Istoriile lui Roderick

Noiembrie 17, 2017

Zăcaș

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 10:08 pm

”…zăcaș, adj. (Trans., bolnav; înv., rău intenționat, ticălos, pervers), la care sensul al doilea nu a fost explicat satisfăcător (legat de alb. dzakëš, după Philippide, II, 742; contaminat cu jăcaș „prădător”, după Candrea)” (Al. Ciorănescu, DER, dexonline.ro)

zăcáș, -ă adj. (din jacaș supt [!] infl. luĭ zac). Munt. vest. Vindicativ.” (Scriban, dexonline.ro)

Nu am găsit acel alb. dzakëš (?). Cuvântul este explicat de obicei prin vb. ”a zăcea”.

Ar putea fi de fapt lat. dicāx, dicācis ”talking sharply, satirical, sarcastic, acute, witty” (latinlexicon.org), cu o (ușoară) evoluție a sensului.

Anunțuri

Noiembrie 9, 2017

Avatare ale cerbului

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 11:04 am

Despre numele localității Cerbureni, jud. Argeș:

”Un toponim străvechi este și Cerbăreani, probabil satul Cerbureni din comuna Valea Iașului, atestat […] la 4 sept. 1474. În documentele următoare apare scris Cerboreni (1579) și Cerbureni (1616), formă menținută până în prezent. Autorii studiului ”Argeșul în lumina toponimiei” arată că ”Forma Cerbureni nu se poate explica decât prin faza unui augmentativ Cerboniu de la care s-a ajuns la derivatul Cerbuneanu, iar prin disimilare Cerbuneanu a ajuns la Cerbureanu”, aducând în sprijinul explicației toponimul feminine Cerboanele, înregistrat de Iorgu Iordan în Top. Rom., p. 400.” (Carmen I. Nicolescu, Marius I. Valeriu Grecu, Ion Gh. Grecu, ”Satele argeșene atestate între anii 1300 și 1625. Istorie și etimologie”)

În română ar fi putut exista un *cerbură, din lat cervula ”a little hind” (latinlexicon.org), care ar putea explica toponimul Cerbureni, nu însă și forma Cerbăreani (despre care nu se știe sigur dacă denumește aceeași localitate). De remarcat că avem în română ”cearbă” și ”cerbă” (=cerboaică), putând reprezenta moștenirea directă a lat. cerva ”a hind, a female deer” (latinlexicon.org)

Cerbăreani ar putea fi cf. cerbar, cuvânt care denumește fie rădașca, fie năvalnicul (planta, Phillitis scolopendrium).
După unii (cf. Al. Ciorănescu, DER), cerbar reprezintă direct lat. cervārius ”of or pertaining to deer” (latinlexicon.org), cuvânt care a dat port. cerval ”linx” (cf. lat. lupus cervarius). În română cerbar ar fi putut însemna și ”vânător de cerbi”, cf. zimbrar.

Numele satului Cerbăl (accent pe a doua silabă) din Ținutul Pădurenilor ar putea reprezenta un simplu diminutiv din cerb : cerbel, așa cum mai apare scris uneori numele satului, poate sub influența mențiunilor din documente maghiare (Cserbel); ă în loc de e, probabil o pronunție regională, cf. dedițăl/dedițel ș.a.
O asemenea diminutivare ar fi totuși atipică în cazul lui ”cerb” (în dicționare apar cerbuț, cerbușor, cerbișor, cerbuleț, dar nu și cerbel), așa încât toponimul rămâne oarecum obscur.
O legătură cu lat. cerebellum mi se pare improbabilă. Pe pagina primăriei din Cerbăl (http://primariacerbal.ro/prezentare_locala) originea denumirii satului apare ca ”nesigură”; explicația menționată acolo, ”probabil din”cer”+”bal”=cer alb” este însă neplauzibilă.

Octombrie 15, 2017

Druja

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 11:23 am

Pârâul Druiu (https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2ul_Druiu), afluent al râului Bega Luncanilor, apare pe o mai veche hartă a Munților Poiana Ruscă (H.G. Krautner, colecția ”Munții Noștri”) ca ”Druia”. Muntele din care izvorăște se numește însă Druja.

Druja

Să fie diferența dintre ”Druja” și ”Druia” doar o inconsecvență a cartografilor?

Am putea avea în *drui sau *druie forma nesufixată a lui ”druete”:
”druéte (-éți), s. m. Par, bîtă. Origine necunoscută. După Diculescu 482, din gr. δρῦς; Rosetti, II, 116, îl pune în legătură cu alb. dru „lemn”.” (dexonline.ro, DAR (Al. Ciorănescu))

Druja ar putea prezenta un sufix -jă (?), cf. de ex. ”cârtoajă”:
”CÎRTOAJĂ subst. „om cicălitor” (DLR), prob. < vb. a cîrti; -E. „pantofi răi.” 1. Cîrtoajă, cu s protetic, Scîrtoaje M. (Puc 397). 2. Cartojani s. 3. Cărtogea și Cărtoage tt. (Olt). 4. Prob. Cărtoșa (Ard).” (dexonline.ro, cf. Dicționar Onomastic Românesc, N.N. Constantinescu)

Ținând cont de faptul că gr. δρῦς are și semnificația precisă de ”stejar”, *drujă ar putea însemna de ex. ”stejăret”. (PIE drū- ”tree”)

Din PIE dhreu– ”to crumble, grind” ar putea proveni numele unei roci friabile (cf. let. druska ”crumb”, lit. druskà  ”sare”). Din muntele Druja s-a extras însă o rocă dură, cuarțul; conexiunea cu rădăcina menționată nu este exclusă, cuarțul prezentându-se uneori sub formă de fragmente, ”așchii” cu marginile ascuțite:

”Cuarţul a fost exploatat până în anul 1965 ca materie primă pentru fabricarea sticlei (vitrifiantul). Zăcământul se găseşte pe muntele Druja, pe versantul spre Valea lui Liman, în amonte de localitatea Colonia Fabricii. Straturile de cuarţ de la suprafaţă au fost epuizate, iar cercetare în profunzime nu s-a făcut.” (http://tomesti.ro/2012/03/24/petrografia/)

(Avem un regionalism interesant pentru ”cuarț, cremene”, anume gălătuș, probabil un dublet al fr. galet (intrat și în română, ”bolovan de râu”), a cărui origine este neclară, având surse latine sau galice; wiktionarul francez menționează un gallos ”piatră, stâncă” în galică.)

Desigur, originea mai ușor de acceptat pentru numele muntelui este antroponimul -de origine slavă- Druja. Însă nu concordă cu ceea ce mi-am propus aici, pe acest blog.

Octombrie 13, 2017

Hâț

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 7:35 pm

Un cuvânt aflat de pe un forum de vânătoare; ar însemna ciurdă de mistreți, userul care l-a comunicat nefiind chiar sigur.
I-am găsit o oarecare confirmare în dicționarul lui Șăineanu, ”haț” fiind un strigăt cu care se alungă porcii.

”haț ! int. 1. arată sgomotul apucării sau prinderii brusce: haț ! pe ied de gât CR.; 2. strigăt de alungat porcii. [Onomatopee].” (Șăineanu, dexonline.ro)

Termenul vânătoresc ar putea fi legat de germ. hetzen ”a mâna, a vâna”, care după Scriban corespunde cu rom. hățaș ”cărare de fiare”.

Există, însă, o posibilitate mai interesantă. Forma originală a lui hâț ar putea să fie *vâț (cf. hârtop din vârtop ș.a.) , corespunzând fonetic și semantic cu proto-celticul *wet-si- ”porc?” (Ir feis , Corn guis , MBret gues`sow, pig’); din PIE  u̯et- ”year” (Pokorny), sensul originar fiind ”animal de un an” (=rom. noaten, engl. yearling). Alb. vitš ”vițel”, dar și rom. vițel (lat. vitellus), vătui se încadrează aici.
O mutație similară de sens ar apărea la engl. hog (””swine reared for slaughter” (usually about a year old), also used by stockmen for „young sheep before the first shearing” (early 14c.) and for „horse older than one year,” suggesting the original sense had to do with age, not type of animal” -etymonline.com).

*

Mai puțin probabilă ar fi legătura cu gâț:

gâț, gâți, s.m. (reg.) Miel; ied.” (dexonline.ro, DAR(2002))

gâț, gâțuri, (gâță), s.n. – (reg.) 1. Grup de 2-3 oi. Mai multe gâțuri formează un botei; 5-7 boteie formează o stână: „La noi nu-s multe oi, e așa, câte vo trei gâțuri” (Papahagi, 1925; Vad). 2. Copil: „Oare de ce o adus pă gâța asta la nuntă, că doară nu-i de ea” (Faiciuc, 2008). 3. Miel, ied (DAR). ♦ (onom.) Gâț, Găț,nume de familie (44 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (MDA).” (dexonline.ro, DRAM 2015)

H inițial în loc de g  (”hâț” în loc de ”gâț”) e mai dificil de explicat; ar putea să apară de exemplu printr-o influență a unei limbi slave din N Carpaților (ruteană sau ucraineană). Însă ”gâț” apare ca atare tocmai în Maramureșul expus acestor influențe.

În urmă cu mulți ani un cititor îmi atrăgea atenția asupra corespondenței între ”Ghiță”, numele dat porcului la noi, și alb. gic ”purcel” (v. https://hroderic.wordpress.com/about-2/).
Despre gâț ”grup de 2-3 ori” -cuvânt probabil diferit de primul- a mai vorbit pe aici în comentarii @Sorin5780 (la https://hroderic.wordpress.com/2014/07/24/gata-si-naragat/, https://hroderic.wordpress.com/2012/05/30/multam/). Un cuvânt probabil autohton (PIE *gʷō- „to graze”  ?).

Octombrie 10, 2017

Ciuia

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 8:54 pm

Am aflat acest cuvânt dintr-o poezie pentru copii scrisă de Marin Sorescu; se numește ”Vârf” și a apărut în volumul ”Cocostârcul Gât-Sucit” (Editura Ion Creangă, 1987):

”Sus la munte numai țepi,
Zadă, brazi, molizi și jepi
Mi se pare că și-o tuia
Și un vultur rău e ciuia,
Dar cu gușa cât gutuia.

El păzește c-un ochi vârful
Și-n prăpăstii vede stârvul,
Cam chiorâș cu celălalt,
Cât e muntele de-nalt.

Desenează tu un pui,
Pe hârtie, că-i al lui,
Ți-l duce și-l dă la pui,
Tot la pui, dar puii lui,
În vârful Ceahlăului.”

Care să fie identitatea acestui ”vultur rău”, ciuia? Să fie cel din ilustrație (aparent o acvilă de munte)? Volumul de versuri a apărut în timpul vieții poetului și e destul de plauzibil faptul că i-a văzut ilustrațiile înaintea apariției, putând sesiza eventual o neconcordanță. Așadar acvila de munte este ”candidatul” cu șansele cele mai mari, oricât de amuzantă ar fi dovada.

Avem

ciuí, pers. 3 sg. ciuiéște, vb. IV (reg., înv.) 1. cârâi. 2. a zgârâia.” (dexonline.ro, cf. DAR(2002))

ciúie sf [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~ / E: nct] (Reg) Ciuma-găinilor.” (dexonline.ro, cf. MDA2(2010))

CIUI s. v. ciuf.” (dexonline.ro, cf. Sinonime82)

cĭúhă f., pl. e (rudă cu cĭuf 1 și 2, cu bg. čuhal, un fel de bufniță, scops zorca, și cu ung. csova, cĭuhă. Cp. și cu cilihoaĭe). Est. Mănunchĭ de paĭe (momîrlan) orĭ de zdrențe atîrnat ca semn orĭ ca sperietoare într´un lan. Cap cĭufulit (buhos). Om urît. – Și cĭuhlă și cĭufă. ” (dexonline.ro, cf. Scriban)

cilihoáĭe și cĭulihoáĭe f., pl.  (fem. d. cilihoĭ. Cp. și cu bulihaĭ). Nord. Un fel de ulĭ maĭ mare. Pasăre mare și urîtă, gobaĭe. Momîĭe, sperietoare de păsărĭ. – Mrom. čĭuligan, pasăre de pradă. V. cĭuhă.” (dexonline.ro, cf. Scriban)

Cilihoi este și un nume al zăganului (Gypaetus barbatus). Amintește -probabil întâmplător- sanscr. cilla ”Bengal kite”, care a inspirat numele vulturului Chil din ”Cartea junglei” a lui Kipling (cilihoi apare în dicționare ca variantă a lui ”ceahlău”, cf. ”cealhău”).

Ciuie ar putea fi un reflex al PIE kē̆u-kū- ”to howl” (”Schallwurzel, teils mit anlaut. k, teils mit k̂” -Pokorny), din care provin numeroase nume de păsări în mai multe limbi europene. O pasăre de pradă cu glas puternic, impresionant. Conexiunea cu ciuf ”smoc” mi se pare mai puțin probabilă.

Octombrie 1, 2017

Inău

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 11:15 am

Vârful Inău apare ca un pisc semeț, văzut din orice directie. Dinspre nord este și mai impozant pentru că peretele stâncos vestic, cel dinspre Valea Bila, este cvasivertical pe circa 120 m diferență de nivel; iar cele doua creste stâncoase, nordică și estică, delimitează un triunghi de piatra impunător.
Numele Inău se pare că provine din slavul juni = juninca și din slavo-românul inou, cu aceeasi semnificație, păstrat documentar în limba română până în anul 1638 (Al. Filipașcu, 1969), și se referă la juninca de bour. Numele maghiar este Ünökö (Piatra Inăului sau a junincii) iar cel german Kuhhorn (Cornul vacii), acesta din urmă și mai sugestiv deoarece reflectă metaforic morfologia vârfului.

(Dumitru Iștvan, Ioan Pop, ”Inău/ Ineu, Rodnei, ascensiune pe creasta nordică”, ttps://sites.google.com/site/romanianatura42/home/carpatii-rasariteni/rodnei/inau-ineu-rodnei-ascensiune-pe-creasta-nordica)

Slavul *juni (ю́ный)  reflectă PIE *yowen- ”young” (starling.rinet.ru), ca și lat. iūnīx din care avem ”junincă”.

În cazul lui inău/inou, însă, am putea avea un reflex al PIE *ein- ”deer, roe”, cf. lat. hinnula ”ciută”. În dicționarul lui Pokorny, rădăcinii *ein- îi corespunde ei-3 ”multicoloured, reddish”.
Ideea de ”reddish” ar corespunde coloritului femelei de bour. Specia avea un dimorfism sexual accentuat, atât în dimensiuni (masculii considerabil mai mari), cât și în culoare (masculii de culoare închisă, aproape neagră, femelele roșcate). E posibil să avem în cuvântul dispărut inou un termen autohton.

(sursa imaginii: Wikipedia, https://en.wikipedia.org/wiki/Aurochs )

P.d.a.p. , inou/inău ar putea proveni din lat. innuba ”unmarried”, fiind vorba despre o junincă, o femelă care nu s-a reprodus încă. Un rom. *înuă (? =lat. innuba) ar fi putut deveni inău, poate și sub influența lui inoc ”mascul solitar”, cuv. de origine slavă. Să remarcăm și forma destul de ciudată a lui inău, ținând cont că ar trebui să fie un substantiv de genul feminin (fără ca asta să fie obligatoriu totuși).

inóc m. (vsl. inokŭ, singuratic, pustnic, mistreț, d. inŭ, unu, ca și gr. moniós, mistreț, d. mónos, singur, și fr. sanglier, mistreț, d. lat. singularis, singuratic. V. inorog). Vechĭ. Rar. Pustnic. Porc sălbatic.” (Scriban, dexonline.ro)

inócinóci, s.m. (înv.) asin sălbatic.” (DAR (2002), dexonline.ro; acesta putând fi cf. gr. ónos ”asin”)

O posibilă conexiune arhaică ar putea fi reprezentată (?) de numele lui Io, fiica lui Inachos, iubita lui Zeus, metamorfozată de acesta într-o junincă; cuvântul inău ar putea avea o origine foarte veche.

În ceea ce privește numele vârfului din Munții Rodnei, nu există un consens între autori privind originea acestuia și legătura cu inou ”junincă”. În Dicționarul de regionalisme și arhaisme din Maramureș D. Ștef oferă altă explicație:

Ineu, (Inău) – (top.) Vârf în M-ții Rodnei (2280 m.) – Posibil din inie „gheață care se formează iarna pe suprafața apelor curgătoare; brumă mare” (< sl. inije „grindină”)” (dexonline.ro)
 

Septembrie 21, 2017

Coada șoricelului?

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 5:45 pm

Mi-e încă greu să pricep de ce această plantă atât de comună poartă acest nume. Orice parte a plantei (Achillea millefolium) aș vizualiza, nu prea seamănă cu o coadă de șoarece, dacă e vorba de șoarecele obișnuit, de casă, Mus musculus. Interesant e că în alte limbi aceeași plantă e ”coada mâței” (în spaniolă ”rabo de gato”), ceea ce pare mai aproape de înfățișarea ei.

Am putea să ne gândim la alt șoarece, unul cu coada stufoasă. Poate vreun pârș (cf. ”șoarece-alunar”, specia Muscardinus avellanarius). O coadă foarte interesantă, cu pămătuf în vârf, au două specii de jerboa (Dipus sagitta și Stylodipus telum); rozătoarele, întâlnite în prezent în Ucraina, ar fi putut foarte bine să existe până nu demult și în Moldova ori în zona de stepă a României.

Diminutivul șoricel ar putea să indice faptul că e vorba de o altă specie, mai mică decât șoarecele obișnuit. N-am găsit însă niciun rozător de la noi mai mic decât un șoarece și care să aibă și coada stufoasă ori cu smoc în vârf. Șoarecele pitic, Micromys minutus, are o coadă ca toți șoarecii. P.d.a.p., s-ar putea ca diminutivarea să nu fie relevantă, întrucât o altă denumire a plantei este ”coada-hârțului” (reg. bănățean hârț- șoarece, guzgan, șobolan, din magh. heréc).

O altă posibilitate (infirmată întrucâtva de existența sinonimului ”coada-hârțului”) este ca șoricelul să reprezinte de fapt o confuzie. Coada-șoricelului se mai numește sorocină; e posibilă oare o confuzie între un cuvânt din familia lui soroc și unul din familia lui șoarece?
Sorocină e un foarte probabil derivat al lui soroc, care în acest caz ar putea avea înțelesul specific de menstruație; planta este hemostatică și analgezică, fiind folosită tradițional în tratarea ”problemelor feminine” (v. aici).

Șoricel ar putea fi și o boală pe care o tratează (??) planta, rămânând de analizat această posibilitate:

ȘORICÉL, șoricei, s. m. 1. Diminutiv al lui șoarece; șoricuț. 2. (Pop.) Boală a vitelor care se manifestă prin umflături mari sub piele. – Șoarece + suf. -el.” (dexonline.ro, DEX 98)

Coada-șoricelului -interesant- este și un repelent folosit pe alocuri împotriva șoarecilor (căutați cu google rețeta ”Yarrow Mouse Repellent” :) ).

*

O plantă de origine americană, Erigeron canadensis,  (engl. horseweed, fleabane, coltstail, marestail, rom. bătrâniș), des întâlnită azi la noi, poartă și nume ca steluța-șoricelului și șoricel.

bătrâníș sm [At: PANȚU, Pl. / E: bătrân + –] Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze lanceolate și flori albastre sau liliachii, cultivată ca plantă ornamentală Si: (reg) buruiană-de-dalac, coada-vacii, coada-lupului, cruguliță, măturică, spirince, steluță, steluța-șoricelului, struța-mirelui, șoricel (Erigeron canadensis).” (dexonline.ro, MDA 2010)

Între alte utilizări terapeutice ale plantei a existat -nu știu dacă și la noi- aceea împotriva durerilor menstruale (un punct comun cu coada-șoricelului; v. https://bodygeek.ro/coada-lupului-conyza-canadensis-planta-medicinala).

Numele de steluța-șoricelului nu pare să fie legat de anatomia animalului (desigur, nu e un caz singular; cf. strugurii-ursului, mărul-lupului ș.a.). Mai există o ”steluța-fetei” (Stellaria media, răcovină; cf. poate unei denumiri spaniole, ”la dama”).

Mi-a mai atras atenția denumirea de ”măturică”; dacă am fi moștenit lat. syrus, syrī  ”a broom, besom” (latinlexicon.org), *suricel ar putea însemna chiar ”măturică”, o sinonimie perfectă. Iar *suricel ar fi ușor de confundat cu ”șoricel”.

Una din denumirile acestei buruieni emigrate la noi apare cu etimologie necunoscută în dicționarul lui Al. Ciorănescu:

spirínce s. f. – Plantă (Erigeron canadiense). Origine necunoscută.” (dexonline.ro, DER)

Oarecum similar cu magh. seprence, numele aceleiași plante, care ar putea fi împrumutat din română sau dintr-o sursă comună.
Ar putea fi legat de spirală (cf. lat. spīra, gr. σπεῖρα, PIE sper-3 ”to turn, wind”), ținând cont de dispunerea frunzelor pe tulpină:
”They grow in an alternate spiral up the stem and the lower ones wither early.” (https://en.wikipedia.org/wiki/Erigeron_canadensis)

Septembrie 18, 2017

Mihuș

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 12:00 pm

O denumire a pârșului mare (Glis glis), pe care am întâlnit-o doar pe www (http://www.zooland.ro/parsul-mare-glis-glis-1825, http://www.e-pets.ro/articole/parsii-somnorosii-dumbravelor).
Conexiunea firească este gr. μύωξος (mýoxos) ”pârș”, care a dat și vechea den. științifică a genului (Myoxus). Să fie mihuș un împrumut din greacă (*miuș)? și cât de vechi? Să fie doar coradical cu gr. μύωξος (PIE mūs ”mouse”, cf. alb. mī ”șoarece”)?

Mihuș apare ca patronim în partea de nord a țării (Sălaj-Maramureș, cf. nume.ottomotor.ro), fiind însă probabil un derivat al numelui Mihail.

Septembrie 17, 2017

Porci de Orhei

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 8:19 am

O rasă americană de porci, numită ”Mulefoot Hog”, prezintă o caracteristică remarcabilă: copita animalelor este nedespicată, de unde și numele atribuit.

”The most distinctive feature of the American Mulefoot hog is the solid hoof which resembles that of a mule. Pigs with solid hooves (also called syndactylism) have attracted the interest of many writers over the centuries, including Aristotle and Darwin. Yet of all the mulefooted hogs described, the American Mulefoot is the only documented population with a breed standard and a long history of agricultural use.” (http://www.ansi.okstate.edu/breeds/swine/mulefoot/index.html/)

”The origin of the Mulefoot is unclear, and many theories have arisen about its links with mulefooted stocks in Asia and Europe. The breed is more likely to have descended from the Spanish hogs brought to the Americas beginning in the 1500s.” (https://livestockconservancy.org/index.php/heritage/internal/mulefoot)

O asemenea rasă a existat și în Moldova medievală, în ținutul Orheiului, fiind menționată în ”Descrierea Moldovei” a lui Dimitrie Cantemir:
”Râmătorii în ținutul Orheiului la satul Tohatin, între apele Ichilul și Răuțul, nu sunt cu copitele despicate, ci întregi și mai ca și la cai și râmătoarele care le aduc acolo din alte părți, al treilea an încă fată prăsilă asemenea cu copitele întregi și aceasta nu se întâmplă numai celor domestici, ci și celor sălbatici cari se plodesc mulțime prin stuhurile ce sunt pre lângă Nistru.” (Wikisource)

E posibil ca această caracteristică genetică unică să fi supraviețuit măcar în cadrul populațiilor sălbatice de porci (mistreți) din zonă, care au produs cândva, desigur, hibrizi cu cei domestici (sau domestici evadați).
Mai ales că, după mărturia lui Dimitrie Cantemir, gena ”copitei întregi” pare dominantă.

Septembrie 14, 2017

Cal falcău

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 8:59 pm

”falcắu, adj. – (reg.) (ref. la cai) Iute, ager, precum șoimul; cu mențiunea falcău „șoim” (Antologie, 1980). – Din germ. Falke „șoim; (fig.) privire ascuțită” (Țurcanu).” (dexonline.ro, DRAM (D.Ștef) )

În DER (Al. Ciorănescu), falcău apare cu sensul de ”lăudăros” (der. din falcă).

”fălcău, fălcăi, s.m. (reg.) 1. om cu fălcile mari. 2. om care se fălește.” (dexonline.ro, DAR(2002))

E posibil ca sensul originar al lui ”cal falcău” să fi fost de fapt cel de  ”cal tare în gură” (engl. ”hard mouthed horse”), cf. falcă. Un asemenea cal e greu de strunit și de controlat, pentru că reacționează mai puțin la presiunea exercitată de zăbală.
Calitatea calului de a fi ”tare în gură” este asociată cu nesupunerea, dar și cu iuțeala într-un proverb românesc:
”Pe calul cel mai iute și mai tare în gura, nimic alt îl supune, decât frâul și zăbalele.”

Tehnicile moderne de dresaj cabalin au abandonat cu totul această viziune (v. http://www.horsechannel.com/horse-training/hard-mouth-horse-17266.aspx).
De reținut și în sens figurat:
”The first thing to consider is that the horse is only half of the equation. If we are hard with our hands the horse has no choice but to become used to too much pressure on his mouth. This will not only hurt his mouth but it will dull his mind. For example, if you always pull with all your might to make your horse stop you will teach him that anything less does not mean stop.” (https://www.horsejournals.com/hard-mouth-or-hard-mind)

Să fi moștenit româna -în vreun regionalism- lat. falcō, falcōnis ”șoim”? (>rom. *fălcoane?)
Rămâne de văzut. E posibil ca urme ale sale să existe în antroponimie (olt. Fălcan?).

Pagina următoare »