Istoriile lui Roderick

July 29, 2016

Omul roș

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 2:12 pm

„În Tracia toţi se nasc roşcovani”, spunea Firmicus Maternus, aceasta fiind și opinia curentă despre ei în antichitate, după expresia lui I.I. Russu.

Faptul e însă contrazis de numeroase dovezi (v. https://hroderic.wordpress.com/2010/05/25/physical-appearance/; din păcate imaginile au cam dispărut).

Aceeași caracteristică fizică -părul roșcat- e împărtășită, se pare, de triburile slave întâlnite de bizantini:

Procopius stated the Slavs “are tall and especially strong, their skin is not very white, and their hair is neither blond nor black, but all have reddish hair.’’(https://en.wikipedia.org/wiki/Early_Slavs)

Faptul apare oarecum bizar, pentru că părul roșcat este rar la slavii de azi, fiind întâlnit într-un procent mare doar la locuitorii din Muntenegru:

”Carleton Coon’s 1939 book The Races of Europe stated that rufosity often occurred in Montenegrins. At the time around 26% of Montenegrins had reddish brown (auburn) hair with noticeably lighter beards: around 43% of them had reddish beard, while 8% of them had pure red beards. Noticeable freckling (trait associated with red hair and rufosity) occurred in about 25% of the population. When it came to blonde hair, he noted that most common shade was golden-blonde, which contains reddish pigment, making Montenegrin pigmentation unique for that part of Europe, since Slavs in general are almost completely deficient in rufosity.” (https://en.wikipedia.org/wiki/Red_hair, după Carleton Stevens Coon, ”The Races of Europe”)

Să fie muntenegrenii urmașii ai acelor slavi sudici -deosebiți, se pare, de majoritatea celor de azi- cu care s-au războit bizantinii în secolul al VI-lea?

*

Dacă părul blond are o poziție privilegiată și în folclorul nostru (simbol solar, Făt Frumos și Ileana Cosânzeana au plete de aur), iar oamenii bruneți, negricioși sunt priviți ca aducători de noroc, părul roșcat este în general nefast:

”Omul cu părul roșu e răutăcios” (credință populară din jud. Iași, menționată de Artur Gorovei în ”Credințe și superstiții ale poporului român”)

Astrologic, părul roșcat e asociat planetei (roșii) Marte, zeul războiului. E culoarea focului, a sângelui vărsat, a conflictelor și distrugerii. Probabil că există o legătură între acestea și credința grecilor din antichitate că zeul Ares s-a născut în Thracia.

În ”Povestea lui Harap-Alb” a lui Ion Creangă, tatăl lui Harap-Alb îi spune acestuia:

”în călătoria ta ai să ai trebuință și de răi, și de buni, dar să te ferești de omul roș, iară mai ales de cel spân, cât îi putea; să n-ai de-a face cu dânșii, căci sunt foarte șugubeți”

Lipsa bărbii la omul spân s-ar traduce simbolic prin sterilitate (spânului îi lipsesc atribute masculine), deci asocierea cu el în orice acțiune este neproductivă, ghinionistă.

Totuși antipatia față de ”omul roș” și cel spân ar putea fi o consecință a amintirii colective a unor invazii; au existat printre năvălitori ”oameni roșii” (germanici, slavi timpurii) și ”spâni” (huni și alți asiatici).

Tot istoric poate fi explicată și prejudecata populară legată de oamenii cu părul creț:

”Se crede că oamenii cu părul creț sunt mari mincinoși; acei cu părul roșu, sunt răi” (Bucovina, după Artur Gorovei, ”Credințe și superstiții ale poporului român”)

Simbolic, părul creț -care nu e drept- ar putea indica ”strâmbătatea” posesorului său, care nu umblă după căi drepte. Însă strămoșii noștri puteau vedea părul creț la oameni originari din sudul Europei sau chiar din Orientul apropiat, mulți dintre ei negustori veniți să-și laude marfa și să obțină -pe căi diverse- un profit.

8 Comments »

  1. ”Familiile care au întemeiat comuna au fost trei׃ familia Bărlogionilor, fiindcă au locuit prin bârloage, familia Sarmeşilor, adică a celor sarmeşi (rari la mustaţă) şi familia Bălonilor, a celor blonzi.”

    Click to access Iliesiu%20Nicolae%20-%20Monografia%20istorica%20a%20Banatului.pdf

    Ai mai întâlnit adj. sarmeș?

    Comment by Sorin5780 — December 17, 2019 @ 5:28 pm | Reply

    • F. interesant. Nu știam.

      Poate fi legat cumva de ”sârmă”, dar parcă nu.

      Comment by Roderick — December 17, 2019 @ 5:58 pm | Reply

    • Bărlogioni, ”fiindcă au locuit prin bârloage”.

      ”bîrlóg n., pl. oage (vsl. bĭrlogŭ, brŭlogŭ, ascunzătoare [sîrb. brlog, cocină, vizuină, gunoĭ; rus. berlòga, bîrlog], de unde și ung. barlang, peșteră [Bern. 1, 120]. Cp. și cu turluc). Vechĭ. Îngrăditură, staul. Azĭ. Vizuină de urs. Fig. Iron. Căsuță, culcuș: ĭaca și bîrlogu meŭ! Olt. Loc dosit la munte unde ciobaniĭ, cînd se lasă toamna cu turmele la șes, își îngroapă uneltele și le dezgroapă cînd revin primăvara (BSG, 1932, 160). V. crov.” (Scriban, dexonline.ro)

      Un polisemantism remarcabil. Unele sensuri probabil au dispărut.

      Pe firul Timișului, în Serbia, există o localitate denumită în trecut ”Barlad” și ”Borlod”. https://mapire.eu/en/geoname/serbia/orlovat-787391/
      Nu e exclus, cred, ca numele Bărlogionilor să provină din cel al localității.

      Comment by Roderick — December 18, 2019 @ 6:22 am | Reply

    • Sarmeș ar trebui să urmeze același tipar cu lat.sparsus (împrăștiat, presărat; pătat, pistruiat – corad.cu eng.freckle) din spargō (inf.spargere), dar ca etimon tracic mă gândesc, evident aș spune, la oșeanul ”să sarmeadză oile’’ (se împrăștie oile). Vezi din aceiași familie lexicală verbul făgărășeanu sărmu (sfârâmu), identic cu arom. sărmu « sfărm», derivat din sărmă «fărâmă».(Th . Capidan, Aromânii, Dialectul aromân, p. 357)
      https://en.wiktionary.org/wiki/spargo#Latin
      https://www.etymonline.com/search?q=freckle&utm_source=extension_contextmenu
      Să fie *-iș o terminație de participiu scurt care formează și subst.verbale, dar și adj.verbale? Știu de o terminație PIE *-is.

      Am dat mai demult și acel aromânesc (pindeni) „sărmî oile tu prour” (mână oile la păscut de cu noaptea) citat de Hajdeu dintr-o lucrare de Caragiani.

      Am mai propus ca determinantul din Sarmi-zegethusa să fie legat de acestea, considerând faptul că centrul acesta religios și politic era un mănunchi de cetăți, nu împrăștiate, dar puse în locuri bine gândite. Cel mai probabil e un rege local și cetatea lui, punctul zero pentru întreg complexul de fortificații sau se traduce ”templul getic/geților”. Cred că Sarmizegethusa era Ierusalimul tracilor nordici. https://ro.wikipedia.org/wiki/Sarmizegetusa_Regia#Etimologie

      Întrebarea este cum s-a format proto-verbul de mai sus. S-a presupus c-ar fi coradical cu alb.thërrime (rom.țâră/țără, țărigă, etc.) din PIE *ḱerh₂-, dar parcă am o reținere. Ce fel de derivat verbal formează acel -m sau este așa cum am citat mai sus, verbul pleacă de la un substantiv *sar-men?
      https://en.wiktionary.org/wiki/th%C3%ABrrime

      PS: la vb.sărmu remarc păstrarea în subsidiar a terminației latine vechi -ō (pers.I, sg.), care s-a păstrat mai bine în aromână decât în dacoromână.

      Comment by Sorin5780 — December 18, 2019 @ 10:28 am | Reply

    • Mi se pare ciudată referirea la mustață, nu și la barbă.

      Despre bărbații foarte tineri se spune în popor că ”abia le-a mijit mustața”. E posibil ca radicalul sarm- din ”sarmeș” să aibă legătură cu ideea de tinerețe, adolescență. Poate un reflex al PIE k̂er-2 ”to grow” (gr. ion. κου̃ρος, dor. κω̃ρος ”adolescent”.

      Comment by Roderick — December 19, 2019 @ 6:35 am | Reply

    • Sarmeș ar putea urma aceeași evoluție semantică ca lat.rārus (*rāros) din PIE *h₁reh₁- (“to separate”).
      https://en.wiktionary.org/wiki/rarus

      Provocarea va fi să-i găsim un etimon și, poate, poate, un coradical IE. Mă gândesc la vreo două sau trei rădăcini. Să fie coradical cu alb.ther (=slaughter) și therrimë (=fărâmă) prin rad.*ḱeh₃-(i-) (“to sharpen, whet”) sau ḱerh₂- (Pok.k̂er-4 and k̂erǝ- : k̂rē- ”to hurt, harm; to be spoiled”) sau *ḱes- (“to cut”)+ *r (verbe statice?)? Ultimul nu ar fi existat în tracă care avea un t infix între *s și *r.
      Altă ipoteză o țin mai presus de celelate, deși semantismul ar fi problematic: *sarp- / -e-„seceră, a tăia (cu secera)” (> PCelt.*serrā) > vb.*sǝrpnāti, cu asimilarea lui *-pn- în daco-alb.*m. Vezi ”arom. sărmu « sfărmu», derivat din sărmă «fărâmă» (Th . Capidan, Aromânii, Dialectul aromân, p. 357)”.

      Sunt sceptic acum privind coradicalitatea dintre alb.therrimë și acest vb.sărmu, rom.*sărmează (împrăștie) și nu-i doar semantismul, ci și fonetismul (th – s). Pentru a exista o alternanță între [ʦ] și [s] cred că ar trebui să existe o explicație mai convingătoare, decât faptul că se întâmplă pur și simplu.
      Mai trebuie studiate aceste probabile coradicale: cursă – curthë (< kurpth?), bârță/bârsă – vërz, sumbull/thumbull – sâmbure, țumburuș.

      Este o răd.PIE *ḱerh₂- ‘to break’ în lista de radicali iranici a lui Johnny Cheung (același de mai sus la Pok.) → *sarH³ ‘to break’ (Av. asarǝta- ppp. ‘unbroken’, sari- m.‘piece, fragment’. Gr.κεραΐζω (keraḯzō) ‘I tear, destroy’, Toch. kärnau ‘disabled’), Sank. śari ‘to shatter, break’

      Totuși, de ce ar alterna [ʦ] cu [s], dacă asta se întâmplă în acest vb.sărmu? Sunt contaminări fonetice și semantice cu anumite cuvinte? Tot cred că se întâmplă o asimilare *-pn- spre *-m-, deși sărmă poate fi un derivat identic cu alb.thermë (=durere acută). *-mn̥. https://en.wiktionary.org/wiki/therm%C3%AB

      Comment by Sorin — April 22, 2023 @ 4:47 am | Reply

      • Nu m-am gândit la o influență scito-sarmatică străveche, nici n-am găsit *sarH³ ‘to break’ reflectat în lexicul ossetic, dar e posibil ca multe alte cuvinte să fi fost influențate de fonetismul iranic.

        Comment by Sorin — April 22, 2023 @ 7:10 am | Reply


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.