Istoriile lui Roderick

Aprilie 22, 2018

Cucul-cioară

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 10:58 pm

În Micul Dicționar Academic, ed. a II-a, 2010, la definiția cuvântului ”cuc” apare compusul cuc-de-iarnă, însemnând cioară (v. dexonline.ro).
Probabil o supraviețuire oarecum surprinzătoare a lat. cucus ”stăncuță” (latinlexicon.org).

Reclame

Aprilie 3, 2018

Lycaon

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 10:01 pm

”lighioánă (lighioáne), s. f. – Bestie, animal, dihanie. – Var. lighioaie. Deformare populară a lui leghion, s. n. (înv., legiune), din ngr. λεγεών (Tiktin; Candrea), parțial prin intermediul sl. legeonŭ. Pl. leghioae „legiuni” există încă de la Dosoftei (sec. XVII); de la el s-a format sing. regresiv reprezentat de var. Alte explicații sînt fantastice: din ngr. ἄλογα εϊνα „vietăți mici” (Cihac, II, 669) sau în loc de *lighian < libian (Bogrea, Dacor., IV, 828). Semantismul se explică prin înțelesul intermediar de „demon”, plecînd de la expresia leghioane de draci, frecventă în literatura religioasă.” (dexonline.ro, cf. Al. Ciorănescu, ”Dicționar etimologic român”)

O altă ”explicație fantastică” ar putea lega acest cuvânt de lat.(gr.) lycāōn ”an animal of the wolf kind” (latinlexicon.org). Din lycāōn, lycāonis am fi moștenit probabil un *lucăun(e); posibil și *licăun(e), contaminat apoi cu gr. λεγεών, dar păstrând înțelesul de animal, dihanie (probabil necunoscută ori fabuloasă), nu pe cel de demon-legiune.

Pliniu plasează lycaonul în India, spre deosebire de Pomponius Mela (în Etiopia).

”The tarandrus, too, of the Scythians, changes its colour, but this is the case with none of the animals which are covered with hair, except the lycaon of India, which is said to have a mane on the neck. But with respect to the thos, (which is a species of wolf, differing from the common kind in having a larger body and very short legs, leaping with great activity, living by the chase, and never attacking man); it changes its coat, and not its colour, for it is covered with hair in the winter, and goes bare in summer.” (Pliniu cel Bătrân, ”Istoria Naturală”, http://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus%3Atext%3A1999.02.0137%3Abook%3D8%3Achapter%3D52)

Cuvier identifică lycaonul lui Pliniu cu tigrul.
Aș crede că e mai degrabă vorba de hiena indiană dungată (Hyaena hyaena), care are într-adevăr o coamă remarcabilă și își schimbă sezonier blana:

”The winter coat is unusually long and uniform for an animal its size, with a luxuriant mane of tough, long hairs along the back from the occiput to the base of the tail. The coat is generally coarse and bristly, though this varies according to season. In winter, the coat is fairly dense, soft, and has well-developed underfur. The guard hairs are 50–75 mm long on the flanks, 150–225 mm long on the mane and 150 mm on the tail. In summer, the coat is much shorter and coarser, and lacks underfur, though the mane remains large.” (https://en.wikipedia.org/wiki/Striped_hyena)

Martie 29, 2018

Măroi

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 1:32 pm

Avem în română autohtonul viezure și sinonimul bursuc, cuvânt de origine probabil turcică, un împrumut în orice caz. Unde a dispărut însă latinul mēlēs/mēlis, mēlis, sursa denumirii științifice (Meles meles) a viezurelui?
În română, mēlis ar fi dat măre, cf. -pentru transformarea vocalei- văr din lat. vērus și care din lat. qualis.

Mai avem în română cer, nume de arbore -din lat. cerrus- și cer ”spațiu cosmic”, din lat. caelum/coelum, primul supraviețuind în ciuda omonimiei cu al doilea.
Cerul-arbore se mai numește ”ceroi” sau ”ceroaică”; și e posibil să fi avut cândva în română și un *măroi ”viezure, bursuc”, poate o masculinizare a lui *măre.

Acest prezumtiv *măroi ar fi putut evolua în ”moroi”, poate printr-o contaminare cu cel din urmă.
Într-un comentariu la https://hroderic.wordpress.com/2017/02/19/mares, @Sorin5780 face (parțial :) ) o bună observație: ”moroi cred că era *măroi (măroniu), la fel ca porumbel din palumbus”.

Moroii care fură laptele vacilor ar putea fi la origine chiar viezurii (alb. vjedh ”a fura”, vjedull ”viezure). O veche credință legată de viezuri, care nu știu dacă e prezentă la noi, dar apare de exemplu în Anglia, e tocmai faptul că aceștia ar suge noaptea lapte din ugerul vacilor.

Citez mai jos o discuție de la http://www.askabiologist.org.uk/answers/viewtopic.php?id=7075, întrebarea și răspunsul biologului:

”I am hearing a lot of people say that badgers suckle milk from cows . Surely this cannot be true, can it? Is it ,as I suspect, an old wives tale? ”

”Well, if humans can drink cow milk there is no reason why a badger could not. It seems unlikely that a cow would let another animal like a badger suckle, but it is not impossible to imagine a badger sneaking into a field at night (not all cows sleep in barns) and getting a few drops of milk from the udder of a nursing cow while she sleeps.”

(articol modificat în 19.05.2018)

Martie 24, 2018

Fario

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 5:49 pm

O denumire latină a unei specii de păstrăv este fariō (alte două denumiri ale unor specii sau varietăți probabil diferite ale peștelui, sunt tructa și salar).

Fariō este considerat un posibil împrumut germanic în latină (cf. germ. Forelle ”păstrăv”, din proto-germ. *fúrxnō, PIE perk̂-2prek̂- ”spotted”; din aceeași rădăcină provin alte denumiri de pești, ca lat. porcus (?), irl. earc ”somon”, ori tracul (sau paionul) πάπραξ).

Cuvântul fariō e atestat întâia oară în opera poetului Ausonius (c. 310 – c. 395).
La origine denumea o specie numită în engleză ”salmon-trout” (=germ. Lachsforelle), care ar fi -cf. https://de.wikipedia.org/wiki/Lachsforelle- păstrăvul de mare, Salmo trutta truttaExplicația pentru denumirea de Lachsforelle, cf. articolului din Wikipedia germană, ar fi culoarea roșiatică a cărnii peștelui (”Salmon trout were originally referred to as sea trout (Salmo trutta trutta), whose meat turns reddish due to their food consisting of fish, small crabs and shrimp”).

În română lat. fariō, fariōnis ar fi dat probabil *fărăoane. Cuvântul coincide -întâmplător, probabil- cu denumirea unui vârf din Munții Suhardului; dacă era un pârâu -unde trăiesc păstrăvi- și nu un vârf ar fi dat probabil de gândit.

Interesantă este însă denumirea de faraoance , purtată de un soi de ”sirene” din Marea Neagră (v. http://www.formula-as.ro/2014/1126/enigme-16/misterele-marii-negre-17994). Corespondentul masculin este ”faraonul”. Să avem aici o moștenire -destul de improbabilă- a latino-germanului fario ? Să fie aceste ”faraoance” o ipostază mitologică a păstrăvului de mare? Nu uit povestirea ”Lostrița”, a lui Vasile Voiculescu, în care avatarul știmei apei este tot un salmonid.

Desigur, cuvântul se poate explica ușor prin sensul de ”diavol” (mai degrabă decât cel de ”țigan”) menționat în dicționare.

”În mitologia românească, sirenele şi tritonii sunt nu­miţi „faraoance” şi „fa­raoni”, nişte făpturi care stau în mare, fără să se arate în timpul zilelor lucrătoare, dar ies la suprafaţă la sfârşit de săptămână, atunci când în tradiţia popu­lară se crede că şi marea se odihneşte. Unde ies si­rene, se zice că în apă apar trei dungi, prima roşie, a doua galbenă şi a treia albastră.” (http://www.formula-as.ro/2014/1126/enigme-16/misterele-marii-negre-17994)

Probabil că dungile roșie-galbenă-albastră nu reprezintă un semn de patriotism al sirenelor românești, ci un fenomen de refracție a luminii. E nevoie de apă limpede, deci de mare liniștită. Interesant este și faptul că faraoancelor li se atribuie originea scoicilor și ”nestematelor” din nisipul plajelor, culese de pe fundul mării.

Martie 16, 2018

Ciumiză

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 10:42 pm

Ciumiza (Setaria italica) este în prezent cultivată mai mult în Asia, fiind, din vremuri imemoriale, una din cele cinci cereale sacre ale chinezilor.

La noi Setaria italica a fost cultivată de purtătorii culturii Gumelnița, fiind atestată și în epoca dacică, în cantități importante, la Căpâlna și Piscu Crăsani  (cf. M. Cârciumaru, M. Pleșa, M. Mărgărit, ”Omul și plantele: manual de analiză carpologică”, Ed. Cetatea de Scaun, 2005).

În DEX cuvântul ciumiză este menționat cu etimologie necunoscută:

CIUMÍZĂ, ciumize, s. f. Plantă graminee furajeră cu frunze late și cu inflorescența un panicul (Setaria italica-maxima). – Et. nec.” (DEX 98, dexonline.ro)

Este probabil înrudit cu ciumă, din lat. cyma ”a young sprout of a cabbage” (latinlexicon.org):

”Forma lat. vulg. ciuma, punct de plecare al fonetismului rom. apare în glose tîrzii, cf. sp. cima, „vîrf, culme”, esquilmar „a stoarce, a secătui” (Corominas, Anales Inst. Ling., II, 128). De la sensul primitiv, de „tumoare, umflătură”, evoluția sensului se explică prin simptomele bolii, cf. peste bubónica „ciumă bubonică” și mr. pănucl’ă „tumoare” și „ciumă”. ” (dexonline.ro, Al. Ciorănescu -Dicționar Etimologic Român)

Mr. pănucl’ă provine din lat. pānicula, pāniculae (pānucla, pānuclae), care are sensul dublu de ”a tuft, a panicle” și ”a swelling, tumor” (latinlexicon.org) , al doilea fiind cel păstrat în aromână. Acest dublu sens (de panicul și de tumescență) -a avut -foarte probabil- și lat. cyma, pop. cima.

Un lat. *cymedea/*cimedia ar fi putut da rom. ciumiză. În acest caz văd ca sursă probabilă a cuvântului latina populară.

320px-Setaria_italica_kz1

(sursa imaginii: Wikimedia Commons)

***

O altă denumire a plantei Setaria italica este dughie. Interesant e că dicționarele nu le menționează explicit ca sinonime. Probabil e vorba de subspecii diferite ca aspect. În plus, ciumiza pare să denumească, specific, doar o plantă cultivată, în timp ce dughie sunt mai multe:

DUGHÍE s. (BOT.) 1. (Setaria italica) (reg.) mohor, părâng. 2. (Setaria verticillata) mohor, mei-păsăresc, (reg.) bursoacă.”  (dexonline.ro, Sinonime(2002))

De menționat și varianta

dighíe sf [At: BORZA, D. 163 / Pl: ~íi / E: nct] (Bot; reg) Costrei (Sorgum halepense).” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic (2010))

Față de ciumiză, pare mult mai obscur. I-am dedicat o jumătate de articol la https://hroderic.wordpress.com/2014/05/27/bursoaca-si-dughie/.

Un posibil cuvânt autohton (?), reflectând poate PIE dhēigʷ- : dhōigʷ-  ”to stick, plant” (Pokorny) -cf. lit. dyglỹs  ”thorn”, díegas ”germ, scion”-. Lit. dyglỹs prezintă grupul -gl-, care în română -în cuvinte lat. sau autohtone- s-ar fi transformat în -ghi- (ca în ”dughie”).

Pentru alte posibilități, v. articolul menționat; de ex. dhē(i)-  ”to suck” (alb. djathë  ”caș”, lit. dúona ”pâine”). Nu e exclus nici dheugh-  ”to touch, press, milk” (cu o evoluție semantică lapte-hrană-pâine-cereale), ori radicalul propus de @Sorin într-un comentariu la articol, dhengu̯o ”to smoke, fume”.

După lingvistul Sorin Paliga, ambele cuvinte -ciumiză și dughie- sunt autohtone:

”dughíe- The plant Genista oligosperma used as fodder. Obscure, presumably indigenous.”
”ciumíză- The plant Setaria italica maxima. The root cium- seems the same as in ciump, further ciunt, ciot etc.” (”Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian”)
La rândul său ciump este pus în legătură cu alb. thump, thumbi ‘a thorn’.

Dacă ar fi un cuvânt autohton, ciumiză ar putea reflecta -cu un semantism similar- PIE *kem- ”lump, clod, bundle” (starling.rinet.ru), cf. v.gr. kṓmǖs ”bundle, truss of hay, etc.” ș.a., ori poate k̂eu-1 ”to swell” (Pokorny), aflat la originea lat. (gr.) cyma. Însă probabilitatea derivării din lat. cyma este suficient de mare.

Martie 10, 2018

Corugă

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 9:46 pm

corúgă sf [At: H IX, 284 / Pl: ~úgi / E: bg кopyбa] (Reg1 Tavă făcută din coajă de brad pe care baciul ține mămăliga, lingura, sarea. 2 Vas de lemn din care ciobanii beau apă și lapte. 3 Lingură mare de lemn cu care se bea apă din fântână. 4 Loc pe unde lemnele se dau de vale.” (dexonline.ro, cf. Micul Dicționar Academic (2010))

Cu sensul de ”loc pe unde lemnele se dau de vale”, amintește -ca formă și sens- lat. corrūgus ”in the lang. of mining, a canal, water-conduit” (latinlexicon.org).

Înrudit cu arrūgia, ae, akin to runco, runcina, ὀρύσσω, ὀρύξω, to dig; cf. Corssen, Ausspr. I. p. 543; v. corrugus, a shaft and pit in a gold-mine, Plin. 33, 4, 21, § 70” (latinlexicon.org).

Martie 6, 2018

Pepe

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 8:30 pm

„pépe s. v. GÎNDAC. GÎNGANIE. GÎZĂ. HEXAPOD. INSECTĂ.” (dexonline.ro, cf. ”Dicționar de sinonime” (1982), M. Seche)

”pépe, pépi, s.f. (reg.) 1. insectă, gâză; gândac (licurici, molie, ploșniță etc.). 2. băligar. 3. (art.) ființă urâtă imaginară cu care sunt speriați copiii; cauă, urâciune, balaur, diavol. 4. specie de ciupercă parazită care produce mana viței de vie.” (dexonline.ro, cf. ”Dicționar de arhaisme și regionalisme” (2002))

Cuvântul apare în Transilvania, după cum menționează același ”Dicționar de sinonime” în ediția 2002:
”GÂNDÁC s. (ENTOM.) 1. (Transilv.) pepe” (dexonline.ro)

O corelație firească ar fi cu lat. pāpiliō, pāpiliōnis ”a butterfly, moth”, ”also of other winged insects” (latinlexicon.org), cuvintele putând reflecta o rădăcină comună; care ar fi PIE *pāpel-, *pe(i)pel- ”butterfly” (starling.rinet.ru). Din ea derivă formele slave  *pepelūšьkā, *popelūšьkā și probabil lit. papelučkà ”caprimulg, fluture de noapte, bufniță mică”, despre care site-ul menționat notează ” possibly an indigenous word, transformed under Slavic influence”. 

Probabil că și al nostru pepe era la origine o insectă nocturnă (ca licuricii sau moliile), purtând -ca aproape toate ființele nocturne- conotații negative, care îl transformă într-o hidoșenie, un monstru.

Cu sensul de ”băligar” îmi amintește desigur engl. poop, cuvânt de origine imitativă cf. etymonline.com. Cu sensul de ”ciupercă parazită care produce mana viței de vie” ar putea fi iarăși alt cuvânt, reflectând poate PIE  *pep- ”weak” (starling.rinet.ru), cf. gr. pépōn ”’ripe; mild”, , pepái̯nomai̯ ”(of tumors) to soften and suppurate”. Nu e exclusă nici o origine comună cu ”pepene” (PIE pekʷ-  ”to cook” ).

Un cuvânt (sau mai multe?) care ar putea avea origini autohtone; fapt care trebuie însă privit cu o oarecare prudență.

Februarie 4, 2018

Balaurul Solomat

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:58 am

Un balaur legendar care a trăit în peștera cu ghețarul de la Scărișoara (v. aici sau aici). Legenda ar putea să fie afectată (?) de adăugiri sau interpretări contemporane.

În ceea ce privește numele balaurului, sursele îl leagă de cuvântul ”solomonar”, derivat din numele regelui Solomon. Amintesc aici și

solomonit a. vrăjit, vorbind de un animal a cărui piele nu se poate vătăma de nicio armă: cerbul era solomonit CR.” (Șăineanu, dexonline.ro)

Ar putea fi însă corelat și cu ”salamandră”, cuvânt cu origine necunoscută în greaca veche.

salamándră (salamándre), s. f. – Gușter (Salamandra maculosa). – Var. sălămîzdră, solomîzdră, șulemendriță, șulumîndriță. Mr. salamendră. Gr.σαλαμάνδρα (Tiktin; Diculescu, Elemente, 486; Pușcariu, Dacor., III, 819; REW 7523), probabil prin mgr., cf. bg. salamandra. Salamastră, s. f., (Dobr., curea, funie) trebuie să fie același cuvînt, cf. pentru semantism cele două sensuri ale lui năpîrcă.” (dexonline, ro, DER -Al. Ciorănescu)

Avem și ”șolomar”, un cuvânt care leagă -prin etimologie populară- ”salamandra” și ”solomonarul”:

șolomár, șolomári, s.m. (reg.) 1. vrăjitor despre care se crede că ar stăpânii norii; șolomăț. 2. (în sintagmă) șolomariul ploii = salamandră.” (dexonline.ro, DAR(2002))

”Solomat” îmi amintește și lat. Sauromata ”sarmații”, cuvânt care, încă din antichitate, a fost pus în legătură cu gr. sauros ”șopârlă”, fie datorită solzilor armurii sarmaților, fie -zic unii- datorită ochilor ”de șopârlă” ai călăreților din stepele nordice. (”Any idea that the name derives from the word lizard (sauros), linking to the Sarmatians’ use of reptile-like scale armour and dragon standards, is almost certainly unfounded.” -spune wiki-articolul https://en.wikipedia.org/wiki/Sarmatians). Șarpele numit ”balaur” -întâlnit la noi în  S-V României și în Dobrogea – are denumirea științifică Elaphe sauromates , probabil datorită răspândirii geografice a speciei.

E posibil însă ca explicația numelui balaurului Solomat să fie alta, în legătură cu faptul că trăiește într-o peșteră de gheață. Ar putea fi vorba de un derivat ”satem” din PIE *k’alǝ- ”hoar-frost; cold”, cf. avest. sarǝta- ”frig”, lit. šálti, let. sal̂t ”a îngheța”, rus сла́на (după Vasmer dintr-un *solona) ”promoroacă”. Forma cuvântului ar putea fi influențată prin asocierea cu Solomon/solomonar.

Februarie 2, 2018

Cabă

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 5:46 pm

cábă sf [At: BORZA, D. / Pl: ~be / E: nct] Ceapă (Allium cepa).” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic (2010))

Posibil înrudit,
”cabác sm [At: BORZA, D. / Pl: ~aci / E: nct] (Reg) Bostan (Cucurbita pepo).” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic (2010))

Sensul originar al ambelor cuvinte ar putea fi cel de ”căpățână, țeastă”. ”Căpățână” se folosește cu sensul de ”bulb, ceapă” (v. Ciorănescu), mai evident în expresia ”căpățână de usturoi”. ”Tigvă” -cuv. de origine slavă- înseamnă și dovleac și craniu.

Cabă ar putea să-și aibă originea în lat. calva ”the scalp, bald head”, ”a nut with a smooth shell” (latinlexicon.org). Unele surse (de ex. Pokorny) menționează pentru calva și sensul de craniu, cf. calvaria ”skull” (latinlexicon.org).
În română lat. calva ar fi trebuit să dea *calbă. Însă evoluția la cabă (prin dispariția lui l) ar fi plauzibilă dacă e valabilă afirmația lui Ciorănescu în legătură cu abur, după el din lat. albulus: ”Albulus s-a păstrat în it. avolo „mreană”…, fr. able (tte). Fonetismul nu pare să constituie vreo dificultate. Pierderea lui l, care apare și în cuvintele citate, și în fr. gabole < galbulus etc. (Thomas, Bull. Du Cange, V, 130; O. Deutschmann, Romanist. Jb. I, 144), pare a fi anterioară rom.; totuși, trebuie să fi fost destul de tîrzie, pentru a împiedica pierderea lui b intervocalic. Același rezultat în alb. avulj.” (dexonline.ro, cf. DER)

O oarecare asemănare mai există între cabă și turcul kafa (din arab qafā ), care înseamnă cap, creier, nucă sau ceapă. Cuvântul turcesc este pus uneori la originea rom. ceafă, printr-un intermediar necunoscut, probabil čaf ”gât”, regionalism albanez din Scutari. Un eventual împrumut din turcă ar fi dat rom. *cafă. Totuși există reg. cosoroábă, care provine (cf. Scriban), din ung. koszorúfa; deci o evoluție de la tc. kafa la cabă nu e cu totul exclusă.

O altă problemă este numele de familie Caba, destul de comun în Munții Apuseni și Crișana, dar întâlnit practic în toate zonele țării, poate cu excepția Olteniei și Maramureșului (v. harta de la nume.ottomotor.ro).

CABA cf. magh. kaba „prost”, blg. < tc. kabá „comun, grosolan”,și gr. ϰάμπα „poiată”. 1. Caba, munt. (16 B 111 367); – T., mold. (Sur VII); – Ioan (Vr C 73); – țig. (Ștef); Căbești s. (Gr Buc). 2. Cabi, Apostul, mold. (RI XIII 285). 3. Căbiei, Ven., eg. (Băl V); Căbiceni s. (Sd XI 51). 4. Căbăești, moșie, mold. (ib.; Băl IV).” (dexonline.ro, cf. N.N. Constantinescu, Dicționar Onomastic Românesc)

Cf. probabil și
cabadaiu m. voinic, viteaz (porecla ostașilor lui Pazvantoglu): feciori de boieri luară un fel de aer de căbădai GHICA. [Turc. CABA DAYI, lit. mojic și voinic].” (Șăineanu, dexonline.ro)

Un presupus cuvânt trac *kaba(s) ”bog, swamp”, cf. engl. regional quab ”marshy area, a bog”, apare printre cele reconstruite de I. Duridanov (”The Language of the Thracians”); cuvinte precum cobâltoc și cobâltău (în Maram.) ”loc mlăștinos” ar putea să invite la cercetări pe acest teren atât de vag conturat.

Ianuarie 22, 2018

Zorilă

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 5:04 pm

”ZORÍLĂ s. m. 1. Personificare a zorilor în basmele populare. ◊ Animal fantastic din basme care se arată în zori. 2. Numele popular al stelei Sirius. – Zori+ suf. -ilă.” (DEX 98, dexonline.ro)

În toate basmele românești pe care le-am citit Zorilă are formă umană (umanoidă) sau neprecizată. N-am întâlnit nicăieri o descriere a unui ”animal fantastic din basme care se arată în zori”. Așa încât nu-mi rămâne decât să ghicesc -în linii mari- înfățișarea acestui Zorilă zoomorf sau chiar teriomorf (în Basarabia Zorilă este unul din monștrii care îi sperie pe copii, cf. memoriilor lui Leo Butnaru -”Lista basarabeană. Copil la ruși”).

În mai multe tradiții culturale -la greci, romani, amerindieni- steaua Sirius (numită popular Zorilă) are ca reprezentare mitologică un câine (Sirius, câinele vânătorului Orion, în mitologia greacă).

Dicționarul lui Șăineanu menționează însă Zorilă ca nume dat vițeilor născuți în momentul respectiv al zilei:

zorilă m. 1. personificarea zorilor (în basme), luceafărul de dimineață: îi sperie cu Miazănoapte sau Zorilă PANN; 2. vițel născut în zori de ziuă.” (Șăineanu, dexonline.ro)

O altă asociere a lui Zorilă cu bovidele apare într-o legendă populară menționată de B.P. Hasdeu, culeasă la Gogoșu-Dolj:

”Despre Zorilă și Murgilă poporul povestește astfel că: un om, anume Novac, a tras cu plugul cu doi boi care purtau acest nume o brazdă de loc de la răsărit la apus, ca sa facă o arătură mare. Boul Murgilă se zice că ar fi aruncat soarele pe coarnele sale la apus și omul acela, văzând că însărează sau murgește și locu nu isprăvise de arat, a rugat pe boul Zorilă de a azvârlit soarele cu coarnele sale la răsărit și din aceasta cauză îl numim Zorilă.” (http://www.viatasiopera.ro/opere/petriceicu-hasdeu/basme/novac_si_boii_sai.html)

Această legendă ar putea avea o origine foarte veche. Boul Zorilă ar putea fi legat nu doar de momentul dimineții, ci și de cel al echinocțiului de primăvară:

”Taurus (Latin for „the Bull”) is one of the constellations of the zodiac, which means it is crossed by the plane of the ecliptic. Taurus is a large and prominent constellation in the northern hemisphere’s winter sky. It is one of the oldest constellations, dating back to at least the Early Bronze Age when it marked the location of the Sun during the spring equinox. Its importance to the agricultural calendar influenced various bull figures in the mythologies of Ancient Sumer, Akkad, Assyria, Babylon, Egypt, Greece, and Rome.” (https://en.wikipedia.org/wiki/Sacred_bull)

Imaginea lui Zorilă, azvârlind cu coarnele Soarele spre răsărit, mi-o amintește pe cea a Boului Apis din Egipt, reprezentat cu discul solar între coarne.

Apis

(imaginea: https://en.wikipedia.org/wiki/Apis_(deity))

Bovidele sălbatice, ca aproape toate ungulatele, sunt animale crepusculare. În vechime, deci, au fost mai ușor de observat în două momente ale zilei: seara (cf. ”Murgilă”) și dimineața (cf. ”Zorilă”).

Să mai notăm și denumirea ”Luceafărul-Boului = planeta Venus (văzută dimineața, înainte de răsăritul soarelui)” (dexonline.ro, DEX 98).

Cel mai probabil, cred, ”animalul fantastic din basme care se arată în zori” era la origine un bovid mitologic.

*

O ipoteză mai fantezistă ar putea fi dezvoltată în legătură cu denumirea de ”Luceafăr porcesc” (sau ”al porcilor”), care este fie ” steaua Aldebaran din constelația Taurului” , fie ”planeta Venus (văzută dimineața, înainte de răsăritul soarelui)” (DEX).

Rădăcina PIE *g’hor- ”pig” (starling.rinet.ru) a dat gr. khôi̯ros ”purcel”, alb. derr ”porc”. Dacă Zorilă este de fapt un… porc, numele lui ar putea fi datorat nu doar legăturii cu momentul ivirii zorilor, ci ar putea reflecta o rădăcină autohtonă *zor- ”porc”, din PIE  *g’hor-, cu o transformare tipică limbilor satem.

Pagina următoare »