Istoriile lui Roderick

Mai 14, 2015

Aurul dacic

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 6:18 am

Care a fost numele dacic al aurului este o problemă care nu și-a primit încă un răspuns sigur.

Unii lingviști, mai ales bulgari, propun un tracic *zald- ”auriu, galben” (sau chiar *sald- la Duridanov) din PIE  ĝhel-1to shine; green, gold, blue”. Pokorny scrie despre un posibil trac ζηλτα ”aur”.

Din aceeași rădăcină S. Paliga propune un dacic Zir- ( în Ziridava ”gold fortress”, moștenit și în Zărand).

O posibilitate stranie ar fi ca rădăcina *alb-, prezentă în toponime dacice, să însemne de fapt ”aur”; din PIE *Alǝw ”tin, light-yellow” (starling.rinet.ru), cf. MHG elwer ”galben”, lit. álvas ”cositor, tinichea” (v. și comentariul meu la https://hroderic.wordpress.com/2010/11/22/urme/). Din aceeași rădăcină -sanscr. aruṇá-brown, tawny, red, ruddy, gold” (spokensanskrit.de). Ar corespunde semantic toponimelor Alburnus Maior (Roșia Montană), Alburnus Minor (Abrud). Cuvânt care ar putea fi de fapt italic (cf. Alburnus, munte în Lucania, dar și lat. alburnus), dar căruia I.I. Russu îi găsește o posibilă origine dacică, în PIE albho- ”white”, cf. și Alboca/Albocensi. A mai existat pe malul stâng al Dunării o localitate numită Alba, cunoscută după corespondentul ei pe malul drept (Transalba), nici el identificat. Nu e neapărat nevoie ca toate aceste cuvinte să aibă o origine comună, după cum nici în română ”albie” nu e legat de ”alb”.

Să adăugăm numele satului Albac, de pe Arieșul Mare. Toate denumirile atestate ale acestui râu sunt legate de aur (Crisola, Auratus, Arieș). E posibil să avem deci și în toponimie urme ale unui vechi cuvânt care a dispărut mai ales din cauza confuziei cu lat. albus ”alb”. Pentru alb dacii au avut probabil alt cuvânt, posibil înrudit cu un trac balion (cf. rom., probabil slav, băl), sau cu rom. (sl.) breaz (posibil și cu barză), ori cu tracul *arzos ”alb, strălucitor” (Duridanov).

(Ca o curiozitate, planta numită albiță (Alyssum sp.) nu are florile albe, ci galbene; planta era folosită în antichitate ca remediu pentru rabie (gr. lýssa). Dacă numele nu e legat de un presupus dacic *alb- ”auriu”, ne-am putea gândi la o conexiune cu numele lituanian al plantei, laibenis (cf. laibas ”thin”, din PIE *lēibh- ”weak”?), ori chiar la o denumire a bolii pe care o ”vindecă”, cf. engl. ill, ON illr ”evil, angry”, PIE el-7 ”hungry, bad” (?); puțin probabil din rădăcina u̯l̥p- ”lup, vulpe” (*alpiță?), cu semantismul gr. alyssos.)

În alte limbi IE nume al aurului provin din rădăcinile au̯es- ”to shine, gold”, kenǝkó- ”gold, honey”. Posibilitățile pentru un nume dacic al aurului devin mai numeroase dacă luăm în considerare și rădăcinile desemnând metale ori culori.

 

 

Anunțuri

12 comentarii »

  1. Dacă au avut un termen consacrat pentru aur din perioada dialectală a grupului IE trebuie să fi trecut prin transformările uzuale gr.satem;
    lat.ausos = dacic *aușa (*aș cu sincopare?)
    Probabil foloseau un compus coloristic cum era de fapt adj.bardz și altele, nu o culoare aurie cum o înțelegem noi azivăzând aurul prelucrat, produsul finit. Ar trebui să fie un cuvânt care descrie filonul de aur în compoziții/aliajele naturale sau după maniera obținerii sale or găsirii sale. Unii îl minau, alții îl culegeau direct din râuri decantându-l ca vechii băieși, goana după aur a aMERICII ORI CEVA MAI INGENIOS ȘI MAI AȘEZAT..maniera lânii de aur. Alții poate găseau mici pepite.

    Mai trebuiesc luate în calcul invaziile din est și vest care aduceau noi elite politice și cuvinte noi. celți, iranieni, poate și iliri după sec XII î.d.Hr.

    Olteanu spunea că zorzoane ar fi o moștenire din ĝhel-1 ”to shine; green, gold, blue”. Mă gândesc și la reg.ard. zăranie (țipenie) presupus a proveni din zare, ceea ce se încadrează în metafora lumină = lume (sl.svet) dar sinonimia cu țipenie mă face să intuiesc tot un factor acustic.
    Probabil nici nu e slavic complet, căci am mai discutat aici privind posibilitatea derivării dintr-un radical *dhei- a lumina (?):
    http://dexonline.ro/lexem/zoril%C4%83/62573

    Pentru tr.arzos am presupus că adv. oarzăn ar avea ceva legături, dar nu cumva și argintul era mai prevalent în societatea dacică, la fel ca și-n alte culturi de pe glob? Aurul era pentru elitele cele mai de sus, poate chiar pentru zei, însă argintul și arama erau după părerea mea mai importante economic, pentru circulație monetare și de valori.

    N-am mai auzit de numele Crisola pentru Arieș :” Crisola, Auratus, Arieș”

    Încă ceva privind au̯es- ”to shine, gold”. Am observat că albanezii elimină *w la fel cum o făceau și-n dialectele antice grecești. De exemplu korwa tânără femeie, devine kore în dialectul atenian, dar cel arcado-cipriot continuă să folosească acest w atât în centrul vechi din Pelopones, cât și-n Cipru, patria de adopție după invazia doriană.
    aveau și o literă dedicată. http://en.wikipedia.org/wiki/Arcadocypriot_Greek

    Ce bine atestată este greaca asta! Imaginează-ți să fi avut și noi măcar jumătate din ce au ei.
    De văzut urm:
    θύρδα thyrda outside (Attic ἔξω exô, thyra door) (Paphian θόρανδε thorande) probabil și dacii aveau același semantism cf. latinescului afară; dar foloseau ceva în genul alb.deră (poate un dacic*dară sau dură?)
    ἄκμων akmôn (Attic ἀλετρίβανος aletribanos plough or pestle) (Attic ἄκμων anvil, meteor) (Acmon mythology) .. IE *akmo-
    ἅλς hals (Attic oinos wine) (Attic ἅλς hals sea) dacic salmo – mare?

    ἀλάβη alabê or alaba (Attic μαρίλη marile charcoal-ember) λιγνύς. σποδός. καρκίνος. ἄνθρακες (ceea ce discuți mai sus în articol ar putea avea legătură)
    ἀπέλυκα apelyka (Attic ἀπέῤῥωγα aperrhoga I am broken,crashed) … clar legat de Appelion/Appolo

    βλάστα blasta (Attic βλάστησις blastesis Vegetation) …. ăsta cred că e tracism.
    βουνός bounos (Attic στιβάς stibas bed of straw, reeds, leaves) (Koine bounos hill,mountain)…. și acesta la fel.
    γάνος ganos garden pl. ganea (Hebrew gan ‘garden’) discutabil, deoarece avem rad.IE *gwen = înfloritor (era și un term alb. pe care l-am pus aici pe undeva), Genucla – după doi radicali cu sensurile faimos (sl.slavă/ gr.kleos; albaneza nu spirantiza k palatal în ac.poziție) și înfloritor
    ἔλφος elphos butter = alb. gjalpë (același radical)

    ..și altele. Sunt foarte interesante paralele care se pot face între tracică și greaca dialectală. http://en.wikipedia.org/wiki/Arcadocypriot_Greek

    Comentariu de Sorin5780 — Mai 22, 2015 @ 8:26 am | Răspunde

    • mară= (magh.marhă, vechi scr.marva) vite mari de regulă: boi, vaci, cai, bivoli, mai rar cele mărunte: oi,capre; https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83r%C4%83%C8%99tii_Iliei,_Hunedoara
      μωρίαι (môriai) horses, cattle

      Dacă ar fi fost coradicale, mizam pe *mer- big (adj.mare, măreț, adv.măre, adj.more; moroieni, mormânt, morman, etc.) și-l atribuiam diferenței care se făcea în cadrul IE privind șeptelul mare și mic.

      Comentariu de Sorin5780 — Ianuarie 19, 2016 @ 8:44 am | Răspunde

  2. Un cuvânt care ar putea fi (??) legat de aur este toponimul Groș.

    O localitate cu acest nume este pe valea râului Zlaști (pe unele hărți și ”Zlatul”, denumire probabil ieșită din uz), care curge pe lângă castelul de la Hunedoara. ”Zlaști” este după toți lingviștii un hidronim slav derivat din zlat- ”aur” (sb., bg. zlato ”aur”); n-aș fi atât de sigur (seamănă de ex. și cu ”slastă” – slănină, tot cuvânt slav; ar putea fi un derivat -cu sens incert- din rădăcina ĝhel-1 ”to shine; green, gold, blue”), cert este că în perioada medievală din zonă s-au exploatat importante cantități de aur aluvionar (v. http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/carti/ch/capitol1.htm); probabil și în perioada dacică.
    Tot pe valea Zlaștiului există satul Arănieș (magh. arany – aur ?).

    Un alt Groș există în jud. Timiș, comuna Margina; și aici a existat aur.
    ”Într-un defter turcesc de la 1593 se amintește satul valah Gros. Locuitorii se ocupau cu mineritul, în special cu spălatul aurului.” (http://ro.wikipedia.org/wiki/Gro%C8%99i,_Timi%C8%99)

    Dacă într-adevăr sensul lui ”groș” (exclusă legătura cu groș – monedă austriacă de argint) este legat de aur, cuvântul ar putea fi înrudit cu gr. chrysos ”aur”, cuvânt trecut și în latină (originea pe care i-au găsit-o lingviștii este semitică).

    Se spune că la Hunedoara ar fi existat o cetate dacică, nedescoperită încă (la castelul Corvinilor ”din loc în loc se observă şi pietre fasonate în stilul celor folosite pentru construirea cetăţilor dacice, fapt ce ne face să ne gândim la existenţa unei cetăţi dacice de secol I d.Chr. în zona Hunedoarei sau a castelului.” -http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/bibliotheca/chunedoara/h.htm). Râul care trece prin oraș este Cerna, nume care coincide cu Cerna-Dierna de la Dunăre; e posibil ca hidronimul să nu fie slav la origine, ci dacic. Etimologia lui ”Dierna” este neclară (probabil că nu e exclus nici PIE dei-1 ”to shine”, dēi-ro- ); I.I. Russu propune *der- ”a despica, a crăpa”. Și Cerna hunedoreană are un sector de chei (http://ro.wikipedia.org/wiki/Cheile_Cernei).

    Comentariu de Roderick — Mai 22, 2015 @ 7:52 pm | Răspunde

    • Râul Cerna din Hunedoara se mai numea *Nera conform lui Densușianu, deși cred că a vrut să spună *Mera (sau Mnera conform particularității fonetice a graiului) (v. comentariul nr.6 https://hroderic.wordpress.com/2015/04/21/nergana/
      Valea Cernei mai era numită Valle Miria (1806), iar la izvoare era loc.Mneria sau Meria.

      Concluzia mea a fost că avem un dacic *mer sau *mir – „negru/murdar; mizerabil; nenorocit”. (alb.i mjeruar; mjerë) https://en.wiktionary.org/wiki/mjer%C3%AB
      Din acestea cred că s-a păstrat doar mărac, la fel ca-n albaneză. Mai demult am dat un link (despre aromâni, fârșeroți) în care se explică clar acest semantism cu exemple.
      Bizar e că dacicul *meră putea deveni foarte bine neră, conform regulilor de transformare cunoscute, și nimeni n-ar fi ridicat vreo obiecție în a-i atribui origine latină clasică.

      Mai cred că Miria surprinde un caz de genitiv, același cu slavicul -ja pe care-l explică Dragoș Moldovanu referitor la etimologia „slavică” a toponimelor Viștea. Dădea ca exemplu (coradical) vârful Vitoșa, care umbrește capitala Bulgariei.
      Același sufix foarte productiv din onomastica noastră veche: Onea, Mirea, Drăcul-ea, Boca, ..Nerenea etc.

      Dacă nu e un genitiv, avem pur și simplu sufixul hotărât -a.
      Mă întreb dacă în dacică aveau noțiuni pentru diverse nuanțe de negru cum aveau latinii! https://en.wiktionary.org/wiki/niger#Latin

      PS: în partea de țară aflată sub oblăduirea Bisericii sârbești pe timpul stăpânirii austriece s-au slavizat mai multe toponime și nume persoanale. În Banat Pârâul Alb a devenit Belareka. Aceste numeroase râuri Cerna schimbă vechi nume dacice/latine (apă neră) cu termeni slavici.

      Comentariu de Sorin5780 — Mai 22, 2016 @ 8:13 am | Răspunde

      • Dacă avem mieriu (albăstrui; var.arh.mier) din același radical *mer sau *mir, atunci sensul său principal ar trebui să fie o culoare intermediară, dar cu baza coloristică în albastru. S-ar explica și termenii mărac sau alb.mjerë tot printr-o codificarea coloristică a simțămintelor sau alta la fel de metaforică(1): albastru de supărare, verde de invidie, galben de frică (fără sânge în obraji).

        Miria ar fi similar slavicului „cerneá”, deși eu aș spune mierea, nu „Miria”.

        cérnă, adj. – Negru. Varianta cernea „cel negru”, a dat n. pr. Cernea și top. Cernești, com. în Țara Lăpușului. – Din rus. černǐ „negru” (Șăineanu).

        „Mierliu, adj. (cam tulbure), cuvînt folosit în Olt., pentru a arăta că apele unui rîu nu sînt chiar limpezi după ploaie, este o var. a lui mieriu, cu l expresiv (după Pușcariu, Dacor., VI, 406 și Candrea, din lat. *merulus „curat”).”
        Nu-i niciun „l” expresiv, ci o formă arhaică originală păstrată cu preponderență în dialectele sudice.
        MIERIÁLĂ s. v. albăstreală, ultramarin.

        (1) Adj.mierliu (tulbure) ar putea sugera ideea pe baza căreia s-a schimbat numele original, autohton, cu unul slavic. Apă mieră (tulbure, murdară, cu tentă albăstruie) s-ar traduce perfectă prin apă cernă, cernută, tulbure. Etimologie populară.
        https://dexonline.ro/definitie/%20mierliu
        a se uita mierliu(var.mieriu) / a privi galeș.
        Sinonim se pare cu galeș (trist, melancolic) din rad.*gal. Altă codificare coloristică.

        Am mai găsit un nume al meiului, mirei.

        Comentariu de Sorin5780 — Mai 22, 2016 @ 11:13 am | Răspunde

      • https://hroderic.wordpress.com/2012/09/21/miere-mierie/

        Am descoperit când nu îți apar direct comentariile: atunci când conțin mai mult de 2 linkuri.

        Comentariu de Roderick — Mai 22, 2016 @ 11:35 am | Răspunde

      • + Ciorănescu oferă o etimologie (cum era de așteptat) latină: ”meriu, adj. (verde ca mărul)” (DER, dexonline.ro)

        Comentariu de Roderick — Mai 22, 2016 @ 11:42 am | Răspunde

      • Ar mai fi o problemă poziția satului Meria. Râul Cerna practic nu trece prin sat, acesta e situat pe o înălțime (în tradiția dacică) și încadrat de Valea Bâlii, Salicea și -destul de departe- o porțiune de chei a Cernii. Din Meria nu se coboară deci lesne la firul Cernei, este abrupt. Drumul de acces către Meria vine tocmai de la Vadu Dobrii.
        Nici Bătrâna (alt sat pădurenesc) nu e pe firul apei omonime, dar aceasta e accesibilă și cea mai apropiată.

        Comentariu de Roderick — Mai 22, 2016 @ 12:19 pm | Răspunde

  3. zlat- ”aur” (sb., bg. zlato ”aur”)

    Polonezii au ca moneda nationala ”zlotul”. Nu întâmplător, subunitatea acestei monezi este ”grosul” (vezi referirile la satul Groș) http://ro.wikipedia.org/wiki/Zlot_polonez

    zlot (-ți), s. m. – Monedă de aur, ducat. – Mr. zloată. Pol. złoty, din rus. zlotyĭ, sl. zlatŭ „aur” (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 540), cf. ngr. ζόλοτα, mag. izlot. – Der. zlotaș, s. m. (strîngător de impozite), înv.; zlătar (var. zlotar, megl. zlătar), s. m. (căutător de aur, țigan aparținînd grupurilor care căutau nisipuri aurifere; aurar), din sl. zlatarŭ; zlătărie, s. f. (meseria de căutător de aur); zlatiță, s. f. (lingou, rondelă), sec. XVII, înv., din sl. zlatica; Zlatoust (var. Zlataust), s. m. (Crisostomul), din sl. Zlatoustŭ, trad. din gr.
    Sursa: DER (1958-1966)

    Termenii sl. zlatŭ „aur” și fr. eclat ”strălucire, luciu” se referă la același lucru (zlatu/slatu – clatu/eclatu), la luciul pe care îl are metalul aur. Probabil au o rădăcină comună

    Comentariu de sabinus — Mai 24, 2015 @ 8:42 am | Răspunde

  4. Transalba ar putea fi denumit după numele unui râu local pe celălalt mal, nu o altă așezare. Avem ca exemplu Transmarisca. http://www.romanianresorts.ro/cetatea-transmarisca
    Unde era mai exact toponimul Transalba?

    Mă gândeam adineauri la posibilitatea ca un dacic *alba să însemne „loc mlăștinos”, sinonim pentru *marisca (cu sufix de agent -isk), *altina (vechi Alt pentru Olt), bărășci/bărăști, bară, barc (barcău), morghină, ploștină, etc., etc. Geografia zonei tribale a albocensilor cu siguranță avea aceste caracteristice, iar toponimia vorbește clar despre asta. Apoi de multe ori, numele tribal vine de la caracteristicile arealului ocupat sau a formei de relief.

    Am în minte radicalul proto-germanic *albiz, pe care l-ai dat și tu într-un comentariu: https://hroderic.wordpress.com/2010/11/22/urme/
    Pare să fie un extras dintr-un morfem *al, cu mai multe dezvoltări în limbile indo-europene.

    Cred că și vechia așezare Olbia de pe Bug (Hypanis), așa cum spuneam mai demult, ar putea semnifica în limba dacică sau dialectul iranic „coastă”. Pe vremuri credeam că vine din rad.*albho ca și lat.albus, conform numelui Beloberezhye (White Shores), aproape de Olbia? https://en.wikipedia.org/wiki/Berezan_Island
    Nu știu dacă la Olbia era zonă mlăștinoasă.

    Ar putea fi o caracteristică a limanurilor acestea sau o codificare coloristică a estului; slavii obișnuiesc să transforme [a] inițial în [o], dar în acea perioadă puteau să nu aibă regula silabelor deschise de mai târziu (dacă erau în zonă sau o iradiere din nord, spațiul kievean și sudul Bielorusiei)

    Locuitori sciți din nordul și vestul Mării Negre erau numiți în germană olbioniteni. Apare și la istoricii greci, dar nu știu denumirea lor originală.

    Comentariu de Sorin5780 — Septembrie 2, 2016 @ 9:20 am | Răspunde

    • Era să uit ce mi-a readus în memorie chestiunea asta privitoare la rad. *alba (Translaba, Alboca, Albac). E vorba de sufixul -oc și Alboca.
      Apropo, nu cumva Alboca era pe partea opusă față de Transalba?

      Este un reg. Bodoc („loc acoperit cu scai”) al românilor din Covasna și Harghita dat de Ioan Tomole. http://www.dantanasa.ro/lucrarea-romanii-din-covasna-si-harghita-in-hidronime-si-toponime/
      Pare înrudit cu end.bodkin (type of arrowhead) sau bulgar bodil(scaiete; магарешки бодил; magareshki bodil), ceh.bodlak, sl.bodliak, sorbian badak.
      Asta nu înseamnă că-i slavic sau numai slavic. Avem și noi derivate din rad.*bʰod- ‎“to pierce, dig”. https://en.wiktionary.org/wiki/fodio
      Încerc să găsesc cât mai multe cuvinte sau mai precis spus derivate cu acest sufix -oc. Nu sunt multe, dar am uitat să le grupez astfel în notările mele. Clar nu este același cu omonimul său cu rol augmentativ. Poate *alboca era zonă sau loc acoperit de mlaștini. La fel și *napoca.

      Alt toponim al zonei, ciudat după mine, ar fi Bixadul („pădure de fagi”). Nu cumva aici este vechiul *buc (fag) cu un sufix -esc sau -eșc, foarte rar de altfel, despre care am mai vorbit la ex. plopesc! Sufixul -ad este maghiar, dar nu-mi mai amintesc ce rol are (alt.ex: Mehadia, Ariusd)
      Sa păstrat mai bine reg.bucovină decât acesta. Totuși, Bixadul trebuie luat cu oarece semne de întrebare.
      Interesant pentru îmbogățirea lexicului este și vecinul său, Bucin („pădure de fagi”). Fagul este într-adevăr cel mai bine reprezentat arbore de la noi, așa că nu m-ar mira să avem un dacism în cele două denumiri. Probabil am avut și *bucet.
      http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/romanii-covasna-harghita/bixad-82291.html
      https://ro.wikipedia.org/wiki/Bixad

      Maghiarii zic bükkös (biukoș) sau bükkfa (maced.bukva) la pădurea de fagi și bükk (fag). https://en.wiktionary.org/wiki/b%C3%BCkk

      Comentariu de Sorin5780 — Septembrie 2, 2016 @ 10:21 am | Răspunde

    • http://www.europe-east.com/albania/
      „Almost everywhere outside Albania, the country is called „Albania” or something similar to that. This name probably derives from an old Illyrian tribe known as the Albanoi. This again might derive from the pre-Celtic word stem „alb” (which means „hill, mountains” as to be found in the word „Alps” for example) or from the Indo-Germanic word „alb” (meaning „white”, hence the word Albino). In medieval times, the area was rather referred to as „Illyria”.”

      https://en.wikipedia.org/wiki/Alps#Etymology_and_toponymy

      În toate locațiile acestea se găseau celți în apropiere sau chiar în acel teritoriu mai larg. Să fie o denumire celtică preluată de restul sau o formă comună indo-europeană?
      Mai degrabă ultima. Cred că provine din rad. *el- „to grow; to feed” https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/h%E2%82%82el-

      „In modern languages the term alp, alm, albe or alpe refers to a grazing pastures in the alpine regions below the glaciers, not the peaks.[6] An alp refers to a high mountain pasture where cows are taken to be grazed during the summer months and where hay barns can be found, and the term „the Alps”, referring to the mountains, is a misnomer.”
      Nu s-a păstrat nimic în română sau albaneză.

      Comentariu de Sorin5780 — Septembrie 3, 2016 @ 6:39 am | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: