Istoriile lui Roderick

Aprilie 10, 2016

Războinicul-pește

Filed under: Alte istorii,Uncategorized — Roderick @ 2:15 pm

”Se zice că peştele a fost odată un voinic, căruia îi plăceau mult lucrurile războinice. într-o zi se duse la Dumnezeu şi îi zise:
— Doamne, dă-mi toate armele de pe lume, să mă pot lupta cu orișicine!
Şi Dumnezeu îi răspunse:
— Dar dacă ţi-oi da tot soiul de armuri, încărcat în chipul acesta cu ele, nu vei mai avea înfăţişarea omenească.
— Orişice voi fi şi oricum, numai miluieşte-mă, Stăpâne!
— Şi dacă totuşi vor fi alţii mai voinici decât tine şi te-or prinde!
— Cu greu, Doamne! Iar de m-or prinde, să mă azvârlă-n foc şi-n apă clocotită!
Şi Dumnezeu îi dădu voinicului chip de peşte, care are-n oasele lui tot soiul de arme, din vremurile acelea!
Şi ce i se întâmplă când pescarii îl prind, cu toţii ştim.”

(”Legendele faunei”, Editura „Grai şi suflet – cultura naţională“, Bucureşti, 1994; v. http://ziarullumina.ro/legenda-pestelui-46076.html)

Imaginea războinicului-pește e o moștenire străveche. Solzii peștilor au fost modelul arhetipal al unor armuri metalice, precum cea dacică de mai jos, reprezentată pe columna lui Traian:

362px-dacian_scale_armour

(sursa imaginii: https://en.wikipedia.org/wiki/Scale_armour)

Asimilat unui pește era murmillo, un tip de gladiator roman -despre care se spune că avea pe creasta coifului un pește stilizat (cf. gr. μορμύρος, specia Lithognathus mormyrus ; v. și https://hroderic.wordpress.com/2012/08/21/mormoloci/). Nu știu în ce măsură myrmidonii lui Ahile din războiul troian sunt legați etimologic de aceste cuvinte (după Pokorny, din PIE mormo(ro)- ”fear, terror”; grecii antici îi asociau furnicilor -gr. myrmex , PIE moru̯ī̆”ant”). 

Alura de războinic a peștelui e dată în legendă nu doar de înfățișarea lui ”blindată”, ci și de oasele ascuțite: ”are-n oasele lui tot soiul de arme, din vremurile acelea”. Mult prea mici și fragile ca să fie folosite în structura unor arme propriu-zise (cum este pumnalul hawaiian, făcut din ciocul peștelui-spadă), oasele peștilor de la noi ar fi putut inspira (?) prin forma lor ”designul” unor arme sau unelte.

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: