Istoriile lui Roderick

decembrie 29, 2018

Sânvăsâi

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 11:00 pm

”Sânvăsâi, care a avut șansa să ocupe prima zi a anului, este prezentat în creațiile populare ca un tânăr care stă călare pe butoi, iubește, petrece, îndeamnă la păcat…” (Ion Ghinoiu, ”Zeii pastorali”)

Sânvăsâi -figură a mitologiei populare românești- are aici o destul de clară reprezentare bachică. Sărbătoarea Sf. Vasile i-a luat probabil locul unei sărbători precreștine a unui zeu identificabil -în linii mari- cu Dionysos.

E posibil ca și numele de Vasile/ Văsâi (lat. Basilius, care ar putea explica -după N.N. Constantinescu- antroponime românești ca Basu, Basa ș.a.) să coincidă întrucâtva cu numele vechii divinități, probabil altul decât Bacchus, Dionysos, latinul Liber (Pater) ori tracul Sabazios (a cărui asemănare cu ”Sânvăsâi” e totuși notabilă).
Este atestat, de exemplu, Bassareus ”a Thracian name for Dionysus, which derives from bassaris or „fox-skin”, which item was worn by his cultists in their mysteries” (https://en.wikipedia.org/wiki/Dionysus, după Erwin Rohde, ”Psyché”, p. 269).

După Hesychius, bassaris este numele lydian al vulpii (cf. William Drummond & Robert Walpole, ”Herculanensia” (1810)). Foarte probabil un epitet tabuizant al animalului; posibil un adj. coloristic din PIE bhā-1 ”to shine” ?

În Grecia antică, sărbătoarea Dionysia s-a ținut inițial în timpul iernii, la o dată apropiată de cea a lui ”Sânvăsâi”: ”The Dionysia was originally a rural festival in Eleutherae, Attica (Dionysia ta kat’ agrous – Διονύσια τὰ κατ’ ἀγρούς), probably celebrating the cultivation of vines. It was probably a very ancient festival, perhaps not originally associated with Dionysus. This „rural Dionysia” was held during the winter, in the month of Poseideon (the month straddling the winter solstice, i.e., Dec.-Jan.)” (https://en.wikipedia.org/wiki/Dionysia)

decembrie 9, 2018

Ghilotei

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 8:39 pm

ghilotei sn [At: ȘEZ. V, 74 / Pl: ~e / E: nct] (Reg) Lemn cu noduri.” (”Micul dicționar academic”, 2002, cf. dexonline.ro)

Posibil din bilă (reg. ghilă):

BÍLĂ3, bile, s. f. Trunchi subțire (întreg sau scurtat) de arbore, în special de brad, întrebuințat în construcții în formă brută sau prelucrată. Pădurarii taie brazii… și fac din ei bușteni și bile. ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. – Variantă: (regional) ghílă (DUNĂREANU, CH. 48) s. f.”  (”Dicționarul limbii romîne literare contemporane”, dexonline.ro)

 

Aceasta nu explică însă sensul de ”lemn cu noduri”. Un radical ghil- ”nod” (?) ar aminti

gălămóz și golomóz (Mold. Trans.) și glomóz (Bucov.) n., pl. oaze saŭ urĭ (ceh. hlemýžd, melc [Bern. 1, 303], rudă cu lat. glomus, ghem [Wld.]. Cp. și cu glomotoc, gămălie, chilimoț și gălămoz 2). Gogoloș, mototol (de hîrtie, de bumbac, de mĭez de pîne ș. a.). Chilimoț, boț. Gunoĭ. S. m., pl. jĭ. O plantă graminee sălbatică (dáctylis glomerata). – Și gălămoț, golomăț, golomoț, gomoloț În vest golomoz, boț, bulz: un golomoz de mămăligă (Lung. Univ. 9 Dec. 1929, 3, 1). În Tut. golomoz, în Suc. gilmoază (f., pl. e), gunoĭ, băligar.” (Scriban, dexonline.ro)

Aceste cuvinte ar putea fi legate cumva de lat. galla ”oak-apple, gall-nut” (latinlexicon.org), ”gall, lump on plant” (etymonline.com), ori de rădăcina PIE *gaul- ”ball, swelling” (starling.rinet.ru), din care provin v.ind. gulma- m. `cluster, clump; glandular enlargement in the abdomen; spleen’ (corespondența cu rom. gâlmă e remarcată de Scriban), pol. gula „bump, protuberance, knob”.

noiembrie 19, 2018

Vicina – o ipoteză

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 9:04 pm

Vicina sau Vecina, numele cetății de la Dunărea de Jos – încă neidentificată- a fost pus în legătură (v. Al. Madgearu, ”Byzantine Military Organization on the Danube, 10th-12th Centuries”) cu rom. vecin  sau ital. vicino.

Cred că nu este exclusă o origine mai veche a cuvântului, ținând cont de terminația -ina. Sufixul (toponimic?) -īna este prezent în toponime ca Altīna, Arīna, Scatrīna, fiind specific (după S. Olteanu) zonei locuite de crobyzi.
Dacă Vicina este în realitate un toponim antic (crobyzic?), cetatea s-ar situa mai probabil în Dobrogea sudică (una din localizări este dealtfel insula Păcuiul lui Soare).

Etimologic, cuvântul s-ar putea revendica dintr-un PIE *weik (?). Puțin probabil *weik’ ”house, settling” (lat. vicus, gr. oikos etc.); într-o limbă satem -și expusă influenței scite- precum ar trebui să fie cea a crobyzilor ar fi dat probabil ceva în genul av. vīs ‘house, village, clan’, deși un *vič- sau *vits- nu sunt în întregime excluse.
S-ar putea potrivi (?) u̯eik-4 ”to curve, bend; to go round, to exchange” (Pokorny), dacă Vicina era situată într-un cot al Dunării, de exemplu. Dintre cuvintele provenind din această rădăcină mi-a atras atenția isl. vika ”nautical mile (=change of rowers)”.

noiembrie 11, 2018

Cârnău

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 10:49 pm

cârnắu, ~náie a [At: (a. 1812) URICARIUL IV, 346/9 / Pl: nct / E: nct1 (ÎsGrâu ~ Grâu de prima calitate, cu grăuntele turtit. 2 (ÎsOaie ~naie Oaie cu coada groasă.” (Micul Dicționar Academic, dexonline.ro)

Presupun că oaia cârnaie  este doar o oaie cu coada ceva mai groasă, nu rasa numită ”oaie cu coadă grasă” (https://en.wikipedia.org/wiki/Fat-tailed_sheep), care nu știu în ce măsură a fost crescută la noi.

Cele două sensuri ar putea sugera cuvinte diferite, cf. diferenței (chiar opoziției) dintre turtit și gros. În ceea ce privește grâul, după Șăineanu termenul provine din cârn, iar după Scriban din carne.

cârnău a. cârn, vorbind de o excelentă varietate de grâu turtit.”

cîrnắŭ adj. m. (d. carne). Grîŭ cîrnăŭ, grîu comun, cu bobu mare. V. grîŭ.” (dexonline.ro)

Așadar dicționarele nu sunt prea consecvente în ceea ce privește aspectul bobului de grâu cârnău: ”turtit” (MDA, Șăineanu) ori ”mare” (Scriban); totuși ideea de ”lat” ar fi aici un numitor comun.

Grâul cârnău ar putea fi un împrumut germanic, cf. germ. Korn (=engl. corn), din aceeași rădăcină PIE *grān- ca și lat. grānum, rom. grâu. Î.a.c. soiul de grâu poate fi la rândul lui un import. De menționat că din evul mediu și până în secolul al XX-lea grâul a constituit pentru majoritatea românilor o cereală de lux, pe care o cultivau pentru a-și plăti dările și o consumau mai ales la sărbători. Hrana de bază a fost meiul și apoi porumbul. 

Dacă ar fi o prezență mai veche în limba noastră, ar putea trimite la rădăcina k̂er-2k̂erǝ- ”to grow” (cereale, lat. Cerealis; gr. korénnǖmi ”saturate, become satiated”). Extensia *k̂er-n- ar fi prezentă în alb. thjerrë ”linte” (Pokorny). Desigur, o formă *cârn- din această rădăcină este plauzibilă într-o limbă centum; însă și limba dacă -considerată în general de tip satem- prezintă unele aspecte ”centum”. De asemenea, tot ”centum” ar putea fi în limba dacă unele împrumuturi din alte limbi.

În cartea ”Medicina în Dacia” Ion Horațiu Crișan menționează cultivarea grâului cârnău de către daci: ”… cu precădere se cultiva o specie de grâu cârnău (Triticum compactum) alături de grâul cârnău obișnuit (Triticum vulgare)…”; semințele respective au fost descoperite la Grădiștea Muncelului, făcând parte deci din hrana regilor daci, nu neapărat și a păturii de jos a populației.

 

În ceea ce privește oaia cârnaie ar putea fi valabilă etimologia dată Scriban grâului cârnău (din ”carne”); cf. spaniolului carnero ”berbec”. Logica, însă, ar impune examinarea posibilității existenței unei rădăcini *cârn- cu sensul de ”coadă” (!), ori măcar o conexiune cu ideea de ”coadă”; avem de ex. vulpoaică ”oaie cu coada lungă”. E o chestiune pe care deocamdată n-am elucidat-o.

Lat. crīnis (din PIE *kreis- ”straw, stem” -starling.rinet.ru) ar putea fi un etimon potrivit; se referă însă la coada unei comete și mai mult la părul din cap.

Nu e exclus să fie un simplu derivat din… ”cur” (*curnaie?), însă î.a.c. terminația în -naie pune probleme.

Ca posibil termen autohton (?) ar putea avea originea în PIE (s)ker-3 ”to turn, bend”. Mi-a atras atenția și PIE k̂lou-ni- ”hip”, implicând însă o rotacizare (ca în v.ind. śrōṇi-, av. sraoni- ”buttock, hip”), însă cu păstrarea consoanei inițiale k ca în limbile centum (lat. clūnis ”buttocks, hind legs, rump in humans and animals”).

 

noiembrie 7, 2018

Candrea

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 12:14 pm

”candreá sf [At: H III, 73 / Pl: ~ele / E: ?] Țesătură de lână care servește de așternut Cf macat, velință.” (”Micul Dicționar Academic”, 2002, dexonline.ro)

Un posibil reprezentant al PIE (s)ken-(d-) ”skin, rind; to peel”, din care avem (latinul) scândură; engl. skin ș.a. Semantismul ar fi similar lui ”scoarță”, care are și sensul de ”cuvertură, învelitoare, preș” și pe cel de ”tapet” (scoarțele țărănești).

Altă posibilitate originară ar fi PIE kenth(o)- ”rag, cloth” (v.ind. kanthā `rag, patched garment’, v.gr. kéntrōn ”patchwork”). 

Dar cum a ajuns acest cuvânt în română e altă poveste. Ar putea fi (?) chiar autohton. Atrage atenția asemănarea cu undrea (andrea, indrea), pl. undrele.

septembrie 22, 2018

Mârșițe

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 12:26 pm

Cuvântul -regionalism din Munții Apuseni- denumește mlaștinile eutrofe. În momentul de față nu apare în dicționarele online și nici măcar în căutarea google (în nicio variantă -”mârșiță”, ”mârșițe”, ”mîrșiță”, ”mîrșițe”). Este menționat într-un curs de Hidrologie (Ion Pișota și Iuliu Buta, E.D.P. 1983).

O asemănare superficială cu engl. marsh poate indica doar originea în aceeași rădăcină PIE morimōri ”sea”, din care se spune (cf. Tomaschek, I.I. Russu ș.a.) că avem actualul nume al Mureșului, din anticul Marisia sau Maris.
Mai problematică fonetic ar fi originea în PIE merk-1, merĝ- ”to rot” (lat. marceō ”to be faint, droop”, galic mercasius ”mlaștină”).
Altă posibilitate ar fi IE meu-r(o)- din meu-1 ”wet; dirt; to wash, etc.” (arm. mōr ”mlaștină”, rus muráva ”Meadow grass”, dial. ”mold”).

Legătura cu sb.-cr. mȓs  ”food containing meat and animal fat/ fast-free/non-fast days”, la originea lui mȑšav (=mârșav), cf. http://hjp.znanje.hr, mi se pare improbabilă.
Atrage atenția însă
”MÂRȘÁLĂ s. f. (Reg.) Mâzgă depusă pe pietrele care stau în apă.” (dexonline.ro, Dicționarul limbii române moderne),
care are probabil aceeași origine ca ”mârșiță”. Pentru radicalul *mârș- se poate lua în calcul o origine autohtonă.

august 21, 2018

Dac în Bucovina

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 3:53 pm

Micul Dicționar Academic (2010) menționează un sens aparte al cuvântului ”dac”:

11 sm (Bucdep) Tânăr nemanierat, grosolan.” (dexonline.ro)

 

Aș fi zis că e un termen de argou bucureștean, inspirat din imaginea de războinici duri și necizelați pe care le-o atribuie dacilor cultura populară (de la filmele lui Sergiu Nicolaescu până la ”Istoria Țării Rumânești” a lui Constantin Cantacuzino: ”neamuri ce le zicea dachi și gheti, oameni însă varvari și groși, idololatri, iară ostași mari și tari la bătaia războaielor…”). Însă ”Buc” înseamnă acolo Bucovina, după dexonline.ro. De ce acest sens al cuvântului apare doar în Bucovina? și cât e de vechi?

Supraviețuirea etnonimului ”dac” e destul de improbabilă. Să fie oare legat de alb. dak ”big ram”?

Tot în Bucovina dac mai are sensul de ”acoperiș”, din germ. Dach. Probabil că și germ Dachs ”viezure” ar fi dat tot ”dac” în graiul local.

dac2 sm [At: COMAN, GL. / V: dah / Pl: ~uri / E: ger Dach] (Buc) Acoperiș.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic)

august 5, 2018

Cetine

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 12:09 am

”Foicica fagului,
La poalele muntelui,
Muntelui Pleșuvului,
În mijlocul
Câmpului
La puțul
Porumbului,
Pe câmpia verde, -ntinsa,
Și de cetine coprinsă,
Șade Toma Alimoș,
Haiduc din Țara-de-Jos…”

În frumoasa baladă a lui Toma Alimoș e ciudată prezența ”cetinelor” în mijlocul câmpului, pe care chiar îl cuprind, îl invadează, pentru că bradul -la noi- nu crește la câmpie. Ținând însă cont de situarea câmpului ”la poalele muntelui”, ar putea fi vorba de o depresiune intramontană, un ”câmp” precum Câmpulungul Moldovenesc, de exemplu, la a cărui altitudine de 630 m cresc -în Carpații orientali- coniferele.

Poate fi vorba însă de vreo buruiană care amintește de brad (ca Equisetum, coada calului, numită și ”brădișoară”).
După Scriban, care citează balada în dicționarul său, cetină are și sensul general de ”verdeață”:
”cétină f., pl. ĭ și e (sîrb. četina, frunze de brad; bg. četina, păr de porc, rus. ščetina, păr de porc [col.], d. šcetĭ, fir de păr de porc. Ung. csetina vine d. rom.). Carp. Frunzișu braduluĭ (V. foĭos). Verdeață în general: pe cîmpia verde’ntinsă și de cetine cuprinsă (Teod. P. P. 581). Ĭenupăr. – Și cétin, m., ĭenupăr.” (Scriban, dexonline.ro)

O a treia variantă ar fi ca în textul baladei ”cetinele” să reprezinte alt cuvânt decât cetina bradului, cf. poate unui lat. *cētum, prezent în bū-cētum ”a pasture for cattle, cow-pasture” (latinlexicon.org), din PIE kaito- ”forest” (Pokorny); coradical este engl. heath  ”pârloagă, câmp necultivat”, denumind însă și un arbust specific. În contextul baladei, cetine (implicând un sufix -ină sau poate -ine) ar putea însemna, simplu, ”buruieni”; în acest caz, un cuvânt dispărut prin confuzia cu cetină ”frunzișul bradului, ramură de brad”.

De menționat că în latină centum ”o sută” a dat și numele unei graminee, centēnum, centēnī ”a kind of grain, = secale (because it bears a hundredfold)”; un rom. *centine cu această origine ar putea prezenta dificultăți d.p.d.v. al vocalismului.

iulie 13, 2018

Corlan

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 2:33 pm

”corlán n., pl. e (rudă cu burlan, burluĭ, gurluĭ). Trans. Hornu cel gros la casele țărăneștĭ.” (Scriban, dexonline.ro)

”corlán, corlanuri, s.n. – Sobă, burlan (Iuga, 2008); horn. ♦ (onom.) Corlan, nume de familie (11 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – „Rudă cu burlan, burlui, gurlui” (Scriban, 1939); var. a lui cotlon „ungher, ascunziș, firidă” (MDA).” (dexonline.ro. DRAM)

Și Ciorănescu îl consideră (eronat, zic eu) variantă a lui ”cotlon”:
”cotlón (cotloáne), s. n. – 1. Foc primitiv, făcut cu pietre îngrămădite, care protejează flăcările. – 2. Nișă, firidă. – 3. Ascunzătoare, vizuină. – 4. Loc stîncos, stîncărie. Mag. katlan (DAR), din sl. kotĭlŭ „căldare” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 306; Cihac, II, 76), cf. cocli, și ceh. kotlina „căldare, crater”. Este dublet de la coclan (var. cotlan, corlan), s. n. (Olt., cămin), ca și de la coclauri, s. n. pl., cu sing. analogice coclaur și coclaur și coclaură (loc stîncos, creastă, țanc), care pare a proveni de la un sing. *coclău, var. de la cotlon 4 (după DAR, din mag. kö „piatră”; după Byck-Graur, 28, din sl. *kotlavŭ). – Der. cotloni, vb. (a face fumar la un cuptor; a iscodi, a căuta); cotloneală, s. f. (căutare, cercetare).” (dexonline.ro, DER)

Este inexplicabil ”corlan” ca variantă a lui ”cotlon” (=mag. katlan) tocmai în Maramureș, unde există un contact nemijlocit cu limba maghiară; dimpotrivă, acolo cuvântul ar fi trebuit să aibă o formă mai apropiată, fidelă prezumtivului etimon. Era plauzibil oarecum dacă ar fi fost un regionalism oltenesc, de exemplu.
Cuvântul mai are o variantă nemenționată în dicționare, anume cârlan, în Bihor, unde denumește un cuptor de pământ pentru ars ceramica albă de Vadu Crișului (v. aici).

Poate nu e greșit să vedem în acest ”cârlan” mai degrabă un reflex al PIE ker(ǝ)-3 ”to burn” (Pokorny), cf. sl. kurenьje ”coal fire”, sârb  čuriti, a fuma (pe care Scriban îl leagă de ciurlan -plantă ghimpoasă), lit.  kùras  ”heating, fuel, furnace” ș.a.

iunie 27, 2018

Costinaș

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:03 am

”costináș sm [At: PRECUP, P. 48 / Pl: ~i / E: nct] (Reg) Mânz tânăr.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic(2010))

Cuvântul pare un diminutiv (dintr-un *costin = mânz? sau cal?).
Un posibil reflex al PIE *kankest- ”horse”? (starling.rinet.ru; galez caseg ”iapă”, dintr-un proto-celtic *kankstīkā, germ. Hengst ”armăsar”); originalul din română (autohton?) contaminat probabil cu derivatele lui ”Constantin”, ori cu ”coastă”.

P.d.a.p., costinaș pare înrudit inclusiv semantic cu ”costrăș”,

”costrắș (cóstrăși), s. m. – 1. Biban (Perca fluviatilis). – 2. Mînz. – 3. Cal cu părul vărgat. – Var. costreș, costroș, costruș. Sb. kòstreš, bg. kostruš, pol. kosztur „biban” (Cihac, II, 74; Skok 65; DAR). Sensul 2 se explică prin asemănarea între aripioara superioară a peștelui și coama calului, după ce a fost tăiată prima oară, iar sensul 3, prin aspectul vărgat al amîndorura. – Der. costrușa, vb. (a tăia coama mînzului); costreși (var. costroși), vb. refl. (a se zbîrli părul, a se ridica), cf. sb. kostrešiti.” (Al. Ciorănescu, dexonline.ro)

”Costinaș” ar putea fi deci o simplă deformare a lui ”costrăș”. La originea cuvântului ar fi sârbul kostres:
”costrăș (costruș) m. Mold. biban. [Serb. KOSTREȘ (lit. spinos)].” (Șăineanu, dexonline.ro)

Cuvântul și-ar avea originea într-un preslav *kosterь, din care provine și rus. косте́рь; după Vasmer, din кость (din aceeași rădăcină PIE ca lat. costa > rom. coastă), înrudit și cu alb. kashtë „pleavă, paie”.
Vasmer mai menționează o conexiune improbabilă cu irl. cass ”curly hair” (dintr-un *kast); originea cuvântului e PIE *kAs- ”plait, woman’s hair” (starling.rinet.ru)/ kes- ”to scratch, itch” (Pokorny), din care avem (slavul) ”cosiță”.

Sensul de ”tuns” al lui ”costrăș” pare însă să trimită spre rădăcina PIE k̂es- ”to cut”; posibil un alt cuvânt decât costrăș-biban, cf. alb. thadrë (*k̂as-dhrā) ”secure dublă”, lat. castrō, -āre, rom. custură (?) etc.

Însă costinaș ”mânz tânăr” sau ”mânz mic” pare să fie -semantic- mânzul înaintea tăierii coamei, deci mai degrabă un mânzuț „pletos” (cf. irl. cass).

Pagina următoare »