Istoriile lui Roderick

Aprilie 7, 2017

Șapte petale

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 3:14 pm

Este remarcabil să vezi un simbol dacic pe o poartă maramureșeană, dacă poarta este tradițională, autentică. Cea din imagine (preluată de pe site-ul crestinortodox.ro ) pare să nu se conformeze întocmai tradiției seculare a locului. Rozeta cu șapte petale -pe care am încadrat-o în partea din dreapta jos a imaginii- se regăsește (în opt ipostaze) pe o țintă de fier ornamentală descoperită la Sarmizegetusa Regia:

(nu rețin sursa imaginii; sursa sursei este probabil cartea ”Dacii” de Hadrian Daicoviciu, apărută la BPT, 1968, unde se regăsește întocmai la figura 19)

Poate fi vorba de o reprezentare a ”roții” Soarelui. Și-ar putea găsi corespondențe în motivele de pe discurile ornamentale (”Zierscheibe”) descoperite în mormintele alamanice din perioada migrațiilor:

(sursa imaginii: Wikimedia)

Cel din dreapta are exact șapte raze. ”Mișcarea” discului -așa cum apare în fotografie- este în sens invers celei de pe rozeta de la Sarmizegetusa. Însă, dacă privim discul din cealaltă parte, e similar rozetei: o ”morișcă” învârtindu-se în sens orar (invers trigonometric).

Mă întreb dacă există vreo floare care să semene cu rozeta de la Sarmizegetusa. Forma îmi aduce aminte pervinca (Vinca minor), care are însă cinci petale (ca discul din stânga din imaginea de mai sus):

(sursa imaginii: Wikimedia)

Există și la noi o remarcabilă floare cu șapte petale, foarte rară și ocrotită în câteva rezervații: Trientalis europaea, numită ”cununa munților” sau ”diadema munților”; alte denumiri locale -care de bună seamă există- îmi sunt necunoscute. Numărul petalelor poate varia de la șase la opt, însă cel mai obișnuit este de șapte (cf. numelui germ. Siebenstern). Atrage atenția nu doar numărul petalelor, ci și dispunerea lor în jurul centrului florii; cel puțin la floarea din imagine, fiecare petală fiind dedesubtul petalei din stânga ei și deasupra celei din dreapta.

(imaginea: Wikimedia)

Nu știu dacă originea reprezentării simbolice de pe ținta de fier de la Sarmizegetusa este domeniul vegetal ori acela celest, al Soarelui. Oamenii antichității trebuie să fi observat asemenea analogii vegetale, iar ”cununa munților” -probabil rară și atunci- a avut poate o importantă încărcătură simbolică ori mitologică.

Martie 26, 2017

Ileană

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 11:07 am

ILEÁNĂ, ilene, s. f. Insectă coleopteră mare, de culoare verde și arămie cu pete albe, care se hrănește cu sucul florilor (Cetonia aurata).Cf. n. pr. Ileana.” (DEX 98, dexonline.ro)

Care să fie logica acestui nume? Să apară aceste insecte în preajma sărbătorii Sf. Constantin și Elena? Se pare că nu e cazul. Inițial m-am gândit la lat. (gr.) hyalinus ”glass-green, green”, care nu corespunde însă verdelui metalic al insectei. Lat. helluō, helluōnis (> rom. *ielune /*ieloane ?) „a gormandizer, glutton, squanderer” s-ar potrivi unei insecte extrem de dăunătoare, un devorator ca lăcustele (nu e cazul ilenei, dăunătoare doar pentru flori -numită și ”gândac de trandafiri”). Mai degrabă apetitul pentru flori al insectei a fost pus în legătură cu funcția mitologică a Ilenei Cosânzeana, de zână a florilor:

ILEANA COSÂNZEANA (în mitologia populară românească), personaj din basmele populare, corespondentul feminin al lui Făt-Frumos. I.C. este o zână, o fecioară de o frumusețe rară, întruchipare a purității și gingășiei, a fidelității în dragoste, pe care atât Făt-Frumos, cât și dușmanii săi o doresc ca soție. Uneori, I.C. este confundată cu zâna florilor, fiind socotită o divinitate a primăverii. ” (dexonline.ro, Dicționar Enciclopedic (1993-2009))

Explicația obișnuită a numelui Ileana (”probably fem. of helenos „the bright one” ” -cf. etymonline.com) ar putea fi suficientă și în acest caz. M-aș gândi însă la o posibilă deformare a unui cuvânt -moștenit sau împrumutat- provenit din PIE ĝhel-1 ” to shine; green, gold, blue”.

Martie 1, 2017

Asfințit

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 8:55 pm

”A asfinți” este probabil unul din cuvintele cu etimologia cea mai problematică din limba română. Explicația acceptată în DEX 98 (”A3 + sfânt”) este respinsă și de Scriban și de Ciorănescu. Cel dintâi propune ca etimon vsl. svĭetiti ”a străluci, a lumina”, iar Ciorănescu ”probabil un der. de tipul *affingĕre sau *exfingĕre, cu schimbarea modernă a conjug. (datorită conjug. incoative), și cu alterarea fonetismului, datorată falsei etimologii populare care a asimilat acest cuvînt la familia sfînt și sfinți” (DER, dexonline.ro)

”Pe de altă parte” -scrie Ciorănescu- ”este curios să observăm că vb. asfinți, popular și de uz curent, nu apare în nici un text anterior sec. XIX; de aici se poate deduce că evoluția semantică pe care am indicat-o a rămas nesigură pînă într-o epocă relativ modernă.” (dexonline.ro)

Mă întreb dacă nu cumva -după cum slavul sfânt a eliminat practic latinescul moștenit sânt (din sanctus)- vom fi avut o formă mai veche a lui asfinți, de tipul *asânți, contaminată apoi cu sfânt. Un rom. *asânt ar putea proveni, cred, din lat. exemptus , participiu al lui eximō ”to take out, take away, remove”, ”to free, release, deliver”, ”to consume, waste” (latinlexicon.org).

Desigur, *asânt ar putea avea și alte explicații. Nu e exclus să poată fi cumva legat (?) de rădăcina PIE *sw-en- ”soare” (starling.rinet.ru).

Februarie 12, 2017

Perișoare…

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 11:58 pm

De exemplu cele din ciorba atât de des întâlnită pe mesele românilor:

”PERIȘOÁRĂ, perișoare, s. f. Preparat de formă sferică din carne tocată (amestecată cu orez și cu alte adaosuri), folosit în alimentație, de obicei fiert. – Pară2 + suf. -ișoară.” (DEX 98, dexonline.ro)

”perișoară f. 1. pară mică; 2. un fel de sarmale fără foi: ciorbă de perișoare.” (Șăineanu, dexonline.ro)

”perișoáră (oa dift.) f., pl. e (d. pară 1). Pară mică. Sarma neînvălită [!] în frunză: cĭorbă cu perișoare.” (Scriban, dexonline.ro)

Această explicație simplă mi se pare totuși ciudată. Perișoarele nu au formă de pară; nici nu cred că au avut-o cândva, pentru că ar rezista cu greu la fiert, s-ar desface. Probabil că au fost dintotdeauna sferice, ”meatballs”.

În loc să fie diminutiv al lui pară  ”fructul pomului numit păr” (”lat. pĭra, pl. de la pĭrum, pară”-Scriban), cred că perișoara din ciorbă e un diminutiv al unui cuvânt dispărut, provenind din lat. pila, pilae ”a ball, playing-ball”, ”a ball or globe”, ”ball or lump” (latinlexicon.org); cf. sp. pelota, fr. pelote ș.a.

Mai puțin probabilă mi se pare legătura cu piroșcă:

piróșcă f., pl. ște, ștĭ și șce, șcĭ (rus. pirožók, gen. -žká, dim. d. piróg, piroșcă; pol. pirožk, gen. -žka). Prăjitură compusă din carne tocată saŭ brînză învălită [!] într´o foaĭe de cocă (nu de aluat), de ordinar în formă de jumătate de roată saŭ și rătundă [!] (fr, pâté). V. brînzoaĭcă.” (Scriban, dexonline.ro)

piróșcă, piroște, s.f. – (reg.; gastr.) Sarma: „…atunci fata de uriaș va aduce oala cu piroște la săpători…” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 85). – Din rus. pirožki (Șăineanu, Scriban; Cihac, cf. DER; DEX, MDA), ucr. pyrižky (DEX, MDA).” (DRAM; dexonline.ro)

*

Un sens interesant al cuvântului este menționat în Dicționarul de sinonime al lui M. Seche:

perișoáre s. pl. v. SMIRDAR.” (Sinonime, dexonline.ro)

SMIRDÁR s. (BOT.) 1. (Rhododendron kotschyi) (livr.) rododendron, (reg.) coacăză, cocăzar, iederă, merișor, perișoare (pl.), popdele (pl.), rujă, tulipin, bujor-de-munte, bujorel-de-munte, trandafir-de-munte, vâsc-de-munte. 2. (Vaccinium vitis idaea) merișor, coacăz-de-munte, (reg.) coacăză, cocazar.” (Sinonime, dexonline.ro)

Se observă că specia Rhododendron kotschyi (întâlnită în zona alpină și subalpină a Carpaților noștri) e cunoscută și ca merișor și ca perișoare; și, de asemenea, coacăză și cocăzar. Mai degrabă aici perișoară e diminutiv al lui pară -fructul.

Culoarea atât de caracteristică florilor de smârdar este un fel de ”deep pink” (cf. sin. ”rujă”, ”trandafir de munte”). Totuși, nuanțele de acest gen sunt uneori ignorate în limbaj; Muntele Roșu din masivul Ciucaș a fost denumit așa, se pare, datorită abundenței smârdarului. Nu e exclus să avem în perișoare un adj. coloristic; posibilitățile sunt numeroase aici, dar neconvingătoare; de ex. cf. sanscr. paruṣá- ”spotted, variegated”, gr. dor. pürsó- ”flame-coloured, yellowish-red; with red hair” -din PIE *porǝsw- ”motley, coloured” – starling.rinet.ru; ori cf. magh. piros ”red”, pir ”blush” (aici un pos. împrumut este ”piroșeáță s.f. (reg.) roșeață puternică.” -dexonline.ro, DAR; originea cuvintelor poate fi PIE pū̆r ”foc”); din ”paróșu, -ie, adj. (reg.) foarte roșu.” (dexonline.ro, DAR); din PIE pū̆r ”foc”, direct sau nu (lat. (gr.) pyra, umbrian pir ”foc”, proto-slav pyrь  -sloven zapíriti se ”blush”).

Tot sinonim cu merișor avem alt

PERIȘÓR s. (BOT.) 1. (Pyrola secunda) brăbănoc, merișor, (reg.) verdeața-iernii. 2. (Elymus asper) (rar) limă, (reg.) secăriță, iarba-părului.” (Sinonime, dexonline.ro)

În primul caz intrigă coincidența cu den. științifică (latină) a genului-dată de Linné- pyrola (scrisă uneori pirola), diminutiv din lat. pyrus ”pară (fruct)”, din cauza formei frunzelor -cf. https://es.wikipedia.org/wiki/Pyrola. După DEX 98, cel puțin în cazul al doilea e vorba de un diminutiv din păr (de pe cap).

Pyrola secunda (mai nou Orthilia secunda, brăbănocul) are flori albe, nu roșii, ceea ce face mai improbabilă derivarea ”perișoarelor” dintr-un adj. coloristic. Ceea ce are în comun cu smârdarul e faptul că frunzele le rămân verzi în timpul iernii. Poate că aici rezidă asemănarea lor și sensul numelui -posibil arhaic î.a.c.-, într-o cheie care deocamdată îmi scapă (PIE per-2 ”to try, dare, risk; danger” ?).

În ceea ce privește denumirea de smârdar, ar putea fi în cele din urmă înrudită cu lat. (gr.) myrtus (cf. și den. științifice, Rhododendron myrtifolium).

Februarie 2, 2017

Opinci

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 8:31 pm

”Și din sus de Vânători, cum treceam puntea peste apa Neamțului, bunicul în urmă, cu caii de căpăstru, și eu înainte, mi-au lunecat ciubotele și am căzut în Ozană cât mi ți-i băiatul! Noroc de bunicul! „Și scroambele iestea a voastre îs pocite“, zise el scoțându-mă repede, murat până la piele și înghețat hăt bine, căci năboise apa în toate părțile; și iute mi-a scos ciubotele din picioare, că se făcuse bocnă. „Opinca-i bună, săraca! îți șede piciorul hodinit, și la ger huzurești cu dânsa“. Și până a vorbit aceste, eram și învelit într-o sarică ghițoasă de Cașina, băgat într-o desagă pe cal, purces pe drum, și hai la Pipirig.” (Ion Creangă, ”Amintiri din copilărie”)

Opinca, un cuvânt de origine slavă denumind încălțămintea tradițională a românilor:

opíncă (opínci), s. f.1. Încălțăminte țărănească făcută dintr-o bucată de piele dreptunghiulară legată cu fîșii de piele. – 2. Clasă țărănească, țărănime. Sl. opinuku „încălțăminte”, din sl. opęti, opiną „a acoperi” (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Miklosich, Lexicon, 513; Cihac, II, 228; Meyer 315; Conev 84), cf. sl.opanica „talpă”, bg. opinak, opinci, sb., cr., slov. opanak, ceh. opanky, rus. opanka, alb. opingë. Ipoteza unui sl. *opęka (Byhan 324) nu pare necesară. – Der.opincar, s. m. (producător de opinci; țăran), cu suf.ar (der. din bg. opinčari, sugerată de Conev 75, nu-i posibilă); opincărime, s. f. (clasa țărănească); opincărie, s. f. (atelier, prăvălie de opinci); ochincea, s. f. (gențiană, Gentiana cruciata), pornind de la pron. patalizată a lui -pi--chi-, proprie Mold.(Philippide, Principii, 97; după Tiktin ar fi o deformare populară a lui gențiană).” (DER, dexonline.ro)

opíncă f., pl. ĭ (vsl. opĭnŭkŭ, încălțăminte, d. openti-opĭnon, a acoperi. penti-pĭnon, a răstigni; nsl. cr. sîrb. opanak, bg. opinŭk, pl. ucĭ; sîrb. opanak, rut. ópinka, ceh. opanky, openče, opince [pl.]; alb. opingă. V. opintesc, pinten). Încălțăminte țărănească compusă dintr´o simplă bucată de pele [!] groasă făcută concavă și legată de picĭor cu curele saŭ cu nojițe. Fig. De la vlădică pînă la opincă, tot poporu, boĭeriĭ și țăraniĭ. Un joc copilăresc care consistă [!] în aruncarea succesivă în sus a cincĭ petricele [!] c´o singură mînă și prinzîndu-le fără să scapĭ vre-una. V. beg, borbonac.”  (Scriban, dexonline.ro)

O explicație detaliată a cuvântului slav o oferă wiki-articolul dedicat, după P. Skok și V. Anić:

”Serbo-Croatian òpanak/о̀панак, as well as Bulgarian and Macedonian опинок, ultimately derive from Proto-Slavic word *opьnъkъ.[1] Proto-Slavic *opьnъkъ is composed from the following parts:

*the preposition/prefix *o(b)- „around, on, etc.” with final *b assimilated and the resulting geminated consonant cluster *pp simplified to *p
*-pьn-, yielding Serbo-Croatian -pan- with strong jer *ь vocalized to /a/. *pьn- is the ablaut form of the root of the verb *pęti (from earlier *pen-ti), originally meaning „to strain, move” (cf. modern standard Serbo-Croatian verbs conveying the same notion such as nàpēti/на̀пе̄ти, pròpēti/про̀пе̄ти, ràspēti/ра̀спе̄ти, pòpēti/по̀пе̄ти..), but subsequently coming to mean „to climb” (whence the meaning of modern standard Serbo-Croatian pȇti/пе̑ти, pènjati/пѐњати).
*-ъkъ, a Slavic suffix
So literally, òpanak/о̀панак would roughly mean „climbing footwear”.” (https://en.wikipedia.org/wiki/Opanak)

*

Opincile au fost încălțămintea tradițională a geto-dacilor, fapt atestat atât de reprezentările plastice (Columna lui Traian), cât și de descoperiri arheologice.

opinca_dacica

(sursa imaginii: Wikimedia, user CristianChirita)

E oarecum ciudat ca un articol atât de vechi în spațiul daco-getic să aibă un nume generic de origine slavă. Poate că numele dacic al opincii se ascunde în vreo denumire regională a opincilor, sau a unei varietăți de opinci.

Aromânii folosesc un termen grec pentru opinci, tsâruhi, la rândul său din tc. çarık.

O altă posibilitate, însă, -oricât ar fi de mare coincidența- ar fi ca sl. opinuku să ”oculteze” un cuvânt dacic asemănător.

Probabil că nu m-aș fi gândit la așa ceva dacă n-aș fi întâlnit sanscritul upAnah ”shoe, sandal”. Cuvântul este explicat ca ”under-bond” (cf. Charles Rockwell Lanman; sanscr. náhyati este din PIE *nedh- ”to tie together” -cf. starling.rinet.ru).

Mi-a atras atenția și rădăcina PIE *ap- ”to clench, to tie round” (starling.rinet.ru) > lat. apō, apere „to fasten, attach, join, bind, tie to” (latinlexicon.org).

Ianuarie 17, 2017

Medica

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 9:54 pm

Medica, o plantă care ar fi fost atât de uleioasă încât, o dată aprinsă, nu putea fi stinsă cu apă (aceasta producând, dimpotrivă, o flacără mai mare), ci doar cu țărână. E menționată de Priscianus (sec. V d.Chr.), fiind plasată în țara mysilor ”ce se trag din teritoriul nordic al tracilor”, fiind situați ”în partea de apus a Istrului”, dar vecini cu marea (trad. G. Popa-Lisseanu).  Există deci o posibilă confuzie între mysi  și moesi.

Solinus (sec. III d.Chr.) numește uleiul acestei plante medicum și o situează în Moesia, în partea ei dinspre Pont (M. Neagră):

”mox Mœsiæ, quas majores nostri jure Cereris horreum nominabant, in quarum parte, quæ Pontica est, apparet herba, qua inficitur oleum, quod vocant Medicum. Hoc ad incendium excitatum si obruere aqua gestias, ardet magis, nec alio sopitur, quam jactu pulveris.”  (http://www.thelatinlibrary.com/solinus2.html)

Ammianus Marcellinus (sec. IV d. Chr.) vorbește doar despre uleiul numit medicum, produs în Persia:

”In this neighbourhood the Medic oil is made. If a missile is smeared with this oil and shot somewhat slowly from a loosened bow (for it is extinguished by a swift flight), wherever it lands it burns persistently; and if one tries to put it out with water, he makes it burn the more fiercely, and it can be quelled in no other way than by throwing dust upon it.”  (trad. engleză de John C. Rolfe , http://www.perseus.tufts.edu)

Mai menționez că în latină mēdica înseamnă și ”an excellent kind of clover introduced from Media”, ”Burgundy-clover, lucern”; nu poate fi vorba, cred, de aceeași plantă, cu toate că în zilele noastre uleiul se extrage inclusiv din lucernă.

Numele medica se referă cel mai probabil la originea geografică a plantei, Media, care poate fi regiunea din Iran, patria mezilor, ori *Maedia tracică, pe cursul mijlociu al râului Strymon, unde locuiau maedii. (De menționat faptul cu unii maedi au trecut în Asia Mică, fiind cunoscuți sub numele de maedobythini; Bythinia învecinându-se la vest cu Mysia.)

În vechea traducere engleză a lui Arthur Golding din Solinus, medicum  este redat -destul de probabil- greșit, fiind pus în legătură cu medicus ”physician, surgeon, medical man”:

”the*Maesians which our auncestors called worthelie the Gardner of Ceres. In one part wherof,* (namelie of that which is toward Pontus) there groweth a hearbe wherwith they make an Oyle that they call the Chirurgions Oyle. This béeing sette a fire, if yée goe about to quench it with water, burneth the more, and cannot bee put out otherwyse then by cast∣ing on of duste.” (http://quod.lib.umich.edu/e/eebo/A12581.0001.001/1:38?rgn=div1;view=fulltext)

Deși puțin probabilă, mai există o posibilitate interesantă: aceea ca medica să conțină de fapt o referire la calitatea plantei de a fi uleioasă. Cf. site-ului starling.rinet.ru, PIE *smeid- ”to oil, to soil” (OE smītan ”smear”), *smā- ”to oil” (gr. smǟ̂ma  ”cleanser, soap, ointment”), rădăcini corespunzând lui smē- to smear, rub” în dicționarul lui Pokorny. Din această rădăcină (smē- / *smeid- ) avem în română un împrumut slav, smead ”oacheș, negricios și palid”.

În această idee, e posibil ca numele plantei să fi fost de fapt *smedica. Există însă și rădăcinile IE *mazd- (*mad-t-?) ”fat” (v.ind. médas-`fat, marrow, lymph’), *mad”wet” (gr. madáō ”to be moist or sodden”) (starling.rinet.ru).

Mai dificilă este identificarea plantei, dacă a existat. Probabil o specie endemică vegetând într-o zonă restrânsă; e posibil însă și să fie o specie cunoscută, dar care a avut doar într-o anumită regiune utilizarea menționată.

Ianuarie 9, 2017

Troacnă

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 10:07 pm

Un cuvânt cu mai multe forme regionale și cel puțin două etimologii propuse:

troáhnă și troánă f., pl. e (din ngr. vrăhnos, răgușeală). Pop. Guturaĭ. – În Mold. și rahnă ? Și trohneală, pl. elĭ (Btș.). V. trohnit. ” (Scriban, dexonline.ro)

troahnă f. Mold. Tr. răceală, un fel de influență. [Și trocnă (în Oltenia): origină necunoscută].” (Șăineanu, dexonline.ro)

troáhnă (-ne), s. f. – Gripă, guturai, răceală. – Var. Mold. troană, trohneală, Banat trocnă, trocneală. Sl. otravna „boală contagioasă” (Drăganu, Dacor., IV, 748); pentru pierderea lui o-, cf. strachină. Legătura cu ngr. βραχνός „răgușit” (Scriban) este mai puțin probabilă. Nu se folosește în N (ALR, I, 112). – Der. trohnit, adj. (cu guturai).” (DER, dexonline.ro)

”TROÁHNĂ s. f. (Învechit) Răceală, guturai. Eu zac de guturai… așa troahnă tătărască de mult n-am mai pătimit. CARAGIALE, O. VII 152. Pojarul… se ivește cu semne de troahnă. PISCUPESCU, O. 255. – Variantă: troácnă (DEMETRIUS, V. 120) s. f. ”  (DLRLC, dexonline.ro)

troágnă, troagne, s.f. – (reg.) 1. Secreția mucoasei nazale; zalfă (ALRRM, 1969: 59). 2. Guturai, răceală: „Îi plin de troagnă, cum zicea de mult” (ALRRM, 1969: 170). – Et.nec. (MDA). ” (DRAM, dexonline.ro)

Așadar există formele troahnă, troană, rahnă (Moldova), troagnă (Maramureș), trocnă (Oltenia, Banat) și troacnă (?). Etimonul este după Drăganu (și Ciorănescu) sl. otravna, iar după Scriban ngr. βραχνός.

*

Să fie de fapt un cuvânt autohton? Sensul de bază ar putea fi cel al maram. troagnă ”secreția mucoasei nazale”. Guturaiul reprezintă dealtfel o inflamare a mucoasei nazale, însoțite de o secreție apoasă.

Aș vedea în troacnă un reflex al PIE  *srungh-snout, nose” (starling.rinet.ru)/ srenk- ”to snore” (Pokorny), cf. gr. rhǘŋkhos ”rât, bot, cioc”. Semantic plauzibil. Dificil de explicat este î.a.c. transformarea grupului inițial de consoane. IE *sr- a dat un tracic str- în numele râului Strymon (PIE *sreu ”to flow”); la fel se întâmplă în lb. baltice (lit. strė́nos  din PIE srēno- ”hip”). Dar nu văd de ce ar fi căzut s inițial, ar fi trebuit să rămână și să avem *stroa(n)gnă, cu suf. -nă.

Interesant, dar fără legătură cu rădăcina de mai sus ori cu rom. troacnă, este engl. trunk ”elephant’s snout”.

Alte variante ar fi PIE trenk-2 ”to wash, bathe” (Pok.; lit. trenkù ”wash”), cu ref. la curgerea apoasă din nas (PIE *sreu ”to flow” ar întâmpina problema menționată mai sus), ori poate *trek’– ”to rot” (starling.rinet.ru; lit. trèšti ”rotten”).

Decembrie 31, 2016

Început de iarnă

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 1:39 am

”La Sf. Nicolae se întoarce noaptea la ziuă cu cât se întoarce puiu-n găoace.”

O credință populară, accesibilă acum și cititorilor de ziare online (e citată în mai multe articole ocazionate de sărbătoarea Sfântului Nicolae).

Faptul că ziua Sf. Nicolae este asociată solstițiului de iarnă (când ”se întoarce noaptea la ziuă”) e destul de bizar; calendaristic, distanța dintre 6 Decembrie și 21/22 (ori 25) Decembrie este mare. Desigur, e ușor de văzut că Sf. Nicolae este în vestul Europei o prezență activă de Crăciun (”Santa Claus”, ”Saint Nick”), iar Crăciunul se suprapune vechii sărbători a solstițiului de iarnă. Însă coincidența dintre o zi a Sf. Nicolae (?) și începutul iernii astronomice este altceva. Poate e vorba de sărbătoarea Sf. Nicolae după calendarul de rit vechi (19 Decembrie).

 

Imaginea populară a lui Sân Nicoară conține ceva din atributele unei vechi divinități a iernii, ori poate a zăpezii:

”Nicoară (Sân) m. numele popular al Sf. Nicolaie și al sărbătorii sale: Sân-Nicoară sosește cu calu-i alb (adică aduce zăpadă).” (Șăineanu, dexonline.ro)

Pe linia coincidențelor interesante (și poate irelevante) observ că un latin nivicola ”pertaining to snow” ar da românescul *nicoară. (Nu știu dacă acest nivicola apare în textele clasice, dar există în denumirile științifice ale câtorva specii de animale).

Decembrie 1, 2016

Fântâna lui Manole

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 9:22 pm

”Iar unde cădea,
Ce se mai făcea?
O fântâna lină,
Cu apa puțină,
Cu apă sărată
Cu lacrimi udată!” (”Mănăstirea Argeșului”, varianta culeasă de V.Alecsandri, Wikisource)

Finalul baladei Mănăstirii Argeșului pare să conțină legenda apariției unui izvor sărat. Acesta nu poate fi cunoscuta ”Fântână a lui Manole” din Curtea de Argeș, nici vreun alt izvor din împrejurimile mănăstirii. Identificarea ”adevăratei” fântâni a lui Manole ar putea fi probabil realizată consultând celelalte variante ale legendei.

Există mai multe mănăstiri în vecinătatea cărora se află izvoare sărate. Una din ele se află la doar 22 km de Curtea de Argeș, mănăstirea Slănic (din satul Slănic, com. Aninoasa). Vlad Țepeș este ctitorul legendar al mănăstirii, însă primele atestări documentare o plasează în epoca domniei lui Neagoe Basarab;  o rudă a sa, Lalu, este cel care reclădește schitul.

Octombrie 26, 2016

Gențiana

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 10:05 pm

”type of herb, late 14c., genciane, from Old French genciane (13c.) and directly from Latin gentiana, said by Pliny to be named for Gentius, king of ancient Illyria who discovered its properties. This likely is a folk-etymology, but the word may be Illyrian nonetheless, because the suffix -an frequently occurs in Illyrian words.” (etymonline.com)

Atât gențiana (Gentiana lutea), cât și regele Gentius apar pe bancnota albaneză de 2000 de leka.

Numele florii ar putea proveni, cred, din PIE gʷhen-1 ”to swell, abound” ( gr. ion. att. εὐθηνέω `flourish, be in bloom and strength ‘), propus ca rădăcină PIE a numele regelui Gentius (Fick, Tomaschek, Russu), înrudit -după Russu- cu tracul -gentus din antroponime; dar nu din numele lui Gentius. Ori din gʷhen-2(ǝ)- ”to hit”  (cf. let. gìnti ”defend, protect”? e vorba de o plantă medicinală f. valoroasă, cu uz intern și extern).

O caracteristică importantă a plantei este gustul puternic amar (cf. sinonimului ”fierea pământului”). Nu e exclus ca gentiana să reflecte în numele ei acest lucru; un cuvânt (ilir?) cu sensul de ”amar” ar fi putut evolua din PIE gen- ”to pinch, pluck, press, etc.”, ori din rădăcina PIE de mai sus.

În română atât gențiană, cât și ghințură sunt împrumuturi. Probabil nu m-ar fi interesat mult dacă nu ar coincide aparent (și probabil doar aparent) cu reg. geanț ”colț de stâncă”, întâlnit în zona Defileului Dunării.

cleanț (ea dift.) n., pl. urĭ (sîrb. klanac, trecătoare, drum accidentat. V. clanț, clonț). Vest. Loc accidentat plin de petriș, de bolovanĭ, de stîncĭ orĭ de rîpe (BSG. 1922, 163). Colț de stîncă: fugea zdrăncănindu-șĭ paloșu de cleanțurile din cale (NPl. Ceaur, 45). – Și cheanț, janț, zgheanț, stîncă. În Serbia geanț,țanc, colț de stîncă: geanțu de la Babacaĭa.” (Scriban, dexonline.ro)

O simplă căutare google vă poate oferi imaginea geanțului (stâncii) Baba Caia, un ”canin” de piatră ivit în mijlocul apelor Dunării. Cuvântul poate avea chiar acest semantism, reflectând PIE ĝembh- ”to bite, tooth” (?), ca și ”zimț”.

Nu cred că e o variantă a lui cleanț, pentru că în Banat apare chiar cuv. ”cleanț”, împrumut din sârbă. În Oltenia, janț pare să fie var. lui geanț:

janț s. n. – Zer scurs din cașul stors. – Var. janță. Origine incertă. Pare a fi un deverbal al sl. žĕti, žimą, žimeši „a presa”, care nu a lăsat reprezentant direct în rom. Der. nu este clară; și nu se poate afirma cu siguranță că este cuvînt identic cu janț, s. n. (Olt., țanc, stîncă)…” (DER, dexonline.ro)

Atrage atenția și PIE k̂ent- ”to stick”, cu irl. cinteir ”pinten”, gr. kentéō ”prickle, sting”, ori genebh-, genobh- ”peg, stick” (gr. gómphos).

(În istoria blogului, k̂ent- ”to stick” propus ca rădăcină a rom. țintaură -comentariul 2 la https://hroderic.wordpress.com/2013/07/10/tulbela/, @Sorin5780; de asemenea, ghințurea legat de ghimpe (nu prea cred). Dar cred că e posibilă (?) înrudirea denumirilor gentiana și centaureum.

Planta Centaurium erythraea se cheamă și în engleză ”centaury” și ”gentian”. Face parte din aceeași familie ca și Gentiana lutea -Gentianaceae. )

Să fie geanț un cuvânt arhaic rămas de la celții scordisci, care stăpâneau zona în antichitate?

Deși gențiana este o plantă specifică zonei de munte, nu e totuși o ”floare de colț”; înrudirea apropiată cu geanț mi se pare improbabilă.

Pagina următoare »