Omul roș

„În Tracia toţi se nasc roşcovani”, spunea Firmicus Maternus, aceasta fiind și opinia curentă despre ei în antichitate, după expresia lui I.I. Russu.

Faptul e însă contrazis de numeroase dovezi (v. https://hroderic.wordpress.com/2010/05/25/physical-appearance/; din păcate imaginile au cam dispărut).

Aceeași caracteristică fizică -părul roșcat- e împărtășită, se pare, de triburile slave întâlnite de bizantini:

”Procopius stated the Slavs “are tall and especially strong, their skin is not very white, and their hair is neither blond nor black, but all have reddish hair.’’(https://en.wikipedia.org/wiki/Early_Slavs)

Faptul apare oarecum bizar, pentru că părul roșcat este rar la slavii de azi, fiind întâlnit într-un procent mare doar la locuitorii din Muntenegru:

”Carleton Coon’s 1939 book The Races of Europe stated that rufosity often occurred in Montenegrins. At the time around 26% of Montenegrins had reddish brown (auburn) hair with noticeably lighter beards: around 43% of them had reddish beard, while 8% of them had pure red beards. Noticeable freckling (trait associated with red hair and rufosity) occurred in about 25% of the population. When it came to blonde hair, he noted that most common shade was golden-blonde, which contains reddish pigment, making Montenegrin pigmentation unique for that part of Europe, since Slavs in general are almost completely deficient in rufosity.” (https://en.wikipedia.org/wiki/Red_hair, după Carleton Stevens Coon, ”The Races of Europe”)

Să fie muntenegrenii urmașii ai acelor slavi sudici -deosebiți, se pare, de majoritatea celor de azi- cu care s-au războit bizantinii în secolul al VI-lea?

*

Dacă părul blond are o poziție privilegiată și în folclorul nostru (simbol solar, Făt Frumos și Ileana Cosânzeana au plete de aur), iar oamenii bruneți, negricioși sunt priviți ca aducători de noroc, părul roșcat este în general nefast:

”Omul cu părul roșu e răutăcios” (credință populară din jud. Iași, menționată de Artur Gorovei în ”Credințe și superstiții ale poporului român”)

Astrologic, părul roșcat e asociat planetei (roșii) Marte, zeul războiului. E culoarea focului, a sângelui vărsat, a conflictelor și distrugerii. Probabil că există o legătură între acestea și credința grecilor din antichitate că zeul Ares s-a născut în Thracia.

În ”Povestea lui Harap-Alb” a lui Ion Creangă, tatăl lui Harap-Alb îi spune acestuia:

”în călătoria ta ai să ai trebuință și de răi, și de buni, dar să te ferești de omul roș, iară mai ales de cel spân, cât îi putea; să n-ai de-a face cu dânșii, căci sunt foarte șugubeți”

Lipsa bărbii la omul spân s-ar traduce simbolic prin sterilitate (spânului îi lipsesc atribute masculine), deci asocierea cu el în orice acțiune este neproductivă, ghinionistă.

Totuși antipatia față de ”omul roș” și cel spân ar putea fi o consecință a amintirii colective a unor invazii; au existat printre năvălitori ”oameni roșii” (germanici, slavi timpurii) și ”spâni” (huni și alți asiatici).

Tot istoric poate fi explicată și prejudecata populară legată de oamenii cu părul creț:

”Se crede că oamenii cu părul creț sunt mari mincinoși; acei cu părul roșu, sunt răi” (Bucovina, după Artur Gorovei, ”Credințe și superstiții ale poporului român”)

Simbolic, părul creț -care nu e drept- ar putea indica ”strâmbătatea” posesorului său, care nu umblă după căi drepte. Însă strămoșii noștri puteau vedea părul creț la oameni originari din sudul Europei sau chiar din Orientul apropiat, mulți dintre ei negustori veniți să-și laude marfa și să obțină -pe căi diverse- un profit.