoluția semantică pe care mi-o imaginez. http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpiet&text_number=++2022&root=config

        Același parcurs l-a avut și alb.burim din radicalul *bher- „to boil, swell; to get high”.

        În lumina celor știute despre formarea etnonimelor, cred că și getai semnifica „vorbitor (de o limbă inteligibilă) spre diferență de „ceilalți”. E o idee mai veche care nu-mi aparține. Cred că I.I.Russu a propus-o.
        IE *gʷet- to say http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpokorny&text_number=+727&root=config

        Este deja prea cunoscută alternanța sloviani vs. nemci sau grec vs.barbar, dar mai nou am găsit că același lucru înseamnă arab vs. jima’i. Primii reprezintă pe acei vorbitori de o limbă înțeleasă, recte limbile semitice numite arabe, iar ceilalți sunt străinii care vorbesc altceva neînțeles. Termenul respectiv (jma’i) se referea inițial la persani în special. Sper că am reprodus bine termenul.

        Comentariu de Sorin5780 — Septembrie 14, 2014 @ 11:37 am | Răspunde

      • Nu resping nici un adj. daco-slav *pien- bețiv ( bosn.pijem, bg.piyanitsa < alb.pijanec/ pi- „eu beau”, ceh.pijan, pol. pijący, etc.), iar getas să fi evoluat semantic deja la „om, bărbat”.

        Comentariu de Sorin5780 — Septembrie 15, 2014 @ 10:04 am | Răspunde

    • Nu zic că e un sufix moștenit, e inspirat din neogreacă, dacă e un derivat mai recent. Dar am fi putut moșteni din latină cuvântul ca atare.

      Kallipidai, Karpidai ar putea să fie tot derivate grecești.

      Comentariu de Roderick — Septembrie 12, 2014 @ 2:43 pm | Răspunde

    • P.S. cuvântul ”paludidus” chiar apare prin Metamorfozele lui Ovidiu

      Comentariu de Roderick — Septembrie 12, 2014 @ 2:53 pm | Răspunde

  4. Fata Pădurii are un nume:

    “Fata Pădurii îi mare şi cu păr pă ie şi cu păr mare pă cap până la picioare. Şi mai şi cântă. Şi-o cheamă Avizuhără” (Bilţiu 1990: 195; Suciu de Sus). (https://maramuresh.wordpress.com/, cf. Dorin Ștef)

    Un nume care s-ar putea să nu spună prea mult. Corespunde cu ”Avizuha” din Moldova, tot numele unui demon feminin, numit și ”aripa satanei”, cf.

    ”Avestița f. strigoaie, numită și aripa satanei, care sugrumă pe prunci în pântecele mamelor sau îndată după naștere. [Slav. VIEȘTIȚA, vrăjitoare].” (Șăineanu, dexonline.ro)

    Ar putea fi la mijloc o confuzie, iar ”Avizuhără”, ori un cuvânt asemănător să fi însemnat chiar ceva în genul ”fata pădurii” în vreo limbă. Loc de speculații (doar speculații). De ex. alb. vajzë ”fată” + lit. gìrė ”pădure” (PIE gʷer-3 ”mountain”) (??); sau, dimpotrivă. primul element ar putea avea sensul de pădure (PIE *widh-u- ”wood”) etc.

    Comentariu de Roderick — Decembrie 9, 2014 @ 1:44 pm | Răspunde

    • Dorin Ștef surprinde descrierea unei primate uriașe de genul amer. Big Foot. În Caucaz, Urali și Asia centrală sunt multe povești și relatări ale unor martori, dar în România n-am auzit de așa ceva. Poate a dispărut complet în antichitate sau în evul medieval timpuriu și a rămas doar legenda, amintirea.
      Unii spun povești despre demonul ăsta până recent: https://ro.wikisource.org/wiki/Fata_P%C4%83durii

      „..s-au stricat oile, s-au zăruit.” Vreo legătură cu vechiul zară/dzară(alb.dhallë- lapte bătut) cu sensul acrit, deci stricat? Tot în Maramureș se mai folosea un sinonim, a se brotăci.

      „Să trăiţi în cinste şi beciulete (bunăstare)” – poate din adj.buiac/buiecie; Bicilis (?) http://www.formula-as.ro/2013/1093/asul-de-inima-45/de-ce-nu-spun-taranii-multumesc-17046

      PS: Joimărița nu e mai „singurul” demon din mentalul popular.

      Comentariu de Ioan Albu — Octombrie 28, 2015 @ 7:18 am | Răspunde

    • http://www.formula-as.ro/2016/1229/acasa-1/zanele-de-pe-valea-somesului-21113

      Curioasă relatare! Vocea acestor zâne (?), de ce le spune așa nu știu căci sunt hominizi păroși, s-ar potrivi cu a neanderthalienilor … „Mai mult ţiuiau, cântau, aşe, ascuţât, de nu-nţă­lejeai tăt ce zâc.”

      Eu nu cred că l-au reprezentat corect antropologii. Trebuie să fi fost acoperit cu păr, așa cum sunt reprezentanții contemporani ai acestui hominid din Asia și Caucaz (Alma). Mă miră că sunt inteligenți și vorbesc…cumva. De ar prinde un exemplar care și rupe ceva în Română ne-ar pune pe hartă. Nimeni n-ar mai confunda România cu Ungaria sau… Rrrrrrromania.

      Oricum ar fi, dacă scoți partea de mitologie cu care sunt înconjurate aceste ființe, rămâi cu ceva foarte bizar. Mă întreb dacă mai e posibil în zilele noastre să mai avem un hominid cu care împărțim spațiul ăsta al Carpaților: „Copaci căzuţi, dez­rădăcinaţi, îngropaţi sub potop de muşchi şi ierburi.”

      În Pacificul de nord-vest al Americii, unde supraviețuiește un alt hominid (gigantopihtecus), copaci foarte mari și grei sunt dezrădăcinați și derămurați, apoi sunt îngropați vertical, cu rădăcina în sus. E un fel de a marca teritoriul lor și de a avertiza oamenii care vânează și pescuiesc în locurile acelea. https://www.youtube.com/watch?v=-NlGlHzIhY4

      Comentariu de Sorin5780 — August 23, 2016 @ 3:59 pm | Răspunde

      • E posibil să avem o specie necunoscută de hominid în Carpați, dar -cred- foarte puțin probabil.
        Destul de probabil însă e să fie vorba de oameni ”sălbăticiți”, supraviețuind de mai multe generații în condiții rudimentare și probabil într-un sistem matriarhal. În sânul acestor comunități copiii puteau să apară ca produs al contactelor dintre ”fetele pădurii” și ciobani, tăietori de lemne, țărani veniți la coasă… Se știe că majoritatea bărbaților nu ratează anumite oportunități, fie ele mai bizare.

        Comentariu de Roderick — August 23, 2016 @ 6:20 pm | Răspunde

      • http://www.formula-as.ro/2004/599/diverse-13/vrajitoarea-din-dealul-serpilor-4705

        La origine ”fetele pădurii” pot fi urmașele unor femei trăind la marginea societății și izolându-se treptat de ea. Dar la fel de bine ar putea fi un fel de sectă vrăjitorească, cu organizare strictă și ritualuri specifice (este ciudat acest obicei al înlocuirii copiilor; de ce nu îi răpeau doar?). Cunoștințele lor în ceea ce privește viața naturii par să fie vaste; de remarcat și vegetarianismul (se hrănesc cu rădăcini).

        Comentariu de Roderick — August 23, 2016 @ 7:00 pm | Răspunde

  5. Sălbăticia noastră nu-i atât de vastă încât oameni să se piardă în munți fără a fi deranjați sau să dezvolte o societate a lor paralelă. Nu e Amazonul sau pădurea ecuatorială din Congo. Nici nu s-a consemnat la noi cazuri de hipertricoză care se transmite genetic, iar omul rămâne om. Nu cred în evoluției. Pentru mine e doar o altă „religie” aiurită, cu profeți și clerici, fani și *credincioși. https://www.youtube.com/watch?v=-yi43nvSvNg

    În schimb, niște hominizi primitivi cum erau neanderthalienii puteau supraviețui în locuri foarte izolate din munți în grupuri familiale foarte mici și depărtate unele de altele. Geneticienii spun că eram (oare?) compatibili genetic, deci faptul că urmăresc constant bărbații spune ceva.
    Îmi aduc aminte de o relatare din Siberia unde un bărbat se scaldă într-un râu dar este acostat de o muiere foarte păroasă (identică cu Zana din video). Tipul fuge de ea, dar „maimuța bipedă” era mult mai rapidă decât el, însă nu-l ataca frontal, dar îl urmărea de foarte, foarte aproape. Intențiile ei erau foarte clare omului. :)
    Într-un final scapă când aproape de o așezare întâlnește un adolescent cu un băț (sau bici?) care lovește creatura gonind-o. Mi s-a părut foarte amuzantă faza.
    Băiatul cunoștea „specia” asta dinainte și nu era speriat de ea ca bărbatul respectiv.

    Oricum ar fi, știm un lucru. Țăranii noștri n-au auzit de alma sau gigantopithec, iar relatările noastre au intrat deja în folclor (Avizuha), sunt vechi. Dacă nu mai există acum, cu siguranță au trăit în trecut. La fel cum uriașii au lăsat o impresia foarte puternică în mentalul colectiv, la fel puteau și acești hominizi păroși.

    Comentariu de Sorin5780 — August 23, 2016 @ 8:35 pm | Răspunde

    • Acum susții că un grup de oameni moderni nu putea trăi ascuns în munți, dar unul de neanderthalieni -da.

      ”Zânele” din relatări vorbesc limba română, îi învață pe oameni despre diverse leacuri, iar obiceiul de a răpi un copil lăsând în loc altul propriu este departe de orice comportament instinctiv. Așa ceva ar face doar o mamă puternic convinsă de niște concepții care înving instinctul matern.

      Comentariu de Roderick — August 23, 2016 @ 9:17 pm | Răspunde

      • Homo sapiens sapiens rămâne ceea ce este indiferent de ambient, nu s-ar putea ascunde la nesfârșit de semeni…cu atât mai puțin în România. În schimb, un neanderthalian s-ar feri tot timpul de civilizație, nu ar avea experiențe prea plăcute cu oamenii.
        Nu cred că mai sunt mulți azi și cu atât mai puțin unii care vorbesc românește, cunosc leacuri pentru oi și vite, apoi au și grădini. E cam mult de înghițit dintr-un foc. De asta zic că au fost încărcați de o mitologie aparte în timp.
        Nu zic că neanderthalienii nu erau capabili să învețe toate astea de la omul modern. Cu siguranță au încercat.
        În mod normal, zânele astea ocupă nișa mitologică a lui Cernunnos.

        Mă bag cu o explicație la toată chestia cu schimbatul copiilor și e complet/pur teoretic. Dacă am avea un humanoid capabil să trăiască în frig extrem și cu un nivel de inteligență ridicat, și-ar da seama că acel copil hibrid n-ar supraviețui la condițiile extreme cu care ea este obișnuită. Ar căuta să-i asigure un minim confort schimbându-l cu un copil de om și să revină după un an sau doi, când copilul este mai puternic. Rămâne totuși întrebarea, de ce ar supraviețui un copil uman în sălbăticie, hrănit doar cu rădăcini, și nu maimuțoiul ei.

        În Abhazia, Zana obișnuia să-și spele copii avuți cu bărbații satului în râuri reci de munte și aceștia mureau. Deși ulterior i-au luat bebelușii imediat după naștere, doar vreo trei au supraviețuit oricum. Deoarece avem doar acest caz,nu putem estima dacă Zana era tipică pentru specia ei. Poate era un specimen oarecum degenerat mental datorită populației foarte mici și înrudite genetic. Altfel nu-mi explic de ce a fost abandonată de grup, de ce nu e recuperată ulterior când este lăsată și de capul ei în timpul corvoadelor în jurul satului. Poate nu era capabilă să supraviețuiască singură.
        PS: acum observ, „Zana” – zână; coincidență, desigur!

        Comentariu de Sorin5780 — August 24, 2016 @ 4:34 am | Răspunde

      • Din legenda întemeierii Sucevei, afli că orașul a fost distrus de o invazie a căpcăunilor, care aveau un singur ochi în frunte. Ei au ars casele Sucevei şi biserica de lemn şi au dărâmat cetatea. Totuși acești ”căpcăuni” erau neîndoielnic Homo sapiens sapiens!

        Între diverse grupuri omenești poate exista o aversiune foarte mare, până într-acolo încât unii apar ca ne-oameni în legendele celorlalți. Nu rezultă de aici că erau neanderthalieni sau altă specie de hominizi.

        Există mulți oameni care pot supraviețui frigului de la noi fără foc. Faptul e aproape incredibil, dar cât se poate de real. Cei mai mulți din ei sunt sihaștri ortodocși din munți, dar unii trăiesc chiar în comunități obișnuite. Părinții mei au întâlnit un asemenea om, care folosea focul doar pentru gătit. N-avea niciun fel de problemă cu frigul și zăpada.

        Comentariu de Roderick — August 24, 2016 @ 12:42 pm | Răspunde

  6. Apropo de oameni arhaici, am văzut un filmuleț cu un soldat rus împușcat aproximativ între ochi, undeva prin Caucaz (Cecenia sau Daghestan). Omul prezenta niște arcade proeminente, nu chiar ca cele ale lui Valuev sau ale neanderthalienilor, ceea ce cred că i-a salva viața. Mai ales dacă calibrul glonțului era mic. Nu zice cu ce armă a fost împușcat, nici nu poți estima cât de veridică este filmarea. Poate glonțul a trecut prin cască..

    Comentariu de Sorin5780 — August 24, 2016 @ 4:43 am | Răspunde

  7. http://www.romlit.ro/studii_de_mitologie

    Comentariu de Sorin5780 — August 24, 2016 @ 4:52 am | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: