Istoriile lui Roderick

ianuarie 6, 2020

Florile, Dalbele

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 7:00 pm

”Florile dalbe”, cunoscutul refren al colindelor, apare în unele texte ca ”florile, dalbele”, ori -interesant- doar ca ”dalbele”.

”Colo sus, colo mai sus,
Florile dalbele (refren)
Oare ceațã-i, ori verdeațã?” (v. revista ”Zodii în cumpănă”, 2009, https://cumpana.files.wordpress.com/2009/12/zodii-iarna-2009.pdf)

”Sus mi-e frunza deasă,
Jos mi-e umbra groasă,
Dalbele
…”

(v. Thede Kahl, ”Von Hora, Doina und Lautaren”)

Pentru un vorbitor de română e destul de clar ce înseamnă ”florile”. Există însă un mic semn de întrebare: pe lângă ”floare” avem și cuvântul -azi probabil dispărut- ”flor”.

”flor (floáră), adj. – Blond, cu părul roșcat. – Mr. flor. Lat. florus (Pascu, Beiträge, 16; Pascu, I, 86). Cuvînt rar în rom., abia dacă a fost atestat în mr. Constituie o explicație mai bună pentru toate numele de persoane și de animale în general se pun în legătură cu floare, cum sînt: Florea, Florin, Floarea, Florica pentru persoane, Floraia pentru vaci, Florean, Florilă, pentru boi, Floran pentru cîini. În general aceste nume se dau unor persoane sau animale cu părul galben; însă prin etimologie populară se dau adesea și unor animale care se nasc în săptămîna Duminica floriilor. – Der. floriu, adj. (bălțat cu roșu).”

(Al. Ciorănescu, ”Dicționar Etimologic Român”, dexonline.ro)

Sensul lat. florus -și el rar atestat, după Lewis & Short- este ”shining, bright”.

Sensul din aromână al lui ”flor” este ”alb auriu” (cf. Papahagi, aromanii.ro).
Însă capră ”floră” este capra albă în întregime, fără niciun fir de păr negru (spre desosebire de capra ”bardză”). Acest sens al lui ”floră” corespunde cu ”dalbă” din dacoromână.

E posibil ca refrenul ”florile, dalbele” să constituie de fapt o invocare a unor divinități feminine cu nume tabuizat (un caz asemănător ielelor, numite și ”albele”). ”Flori” însemnând aurii, albe ori strălucite.

Pentru un alt punct de vedere, mai vechi, vezi https://hroderic.wordpress.com/2011/11/14/florile-dalbe/

decembrie 12, 2019

Copârcel

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 7:03 am

Un cuvânt care apare în balada ”Costea și Fulga”, culeasă în Valea Timocului:

”Și mi-avea Costea, mi-avea
Patruzeci de câini bătrâni,
Care păzea pe la stâni;
Și o sută de copârcei,
Care umblă după oi;
Mai avea și pe Guda,
Pe Guda, căța bătrână,
Fără nici un dinte-n gură.”

Nu am găsit cuvântul în dicționare. Probabil are o circulație restrânsă la Valea Timocului, eventual și Oltenia sudică.
Aparent este un împrumut din turcă: köpek = câine, diminutivat și cu un r infix.
N-aș putea spune care a fost evoluția formei cuvântului.

Tc. köpek provine din proto-turcicul *köpek ” 1 dog 2 hound 3 sheep-dog 4 yard dog 5 puppy” (starling.rinet.ru).

Aceeași origine turcică o are ung. kopó ‘bloodhound’ (din care avem rom. copou și copoi); și probabil rus. кобель ”dog, male-dog”, despre care site-ul citat menționează: ”it was attested for the first time in 1599 as a term for a hounting hound”.
Pare deci să fie vorba de o rasă anume de câini de vânătoare (”copoii”), de origine turcică, care s-a răspândit la mai multe popoare. Numele trebuie să se fi extins apoi și la alte rase, în limba rusă ajungând să însemne, simplu, ”câine”.

”Copârceii” sunt însă câini ciobănești care însoțesc turma; sensul 3 al rădăcinii turcice, pe care îl are ”köbelek”, cuvânt din limba kumyk (vorbită în Daghestan, Ossetia de nord și Cecenia), rudă apropiată a cumanei.
Forma diminutivală ar indica niște câini de talie mică, probabil câini de întors oile.

noiembrie 30, 2019

Cârlanul cu șase coarne

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 10:41 pm

”cârlán, cârlani, s.m. – 1. Mânz de doi ani. 2. Berbec de doi ani: „Cârlanu-i cu șase coarne / Și la coadă-i de tri palme” (Țiplea, 1906: 445). ♦ (onom.) Cârlan, Cărlan, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș. – Din *călan „cal tânăr” ( magh. kirlán, kerlany (Edelspacher, cf. DER).” (D.Ștef, ”Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș”)

Nu am găsit poezia populară din care sunt citate versurile. E posibil oare să fi existat în Maramureș vreo rasă de oaie policerată   (cu mai multe coarne)?

six horned ram

(sursa imaginii: flickr.com)

Berbecul cu șase coarne din fotografie este din rasa etiopiană Semien. Mai multe rase de oi policerate se găsesc în Insulele Britanice (oaia Jacob, numită în Anglia și ”Spanish Sheep”, de obicei cu 4 coarne, dar uneori cu 6, Manx Loaghtan -din Insula Man-, Boreray, oaia de Hebride).

Este frapantă și diferența de sens dintre ”cârlanul” maramureșean (= berbec de doi ani) și înțelesul obișnuit din română (”1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani.” – DEX).

Mă întreb dacă nu cumva ”cârlan” e rezultatul confuziei unui cuvânt (autohton?) însemnând ”cornut” (din PIE k̂er- ”horn”), cu altul, care are înțelesul de azi, despre care am mai vorbit (v. https://hroderic.wordpress.com/2011/05/24/carlan/, https://hroderic.wordpress.com/2013/09/16/cartar/)

”Horns will grow through a sheep’s lifetime, with the most rapid growth occuring during the first two to three years of life.” (http://www.sheep101.info/horns.html)

Probabil că la berbecul de doi ani forma coarnelor este deja conturată bine, suferind apoi transformări mai puțin sesizabile.

noiembrie 24, 2019

Anul mai scurt

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 3:15 am

”După un drum lung de vreo câțiva ani -că, mă rog domniilor voastre, pe vremurile acelea nu erau anii așa de lungi ca azi-, Ineluș-Voinicul ajunse în țara șoarecilor.”

(”Voinicul Ineluș”, basm popular românesc, în colecția ”Povești nemuritoare”, vol. 26)

Dincolo de spațiul basmului -în care totul devine posibil și verosimil- și de posibila intenție glumeață a povestitorului, să fie vreo brumă de adevăr în afirmația că anii de azi sunt mai lungi decât cei de altădată?

Trebuie spus că Pământul se îndepărtează din ce în ce mai mult de Soare, dar nu cât să simtă cineva (vezi aici).

Ar putea exista și o anume confuzie între an și lună.
Interesant e că în ”Codex Cumanicus”, ań apare cu sensul de ”lună de zile”, ca turcul ay, din proto-turcicul *āń(k). Poate că românii au reținut cândva, din vreo limbă turcică, acest cuvânt quasi-omonim cu anul, precum mai târziu ”caldul nemțesc” (germ. kalt=rece, engl. cold).

noiembrie 9, 2019

Nărtos

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 6:19 pm

”nărtos a. cu nasul mare: astăzi acela-i mai cuminte, care-i mai nărtos AL. [Formațiune analogică din nară (cf. pieptos, spătos)].” (Șăineanu, dexonline.ro)

”nărtós, -oásă adj. (d. nare, nărĭ, cu sufixu din burtos saŭ alt cuv.). Fam. Rar. Năsos, cu nasu mare. Fig. Pretențios.” (Scriban, dexonline.ro)

”NĂRTÓS, -OÁSĂ, nărtoși, -oase, adj. (Rar) Cu nasul mare; năsos, năsut. ♦ Fig. Mândru; arogant. – Cf. nărtilă.” (DEX, dexonline.ro)

”NĂRTÓS adj. v. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngâmfat, megaloman, mândru, năsos, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos.” (M.Seche, ”Dicționar de sinonime”, dexonline.ro)

”nart 2 s [At: PAMFILE, J. II, 156 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Fudulie.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Explicația prin ”nară” este satisfăcătoare. Ar putea fi vorba, însă, de contaminarea între cuvinte.

Legătura cu nart ”preț, taxă” este posibilă, cred, dar problematică.

nart1 sn [At: MUSTE, ap. LET. III, 80/34 / V: (îvrnard, narc / Pl~uri / E: tc nark1 (Înv) Sumă de bani fixată în trecut de autorități ca limită maximă a impozitului pe produse, pe vite etc. 2 (Reg) Cotă de produse ce se cuvine proprietarului unui număr de oi pe care le ține la o stână străină. 3 (RegîeA da vite cu ~ A lăsa oile în grija unei stâni străine, care își oprește produsele lor, dând proprietarului oilor o cotă fixată anterior. 4 (Îrg) Tarif sau preț maximal fixat de autorități pentru vânzarea anumitor mărfuri de primă necesitate. 5 (Îrgprc) Preț al unei mărfi. 6 (ÎrgîeA pune (sau a da, a face) ~ sau a tăia ~ul A fixa un preț de vânzare, peste care nu se poate trece. 7 (ÎeA fi cu ~ A nu lăsa din prețul unei mărfi. 8 (Înv) Normă zilnică pe care țăranii clăcași erau obligați s-o realizeze pe pământul boierului. 9 (ÎlavCu ~ Cu măsură. 10 (D. oameni; îeA fi cu ~ A avea obligația de a termina un lucru până la o anumită dată sau până la un anumit punct. 11 (D. lucrări; îae) A trebui să fie terminat la o dată fixă. 12 (ÎeA-i pune (cuiva) ~ A fixa un termen cuiva. 13 (Îae) A impune cuiva o obligație. 14 (ÎeA face ~ (la ceva) A începe un lucru. 15 (Îae) A lua inițiativa. 16 (Reg) Momeală pentru pești.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Nart-”fudulie” și nărtos ca ”mândru, arogant” ar putea fi de origine autohtonă, reflectând probabil rădăcina PIE ner-1(t)- ”vital energy; man”, cf. galez nerth ”strength, vigor”, lit. nértėti ”anger” (Pokorny). După starling.rinet.ru, cuvântul lituanian (și altele înrudite) ar proveni din altă rădăcină, *nert-  ” to feel violent emotions”.

Sensul cuvântului putea evolua natural de la ”bărbătesc” la ”mândru” și de aici ”arogant”.

În legătură cu nasul, de menționat și engl. snort ”probably related to snore ” (etymonline.com), din PIE (s)ner-1, (s)nur- ” to murmur, grumble” (Pokorny).

noiembrie 1, 2019

Sperie-ciori

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 11:49 am

”momîie (-i), s. f. – Sperietoare, gogoriță, baubau. Creație expresivă (REW 5277), coincide cu alte cuvinte străine, fără să se poată stabili o legătură directă, cf. ngr. μαμοῦνας (etimon din rom., după Cihac, II, 672), arab. mūmîya (Eguilaz 745), slov. mamona. Der. din mamă (Giuglea, Dacor., II, 825) nu este posibilă. – Var. mămîie, mămuie, (înv.) mamuie; momîiață, mămăiață, cu același suf. din mogîldeață; momîrlan, s. m. (țopîrlan; pocitură; sperietoare; dărîmătură), cf. mîrlan, țopîrlan; mamiță, mămină, manină, momilă, namilă, cf. acest cuvînt; mamorniță, s. f. (sperietoare); mamornic, s. m. (insectă, Meloe proscarabeus), pe care Candrea îl pune în legătură cu bg. mramoren „marmorean” (pentru semantism, cf. larvă); morniță, s. f. (Bucov., țînțar, Ceratopogon pulicarius), prin afereza lui mamorniță; mornițar, s. m. (Bucov., țînțar). – Cf. mămăruță.” (Al. Ciorănescu, DER, cf. dexonline.ro)

Arabul mūmîya (din pers. mumyâ < mum ”ceară”) este la originea lui ”mumie”.
”*mumíe f. (mlat. múmia, it. múmmia, fr. momie, germ. múmie, d. ar. mumia, care vine d. pers. mum, ceară. V. mungiŭ). Cadavru îmbălsămat la vechiĭ Egiptenĭ. ” (Scriban, cf. dexonline.ro)

Alte cuvinte străine cu care coincide ”momâie” sunt două regionalisme engleze: mommet (în Somerset) și murmet (în Devon), ambele însemnând sperietoare de ciori (v. https://en.wikipedia.org/wiki/Scarecrow).

Pentru cel dintâi wiktionarul oferă (fără referințe) o explicație interesantă: ar fi o variantă a lui mammet ”from Anglo-Norman maumet, shortened form of mauhoumet/mahumet, from Mahumet (“Muhammad”).”

”In Middle English maumet was "a representation of a pagan deity, an idol" (c. 1200); "a false god" (mid-14c.), from Old French mahumet; hence also maumetrie "worship of pagan deities, idolatry." A curious misunderstanding of a prophet and faith notable for severe monotheism. ” (etymonline.com)

Cât despre ”murmet”, n-am găsit vreo explicație. Nu e exclus să fie un derivat al PIE mormo ”fear, terror” , cf. v.gr. μορμώ ”spectru, bau-bau”, lat. formīdō, din același radical, are și sensul de ”sperietoare de ciori”.

Cuvintele provenind din acest radical -în română și nu numai- s-ar fi putut contamina cu unele derivate din lat. mama ”a breast, pap”, ”a protuberance”.

”Păuză” are în română mai multe înțelesuri:

”păuză sf [At: PAMFILE, A. R. 169 / Pl: ~ze / E: nct cf panză, păianjăn] (Reg) 1 Păușă. 2 (Mun) Un fel de jalon pentru îndreptarea hotarelor. 3 (Olt; Mun) Sperietoare de păsări.” (”Micul Dicționar Academic”(2010), dexonline.ro)

Primele două ar putea fi explicate în Dicționarul Etimologic Român al lui Ciorănescu:
”păúză (-ze), s. f. – Par, prăjină. – Var. (Olt.) păuș, (Mold.) pazie. Sb. *pauz, cf. pauznica „șipcă, leaț”, sl. ąza „legătură”. În Munt. și Olt.” (dexonline.ro)

Al treilea însă, cel de ”sperietoare”, amintește prea mult -ca formă și înțeles- lat. paveō ”to be struck with fear, be in terror, tremble, quake with fear, be afraid, be terrified” (latinlexicon.org; după Pokorny, din PIE pēu- ”to hit, sharp”).

octombrie 3, 2019

Penteleu

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 8:30 pm

”penteleu 2 sn [At: DL / V: (reg) pintiliu / Pl: ~ri, ~eie / E: Penteleu] 1 (Dc) Specialitate de cașcaval preparat din laptele gras de toamnă al oilor. 2 (Reg) Bătător pentru unt. 3 (Reg) , pe care coboară oile de la strungă.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Cu excepția primei accepțiuni a cuvântului (penteleu= ”cașcaval de Penteleu”, produs la început pe muntele Penteleu) etimologia de aici (care apare și în DEX) mi se pare greu de admis.

Cu sensul de ”coastă înclinată, dar netedă, pe care coboară oile de la strungă”, penteleu pare să reflecte PIE pent- ”to go, walk”; cf. v.prus. pintis ”way”, lat. pōns, pontis (>rom. punte) ș.a. Terminația e datorată probabil unui sufix expresiv (cf. feteleu din fată).
”Pantă”, neologism din fr. pente -care întâmplător coincide oarecum și ca sens cu ”penteleu”- ar proveni dintr-un lat.pop. *pendita (?) din pendere ”to hang, hang down, be suspended”.

Sensul de ”bătător pentru unt” mi se pare mai greu de explicat. Un corespondent vag ar putea fi slovenul pinja ”butter churn; churn”. Nu am găsit etimologia lui; apoi, se referă la vasul în care se bate untul, nu la bătător.

Penteleu ar putea reflecta PIE pi-n- ”a piece of wood” (v.ind. pínāka- `staff, bow; trident or three-pronged spear’, rus пень ”stump, stub”).

Aș ”opta” însă pentru  (s)pen-1(d-) ”to pull; to spin”, cu lit. pìnti ”weave, wind”, v.prus. pentis ”călcâi”, rom. (slav) pinten, engl. spin, spindle. Semantic, originea cuvântului ar putea să rezide în mișcarea de batere a untului. În sanscrită, penteleul este manthA, din PIE menth-1 ”to mix up, stir” (sanscr. mantha ”stirring round”).

Semantismul este însă problematic. De exemplu, brighidău (un sinonim al lui penteleu) ar fi din magh. fergetyü „roată” (într-adevăr, brighidăul are un disc de lemn la capătul cu care se izbește în putină pentru a bate untul).

Alte sinonime: ”Druga se numește în Moldova de sus brighidău, în Ardeal… mîtcă. ” (T. Pamfile, citat în ”Dicționarul limbii romîne literare contemporane”, dexonline.ro).

”mótcă (-ce), s. f. – Scul, jurubiță. Din sl. motati „a depăna” (Cihac, II, 189; Conev 60; Scriban), cf. rut., rus. motok „scul”, sb. motka „băț”, bg. mătka „băț”, de unde mătcă, var. mîtcă, s. f. (mai de bătut lapte, cf. Conev 65; Candrea). În Trans. și Olt.” (Al. Ciorănescu, DER, dexonline.ro)

”meșcă sf [At: LEXIC REG. 42 / Pl: mești / E: ns cf mește] (Olt) 1 Lemn cu care sunt zdrobiți strugurii, pentru a obține mustul. 2 Bătător de lapte Si: (reg) brighidău, drugă, mâtcă.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

”mesc, a méște v. tr. (lat. mĭscére, pop. *miscere, a amesteca [de ex., vinu în pahar]. – Mesc, meștĭ, mește, meștem, meștețĭ, mesc; să mească; mescînd; (inuzitat) mescút). Vechĭ. Torn.” (Scriban, dexonline.ro)

Există și posibilitatea ca penteleu să fie o formă coruptă a altui cuvânt. Se poate observa asemănarea cu sanscr. mantha, ori cu lat. pistillum, pistillī (un *pesteleu ar fi avut o etimologie mai transparentă).

Notez și o coincidență amuzantă cu engl. pintle ”the penis, or tarse”, ”a pin or bolt, usually vertical, which acts as a pivot for a hinge or a rudder”. Rădăcina PIE a cuvântului este bend- ”spike, needle, etc.”.

Numele vârfului Penteleu fie are sensul menționat de ”coastă înclinată, dar netedă”, fie provine dintr-un antroponim derivat din ”Pantelimon”.

Despre Sf. Pantelimon credeam că s-ar fi suprapus unei divinități dacice a drumurilor (v. https://hroderic.wordpress.com/2012/07/09/pintilie-calatorul/).
Însă ”Pintilie călătorul” ar putea avea la origine un cult roman sau mithraic, cf. pantelīum, pantelīī ”a surname of Jupiter”/ ”a holocaust offered in the worship of Mithras” (latinlexicon.org)
În dicționarul lui Lewis și Short de la http://artflsrv02.uchicago.edu, pentru numele lui Jupiter apare doar forma Pantarces (”all-helping”), pantĕlīum (”= παντελεῖον (allperfect)) referindu-se la cultul lui Mithra.

septembrie 25, 2019

Frigură

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 10:09 am

”frigură 1 sf [At: MARIAN, INS. 268 / Pl: ~re / E: ns cf arm h avră] (Ent) Strigă (Acherontia atropos).” (”Micul Dicționar Academic”(2010), dexonline.ro)

Cuvântul provine, cred, din lat. frigulō, frigulāre ”a word denoting the natural note of the jackdaw” (latinlexicon.org)
Se referă la sunetul scos de molie. Nu e exclus ca ”strigă” să aibă aceeași explicație.

”Unlike most moths, which generate noise by rubbing external body parts together, all three species within the genus Acherontia are capable of producing a „squeak” from the pharynx, a response triggered by external agitation. The moth sucks in air, causing an internal flap between the mouth and throat to vibrate at a rapid speed. The „squeak” described is produced upon the exhalation when the flap is open. Each cycle of inhalation and exhalation takes approximately one fifth of a second.” (en.wikipedia.org/wiki/Acherontia_atropos)

Un fluture de ”piază rea” în tradițiile multor popoare, numit și ”strigoi” sau ”cap-de-mort” (datorită desenului de pe spate). Am putea avea însă în ”frigură” o simplă denumire descriptivă, fără conotații sumbre.

septembrie 12, 2019

Zag…

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 8:54 pm

”zágă sf [At: I. CR. V, 95 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Titirez folosit în jocurile de copii.” (dexonline.ro, ”Micul dicționar academic” (2010))

Un cuvânt care ar putea avea o origine expresivă și destul de recentă.
Însă ar putea fi arhaic, reflectând PIE i̯agh-  ”to chase, wish for” (v.ind. yáhu-, yahvá- `restless, swift, active’, (pra-)yákṣati `to be quick, speed on’; germ.  jagen, Jagd).

Din această rădăcină, cuvântul autohton românesc ar fi trebuit să fie însă  *jagă (?), sau poate *țagă (cf. țurca ”cerbul- obicei de Anul Nou” din PIE i̯ork- ” a k. of roebuck”).

*

Zăgan cu sensul de ”om gras” (depreciativ) sau de ”câine mare” (v. ”Micul dicționar academic” (2010))

Legătura cu zăganul- pasăre este destul de improbabilă. Totuși, pe lângă sensul de ”vultur bărbos” (Gypaëtus barbatus) îl mai are pe cel de vultur hoitar. Hoitarii mănâncă ocazional atât de mult încât nu se mai pot ridica de la sol; e posibil ca acești ”îndopați” să fi dat omului gras epitetul de zăgan. Însă rămâne neexplicat sensul de ”câine mare”.

Atrage atenția asemănarea cu alb. vigan ”huge, giant”.

S-ar putea explica și prin lat. sagīnō, sagīnāre ”to fatten, fat”, sagīna, sagīnae ”a fatted animal”, ”fatness, corpulence”. Problema (nu imposibil de rezolvat) ar fi cum s-a ajuns de la un rom. *săgină/ *zăgină la zăgan.

Cuvântul latin ar avea origini grecești:
”Apparenté au grec ancien σάττω, sáttô (« emplir »), dont le participe fait σεσαγμένος, se-sag-ménos et le déverbal, emprunté en latin sagma (« bât »), mots grecs auquels Pokorny rapproche le latin sagana (« sage-femme, femme-médecin, magicienne » → voir saga), de l’indo-européen commun *tu̯ā̆k- (« enclore, rassembler »).” (https://fr.wiktionary.org)

Să amintim și gr. sō̂kos ‘the stout, strong one (epit. of Hermes)’, sōkéō ‘have power, fortune’ , după starling.rinet.ru din PIE *tewǝk-, *twōk- ”fat, thigh”.

*

zagará f. (turc. zaghara, adică „blană de Zagara”, un oraș în Macedonia). Vechĭ. Azĭ Brașov. Guler de blană lat care acopere umeriĭ. Azĭ Mold. Chenaru saŭ panglica de pe marginea pălăriiĭ (rev. I. Crg. 3, 346) saŭ chenar de blană de altă coloare la căcĭulă. Fig. Iron. Pl. Zorzoane.” (Scriban, dexonline.ro)

ZAGARÁ, zagarele, s. f. Blană de animal prelucrată; margine de blană (de altă culoare) aplicată la unele obiecte de îmbrăcăminte. – Din bg.scr. zagarija.” (DEX 98, dexonline.ro)

zăgará (-ále), s. f. – 1. Margine, mal, țărm. – 2. Fleac, moft. – Var. zăgărea. Bg. zagara (Candrea), poate din numele propriu Zagara, oraș din Macedonia (Șeineanu, II, 380).” (Ciorănescu, dexonline.ro)

Cuvântul coincide interesant cu central-italianul zagana, care are un sens foarte asemănător celui din română ref. la textile: ”a wool or silk ribbon used to trim or hem women’s clothing” (https://en.wiktionary.org)

Probabil e un împrumut destul de vechi în română, având în vedere rotacizarea lui n.

Sensul de ”margine, mal, țărm” este explicabil poate prin prisma lb. slave: cf. croat za-gora ”beyond (the) hills” – v.
https://en.wikipedia.org/wiki/Dalmatian_Hinterland
Însă am scris un articol care explorează o posibilă origine autohtonă a cuvântului: https://hroderic.wordpress.com/2014/02/09/zaganuta/

Zagora din Grecia ar avea însă altă explicație: este o ”zoo-agora”.
”The name is derived from the greek term for „animal market” (Greek: Ζωαγορά). There was a large annual market where animal from as far as Romania and Egypt were bought and sold.” (https://en.wikipedia.org/wiki/Zagora,_Greece)

Un munte cu numele Zagora există în Maroc (https://en.wikipedia.org/wiki/Mount_Zagora). Așadar o bogată omonimie.

august 26, 2019

Luciu

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 1:56 pm

„luciu 1 sm [At: BIANU, D. S. / V: luc, luci / Pl: ~cii / E: nct] (Bot; reg) 1 (Îf luc; șîc brad-luci) Pin 2 (Pinus silvestris). 2 Jneapăn (Pinus mugo).” (dexonline.ro, din ”Micul Dicționar Academic” (2010))

Varianta luc pare un singular refăcut din ”luci” (care în realitate este substantiv invariabil).

Derivarea din vb. a luci este, cred, posibilă, având în vedere sensul de ”a lumina, a arde” al acestuia din urmă.

Am avut, poate, un luciu = făclie, torță, denumire care s-a extins asupra arborelui. Un semantism asemănător ar fi în cazul lui ”zadă”.

Lat. pīnus are și înțelesul de ”pin” și pe cel de ”torță”. Torțele din lemn de pin au fost folosite nu doar de către romani, ci pe întreg pământul, de la azteci (v. https://www.mexicolore.co.uk/aztecs/artefacts/pine-torch) la chinezi ( v. https://en.wikipedia.org/wiki/Torch_Festival).

E posibil însă ca numele arborelui să fie doar din aceeași rădăcină PIE ca ”a luci”, leuk- ”bright, shine, to see”. Semantismul ar putea fi mai incert; de ex. mnd. lōh, lōch ”grove, bush”, apr. luckis ”logs” au la bază un sens de ”luminș, defrișare”. La fel este lat. lūcus ”a wood, grove”, omonim cu lūcus ”lumină”. Un adjectiv coloristic este de asemenea posibil.

Mai puțin probabilă ar fi o derivare din PIE lēu-2 : lǝu- ”stone” (celtic *līu̯ank– > bret. lia, liac’h  ”stone”, gr. hom. λα̃ιγξ ”stones”). Pinul și jneapănul cresc direct însă pe piatră, sunt specii-pionier, ceea ce nu ar face prea deplasată ipoteza.

La fel în cazul lui leu-2  ”to cut off, separate, free”,  *lūnk(ʷ)- ”bast, to bark (trees)” (lit. lùnkas ”liber al lemnului de tei ori salcie”).

De menționat lat. lycium, lyciī ”a kind of thorn, the juice and roots of which were used medicinally” (latinlexicon.org). Este denumirea genului Lycium (v. https://en.wikipedia.org/wiki/Lycium). Nu văd vreo legătură cu pinul ori jneapănul, în pofida faptului că în română cuvântul ar fi dat ”luci”.
Dacă ”luci” ar fi un cuvânt arhaic, ar putea fi în legătură cu lat. ilex, gr. ai̯g-ílōp-s, din presupusa rădăcină *īlokʷ- (starling.rinet.ru). O etimologie fantastică, totuși.

Un adj. coloristic, lat. luteus ”colored with yellowweed, golden-yellow, saffron-yellow, orange-yellow”/ ”rose-colored, rosy, rose-red” ar putea sta și el la originea denumirii de brad-luci:
”Culoarea lemnului de pin poate fi galben-roșcat sau galben pal” (https://metalbiz.ru/ro/treatment/characteristics-of-individual-types-of-wood.html)
(Desigur, rezultatul normal din luteus ar fi rom. luț, cf. puteus > puț.)

Pagina următoare »