Jap (distanță)

”jap³ sn [At: PĂSCULESCU, L. P. 173 / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Distanță la care ajunge o piatră aruncată cu o forță oarecare.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Acest ”jap” pare oarecum sinonim cu ”aruncătură” (de băț) ca măsură a distanței. Ar putea fi o deformare/corupere a unui *japt, din lat. iactus ”a throwing, casting, hurling, throw, cast” (latinlexicon.org), cf. lui fapt din lat. factum, care nu a avut însă un termen onomatopeic cu care să se contamineze.

Mult mai puțin probabilă ar fi o origine autohtonă în PIE kseip-, kseib- ” to throw, be thrown” (care ar putea să îl explice însă pe ”a țâpa”= a arunca)

Acest presupus *japt pare să nu apară ca atare în română.

Japtiță ”1 Groapă. 2 Rană adâncă, la oi sau la vite, provocată de mușcătura lupului” (din același dicționar) pare să fie înrudit cu japșă, japină, japcă și având cu totul altă origine, poate în PIE ĝhē-2 : ghǝ-  ”to gape, yawn”, având deci ca rude îndepărtate engl. gap și gr. chaos.

Farș

”farș, s.n. – (reg.; gastr.) Umplutură din carne tocată, orez, pâine, zarzavat etc.: „Îi făcut farșu cu rișcaș, cu orez sau cu pâne” (Grai. rom., 2000; Apșa de Jos). – Et. nec.” (D. Ștef, ”Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș”, ediția a doua, cf. dexonline.ro)

O posibilă moștenire latină (?). Amintește de lat. farciō, farcīre ”to stuff, cram, fill full/ to fatten/ to fill, cram/ To stuff or cram into” (latinlexicon.org), adj. farsus, farsilis, subst. farsūra. N-aș putea să reconstitui etimonul exact. Ar putea fi chiar lat. farsus, devenit *fars și substantivat, consoana finală fiind modificată în ș (cf. poate dubletului târs-târș/turș, ultimele două variante existând în Maramureș).

Ghișor

”ghișór s.n. (reg.) mărgea roșie.” (”Dicționar de arhaisme și regionalisme”, 2002, cf. dexonline.ro)

Cuvântul apare fără vreo indicație bibliografică.

Există, cred, o oarecare probabilitate să avem în el moștenirea lat. glaesum, glaesī ”chihlimbar”. Cuvântul putea denumi, inițial, o mărgea de chihlimbar. Probabil că din lat. glaesī am avut un rom. *ghiș, derivat apoi cu sufixul -ior în *ghișior, redus apoi la ”ghișor” (cf. roșior=rușor). Mai puțin probabil, ghișor ar putea proveni din lat. glaesārius ”of amber”, însă evoluția fonetică ar fi mai greu de explicat. Un lat. *glaesiolus (neatestat?) ar putea fi, de asemenea, originea cuvântului din română.

Se pare că lat. glaesum nu a fost moștenit ca atare în română, fiind vorba dealtfel de o piatră destul de rară la noi. Chihlimbarul din zona munților Buzăului a fost numit de localnici ”tămâie”.

Triță

”triță² sf [At: BARONZI, L. 146 / E: nct] (Reg) Planta Endocarpon fluviatile.” (”Micul dicționar academic”, dexonline.ro)

Este un lichen acvatic, specie sinonimă cu Dermatocarpon luridum.

Ar fi foarte interesant ca ”triță” să fie un reflex al PIE  trii̯ǝto-, trīto- ”sea, watery” (Pokorny), cf. irl. triath ”mare, valuri”, gr. Triton -zeu al mării, fiul al lui Poseidon și Amphitrite (Pokorny regăsește aceeași rădăcină și în formantul -trite).

Ca să fim în acord cu antichitatea greacă, ar trebui să le spunem nu ”sirene”, ci ”tritonide” creaturilor marine fantastice cu corp de femeie prelungit în coadă de pește. Sirenele aveau cap (și uneori tors) de femeie și corp de pasăre.

Cauc

”cauc², ~ă a [At: VICIU, GL. / P: ca-uc / Pl: ~uci, ~uce / E: cf năuc] (Reg) Prost.” (”Micul Dicționar Academic”(2010), dexonline.ro)

Un cuvânt care cred că s-ar mai putea explica în multe feluri, poate în primul rând prin lat. cavus ”hollow/ vain, empty”, cf. expresiilor ”cap sec”, ”secătură” (deci un *cău/*gău + sufixul -uc), ori direct din cauc ”linguroi, căuș, vas de scos apă”, ori cauc ”potcap”.

Însă mi-a atras atenția și corespondența semantică cu engl. gowk =”cuc” și ”prost”, sensul al doilea fiind probabil vechi în limbile germanice (cf. MHG gouch ”cuckoo, fool”, din proto-germ. *gauka-z , PIE *ghAug’). Cauc ”prost” ar putea fi un împrumut germanic în română, datând dintr-o epocă mai veche decât împrumuturile ”săsești”.

Uștiulete

”știuléte (-ți), s. m. – Fructul matur al porumbului. Slov. štulec (Tiktin), cf. bg. stulec (Conev 51). Forma normală știuleț, a căpătat un nou sing. analogic (Byck-Graur 26).” (Al. Ciorănescu, ”Dicționar etimologic român”, cf. dexonline.ro)

Cum s-ar explica însă forma

”uștiulete sm At: ALR I, 903/200 / V: ~ștu~ / Pl: ~eți / E: nct Știulete (3).” (”Micul Dicționar Academic”(2010), cf. dexonline.ro)?

Mai avem în plus și

”uștav [At: PAMFILE, A. R. 89 / A: nct / Pl: ? / E: nct] (Olt) Știulete cu boabe mici sau nedezvoltate Si: codină.” (”Micul Dicționar Academic”(2010), cf. dexonline.ro)

și

”ușălău sm [At: POLIZU / Pl: ~lăi / E: nct] (Reg) Știulete.”, în același dicționar.

Pare greu să refuzăm o legătură cu alb. usht, ushtë ”ear of grain”, după Pokorny din PIE u̯es-4 ”to stick, pierce”, ca lit. usnis ”ciulin”, OHG ort ”tip, corner”.

Am putea avea o rădăcină autohtonă *ușt- ”spic cu boabe”; ”uștiulete” e însă clar influențat de ”știulete”, iar “ușălău” ar putea fi o formă coruptă a unui *uștălău, ori chiar un alt derivat din PIE u̯es-4. De observat că t-ul a dispărut și în ”ușori” (=laturile verticale ale cadrului ușii/ferestrei), provenit din lat. ostiolum; s-a păstrat însă și forma ”uștiori”. Cât despre ”uștav”, ar putea fi influențat de ”șiștav” (”despre boabele cerealelor: mărunt, nedezvoltat, pipernicit, sec” -cf. ”Micului Dicționar Academic”).

Șoiman

Cu sensul de ”cal sprinten, aprig”, e considerat ca derivat al lui ”șoim”.

Ar putea fi însă, la origine, un alt cuvânt (dintr-o rădăcină autohtonă?), derivat al PIE ĝhei-1, ĝhēi- ”to drive; to throw”, cf. v.ind. háya- ”horse”, arm. ʒi ”armăsar” (în dicționarul starlingdb.org, PIE *g’hAy- ”horse (stallion); hare”). Posibil un *joiman, devenit prin confuzie ”șoiman” (vezi ”joimărițe”= ”șoimărițe”).

”Joiman” e întâlnit ca nume de familie (în Muntenia, dacă nu mă înșel), poate același *joiman ”cal aprig, armăsar”. Terminația ar putea să fie sufixul expresiv -man (întâlnit în ”moloman”, ”lotroman” etc.).

Rudă de plop

”Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată” (DEX 2009, cf. dexonline.ro)

O expresie bizară, care s-ar putea explica prin omonimia între rudă ”drug, par, prăjină” și rudă ”neam, rubedenie”. Lemnul de plop este moale; o rudă (prăjină) făcută din acest lemn este fragilă, ca un raport de rudenie vag cu cineva.

Mai puțin probabil, am putea avea în acest ”plop” un descendent al lat. populus ”popor, națiune”. Plopul-copac ar fi dintr-un lat. popular *plōppus -în loc de pōpulus ”plop”; un fenomen fonetic similar ar fi putut avea loc și cu lat. populus ”popor” (cu prima silabă scurtă). Totuși în aromână există poplu= popor și pliopu, plopu, plupu =plop.

Bușan

”bușan, ~ă smf [At: JAHRESBER. III, 314 / Pl: ~e / E: bușă + -an] (Ban) 1-2 Om sau vită, îndesat(ă) și robust(ă).” (”Micul Dicționar Academic”(2010), dexonline.ro)

Din păcate acest ”bușă” din ”Micul Dicționar Academic” nu apare pe site-ul dexonline.ro. Scriban îl menționează ca

”búșă f., pl. ĭ (d. bușesc). Sud. De-a bușile, în brîncĭ, în patru picĭoare: mergem de-a bușile (ChN. I, 248).” (dexonline.ro)

”Bușan” pare înrudit cu alb. mbush ”fill up, fill in, inject, load, imbue”. Ar putea fi un cuvânt autohton, din PIE b(e)u-2, bh(e)ū̆- ”to swell, puff” (Pokorny), originea cuvântului albanez.

Cuvintele buș=lovitură cu pumnul (cf. ”a buși”), buș=ciorap de lână (după Giuglea din lat. byssus ”cotton, cotton stuff/a fine kind of flax” -cf. latinlexicon.org), buș=roșcat (în Oltenia, cf. aceluiași dicționar citat mai sus) au, cred, alte origini.

Buș – ”roșcat” ar putea reflecta (?) PIE *bhok’– ”flacără” (originea lat. focus), cf. arm. bosor ”roșu”. O asemănare vagă există și cu lat. burrus = roșu, dar schimbarea terminației nu se explică. Ar fi, poate, plauzibil și un sens primar de ”sânge”, cf. expresiei ”a-i buși sângele (pe nas)”, care ar putea reflecta PIE u̯eis-3 ”to flow; poison” (țin minte că Sorin Olteanu, într-un articol, a admis ca posibil faptul; din rădăcina PIE provine galezul gwyar ”sânge).

Originea lui ”a buși”=a lovi ar fi, după Al. Ciorănescu -și alții-, în ”slavul bušiti „a lovi” (Cihac, II, 35; Skok 72); cf. bg. buš „dau cu pumnii”, sb., cr., ceh. bušiti „a lovi” ” (dexonline.ro). Cred însă că ”buș”= pumn ar putea fi și onomatopeic.

În ”Micul Dicționar Academic” apare, pentru ”buș”, și sensul de ”pământ strâns laolaltă”, care ar putea corespunde semantic lui ”bușan”:

”buș¹ [At: ANON. CAR. / Pl: ~e, ~uri / E: nct] (Pop) 1 sm (Mpl) Pumn. 2 sm, sn (Îlav) În patru ~i sau de-a ~le(a) În patru labe. 3 sm (Pex; lpl) Lovitură puternică. 4 sm Pietricele folosite într-un joc numit în buși. 5 sm (Reg) Pământ strâns laolaltă.” (dexonline.ro)

Cârcușă

”cârcúșă sf [At: BĂCESCU, P. 23 / Pl: ~șe / E: nct] (Iht) Moioagă.” (”Micul dicționar academic”(2010), dexonline.ro)

Moaiaga este fie specia Barbatula barbatula (grindel, molan), fie Barbus petenyi (mreană vânătă). Ambii pești trăiesc pe fundul râurilor limpezi, la deal și la munte, au ”mustăți” și corpul acoperit cu un strat de mucus.

Grindelul (în engleză ”stone loach”) preferă apele cu fund pietros sau cu prundiș. E posibil ca acest ”cârcușă” (cf. pietruș, pietroșel) să fie derivat dintr-un cuvânt dispărut însemnând piatră sau prundiș (*cârc-), înrudit cumva cu gr. κρόκη ”pietricică rotunjită de pe malul mării” (PIE *k'[o]rk-, *k’rok- ”pietriș”; v.ind. śarkara- ”pebble, gravel, ground or candied sugar”); în acest caz, cuvântul provine dintr-o limbă centum.

E posibil ca aceeași rădăcină să fie prezentă în

”corcotắu sm [At: BĂCESCU, P. 183 / Pl: ~ắi / E: nct] Pește nedefinit mai îndeaproape.” (”Micul dicționar academic”(2010), dexonline.ro)

O legătură cu cârcean, cârcioabă ”căpușă” mi se pare improbabilă (în ceea ce le privește, mi se pare plauzibilă originea în PIE  *kark- ”crab, rac”; lit. érkė “păduche de oaie, căpușă” ori slavul rac ar putea proveni și ele din această rădăcină, însă -după Vasmer- nu se explică satisfăcător absența k-ului inițial).

Din câte știu, niciunul din cei doi pești nu scoate sunete; însă pentru ”cârcușă” și ”corcotău” e posibilă, cred, și o origine onomatopeică, legată de locurile din râu preferate de pești:

”corcoáie sf [At: H IX, 3 / E: corcai] Loc unde apa unui râu face un zgomot puternic.” (”Micul dicționar academic”(2010), dexonline.ro)

”corcăí vi [At: H IX, 3 / V: ~coi / Pzi: ~esc și corcăi / E: fo] 1 (D. apa care fierbe) A clocoti. 2 (D. apa care curge printre stânci) A susura.” (”Micul dicționar academic”(2010), dexonline.ro)