Istoriile lui Roderick

august 21, 2018

Dac în Bucovina

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 3:53 pm

Micul Dicționar Academic (2010) menționează un sens aparte al cuvântului ”dac”:

11 sm (Bucdep) Tânăr nemanierat, grosolan.” (dexonline.ro)

 

Aș fi zis că e un termen de argou bucureștean, inspirat din imaginea de războinici duri și necizelați pe care le-o atribuie dacilor cultura populară (de la filmele lui Sergiu Nicolaescu până la ”Istoria Țării Rumânești” a lui Constantin Cantacuzino: ”neamuri ce le zicea dachi și gheti, oameni însă varvari și groși, idololatri, iară ostași mari și tari la bătaia războaielor…”). Însă ”Buc” înseamnă acolo Bucovina, după dexonline.ro. De ce acest sens al cuvântului apare doar în Bucovina? și cât e de vechi?

Supraviețuirea etnonimului ”dac” e destul de improbabilă. Să fie oare legat de alb. dak ”big ram”?

Tot în Bucovina dac mai are sensul de ”acoperiș”, din germ. Dach. Probabil că și germ Dachs ”viezure” ar fi dat tot ”dac” în graiul local.

dac2 sm [At: COMAN, GL. / V: dah / Pl: ~uri / E: ger Dach] (Buc) Acoperiș.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic)

august 5, 2018

Cetine

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 12:09 am

”Foicica fagului,
La poalele muntelui,
Muntelui Pleșuvului,
În mijlocul
Câmpului
La puțul
Porumbului,
Pe câmpia verde, -ntinsa,
Și de cetine coprinsă,
Șade Toma Alimoș,
Haiduc din Țara-de-Jos…”

În frumoasa baladă a lui Toma Alimoș e ciudată prezența ”cetinelor” în mijlocul câmpului, pe care chiar îl cuprind, îl invadează, pentru că bradul -la noi- nu crește la câmpie. Ținând însă cont de situarea câmpului ”la poalele muntelui”, ar putea fi vorba de o depresiune intramontană, un ”câmp” precum Câmpulungul Moldovenesc, de exemplu, la a cărui altitudine de 630 m cresc -în Carpații orientali- coniferele.

Poate fi vorba însă de vreo buruiană care amintește de brad (ca Equisetum, coada calului, numită și ”brădișoară”).
După Scriban, care citează balada în dicționarul său, cetină are și sensul general de ”verdeață”:
”cétină f., pl. ĭ și e (sîrb. četina, frunze de brad; bg. četina, păr de porc, rus. ščetina, păr de porc [col.], d. šcetĭ, fir de păr de porc. Ung. csetina vine d. rom.). Carp. Frunzișu braduluĭ (V. foĭos). Verdeață în general: pe cîmpia verde’ntinsă și de cetine cuprinsă (Teod. P. P. 581). Ĭenupăr. – Și cétin, m., ĭenupăr.” (Scriban, dexonline.ro)

O a treia variantă ar fi ca în textul baladei ”cetinele” să reprezinte alt cuvânt decât cetina bradului, cf. poate unui lat. *cētum, prezent în bū-cētum ”a pasture for cattle, cow-pasture” (latinlexicon.org), din PIE kaito- ”forest” (Pokorny); coradical este engl. heath  ”pârloagă, câmp necultivat”, denumind însă și un arbust specific. În contextul baladei, cetine (implicând un sufix -ină sau poate -ine) ar putea însemna, simplu, ”buruieni”; în acest caz, un cuvânt dispărut prin confuzia cu cetină ”frunzișul bradului, ramură de brad”.

De menționat că în latină centum ”o sută” a dat și numele unei graminee, centēnum, centēnī ”a kind of grain, = secale (because it bears a hundredfold)”; un rom. *centine cu această origine ar putea prezenta dificultăți d.p.d.v. al vocalismului.

iulie 13, 2018

Corlan

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 2:33 pm

”corlán n., pl. e (rudă cu burlan, burluĭ, gurluĭ). Trans. Hornu cel gros la casele țărăneștĭ.” (Scriban, dexonline.ro)

”corlán, corlanuri, s.n. – Sobă, burlan (Iuga, 2008); horn. ♦ (onom.) Corlan, nume de familie (11 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – „Rudă cu burlan, burlui, gurlui” (Scriban, 1939); var. a lui cotlon „ungher, ascunziș, firidă” (MDA).” (dexonline.ro. DRAM)

Și Ciorănescu îl consideră (eronat, zic eu) variantă a lui ”cotlon”:
”cotlón (cotloáne), s. n. – 1. Foc primitiv, făcut cu pietre îngrămădite, care protejează flăcările. – 2. Nișă, firidă. – 3. Ascunzătoare, vizuină. – 4. Loc stîncos, stîncărie. Mag. katlan (DAR), din sl. kotĭlŭ „căldare” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 306; Cihac, II, 76), cf. cocli, și ceh. kotlina „căldare, crater”. Este dublet de la coclan (var. cotlan, corlan), s. n. (Olt., cămin), ca și de la coclauri, s. n. pl., cu sing. analogice coclaur și coclaur și coclaură (loc stîncos, creastă, țanc), care pare a proveni de la un sing. *coclău, var. de la cotlon 4 (după DAR, din mag. kö „piatră”; după Byck-Graur, 28, din sl. *kotlavŭ). – Der. cotloni, vb. (a face fumar la un cuptor; a iscodi, a căuta); cotloneală, s. f. (căutare, cercetare).” (dexonline.ro, DER)

Este inexplicabil ”corlan” ca variantă a lui ”cotlon” (=mag. katlan) tocmai în Maramureș, unde există un contact nemijlocit cu limba maghiară; dimpotrivă, acolo cuvântul ar fi trebuit să aibă o formă mai apropiată, fidelă prezumtivului etimon. Era plauzibil oarecum dacă ar fi fost un regionalism oltenesc, de exemplu.
Cuvântul mai are o variantă nemenționată în dicționare, anume cârlan, în Bihor, unde denumește un cuptor de pământ pentru ars ceramica albă de Vadu Crișului (v. aici).

Poate nu e greșit să vedem în acest ”cârlan” mai degrabă un reflex al PIE ker(ǝ)-3 ”to burn” (Pokorny), cf. sl. kurenьje ”coal fire”, sârb  čuriti, a fuma (pe care Scriban îl leagă de ciurlan -plantă ghimpoasă), lit.  kùras  ”heating, fuel, furnace” ș.a.

iunie 27, 2018

Costinaș

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:03 am

”costináș sm [At: PRECUP, P. 48 / Pl: ~i / E: nct] (Reg) Mânz tânăr.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic(2010))

Cuvântul pare un diminutiv (dintr-un *costin = mânz? sau cal?).
Un posibil reflex al PIE *kankest- ”horse”? (starling.rinet.ru; galez caseg ”iapă”, dintr-un proto-celtic *kankstīkā, germ. Hengst ”armăsar”); originalul din română (autohton?) contaminat probabil cu derivatele lui ”Constantin”, ori cu ”coastă”.

P.d.a.p., costinaș pare înrudit inclusiv semantic cu ”costrăș”,

”costrắș (cóstrăși), s. m. – 1. Biban (Perca fluviatilis). – 2. Mînz. – 3. Cal cu părul vărgat. – Var. costreș, costroș, costruș. Sb. kòstreš, bg. kostruš, pol. kosztur „biban” (Cihac, II, 74; Skok 65; DAR). Sensul 2 se explică prin asemănarea între aripioara superioară a peștelui și coama calului, după ce a fost tăiată prima oară, iar sensul 3, prin aspectul vărgat al amîndorura. – Der. costrușa, vb. (a tăia coama mînzului); costreși (var. costroși), vb. refl. (a se zbîrli părul, a se ridica), cf. sb. kostrešiti.” (Al. Ciorănescu, dexonline.ro)

”Costinaș” ar putea fi deci o simplă deformare a lui ”costrăș”. La originea cuvântului ar fi sârbul kostres:
”costrăș (costruș) m. Mold. biban. [Serb. KOSTREȘ (lit. spinos)].” (Șăineanu, dexonline.ro)

Cuvântul și-ar avea originea într-un preslav *kosterь, din care provine și rus. косте́рь; după Vasmer, din кость (din aceeași rădăcină PIE ca lat. costa > rom. coastă), înrudit și cu alb. kashtë „pleavă, paie”.
Vasmer mai menționează o conexiune improbabilă cu irl. cass ”curly hair” (dintr-un *kast); originea cuvântului e PIE *kAs- ”plait, woman’s hair” (starling.rinet.ru)/ kes- ”to scratch, itch” (Pokorny), din care avem (slavul) ”cosiță”.

Sensul de ”tuns” al lui ”costrăș” pare însă să trimită spre rădăcina PIE k̂es- ”to cut”; posibil un alt cuvânt decât costrăș-biban, cf. alb. thadrë (*k̂as-dhrā) ”secure dublă”, lat. castrō, -āre, rom. custură (?) etc.

Însă costinaș ”mânz tânăr” sau ”mânz mic” pare să fie -semantic- mânzul înaintea tăierii coamei, deci mai degrabă un mânzuț „pletos” (cf. irl. cass).

iunie 6, 2018

Ciridoană

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 2:34 pm

”ciridoánă af [At: PRECUP, P. 25 / Pl: ~ne / E: nct] (Reg; d. capră) Care are culoarea neagră, cu excepția obrazului, de culoare roșie.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic (2010))

Cuvântul ar putea aminti un nume al rândunicii, având la origine gr. χελιδόν, cf. lat. chelīdonius, chelīdonia, chelīdonium ”pertaining to the swallow” (latinlexicon.org).
Rândunica (Hirundo rustica) este și ea neagră cu obrajii roșii (dacă omitem burta albă). Un cuvânt provenind probabil din latina populară, cu origini grecești.

Barn_Swallow_-_Hirundo_Rustica
(imaginea: Wikimedia Commons)

Și alte denumiri ale oilor sau caprelor fac referire la un animal sălbatic având un colorit specific, distinctiv. De ex.

”lúpă, (lupie), adj. – (ref. la oi) Cenușie (Georgeoni, 1936). – Din lup.” (dexonline.ro, Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș)

*

Există mai multe rădăcini *cir- în cuvinte românești. În unele cazuri ar putea fi vorba de o rădăcină autohtonă. De ex.,
”ciriúș sn [At: VICIU, GL. / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Loc (alungit) acoperit cu gheață pe care se dau copiii.”  (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic (2010)),
sinonim deci cu ”ghețuș”, ar putea conține o veche denumire a gheții, din PIE *k’ersn- ”frozen snow-crust, hoar-frost” (starling.rinet.ru)/ k̂er- ”dark colour; dirt, etc.” , k̂er-no- ”gheață, zăpadă” (Pokorny). Posibil o deformare dintr-un *cirniuș sau *cirmiuș (cf. isl. hjarn ”zăpadă înghețată”, lit. šarmà ”chiciură”).

aprilie 22, 2018

Cucul-cioară

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 10:58 pm

În Micul Dicționar Academic, ed. a II-a, 2010, la definiția cuvântului ”cuc” apare compusul cuc-de-iarnă, însemnând cioară (v. dexonline.ro).
Probabil o supraviețuire oarecum surprinzătoare a lat. cucus ”stăncuță” (latinlexicon.org).

aprilie 3, 2018

Lycaon

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 10:01 pm

”lighioánă (lighioáne), s. f. – Bestie, animal, dihanie. – Var. lighioaie. Deformare populară a lui leghion, s. n. (înv., legiune), din ngr. λεγεών (Tiktin; Candrea), parțial prin intermediul sl. legeonŭ. Pl. leghioae „legiuni” există încă de la Dosoftei (sec. XVII); de la el s-a format sing. regresiv reprezentat de var. Alte explicații sînt fantastice: din ngr. ἄλογα εϊνα „vietăți mici” (Cihac, II, 669) sau în loc de *lighian < libian (Bogrea, Dacor., IV, 828). Semantismul se explică prin înțelesul intermediar de „demon”, plecînd de la expresia leghioane de draci, frecventă în literatura religioasă.” (dexonline.ro, cf. Al. Ciorănescu, ”Dicționar etimologic român”)

O altă ”explicație fantastică” ar putea lega acest cuvânt de lat.(gr.) lycāōn ”an animal of the wolf kind” (latinlexicon.org). Din lycāōn, lycāonis am fi moștenit probabil un *lucăun(e); posibil și *licăun(e), contaminat apoi cu gr. λεγεών, dar păstrând înțelesul de animal, dihanie (probabil necunoscută ori fabuloasă), nu pe cel de demon-legiune.

Pliniu plasează lycaonul în India, spre deosebire de Pomponius Mela (în Etiopia).

”The tarandrus, too, of the Scythians, changes its colour, but this is the case with none of the animals which are covered with hair, except the lycaon of India, which is said to have a mane on the neck. But with respect to the thos, (which is a species of wolf, differing from the common kind in having a larger body and very short legs, leaping with great activity, living by the chase, and never attacking man); it changes its coat, and not its colour, for it is covered with hair in the winter, and goes bare in summer.” (Pliniu cel Bătrân, ”Istoria Naturală”, http://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus%3Atext%3A1999.02.0137%3Abook%3D8%3Achapter%3D52)

Cuvier identifică lycaonul lui Pliniu cu tigrul.
Aș crede că e mai degrabă vorba de hiena indiană dungată (Hyaena hyaena), care are într-adevăr o coamă remarcabilă și își schimbă sezonier blana:

”The winter coat is unusually long and uniform for an animal its size, with a luxuriant mane of tough, long hairs along the back from the occiput to the base of the tail. The coat is generally coarse and bristly, though this varies according to season. In winter, the coat is fairly dense, soft, and has well-developed underfur. The guard hairs are 50–75 mm long on the flanks, 150–225 mm long on the mane and 150 mm on the tail. In summer, the coat is much shorter and coarser, and lacks underfur, though the mane remains large.” (https://en.wikipedia.org/wiki/Striped_hyena)

martie 29, 2018

Măroi

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 1:32 pm

Avem în română autohtonul viezure și sinonimul bursuc, cuvânt de origine probabil turcică, un împrumut în orice caz. Unde a dispărut însă latinul mēlēs/mēlis, mēlis, sursa denumirii științifice (Meles meles) a viezurelui?
În română, mēlis ar fi dat măre, cf. -pentru transformarea vocalei- văr din lat. vērus și care din lat. qualis.

Mai avem în română cer, nume de arbore -din lat. cerrus- și cer ”spațiu cosmic”, din lat. caelum/coelum, primul supraviețuind în ciuda omonimiei cu al doilea.
Cerul-arbore se mai numește ”ceroi” sau ”ceroaică”; și e posibil să fi avut cândva în română și un *măroi ”viezure, bursuc”, poate o masculinizare a lui *măre.

Acest prezumtiv *măroi ar fi putut evolua în ”moroi”, poate printr-o contaminare cu cel din urmă.
Într-un comentariu la https://hroderic.wordpress.com/2017/02/19/mares, @Sorin5780 face (parțial :) ) o bună observație: ”moroi cred că era *măroi (măroniu), la fel ca porumbel din palumbus”.

Moroii care fură laptele vacilor ar putea fi la origine chiar viezurii (alb. vjedh ”a fura”, vjedull ”viezure). O veche credință legată de viezuri, care nu știu dacă e prezentă la noi, dar apare de exemplu în Anglia, e tocmai faptul că aceștia ar suge noaptea lapte din ugerul vacilor.

Citez mai jos o discuție de la http://www.askabiologist.org.uk/answers/viewtopic.php?id=7075, întrebarea și răspunsul biologului:

”I am hearing a lot of people say that badgers suckle milk from cows . Surely this cannot be true, can it? Is it ,as I suspect, an old wives tale? ”

”Well, if humans can drink cow milk there is no reason why a badger could not. It seems unlikely that a cow would let another animal like a badger suckle, but it is not impossible to imagine a badger sneaking into a field at night (not all cows sleep in barns) and getting a few drops of milk from the udder of a nursing cow while she sleeps.”

(articol modificat în 19.05.2018)

martie 24, 2018

Fario

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 5:49 pm

O denumire latină a unei specii de păstrăv este fariō (alte două denumiri ale unor specii sau varietăți probabil diferite ale peștelui, sunt tructa și salar).

Fariō este considerat un posibil împrumut germanic în latină (cf. germ. Forelle ”păstrăv”, din proto-germ. *fúrxnō, PIE perk̂-2prek̂- ”spotted”; din aceeași rădăcină provin alte denumiri de pești, ca lat. porcus (?), irl. earc ”somon”, ori tracul (sau paionul) πάπραξ).

Cuvântul fariō e atestat întâia oară în opera poetului Ausonius (c. 310 – c. 395).
La origine denumea o specie numită în engleză ”salmon-trout” (=germ. Lachsforelle), care ar fi -cf. https://de.wikipedia.org/wiki/Lachsforelle- păstrăvul de mare, Salmo trutta truttaExplicația pentru denumirea de Lachsforelle, cf. articolului din Wikipedia germană, ar fi culoarea roșiatică a cărnii peștelui (”Salmon trout were originally referred to as sea trout (Salmo trutta trutta), whose meat turns reddish due to their food consisting of fish, small crabs and shrimp”).

În română lat. fariō, fariōnis ar fi dat probabil *fărăoane. Cuvântul coincide -întâmplător, probabil- cu denumirea unui vârf din Munții Suhardului; dacă era un pârâu -unde trăiesc păstrăvi- și nu un vârf ar fi dat probabil de gândit.

Interesantă este însă denumirea de faraoance , purtată de un soi de ”sirene” din Marea Neagră (v. http://www.formula-as.ro/2014/1126/enigme-16/misterele-marii-negre-17994). Corespondentul masculin este ”faraonul”. Să avem aici o moștenire -destul de improbabilă- a latino-germanului fario ? Să fie aceste ”faraoance” o ipostază mitologică a păstrăvului de mare? Nu uit povestirea ”Lostrița”, a lui Vasile Voiculescu, în care avatarul știmei apei este tot un salmonid.

Desigur, cuvântul se poate explica ușor prin sensul de ”diavol” (mai degrabă decât cel de ”țigan”) menționat în dicționare.

”În mitologia românească, sirenele şi tritonii sunt nu­miţi „faraoance” şi „fa­raoni”, nişte făpturi care stau în mare, fără să se arate în timpul zilelor lucrătoare, dar ies la suprafaţă la sfârşit de săptămână, atunci când în tradiţia popu­lară se crede că şi marea se odihneşte. Unde ies si­rene, se zice că în apă apar trei dungi, prima roşie, a doua galbenă şi a treia albastră.” (http://www.formula-as.ro/2014/1126/enigme-16/misterele-marii-negre-17994)

Probabil că dungile roșie-galbenă-albastră nu reprezintă un semn de patriotism al sirenelor românești, ci un fenomen de refracție a luminii. E nevoie de apă limpede, deci de mare liniștită. Interesant este și faptul că faraoancelor li se atribuie originea scoicilor și ”nestematelor” din nisipul plajelor, culese de pe fundul mării.

martie 16, 2018

Ciumiză

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 10:42 pm

Ciumiza (Setaria italica) este în prezent cultivată mai mult în Asia, fiind, din vremuri imemoriale, una din cele cinci cereale sacre ale chinezilor.

La noi Setaria italica a fost cultivată de purtătorii culturii Gumelnița, fiind atestată și în epoca dacică, în cantități importante, la Căpâlna și Piscu Crăsani  (cf. M. Cârciumaru, M. Pleșa, M. Mărgărit, ”Omul și plantele: manual de analiză carpologică”, Ed. Cetatea de Scaun, 2005).

În DEX cuvântul ciumiză este menționat cu etimologie necunoscută:

CIUMÍZĂ, ciumize, s. f. Plantă graminee furajeră cu frunze late și cu inflorescența un panicul (Setaria italica-maxima). – Et. nec.” (DEX 98, dexonline.ro)

Este probabil înrudit cu ciumă, din lat. cyma ”a young sprout of a cabbage” (latinlexicon.org):

”Forma lat. vulg. ciuma, punct de plecare al fonetismului rom. apare în glose tîrzii, cf. sp. cima, „vîrf, culme”, esquilmar „a stoarce, a secătui” (Corominas, Anales Inst. Ling., II, 128). De la sensul primitiv, de „tumoare, umflătură”, evoluția sensului se explică prin simptomele bolii, cf. peste bubónica „ciumă bubonică” și mr. pănucl’ă „tumoare” și „ciumă”. ” (dexonline.ro, Al. Ciorănescu -Dicționar Etimologic Român)

Mr. pănucl’ă provine din lat. pānicula, pāniculae (pānucla, pānuclae), care are sensul dublu de ”a tuft, a panicle” și ”a swelling, tumor” (latinlexicon.org) , al doilea fiind cel păstrat în aromână. Acest dublu sens (de panicul și de tumescență) -a avut -foarte probabil- și lat. cyma, pop. cima.

Un lat. *cymedea/*cimedia ar fi putut da rom. ciumiză. În acest caz văd ca sursă probabilă a cuvântului latina populară.

320px-Setaria_italica_kz1

(sursa imaginii: Wikimedia Commons)

***

O altă denumire a plantei Setaria italica este dughie. Interesant e că dicționarele nu le menționează explicit ca sinonime. Probabil e vorba de subspecii diferite ca aspect. În plus, ciumiza pare să denumească, specific, doar o plantă cultivată, în timp ce dughie sunt mai multe:

DUGHÍE s. (BOT.) 1. (Setaria italica) (reg.) mohor, părâng. 2. (Setaria verticillata) mohor, mei-păsăresc, (reg.) bursoacă.”  (dexonline.ro, Sinonime(2002))

De menționat și varianta

dighíe sf [At: BORZA, D. 163 / Pl: ~íi / E: nct] (Bot; reg) Costrei (Sorgum halepense).” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic (2010))

Față de ciumiză, pare mult mai obscur. I-am dedicat o jumătate de articol la https://hroderic.wordpress.com/2014/05/27/bursoaca-si-dughie/.

Un posibil cuvânt autohton (?), reflectând poate PIE dhēigʷ- : dhōigʷ-  ”to stick, plant” (Pokorny) -cf. lit. dyglỹs  ”thorn”, díegas ”germ, scion”-. Lit. dyglỹs prezintă grupul -gl-, care în română -în cuvinte lat. sau autohtone- s-ar fi transformat în -ghi- (ca în ”dughie”).

Pentru alte posibilități, v. articolul menționat; de ex. dhē(i)-  ”to suck” (alb. djathë  ”caș”, lit. dúona ”pâine”). Nu e exclus nici dheugh-  ”to touch, press, milk” (cu o evoluție semantică lapte-hrană-pâine-cereale), ori radicalul propus de @Sorin într-un comentariu la articol, dhengu̯o ”to smoke, fume”.

După lingvistul Sorin Paliga, ambele cuvinte -ciumiză și dughie- sunt autohtone:

”dughíe- The plant Genista oligosperma used as fodder. Obscure, presumably indigenous.”
”ciumíză- The plant Setaria italica maxima. The root cium- seems the same as in ciump, further ciunt, ciot etc.” (”Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian”)
La rândul său ciump este pus în legătură cu alb. thump, thumbi ‘a thorn’.

Dacă ar fi un cuvânt autohton, ciumiză ar putea reflecta -cu un semantism similar- PIE *kem- ”lump, clod, bundle” (starling.rinet.ru), cf. v.gr. kṓmǖs ”bundle, truss of hay, etc.” ș.a., ori poate k̂eu-1 ”to swell” (Pokorny), aflat la originea lat. (gr.) cyma. Însă probabilitatea derivării din lat. cyma este suficient de mare.

Pagina următoare »