Istoriile lui Roderick

aprilie 10, 2019

Mărăcie

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:56 pm

”mărăcie sf [At: DDRF / A: nct / Pl: ? / E: nct] (Trs) 1 Cărbune de calitate inferioară. 2 Turbă.” (dexonline.ro, ”Micul Dicționar Academic” (2010))

Un posibil cuv. autohton (?) dintr-un PIE *malǝk- ”firewood, bonfire” (starling.rinet.ru), cf. lit. málka ” heap of things stacked on each other, pile, esp.woodpile ‘, pl. málkōs `firewood’, arm. meɫex ”wood”, irl. molc ”fire”. Sensul de bază al lui ”mărăcie” ar fi î.a.c. cel de ”combustibil”.

Dacă inițial însemna ”turbă”, o origine posibilă ar fi o rădăcină cu sensul de ”mlaștină” (în dicț. lui Pokorny, PIE mori ”sea”, meu-1 ”wet; dirt” ?). Însă prima versiune mi se pare mai probabilă.

Cu ”mărăcine” nu pare înrudit, nici cu acest ciudat

mărăca vr [At: PAȘCA, GL. / V: ~reca / Pzi: mărac / E: nct] (Reg1 A se cățăra. 2 A se urca.” (dexonline.ro, ”Micul Dicționar Academic” (2010))

Să fie acesta înrudit cu mal ”deal, munte”, din PIE  mel-8 ”to appear, come up”, având semantismul lui ”urca” – ”lat. *órico, -áre, d. vgr. óros, munte, ca fr. monter, a urca, d. mont, munte” (Scriban)? Avem și lat. mōlēs, mōlis ”a mass, pile, a cliff or ridge of rock” (latinlexicon.org) (>rom. mure?).

În fine, mărat și mărac ”(foarte) sărac, sărman, nenorocit” -după Scriban ”ca și it. malato și fr. malude, bolnav, d. lat. male habitus, care se află rău, ca beat, cot d. bĭbĭtus, cŭbĭtus”- nu e exclus să reprezinte o dezvoltare semantică din lat. merātus și merācus ”pure, unmixed, genuine”; ”măratul”/”măracul” nu are chiar nimic, e în sărăcie lucie.

martie 5, 2019

Ghiură (?)

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 12:05 pm

”ghiură i vz jună[1]” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Definiția este redată pe site-ul menționat cu comentariul: ”Definiție neclară – june / jună nu au varianta ghiură.”

Variante dialectale ale daco-românului ”june” sunt arom. gione și istro-rom. -rotacizat- jure. Ar fi fost plauzibilă poate (?) o pronunție regională *giure; modificarea consoanei inițiale este, cred, mai greu de explicat.

E posibil să fi existat un rom. *gheaur = tânăr, din lat. glaber ”glabru, fără peri”; cf. faur din lat. faber. Cuvântul a dispărut, probabil, datorită omonimului ghiaur ”denumire disprețuitoare dată în trecut de turci persoanelor de altă religie decât cea mahomedană” (DEX 09).
În latină sensurile lui glaber sunt (cf. latinlexicon.org): ”without hair, smooth, bald”; ” a beardless slave”; ”a young, favorite slave”.
Problema î.a.c. este, desigur, cum s-a ajuns de la *ghiaur la *ghiur(e) și ghiură; contaminarea cu un *jure (=june) ar putea explica transformarea.

februarie 27, 2019

Târșe

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 12:49 pm

Mă refer aici la sensul de ”madă”, ”piatră plată de care se folosesc copiii la unele jocuri, ca să ochească o țintă”, menționat de Scriban pentru uzul acestui cuvânt în Oltenia și Muntenia.

”mádă f., pl. e (ngr. amáda, id.). Mold. sud. O bucată de peatră saŭ de cărămidă lată pe care băĭețiĭ o întrebuințează ca să lovească de departe alte petre saŭ nucĭ în jocurile lor (fr. palet). V. bucoĭ, arșic, zar, arman, tîrșe.”

”tî́rșe f., pl. ĭ, ca vîrșe (d. tîrș 2). Munt. Olt. Madă.” (Scriban, dexonline.ro)

După Scriban, originea cuvântului ar fi
”2) tîrș, interj. care arată zgomotu încălțămintelor tîrlite saŭ al uneĭ petre turtite aruncate pe o suprafață netedă.” (Scriban, dexonline.ro)

Este remarcabilă totuși asemănarea cu gr. tarsos (tars):
”tarsus (n. ) the ankle bones collectively, 1670s, Modern Latin, from Greek tarsos „ankle, sole of the foot, rim of the eyelid,” originally „flat surface, especially for drying,” from PIE root *ters- „to dry.” The connecting notion is the bones of the „flat” of the foot (Greek tarsos podos).” (etymonline.com)

După starling.rinet.ru, gr. tarsós (din PIE *ter[a]s-, *trās- ”to be thirsty, to dry”) se referă practic la orice obiect plat. Nu e exclus ca ”târșa” să fi fost inițial un oscior (ca arșicele). Poate fi vorba de un împrumut din neogreacă (din care provine sinonimul ”madă”), ori de unul dintr-o epocă mai veche.

Să notăm și lat. tersus (tersa, tersum) ”wiped off, clean, neat” (o piatră ”curată”, netedă?). Originea PIE a cuvântului este ter-3 ”to rub” (Pokorny).

Ghinătură

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 10:56 am

”ghinătură sf [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: ~ri / E: ghina + -ătură] (Reg) Două pâini care, la copt, s-au lipit una de alta.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

În realitate, cred, cuvântul este înrudit cu ”a îmbina” (var. înghina).

”îmbiná (îmbín, îmbinát), vb. – A potrivi, a uni, a combina două părți ale unui obiect sau două obiecte diferite. – Var. înghina. Lat. *bināti, de unde mr. binats „gemeni”, cf. it. binati „gemeni”, binare „a naște gemeni”. Rezultatul rom. *binați, f. *binațe, pare să fi fost considerat adj. verbal și încrucișat cu îngemănat, a cărui corespondență semantică e perfectă. Este de asemenea posibil să se plece direct de la un lat. *bināre, refăcut pe baza lui *bināti, cf. it. binare, friul. imbiná „a uni”…” (Al. Ciorănescu, dexonline.ro)

Ital. binatura pare să corespundă perfect cuvântului românesc.

februarie 13, 2019

Apăruș

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 1:25 pm

”apărúș i [At: COMAN, GL. / E: nct] (Reg) Strigăt cu care se alungă vițelul ca să nu mai sugă Cf aleguț.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic, 2010)

Nu e exclus să avem în acest cuvânt -în formă diminutivată- un termen arhaic însemnând chiar vițel sau junc, cf. gr. póris ”vițel, junincă”, dintr-un PIE *por- ”calf” (starling.rinet.ru)/ per-2 ”to bear (child)” (Pokorny). Mai puțin probabil ar fi să fie un reflex al PIE *aper-/e- ”wild boar”.

Însă cuvântul se poate explica foarte bine prin verbul ”a apăra”, mai ales prin prisma înțelesurilor acestuia în vocabularul pastoral: ”(Îrg) a (se) opri”; ”(Spc; păs; d. oi, vaci, cai etc.) A (se) abate de la un drum greșit”; ”a se îndepărta de un loc îngrădit, apropiindu-se de locul unde se află păzitorii” (dexonline.ro, după Micul Dicționar Academic, 2010)

apărá (ápăr, apărát), vb. – 1. A opri, a se împotrivi. 2. A ocroti, a păzi, a pune la adăpost. – 3. A feri, a ocoli, a eschiva. – Mr. apăr, istr. opăr. Lat. appărāre(Pușcariu 93; Candrea-Dens., 63; REW 534; DAR); cf. it. appararse, prov. apará, sp. aparar. Toate celelalte formațiuni romanice par neol. Evoluția semantică de la „a prepara”, sens propriu al cuvîntului lat., la „a opri” pare a fi anterioară rom.cf. sp. parar. De aici, trecerea la „a ocroti, a păzi” este firească, deoarece „a ocroti” ceva înseamnă „a opri” dușmanul; cf. sp. amparar și fr. défendre „a opri” și „a interzice”. Același sens în it. riparare „a opri”. calabr. apparari „a se pune la adăpost”.” (Al. Ciorănescu, cf. dexonline.ro)

La rândul său, aleguț își are un corespondent exact în aleguș.

alegúț i [At: MARIAN, INS. / E: alege + -uț] (Buc) În lături!” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic, 2010)

alegúș sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~uri / E: alege + -uș] Separare a vitelor mici de celelalte.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic, 2010)

 

februarie 10, 2019

Sonatină

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 9:17 am

„SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.” (DEX, cf. dexonline.ro)

”SONÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Peior.) (Om) trăsnit, țicnit; prost. [< it. sonato].” (Dicționar de neologisme, 1986, cf. dexonline.ro)

E posibil ca acest neologism provenit dintr-o limbă neolatină să aibă un corespondent moștenit. E vorba de ”sunătoare” ca nume al plantei Hyoscyamus niger, altfel numită ”nebunariță” (datorită proprietăților narcotice) sau ”măselariță” (pt. că a fost întrebuințată contra durerilor de măsele).

Mi se pare greu de crezut că această plantă foarte toxică poartă același nume ca sunătoarea obișnuită în plicurile de ceai (Hypericum perforatum), al cărei nume ar proveni din lat. (herba) sanatoria / sanitoria (pentru câteva opinii dubioase, vezi https://hroderic.wordpress.com/2012/06/23/sanziene-si-sunaica/). E posibil ca în cazul sunătoarei-nebunariță să fie vorba de alt cuvânt, omonim, probabil din ”a suna”, deci un dublet al lui ”sonat”.

Tot o aluzie la sunet există și în ”a se țăcăni”.

februarie 3, 2019

Bu(c)rius

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 10:25 am

burius, ii, m., a species of animal, otherwise unknown” -apare în Dicționarul latin al lui Lewis și Short (cf. latinlexicon.org)

Este menționat o singură dată, fără descriere, în ”Res gestae Alexandri Macedonis”, traducerea lui Julius Valerius după Pseudo-Callisthenes. O altă variantă a numelui -care îl și explică- este însă bucrius:

”Insequebantur enim praedictas bestias etiam quadrupedes beluae vehementes, potus scilicet consuetudine ac necessitate illo venientes, quae quidem erant leones supra magnitudinem taurorum quos ex nostratibus maximos ducimus, rhinocerotes etiam vel apri vel pardi, lynces quoque et tigrides scorpiurique una elephantis et bu(c)riis; tunc taurelephantes et cum his homines senis manibus portentuosi, himantopodes etiam et cynoperdices multaque formarum humanarum genera invisitata.” (http://digiliblt.lett.unipmn.it)

Bucrius ar reda gr. βού-κρῑος ”ox-ram, fabulous monster, Ps.-Callisth.3.17” (H.G.Liddell, R.Scott ”A Greek–English Lexicon”, http://perseus.uchicago.edu/LSJ.html)

Acest bou-berbec ar putea să fie, de exemplu, takinul (Budorcas taxicolor; denumirea genului, bu-dorcas, înseamnă bou-căprioară sau bou-gazelă). Cu un areal restrâns azi la estul Munților Himalaya, nu e exclus ca, pe vremea lui Alexandru Macedon, să fi fost întâlnit și în N-V Indiei ori în munții Hindukuș, unde au ajuns armatele macedonene.

(în imagine: takinul indian, Budorcas taxicolor taxicolor; sursa: Wikimedia Commons)

Textul lui Julius Valerius menționează mai multe animale semi-fabuloase, cum ar fi ”odontotyrannus” (o specie dispărută de elefant -cum îl descrie Julius Valerius-, un crocodil sau un rinocer), ori ”taurelephas” (identificat de unii cu bivolul indian).
Despre odontotyrannus, un studiu destul de cuprinzător, în limba franceză, am găsit la http://perdrizet-doc.hiscant.univ-lorraine.fr/doc/APP_18_TAP-23.pdf

ianuarie 30, 2019

La răscruce de vânturi

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 9:45 pm

În țara noastră bătută de vânturi, acestea au foarte multe nume. Le-am întâlnit într-un articol (http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/V2524/pdf ): Alina Bursuc, ”Denumiri ale vânturilor din perspectiva proiectului ”Terminologia românească meteorologică (științific vs popular) a fenomenelor atmosferice. Studiu lingvistic”. O adevărată comoară, zic eu.

În cele ce urmează, câteva observații în legătură cu denumirile cu etimologie necunoscută (cf. autoarei): câinar, cornovel, mocran, moșoi, pislea, sfârtoană, sieș, șorlea, vocot, zăliște.

Mocran

Vânt din Crișana; articolul nu menționează direcția din care bate.
Probabil în legătură cu sl. mokrŭ „umed”.
Avem
”mócrotă (-te), s. f. – Umoare, secreție. Sl. mokrota, din mokrŭ „umed”. Sec. XVI, înv. Cf. moceră.” (Al. Ciorănescu, DER, dexonline.ro)

Moșoi

Cf. articolului, înseamnă ”alizee”; surprinzător, desigur, pentru că alizeele bat doar în zonele tropicale. Probabil un cuvânt împrumutat de marinari (?), dublet al lui ”muson” și influențat de ”moș”.

”monsoon: 1580s, „trade wind of the Indian Ocean,” from Dutch monssoen, from Portuguese monçao, from Arabic mawsim „time of year, appropriate season” (for a voyage, pilgrimage, etc.), from wasama „he marked.” ” (etymonline.com)

Sfârtoană

În Transilvania; înseamnă, cf. articolului, ”vânt, ploaie, zăpadă”.
”sfârtoánă, sfârtoáne, s.f. (reg.) 1. pală de vânt cu ploaie sau cu zăpadă. 2. (fig.) acces de furie.” (dexonline.ro, DAR(2002))

Este ciudată asemănarea cu ”furtună”, care după Ciorănescu provine din lat. fortūna, iar după DEX din ngr. furtúna. Alte corespondențe posibile ar fi cu ”vârtej”, cu interjecția ”sfâr”, ori cu sl. svirati ”whistle, blow”, din PIE su̯er-2 ”to hiss”.

Sieș

În Transilvania.
siéș s.n. (reg.) vânt aspru și uscat care suflă de obicei iarna.” (dexonline.ro, cf. DAR(2002))

E posibil să avem în acest cuvânt o rădăcină autohtonă, însemnând ”nordic”, din PIE seu̯i̯o- ”left” (omul care stă cu fața spre răsărit are nordul în stânga și sudul în dreapta); v. și articolul despre râul oltean Sâi, la https://hroderic.wordpress.com/2014/10/06/sai/  . Conexiunea semantică între ”nord” și ”stâng” este veche în limbile IE.

Alte soluții etimologice ar fi (?) magh. szeles ”windy”, ori -mai puțin probabil- sl. suha ”uscat”.

 

Vocot

În Transilvania.

vócot (-te), s. n. – Furtună. Origine necunoscută. Legătura cu mag. vak „orb”, acuz. vakot (Tiktin) nu este evidentă.” (dexonline.ro, DER)

Un cuvânt despre care am mai vorbit (https://hroderic.wordpress.com/2012/09/12/viscolul-in-care-dispare-s-si-doua-legi-fonetice/).

Alt posibil cuvânt autohton, poate din PIE *dhwek- „to blow” ( v.ind. dhūka- „vânt” , lit. dvãkas „respiraţie, miros, duhoare”).

 

Pislea

În Muntenia; bate dinspre sud.
Aici sunt desigur tentat să-l pun pe seama PIE peis-2 ”to blow” (>lat. spirare).

Desigur, trebuie prudență și în acest caz. Pislea este și nume de familie, întâlnit mai ales în Oltenia (cf. nume.ottomotor.ro).

 

Șorlea

În Transilvania; un vânt puternic, care bate dinspre răsărit.

”Șorlea” este întâlnit și ca antroponim și în toponimie.

Dacă denumirea vântului este arhaică, ar putea proveni din PIE k̂ēu̯ero- ”north wind” (lit. šiaurỹs).

Atrage atenția și asemănarea cu șorliță , cuvânt cu care, într-un fel sau altul, s-ar putea înrudi (v. https://hroderic.wordpress.com/2014/03/01/sorlita/)

 

Zăliște

ZĂLÍȘTE, zăliști, s. f. (Pop.) Direcția, bătaia vântului. – Et. nec.” (dexonline.ro, DEX 98)

Un radical zăl- ”vânt” ar putea proveni dintr-o limbă turcică (?), alta decât turca.

Din proto-turcicul *jẹl ”wind” provin kazahul  žel, tătarul  ǯil; magh. szél ‘wind’ provine din bulgara turcică, cf. starling.rinet.ru.

 

Câinar

În N-E Munteniei. Este echivalat în articol cu austrul și băltărețul, ceea ce este destul de neclar, pentru că băltărețul este (era) un vânt umed, iar austrul unul uscat.

câinár s.m. (pop.) vânt de miază-zi; austru, băltăreț.” (DAR (2002))

Înclin spre a doua variantă; un vânt uscat, nefast, ”câinos”, ca austrul vara:

AÚSTRU s. (MET.) (pop.) sărăcilă, traistă-goală, (reg.) vântul negru. (~ este numele unui vânt secetos.)” (dexonline.ro, cf. M. Seche)

E posibil, oare, să avem în acest cuvânt o ”amintire” a lat. canicula?

canicúlă sf [At: DA ms / Pl: ~le / E: fr canicule, lat canicula1 Perioadă în care steaua Sirius răsare și apune o dată cu soarele (22 iulie – 23 august). Căldură dogoritoare specifică zilelor calde de vară Si: arșiță, dogoare, zăduf, zăpușeală.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic, ed. a II-a)

 

Cornovel

Vânt dobrogean; bate dinspre sud. Mai există varianta

cornovál sms [At: BUD, P. P. 5 / E: nct] (Îrg) Vânt de miazăzi.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic, ed. a II-a)

Dacă direcția din care bate este de fapt sud-vest, ar putea corespunde cu ”Cornul Caprei”, nume de vânt și -interesant- în unele locuri nume al direcției spațiale SV (v. https://www.verticalonline.ro/monografia-comunei-baia-fier-4).

Terminația în -el ar putea indica un nume turcesc (tc. yel=vânt, Carael= Vântul Negru). Tot turcească ar putea fi și particula -ov(a)- (tc. ova ”câmpie”).

Am remarcat denumiri similare în toponimie, dar la mari distanțe: Cornova (Rep. Moldova), Kurnovo (Bulgaria, partea de V). Mai apropiat geografic este Kranevo, care a făcut parte din fostul județ Caliacra.

Tot în partea de sud a Dobrogei, în Bulgaria, se găsește Cărvuna (bg. Kavarna), care numai printr-o confuzie ar fi putut da naștere denumirii vântului.

 

decembrie 29, 2018

Sânvăsâi

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 11:00 pm

”Sânvăsâi, care a avut șansa să ocupe prima zi a anului, este prezentat în creațiile populare ca un tânăr care stă călare pe butoi, iubește, petrece, îndeamnă la păcat…” (Ion Ghinoiu, ”Zeii pastorali”)

Sânvăsâi -figură a mitologiei populare românești- are aici o destul de clară reprezentare bachică. Sărbătoarea Sf. Vasile i-a luat probabil locul unei sărbători precreștine a unui zeu identificabil -în linii mari- cu Dionysos.

E posibil ca și numele de Vasile/ Văsâi (lat. Basilius, care ar putea explica -după N.N. Constantinescu- antroponime românești ca Basu, Basa ș.a.) să coincidă întrucâtva cu numele vechii divinități, probabil altul decât Bacchus, Dionysos, latinul Liber (Pater) ori tracul Sabazios (a cărui asemănare cu ”Sânvăsâi” e totuși notabilă).
Este atestat, de exemplu, Bassareus ”a Thracian name for Dionysus, which derives from bassaris or „fox-skin”, which item was worn by his cultists in their mysteries” (https://en.wikipedia.org/wiki/Dionysus, după Erwin Rohde, ”Psyché”, p. 269).

După Hesychius, bassaris este numele lydian al vulpii (cf. William Drummond & Robert Walpole, ”Herculanensia” (1810)). Foarte probabil un epitet tabuizant al animalului; posibil un adj. coloristic din PIE bhā-1 ”to shine” ?

În Grecia antică, sărbătoarea Dionysia s-a ținut inițial în timpul iernii, la o dată apropiată de cea a lui ”Sânvăsâi”: ”The Dionysia was originally a rural festival in Eleutherae, Attica (Dionysia ta kat’ agrous – Διονύσια τὰ κατ’ ἀγρούς), probably celebrating the cultivation of vines. It was probably a very ancient festival, perhaps not originally associated with Dionysus. This „rural Dionysia” was held during the winter, in the month of Poseideon (the month straddling the winter solstice, i.e., Dec.-Jan.)” (https://en.wikipedia.org/wiki/Dionysia)

decembrie 9, 2018

Ghilotei

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 8:39 pm

ghilotei sn [At: ȘEZ. V, 74 / Pl: ~e / E: nct] (Reg) Lemn cu noduri.” (”Micul dicționar academic”, 2002, cf. dexonline.ro)

Posibil din bilă (reg. ghilă):

BÍLĂ3, bile, s. f. Trunchi subțire (întreg sau scurtat) de arbore, în special de brad, întrebuințat în construcții în formă brută sau prelucrată. Pădurarii taie brazii… și fac din ei bușteni și bile. ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. – Variantă: (regional) ghílă (DUNĂREANU, CH. 48) s. f.”  (”Dicționarul limbii romîne literare contemporane”, dexonline.ro)

 

Aceasta nu explică însă sensul de ”lemn cu noduri”. Un radical ghil- ”nod” (?) ar aminti

gălămóz și golomóz (Mold. Trans.) și glomóz (Bucov.) n., pl. oaze saŭ urĭ (ceh. hlemýžd, melc [Bern. 1, 303], rudă cu lat. glomus, ghem [Wld.]. Cp. și cu glomotoc, gămălie, chilimoț și gălămoz 2). Gogoloș, mototol (de hîrtie, de bumbac, de mĭez de pîne ș. a.). Chilimoț, boț. Gunoĭ. S. m., pl. jĭ. O plantă graminee sălbatică (dáctylis glomerata). – Și gălămoț, golomăț, golomoț, gomoloț În vest golomoz, boț, bulz: un golomoz de mămăligă (Lung. Univ. 9 Dec. 1929, 3, 1). În Tut. golomoz, în Suc. gilmoază (f., pl. e), gunoĭ, băligar.” (Scriban, dexonline.ro)

Aceste cuvinte ar putea fi legate cumva de lat. galla ”oak-apple, gall-nut” (latinlexicon.org), ”gall, lump on plant” (etymonline.com), ori de rădăcina PIE *gaul- ”ball, swelling” (starling.rinet.ru), din care provin v.ind. gulma- m. `cluster, clump; glandular enlargement in the abdomen; spleen’ (corespondența cu rom. gâlmă e remarcată de Scriban), pol. gula „bump, protuberance, knob”.

Pagina următoare »