A bărăta

”bărătá [At: HEM 3247 / V: -răita, bătr- / Pzi: ~tesc / E: nct] 1 vi (Mun) A ocărî. 2 vt (Mun) A certa. 3 vr (Vidin-Timoc) A se văita. 4 vt (Olt) A predestina.” (dexonline.ro, ”Micul Dicționar Academic” (2010))

Unul sau poate două cuvinte (ținând cont de înțelesul aparte din Oltenia).

Bărătat ”predestinat” ar putea fi un cuvânt autohton corespunzând lat. fortūna ”chance, hap, luck, fate, fortune” (latinlexicon.org).
Rădăcina PIE corespunzătoare ar fi -cf. starling.rinet.ru- *bhAr- ”to foretell, to judge”; coradical, lit. bùrtas ”sorcery, magic”.
După Pokorny, însă, lat. fortūna provine din PIE bher-1 ”to bear, carry”.  În acest sens, bărătat ”predestinat” ar putea fi legat de un cuvânt dispărut însemnând sarcină ori naștere (bărătat= ”din născare”?).

Altă părere, a onorabilului @Sorin5780 : PIE *bhera-  ”to beat, to hew, to struggle, etc.” > lit. bartis ”brawl, scold, quarrel, bicker, curse, swear” (comentariu la https://hroderic.wordpress.com/2012/03/31/pe-urmele-berzei/).

De luat în seamă este și  u̯er-6 ”say solemnly, speak” (Pokorny) / *were-   (starling.rinet.ru), originea gr. rhḗtōr, lat. verbum, sl. vračь (> rom. vraci). 
Sensul de ”a predestina” poate să provină din cel de ”a spune”: se zice că destinul cuiva îi este ”scris”, dar poate că mai demult era ”spus”, ”rostit”. Limbajul oral îl precede pe cel scris și are o mai mare putere mistică.

Burgunii

Am întâlnit cuvântul într-o broșură a primăriei Uricani; materialul este disponibil și online.

”În mitologia populară, anumite tabuuri moştenite prin cutumele strămoşeşti, au încercat să explice fenomene care se manifestă în natură. Un astfel de fenomen este şi cel al burgunilor. Aceştia sunt asemănaţi cu duhurile rele, care în perioada 1-10 iunie aduc frig şi brumă ce pot afecta recoltele de fasole, porumb, cartofi , etc.
Nu se poate lupta împotriva lor. Sunt rezultatul unei stări de spirit sau vin ca o pedeapsă pentru anumite fapte reprobabile săvârşite de proprietarul respectivei holde.” (http://turismuricani.ro/ro/cultura.html)

 

Poate un cuvânt ancestral, autohton. Ar putea reflecta PIE bhorgʷo-s ”unfriendly” (let. bar̂gs ”strict, hard, unfriendly, ruthless”), ori bh(e)reu- : bh(e)rū̆- ”to boil, to be wild” (Pokorny).

Semnificația cuvântului ar putea să nu fie, însă, atât de simplu de aflat.

Într-o altă cheie a interpretării, ar putea proveni dintr-o limbă turcică, cf. turc buz ”ice” (dintr-un proto-turcic *bū(n)ŕ ? -cf. wiktionary.org) și gün ”day”, burgunii putând însemna așadar ”zile cu îngheț” (?).

Înclin să cred totuși că este un cuvânt autohton, posibil tabuizant al fenomenului real meteorologic. De exemplu, ”Babele” sunt zile cu ninsoare ori zloată, în care iarna pare să se reîntoarcă, dar aceasta nu transpare din numele lor. ”Burgunii” ar putea însemna, deci, ”neprietenoșii”, ori mai degrabă ”neînduplecații” (cf. observației că ”nu se poate lupta împotriva lor”).

 

Sandava (?)

O ”dava” dacică încă nelocalizată exact în teren. Dacă se află -cum presupun unii- în vecinătatea orașului Sighișoara, este vorba probabil de așezarea fortificată geto-dacică de pe Dealul Turcului (Wietenberg); lângă ea se află și o necropolă din aceeași epocă (La Tène).

A afla originea denumirii Sandava este, desigur, o întreprindere riscantă, în care succesul este datorat întâmplării și norocului.

În zonă este documentată o prezență celtică (v. http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/bibliotheca/xxi/05.htm; este menționat acolo articolul lui A. Rustoiu, ”Les matériels celtiques de l’habitat dace de Sighişoara-Wietenberg”).

E posibil ca primul formant al numelui davei, San-, să fie tot celtic.
Se spune că de origine celtică ar fi, de exemplu, numele râului San/ Saan, afluent al Vistulei (v. https://en.wikipedia.org/wiki/San_(river) ). Argumentele aduse în wiki-articol sunt însă inexacte. Sunt menționate două lucrări, conform cărora galicul san ar însemna râu (?), ori ”sinuos” (cf. lat. sinus?). Apoi:
””Le terme sawn « cleft, gully » est rapproché du breton san, saon s.f. « aqueduct, san-dour ».” Études celtiques. Société d’Éditions „Les Belles Lettres”, 1985 p. 337.”

Mi-a atras atenția însă următorul citat:
”La racine san est à la base des patronymes : Sangnier, Sagne, Sagnolle, Lassassaigne et Delassassaigne dont un ancêtre a habité près d’un marais.” – Paul Bailly, ”Toponymie en Seine-et-Marne: noms de lieux”, Éditions Amatteis, 1989, p. 77.

Aceasta ar corespunde cu situația Sighișoarei, inițial înconjurată de mlaștini.

În franceză există -dialectal- sagne și seigne ”mlaștină”; wiktionarul (fără referințe) afirmă existența unui galic *sagna ”teren mlăștinos”.

O ipoteză (aparținând lui M. Orend) asupra vechii denumiri germane a orașului Sighișoara afirmă că ”Schespurch” provine din rădăcina germanică Segg/Sech/Seggh, însemnând mlaștină. Corespunzător lui Schäßburg (Sighișoara) ar fi toponimul german Schaessberg (lângă Aachen); numele german al Sighișoarei ar însemna așadar ”Cetatea dintre mlaștini”. (Gh. Baltag, ”Sighișoara”, 2015)

Sunt lucruri care trebuie aprofundate, mai ales în ceea ce privește presupusul celtic *san ”râu” (?).

Rădăcina PIE sei-, soi- ”to be damp, to drip” (Pokorny) ar putea oferi o explicație unor hidronime care conțin formantul sen-.

 

De menționat că I. Duridanov reconstruiește un trac seina(s) ”village, settlement” cf. armen. šen, gen. sini ‘village’.

Din PIE sen(o)-  „old” provine toponimul britanic (celtic) Sinodun (Seno-Dunum ”cetatea veche”). San-dava ar putea reda același înțeles.

Muzuc

„muzuc sm [At: T. PAPAHAGI, C. L. / Pl: ~uci / E: nct] (Ban; Trs) 1 Arbore mic, bătrân și plin de crengi. 2 Butuc împrejurul căruia cresc vlăstari. 3 Brădet. 4 (Îs) ~ de sâlhă Molid tânăr.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Ar putea corespunde cu ital. mozzicone ”muc de țigară, ciot” (v. aici). Un lat. modius (?) ”the socket, step, shoe in which the mast of a ship stands” -menționat în link- ar putea fi la originea amândurora.

E vorba de un butuc, ori un copac incomplet dezvoltat, cumva ”mutilat”. Cuvântul e posibil doar coradical cu lat. (gr.) mutilus, din PIE mai-1 ”to cut down, work with a sharp instrument” (Pokorny), ca goticul maitan ”cut”.

Mai puțin probabilă ar fi conexiunea cu PIE  mei-1”to strengthen; pole” (ON meiδ-r, OHG meit  ”copac”), ori  mei-5”to lessen, small”.

Nedei

”nedei sn [At: DDRF / Pl: ~e / E: nct] (Ban) Gleznă.” (dexonline.ro, cf. ”Micul dicționar academic”, 2010)

O oarecare similitudine cu ”nod” ar putea fi relevantă etimologic.
În albaneză nyjë ”nod, articulație, ciot ș.a.” ar fi din lat. nodus (cf. V. Orel); ”nyjë e këmbës” însemnând gleznă.

E posibil, oare, să fi existat un cuv. autohton *ned ”nod”, din același radical PIE ca lat. nodus? (ned-1 ”to roll up; to attach, bind”)

Mărăcie

”mărăcie sf [At: DDRF / A: nct / Pl: ? / E: nct] (Trs) 1 Cărbune de calitate inferioară. 2 Turbă.” (dexonline.ro, ”Micul Dicționar Academic” (2010))

Un posibil cuv. autohton (?) dintr-un PIE *malǝk- ”firewood, bonfire” (starling.rinet.ru), cf. lit. málka ” heap of things stacked on each other, pile, esp.woodpile ‘, pl. málkōs `firewood’, arm. meɫex ”wood”, irl. molc ”fire”. Sensul de bază al lui ”mărăcie” ar fi î.a.c. cel de ”combustibil”.

Dacă inițial însemna ”turbă”, o origine posibilă ar fi o rădăcină cu sensul de ”mlaștină” (în dicț. lui Pokorny, PIE mori ”sea”, meu-1 ”wet; dirt” ?). Însă prima versiune mi se pare mai probabilă.

Cu ”mărăcine” nu pare înrudit, nici cu acest ciudat

”mărăca vr [At: PAȘCA, GL. / V: ~reca / Pzi: mărac / E: nct] (Reg) 1 A se cățăra. 2 A se urca.” (dexonline.ro, ”Micul Dicționar Academic” (2010))

Să fie acesta înrudit cu mal ”deal, munte”, din PIE  mel-8 ”to appear, come up”, având semantismul lui ”urca” – ”lat. *órico, -áre, d. vgr. óros, munte, ca fr. monter, a urca, d. mont, munte” (Scriban)? Avem și lat. mōlēs, mōlis ”a mass, pile, a cliff or ridge of rock” (latinlexicon.org) (>rom. mure?).

În fine, mărat și mărac ”(foarte) sărac, sărman, nenorocit” -după Scriban ”ca și it. malato și fr. malude, bolnav, d. lat. male habitus, care se află rău, ca beat, cot d. bĭbĭtus, cŭbĭtus”- nu e exclus să reprezinte o dezvoltare semantică din lat. merātus și merācus ”pure, unmixed, genuine”; ”măratul”/”măracul” nu are chiar nimic, e în sărăcie lucie.

Boză

”bóză sf [At: VICIU, GL. / Pl: ? / E: nct] (Reg) Unsoare de car Si: dobot Cf păcură.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Un cuvânt curios, care n-ar fi exclus să aibă origini autohtone.

Ar putea fi un reflex al PIE *mag’- ”to knead, to oil”, ținând cont de alternanța fonetică m/b, specifică limbii trace; cf. rus mazь ”ointment”, gr. mágma ”kneaded mass, thick ointment”.

Unsoarea de car era un gudron produs prin distilarea uscată a unor esențe lemnoase (v. https://en.wikipedia.org/wiki/Tar), la noi pinul, arinul, mesteacănul sau fagul. Nu e exclus ca la originea cuvântului să fie PIE *bhāg’- ”fag”, fără să fie însă clar despre ce specie lemnoasă este vorba. PIE *bhāg’-  a dat slavul *buza-, din care avem rom. boz; kurdul būz denumește o specie de ulm. Semantismul ar fi corespunzător germanicului  *terw (=engl. tar), care provine din rădăcina *derw– ”copac”.

Ca o curiozitate, gudronul de fag se folosește la vânătoare, pentru a atrage mistreții, în special la bălțile din pădure (vezi https://www.magazinvanatoare.ro/aroma-smoala-gudron-de-fag.html; nu fac reclamă produsului); mai e folosit, de asemenea, în zootehnie (https://fermag.ro/pasta-de-gudron-de-fag-tarpaste-1-kg/949.htm).

Altă posibilitate (??) ar fi ca boză să aibă o origine celtică, cf. galez bedwen ”mesteacăn”, din PIE  gʷet-1 ”resin” (> lat. bitumen).

Se poate observa și o coincidență -întâmplătoare sau nu- cu hidronimul Buzău și buzăiel ”mlaștină rămasă după ploaie” (v. articolele de pe acest blog și comentariile).

Boza ”cidru” provine din turcă, originea cuvântului fiind de fapt persană și IE (înrudit pe această linie cu ”bere”- germ. Bier). Conexiunea cu boză ”gudron, dohot, păcură” mi se pare însă improbabilă.

Aiedui (?)

”aieduí vr [At: CV, 1951, nr. 5, 27 / Pzi: ~esc / E: nct] (Reg) A se căsători.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Un cuvânt care ar avea șansele să fie (??) reflexul autohton al PIE *(e)wed- ”to marry; bride-money” (starling.rinet.ru); cf. gr. hédna, hom. éedna ”bridal gifts, dowry, wedding gifts”, v.ind. vadhū́- `bride, young wife; daughter-in-law’ ș.a. (un tracic *aved- ?).

Lupoaica și vulpea

Citând dintr-un wiki-articol dedicat mocanilor (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mocani ),

”Un caz interesant îl reprezintă numele așezării Lupșa din mocănimea Văii Arieșului. Atât în graiul local cât și în aromâna sud-dunăreană, lupșă înseamna ‘lupoaică’. Se pare că aidoma aromânei, graiul local al mocanilor a păstrat acest termen comun protoromânei. În graiul comunei Lupșa se folosește predominant perfectul simplu sau aorismul în locul perfectului compus, ceea ce este mai puțin specific în graiurile transilvănene, dar frecvent în aromână, în graiurile oltenești și în cele de la est de Olt în Vlașca etc.”

În Dicționarul aromân al lui Tache Papahaghi acest ”lupșă” nu este menționat; forma de feminin a lui ”lup” este ”lupoanji”, cf. rom. lupoane, lupoaie (=lupoaică), ursoane, ursoaie (=ursoaică). În istro-română, este aceeași formă lupóńe, plus lupíţę.

Dacă n-aș fi știut ce înseamnă, aș fi zis că ”lupșă” înseamnă vulpe; cf. v. ind. lopāśá- ”șacal, vulpe”, let. lapsa , gr. alṓpēk-s, -ekos, arm. aɫuēs ”vulpe” (dintr-un IE (a)lōpēk’-, cf. starling.rinet.ru).
După Pokorny, e posibil ca lat. lupus și volpēs să reflecte același PIE u̯l̥p-, lup- ” a k. of carnivore (fox, wolf)”.

E posibil un scenariu în care un cuvânt autohton lupșă= vulpe să își fi schimbat înțelesul în ”lupoaică”, sub influența latinului lup. Însă deocamdată e doar un scenariu neconfirmat.

Pălciană

”pălciánă (-ne), s. f. – (Mold.) Vițelar (Anthoxanthum odoratum). Origine necunoscută.” (Ciorănescu, dexonline.ro)

”pălciánă f., pl. iene. O plantă graminee numită și parangină, și vițelar (authoxanthum odoratum). Fînu se compune în cea maĭ mare parte din această plantă, care, după ce se usucă, răspîndește plăcutu eĭ miros caracteristic.” (Scriban, dexonline.ro)

Conform prostului obicei, voi investiga un pic posibilitatea originii autohtone a acestui cuvânt cu etimologie necunoscută.

O posibilă cheie de interpretare a cuvântului o poate oferi denumirea științifică: antho-xanthum, al doilea din gr. xanthos ”galben”.

”Son nom scientifique provient du grec anthos (« fleur ») et xanthos (« jaune »), par allusion à ses fleurs jaunes après la floraison. Les termes « odoratum » et « odorant » font référence à son odeur de coumarine après dessiccation.” (https://fr.wikipedia.org/wiki/Flouve_odorante)

”Pălciană” ar putea avea aceeași rădăcină PIE ca ”pal”, palid”: pel-6 ”grey, pale” (Pokorny), derivând probabil din extensia pol-k̂o-  ”pale”.
Semantic, cf. lit pal̃vas ”pale yellow”. De notat și derivatul în albaneză, plak ”greybeard, old man”.

Altă posibilitate ar fi înrudirea PIE cu rom. paie, lat. palea; rădăcina pel-2b ”powder, flour”, cf. v.ind. palālī́ ”stalk, straw”, lat. pollen etc. Evoluția semantică ar putea conduce fie spre înțelesul de ”fân”, fie spre cel de ”miros”.

Altă posibilitate interesantă ar fi originea în PIE  pelk̂- : polk̂-  ”to turn, wind”, din care provine engl. fallow ”pământ nelucrat” (ags. fealg). Ar putea indica un anume tip de teren pe care crește planta, cf. și altei denumiri:

”parangină f. Tr. vițelar (buruiana crește prin paragini).” (Șăineanu, dexonline.ro)

Aceasta din urmă, însă, ar putea fi legată de ”părâng”.

Ca o curiozitate, menționez lat. pellex, pellicis ”a kept mistress, concubine”, din care -strict fonetic vorbind- ”pălciană” ar putea să provină (cf. -aprox.- sălciu din salcie < lat. salix, salicis). Semantica, însă, ar fi destul de curioasă î.a.c.; s-ar potrivi dacă ar fi vorba de o plantă ceva mai rar întâlnită, ori o floare, de exemplu.