Istoriile lui Roderick

septembrie 12, 2019

Zag…

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 8:54 pm

”zágă sf [At: I. CR. V, 95 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Titirez folosit în jocurile de copii.” (dexonline.ro, ”Micul dicționar academic” (2010))

Un cuvânt care ar putea avea o origine expresivă și destul de recentă.
Însă ar putea fi arhaic, reflectând PIE i̯agh-  ”to chase, wish for” (v.ind. yáhu-, yahvá- `restless, swift, active’, (pra-)yákṣati `to be quick, speed on’; germ.  jagen, Jagd).

Din această rădăcină, cuvântul autohton românesc ar fi trebuit să fie însă  *jagă (?), sau poate *țagă (cf. țurca ”cerbul- obicei de Anul Nou” din PIE i̯ork- ” a k. of roebuck”).

*

Zăgan cu sensul de ”om gras” (depreciativ) sau de ”câine mare” (v. ”Micul dicționar academic” (2010))

Legătura cu zăganul- pasăre este destul de improbabilă. Totuși, pe lângă sensul de ”vultur bărbos” (Gypaëtus barbatus) îl mai are pe cel de vultur hoitar. Hoitarii mănâncă ocazional atât de mult încât nu se mai pot ridica de la sol; e posibil ca acești ”îndopați” să fi dat omului gras epitetul de zăgan. Însă rămâne neexplicat sensul de ”câine mare”.

Atrage atenția asemănarea cu alb. vigan ”huge, giant”.

S-ar putea explica și prin lat. sagīnō, sagīnāre ”to fatten, fat”, sagīna, sagīnae ”a fatted animal”, ”fatness, corpulence”. Problema (nu imposibil de rezolvat) ar fi cum s-a ajuns de la un rom. *săgină/ *zăgină la zăgan.

Cuvântul latin ar avea origini grecești:
”Apparenté au grec ancien σάττω, sáttô (« emplir »), dont le participe fait σεσαγμένος, se-sag-ménos et le déverbal, emprunté en latin sagma (« bât »), mots grecs auquels Pokorny rapproche le latin sagana (« sage-femme, femme-médecin, magicienne » → voir saga), de l’indo-européen commun *tu̯ā̆k- (« enclore, rassembler »).” (https://fr.wiktionary.org)

Să amintim și gr. sō̂kos ‘the stout, strong one (epit. of Hermes)’, sōkéō ‘have power, fortune’ , după starling.rinet.ru din PIE *tewǝk-, *twōk- ”fat, thigh”.

*

zagará f. (turc. zaghara, adică „blană de Zagara”, un oraș în Macedonia). Vechĭ. Azĭ Brașov. Guler de blană lat care acopere umeriĭ. Azĭ Mold. Chenaru saŭ panglica de pe marginea pălăriiĭ (rev. I. Crg. 3, 346) saŭ chenar de blană de altă coloare la căcĭulă. Fig. Iron. Pl. Zorzoane.” (Scriban, dexonline.ro)

ZAGARÁ, zagarele, s. f. Blană de animal prelucrată; margine de blană (de altă culoare) aplicată la unele obiecte de îmbrăcăminte. – Din bg.scr. zagarija.” (DEX 98, dexonline.ro)

zăgará (-ále), s. f. – 1. Margine, mal, țărm. – 2. Fleac, moft. – Var. zăgărea. Bg. zagara (Candrea), poate din numele propriu Zagara, oraș din Macedonia (Șeineanu, II, 380).” (Ciorănescu, dexonline.ro)

Cuvântul coincide interesant cu central-italianul zagana, care are un sens foarte asemănător celui din română ref. la textile: ”a wool or silk ribbon used to trim or hem women’s clothing” (https://en.wiktionary.org)

Probabil e un împrumut destul de vechi în română, având în vedere rotacizarea lui n.

Sensul de ”margine, mal, țărm” este explicabil poate prin prisma lb. slave: cf. croat za-gora ”beyond (the) hills” – v.
 https://en.wikipedia.org/wiki/Dalmatian_Hinterland
Însă am scris un articol care explorează o posibilă origine autohtonă a cuvântului: https://hroderic.wordpress.com/2014/02/09/zaganuta/

Zagora din Grecia are însă altă explicație: este o ”zoo-agora”.
”The name is derived from the greek term for „animal market” (Greek: Ζωαγορά). There was a large annual market where animal from as far as Romania and Egypt were bought and sold.” (https://en.wikipedia.org/wiki/Zagora,_Greece)

Un munte cu numele Zagora există în Maroc (https://en.wikipedia.org/wiki/Mount_Zagora). Așadar o bogată omonimie.

august 26, 2019

Luciu

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 1:56 pm

„luciu 1 sm [At: BIANU, D. S. / V: luc, luci / Pl: ~cii / E: nct] (Bot; reg) 1 (Îf luc; șîc brad-luci) Pin 2 (Pinus silvestris). 2 Jneapăn (Pinus mugo).” (dexonline.ro, din ”Micul Dicționar Academic” (2010))

Varianta luc pare un singular refăcut din ”luci” (care în realitate este substantiv invariabil).

Derivarea din vb. a luci este, cred, posibilă, având în vedere sensul de ”a lumina, a arde” al acestuia din urmă.

Am avut, poate, un luciu = făclie, torță, denumire care s-a extins asupra arborelui. Un semantism asemănător ar fi în cazul lui ”zadă”.

Lat. pīnus are și înțelesul de ”pin” și pe cel de ”torță”. Torțele din lemn de pin au fost folosite nu doar de către romani, ci pe întreg pământul, de la azteci (v. https://www.mexicolore.co.uk/aztecs/artefacts/pine-torch) la chinezi ( v. https://en.wikipedia.org/wiki/Torch_Festival).

E posibil însă ca numele arborelui să fie doar din aceeași rădăcină PIE ca ”a luci”, leuk- ”bright, shine, to see”. Semantismul ar putea fi mai incert; de ex. mnd. lōh, lōch ”grove, bush”, apr. luckis ”logs” au la bază un sens de ”luminș, defrișare”. La fel este lat. lūcus ”a wood, grove”, omonim cu lūcus ”lumină”. Un adjectiv coloristic este de asemenea posibil.

Mai puțin probabilă ar fi o derivare din PIE lēu-2 : lǝu- ”stone” (celtic *līu̯ank– > bret. lia, liac’h  ”stone”, gr. hom. λα̃ιγξ ”stones”). Pinul și jneapănul cresc direct însă pe piatră, sunt specii-pionier, ceea ce nu ar face prea deplasată ipoteza.

La fel în cazul lui leu-2  ”to cut off, separate, free”,  *lūnk(ʷ)- ”bast, to bark (trees)” (lit. lùnkas ”liber al lemnului de tei ori salcie”).

De menționat lat. lycium, lyciī ”a kind of thorn, the juice and roots of which were used medicinally” (latinlexicon.org). Este denumirea genului Lycium (v. https://en.wikipedia.org/wiki/Lycium). Nu văd vreo legătură cu pinul ori jneapănul, în pofida faptului că în română cuvântul ar fi dat ”luci”.
Dacă ”luci” ar fi un cuvânt arhaic, ar putea fi în legătură cu lat. ilex, gr. ai̯g-ílōp-s, din presupusa rădăcină *īlokʷ- (starling.rinet.ru). O etimologie fantastică, totuși.

Un adj. coloristic, lat. luteus ”colored with yellowweed, golden-yellow, saffron-yellow, orange-yellow”/ ”rose-colored, rosy, rose-red” ar putea sta și el la originea denumirii de brad-luci:
”Culoarea lemnului de pin poate fi galben-roșcat sau galben pal” (https://metalbiz.ru/ro/treatment/characteristics-of-individual-types-of-wood.html)
(Desigur, rezultatul normal din luteus ar fi rom. luț, cf. puteus > puț.)

iulie 26, 2019

Sandava (?)

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 10:28 am

O ”dava” dacică încă nelocalizată exact în teren. Dacă se află -cum presupun unii- în vecinătatea orașului Sighișoara, este vorba probabil de așezarea fortificată geto-dacică de pe Dealul Turcului (Wietenberg); lângă ea se află și o necropolă din aceeași epocă (La Tène).

A afla originea denumirii Sandava este, desigur, o întreprindere riscantă, în care succesul este datorat întâmplării și norocului.

În zonă este documentată o prezență celtică (v. http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/bibliotheca/xxi/05.htm; este menționat acolo articolul lui A. Rustoiu, ”Les matériels celtiques de l’habitat dace de Sighişoara-Wietenberg”).

E posibil ca primul formant al numelui davei, San-, să fie tot celtic.
Se spune că de origine celtică ar fi, de exemplu, numele râului San/ Saan, afluent al Vistulei (v. https://en.wikipedia.org/wiki/San_(river) ). Argumentele aduse în wiki-articol sunt însă inexacte. Sunt menționate două lucrări, conform cărora galicul san ar însemna râu (?), ori ”sinuos” (cf. lat. sinus?). Apoi:
””Le terme sawn « cleft, gully » est rapproché du breton san, saon s.f. « aqueduct, san-dour ».” Études celtiques. Société d’Éditions „Les Belles Lettres”, 1985 p. 337.”

Mi-a atras atenția însă următorul citat:
”La racine san est à la base des patronymes : Sangnier, Sagne, Sagnolle, Lassassaigne et Delassassaigne dont un ancêtre a habité près d’un marais.” – Paul Bailly, ”Toponymie en Seine-et-Marne: noms de lieux”, Éditions Amatteis, 1989, p. 77.

Aceasta ar corespunde cu situația Sighișoarei, inițial înconjurată de mlaștini.

În franceză există -dialectal- sagne și seigne ”mlaștină”; wiktionarul (fără referințe) afirmă existența unui galic *sagna ”teren mlăștinos”.

O ipoteză (aparținând lui M. Orend) asupra vechii denumiri germane a orașului Sighișoara afirmă că ”Schespurch” provine din rădăcina germanică Segg/Sech/Seggh, însemnând mlaștină. Corespunzător lui Schäßburg (Sighișoara) ar fi toponimul german Schaessberg (lângă Aachen); numele german al Sighișoarei ar însemna așadar ”Cetatea dintre mlaștini”. (Gh. Baltag, ”Sighișoara”, 2015)

Sunt lucruri care trebuie aprofundate, mai ales în ceea ce privește presupusul celtic *san ”râu” (?).

Rădăcina PIE sei-soi- ”to be damp, to drip” (Pokorny) ar putea oferi o explicație unor hidronime care conțin formantul sen-.

 

De menționat că I. Duridanov reconstruiește un trac seina(s) ”village, settlement” cf. armen. šen, gen. sini ‘village’.

Din PIE sen(o)-  „old” provine toponimul britanic (celtic) Sinodun (Seno-Dunum ”cetatea veche”). San-dava ar putea reda același înțeles.

iulie 25, 2019

Zâna – vârtej de vânt

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 8:36 am

E posibil, cred, să fi existat în română un cuvânt omonim cu ”zână”, dar provenind din lat. dīnē, dīnēs (= gr. δίνη) ”a whirlwind” (Lewis & Short, latinlexicon.org).

Această omonimie trebuie să fi întărit -în mitologia populară- asocierea dintre zâne și vânt.

”vântoase f. pl. 1. vârtej de vânt; 2. Mold. și Tr. ale nume dat Ielelor (cari se învârtesc repede ca vântul): ți-e frică de strigoi, de vântoase AL. aspra vâjăire a cumplitelor Vântoase AL.” (Șăineanu, dexonline.ro)

”Că vâjâia vârtej de vânt,
Pe când vorbeau: plecase răul!
Și undele-nghițind flăcăul
L-au ridicat de pe pământ.”

”În două zânele l-au rupt,
I-au stors și sângele cu-ncetul
Căci nu putea să-și miște, bietul,
Nici ochii-n cap! Și i-au mai supt
Și glasul, ca pe muți lăsându-l;
Iar noi din gură-i n-am putut
S-aflăm ce-a fost și ce-a facut,
Și nu-i puteam ghici nici gândul!”

(G. Coșbuc, ”Vântoasele”)

iulie 24, 2019

Căoi

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 12:38 pm

Mai vechi Căoniu (și Căunu), sat în comuna Vețel, jud. Hunedoara. Pe teritoriul localității a existat până nu demult o exploatare minieră.

Denumirea ar putea corespunde lui caună ”mină”:
”cáună (-ne), s. f. – Mină. Origine incertă. După Pușcariu 324 și DAR, de la un lat. *cavina, de la cavus „gol, scobitură”. DAR pare a identifica acest cuvînt cu caulă, s. f. (ponton). Este posibil să fie vorba de o var. de la găunos vezi cuvîntul.” (DER, dexonline.ro)

Un alt aspect mi-a atras însă atenția. Mina de la Căoi era de cupru.
Căoniu amintește în mod bizar cuvinte precum gr. kyanos „dark blue, dark blue enamel, lapis lazuli” (trecut în lat. cyanus) , hitt. kuwanna(n) ”copper blue”, după starling.rinet.ru dintr-o rădăcină PIE *k’wa(i)n- ”lead (?), copper (?)”.
Mai probabil e, desigur, să fie o simplă coincidență decât o moștenire străveche a unui cuvânt denumind minereul de cupru.

iulie 18, 2019

Cârtac

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 1:09 pm

”cârtác sm [At: LIUBA- IANA, M. 3 / Pl: ~aci / E: nct] Salcâm.” (dexonline.ro, după ”Micul Dicționar Academic” (2010))

Ar putea fi legat de gr. krataigos, trecut în lat. crataegus.

Pokorny separă cuvântul în κράτ-αιγος, a doua componentă reflectând PIE aig-2 ”oak”; κράταιγος ar reprezenta ”an indefinite tree species”, cu sensul de ”hard oak” (prima componentă e gr. kratǘ- ”strong, mighty”).

Lat. crataegus este, cf. dicționarului lui Lewis & Short, ”a plant, called in pure Lat. aquifolia”. Aquifolia ”having pointed leaves” ar fi planta llex aquifolium (laur, engl. holly).
Crataegus este însă denumirea științifică a păducelului (https://en.wikipedia.org/wiki/Crataegus).

Botanistul James B. Phipps oferă (?) o altă explicație pentru a doua componentă a gr. krataigos/ krataigon:
”Greek Krataigon, thorn, from Greek kratos, strength, and akis, sharp tip, alluding to thorns of some species” (http://www.efloras.org/florataxon.aspx?flora_id=1&taxon_id=108272)

Interesant e că salcâmul întrunește ambele calități: are și spini și un lemn dur.
Specia nu este nativă (este endemică în S.U.A. – v. https://en.wikipedia.org/wiki/Robinia_pseudoacacia); aceasta nu înseamnă însă că denumirile ei sunt în mod necesar împrumuturi lexicale. De exemplu, salcâmului i se mai spune ”rug”.
Poate că inițial numele de ”cârtac” era purtat de alt arbore sau arbust. Ar putea fi chiar moștenit din lat. crataegus, dificultățile fonetice nefiind prea mari.

 

Improbabilă e conexiunea cu derivatele PIE (s)ker-4”to cut”.

aprilie 10, 2019

Mărăcie

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:56 pm

”mărăcie sf [At: DDRF / A: nct / Pl: ? / E: nct] (Trs) 1 Cărbune de calitate inferioară. 2 Turbă.” (dexonline.ro, ”Micul Dicționar Academic” (2010))

Un posibil cuv. autohton (?) dintr-un PIE *malǝk- ”firewood, bonfire” (starling.rinet.ru), cf. lit. málka ” heap of things stacked on each other, pile, esp.woodpile ‘, pl. málkōs `firewood’, arm. meɫex ”wood”, irl. molc ”fire”. Sensul de bază al lui ”mărăcie” ar fi î.a.c. cel de ”combustibil”.

Dacă inițial însemna ”turbă”, o origine posibilă ar fi o rădăcină cu sensul de ”mlaștină” (în dicț. lui Pokorny, PIE mori ”sea”, meu-1 ”wet; dirt” ?). Însă prima versiune mi se pare mai probabilă.

Cu ”mărăcine” nu pare înrudit, nici cu acest ciudat

mărăca vr [At: PAȘCA, GL. / V: ~reca / Pzi: mărac / E: nct] (Reg1 A se cățăra. 2 A se urca.” (dexonline.ro, ”Micul Dicționar Academic” (2010))

Să fie acesta înrudit cu mal ”deal, munte”, din PIE  mel-8 ”to appear, come up”, având semantismul lui ”urca” – ”lat. *órico, -áre, d. vgr. óros, munte, ca fr. monter, a urca, d. mont, munte” (Scriban)? Avem și lat. mōlēs, mōlis ”a mass, pile, a cliff or ridge of rock” (latinlexicon.org) (>rom. mure?).

În fine, mărat și mărac ”(foarte) sărac, sărman, nenorocit” -după Scriban ”ca și it. malato și fr. malude, bolnav, d. lat. male habitus, care se află rău, ca beat, cot d. bĭbĭtus, cŭbĭtus”- nu e exclus să reprezinte o dezvoltare semantică din lat. merātus și merācus ”pure, unmixed, genuine”; ”măratul”/”măracul” nu are chiar nimic, e în sărăcie lucie.

martie 5, 2019

Ghiură (?)

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 12:05 pm

”ghiură i vz jună[1]” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Definiția este redată pe site-ul menționat cu comentariul: ”Definiție neclară – june / jună nu au varianta ghiură.”

Variante dialectale ale daco-românului ”june” sunt arom. gione și istro-rom. -rotacizat- jure. Ar fi fost plauzibilă poate (?) o pronunție regională *giure; modificarea consoanei inițiale este, cred, mai greu de explicat.

E posibil să fi existat un rom. *gheaur = tânăr, din lat. glaber ”glabru, fără peri”; cf. faur din lat. faber. Cuvântul a dispărut, probabil, datorită omonimului ghiaur ”denumire disprețuitoare dată în trecut de turci persoanelor de altă religie decât cea mahomedană” (DEX 09).
În latină sensurile lui glaber sunt (cf. latinlexicon.org): ”without hair, smooth, bald”; ” a beardless slave”; ”a young, favorite slave”.
Problema î.a.c. este, desigur, cum s-a ajuns de la *ghiaur la *ghiur(e) și ghiură; contaminarea cu un *jure (=june) ar putea explica transformarea.

februarie 27, 2019

Târșe

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 12:49 pm

Mă refer aici la sensul de ”madă”, ”piatră plată de care se folosesc copiii la unele jocuri, ca să ochească o țintă”, menționat de Scriban pentru uzul acestui cuvânt în Oltenia și Muntenia.

”mádă f., pl. e (ngr. amáda, id.). Mold. sud. O bucată de peatră saŭ de cărămidă lată pe care băĭețiĭ o întrebuințează ca să lovească de departe alte petre saŭ nucĭ în jocurile lor (fr. palet). V. bucoĭ, arșic, zar, arman, tîrșe.”

”tî́rșe f., pl. ĭ, ca vîrșe (d. tîrș 2). Munt. Olt. Madă.” (Scriban, dexonline.ro)

După Scriban, originea cuvântului ar fi
”2) tîrș, interj. care arată zgomotu încălțămintelor tîrlite saŭ al uneĭ petre turtite aruncate pe o suprafață netedă.” (Scriban, dexonline.ro)

Este remarcabilă totuși asemănarea cu gr. tarsos (tars):
”tarsus (n. ) the ankle bones collectively, 1670s, Modern Latin, from Greek tarsos „ankle, sole of the foot, rim of the eyelid,” originally „flat surface, especially for drying,” from PIE root *ters- „to dry.” The connecting notion is the bones of the „flat” of the foot (Greek tarsos podos).” (etymonline.com)

După starling.rinet.ru, gr. tarsós (din PIE *ter[a]s-, *trās- ”to be thirsty, to dry”) se referă practic la orice obiect plat. Nu e exclus ca ”târșa” să fi fost inițial un oscior (ca arșicele). Poate fi vorba de un împrumut din neogreacă (din care provine sinonimul ”madă”), ori de unul dintr-o epocă mai veche.

Să notăm și lat. tersus (tersa, tersum) ”wiped off, clean, neat” (o piatră ”curată”, netedă?). Originea PIE a cuvântului este ter-3 ”to rub” (Pokorny).

Ghinătură

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 10:56 am

”ghinătură sf [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: ~ri / E: ghina + -ătură] (Reg) Două pâini care, la copt, s-au lipit una de alta.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

În realitate, cred, cuvântul este înrudit cu ”a îmbina” (var. înghina).

”îmbiná (îmbín, îmbinát), vb. – A potrivi, a uni, a combina două părți ale unui obiect sau două obiecte diferite. – Var. înghina. Lat. *bināti, de unde mr. binats „gemeni”, cf. it. binati „gemeni”, binare „a naște gemeni”. Rezultatul rom. *binați, f. *binațe, pare să fi fost considerat adj. verbal și încrucișat cu îngemănat, a cărui corespondență semantică e perfectă. Este de asemenea posibil să se plece direct de la un lat. *bināre, refăcut pe baza lui *bināti, cf. it. binare, friul. imbiná „a uni”…” (Al. Ciorănescu, dexonline.ro)

Ital. binatura pare să corespundă perfect cuvântului românesc.

Pagina următoare »