Istoriile lui Roderick

Septembrie 21, 2017

Coada șoricelului?

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 5:45 pm

Mi-e încă greu să pricep de ce această plantă atât de comună poartă acest nume. Orice parte a plantei (Achillea millefolium) aș vizualiza, nu prea seamănă cu o coadă de șoarece, dacă e vorba de șoarecele obișnuit, de casă, Mus musculus. Interesant e că în alte limbi aceeași plantă e ”coada mâței” (în spaniolă ”rabo de gato”), ceea ce pare mai aproape de înfățișarea ei.

Am putea să ne gândim la alt șoarece, unul cu coada stufoasă. Poate vreun pârș (cf. ”șoarece-alunar”, specia Muscardinus avellanarius). O coadă foarte interesantă, cu pămătuf în vârf, au două specii de jerboa (Dipus sagitta și Stylodipus telum); rozătoarele, întâlnite în prezent în Ucraina, ar fi putut foarte bine să existe până nu demult și în Moldova ori în zona de stepă a României.

Diminutivul șoricel ar putea să indice faptul că e vorba de o altă specie, mai mică decât șoarecele obișnuit. N-am găsit însă niciun rozător de la noi mai mic decât un șoarece și care să aibă și coada stufoasă ori cu smoc în vârf. Șoarecele pitic, Micromys minutus, are o coadă ca toți șoarecii. P.d.a.p., s-ar putea ca diminutivarea să nu fie relevantă, întrucât o altă denumire a plantei este ”coada-hârțului” (reg. bănățean hârț- șoarece, guzgan, șobolan, din magh. heréc).

O altă posibilitate (infirmată întrucâtva de existența sinonimului ”coada-hârțului”) este ca șoricelul să reprezinte de fapt o confuzie. Coada-șoricelului se mai numește sorocină; e posibilă oare o confuzie între un cuvânt din familia lui soroc și unul din familia lui șoarece?
Sorocină e un foarte probabil derivat al lui soroc, care în acest caz ar putea avea înțelesul specific de menstruație; planta este hemostatică și analgezică, fiind folosită tradițional în tratarea ”problemelor feminine” (v. aici).

Șoricel ar putea fi și o boală pe care o tratează (??) planta, rămânând de analizat această posibilitate:

ȘORICÉL, șoricei, s. m. 1. Diminutiv al lui șoarece; șoricuț. 2. (Pop.) Boală a vitelor care se manifestă prin umflături mari sub piele. – Șoarece + suf. -el.” (dexonline.ro, DEX 98)

Coada-șoricelului -interesant- este și un repelent folosit pe alocuri împotriva șoarecilor (căutați cu google rețeta ”Yarrow Mouse Repellent” :) ).

*

O plantă de origine americană, Erigeron canadensis,  (engl. horseweed, fleabane, coltstail, marestail, rom. bătrâniș), des întâlnită azi la noi, poartă și nume ca steluța-șoricelului și șoricel.

bătrâníș sm [At: PANȚU, Pl. / E: bătrân + –] Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze lanceolate și flori albastre sau liliachii, cultivată ca plantă ornamentală Si: (reg) buruiană-de-dalac, coada-vacii, coada-lupului, cruguliță, măturică, spirince, steluță, steluța-șoricelului, struța-mirelui, șoricel (Erigeron canadensis).” (dexonline.ro, MDA 2010)

Între alte utilizări terapeutice ale plantei a existat -nu știu dacă și la noi- aceea împotriva durerilor menstruale (un punct comun cu coada-șoricelului; v. https://bodygeek.ro/coada-lupului-conyza-canadensis-planta-medicinala).

Numele de steluța-șoricelului nu pare să fie legat de anatomia animalului (desigur, nu e un caz singular; cf. strugurii-ursului, mărul-lupului ș.a.). Mai există o ”steluța-fetei” (Stellaria media, răcovină; cf. poate unei denumiri spaniole, ”la dama”).

Mi-a mai atras atenția denumirea de ”măturică”; dacă am fi moștenit lat. syrus, syrī  ”a broom, besom” (latinlexicon.org), *suricel ar putea însemna chiar ”măturică”, o sinonimie perfectă. Iar *suricel ar fi ușor de confundat cu ”șoricel”.

Una din denumirile acestei buruieni emigrate la noi apare cu etimologie necunoscută în dicționarul lui Al. Ciorănescu:

spirínce s. f. – Plantă (Erigeron canadiense). Origine necunoscută.” (dexonline.ro, DER)

Oarecum similar cu magh. seprence, numele aceleiași plante, care ar putea fi împrumutat din română sau dintr-o sursă comună.
Ar putea fi legat de spirală (cf. lat. spīra, gr. σπεῖρα, PIE sper-3 ”to turn, wind”), ținând cont de dispunerea frunzelor pe tulpină:
”They grow in an alternate spiral up the stem and the lower ones wither early.” (https://en.wikipedia.org/wiki/Erigeron_canadensis)

Anunțuri

Septembrie 18, 2017

Mihuș

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 12:00 pm

O denumire a pârșului mare (Glis glis), pe care am întâlnit-o doar pe www (http://www.zooland.ro/parsul-mare-glis-glis-1825, http://www.e-pets.ro/articole/parsii-somnorosii-dumbravelor).
Conexiunea firească este gr. μύωξος (mýoxos) ”pârș”, care a dat și vechea den. științifică a genului (Myoxus). Să fie mihuș un împrumut din greacă (*miuș)? și cât de vechi? Să fie doar coradical cu gr. μύωξος (PIE mūs ”mouse”, cf. alb. mī ”șoarece”)?

Mihuș apare ca patronim în partea de nord a țării (Sălaj-Maramureș, cf. nume.ottomotor.ro), fiind însă probabil un derivat al numelui Mihail.

Septembrie 17, 2017

Porci de Orhei

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 8:19 am

O rasă americană de porci, numită ”Mulefoot Hog”, prezintă o caracteristică remarcabilă: copita animalelor este nedespicată, de unde și numele atribuit.

”The most distinctive feature of the American Mulefoot hog is the solid hoof which resembles that of a mule. Pigs with solid hooves (also called syndactylism) have attracted the interest of many writers over the centuries, including Aristotle and Darwin. Yet of all the mulefooted hogs described, the American Mulefoot is the only documented population with a breed standard and a long history of agricultural use.” (http://www.ansi.okstate.edu/breeds/swine/mulefoot/index.html/)

”The origin of the Mulefoot is unclear, and many theories have arisen about its links with mulefooted stocks in Asia and Europe. The breed is more likely to have descended from the Spanish hogs brought to the Americas beginning in the 1500s.” (https://livestockconservancy.org/index.php/heritage/internal/mulefoot)

O asemenea rasă a existat și în Moldova medievală, în ținutul Orheiului, fiind menționată în ”Descrierea Moldovei” a lui Dimitrie Cantemir:
”Râmătorii în ținutul Orheiului la satul Tohatin, între apele Ichilul și Răuțul, nu sunt cu copitele despicate, ci întregi și mai ca și la cai și râmătoarele care le aduc acolo din alte părți, al treilea an încă fată prăsilă asemenea cu copitele întregi și aceasta nu se întâmplă numai celor domestici, ci și celor sălbatici cari se plodesc mulțime prin stuhurile ce sunt pre lângă Nistru.” (Wikisource)

E posibil ca această caracteristică genetică unică să fi supraviețuit măcar în cadrul populațiilor sălbatice de porci (mistreți) din zonă, care au produs cândva, desigur, hibrizi cu cei domestici (sau domestici evadați).
Mai ales că, după mărturia lui Dimitrie Cantemir, gena ”copitei întregi” pare dominantă.

Septembrie 14, 2017

Cal falcău

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 8:59 pm

”falcắu, adj. – (reg.) (ref. la cai) Iute, ager, precum șoimul; cu mențiunea falcău „șoim” (Antologie, 1980). – Din germ. Falke „șoim; (fig.) privire ascuțită” (Țurcanu).” (dexonline.ro, DRAM (D.Ștef) )

În DER (Al. Ciorănescu), falcău apare cu sensul de ”lăudăros” (der. din falcă).

”fălcău, fălcăi, s.m. (reg.) 1. om cu fălcile mari. 2. om care se fălește.” (dexonline.ro, DAR(2002))

E posibil ca sensul originar al lui ”cal falcău” să fi fost de fapt cel de  ”cal tare în gură” (engl. ”hard mouthed horse”), cf. falcă. Un asemenea cal e greu de strunit și de controlat, pentru că reacționează mai puțin la presiunea exercitată de zăbală.
Calitatea calului de a fi ”tare în gură” este asociată cu nesupunerea, dar și cu iuțeala într-un proverb românesc:
”Pe calul cel mai iute și mai tare în gura, nimic alt îl supune, decât frâul și zăbalele.”

Tehnicile moderne de dresaj cabalin au abandonat cu totul această viziune (v. http://www.horsechannel.com/horse-training/hard-mouth-horse-17266.aspx).
De reținut și în sens figurat:
”The first thing to consider is that the horse is only half of the equation. If we are hard with our hands the horse has no choice but to become used to too much pressure on his mouth. This will not only hurt his mouth but it will dull his mind. For example, if you always pull with all your might to make your horse stop you will teach him that anything less does not mean stop.” (https://www.horsejournals.com/hard-mouth-or-hard-mind)

Să fi moștenit româna -în vreun regionalism- lat. falcō, falcōnis ”șoim”? (>rom. *fălcoane?)
Rămâne de văzut. E posibil ca urme ale sale să existe în antroponimie (olt. Fălcan?).

Septembrie 7, 2017

Coroabă (cartof)

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 1:56 pm

coroábă, coroábe, s.f. (reg.) 1. fruct al unui mărăcine; porumbă, porumbea. 2. plantă ierboasă, păroasă, cu flori mari, albastre-violacee; busuioc-de-pădure, iarbă-neagră. 3. busuioc sălbatic. 4. cartof.”  (dexonline.ro, DAR(2002))

scoroámbă f., pl. e (cp. cu lat. columba, porumb, pin aluz. la coloare, și cu ngr. korómilon, măr pădureț. V. avramă). Vest. Porumbă, fruct de porumb (prun). – Și coroa(m)bă.” (Scriban, dexonline.ro)

Culoarea albastră-violacee a florilor busuiocului de pădure (Origanum vulgare, sovârf, oregano), ca și a celor de busuioc sălbatic (Prunella vulgaris) ar putea fi, ca și în cazul porumbelelor (fructele porumbarului, Prunus spinosa), la originea denumirii de coroa(m)bă (din lat. columba).
Interesant este că aceeași culoare ”porumbie” o au florile cartofului roșu cultivat la noi:

cartof floare

(imaginea: Wikimedia, domeniul public)

E totuși straniu ca o denumire a cartofului să aibă la bază florile sale și nu tuberculii. Doar nobilii din Franța și Germania, pe la începutul carierei europene a cartofului, au apreciat mai mult florile și mai puțin sau deloc gustul grosier al părții comestibile. Iar fructele porumbarului sunt parcă prea mici față de cartof pentru a fi comparate cu el; ar fi fost la îndemână mărul (care dealtfel înseamnă și cartof, cf. și fr. pomme-de-terre).

În prima descriere europeană a cartofilor, ”Cronica despre Peru” (Sevilla,1553), ei sunt prezentați ca ”un soi deosebit de alune de pământ”. (cf. A. Băltărețu, ”Fructele pământului”, Ed. Albatros).
O altă denumire românească a cartofului este cea de ”alună” (sau alună-de-pământ, în Transilvania); dimensiunile alunelor de pădure sunt mici față de cartof, însă de data aceasta culoarea este asemănătoare.
Coroabă ar putea fi cf. gr. κάρυο ”nucă” (din PIE *kar- ”hazel; hazel-, earth-nut”, cf. starling.rinet.ru). Româna putea moșteni de ex. lat. caryon, caryī ”a nut” (latinlexicon.org), din gr. κάρυον.
Sufixul ar putea fi expresiv, ca în ”zgârcioabă” (din ”zgârcit”).

Dintre denumirile cartofului mai atrage atenția aceea de curulă, amintind (?) v.gr. κόρυλος ”alun”, lat. corulus/corylus.

O oarecare asemănare există între coroabă și germ. Kohlrabi ”gulie” (în Trans. calarabă, din mag. kalarábi), dar apropierea semantică este prea vagă.

Ngr. korómilon ”măr pădureț” -pe care Scriban îl pune în legătură cu ”coroabă”- este cf. wiktionarului un împrumut din alb. kumbull (care tot cf. wiktionarului reflectă PIE gem- ”to grab, grip; be full”; după V. Orel, însă, originea lui este greacă, κοκκύμελον, iar după alții latină, *columbula).

Cele mai multe și mai comune denumiri ale cartofului sunt desigur ”de import”, ca și planta. Întâlnim totuși și nume regionale de origine latină, precum alună, măr, nap, oupoamă-de-pământ. Nu e exclus ca unele denumiri să ascundă surprize etimologice.

August 27, 2017

Murea-pădurii

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 2:18 pm

O denumire a plantei Lathraea squamaria, altfel numită și mama-pădurii:

”Mama-Pădurii (Lathraea squamaria) = (reg.) șerpariță, buricul-pământului, cucuruz-de-pădure, floarea-șarpelui, iarba-șarpelui, murea-pădurilor.” (dexonline.ro, Dicționar de sinonime (2002))

Să fie ”mure” un sinonim pentru ”mamă”/”mumă”? Nu întru totul exclus, dar foarte improbabil. Cel puțin rotacizarea lui m intervocalic mi se pare imposibilă.
Întâlnim regional ”mure” (la singular) cu sensul de ”morcov”; probabil un împrumut dintr-un dialect german (săsesc?), cf. germ. Möhre ”morcov” (cuvânt cu aceeași origine PIE ca și bg. morkov, mrk- ”edible root, carrot”), dată fiind și prezența cuvântului în Transilvania sudică:

”MÓRCOV s. (BOT.; Daucus carota sativa) (prin Transilv.) moroc, (prin sudul Transilv.) mure.” (dexonline.ro, Dicționar de sinonime (2002))

În medicina tradițională, important era rizomul acestei plante parazite, folosit pentru efectele lui sedative (http://www.selene.ro/articole/alte-specii-scrophulariaceae). Conform unei observații găsite pe net (http://mitocudragomirneirangerjunior.blogspot.ro/2012_04_30_archive.html), florile plantei ”miros a ridiche”, fapt care face plauzibilă asocierea ei cu rădăcinoase cum e și morcovul.

Ținând cont că Muma Pădurii nu este în general un personaj pozitiv al basmelor, mure(a) ar putea fi cf. muroi/moroi, după DEX din sl. mora ”vrăjitoare”, PIE mer-5merǝ- ”to rub, wipe; to pack, rob” (Pokorny).

Nu e exclus ca murea (pădurilor) să fie un termen autohton din PIE mo[u]-lo- : mū-lo-   ”root, plant”, cf. v.ind. mū́la- `root (of any plant or tree)’, gr.  μω̃λυ ”o plantă magică, miraculoasă”, (arcad.) ”Allium nigrum”. Posibil și pentru mure ”morcov”, mai probabil fiind însă un împrumut germanic.

D.p.d.v. semantic nu sunt potrivite ca etimoane cuvinte latine ca: murra, murrae ”a plant, called also, sweet – cicely”, murrha, murrhae ”the myrrh-tree, an Arabian tree, of which myrrh was the sap”, murreus ”like myrrh, of the color of myrrh, yellowish”, murra, murrae ”a stone of which costly vessels, were made”, mōrum ”a mulberry, a blackberry”(=rom. mur), mōra, mōrae ”a foolish woman” (PIE mō[u]-ro- : mū-ro- ”stupid, crazy” -Pokorny), mūs, mūris ”a mouse” ș.a. (definițiile- cf. Lewis & Short, latinlexicon.org).
O (foarte vag) posibilă conexiune ar fi cu lat. mūrex, mūricis ”the purple dye, purple (from the juice of the purple-fish)”, aceasta fiind și culoarea florilor de murea-pădurilor.
De asemenea, atrage atenția lat. amylum, amylī ”starch” (> rom. *amure); cf. descrierii din articolul https://de.wikipedia.org/wiki/Gew%C3%B6hnliche_Schuppenwurz: ”the German name derives from the fleshy, whitish, starchy storage sheds on the rhizome”.

Lat. mōrion, mōriī ”a narcotic plant, nightshade, also called strychnus”, ”the male mandrake” (latinlexicon.org) ar putea da rom. *mure. Nu e exclus ca numele să fi trecut de la o plantă la alta, existând o sinonimie aproximativă între ”doamna-codrului” (mătrăguna) și ”mama-pădurii” (Lathraea squamaria, șerpariță, mure).
(art. modificat cu comentariul meu de la nr. 4)

August 19, 2017

Drăgănele

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 2:13 pm

”DRĂGĂNÉLE s. f. pl. I. (Pop.) Grații, nuri, farmec. II. Varietate de cireșe pietroase. – Din scr. draganela, draganlija.” (DEX 98, dexonline.ro)

”DRĂGĂNÉLE s. f. pl. 1. (Popular) Farmec, grații, nuri. Numai cît tu, fa Călino, fiindcă, drăgăliță-doamne, ești nevasta lui Drăgan, apoi ai prea multe drăgănele, încît ai de unde irosi și pe dealuri. HOGAȘ, M. N. 213. Rămîne încremenit de mîndrețele și drăgănelele ei. SEVASTOS, la TDRG. 2. Varietate de cireșe pietroase, cu gust dulce, plăcut. Clasicele noastre drăgănele pietroase de Pitești, rumene pe o parte, aurii pe alta. CARAGIALE, S. U. 93. ◊ (Metaforic) [Fata] are sîn rotunjit de drăgănele. DELAVRANCEA, S. 15. Dac-ai ști, dac-ai cunoaște Dragostea de und’ se naște ! De la gîtul cu mărgele, De la sîn cu drăgănele. TEODORESCU, P. P. 301. ◊ (Adjectival) Cireșe drăgănele. ♦ Fig. Culoarea trandafirie din obraji. Ș-apoi, frate, mai avea Pe guriță-o floricea, Și-n guriță mărgărele, Și pe față-i drăgănele. ALECSANDRI, P. I 92.” (DLRLC, dexonline.ro)

Drăgănele ”rumene pe o parte, aurii pe alta”; o descriere oarecum similară o are și soiul (sârbesc?) Draganlija: ”Draganlija, pola bela pola crvena trešnja” (Bogoslav Šulek, citat pe un forum -http://poljoinfo.com/printthread.php?t=1372&pp=20&page=13).

După Scriban, la originea cuvântului este slavul drag. După Petar Skok, însă, draganlija este un cuvânt cu origine romanică (dalmată), din lat. duracmus (= durus + acinus, înrudit deci cu fr. duracine ”pêche dont la chair a une certaine dureté”). Mai jos, explicația detaliată, pe care am putut să o preiau doar ca imagine din dicționarul său etimologic (https://archive.org/details/EtimologijskiRjecnikHrvatskogaIliSrpskogaJezika):

Așadar numele soiului de cireșe (probabil și soiul) și-ar avea originea în Dalmația, de unde a ajuns -prin Serbia- și la noi; un fapt care trebuie totuși verificat istoric.

Interesant e că în limba română numele drăgănelelor este legat clar nu de consistența tare a fructului, ci de culoarea lui; drăgănele sunt roșeața din obraji și cireșele roșii pe o parte, ca și când ar fi ”îmbujorate”. Cu acest semantism e posibil, cred, să fie un termen arhaic, preromanic, poate din PIE *derw- ”rush, eczema” (starling.rinet.ru; lit. dedervinē̃  ”erupție cutanată”)/ der- ”to cut, split, skin” (Pokorny; ags. tiergan ”tease, irritate”).

Sensul de ”fruct tare, pietros” s-ar fi putut dezvolta de la PIE dherebh- ”to harden” (Pokorny), ori dher-2 ”to hold, support” (Pokorny; ON  drengr `thick stick, pillar’).

Originea cea mai probabilă ar fi însă -cred- PIE *dherg(h)en- ” a k. of tree (cornel, sloe)” (starling.rinet.ru; OIr draigen ”’sloe thorn; wild pear tree”)/ dheregh- ”thorn?” (Pokorny; v.ind. drākṣā  ”struguri”, let. driǵenes ”măselariță”).

Iulie 21, 2017

Thagimasades

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 8:52 pm

Thagimasades sau Thamimasades, numele unei divinități scite identificate de Herodot cu zeul grec Poseidon.

”(Θαγιμασάδης/Thagimasádēs, also Θαγιμασάδας/Thagimasádas). Presumed ancestor and protector of the ‘Royal’ Scythae (Scythae II.); they alone worshipped T. as a horse and water deity, which was identified with the Greek Poseidon (Hdt. 4,59).” (http://referenceworks.brillonline.com/entries/brill-s-new-pauly/thagimasades-e1206160, după S. S. Bessonova, ”Religioznye predstavlenija skifov”, 1983)

”The gods whom they propitiate by worship are these only:—Hestia most of all, then Zeus and the Earth, supposing that Earth is the wife of Zeus, and after these Apollo, and Aphrodite Urania, and Heracles, and Ares. Of these all the Scythians have the worship established, and the so-called Royal Scythians sacrifice also to Poseidon. Now Hestia is called in Scythian Tabiti, and Zeus, being most rightly named in my opinion, is called Papaios, and Earth Api, and Apollo Oitosyros, and Aphrodite Urania is called Argimpasa, and Poseidon Thagimasidas. It is not their custom however to make images, altars or temples to any except Ares, but to him it is their custom to make them.” (Herodot, Istorii, Cartea a IV-a, în traducerea engleză a lui George Campbell Macaulay, Wikisource)

”They worship only the following gods, namely, Vesta, whom they reverence beyond all the rest, Jupiter, and Tellus, whom they consider to be the wife of Jupiter; and after these Apollo, Celestial Venus, Hercules, and Mars. These gods are worshipped by the whole nation: the Royal Scythians offer sacrifice likewise to Neptune. In the Scythic tongue Vesta is called Tabiti, Jupiter (very properly, in my judgment) Papaeus, Tellus Apia, Apollo Oetosyrus, Celestial Venus Artimpasa, and Neptune Thamimasadas. They use no images, altars, or temples, except in the worship of Mars; but in his worship they do use them.” (Herodot, Istorii, Cartea a IV-a, în traducerea engleză a lui George Rawlinson)

Cultul sacrificial al lui Thagimasades există deci doar la sciții regali. Poate fi divinitatea străveche, tutelară a tribului -cum se afirmă mai sus-, ori importanța sa poate fi datorată prezenței mării ca ”vecin” al teritoriilor sciților regali. Din acest din urmă punct de vedere, nu e exclus să fie de fapt o divinitate străină adăugată panteonului scitic. Totuși denumirea zeului este scitică, corespunzând cu Octamasades, numele unui cunoscut rege scit.
Formantul -masades apare deci în numele unui rege și al unui zeu. Să fie, oare, în legătură cu massa- din ”Massagetai”? Ar corespunde (?) cu avest. mas- ”long”, OPers. maɵišta- ”the highest” (PIE māk̂- ”long, slender”); ori din PIE mē-4 ”big, important”, mē-3 ”to measure”…

Primul formant, Thagi-/Thami- pare și mai obscur. Ce sunet inițial transcrie oare grecescul Θ (Th-)? De exemplu, în cazul unor nume persane poate fi č.
În ce calitate a fost identificat de Herodot cu Poseidon? Posibil ca zeu al mării (vecinătatea sciților regali cu Marea Neagră și Marea Azov face foarte probabilă existența unei importante divinități marine). Cercetătorii vorbesc despre Thagimasades ca zeu al cailor, atribut pe care la origini îl avea Poseidon. De asemenea, Poseidon e asociat cutremurelor de pământ, iar zona Mării Negre nu e lipsită de activitate seismică.

Făcând o paralelă cu o evoluție semantică în unele limbi turcice (vorbite în general de popoare de stepă care au ocupat teritorii unde locuiau cândva sciții), observăm că denumiri ale mării -ciuvașul tinĕs, magh. tenger, posibil și turcul deniz- sunt înrudite cu numele zeului celest, Tengri  (proto-altaic *t`aŋgiri ”oath, God”). Marea a fost asemuită cerului. Nu e exclus ca Thagimasades/ Thamimasades să fi fost tot un zeu celest la origini, deci un ”mare zeu” care a devenit și zeu al mării. În general vorbind, numele zeului ar putea să nu reflecte atributele sale ”marine” ori ”acvatice”.

E important să remarcăm că Thagimasades nu este cel mai important zeu al sciților regali, ci doar la ei i se acordă onoruri similare cu ale altor zei. 

Dacă sunetul notat Θ- provine î.a.c. dintr-un IE t- (cf. osset. thayun din PIE *tā- ”to melt”?), Thagi- ar putea reflecta PIE tāg- ”to put in order” (gr. τᾱγός ”lider, comandant”; din neogreacă avem ”tagmă”). Ori PIE tegu- ”thick” (originea acestui cuv. englez). Ori, în legătură cu apa,  teng-1 ” to soak, wet” (gr. τέγγω ”wetted, moisted”),  tā- ”to melt”.

Dacă Θ- este IE kʷ (cf. PIE *kʷekʷl-o- ”wheel” > avest. čaxra- ?) , Thagi-/Thami- ar putea fi legat de v.ind. kām ”apă”, după Pokorny posibil din akʷā- ”water, river”, ca și dacicul koadama. Nu e exclusă aici legătura dintre acest Thagi- și (presupusul) dac Kaga ”sacru”, consoanele inițiale putând reflecta același IE kʷ.

Forma Thamimasades amintește (deși e prea mult spus) și de Tomis. Poate PIE tem(ǝ)- ”dark” a dat un adjectiv coloristic care a denumit apoi marea (zisă Neagră; cf. iranicul *axšaina- “dark colored”, avest. axšaēna-).

Iulie 20, 2017

Negea

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 3:44 pm

negeá, negéle, s.f. (reg.) fată.” (dexonline.ro, DAR(2002))

În absența oricăror alte informații (etimologie? regiunea în care este atestat?) voi încerca să trec în revistă câteva etimologii posibile, nu în ordinea probabilității lor, ci a preferințelor mele.

1. Un cuvânt autohton? Este încurajatoare existența (foarte probabil) autohtonului argea, care are aceeași terminație.

Pentru negea, o origine posibilă ar fi PIE maghos, -ā ”young” (Pokorny), cf. ags. mægeþ (engl. maid) ș.a.
N în loc de m inițial poate cf. nalbă din lat. malva. Forma inițială a cuvântului -posibil *nagea sau *năgea.

O altă perspectivă o oferă sanscr. nagna ”naked, new, desolate, desert, bare, nude, girl before menstruation”. Toate sensurile sunt dezvoltate probabil de la PIE nogʷ- ”naked”

Altă posibilități ar fi aici neu̯os, -i̯os ”new” și PIE *merg- ”girl” (lit. dial. mer̃gē ”țărăncuță, fată provenind din pătura inferioară”), dispariția lui r fiind însă î.a.c. problematică.

2. Un împrumut din goticul niɵjō `kinswoman’ (proto-germ. *níɵja-z, *níɵjōn ”relation”, PIE *nit- ”own, related” -starling.rinet.ru)

3. Un cuvânt moștenit dintr-un termen necunoscut din latina populară, cf. sp. niño, ital. nino.

4. Un slavism vechi, cf. Neagu ” scurtare din srb. blg. Neago/mir, slav < sl. нѣгa „curatio infantis”, „alintare” (Mikl; în Lex, Paleosl., „ευφροσύνη, voluptas”) pt. f. Neaga” (dexonline.ro, Dicționar Onomastic, 1963)

5. Un derivat din neg ”verucă” (lat. naevus). Nu e exclus un termen ironic de alint, cum sunt atâtea altele.

6. Cuv. moștenit din lat. agnicellus ”mielușel”.

Prezența lui g în loc de c este cf. cu funigel din lat. *fŭnicĕllus (Ciorănescu)

funigél (funigéi), s. m.1. Fir de pînză de păianjen care plutește liber în aer. – 2. Piesă de la războiul de țesut pe care se întind firele. Lat. *fŭnicĕllus,dim. de la fŭnis „funie”. Semantismul primei accepții se explică, întrucît este vorba de fire (cf. numele său francez, fil de la Vierge sau filandre). După ipoteza lui Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 67; Pușcariu 674; DAR; și Rosetti, Rhotacisme, 20, din lat. *fŭlĭgĕlla, dim. de la fŭlῑgo „funingine”, care nu pare posibil sub aspect semantic. Cel de al doilea sens, rar, apare numai în dicționarul lui Scriban. Pentru trecerea cg, cf. formicarom. dial., mr., megl. furnigă.” (dexonline.ro, DER)

Avem lat. agnellus > rom. miel (mniel, niel), deci lat. agnicellus > rom. *miegel, *niegel, a cărui formă feminină ar fi *niegea > (?) negea.

(Articol modificat -cu ipoteza 6- la 20.07.2017, orele 23 :) )

Iulie 11, 2017

Sanpaeus și alte pâraie dobrogene

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 8:29 pm

O inscripție din vremea împăratului Traian -descoperită de Vasile Pârvan în 1914- menționează câteva nume ale unor râuri (sau pâraie) dobrogene care mărginesc domeniul cetății Histria; e vorba de Horothesia (hotărnicia) legatului Manius Laberius Maximus (100-102 p.Chr.).
Redau textul ei în română, așa cum apare în articolul ”Horothesia Histriei, un „dosar” istoric”, de Florian Olteanu și Lucian Amon (http://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2008/RSJ1/17OlteanuAmon.pdf):

”Hotarele histrienilor le-am statornicit precum urmează: … Peuce, lacul Halmyris, începând cu teritoriul (?) … argamensilor, de-aici de-a lungul creștetului … până la confluența râurilor Picusculus și Gabranus, apoi de la gura râului Gabranus până la izvoarele acestuia, de aici … pe lângă râul Sanpaeus către râul Turgiculus … de la râul Calabaeus (către mare ?,) aproximativ 517 mii de pași…”

În articolul ”Contribuție la cunoașterea romanității vest-pontice. Studiu de caz: Histria” (https://revistapontica.files.wordpress.com/2011/09/pontica-43-pag-25-33.pdf), Alexandru Suceveanu scrie:
”Trecând acum la a doua parte a analizei noastre, anume aceea a teritoriului cetăţii, primul lucru care se cuvine remarcat cu privire la administraţie este că limitele acestuia erau fixate pe cursurile unor pâraie ale căror nume sunt fie de origine traco-getică (Gabranus, Sanpaeus, Calabaeus), fie curat romane (Picusculus, Turgiculus).”

În opinia mea Sanpaeus este un hidronim scitic, ușor de corelat cu Exampaeus, afluent al Bugului, menționat de Herodot, un izvor sau pârâu cu apă amară:

””Here, then, the Hypanis rises; for five days’ journey its waters are shallow and still sweet; after that for four days’ journey seaward it is amazingly bitter, for a spring runs into it so bitter that although its volume is small its admixture taints the Hypanis, one of the few great rivers of the world. This spring is on the border between the farming Scythians and the Alazones; the name of it and of the place where it rises is in Scythian Exampaeus; in the Greek tongue, Sacred Ways.” ( Herodot, Istorii, http://www.perseus.tufts.edu)

Hidronimul Exampaeus, pe care Herodot îl redă în greacă drept ”Calea Sacră”, nu a fost încă explicat suficient:

”The Greek is probably not a translation of the Scythian word, which may be connected with the Indo-European pani peni== “water.” (Schafarik, Slav. Alt. vol. i. pp. 284. 505.) Potocki (Voyage dans les Steps D’Astrakhan et du Caucase, [p. 1.889]vol. i. pp. 158. 186) places this district between the Boy and the Dnieper, and identifies the spring of bitter water, of which Herodotus (4.81) speaks with the Sinaja-woda, which falls into the Bog, at the village of Bogopol.” (www.perseus.tufts.edu)

Pe un grup yahoo am găsit citată o explicație a lingvistului Oleg Trubachev, plus o informație toponimică; probabil că autorul este de bună credință:

”O.Trubachev suggests an Indic etymology for Exampaeus :
a- negative particle
ksama- (s with a dot) – suitable
payas – water, fluid
„unusable water” – a god name for a bitter spring which spoils water in
Hypanis.
BTW this area is called now in Ukrainian ‘Mertvovod’ – ‘Dead Waters’.”

(https://beta.groups.yahoo.com/neo/groups/cybalist/conversations/messages/12023 )

*Pentru mai mult, vezi comentariile legate de comentariul 3 la https://hroderic.wordpress.com/2014/05/02/dave-dacice-si-antroponime

Exampaios și Sanpaeus/Sanpaios ar dovedi existența unui formant hidronimic scitic, -paios.
Acesta provine deci din PIE pō(i)-2 ”to drink” (Pokorny), cf. sanscr. payas ”water”.

San- (din Sanpaios) ar putea reflecta (?) PIE  sāno-s ”healthy” (lat. sanus), ori sā- ”satiated”; î.a.c. Sanpaios ar însemna ”apa bună (de băut)” sau ”apa sănătoasă/vindecătoare”. (Nu e sigur însă, cred, că PIE s- ar fi dat în scită (?) s/š). 

O alternativă ar fi PIE k’en „empty, puny” (Pokorny), cf. arm. sin, gr. kenó- ”empty, vane”, Sanpaios putând însemna în această ipoteză ”pârâul sec (=gol)”.

Gabranus este după I.I. Russu (”Limba traco-dacilor”) un hidronim tracic, provenind probabil din PIE *gʷebh- „a cufunda”. (Dacă Gabranus s-ar fi păstrat în română, ar fi devenit poate *Găuran, ceea ce sună parcă familiar. Mai probabil e o coincidență.)

Calabaeus nu apare în lucrarea lui Russu (și nici Sanpaeus; să le fi considerat savantul cuvinte străine, non-tracice?). Ar putea proveni (?) din PIE kel-5 ”to drive, force to move quickly”, cf. alb. gheg qil ”carry”, lat. celeber, -bris ”powered, animated”; alternativ, un adj. coloristic poate din kel-4kāl- ”a k. of dark/light spot” (lat. cālīgo ”fog, darkness”).

Aș exclude PIE k̂olǝmā ”stalk; reed” în virtutea faptului că limba geților ar trebui să aibă mai degrabă caractere satem (deși alternanța b/m este dovedită în limbi tracice; *salaba =gr. kálamos ”stuf” ar fi plauzibil).

Pagina următoare »