Istoriile lui Roderick

noiembrie 11, 2018

Cârnău

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 10:49 pm

cârnắu, ~náie a [At: (a. 1812) URICARIUL IV, 346/9 / Pl: nct / E: nct1 (ÎsGrâu ~ Grâu de prima calitate, cu grăuntele turtit. 2 (ÎsOaie ~naie Oaie cu coada groasă.” (Micul Dicționar Academic, dexonline.ro)

Presupun că oaia cârnaie  este doar o oaie cu coada ceva mai groasă, nu rasa numită ”oaie cu coadă grasă” (https://en.wikipedia.org/wiki/Fat-tailed_sheep), care nu știu în ce măsură a fost crescută la noi.

Cele două sensuri ar putea sugera cuvinte diferite, cf. diferenței (chiar opoziției) dintre turtit și gros. În ceea ce privește grâul, după Șăineanu termenul provine din cârn, iar după Scriban din carne.

cârnău a. cârn, vorbind de o excelentă varietate de grâu turtit.”

cîrnắŭ adj. m. (d. carne). Grîŭ cîrnăŭ, grîu comun, cu bobu mare. V. grîŭ.” (dexonline.ro)

Așadar dicționarele nu sunt prea consecvente în ceea ce privește aspectul bobului de grâu cârnău: ”turtit” (MDA, Șăineanu) ori ”mare” (Scriban); totuși ideea de ”lat” ar fi aici un numitor comun.

Grâul cârnău ar putea fi un împrumut germanic, cf. germ. Korn (=engl. corn), din aceeași rădăcină PIE *grān- ca și lat. grānum, rom. grâu. Î.a.c. soiul de grâu poate fi la rândul lui un import. De menționat că din evul mediu și până în secolul al XX-lea grâul a constituit pentru majoritatea românilor o cereală de lux, pe care o cultivau pentru a-și plăti dările și o consumau mai ales la sărbători. Hrana de bază a fost meiul și apoi porumbul. 

Dacă ar fi o prezență mai veche în limba noastră, ar putea trimite la rădăcina k̂er-2k̂erǝ- ”to grow” (cereale, lat. Cerealis; gr. korénnǖmi ”saturate, become satiated”). Extensia *k̂er-n- ar fi prezentă în alb. thjerrë ”linte” (Pokorny). Desigur, o formă *cârn- din această rădăcină este plauzibilă într-o limbă centum; însă și limba dacă -considerată în general de tip satem- prezintă unele aspecte ”centum”. De asemenea, tot ”centum” ar putea fi în limba dacă unele împrumuturi din alte limbi.

În cartea ”Medicina în Dacia” Ion Horațiu Crișan menționează cultivarea grâului cârnău de către daci: ”… cu precădere se cultiva o specie de grâu cârnău (Triticum compactum) alături de grâul cârnău obișnuit (Triticum vulgare)…”; semințele respective au fost descoperite la Grădiștea Muncelului, făcând parte deci din hrana regilor daci, nu neapărat și a păturii de jos a populației.

 

În ceea ce privește oaia cârnaie ar putea fi valabilă etimologia dată Scriban grâului cârnău (din ”carne”); cf. spaniolului carnero ”berbec”. Logica, însă, ar impune examinarea posibilității existenței unei rădăcini *cârn- cu sensul de ”coadă” (!), ori măcar o conexiune cu ideea de ”coadă”; avem de ex. vulpoaică ”oaie cu coada lungă”. E o chestiune pe care deocamdată n-am elucidat-o.

Lat. crīnis (din PIE *kreis- ”straw, stem” -starling.rinet.ru) ar putea fi un etimon potrivit; se referă însă la coada unei comete și mai mult la părul din cap.

Nu e exclus să fie un simplu derivat din… ”cur” (*curnaie?), însă î.a.c. terminația în -naie pune probleme.

Ca posibil termen autohton (?) ar putea avea originea în PIE (s)ker-3 ”to turn, bend”. Mi-a atras atenția și PIE k̂lou-ni- ”hip”, implicând însă o rotacizare (ca în v.ind. śrōṇi-, av. sraoni- ”buttock, hip”), însă cu păstrarea consoanei inițiale k ca în limbile centum (lat. clūnis ”buttocks, hind legs, rump in humans and animals”).

 

noiembrie 7, 2018

Candrea

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 12:14 pm

”candreá sf [At: H III, 73 / Pl: ~ele / E: ?] Țesătură de lână care servește de așternut Cf macat, velință.” (”Micul Dicționar Academic”, 2002, dexonline.ro)

Un posibil reprezentant al PIE (s)ken-(d-) ”skin, rind; to peel”, din care avem (latinul) scândură; engl. skin ș.a. Semantismul ar fi similar lui ”scoarță”, care are și sensul de ”cuvertură, învelitoare, preș” și pe cel de ”tapet” (scoarțele țărănești).

Altă posibilitate originară ar fi PIE kenth(o)- ”rag, cloth” (v.ind. kanthā `rag, patched garment’, v.gr. kéntrōn ”patchwork”). 

Dar cum a ajuns acest cuvânt în română e altă poveste. Ar putea fi (?) chiar autohton. Atrage atenția asemănarea cu undrea (andrea, indrea), pl. undrele.

septembrie 22, 2018

Mârșițe

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 12:26 pm

Cuvântul -regionalism din Munții Apuseni- denumește mlaștinile eutrofe. În momentul de față nu apare în dicționarele online și nici măcar în căutarea google (în nicio variantă -”mârșiță”, ”mârșițe”, ”mîrșiță”, ”mîrșițe”). Este menționat într-un curs de Hidrologie (Ion Pișota și Iuliu Buta, E.D.P. 1983).

O asemănare superficială cu engl. marsh poate indica doar originea în aceeași rădăcină PIE morimōri ”sea”, din care se spune (cf. Tomaschek, I.I. Russu ș.a.) că avem actualul nume al Mureșului, din anticul Marisia sau Maris.
Mai problematică fonetic ar fi originea în PIE merk-1, merĝ- ”to rot” (lat. marceō ”to be faint, droop”, galic mercasius ”mlaștină”).
Altă posibilitate ar fi IE meu-r(o)- din meu-1 ”wet; dirt; to wash, etc.” (arm. mōr ”mlaștină”, rus muráva ”Meadow grass”, dial. ”mold”).

Legătura cu sb.-cr. mȓs  ”food containing meat and animal fat/ fast-free/non-fast days”, la originea lui mȑšav (=mârșav), cf. http://hjp.znanje.hr, mi se pare improbabilă.
Atrage atenția însă
”MÂRȘÁLĂ s. f. (Reg.) Mâzgă depusă pe pietrele care stau în apă.” (dexonline.ro, Dicționarul limbii române moderne),
care are probabil aceeași origine ca ”mârșiță”. Pentru radicalul *mârș- se poate lua în calcul o origine autohtonă.

august 21, 2018

Dac în Bucovina

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 3:53 pm

Micul Dicționar Academic (2010) menționează un sens aparte al cuvântului ”dac”:

11 sm (Bucdep) Tânăr nemanierat, grosolan.” (dexonline.ro)

 

Aș fi zis că e un termen de argou bucureștean, inspirat din imaginea de războinici duri și necizelați pe care le-o atribuie dacilor cultura populară (de la filmele lui Sergiu Nicolaescu până la ”Istoria Țării Rumânești” a lui Constantin Cantacuzino: ”neamuri ce le zicea dachi și gheti, oameni însă varvari și groși, idololatri, iară ostași mari și tari la bătaia războaielor…”). Însă ”Buc” înseamnă acolo Bucovina, după dexonline.ro. De ce acest sens al cuvântului apare doar în Bucovina? și cât e de vechi?

Supraviețuirea etnonimului ”dac” e destul de improbabilă. Să fie oare legat de alb. dak ”big ram”?

Tot în Bucovina dac mai are sensul de ”acoperiș”, din germ. Dach. Probabil că și germ Dachs ”viezure” ar fi dat tot ”dac” în graiul local.

dac2 sm [At: COMAN, GL. / V: dah / Pl: ~uri / E: ger Dach] (Buc) Acoperiș.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic)

august 5, 2018

Cetine

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 12:09 am

”Foicica fagului,
La poalele muntelui,
Muntelui Pleșuvului,
În mijlocul
Câmpului
La puțul
Porumbului,
Pe câmpia verde, -ntinsa,
Și de cetine coprinsă,
Șade Toma Alimoș,
Haiduc din Țara-de-Jos…”

În frumoasa baladă a lui Toma Alimoș e ciudată prezența ”cetinelor” în mijlocul câmpului, pe care chiar îl cuprind, îl invadează, pentru că bradul -la noi- nu crește la câmpie. Ținând însă cont de situarea câmpului ”la poalele muntelui”, ar putea fi vorba de o depresiune intramontană, un ”câmp” precum Câmpulungul Moldovenesc, de exemplu, la a cărui altitudine de 630 m cresc -în Carpații orientali- coniferele.

