Istoriile lui Roderick

Iunie 29, 2017

Uruc

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 6:30 am

”URUCU, b. (inscripție Cătina-Bz sec.XIX) – clăcaș, Ghiojdu Mare (N.A. Const., Biserici și m-ri din Buzău, 1924 p 16) cf. Oruk-ogli trib tătăresc în Bugiac în sec. XVII.” (dexonline.ro, Dicționar Onomastic (1963))

Pe harta numelor românești de la http://nume.ottomotor.ro, Urucu și Uruc sunt cantonate în partea de sud și sud-est a țării (Muntenia, mai rar în Oltenia). Pare să lipsească (?) tocmai în Rep. Moldova (nu l-am găsit pe site-ul http://nume.casata.md/).
În fine, mi se pare puțin probabil ca Uruc/Urucu să fie o poreclă bazată pe un nume tribal. Respectivilor li s-ar fi spus, simplu, ”Tătaru”.

Aș crede că *uruc ar putea fi un cuvânt dispărut desemnând o pasăre, probabil huhurezul mic (Strix aluco, în italiană allocco), din lat. ulucus ”a screech-owl” (latinlexicon.org).
Numele de păsări nu sunt rare printre patronimele românești, având la bază o poreclă (Cucu, Cucuvea, Buhă etc.).

Anunțuri

20 comentarii »

  1. Conform legendei, Ghiojdu este întemeiat de un tătar (sau de un român ardelean). Cum primeau oare Românii pe minoritarii ăștia asiatici? Îi respingeau sau îi asimilau natural în timp?
    Slavii și alte nații europene se pierd în peisaj, dar o corcitură asiatico-europeană sare în ochi și după două generații.

    Comentariu de Sorin5780 — Iunie 29, 2017 @ 9:28 am | Răspunde

    • Nu prea sare în ochi, românii au trăit foarte multă vreme în vecinătatea unor neamuri asiatice.
      Cum îi primeau pe minoritarii cu ochi oblici? Se pare că românii îi considerau pe acești asiatici puternici, lacomi și stupizi.

      ”De cînd îi lumea, oamenii văd acolo, între Ibăneşti şi Pomîrla, pe locul numit Şesul Jijiei, o movilă ce-i zic Mormântul Uriaşului.
      Spune legenda că în vremuri de demult, când pe pământ trăiau uriaşi şi oameni, de la o vreme cei dintâi au prins să ne părăsească, că prea erau leneşi, proşti, lacomi şi credeau că totul li se cuvine. Aşa s-a făcut că prin locurile acelea au mai rămas doar doi copii de uriaşi: Cazaria şi Tatarin. Şi, făcându-li-se unor oameni milă de dânşii, i-au luat să-i crească. Dar, pasărea pe limba ei piere şi lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba. La început uriaşii i-au dat pe oameni afară din casă, încât bieţii de ei au trebuit să se mute în şură. Dacă ar fi fost numai atâta n-ar fi fost nimic. Într-o zi le-au mâncat vaca, în alta, oile, şi tot aşa.
      Când i-au alungat şi din curte, oamenii le-au zis:
      – Dragii noştri, luaţi-vă bună ziua de la casa noastră că ni s-a acrit de voi!” (Mormântul Uriaşului şi Balta Mare, legendă din Moldova; foarte ilustrative numele copiilor de uriaș, Cazaria şi Tatarin)

      La rândul lor, puternici și stupizi apar turcii într-o legendă povestită de personajul Nechifor Lipan în romanul ”Baltagul”, de M. Sadoveanu, în care neamurile pământului se înfățișează înaintea lui Dumnezeu:

      ”S-a înfățisat și turcul: Tu să fii prost; dar să ai putere asupra altora, cu sabia.”

      De asemenea, numele găgăuzilor, alt neam turcic, apare cf. etimologiei populare în legătură cu găgăuț, găgăuță ”prost, stupid”.

      Comentariu de Roderick — Iunie 29, 2017 @ 10:00 am | Răspunde

      • După cum am mai spus în trecut, eu cred că uriașii biblici au existat cu adevărat și asta e amintirea lor legendară în mai toate colțurile țării noastre, indiferent ce nume li s-a dat mai târziu.

        Îmi imaginez că Românul așezat nu vedea cu ochi buni niște semi-migratori care trăiau din jaf și război, dar nu văd de ce-i numeau uriași. Fizicul tătarilor și cazarilor nu era deosebit de al nostru. Poate aveau în vedere lăcomia, trăsăturile de caracter.
        De multe ori erau mai mici fizic pe latura mongoloidă dominantă. Aveau și exemplare mai răsărite, dar aceștia erau și sunt urmașii scito-sarmaților asimilați.

        Despre tătâni (tătăni-, tătână) și rotacizarea tătâri s-a mai discutat aici. Putea fi moștenirea noastră din gr.titanos, pe lângă cel normal moștenit din latină.

        Comentariu de Sorin5780 — Iunie 29, 2017 @ 10:42 am | Răspunde

        • „Jidovii” poate au existat, poate nu. Probabil imaginația populară le-a atribuit unele construcții monumentale, așa cum grecii antichității clasice credeau că vestigiile de la Micene sunt opera ciclopilor.

          Dacă un țăran român vedea o ”cărămidă” a unui zid dacic, comparând-o cu dimensiunile cărămizilor din zidul casei lui putea ușor să creadă că rămășițele cetății dacice sunt ale casei vreunui gigant.

          Comentariu de Roderick — Iunie 29, 2017 @ 12:55 pm | Răspunde

    • Prin secolele IX-X e.n. cumanii erau asezati in mai toata Muntenia. Romanii traiau cu ei, mai de voie, mai de nevoie. Sunt aliante formidabile intre cumanii de aici si stramosii sarbilor sau ai bulgarilor (parca), care au dus razboaie grele pana la granita Constantinopolului. Hasdeu vorbeste mult despre asta cand explica despre Oltenia si cum s-a format ea.

      Una din legendele Chiojdului vorbeste si despre Chiojdeni ca ar fi fost cumani bogati stabiliti acolo. Personal cred in ce spunea Densusianu, cum ca chiosdenii sunt descendenti din triburile cessaeae sau coastes (care vin din preistorie).

      Comentariu de George Grigorescu — Iunie 29, 2017 @ 12:00 pm | Răspunde

      • La ce pagină vorbește Densușianu despre acești cessaeae?

        Mare parte dintre cumani și pecenegi se mută în Ungaria, deci nu cred că sunt locuri în țara asta unde să fi rămas destui încât să formeze comunități compacte, vizibile și azi.
        În schimb în Ungaria, sunt și azi regiuni numite Cumania Mică (între Dunăre și Tisa) și Cumania Mare (peste Tisa în jurul Debreținului) unde aceia maghiarizați azi încă păstrează amintirea originii lor distincte față de restul populației. E doar o fantezie, bineînțeles, că doar nu mai vorbesc limba lor încă din secolul 17.

        La fel și cu Ghiojdeni/Chiojdeni. Vor fi fost niște turcomani pe undeva, dar puțini.

        Comentariu de Sorin5780 — Iunie 29, 2017 @ 12:58 pm | Răspunde

        • Pag 535 Dacia preistorica, Arhetip 2002. Este la capitolul despre Colchi. Recomand toate lucrarile lui Densusianu, sunt extrem de putin cunoscute publicului larg.

          Comentariu de George Grigorescu — Iunie 29, 2017 @ 3:04 pm | Răspunde

          • Dacia Preistorică o citesc pentru fantezia autorului și datele etnografice. Celelalte sunt lucrări serioase, acceptate.

            Comentariu de Sorin5780 — Iunie 29, 2017 @ 3:13 pm

          • Acceptate de cine? 😊 Eu il accept pe un om care a avut curajul sa nu se opreasca la daci, dar asta este o alta discutie. Se pune ce accept eu? 😊

            Comentariu de George Grigorescu — Iunie 29, 2017 @ 3:40 pm

          • Acceptate de intelighenția noastră oficială și oficioasă, aia care contează.. în scripte.

            Comentariu de Sorin5780 — Iunie 29, 2017 @ 4:11 pm

          • Atentie sa nu patim ca in filmul Planet of the apes (2001) cu CALIMA !

            Comentariu de George Grigorescu — Iunie 29, 2017 @ 5:40 pm

          • Pe cine reprezinți dumneata în acel scenariu (Calima), pe maimuțoii care cred într-o mitologie falsă (protocronismul în discuția noastră) sau pe cei raționali care înțeleg corect istoria noastră lingvistică și culturală.

            Comentariu de Sorin5780 — Iunie 29, 2017 @ 7:41 pm

          • Eh, eu am zis ca asta este o alta discutie! 😊
            Felicitari oricum pentru postare!

            Comentariu de George Grigorescu — Iunie 29, 2017 @ 7:56 pm

          • Când zici ”postări” sper că te referi la comentariile mele, nu la articole jupânului Roderick. Mai erau vreo doi vizitatori pe aici care suspectau c-am fi aceeași persoană sub două pseudonime, ceea ce ar fi de-a dreptul ridicol.

            Comentariu de Sorin5780 — Iunie 30, 2017 @ 10:48 am

          • Da, da, scuze, alunecasem pe panta asta dar este vorba de o simpla confuzie si nicidecum de suspiciune.

            Comentariu de George Grigorescu — Iulie 1, 2017 @ 3:00 pm

  2. O rectificare: este vorba de numele Chiojdu ( in secolul XIX Chiosdu. Numele Uruc este foarte des intalnit in arealul respectiv. Densusianu spunea ca numele vine de la un trib local, mai vechi decat tatarii. Nu-mi amintesc numele exact.

    Comentariu de George Grigorescu — Iunie 29, 2017 @ 9:32 am | Răspunde

  3. Ca să înțelegem tiparul mental al acestui uruc, cu condiția să fie un cuvânt viu undeva, cândva, ar trebui să înțelegem mai bine tiparul mental din spatele acestui bg.tlaka (rom.clacă).

    Traducătorul meu traduce bg.tlaka prin ”pushing”, dar în link-ul acesta e altceva : Bulgarian тлака (tlaka, “joint voluntary work, evening gathering”).
    https://en.wiktionary.org/wiki/kal%C3%A1ka

    Chestia e că orice cuvânt ai pune aici pe blog, tot găsim un radical indo-european satisfăcător. Ba chiar și câteva coradicale care au sens împreună cu acesta. :)
    Nu-i foarte științific ceea ce fac/facem.

    Dacă claca asta este o acțiune comună (joint voluntary work) mă gândesc la radicalul *ar- to join (tr.artakene; orm. ortac, entopicul arămui, lat.armentum sau rom.armânt și multe altele). Probabil am avea chiar o formă originală *arok, unde accentul căzând pe sufix, [a] devine [o] și într-o ultimă fază chiar [u].
    La fel evoluează altar spre oltar sau Samus spre Someș, Maressia spre Moreș/Mureș…deși de principiu se crede că are loc o labializare a lui [a], la fel ca-n limbile slave. Dar nu mereu! Accentul salvează pe [a].

    Dacă avem acel bg.tlaka (pushing), uruc ar fi coradical cu verbul a urni, adică am avea o obligație oarecum forțată, apăsătoare..ceea ce claca devenise în timp. Mă gândeam chiar la rad.*tel- (to bear, to undergo, to endure) conform gr.tlênai, “to suffer”, “to endure”, “to bear” (NP Atlas). Un traco-bulgar *tlakă ar fi dat în dialectele traco-dacice acest clacă, la fel cum *dl devine *gl în albaneză și Română (sau *dal, cu un a infix, dacă judecăm după explicația etimologică pentru daltă).
    https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/telh%E2%82%82-

    Oarecum asemănător albanezului lodh: https://en.wiktionary.org/wiki/lodh

    Poate și a uricui ar putea intra în seria asta de cuvinte imaginată de mine. A pus domnul Chindea câteva top.și cuvinte aici, dar nu cred că au legătură: https://toponime.wordpress.com/2013/10/24/orata-si-uric-taietura-si-defrisare-in-istoria-carpatica/
    Dar cine știe de unde sare iepurele…dacic!

    eng. toil https://en.wiktionary.org/wiki/toil#Etymology

    Comentariu de Sorin5780 — Iunie 29, 2017 @ 2:15 pm | Răspunde

    • N-are a face numele cu ocupația/starea socială de clăcaș, majoritară în acea vreme (țărani liberi erau puțini). În Moldova erau sate de clăcași și sate de răzeși.
      Dimpotrivă, dacă l-ar fi chemat ”Clăcașu”, însemna că nu mai e clăcaș, ci au fost ai lui cândva; după cum, dacă îl cheamă pe cineva Moldoveanu, înseamnă că f. probabil NU e moldovean.

      Comentariu de Roderick — Iunie 29, 2017 @ 2:51 pm | Răspunde

      • Ba-i exact pe dos. Dacă te cheamă Moldoveanu(l) sau Ardeleanul, Munteanu(l) înseamnă că provii din acea provincie istorică.
        Pentru chestia cu clăcașul nu am o părere, o fi cum zici tu. Mă interesează etimologia cuvântului, atât.

        Comentariu de Sorin5780 — Iunie 29, 2017 @ 3:17 pm | Răspunde

        • Da, înseamnă că provii de acolo, deci nu mai locuiești acolo. La fel ca urmașii care îți poartă numele/porecla.
          Spuneam că nu are relevanță să compari numele cu ocupația în acest caz. Clăcași erau aproape toți.

          Comentariu de Roderick — Iunie 29, 2017 @ 3:50 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: