Istoriile lui Roderick

februarie 18, 2021

Sălban

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 11:29 am

”Sălban” este atestat ca nume de bou, dar și ca nume de persoană. În primul caz ar putea fi derivat din ”salbă”, probabil cu sensul ei special de ”gușa boului” (Șăineanu), ”cută a pielii de pe marginea inferioară a gâtului la bovine și la unele rase de ovine, constituind adesea un caracter de rasă”, ”bărbie (la oameni și la unele animale)” (”Micul dicționar academic” (2010)).
Ca nume de persoană, Sălban ar putea avea aceeași origine, putând reprezenta însă și o variantă moștenită a numelui Silvanus (*Sălbân?).
Cultul zeului Silvanus este bogat atestat în Dacia romană.

15 comentarii »

  1. Sufixul -ānus era accentuat, iar Sălban ar fi dat *Sălbânu’ cf. lat.Silvānus. Doar -iānus și o var.*Silviānus ar fi dat Sălban (< *Sălbian), așa cum s-a păstrat Trăian din Trāiānus.
    Ca nume creștinizat s-ar fi păstrat datorită sf.Siluan/Silvan, dar ca derivat romanic e posibil să fi existat *sălb-iānu după selbă (lat.silva), deși acesta din urmă n-ar fi romanic. Eu cred că e romanic, la fel și sufixul -ean (lat. -iānus).
    https://toponime.wordpress.com/2013/04/05/sehelb-selba/

    Comentariu de Sorin — februarie 18, 2021 @ 11:59 am | Răspunde

    • Păi de aia am pus în paranteză Sălbân.

      Comentariu de Roderick — februarie 18, 2021 @ 3:48 pm | Răspunde

      • Eu n-am auzit de numele Sălban, iar cultul lui Silvānus pare că s-a păstrat în mitologia populară. Am dat un link mai demult. De ce nu s-a păstrat teonimul ăsta (*Sălbân) în mitologia populară?
        Nu cred că un ipotetic *Sălbân s-ar fi contaminat cu paralela sa bisericească Silvan, iar dacă Sălban este dacic, tot trebuie explicat acest sufix -an (sau *-ant-).

        Considerând o origine străină (turcomană) pentru sălban, poate pierde o consoană finală (vezi nălban ”veterinar” din otom.nalbant ”potcovar” sau arm.nalband, pers.nalband) https://en.wiktionary.org/wiki/%D9%86%D8%B9%D9%84%D8%A8%D9%86%D8%AF#Persian
        Dar cum numele pare să fie o poreclă, un adjectiv, poate că trebuie reconstruit *sălbean.

        Comentariu de Sorin — februarie 22, 2021 @ 2:47 pm | Răspunde

    • P.S. Am văzut că discutai pe acolo ceva despre toponimele Uz, Uza. Unele sunt din magh. őz ”căprioară” (cuvânt IE la origine, dintr-o limbă satem, poate baltică; vezi dac Aizis). Cf. Uzmezeu de la Râmeț, probabil őz – mező. Poate un toponim de pe vremea când ungurii aveau la Alba Iulia o mare catedrală bizantină.

      „SILUAN gr. Σιλουανός < lat. Silvanus, zeul pădurilor. 1. Siluan (Dm; Sd XXII); – eg. (Bis R) zis și Siloan. 2. Siloan zis și Silioan, v. Vasile; Siloian mon (P. Gov f° 28). 3. Silion, v. și Vasile VII 2. 4. Silvan în calendarul modern.” (N.N. Constantinescu)

      Dacă Sălban este o poreclă, s-ar putea referi la bărbia dublă, ”gușița” de trai bun.

      Comentariu de Roderick — februarie 19, 2021 @ 9:27 am | Răspunde

      • Dacă te gândești că ar trebui să românizăm multe toponime străine sunt sută la sută de acord. Úzvölgye (Valea Uzului) ar fi fost *őzvolgye dacă era vorba de căprioară.
        Poate amintește de uzi pe undeva, deși uneori mă îndoiesc uneori de înțelesul pierdut al unor toponime, sunt asimilați mulți turcomani între unguri. Oituzul nu-mi pare atât de clar legat de uzi și oguzi.

        Interesant că avem uză (clevetire). Fonetic îl apropiam de lat.odium, odia (ură), dar semantic nu se potrivește și foarte probabil nici fonetic, căci ar fi putut da *ugie, contaminând semantic și rom.urgia ”mânie, furie, înverșunare, persecuție, răzbunare, ură” (lat.orgia, gr. ὀργή ”passion, anger, wrath”).
        În MDA2 apare un omonim uză (adâncitură între coaste și piciorul din spate la animale), cu sinonimele ”deșert” și ”flămânzare”. Să fie Valea Uzei ceva în sensul unei adâncituri în teren?

        deșert [..] (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert. DEX ’09 (2009)

        Comentariu de Sorin — februarie 23, 2021 @ 8:28 am | Răspunde

        • Nu văd de ce ar fi bună românizarea toponimelor acolo unde nu se mai cunoaște niciun toponim istoric românesc.

          E interesant că schimbarea denumirii localităților a înlocuit uneori o denumire de origine autohtonă sau latină cu una slavă. Cioara a devenit Săliștea, Găunoasa a devenit Dumbrava.

          Și mai e ceva: nu putem reduce istoria la toponimie. Să luăm de ex. Hunedoara, toponim de origine maghiară. Hunedoara are o biserică ortodoxă datând din evul mediu, caz foarte rar în orașele din Transilvania. La 1905 avea primar român. P.d.a.p. Clujul, toponim romanic sau mai vechi, este un oraș ”unguresc” până foarte târziu.

          Comentariu de Roderick — februarie 24, 2021 @ 5:17 am | Răspunde

          • Nu m-ar mira ca Clujul (vechi Cluș) să fie coradical cu Alb.qull (sm. porridge; vb. to make wet) < PAlb.*klusla (Gk κλύζω 'to rinse, to wash', PIE *ḱlewH) și să fie preluat într-o limbă slavică când încă mai circula străromânescul *cl-.

            Comentariu de Sorin — februarie 25, 2021 @ 2:43 pm

          • Orice schimbare în toponimia contemporană devine istorie cu timpul și cum multe au fost schimbate fără noimă, prostește, ar fi indicată o schimbare care să dăinuiască. https://www.info-sud-est.ro/toponimia-din-dobrogea-ce-facem-cu-ea/

            Exemplele mele preferate, care le-am mai discutat, ar fi Valea Neagră (azi Lumina), care probabil era anticul Mauro Valle(m), Târgușorul ar fi Visterna https://hroderic.wordpress.com/2010/08/30/parang/
            Constanța era în turcește Kustendje/Küstence și Constanza în genoveză (it.constanza), dar nu știm denumirea românească care inspiră pe cea otomană. Să fie *Custâncea ori *Custâncina? https://en.wiktionary.org/wiki/constantia

            Ar trebui să luăm exemplul altora și să românizăm tot ce putem. Istorici, arhiviști și lingviști ar putea să se intereseze ce denumiri au circulat, care pot fi traduse în românește și sună bine.
            Ca o curiozitate, am vorbit de apelativul legendar Năsune (din acuz.Nasōnem) al lui Pūblius Ovidius Nasō, care ar fi fost atestat în legendele locale și după care a fost denumită localitatea Ovidiu, dar Pūblius nu s-ar fi moștenit ca un străromânesc *Puliu cf. unei vechi evoluții *Puvliu > *Pulju > Puiu?
            ”Puiu Năsune” :)

            Comentariu de Sorin — februarie 27, 2021 @ 11:17 am

  2. https://fr.wikipedia.org/wiki/Sauvan

    Comentariu de Roderick — februarie 19, 2021 @ 3:11 pm | Răspunde

  3. Care-i radicalul IE pentru salbă ”gușa boului” / ”cută a pielii de pe marginea inferioară a gâtului la bovine și la unele rase de ovine”?
    Ca și pentru solbă ”arșic de capră” cu var.soalbă/sealbă e posibil ca și salbă să nu fie decât o evoluție fonetică (v. fată din înv.feată).

    Posibil să fie reconstruit *sélbʰo-/*sólbʰo sau ca satemizare dintr-un *k’elbʰo- cu sens nespecific. Înclin spre prima ipoteză și spre radicalul *selp- ”fat, ointment” (euro-asiaticul *swVĺV ”flesh, fat”) cf. alb.gjalpë (unt), dar asta ar însemna că daca e singura limbă IE cu sensul de piele sau grăsime/carne atârnândă. Mă așteptam să găsesc ceva ca *sel- ori *k’el- ”a atârna”.

    Vezi alb.lapurë, f. dewlap (=lapër) ”gușă” și arom.lăpeșă sau reg.pircă (gușă la gât) și fiulare (Ban.pielea uşor încreţită care atârnă de-a lungul gâtului la bovine). Primul cred că provine din *lep

    Comentariu de Sorin — februarie 20, 2021 @ 12:07 pm | Răspunde

    • comentariul 6, PIE *leh₂b- / *lāb- (“to hang loosely”) https://hroderic.wordpress.com/2013/09/19/urechea-de-dac/

      Oare salbă era un mai vechi *slab- cu s mobil din radicalul de mai sus? S-a discutat aici pe blog despre faptul că limbile traco-ilire nu aveau grupul consonantic *(-)dl- și *(-)tl- (deveneau *gl și *kl), dar mai e un caz special cu grupul *sl. Am observat că în albaneză se introducea un k între s și l, la fel ca în vestul României. Oare se producea și o metateză *salbo- din *slabo- pentru a evita grupul *sl? Greu de crezut.

      Etnonimul șchiau (*schiavu) provine din mlat.*sclavus cu acest k infix după endonimul lor, *slověninъ. Mă gândeam poate acest endonim este mai vechi decât latina dunăreană, iar k infix ar fi la fel de vechi.

      Pentru radicalul de mai sus mă gândeam la șchiop dintr-un reconstruit *s(k)lābo-. Doar v.fr.clop (esclop) ”hobbling; limping” mai încurcă, dar cred că un lat.cloppus putea proveni din răsăritului pen.italice, din Balcani. https://en.wiktionary.org/wiki/clop#Old_French

      La un moment dat chiar și în endonimul de azi al albanezilor (shqip) credeam că poate fi un k infix.

      Comentariu de Sorin — februarie 20, 2021 @ 12:50 pm | Răspunde

      • Cred că privind la shqip din shqipe (sf.vultur) mă gândeam la un proto-alb.*sklip- din *sel- ”to take, to gather; to grasp”, adică un derivat ”zero-grade” *sI̥-p- cu k infix și cu sensul de ”răpitor, răpitoare”. Cred că nici lingviștii lor nu au găsit un radical IE pentru ”shqipe”.
        https://en.wiktionary.org/wiki/%E1%BC%95%CE%BB%CF%89%CF%81#Ancient_Greek
        https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/selh%E2%82%81-

        La comentariile articolului Shqiptar propuneam *kelh₁- (“to shout”), dar *skI̥h₁-p/b- nu cred că ar fi dat un proto-alb.*sklip-, ci *skalp-. Uit mereu de specificul transformărilor fonetice albanoide, asemănătoare până la un punct cu cele celtice, ceea ce ar putea motiva ipoteza vecinătății cu grupul ăsta lingvistic în spațiul comun PIE nord-caucazian. Unii pe partea centum, ceilalți pe partea satem și ambele grupuri fiind nordice.

        Comentariu de Sorin — februarie 25, 2021 @ 1:06 pm | Răspunde

    • Mai demult propuneam un sufix dacic *-ān atonic, care ar deveni *-uon și *-uan (rom.-van).

      Vezi adj. ligvan, -ă „uşurel” (RĂDULESCU-CODIN) și adv.lăgán ”domol; sn. libertate”, probabil cf.unui dac. *léngān (PIE *h₁lengʷʰ-). https://hroderic.wordpress.com/2010/03/08/tarabostes/
      Asta ca să putem explica un sufix -an.

      Comentariu de Sorin — februarie 23, 2021 @ 9:09 am | Răspunde

      • Sunt curios să aflu cum explică lingviștii alb.vigan. Nu atât radicalul IE (< *H₂ṷeg-s ‘to grow’) și coradicalii săi, ci sufixul -an. https://en.wiktionary.org/wiki/vigan
        Dacă aveau un adjectiv *ṷeg-n̥as, probabil s-ar explica în ambele limbi (dacă și albaneză) apariția grupurilor -an, -am din rezonanți silabici. Curios este că -an nu devine -ën/-ân în dialectele albaneze, ceea ce ar însemna că rezonanții silabici circulau încă când vocalele scurte dinainte consoanelor nazale se nazalizează.

        Comentariu de Sorin — februarie 26, 2021 @ 9:45 am | Răspunde

  4. Era mai demult o discuție privind rarul suf.dim. -an (irl. suf.dim. -án, -ín, -óg) ca fiind de origine celtică și moștenit de o parte a daco-românilor din substratul celtic asimilat de către daci după recucerirea Ardealului, ori fiind parte din emigrația celtică în nou întemeiata provincie Dacia prin programul lui Traian de a repopula fostul regat. Mă întreb cu cât s-a îmbogățit Traian imediat după 106 și până la moartea sa în 117 doar din Dacia?
    https://en.wiktionary.org/wiki/-%C3%A1n#Old_Irish
    https://toingaeilge.com/post/190220204913/the-suffix-%C3%A1n

    O parte considerabilă a coloniștilor ”romani” puteau proveni din Panonia și Serbia (scordisci), ceea ce face ca specificul nostru latin să fie influențat de aceștia, însă un afix -an nu cred că s-ar fi moștenit la noi neschimbat în *-ăn și *-ân, ceea ce mă face să mă întreb dacă nu era și acesta *-ian, ca cel ipotetic discutat în contul NP Sălban.

    Nu cumva *-an evoluase deja la începutul sec.II d.Hr. față de ”Primitive Irish -ᚐᚌᚅᚔ (-agni, genitive)”! În albaneză știm că ”nj” provine din Proto-alb. *(-)gn-. Irlandeza se găsește într-o arie marginală, mai conservatoare decât galica continentală și probabil la fel era și cu dialectele celtice din răsăritul Europei.
    E important să putem decripta dpdv etimologic acest sufix românesc -an. https://en.wiktionary.org/wiki/-an#Etymology_10
    Nu-s convins că ar putea fi străin în limba noastră, pentru că nu văd o sursă în vecinătatea Românilor, deci trebuie să fim foarte creativi. De exemplu, mă gândeam că afixul diminutivant ar putea fi reconstruit ca și irl.-óg, după un termen IE. Vezi alb. i imtë (var.imë, imёt) sm. ”tiny, small, fine (of sand etc)” din PIE *in̥st, *is ”(a) little”.
    https://en.wiktionary.org/wiki/imt%C3%AB

    Mă gândeam poate *-in̥s(as) se transformă în *-ians- (dac.*an < proto-dac. *ən < IE *n̥) urmând căderea lui s odată cu pierderea desinențelor sigmatice, neștiindu-se că ”s” era parte din temă, iar *-i- ar forța palatalizarea consoanei precedente, dacă exista una, ori am fi avut metateza iotului și în acest caz. Cu asta am mai dacizat încă un afix rar. :)

    Comentariu de Sorin — martie 5, 2021 @ 4:25 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: