Istoriile lui Roderick

Ianuarie 9, 2017

Troacnă

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 10:07 pm

Un cuvânt cu mai multe forme regionale și cel puțin două etimologii propuse:

troáhnă și troánă f., pl. e (din ngr. vrăhnos, răgușeală). Pop. Guturaĭ. – În Mold. și rahnă ? Și trohneală, pl. elĭ (Btș.). V. trohnit. ” (Scriban, dexonline.ro)

troahnă f. Mold. Tr. răceală, un fel de influență. [Și trocnă (în Oltenia): origină necunoscută].” (Șăineanu, dexonline.ro)

troáhnă (-ne), s. f. – Gripă, guturai, răceală. – Var. Mold. troană, trohneală, Banat trocnă, trocneală. Sl. otravna „boală contagioasă” (Drăganu, Dacor., IV, 748); pentru pierderea lui o-, cf. strachină. Legătura cu ngr. βραχνός „răgușit” (Scriban) este mai puțin probabilă. Nu se folosește în N (ALR, I, 112). – Der. trohnit, adj. (cu guturai).” (DER, dexonline.ro)

”TROÁHNĂ s. f. (Învechit) Răceală, guturai. Eu zac de guturai… așa troahnă tătărască de mult n-am mai pătimit. CARAGIALE, O. VII 152. Pojarul… se ivește cu semne de troahnă. PISCUPESCU, O. 255. – Variantă: troácnă (DEMETRIUS, V. 120) s. f. ”  (DLRLC, dexonline.ro)

troágnă, troagne, s.f. – (reg.) 1. Secreția mucoasei nazale; zalfă (ALRRM, 1969: 59). 2. Guturai, răceală: „Îi plin de troagnă, cum zicea de mult” (ALRRM, 1969: 170). – Et.nec. (MDA). ” (DRAM, dexonline.ro)

Așadar există formele troahnă, troană, rahnă (Moldova), troagnă (Maramureș), trocnă (Oltenia, Banat) și troacnă (?). Etimonul este după Drăganu (și Ciorănescu) sl. otravna, iar după Scriban ngr. βραχνός.

*

Să fie de fapt un cuvânt autohton? Sensul de bază ar putea fi cel al maram. troagnă ”secreția mucoasei nazale”. Guturaiul reprezintă dealtfel o inflamare a mucoasei nazale, însoțite de o secreție apoasă.

Aș vedea în troacnă un reflex al PIE  *srungh-snout, nose” (starling.rinet.ru)/ srenk- ”to snore” (Pokorny), cf. gr. rhǘŋkhos ”rât, bot, cioc”. Semantic plauzibil. Dificil de explicat este î.a.c. transformarea grupului inițial de consoane. IE *sr- a dat un tracic str- în numele râului Strymon (PIE *sreu ”to flow”); la fel se întâmplă în lb. baltice (lit. strė́nos  din PIE srēno- ”hip”). Dar nu văd de ce ar fi căzut s inițial, ar fi trebuit să rămână și să avem *stroa(n)gnă, cu suf. -nă.

Interesant, dar fără legătură cu rădăcina de mai sus ori cu rom. troacnă, este engl. trunk ”elephant’s snout”.

Alte variante ar fi PIE trenk-2 ”to wash, bathe” (Pok.; lit. trenkù ”wash”), cu ref. la curgerea apoasă din nas (PIE *sreu ”to flow” ar întâmpina problema menționată mai sus), ori poate *trek’– ”to rot” (starling.rinet.ru; lit. trèšti ”rotten”).

Anunțuri

8 comentarii »

  1. E posibil să avem corespondentul dacic al acelui misterios prefix albanez t- (të-), iar rahnă < *rag(i)nă ar fi coradical cu verbele a răguși/răgori, comparabile cu lat. rigeō: https://en.wiktionary.org/wiki/rigeo#Latin

    Exemple: https://en.wiktionary.org/wiki/tam%C3%AB
    https://en.wiktionary.org/wiki/tep%C3%ABr

    *reig- "stretch (tight), bind tightly, make fast" http://www.etymonline.com/index.php?term=rigid&allowed_in_frame=0

    E curios că nu avem subst. *răguș pentru verbul corespunzător, dar și mai și e că acest latinism, a răgori, nu are un mai vechi *răgur (stiffness, rigidity) cf. lat.rigor.

    A doua mea idee era legată de lat.rugire și gr.ereugomai, ca să acopere și sensul de secreție a mucoasei nazale.
    https://en.wiktionary.org/wiki/%E1%BC%90%CF%81%CE%B5%CF%8D%CE%B3%CE%BF%CE%BC%CE%B1%CE%B9#Ancient_Greek

    alb.regj https://en.wiktionary.org/wiki/regj

    Comentariu de Sorin5780 — Ianuarie 9, 2017 @ 11:17 pm | Răspunde

    • Var. rahnă s-ar putea explica simplu prin ngr. βραχνός

      Comentariu de Roderick — Ianuarie 10, 2017 @ 6:09 am | Răspunde

  2. Mai demult am propus ca guturai/gutunar să fie considerate autohtone. Toate aceste terminații, -ur-ai sau -un-ar, sunt folosite și-n derivări autohtone, iar tema ar putea fi ”și” dacică. Bineînțeles că cele două ar trebui să fie conectate cu lat.gutta (drop, picătură, scurgere) reg.bănățean gută (picătură), dar dpdv semantic ar trebui să avem în vedere și alb.rruf (to sip), rrufë (guturai, gutunar; eng. sniffle, cold).rrufkë (soft-boiled eggs)

    Gutur-ai era probabil o referință la scurgere, iar gutun-ar la umflare. :)
    IE *gut- ‎(“swelling, rounding; stomach, entrails”)
    lat.gutta (speck, drop) > adj.guttatu (speckeld, spotted) > guț, guțan (*gutian= ”speckled,spotted, so cross-bred”/corcit, comun)

    Le puneam în aceeași oală cu reg. gută (guturai, gutunar), dar nu am dus raționamentul până la capăt. Clar avem câteva cuvinte din acest radical *gut, altfel nu se explică în mod logic această extraordinară potrivire de sensuri:

    (al III-lea și al II-lea sens, toate moștenite, cred eu) gútă (gúte), s. f. – 1. (Banat) Picătură, cantitate mică. – 2. (Trans.) Paralizie. – 3. Boală manifestată prin umflături ale articulațiilor (alb.gutë- podagre). Lat. gŭtta (Pușcariu 750; REW 3928; DAR). Ultimul uz este neol.; pentru cel de al doilea, cf. sb., cr., slov., mag., rut. gota „paralizie” (Cihac, II, 132); totuși, DAR crede că acest sens s-a putut dezvolta în cadrul limbii rom. – Der. gutos, adj. (care are gută).

    gótă s.f. (reg.) 1. dihanie de speriat copiii.

    ”măr gutui” (gutuniu/gutoniu)

    Nu ar trebui tălmăcit prin mālum cotōneum (măr cydonian), ci mai degrabă ca măr ”mai mare, umflat”. https://en.wiktionary.org/wiki/quince#Etymology
    Nu știu dacă gutuia a fost importată din Asia în timpul ocupației romane sau înainte de asta, prin triburile tracice. Poate descoperim și o gutuie nativă Balcanilor. Chestia e că denumirea o fi intrat direct afectată de etimologie populară „dacică” sau a preluat o denumire dacică. Avem acel bizar măr moramăr și o denumire dacică pentru măr în Banat (mară). Cine știe câte fructe cu denumire dacică avem de fapt?

    De asta nici nu-ți ies la ”socoteală” oronimele Gutui:
    https://hroderic.wordpress.com/2009/02/17/din-carpati/

    Nu-i interesant că sensul de paralizie e numai în limbi care împrumută multe cuvinte de la noi? De ce ar fi străin acest sens. Mă îndoiesc și că boala numită gută ar fi neologism. Uităm câteodată să verific atent resursele bibliografice și de asemenea nici nu corectăm la timp dicționarele.

    Comentariu de Sorin5780 — Ianuarie 16, 2017 @ 8:33 am | Răspunde

    • sansc. ghatta– m. collision ; escalier qui descend vers la rivière, vers un étang ou réservoir
      Numele „Gotu” ar putea însemna „Scara” ( oronim întîlnit ca atare în Munţii Făgăraşului ).

      Am citit două file din articolul urm. https://hroderic.wordpress.com/2009/02/17/din-carpati/

      Dacă-ți amintești, am comentat mai demult pe seama entopicelor carpatice godovană, godună, conectate cu alb.gotull, gotë , godë prin prisma unui verb cu sensul a lovi. Cana ilirică putea fi ca la noi, sculptată în lemn. https://hroderic.wordpress.com/2008/11/26/godeanu/
      Probabil că arh.gotă (paralizie, dambla) este și el conectat cu toate acestea. Mai întâi vine verbul cu acest sens, a lovi cu dezvoltările a sculpta/zgârma. Alb. are un godit/godas, noi nu.

      Comentariu de Sorin5780 — Ianuarie 16, 2017 @ 8:49 am | Răspunde

    • Nu cunosc limba veche atât de bine pe cât aș vrea și probabil nu moștenește acest mod, dar latina clasică avea un participiu viitor cu terminația -ur: moritūrus (”about to die”).
      https://ro.wikipedia.org/wiki/Participiu

      Îl regăsim în dialectele ossetice, unde apare cu terminațiile -uinag (dial.digor cel mai arhaic) și -inag (dial.iron). Cum aceștia formează viitorul la fel ca noi și albanezii, după un cuvânt care se traduce ”wish” (dorință, voie), mi-am zis că și acesta era probabil un cuvânt cu sens identic sau similar: *wen- ”to wish, to love”. Nu cunosc lexicul lor mai deloc, dar e o limbă IE foarte interesantă.

      pag.19: http://www.olc.pku.edu.cn/database/uploads/19/629/735e26bf2fa1816cbebb1f8c273e0a39.pdf

      Acum partea cu adevărat interesantă e că ossetinii au o terminație de participiu -æg (< *-aka ..sau *-āka) așa cum presupuneam mai demult că ar fi avut și Română prin dacică sau Albaneza pe linia sa.
      Probabil astfel se explică și acel geto-dacic kaga (sfânt), despre care Sorin Olteanul presupunea că ar putea cuprinde un sufix -ag, foarte prolific în ossetină. Sunt multe cuvinte care ar putea fi asttfel explicate, drept participii: borugă, țărigă, polog, barc, măligă, melic/malic (inflamare a beregatei; nărav), etc.
      gr.cipriot apeluka, apelyka (''I am broken, crashed'')

      În albaneză: thurak (cămașă de zale), therokë (măturătură), dokë, doke (zacon, obicei, tradiție; lucrare prestabilită, obiectiv, datorie, obligație; < ie *dʰeh₁- “to put, place, do, make”), vdekje (var.dekë, moarte).

      Cred că terminația asta avea efecte în limba primară PIE, dar nu-l putem separa de terminația adjectivală (și a genului posesiv) -ak cu variabilele ei: *malǝk- (''firewood, bonfire''), *melk (wet, soft), *malgʷ- (nalbă, eng.mallow), etc.

      Nu cred că guturai și var.gutunar au fost explicate corect. Eu am zis că ar putea fi înțelese prin prisma acelui reg.gută (picătură) pe un calapod preromanic (vezi și eng.catarrh). Probabil ne înșelăm toți și avem un original gutur (gât) cu două sufixe posesive (și adjectivale) care indică locul afectat de afecțiunea asta, -ai ar fi dacic, iar -ar romanic..și dacic.
      Gutunar conține o disimulare a primului [r], foarte regulară în astfel de cazuri. Nici o altă influență externă n-ar trebui luată în calcul: https://en.wiktionary.org/wiki/g%C3%A2t#Etymology

      Am impresia că la originea sa, lat. guttur se traducea ”protusion” (*gut- “swelling, rounding; stomach, entrails”) la fel ca autohtonul grumaz (cu sufix diminutival) sau (probabil!) latinescul beregată. https://en.wiktionary.org/wiki/goitre#Alternative_forms
      Deci are sens acest guturai cu sensul de inflamare pur și simplu și nimic din ce presupun că ar avea dacica mai sus.
      Oricum, deschide noi perspective asupra terminațiilor de participiu albaneze (tosk mai ales: -ur, -uar), la fel și pentru acel sufix adjectival (latin) -or sau ale noastre cu -ur : budură, măgură, madzure/mazăre și multe altele.
      PS: am încercat să atrag și pe alții în discuția asta cu zero succes http://ioncoja.ro/pythagora-a-invatat-filosofia-de-la-zamolxis/
      Dacă nu spui ceva care să înfoieze orgoliul lor găunos nu te bagă în seamă.

      Comentariu de Sorin5780 — Iulie 27, 2017 @ 7:25 am | Răspunde

      • Ossetinii mai au o transformare fonetică similară cu dacica și albaneza: ā devine o în interiorul cuvintelor (ex: *dān = râu, apare în cele mai vechi scrieri ale lor drept dan, dar azi e don). Mai sunt vreo două exemple în link-ul de mai sus.

        Alteori a lung devine æ, la fel cum *ā pus la sfârșitul cuvintelor albaneze devine ë, cf. reconstrucțiilor lui V.Orel; de asta am pus și acea terminație *-āka la participiul osettinilor.

        Un alt participiu presupus de Orel pentru albaneză era unul scurt, în -ë. Am discutat posibilitatea asta și pentru unul sau două cuvinte Românești (ex: ”aflat pe ducă”).

        Comentariu de Sorin5780 — Iulie 27, 2017 @ 7:37 am | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: