Istoriile lui Roderick

Februarie 26, 2016

Inătoarea

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 3:25 pm

inătoáre, s.f. (înv.; în mitologia populară) femeie lacomă și urâtă care mănâncă oameni.” (DAR, dexonline.ro)

Inătoarea patronează sărbătoarea Ignatului (20 Decembrie), pedepsindu-i pe cei care lucrează în această zi în altă sferă de activitate decât cea legată de tăiatul porcului.

”Ignat este, se pare o divinitate solara care a preluat numele si data de celebrare a Sfantului Ignatie Teoforul din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor. Sacrificiul sangeros al porcului si ritul funerar de incinerare (parlitul porcului) in ziua de Ignat (Ignis = foc) este o practica preistorica care supravietuieste in tinuturile romanesti extracarpatice. Perechea lui feminina, Inatoarea, este de asemenea asociata cu focul si rugul funerar. Femeile care lucreaza in ziua de Ignat sunt torturate si oparite cu apa clocotita, asa cum procedeaza si Joimarita la Joimari (Radulescu-Codin, Mihalache, 1909, p. 93-95).” (Ion Ghinoiu, http://www.crestinortodox.ro/craciun/ignat/sacrificarea-porcului-ignat-68393.html)

Asocierea Inătoarei cu focul (e atrasă de foc și lumina lui -v. http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/12/20/documentar-ignatul-obiceiuri-si-superstitii-10-52-08) face plauzibilă legătura cu lat. ignis -presupusă de I. Ghinoiu. Un lat. *ignitoria ar putea sta la originea numelui ființei mitologice.

O altă posibilitate ar fi lat. initāle/ initalia ”opening or initial ceremonies” (latinlexicon.org), Ignatul –numit și Inătoare (<*Inătare?) – fiind prima din șirul sărbătorilor de iarnă. Mai puțin probabil, un lat. *linītoria, din linītiō, linītiōnis ”an anointing”, ținând cont de tradiția ungerii obrajilor (cu sânge!) la această dată.

Numele inătoarei ca ființă răzbunătoare ar mai putea fi legat de tc. otoman inat ”spite, obstinacy”, trecut în aromână (inati ”mânie”), albaneză (inat ”mânie, ranchiună), sârbă ș.a.

”Tehnic” posibil, dar improbabil semantic, o inătoare ar putea proveni din lat. anataria (=aquila anataria), o pasăre de pradă care vânează rațe (cf. rom. rățar). Numele unei păsări răpitoare ar putea fi însă atribuit unei creaturi malefice. Atrage atenția și lat. inultus (inulta, inultum), cu sensul de ”unsated, unappeased, insatiable” (cf. apetitului insațiabil al inătoarei lacome și antropofage), ca și īgnōtus ”unknown, strange, unrecognized, unfamiliar”, ēnectus ”killed” (din ēnecō > rom. îneca) -v. dicționarul latinlexicon.org; în cazul acestora ar apare și unele dificultăți fonetice (nu imposibil de depășit).

Etimologia cuvântului va rămâne, cred, o problemă; nu poate fi vorba de o simplă derivare din Ignat. Părerea mea este că mai probabil e numele vechi al unei sărbători (cum apare pe alocuri și azi, Inătoare în loc de Ignat), preluat și de divinitatea răzbunătoare asociată ei. Poate fi (?) chiar un vechi nume al solstițiului de iarnă, împrumutat din grecul anatole ”sunrise”, care a dat numele Anatoliei.

*

În ce măsură tradițiile de Ignat își pot avea originea (și) în mitologia dacică? Cât de important era evenimentul tăierii porcului pentru daci?

Putem să ni-i imaginăm pe daci mâncând pită cu slană :), ca ardelenii? Își prăjeau oare mâncarea în untură de porc?

La ultimele două întrebări răspunsul e, cred, mai degrabă negativ. Se știe despre geți că foloseau pentru gătit untul, așa cum grecii foloseau uleiul de măsline. Porcii crescuți în antichitate nu aveau un strat consistent de grăsime, ca o mangaliță. În plus, arheologia a oferit câteva date interesante:

”S.  Haimovici sublinia că primul loc printre animalele a căror carne a fost consumată de geto-dacii de la Pecica îl ocupă porcul domestic, în special tineret între 3-6 luni.” (I.H.Crișan, ”Medicina în Dacia”)

Așadar dacii preferau porcul foarte tânăr, dar înțărcat (la 3-4 luni sunt înțărcați puii de mistreț), când carnea animalului este încă moale și slabă, dar fără iz de lapte. Consumul masiv indică faptul că era sacrificat în mod curent: probabil că dacii tăiau un godac așa cum țăranii români tăiau din când în când o găină, să-și facă o zamă și o friptură.

În cadrul ritualurilor Saturnaliilor romane (care au fost puse în legătură cu Ignatul nostru), era sacrificat însă un purcel de lapte:

”On 18 and 19 December, which were also holidays from public business, families conducted domestic rituals. They bathed early, and those with means sacrificed a suckling pig, a traditional offering to an earth deity.” (https://en.wikipedia.org/wiki/Saturnalia)

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: