Istoriile lui Roderick

iulie 27, 2012

Un nume al pietrei ?

Filed under: Kogaionon,Traco-geto-dacii — Roderick @ 2:34 pm

Unui radical nostratic *kiwV  „stone” ( cf. starling.rinet.ru ) i se atribuie derivaţi  în limbile uralice ( magh. kő  „piatră” ), kartvelice ( georg. kwa- „piatră”), dravidiene (tamil kō „munte” ), dar nu şi IE.

Unui nostratic ki– i-ar putea corespunde, cred, un PIE g(‘)ei- ( cf. nostr.*ki[ǯ]V „nisip” > PIE *g’eis- „pietriş” , nostr. *kiHV „a cânta” > PIE *gē(i)-„a cânta”‘ )

Unui cuvânt frigian – γίσσα  „piatră” – dicţionarul lui Pokorny îi găseşte o origine discutabilă în PIE *g’eis- „pietriş”.

E posibil ca acest cuvânt să fie de fapt un derivat IE al nostraticului *kiwV .

*

Denumirea munţilor Pirin din Bulgaria -un masiv deosebit de stâncos, asemănător Pietrei Craiului de la noi, dar mai înalt- provine destul de probabil din PIE *perw-, *perōun- , ca şi hitt. piruna- „stâncă”, toch. A pāreṃ ‘rock, stone’, v.ind. paru- „munte”.

Faţă de Pirin, numele Parângului de la noi are un g, de fapt aş zice un -gu final. M-am gândit cândva că acest -gu ar putea reflecta un formant final relict, însemnând munte.

Ar trebui î.a.c. să-l regăsim în mai multe nume de munţi. Poate chiar în Gugu , numele vârfului din munţii Godeanu ( identificat de profesorul Al. Borza cu muntele Kogaionon ).

Un oronim „impresionant” pare şi Dungu – culme din munţii Ciucaş – amintind de Dunax , numele tracic al munţilor Rila din Bulgaria (din PIE *dhūn-  , ca v.engl. dūn „munte” ).

Un regionalism ardelenesc ( Munţii Sebeşului, Ţara Moţilor) pe care nu l-am găsit în dicţionare este „a gui” = a urca; până acum i-am găsit conexiuni mai „bizare”, în bască (ex.  igo ” ascend, go up, climb” ), însă ar putea fi legat (?)  şi de acest presupus -gu.

*

M-am mai gândit cândva şi la similitudinea dintre Kogaionon şi Pangaion , numele unui masiv muntos din Tracia.

E posibil, oare, să fi decupat un „gaion” ( = munte?) din construcţia acestor două nume de munţi?

Mai probabil nu; după I.I. Rusu, originea probabilă a lui „Pangaion” este în IE *pag– „a fixa, a înţepeni”, nazalizat ca în lat. pango.

 

 

 

 

 

septembrie 20, 2011

Muntele Şerpilor

Filed under: Kogaionon — Roderick @ 6:34 pm

Într-un imn orfic apar, ca primi stăpâni ai muntelui Olimp,  Ophion şi Eurynome. Numele lui Ophion, „şarpele”, e un derivat al PIE *ogʷh- „şarpe, şopârlă”, care în tracă ar da *og-.

Poate (K)ogaionon însemna „tărâmul Şarpelui”. Cuvântul trac desemnând şarpele -şi având o consoană iniţială- ar putea să fie moştenit în numele Ţâgurei.

Printre derivatele lui *ogʷh- întâlnim saxonul egithassa „şopârlă”, dintr-un proto-germanic *ag(w)i-ɵaxsiō  ( cu *ɵaxsu-z `badger’ (?) ). Dacă acest compus germanic ar avea un corespondent trac, am putea să ne gândim la Sarmis-egetusa ca la o „casă a şerpilor”.

august 14, 2011

Şureanu, ultima frontieră

Filed under: Kogaionon — Roderick @ 12:15 am

PIE *Ans-  „zeitate”; avest. Ahura ; O.N. Asgardr; v.ind. Asura; hitt. hassu- „rege”.

 

iulie 1, 2011

Despre suflet, toate posibilităţile

Filed under: Kogaionon,Traco-geto-dacii — Roderick @ 10:42 pm

Deşi sunt un singur popor, tracii se deosebesc între ei unii de alţii şi prin nume, şi prin moravuri. Unii sunt fioroşi şi gata de moarte, ca geţii. Aceasta provine din diferite motive: unii cred că sufletele celor ce mor se reîntorc într-o nouă existenţă; alţii că, deşi ele nu se reîntorc, totuşi nu pier, ci trec într-o altă lume mai fericită; alţii, în sfârşit, că în adevăr ele mor, dar că aceasta este mai bine decât ca să trăiască.

( Pomponius Mela, Chorographia ; trad. Gheorghe Popa-Lisseanu )

 

iunie 22, 2011

Solstiţiu de vară

Filed under: Kogaionon — Roderick @ 2:12 pm

poteca…

…şi pădurea

( imaginate de Nautilus şi Roderick )

iunie 19, 2011

Sargetia şi Tiarantos

Filed under: Kogaionon,Traco-geto-dacii — Roderick @ 8:26 pm

Într-o postare de anul trecut despre numele Sargetiei, una din mai multele ipoteze (cea mai spectaculoasă, aş zice) era că ar proveni din PIE *k’arǝk- „loc împrejmuit”, ca v.engl. hearg „sanctuar păgân”, v. sued. hargher „loc de sacrificiu”.

În acest caz e firesc să mă gândesc că -tia ar putea avea înţelesul de curs de apă, „Sargetia” însemnând, firesc, ceva de genul „râul locului sfânt”.

În această ipoteză, tia ar putea fi legată de rădăcina *tī̆-  ( Pokorny ) „a se topi”. Înrudite ar putea fi v.ind. tóya- „apă”, osset. thayun „a se topi”, numele Tamisei.

În sudul masivului Şureanu se află râul Taia , al cărui nume este, după S. Paliga, posibil legat de al Tamisei, Timişului etc.

*

Înrudită cu acest ipotetic „tia” ar putea să fie prima parte a numelui râului Tiarantos (Siretul). (După I.I. Russu, „Tiarantos” provine probabil din IE *ter „a pătrunde, a străbate”).

Legat de al doilea formant din Tiarantos ar putea fi numele râului Aranca din Banat (nume purtat şi de o „ştimă a apelor”).

După Sorin Paliga

Aranca NFl in Romanian Banat; also attested as a water female divinity in Romanian tales. Must be related to other archaic forms like NFl Aran, a tributary of Gave d’Aspe near Sarranca, NM Aran-Barranco and NL Aran near Boltaña, Aragon. These forms are considered Preie. by some linguists. Must be related to Arad, Ard, Argeş, Arieş.”

*

Legat de numele Taia ar putea fi Taiţa – numele unui important râu dobrogean (un diminutiv ?). Mai există râurile Teuz, Teuş, Teiu ş.a.

februarie 1, 2011

Judele

Filed under: Kogaionon,Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:02 am

Încă o ipoteză „eretică”. Desigur, însă, ea nu mă face mai dubios decât până acum.

*

Este remarcabil faptul că dacii „tarabostes” sunt îmbrăcaţi, pe Columna traiană, ca preoţii lui Mithra. Organizarea statului dac a fost, probabil, hierocratică ( vezi şi aici ), liderul unei comunităţi fiind un preot tarabostes.

Nu e exclus ca acest preot să fi devenit judele românilor şi chiar să se fi numit astfel, ori cu un nume asemănător.

Rădăcina acestui nume poate fi PIE *g’hew- (*g’hōw-) „a turna, a oferi o libaţie” ( v. ind. juhóti „a sacrifica”, hótar- „depunător al unei jertfe”, avest. zaotar „preot” ).

Ne putem gândi şi la rădăcina *dyew- ( care în lat. a dat Juppiter ), posibil la originea rom. jupân ( „Diupaneus” ).

În această ipoteză, organizarea societăţii rurale româneşti descinde direct din cea dacică.

septembrie 29, 2010

Despre Sargetia

Filed under: Kogaionon,Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:38 pm

Sargetia – numele râului în care, după Dio Cassius, Decebal şi-ar fi ascuns comorile, descoperite apoi de romani cu ajutorul trădătorului Bicilis.

După Dio Cassius râul Sargetia „uda reşedinţa regală”.

Ideea de a ascunde tezaurul regal în apropierea reşedinţei regale mi se pare oarecum ciudată. Pare mai probabil ca râul Sargetia – dacă a existat, fiind pusă sub semnul întrebării însăşi existenţa lui-  să fi fost un pârâu ascuns, anonim, situat într-o zonă mai neumblată în epoca dacică.

În cele ce urmează existenţa unui râu cu numele Sargetia va fi considerată reală. Pentru varianta contrară – o posibilă confuzie datând din antichitate – vezi aici şi aici.

*

Voi începe cu o variantă nu prea probabilă a explicării numelui Sargetiei; merită spusă, însă, măcar cu titlul de „coincidenţă interesantă”.

Numele latin al mesteacănului, betula , provine – ca şi numele său în limbi celtice: bedwen (galeză ), bezvenn ( bretonă ) – din PIE *gʷetw- „răşină, materie lipicioasă”.

Sensul rădăcinii PIE se referă la sucul mesteacănului, din care altădată de prepara „zahărul de mesteacăn”.

Un produs asemănător, de găsit azi în supermarketuri, este canadianul „maple syrup”. Şi numele românesc al mesteacănului se referă la aşa ceva ( cf. DER , provine din  „Lat. mastichinus, din gr. μαστίχινος […], datorat sevei sale dulcege, care a fost comparată cu masticul, gr. μαστίχη ” ).

În limba dacilor, PIE *gʷetw-  putea să dea *getua. Cuvântul se putea referi fie la mesteacăn, fie la seva lui sau la vreo altă „răşină” ( ca sanscr. jatu).

În această perspectivă, primul formant al cuvântului Sargetia, „Sar-„, ar putea reflecta PIE *g’har(a)- / -e- „a zgâria” ( în ciuda asemănării, cuvântul românesc nu provine, se pare, din această rădăcină). Din *g’har(a)- provine lit. žer̃ti , žarstī́ti, grec kharássō „a grava”.

În limba dacilor, IE *g’har ar da *zar ( o caracteristică „satem”; după I.I. Russu, IE g’her > Zeres, Zerula ).

„Zar-getua” ar putea însemna „mesteacănul crestat”; crestat pentru sucul său, o operaţiune desigur practicată în epoca dacică ( în care, probabil, singurele surse de „dulce” erau mierea şi seva mesteacănului ).

Ar fi nume nu prea „răsunător” pentru pârâul Sargetia. S-ar potrivi, însă, cazului – firesc –  în care pârâul Sargetia era un simplu curs de apă ascuns, anonim.

Există şi azi pâraie numite Mesteacănul. În Munţii Şureanu, pâlcuri de mesteceni pot fi des întâlnite la limita superioară a pădurilor. Desigur că şi recoltarea sucului era des practicată, lăsând probabil urme în toponimie.

După părerea mai multor lingvişti, dacii numeau mesteacănul *berza ( corespunzând deci engl. birch ). Nu e exclus însă ca acest copac să fi avut şi o denumire sinonimă, *getua, mai ales că aceasta ar fi fost în legătură cu destinaţia lui economică.

Similar, în satele de munte oamenii denumesc arborii – cei vii – şi „copaci” şi „lemne”.

*

Nu e exclus ca „Sargetia” să reflecte doar radicalul *g’har(a)- / -e- , cu o dublă sufixare. În greacă – kharádrǟ „pârâu de munte, torent, ravenă” ( fanii lui „Lord-of-the-rings” îşi aduc aminte de trecătoarea Karadras :) ), kharássō „a săpa, a grava”.

Alte posibilităţi:

-PIE *k(‘)er „pârâu, izvor”  – cu o evoluţie „satem”;

-PIE *ser- „a curge” ( care se spune că a dat „Germisara”, „Deusara” );

-PIE *dgʷher- „a curge, a inunda” >  sanscr. kṣárati `to flow, stream; to melt away, perish’ (sens care te face să te gândeşti la „apa Sâmbetei” şi presupusul ritual dacic de a arunca în unele râuri cenuşa morţilor ), arm. ǰur „apă”

Nu sunt excluse, cred, nici

-PIE *k’ar- „frânghie, şnur (?) ” -radical „atestat” până acum doar în armeană şi greacă

-PIE *k’ara- „cap” > arm. sar „vârf de munte”

şi, probabil, nici altele.

***

O posibilitate este ca într-adevăr Sargetia să fie numele râului care trecea prin capitala Daciei, independent de povestea ascunderii în el a tezaurului dacic.

PIE *k’arǝk- „loc împrejmuit” a dat lat. carcer , vechi prus. sarxtes „teacă a sabiei”, dar şi vechiul englez hearg „sanctuar păgân”.

Sargetia era apa care venea dinspre cetăţi şi sanctuare, dinspre „locurile întărite”, deci era firesc ca aceasta să se reflecte în numele ei.

Această din urmă etimologie mi se pare cea mai probabilă.

septembrie 22, 2010

Decaeneus ( ? )

Filed under: Kogaionon,Traco-geto-dacii — Roderick @ 11:58 am

În „Limba traco-dacilor” I.I. Russu pune în evidenţă o origine probabilă a numelui Decebalus:

„probabil i.-e *dek’ „a întâmpina, onora”… cu păstrarea nealterată în s a palatalei k’ ( cf. Acmonia ), prin vreo „influenţă centum” ? ”

Savantul afirmă în acest context că „Deceneu” este coradical cu „Decebalus”. În altă parte a lucrării, însă, „Decaeneus” este pus în legătură cu „Decebalus” sub rezerva unui semn de întrebare.

Nume asemănătoare cu „Dekaineos” sunt atestate epigrafic la soldaţi daci cantonaţi în Egipt –DekinaisDekinsada. Primul din nume pare chiar identic cu cel al lui Deceneu, al doilea- din aceeaşi familie lexicală.

*

Se pot găsi, cred, etimologii posibile care să evite acea postulare a „influenţei centum” în numele lui Decebalus.

De exemplu, PIE *d(h)eik- „sălbatic” ( galez „dig”- furios ) – potrivit pentru numele unui rege războinic ca Decebal ( care şi-a luat, se pare, acest nume în urma unor victorii militare ), ori pentru al unui om al armelor, dar nu şi pentru marele preot Deceneus.

Mai degrabă la originea lui „Deceneus” poate sta chiar PIE *dhē- „a pune, a aşeza” – din care I.I. Russu derivă ( ca posibilitate ) numele dacilor ( dhe- k – > Daci ( ? ) ).

„Dekaineos” poate deriva din IE dhē-k-ā . Numele ar putea însemna „Întemeietorul” – potrivit cu rolul de reformator religios care instituie legi.

Mai puţin probabilă, poate, este originea în PIE *dheyǝ- , dhī- „a vedea, a arăta” ( din care provine sanscr. dhyāna ). O formă cu evoluţie paralelă cu „Dekaineos” ar putea fi proto-germanicul *dī́sīn „isteţ”. În albaneză rădăcina a dat ditme- „înţelepciune” , dinak – „viclean”.

*

Cu un formant iniţial similar, dar nu identic, apare numele regelui get Dicomes.

Nu mi se pare obligatorie identificarea lui Dek- din „Dekaineos” cu Dek- din „Decebalus”, chiar dacă ambele nume aparţin unor regi daci.

( Un „reducţionism” insuficient justificat din partea lingviştilor.  E simplu de văzut, de ex., că „tăciune” şi „tăcere” nu au a face unul cu altul, deşi provin în română din aceeaşi limbă. )

De asemenea, nu e exclusă despărţirea De-kaineos.

PIE *ken „a se strădui” a dat let. cīņa „luptă” şi gr. diǟ́konos ( > „diacon” ).

În acest context este interesant faptul că, pe „controversatele plăcuţe de la Sinaia”, numele lui Deceneu apare sub forma „Ceneo” .

Mă opresc aici deocamdată, cu aceste ceţoase  ipoteze asupra numelui unui purtător de lumină.

august 29, 2010

De la Nord la Sud

Filed under: Kogaionon — Roderick @ 11:05 pm

O simplă privire pe o hartă a Munţilor Poiana Ruscă dezvăluie, între altele, o înşiruire de vârfuri de dealuri, de la nord la sud.

În vecinătatea oraşului Hunedoara, Dealul Sidirii şi Vârful Făgeţel se află pe axa nord-sud.

Vârful Făgeţel se află pe un interfluviu unde a existat o cetate dacică, în apropierea castelului de la Hunedoara ( în curtea căruia a fost descoperit un cimitir dacic ). Acest vârf este, desigur, cel care domina, în vechime, viaţa comunităţii de acolo.

Întâmplător sau nu, linia care uneşte Dealul Sidirii cu Vf. Făgeţel trece exact peste amplasamentul mănăstirii Prislop. Mai departe, spre sud, linia ajunge în Munţii Retezat, pe Măgura Zimbrului ( 1251 m ), un prim vârf mai însemnat, aproape de cetatea şi mănăstirea Colţ.

Iar de  la Dealul Sidirii spre nord linia întâlneşte platoul superior al Dealului Cozia de lângă Deva.

Pagina următoare »