Calu-Gastru

Numele unei mănăstiri din basmul ”Triști-Copil și Inia Dinia”:
”Să mă cauţi la mănăstirea Calu Gastru într-un pai reazemă şi într-un păr spânzură.”

Unii consideră povestea ca fiind de referință pentru mitologia românească, presupunând că rădăcinile ei se află în cea dacică. Aceasta rămâne de văzut; în realitate basmul ar putea conține foarte puține elemente autohtone, sau deloc.

Calu Gastru ar putea fi o deformare din gr. Kalo kastro ”cetatea frumoasă” (?). În Grecia există chiar o localitate cu acest nume (Καλόκαστρο). De menționat și Kolokastro, numele purtat de orașul Obzor din Bulgaria într-o cronică apuseană din secolul XIV (posibil *Kalokastro (?), cf. numelui otoman: ”Gyoseken, a modification of Kozyak, though having the meaning in Turkish a beautiful view” -http://www.olkas.net/lemmata/35_Obzor).

Mai interesantă decât numele mi se pare descrierea mănăstirii: ”într-un pai reazemă şi într-un păr spânzură”. O mănăstire ”suspendată” în aer, poate asemenea celor de la Meteora.

O mănăstire care este într-adevăr agățată în peretele de stâncă și rezemată cu pari apare în cu totul alt spațiu geografic: templul suspendat Xuankong din China. Pare destul de improbabil ca el sau o construcție asemănătoare să fi inspirat un basm românesc; totuși, el trebuie să fi fost celebru de foarte multă vreme în cei peste 1500 de ani de existență. Oralitatea ar fi putut amplifica fabulos ingeniozitatea construcției. Să nu uităm distanța enormă până la el, care ar corespunde cu situarea mănăstirii legendare Calu-Gastru aproape în afara lumii.

(sursa imaginii: Wikimedia)

 

*

Numele celor doi eroi ai poveștii rămân deocamdată o enigmă; ar putea fi însă interpretate prin prisma unor cuvinte slave.

”tríște și (vechĭ) stríște și strînște f. (bg. srĭešta, întîlnire, d. vsl. sŭrenšta, srenšta sŭrĭeteniĭe, strĭeteniĭe, d. sŭrĭetati, a întîlni; rus. strĭetenie. V. răstriște, stretenie). Munt. Olt. Soartă, noroc: a avut triște de ploaĭe la timp. – La Vlah.: sînt oamenĭ care aduc noroc, după cum îs alțiĭ purtătorĭ de triște (= nenoroc. Univ. 1909, 4 Aŭg., 1, 5). V. loavă.” (Scriban, dexonline.ro)

Triști-Copil ar putea însemna așadar ”copil al sorții” sau ”copil nenorocos”, ceea ce ar corespunde cu împrejurările tulburi ale vieții lui până la finalul poveștii. Mai greu de interpretat este ”Inia Dinia”.

Avem în română

”iníe (iníi), s. f. – Sloi, gheață care se formează iarna pe suprafața apelor curgătoare. Sl. inije „grindină” (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Miklosich, Lexicon, 257; Cihac, II, 148), cf. bg., rus. inej, sb., cr. inje.” (DER, dexonline.ro)

În poveste, însă, nu apare nicio aluzie care să amintească așa ceva. Mai degrabă Inia Dina ar putea fi (??) o deformare din rus. умный до́ня (umnyy dónya) ”fiică isteață/deșteaptă”. Inia Dinia este, într-adevăr, fiica unică a unui împărat și dă dovadă de o sagacitate deosebită.

Dincolo de etimologia numelor, trebuie sesizat un aspect foarte important: Inia Dinia ar putea ascunde o importantă zeitate feminină. Trăind în mănăstirea de aur și argint construită pentru ea -la cerere!-, împreună cu suita de vestale (”douăsprezece fete tot aşa de tinere şi frumoase ca şi mine, să nu mă cunosc eu dintre ele”), este o adevărată matriarhă care educă și formează -inclusiv prin suferință- un acolit mai tânăr, pe Triști-Copil, pentru a-i deveni soț. Acesta, de-a lungul poveștii, nu se remarcă deloc prin eroism, ci doar prin devoțiune, inteligență și talent. De remarcat, desigur, și interdicția pe care o primește, aceea de a pomeni între străini numele stăpânei lui, Inia Dinia. Basmul ar putea veni de foarte departe, dintr-o lume dominată de Marea Zeiță a Neoliticului.