Poate fi vorba însă de vreo buruiană care amintește de brad (ca Equisetum, coada calului, numită și ”brădișoară”).
După Scriban, care citează balada în dicționarul său, cetină are și sensul general de ”verdeață”:
”cétină f., pl. ĭ și e (sîrb. četina, frunze de brad; bg. četina, păr de porc, rus. ščetina, păr de porc [col.], d. šcetĭ, fir de păr de porc. Ung. csetina vine d. rom.). Carp. Frunzișu braduluĭ (V. foĭos). Verdeață în general: pe cîmpia verde’ntinsă și de cetine cuprinsă (Teod. P. P. 581). Ĭenupăr. – Și cétin, m., ĭenupăr.” (Scriban, dexonline.ro)

O a treia variantă ar fi ca în textul baladei ”cetinele” să reprezinte alt cuvânt decât cetina bradului, cf. poate unui lat. *cētum, prezent în bū-cētum ”a pasture for cattle, cow-pasture” (latinlexicon.org), din PIE kaito- ”forest” (Pokorny); coradical este engl. heath  ”pârloagă, câmp necultivat”, denumind însă și un arbust specific. În contextul baladei, cetine (implicând un sufix -ină sau poate -ine) ar putea însemna, simplu, ”buruieni”; în acest caz, un cuvânt dispărut prin confuzia cu cetină ”frunzișul bradului, ramură de brad”.

De menționat că în latină centum ”o sută” a dat și numele unei graminee, centēnum, centēnī ”a kind of grain, = secale (because it bears a hundredfold)”; un rom. *centine cu această origine ar putea prezenta dificultăți d.p.d.v. al vocalismului.

iulie 13, 2018

Corlan

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 2:33 pm

”corlán n., pl. e (rudă cu burlan, burluĭ, gurluĭ). Trans. Hornu cel gros la casele țărăneștĭ.” (Scriban, dexonline.ro)

”corlán, corlanuri, s.n. – Sobă, burlan (Iuga, 2008); horn. ♦ (onom.) Corlan, nume de familie (11 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – „Rudă cu burlan, burlui, gurlui” (Scriban, 1939); var. a lui cotlon „ungher, ascunziș, firidă” (MDA).” (dexonline.ro. DRAM)

Și Ciorănescu îl consideră (eronat, zic eu) variantă a lui ”cotlon”:
”cotlón (cotloáne), s. n. – 1. Foc primitiv, făcut cu pietre îngrămădite, care protejează flăcările. – 2. Nișă, firidă. – 3. Ascunzătoare, vizuină. – 4. Loc stîncos, stîncărie. Mag. katlan (DAR), din sl. kotĭlŭ „căldare” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 306; Cihac, II, 76), cf. cocli, și ceh. kotlina „căldare, crater”. Este dublet de la coclan (var. cotlan, corlan), s. n. (Olt., cămin), ca și de la coclauri, s. n. pl., cu sing. analogice coclaur și coclaur și coclaură (loc stîncos, creastă, țanc), care pare a proveni de la un sing. *coclău, var. de la cotlon 4 (după DAR, din mag. kö „piatră”; după Byck-Graur, 28, din sl. *kotlavŭ). – Der. cotloni, vb. (a face fumar la un cuptor; a iscodi, a căuta); cotloneală, s. f. (căutare, cercetare).” (dexonline.ro, DER)

Este inexplicabil ”corlan” ca variantă a lui ”cotlon” (=mag. katlan) tocmai în Maramureș, unde există un contact nemijlocit cu limba maghiară; dimpotrivă, acolo cuvântul ar fi trebuit să aibă o formă mai apropiată, fidelă prezumtivului etimon. Era plauzibil oarecum dacă ar fi fost un regionalism oltenesc, de exemplu.
Cuvântul mai are o variantă nemenționată în dicționare, anume cârlan, în Bihor, unde denumește un cuptor de pământ pentru ars ceramica albă de Vadu Crișului (v. aici).

Poate nu e greșit să vedem în acest ”cârlan” mai degrabă un reflex al PIE ker(ǝ)-3 ”to burn” (Pokorny), cf. sl. kurenьje ”coal fire”, sârb  čuriti, a fuma (pe care Scriban îl leagă de ciurlan -plantă ghimpoasă), lit.  kùras  ”heating, fuel, furnace” ș.a.

iunie 27, 2018

Costinaș

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:03 am

”costináș sm [At: PRECUP, P. 48 / Pl: ~i / E: nct] (Reg) Mânz tânăr.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic(2010))

Cuvântul pare un diminutiv (dintr-un *costin = mânz? sau cal?).
Un posibil reflex al PIE *kankest- ”horse”? (starling.rinet.ru; galez caseg ”iapă”, dintr-un proto-celtic *kankstīkā, germ. Hengst ”armăsar”); originalul din română (autohton?) contaminat probabil cu derivatele lui ”Constantin”, ori cu ”coastă”.

P.d.a.p., costinaș pare înrudit inclusiv semantic cu ”costrăș”,

”costrắș (cóstrăși), s. m. – 1. Biban (Perca fluviatilis). – 2. Mînz. – 3. Cal cu părul vărgat. – Var. costreș, costroș, costruș. Sb. kòstreš, bg. kostruš, pol. kosztur „biban” (Cihac, II, 74; Skok 65; DAR). Sensul 2 se explică prin asemănarea între aripioara superioară a peștelui și coama calului, după ce a fost tăiată prima oară, iar sensul 3, prin aspectul vărgat al amîndorura. – Der. costrușa, vb. (a tăia coama mînzului); costreși (var. costroși), vb. refl. (a se zbîrli părul, a se ridica), cf. sb. kostrešiti.” (Al. Ciorănescu, dexonline.ro)

”Costinaș” ar putea fi deci o simplă deformare a lui ”costrăș”. La originea cuvântului ar fi sârbul kostres:
”costrăș (costruș) m. Mold. biban. [Serb. KOSTREȘ (lit. spinos)].” (Șăineanu, dexonline.ro)

Cuvântul și-ar avea originea într-un preslav *kosterь, din care provine și rus. косте́рь; după Vasmer, din кость (din aceeași rădăcină PIE ca lat. costa > rom. coastă), înrudit și cu alb. kashtë „pleavă, paie”.
Vasmer mai menționează o conexiune improbabilă cu irl. cass ”curly hair” (dintr-un *kast); originea cuvântului e PIE *kAs- ”plait, woman’s hair” (starling.rinet.ru)/ kes- ”to scratch, itch” (Pokorny), din care avem (slavul) ”cosiță”.

Sensul de ”tuns” al lui ”costrăș” pare însă să trimită spre rădăcina PIE k̂es- ”to cut”; posibil un alt cuvânt decât costrăș-biban, cf. alb. thadrë (*k̂as-dhrā) ”secure dublă”, lat. castrō, -āre, rom. custură (?) etc.

Însă costinaș ”mânz tânăr” sau ”mânz mic” pare să fie -semantic- mânzul înaintea tăierii coamei, deci mai degrabă un mânzuț „pletos” (cf. irl. cass).

iunie 6, 2018

Ciridoană

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 2:34 pm

”ciridoánă af [At: PRECUP, P. 25 / Pl: ~ne / E: nct] (Reg; d. capră) Care are culoarea neagră, cu excepția obrazului, de culoare roșie.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic (2010))

Cuvântul ar putea aminti un nume al rândunicii, având la origine gr. χελιδόν, cf. lat. chelīdonius, chelīdonia, chelīdonium ”pertaining to the swallow” (latinlexicon.org).
Rândunica (Hirundo rustica) este și ea neagră cu obrajii roșii (dacă omitem burta albă). Un cuvânt provenind probabil din latina populară, cu origini grecești.

Barn_Swallow_-_Hirundo_Rustica
(imaginea: Wikimedia Commons)

Și alte denumiri ale oilor sau caprelor fac referire la un animal sălbatic având un colorit specific, distinctiv. De ex.

”lúpă, (lupie), adj. – (ref. la oi) Cenușie (Georgeoni, 1936). – Din lup.” (dexonline.ro, Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș)

*

Există mai multe rădăcini *cir- în cuvinte românești. În unele cazuri ar putea fi vorba de o rădăcină autohtonă. De ex.,
”ciriúș sn [At: VICIU, GL. / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Loc (alungit) acoperit cu gheață pe care se dau copiii.”  (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic (2010)),
sinonim deci cu ”ghețuș”, ar putea conține o veche denumire a gheții, din PIE *k’ersn- ”frozen snow-crust, hoar-frost” (starling.rinet.ru)/ k̂er- ”dark colour; dirt, etc.” , k̂er-no- ”gheață, zăpadă” (Pokorny). Posibil o deformare dintr-un *cirniuș sau *cirmiuș (cf. isl. hjarn ”zăpadă înghețată”, lit. šarmà ”chiciură”).

aprilie 22, 2018

Cucul-cioară

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 10:58 pm

În Micul Dicționar Academic, ed. a II-a, 2010, la definiția cuvântului ”cuc” apare compusul cuc-de-iarnă, însemnând cioară (v. dexonline.ro).
Probabil o supraviețuire oarecum surprinzătoare a lat. cucus ”stăncuță” (latinlexicon.org).

aprilie 3, 2018

Lycaon

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 10:01 pm

”lighioánă (lighioáne), s. f. – Bestie, animal, dihanie. – Var. lighioaie. Deformare populară a lui leghion, s. n. (înv., legiune), din ngr. λεγεών (Tiktin; Candrea), parțial prin intermediul sl. legeonŭ. Pl. leghioae „legiuni” există încă de la Dosoftei (sec. XVII); de la el s-a format sing. regresiv reprezentat de var. Alte explicații sînt fantastice: din ngr. ἄλογα εϊνα „vietăți mici” (Cihac, II, 669) sau în loc de *lighian < libian (Bogrea, Dacor., IV, 828). Semantismul se explică prin înțelesul intermediar de „demon”, plecînd de la expresia leghioane de draci, frecventă în literatura religioasă.” (dexonline.ro, cf. Al. Ciorănescu, ”Dicționar etimologic român”)

O altă ”explicație fantastică” ar putea lega acest cuvânt de lat.(gr.) lycāōn ”an animal of the wolf kind” (latinlexicon.org). Din lycāōn, lycāonis am fi moștenit probabil un *lucăun(e); posibil și *licăun(e), contaminat apoi cu gr. λεγεών, dar păstrând înțelesul de animal, dihanie (probabil necunoscută ori fabuloasă), nu pe cel de demon-legiune.

Pliniu plasează lycaonul în India, spre deosebire de Pomponius Mela (în Etiopia).

”The tarandrus, too, of the Scythians, changes its colour, but this is the case with none of the animals which are covered with hair, except the lycaon of India, which is said to have a mane on the neck. But with respect to the thos, (which is a species of wolf, differing from the common kind in having a larger body and very short legs, leaping with great activity, living by the chase, and never attacking man); it changes its coat, and not its colour, for it is covered with hair in the winter, and goes bare in summer.” (Pliniu cel Bătrân, ”Istoria Naturală”, http://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus%3Atext%3A1999.02.0137%3Abook%3D8%3Achapter%3D52)

Cuvier identifică lycaonul lui Pliniu cu tigrul.
Aș crede că e mai degrabă vorba de hiena indiană dungată (Hyaena hyaena), care are într-adevăr o coamă remarcabilă și își schimbă sezonier blana:

”The winter coat is unusually long and uniform for an animal its size, with a luxuriant mane of tough, long hairs along the back from the occiput to the base of the tail. The coat is generally coarse and bristly, though this varies according to season. In winter, the coat is fairly dense, soft, and has well-developed underfur. The guard hairs are 50–75 mm long on the flanks, 150–225 mm long on the mane and 150 mm on the tail. In summer, the coat is much shorter and coarser, and lacks underfur, though the mane remains large.” (https://en.wikipedia.org/wiki/Striped_hyena)

Pagina următoare »