Istoriile lui Roderick

iunie 30, 2009

Căciula unui dac

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 12:40 pm

Imaginea de pe Columna lui Traian de mai jos a fost publicată în revista Formula As, nr. 865.

„Îmbracamintea cu ciucuri” a dacului  seamănă cu un tartan ciobanesc – purtat şi azi în Carpaţi (numele coincide cu cel al tartanului scoţian).

Mai interesant mi s-a părut alt fapt: căciula dacului nu are vârful înclinat în faţă, ca la reprezentările „clasice” ale tarabostes-ilor , ci într-o parte, precum cuca boierească .

Vârful e înclinat spre stânga corpului.

În limbile IE există o legătură etimologică între cuvintele desemnând „dreapta” şi „sud”. ( de ex. la vechii indieni „daksina” însemna şi direcţia spaţială de „dreapta” şi „sudic” ). Prin urmare indo-europenii se raportau la punctul cardinal Est: stând cu faţa spre Est ai Sudul în dreapta şi Nordul în stânga. ( egiptenii stăteau cu faţa nu spre Est, ci spre Sud ).

Eu cred ca înclinarea tradiţională spre stânga a căciulii corespunde simbolic înclinării axei lumii. Vârful căciulii corespunde Polului Nord ceresc.

Aceeaşi înclinare spre stânga o are şi căciula lui Mihai Viteazul

La dorobanţii pictaţi de Nicolae Grigorescu, însă, cuşma îşi schimbă înclinaţia:

(sursa ultimelor două imagini: wikimedia.org )