Istoriile lui Roderick

Iunie 24, 2015

Donciul

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 7:06 am

Numele unui erou de baladă, Donciul, Doncilă sau Doicin bolnavul.

Donciul zace bolnav de multă vreme, fiind îngrijit doar de sora lui; însă la auzul veștii năvălirii unei căpetenii tătare în țară, Donciul cere surorii să-i prepare un remediu miraculos, își revine -poate vremelnic- și îl ucide pe năvălitor.

În varianta redată de Alecsandri,

”Sub cel păr mare din sat
Zace Donciul pe un pat;
Nouă ani și jumătate
De când zace el pe spate!
Pentru dânsul nu e vară,
Nu e dulce primăvară,
Ci numai viață amară!
Pe de-o parte carnea-i cade,
Pe de alta vermii-l roade,
El se roagă tot mereu
Să-l sloboadă Dumnezeu.”

Boala eroului, evident exagerată literar, este cumplită; probabil doar lepra ar corespunde întrucâtva descrierii. Pentru a scăpa -măcar temporar?- de suferință, Doncilă se scaldă în lapte și își fricționează corpul cu busuioc (”Aplicarea unor comprese cu frunze sau cu tinctura de busuioc pe rani si eczeme ajuta foarte mult la vindecarea acestora” -http://bionaturaplus.com/articole/62-busuiocul-un-remediu-miraculos).

*

La prima vedere, numele Donciul/Doncilă (un derivat al lui ”Anton”, după N.A. Constantinescu) nu are o mare relevanță, mai ales că este înlocuit prin ”Radu” în variante ardelene și -dacă îmi aduc bine aminte- ”Iovan” în unele bănățene.

Un nume asemănător lui Donciu poartă însă ”Dociș păcurariul”/”Dociș vânătorul” în unele colinde din Țara Zarandului(variante ale colindului cerbului, v. https://hroderic.wordpress.com/2015/01/04/doces/). E legitimă întrebarea dacă nu cumva e vorba de același personaj, al cărui ciclu de întâmplări eroice s-a fragmentat, rămânând, separate, episodul vânătorii mitologice în colinde și episodul bolii, resurecției și luptei în baladă. Poate exista, desigur, doar o coincidență onomastică.

În altă ordine de idei, dacă presupunem o rădăcină don-/dun-, ar putea corespunde cu alb. dhunë  ”suferință, durere, violență”, sanscr. doman- `pain, inconvenience’, din rădăcina PIE dāu-, dǝu-, dū̆- ”to burn”; ”Donciul” ar putea fi legat de un cuvânt dispărut însemnând boală sau suferință, cf. și numelui sârbesc al baladei, ”Doicin bolnavul”. Un asemenea cuvânt dispărut ar fi putut proveni și din rădăcina *dēl- ”to injure, to pain” (din care și avem, via lat., durere, dor, duios) ori *denk’e- ”to bite”.

Din PIE dū̆- ”to burn” provine, după I.I. Russu, dyn, numele dacic al urzicii din lista lui Dioscoride. Interesant e și faptul că eroul baladei descrie suferința ca pe un ”foc”:

”Fierbe lapte-ntr-o căldare
De-mi gătește-o scăldătoare
Și mă freacă-ntr-un noroc
Cu floare de busuioc,
Doar mi-ar potoli cel foc”

Donciul este războinicul absolut, cel pentru care pacea înseamnă boală și suferință, iar sănătatea merită dobândită doar pentru a putea lupta. Aceasta este legătura mistică între sănătate și luptă, între zeul sănătății și cel al războiului, ”dârzenia” legată etimologic de numele zeului trac Derzelas. Departe de a relata doar o întâmplare petrecută cândva în evul mediu, balada redă un motiv ancestral.

Anunțuri

17 comentarii »

  1. Buna legatura cu Derzelas; si eu cred ca e vorba de „Cavalerul Trac”-Hercule-Sf.Gheorge-Arthur Pendragon-Indra(„hunedoreanul” Sakra la hindusi, stapan al celoro din..”Deva”)..etc. Razboinic neinfricat, cazut la pat pentru o lunga perioada de timp datorita unei boli ce ii cuprinde tot trupul sub forma de bube..

    Comentariu de Razvan Mihaeanu — Iulie 9, 2015 @ 11:33 am | Răspunde

  2. *denk’e- ”to bite”
    donț s.n. (Trans.) colț, coltuc de pâine (a bite?)https://dexonline.ro/definitie/don%C8%9B

    Comentariu de Sorin5780 — Octombrie 12, 2015 @ 11:00 pm | Răspunde

  3. dânganie s.f. (olt) pacoste, necaz

    Comentariu de Sorin5780 — Octombrie 12, 2015 @ 11:17 pm | Răspunde

    • *dhingW-u, from Proto-Indo-European *dhigW- to stick, fix’ pierce

      Probabil coradical cu reg.îndăginit.

      Comentariu de Sorin5780 — Ianuarie 18, 2017 @ 11:11 pm | Răspunde

  4. alb. dhunë ”suferință, durere, violență”
    dhuni (holy fireplace) https://en.wikipedia.org/wiki/Dhuni

    Comentariu de Sorin5780 — Iunie 24, 2016 @ 10:03 am | Răspunde

  5. Nu știu dacă e doar o coincidență, dar în albaneză, don este un nume regional pentru arțar (Acer platanoides). Nu numai că sună foarte apropiat de dyn (urzică), dar numele latin este acernus (din acer), semn că toate denumirile astea ar putea face referire la ceva ascuțit…evident frunzele sale, la fel ca pentru frunzele carpenului.
    pag.80 din dicționar sau pag.89 pe cursor: https://jlu.wbtrain.com/sumtotal/language/DLI%20basic%20courses/Albanian/Albanian-English%20Dictionary.pdf

    Bineînțeles, se poate face apropieri cu alți radicali. De exemplu *dʰonu ‎(“fir”) din care cred unii că a ieșit ”Albanian thanë ‎(“cranberry bush”)”
    https://en.wiktionary.org/wiki/tan#English

    Dacă luăm în considerare reg.arță (brâglă) și arțar avem rad. *ark-, *arkeut- a k. of thorny bush/tree, care numai în limbile baltice sugerează că am putea avea o alternanță între o velară simplă și o palatală IE în radical.
    /
    Mai jos puțin în dicționar avem adj. doq (Dokë, Doçe) = untamed. Să fie explicația etnonimului daci? :)

    Comentariu de Sorin5780 — Decembrie 27, 2016 @ 10:29 am | Răspunde

    • Arțarul (paltinul) este o prezență foarte importantă în mitologia noastră populară; v. un studiu al lui Andrei Oișteanu la http://www.scritub.com/istorie/Dendromitologie-romaneasca-Pal7510231024.php

      E menționat acolo și un arbore misterios care apare în basme și colinde, arvunul:

      ”De regula, speciile de arbori cosmici care apar în textele folclorice sînt tipice: bradul sau marul. Foarte adesea însa apare un soi de copac insolit, numit arvun (18, p. 94) sau iarvant (18, p. 95), avron (18, p. 59), avrun, arhim (35, pp. 24, 35), arvînt (19, pp. 31, 35), arvant, arvon (20, p. 448), arpun, arpus (22, p. 437), alvron, afrun (109, pp. 7-9) etc. ”

      După ipotezele lui G. Dem. Teodorescu și V. Bogrea ar fi vorba de o varietate de arțar, cuvântul provenind din bg. iavor ”arțar” (”forma româneasca s-a nascut prin metateza (iavor -> iavro -> iarvo), coroborata cu un fenomen de etimo­logie populara (prin contaminare cu arvuna)”).

      E interesantă oarecum coincidența cu germ. Arbe, Arfe, Arve -denumind specia Pinus cembra, zâmbrul (proto-germ. *arbō(n), din aceeași răd. IE ca lat. arbor).

      Comentariu de Roderick — Decembrie 28, 2016 @ 7:59 pm | Răspunde

      • Legat de arvune poate s-au contaminat mai multe denumiri aici, dar calapodul trebuie să fie forma derotacizată arbun(e) pentru var. mai comună arbur(e), găsită în vechile traduceri biblice. Am dat și sensul lui arbun aici pe blog. Parcă era ”lemne”! Nu mai știu.

        Dacă e înrudit cu Lit.javoras (paltin), ceh.javor (jugastru) și avem o metateză, e ca și cum ai argumenta că brebul este autohton față de tr.bebru. De ce se petrec metatezele astea, sub influența cui?
        Var. avron, avrun mă îndreaptă cu mintea spre radicalul tracic *abr-, *ebru- big, strong, hefty. Ar numi un stejar. În schimb sufixul -un este adjectival și destul de rar. Ar trebui să exprime o calitate a copacului.

        Var. arpun e doar bizară, deși ar fi cel mai bun candidat pentru o paralelă tracică a acelui proto-germ. *arbo și lat.arbor.
        *arbʰo(r)- ar explica perfect și formele germanice Arfe/Arve, deoarece se încadrează la transformările lor specifice. E paleta lor.
        Dacă s-ar păstra forme germanice la noi care concurează cu o denumire dacică, autohtonă, ar trebui să găsim un corespondent albanez.

        arbë (pl. arbën) = câmp..n-are treabă cu cu arvune/arpun. https://en.wiktionary.org/wiki/arb%C3%ABn

        Comentariu de Sorin5780 — Decembrie 28, 2016 @ 9:57 pm | Răspunde

      • „arvéle s. f. pl. – Con de pin. Origine necunoscută. Cuvîntul este un hapax, menționat în dicționarul lui Damé, și ar putea fi rezultatul unei greșeli. Giuglea, LL, I (1941), 219, consideră că este vorba de un cuvînt neol., introdus prin farmacie, dar fără să spună de unde; Hubschimdt, Praeromanica, 32-3, îl derivă de la o rădăcină preromanică *arw-. ” (DER, dexonline.ro)

        cf. germ. Arve?

        Comentariu de Roderick — Decembrie 28, 2016 @ 10:32 pm | Răspunde

      • În aromână: aroabâ, aroabulâ = con de molid, cu arobu, arobulu =molid (după T. Papahaghi, http://aromanii.ro/aromanii/dictionar.php)

        arvéle ”con de pin” nu cred că e o greșeală prea mare.

        Comentariu de Roderick — Decembrie 28, 2016 @ 10:58 pm | Răspunde

    • Adj. doq (var.dokë, doçe = untamed) ar putea fi înrudit cu s.f. dâcă și adj. dâcos cu corespondenții săi slavici. Pentru albaneză, un mai vechi iliric daun (lup; carnasier; lat.faun) sau balcano-frigianul daos pot avea o legătură. La noi ar fi daună și dăunos, adj. (lacom, dăunător).

      dîcă s. f. – Furie, mînie. Sl. dikŭ „sălbatic” (Cihac, II, 95; Conev 100). În Trans., rar. Cf. bîzdîc. – Der. dîcos, adj. (furios, violent).

      DĂUNÓS, -OÁSĂ, dăunoși, -oase, adj. (Rar) Dăunător; p. ext. lacom. Anii săi tineri, mintea-i îndărătnică cu greu i-ar fi păstrat scaunul domniei, de n-ar fi stat la mijloc mumă-sa, doamna Chiajna, muiere capeșă și dăunoasă. ODOBESCU, S. A. 124. – Pronunțat; dă-u-.

      M-am gândit mult la acest dăunos (lacom) și ce-i drept, pare să fie un omonim cu daună. Daună merge tras din familia lexicală de mai sus a carnasierului care sugrumă prada (*dhaw-), dar și mai bine ar putea fi legat de de radicalul *deh₂-i- ‎“to divide, cut” și coradical cu gr.daemon, poate chiar și cu acel nec. alb.dëmoń „a dăuna”.

      https://en.wiktionary.org/wiki/%CE%B4%CE%B1%CE%AF%CE%BC%CF%89%CE%BD#Ancient_Greek

      Dacă daună ar fi avut forma *damnă/*daimnă în trecut am putea să ne imaginăm un derivat din același radical cu sufixul de agent -imn. Poate și numele dacilor mai vechi, davos/davus sau dai, dii.
      Dăunos (lacom) trebuie să fie coradical cu alb.dua (I want; I love) din PIE *deus-, *dēwǝ- ‎(“to fail, be behind, lag”). Greek δεύομαι ‎(deúomai, “to lack”)- eng.tire, sanscr. doșa, https://en.wiktionary.org/wiki/tire#English
      Mai demult am pus și daină/doina sau dorul sub acest radical.

      Același semantism se produce prin radicalul *wenh₁- to lack; to want; to love în diverse limbi IE-ene. Albanezii au păstrat doar ”lipsa” de data asta (vonuar, vonë).
      PS: trebuie să fi avut și tracii un zeu care împărțea bogății și pedepse cum e Bagaios la frigieni sau daemon la greci. https://en.wiktionary.org/wiki/%CE%B4%CE%B1%CE%AF%CE%BC%CF%89%CE%BD#Ancient_Greek

      Comentariu de Sorin5780 — Decembrie 29, 2016 @ 9:12 am | Răspunde

  6. strawberry tree = lat.arbutus unedo = germ.Erdbeerbaum (Erdbeere – field berry/căpșună) https://en.wiktionary.org/wiki/arbutus#English
    https://en.wikipedia.org/wiki/Arbutus_unedo
    https://de.wikipedia.org/wiki/Westlicher_Erdbeerbaum

    Nu are arealul său întins peste Europa centrală și nordică, ca să intre în vocabularul celtic și germanic (sau dacic), dar ar fi important de văzut ce ar putea inspira denumirea sa IE-eană. Este culoarea roșie a fructelor, similar am spune cu alb.rrobull (pinul bosniac/pinul de munte, renumit pentru culoarea sa roșie) sau arom.arom.arobu, robulu (molid) sau e altceva, cum ar fi aspectul țepos al fructelor de arbutus ce-l aseamănă cu acele zâmbrului? ..am zice.

    molid(arh.molivd) e similar arom.arobu prin culoare ( *molw- reddish, yellowish) https://hroderic.wordpress.com/2009/09/08/intre-galben-si-rosu/

    Chiar așa, am spus că zâmbrul e coradical cu zâmbroc, zimbru, a zâmbi, alb.dhemb datorităa acelor și pentru că-i un conifer ..și altele asemenea, *ǵembh-, dar oare am fost noi corecți în aluzii? Uite ce zice aici: Deși dicționarele românești ridică din umeri la originea etimologică a numelui zâmbru, internetul și, în special Google Translate, mi-au permis să îi dau de urmă cuvântului. Zâmbru, ca și numele botanic cembra, provin din rădăcina zirm, un termen ancestral folosit de vechile populații germanice ”barbare”, care trăiau în inima pădurilor europene ce acum câteva milenii acoperea întreg continentul. El s-ar traduce prin ”învârtit” și se regăsește în dialectele locale din zona Dolomiților (zirm sau cirum), în Friulia, provincie nord italiană (cirmolo), în italiană (cembro) și germană (Zirbel). https://ierburiuitate.wordpress.com/2013/12/07/zambrul/

    https://en.wiktionary.org/wiki/dhemb

    S-ar putea ca rădăcina pivotantă să fie cel mai izbitor detaliu vizual care le-a rămas dacilor și central europenilor în minte. Conifere mai sunt, dar și ele erau deosebite între ele prin nume.

    Dacă avem arvele (con de pin) și numele germanic arve/arfe, deci arvun ar fi același construct ca gorun din daco-alb. gur (piatră). Ar face referire la fructele copacului acesta, ar dacă luăm germana cu fructele lor de pământ (erdbeer, Erdnüsse- alune), am putea spune că și dacii aveau ceva denumiri similare pentru alunele de pământ, pentru fructele din conuri și mai știu eu ce altceva. arbë (pl. arbën) = câmp.

    Mai demult, spunea cineva că și zmeura ar face aluzie la pământul dacic. (proto-dacic *dzem/*zem-; alb.dhe)..fruct de pământ, la fel cum zmeul era șarpe de pământ sau care se târăște pe pământ.

    Comentariu de Sorin5780 — Decembrie 29, 2016 @ 10:02 am | Răspunde

    • Nu zicem noi jâmbat (strâmb)? Probabil că și acesta avea var. zâmbat, deci zâmbru ar trebui să semnifice cu rădăcini strâmbe.

      jâmbá, (jimba), vb. refl. – (reg.) A se strâmba, a se schimonosi, a se desfigura. – Cf. jimba „a se strâmba” (< jimb „strâmb” sau „strâmb la gură”) (MDA).
      cocâmbá, vb. refl. – A se gheboși, a se încovoia, a se strânge (Memoria 2004). – Din cocârla „a strâmba, a suci„, contaminat cu strâmba.
      a se sgâmboia/zgâmboi

      Legătura între (pinus) cembra și acest verb a cocâmba (probabil și un *cocâmb(r)at) ar putea fi un vechi relict central european. Mă gândesc la lat.cirrus (cârlionț) din care avem cir (cârlionț?; viță de vie). O nazalizare ar fi dat cimru și cu despicarea lui m în *mb am avea cembru (sucit, strâmb….rădăcină pivotantă). Pui și o căpșună deasupra și ai un tort complicat de pseudo-știință. :)
      Totuși, conform unui tip, Dan Ungureanu, profesor de lb.Română în Praga, noi suntem urmașii coloniștilor aduși din zona de nord a Italiei, niște munteni. Așa explică el și lexicul preromanic conform unor atestări numai de el știute..brad, mal, etc.
      http://ioncoja.ro/domnul-dan-ungureanu-sapa-mai-departe-in-alpii-francezi/
      http://ioncoja.ro/de-unde-au-venit-romanii-care-alaturi-de-daci-ne-au-devenit-strabuni/

      CIUMBRÍ, ciumbrésc, vb. IV. (Olt.; Var.) A zâmba. (cf. zâmba) (a se strâmba?)

      Comentariu de Sorin5780 — Decembrie 29, 2016 @ 10:25 am | Răspunde

    • La art. despre zâmbru am un comentariu, nu știu cât de vizibil.
      Zâmbrul se găsește doar în Carpați, nu și în munții de la sud de Dunăre. Deci strămoșii românilor nu puteau locui mai multe generații la S de Dunăre, ca să vină apoi de acolo cu denumirea romanică (de fapt raetică) a arborelui. E un argument pentru continuitatea carpatică a românilor.

      Comentariu de Roderick — Decembrie 29, 2016 @ 10:37 am | Răspunde

      • http://www.horticultorul.ro/arbori-arbusti-ornamentali-peisagistica/zambru-pinus-cembra/

        Este prezent în Alpi. N-am zis nimic de teoriile roesliene, nici nu cred în întregime în teoriile omului ăla. Circulația triburilor traco-dacice și române medievale dinspre Carpați noștri spre Polonia (în nord spre Kashubia și Scandinavia), Slovacia, Cehia și spre Alpi este documentată.
        Românii vestici alungați de avari, unguri și alte populații se retrag de aemenea spre vest și spre sud în Bosnia, Serbia, Grecia, etc. etc.
        Practic nu e loc în Europa centrală și estică (plus Balcani) unde noi și strămoșii noștri nu ne-am lăsat oasele. Până-n și-n Caucaz au ajuns oierii noștri de-au lăsat vreo două sate și ne-au furat rușii câinele nostru molosoid cu tot cu oi, iar azi avem români și pe Amur.

        De ce oare ne-am îndoi de faptul că dovezi ale trecerii noastre prin Alpi nu s-au lăsat și cu ceva cuvinte preromanice și romanice?

        Comentariu de Sorin5780 — Decembrie 29, 2016 @ 10:57 am | Răspunde

        • Există desigur și în Alpi, mă refeream la zona noastră. Cuvântul face parte din substratul raetic și ne-a fost transmis probabil de coloniștii lui Traian. Ca să ajungi de la Ulpia Traiana până în munții unde crește zâmbrul îți trebuie o zi de mers pe jos. De fapt îmi trebuie mie, la condiția mea fizică discutabilă.

          Comentariu de Roderick — Decembrie 29, 2016 @ 11:17 am | Răspunde

    • Dacă tot citeam ceva despre legăturile lingvistice între etrusci și kartvelieni:
      raetic *kimru, *gimru https://en.wiktionary.org/wiki/cembro
      https://en.wiktionary.org/wiki/%E1%83%92%E1%83%A0%E1%83%94%E1%83%AE%E1%83%90

      Comentariu de Sorin5780 — Decembrie 29, 2016 @ 11:32 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: