Istoriile lui Roderick

Mai 17, 2017

Nouă zile?

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 6:30 pm

Despre calendarul dacic s-a scris destul de mult; iar față de ce s-a scris (corect sau greșit, însă foarte ingenios și elaborat), cele ce urmează sunt observații rudimentare, bazate însă pe o evidență. Dacă ele au mai fost făcute într-o formă sau alta, nu cunosc.
Aceasta evidență este împărțirea ”Soarelui de andezit” de la Sarmizegetusa în zece sectoare de disc.

„Soarele” -dispus pe sol- împarte deci orizontul în 10 sectoare. Probabil aceasta era și împărțirea anului dacic, în 10 ”luni”. Presupunând un an de 360 de zile (a cărui amintire o avem în cele 360 de grade ale cercului), o ”lună” dacică ar fi putut avea 36 de zile, iar o ”săptămână” probabil nouă zile, corespunzând cu ”săptămâna” de nouă zile a calendarului medieval lituanian (care avea însă 12 luni) și galez.

O posibilă reminiscență a acestei săptămâni de 9 zile ar putea exista în cele nouă zile ale Babelor; intervalul ”magic” de nouă zile mai apare în basme și descântece.

De remarcat însă că împărțirea anului în zece luni face dificilă împărțirea lui în patru anotimpuri.

Mai 11, 2017

Arutela

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 1:27 pm

”Castrul roman Arutela este un monument istoric, situat între localitățile Păușa și Căciulata, în punctul „Poiana Bivolari”, lângă orașul Călimănești, fiind trecut în lista monumentelor istorice din 2004 datând din epoca romană anii 137–138 d.C. Construcția se găsește pe malul stâng al Oltului, în vecinătatea Mănăstirii Cozia și în ambianța complexului hidroenergetic Turnu.” (Wikipedia)

După Iorgu Iordan, citat la http://www.vinland.ro/istorie/originea-numelui-cozia/,
”Sinonim cu Nucetul este Cozia: celebra mănăstire întemeiată de Mircea cel Bătrân, ce se chema la început ”Nucet”, dar deja în actul de la 1387 dat de ctitorul ei, figurează actualul nume – Cozia a cărui temă este Turca: KOZ//NUCA. Nu este vorba însă de un cuvant turcesc propriu zis (adică osmanliu), fiindcă pe la sfarsitul sec. XIV nu puteau exista în limba noastră astfel de elemente lexicale, ci de unul peceneg sau cuman.”

Toponimul dacic Arutela -după unii reflectând numele antic al Oltului, Alutus- aflată în vecinătatea Mănăstirii Cozia (Nucet)- ar putea în realitate să însemne tot ”nucet”, provenind din PIE ar-3 ”nut” (Pokorny), cf. v.gr.  árüa `walnuts’ (din lexiconul lui Hesychius), alb. árrë ”walnut”, lit. ríešutas, rus  оре́х.

Sinonimia Cozia-Nucet este întâlnită și în denumirea Dealului Cozia de lângă Deva, despre care am mai vorbit aici. Pe Harta Josephină a Transilvaniei măgura apare ca Nucet (”Notietu”), ca și pe unele hărți recente, iar Cozia este doar satul de la poalele ei; azi denumirea uzuală a dealului este Cozia. Prezența istorică a unei populații turcice în zonă este dovedită și de toponimul Orman.

Mai 7, 2017

Someșul și Crișul

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 12:31 pm

O legendă a Someșului și Crișului (Repede), publicată de Tony Brill în ”Legende geografice românești” (1974) se poate citi online la  http://www.e-calauza.ro/index.php?afiseaza=legenda&id=106. Același text se regăsește în volumul ”Legende despre ape”, apărut la Ed. Rosetti, 2015.

Citând finalul istorisirii,

”De atunci izvorul fratelui mai mare e Someşul, care curge lin, iar izvorul mezinului e Crişul, care curge repede, de parcă aleargă în căutarea fratelui pierdut. Şi Someşul, şi Crişul izvorăsc din Muntele Vlădeasa. Iar locul unde a căzut cornul se numeşte şi astăzi: „Cornul Cerboaii“.”

Același tipar al râurilor-frați, fratele mai mare fiind mai domol, iar cel mic mai energic, se regăsește în legenda Mureșului și Oltului. În cazul Someșului și Crișului, acest amănunt ar putea confirma unele interpretări etimologice.

Pentru Someș, datorită asemănării cu hidronimul francez Somme, a fost propusă o rădăcină comună cu a acestuia (PIE *sām- ”quiet” -starling.rinet.ru; așadar Someșul ar fi un ”râu liniștit”, lin -ca în legendă). În mod similar, nu e exclus ca numele Crișului să reflecte (?) PIE  k̂ers-2 ”to run”, cf.  ncymr. carrog ”fast-flowing stream”, legenda locală fiind în favoarea acestor etimologii (î.a.c. ”Crișul Repede” ar fi oarecum pleonastic).

Ar mai fi de adăugat faptul că -pe hartă- izvoarele celor două râuri nu sunt atât de învecinate cum lasă legenda să se înțeleagă.

Nu am reușit să identific locul numit ”Cornul Cerboaii”. ”Corn” ar putea însemna aici o formă de relief proeminentă sau o fundătură îngustă(?), cf. unui sens al lat. cornū -”a projection, protuberance, horn, point, end”; ”in cornu sedere, at the end (of the tribunal)” -latinlexicon.org. De remarcat asemănarea cu un toponim din Mehedinți, ”Cornetul Cerboanei” (arie protejată); totuși, în cazul toponimului din legendă e vorba de un ”corn”, nu un cornet (”loc unde cresc corni” sau ”deal pietros acoperit cu mărăcini”).
La cerbi și căpriori se întâlnește uneori o malformație care face să crească un singur corn în loc de două, ca în legendă; una din sursele posibile -se zice- ale mitului unicornului.

Pentru alte etimologii ale hidronimului Someș, v. https://hroderic.wordpress.com/2014/03/16/sumed-si-somes

Mai 5, 2017

Mocan

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 11:08 am

Mocan ar putea fi un cuvânt arhaic însemnând (aproximativ) ”oier” sau ”cioban”, din rădăcina PIE mek- ”to bleat” (Pokorny), cf. v.ind. mēká- ”țap”, arm. mak`i ”oaie”, MHG mecke ”capră”. Este poate cea mai simplă explicație.

Omonimul

mocan m. broscoiu (se aude în Gorjiu). [V. moacă].” (Șăineanu, dexonline.ro) ar putea reflecta aceeași rădăcină PIE, ori -cum afirmă autorul- cf. moacă, însemnând și mormoloc.

Pentru alte explicații posibile ale cuvântului -mult discutat și aici- v. de exemplu https://hroderic.wordpress.com/2011/02/15/oameni/ și comentariile.

Aprilie 20, 2017

Meșuri

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 7:06 pm

MEȘ 2, meșuri, s. n. (Regional) Fiecare dintre inelele care se formează anual în trunchiul copacilor și după care se poate recunoaște vîrsta acestora. ” (DLRLC, dexonline.ro)

méș, méșuri, s.n. (reg.) 1. inel anual în trunchiul unui arbore. 2. pătură, strat.” (DAR, dexonline.ro)

Sensul de ”pătură” ar putea trimite către meșină :

meșínă f., pl. ĭ (turc. mešin [de unde și ngr. mesini], d. pers. mišin, meșină, d. miš, berbece, rudă cu vsl. mĭehŭ, pele [!], burduf [de unde și ung. méh, albină, ca rom. albină, d. lat. álveus, burduf, adică „stup”], mĭešĭnă, de burduf, sîrb. mješina, burduf, alb. măršínă, burduf de vin. V. micĭoc). Un fel de pele [!] de oaĭe saŭ de capră. Pl. Pantalonĭ de blană de oaĭe, poturĭ. V. bernevicĭ. ” (Scriban, dexonline.ro)

Un cuvânt cu origine indo-europeană, PIE moiso-s / maiso-ssheep; hide, leatherwork” (Pokorny).

Desigur, nu e exclus ca de la ”pătură, strat” să se ajungă -semantic- la stratificarea inelelor anuale ale arborilor. Părerea mea e însă că e vorba de alt cuvânt. Ar fi de luat în considerare și

méje (-ji), s. f. – Limită, margine, hotar. – Var. mejdă. Bg. meža (Candrea); var., care apare la Coșbuc, din sl. meždá.Der. mejdină, s. f. (Olt., hotar, răzor), din sl., bg. meždina; mejdinaș, s. m. (vecin); mejdini, vb. refl. (Olt., a se învecina). Cf. megieș, miezuină. ” (DER, dexonline.ro)

Cuvântul provine în cele din urmă din PIE medhi-, medhi̯o- ”middle”, având deci aceeași origine ca și miez (provenit din lat. medius). Putem să ne gândim la meșuri ca la ”miezurile” trunchiului; cuvântul ar putea avea aceeași origine PIE.

Amintesc și lat. messis, care, pe lângă sensul comun (”a reaping and ingathering of the fruits of the earth, a harvest”, ”the time of harvest, harvest-time”) mai are și sensul de ”an” (latinlexicon.org); observația că inelele arborelui se adaugă anual trebuie să fi fost foarte veche.

Dar cred că mai degrabă meș ”inel anual” este înrudit cumva cu rus. мезга́ ”soft inner layer of tree bark” (google translate), ”young, softer wood between bark and core” (Vasmer), dintr-un PIE *mAizg-  ”inner side of bark; sediment” (starling.rinet.ru). Un posibil cuvânt autohton (?).

Expresiile ”a-i da meșii” (=a îndrăzni), ”a-l ține (pe cineva) meșii” (=a fi în stare, a putea), ”a-și da meșii” (=a muri) sunt explicate în dicționare (Scriban, DEX ș.a.) prin meș ”încălțăminte purtată de turci în interiorul pantofilor”, ceea ce mi se pare îndoielnic:

meș (orĭ mes?) și (maĭ vechĭ mold.) mest m. (turc. mest de unde și ngr. mésti, alb. meșt, sîrb. mestva, rut. mešty, pol. meszty). Vechĭ. Pantofĭ de pele [!] galbenă supțire [!] care eraŭ cusuțĭ de ceacșirĭ. (Peste meșĭ se puneaŭ papuciĭ și se intra în casă numaĭ în meșĭ): meș de marochin (ChN. I, 78). Azĭ. Pantofĭ de postav orĭ pîslă (tîrlicĭ ș. a.). Fig. Iron. Șĭ-a dat meșiĭ, a murit: nu-ĭ dă meșiĭ să vie [!], nu-ĭ dă mîna (nu îndrăznește) să vie. ” (Scriban, dexonline.ro)

Acești meși par să fie energia vitală a omului ori sufletul (”a-l ține (pe cineva) meșii” =a fi în stare, a putea, ”a-și da meșii” =a muri). Dacă este de fapt un cuvânt arhaic, e greu de zis care ar fi originea lui (PIE meis-twinkling, glimmering; mist” ? men-3to think, mind; spiritual activity” ?).

Aprilie 7, 2017

Șapte petale

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 3:14 pm

Este remarcabil să vezi un simbol dacic pe o poartă maramureșeană, dacă poarta este tradițională, autentică. Cea din imagine (preluată de pe site-ul crestinortodox.ro ) pare să nu se conformeze întocmai tradiției seculare a locului. Rozeta cu șapte petale -pe care am încadrat-o în partea din dreapta jos a imaginii- se regăsește (în opt ipostaze) pe o țintă de fier ornamentală descoperită la Sarmizegetusa Regia:

(nu rețin sursa imaginii; sursa sursei este probabil cartea ”Dacii” de Hadrian Daicoviciu, apărută la BPT, 1968, unde se regăsește întocmai la figura 19)

Poate fi vorba de o reprezentare a ”roții” Soarelui. Și-ar putea găsi corespondențe în motivele de pe discurile ornamentale (”Zierscheibe”) descoperite în mormintele alamanice din perioada migrațiilor:

(sursa imaginii: Wikimedia)

Cel din dreapta are exact șapte raze. ”Mișcarea” discului -așa cum apare în fotografie- este în sens invers celei de pe rozeta de la Sarmizegetusa. Însă, dacă privim discul din cealaltă parte, e similar rozetei: o ”morișcă” învârtindu-se în sens orar (invers trigonometric).

Mă întreb dacă există vreo floare care să semene cu rozeta de la Sarmizegetusa. Forma îmi aduce aminte pervinca (Vinca minor), care are însă cinci petale (ca discul din stânga din imaginea de mai sus):

(sursa imaginii: Wikimedia)

Există și la noi o remarcabilă floare cu șapte petale, foarte rară și ocrotită în câteva rezervații: Trientalis europaea, numită ”cununa munților” sau ”diadema munților”; alte denumiri locale -care de bună seamă există- îmi sunt necunoscute. Numărul petalelor poate varia de la șase la opt, însă cel mai obișnuit este de șapte (cf. numelui germ. Siebenstern). Atrage atenția nu doar numărul petalelor, ci și dispunerea lor în jurul centrului florii; cel puțin la floarea din imagine, fiecare petală fiind dedesubtul petalei din stânga ei și deasupra celei din dreapta.

(imaginea: Wikimedia)

Nu știu dacă originea reprezentării simbolice de pe ținta de fier de la Sarmizegetusa este domeniul vegetal ori acela celest, al Soarelui. Oamenii antichității trebuie să fi observat asemenea analogii vegetale, iar ”cununa munților” -probabil rară și atunci- a avut poate o importantă încărcătură simbolică ori mitologică.

Februarie 26, 2017

Gâtul racului

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 11:04 am

rac m. (vsl. rakŭ, rus. sîrb. bg. ceh. pol. rus. ung. rak. V. răcar). Un crustaceŭ (ástacus fluviátilis) care trăĭește în rîurĭ și lacurĭ și care se mănîncă. (Racu are zece picĭoare, dintre care cele doŭă din ainte [!] se deschid ca niște foarfece și poate strînge cu ele foarte tare. Are și doŭă antene lungĭ numite pop. mustățĭ, ĭar coadeĭ poporu-ĭ zice gît. În realitate, capu raculuĭ e tocmaĭ în partea opusă. Dar poporu, pintr´o falsă observațiune, crede că racu, dacă-șĭ tîrîĭe coada, îșĭ tîrîĭe gîtu și capu, și de aceĭa zice că merge înapoĭ. De aicĭ și expresiunea a da înapoĭ, ca racu, a regresa.” (Scriban, dexonline.ro)

Mă intrigă acest ”gât” al racului și nu sunt convins că observațiile populare sunt atât de inexacte încât să inverseze capul și coada, mai ales că ”mustățile” sunt -la rac, ca și la om- atașate capului. Racul poate să se miște de fapt și înainte și înapoi:

”Crayfish walk forward; they move backward only when swimming with their abdomen movements. Still, swimming backward is much more rapid.” (http://news.softpedia.com/news/11-Facts-About-Crayfish-75581.shtml)

Câtă vreme racii se mănâncă, trebuie presupus că anatomia lor e suficient de bine cunoscută. ”Gâtul” racului conține intestinul. Când nefericitul animal e curățat pentru a fi gătit, se ține racul de coadă (”gât”) cu capul în jos și se trage de capătul cozii, pentru a scoate mațul.

Gâtul racului are o asemănare aparentă (și ca sens) cu engl. gut ”intestin”, dar etimologic conexiunea e improbabilă (v. aici).
Din PIE gēu-, gǝu-, gū-gēu-, gǝu-, gū- ”to bend, curl” provin cuvinte ca v.ind. gudám ”intestin”, NHG kütz `o parte a intestinului’. Aceeași origine o are dealtfel lat. guttur ”throat”. Am putea presupune un (autohton?) gât ”intestin, burtă” sau ”coadă”, din această rădăcină (forma cuvântului ar putea să fie și *gâd , contaminat apoi cu gât ”throat”).

Februarie 23, 2017

Skudra

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 10:48 pm

Skudra, numele unei satrapii persane care ar fi cuprins o vreme (510s – 479 î.Chr.) Tracia și Macedonia (https://en.wikipedia.org/wiki/Skudra).

Minor Satrapy Skudra/Thrace for a time embraced the entire north Aegean coast and Macedonia. The northern border is largely unknown, but followed the Danube in its easternmost part.” (http://www.iranicaonline.org/articles/achaemenid-satrapies)

În ipoteza lui N. G. L. Hammond , Skudra ar fi fost numele frigian al regiunii; el se aplică și uneia din cele trei populații ale provinciei (probabil majoritarii, traci). Ceilalți ar fi Saka Paradraya (”Saka beyond the sea” ) și Yauna Takabara („Ionians with shield-like hats”). Ultimii sunt identificați cu macedonenii (v. pălăria caracteristică, causia), iar ceilalți -posibil cu geții (după Hammond, cf. en.wikipedia.org/wiki/Skudra). Saka Paradraya ar putea să fie însă (?) chiar sciți, după cum spune numele; iar geții -traci, pentru toți autorii antici greci- să fie incluși între Skudra.

Skudra e un exonim, având la bază poate numele unui trib tracic dispărut, probabil foarte sudic, vecin cu frigienii. Poate reflecta, de exemplu, PIE (s)keud-2 ”to throw, shoot” (lit. skudrùs, skaudrùs ”nimble, fast”, engl. shoot, shuttle; posibil numele unei arme, o suliță de felul celor folosite de peltaștii traci?). Însă nu e singurul PIE *skeu- posibil.

De exemplu, din (s)keu-2 ”to cover, wrap”, (s)keudh-, provin v.ind. kuhara- ”peșteră”, gr. κευθμός ”hidden place, hollow”; în această logică, un trac *skudra ar putea însemna la origine o locuință (probabil un bordei) sau locuitorii ei. Din același (s)keu-2 ”to cover, wrap” provine germ. Scheuer, care ar fi dat rom. șură.

Atrage atenția asemănarea dintre Skudra și numele orașului antic Scodra (Shkodër, Albania), cu etimologie încă neelucidată.

Scodrus, un munte în Iliria, e cunoscut în literatura latină și sub numele Scordus. Dacă e posibilă o asemenea metateză în lb. frigiană (?) , un *skurda ar putea reflecta PIE *(s)k’ēwer- / sk̂ūro- ”north” , cf. arm. c̣urt (*sk̂ūr-do-, cf. Pokorny) ”cold, chill”; așadar *Skurda (devenit Skudra) ar putea însemna regiunile nordice în raport cu Frigia, adică Tracia.

P.d.a.p., oronimul latinizat Scodrus ar putea fi (??) o rudă a alb. kodër ”hill”, rom. codru (cuvânt autohton), dând o indicație și pentru semnificația posibilă a lui Skudra, ”munte” sau ”muntean”.

Februarie 19, 2017

Mareș

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 5:12 pm

Un corespondent masculin (și mai puțin cunoscut) al Mumei-Pădurii, întâlnit în  folclorul din unele zone din Banat, Oltenia și nordul Moldovei poartă numele de Moşul-codrului, Tatăl-pădurii, Pădurarul, Păduroiul sau Mareş-tată (v. de ex. studiul -disponibil online- ”Daemonologii folclorice, între ritualitate și narativitate. O perspectivă istorico-religioasă”, de Bogdan Neagotă, ori articolul http://jurnalul.ro/special-jurnalul/zmei-zmeoaice-mastere-140251.html).

Ce poate să însemne Mareș? Un derivat al lui mare ”amplu”, cf. numelui Verdeș-Împărat (din verde), din basmul Aleodor Împărat?
Toate celelalte nume ale ființei mitologice se referă însă la pădure și am putea presupune acest lucru și în legătură cu mareș.

Rom. pădure provine, se spune, din ”lat. padulem îld. pălúdem, ac. d. pălus, baltă, mlaștină” (Scriban, dexonline.ro). Aici consensul lingviștilor este aproape unanim:

pădure f. 1. întindere mare de pământ plantată cu arbori: braniște, bunget, codru, dumbravă, sâlhă; 2. totalitatea arborilor ce acoper o pădure; 3. fig. reunire numeroasă de obiecte în formă verticală: se mișcau îngrozitoare ca păduri de lănci și săbii EM. [Lat. vulg. PADULEM, metateză din PALUDEM, baltă, apoi baltă cu trestii sau păduroasă, de unde sensul generalizat (v. luncă)].” (Șăineanu, dexonline.ro)

pădúre (pădúri), s. f. – Teren cu arbori, codru. – Mr. pădure, megl. păduri (toponim). Lat. padulem în loc de paludem (Diez, II, 51; Schuchardt, Vok., I, 29; Pușcariu 1243; Candrea-Dens., 1306; REW 6183), cf. alb. pülj (Philippide, II, 650), tosc. padule, v. sard. padule, v. sp., arag., v. port. paúl (Garcia de Diego, Bol. Acad. Esp., VII, 259; Corominas, III, 695) basc. padura „mlaștină”; cf. P. Aebischer, Homenatje Rubioy Lluch, I, 161-74. Originea anterioară indoeurop.(Lahovary 339) este fantastică.” (Al.  Ciorănescu, DER, dexonline.ro)

Urmând același semantism (de la mlaștină la pădure), un *mar(e) ”pădure” ar putea proveni din PIE mori, mōri ”sea”; o evoluție similară a sensului apare la anglo-saxonul mōr ”moor, waste and damp land; high waste ground, mountain”.

O altă posibilitate ar fi să avem un *mar din lat. mālus, mālī ”an upright mast, pole, beam; a mast; a standard or pole” (latinlexicon.org).
Omonim este mālus, mālī ”appletree”; în română măr provine însă din altă formă a cuvântului, ”lat. melus, în loc de malus” (DER).

Acest *mar putea să însemne copac, ori o anumită specie de arbore; poate un conifer (?) bun de catarg. Semantica ar fi similară aceleia pe care lingviștii o pun în evidență în cazul lui stejar:

stejár (-ri), s. m. – Gorun (Quercus sessiliflora). – Var. stăjer(iu), st(r)ăjar, strejar. Sl. stežerŭ „băț”, cf. bg. stožar „băț, lemn”, sb., cr. stežer „trunchi” (› steajer), stožer „ax, arbore” etc. (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 366; Tiktin; Conev 48). Pentru numele de lemn extins la arbore, cf. sp. palo.” (DER, dexonline.ro)

Spre deosebire de stejar, *mar ar fi î.a.c. un cuvânt dispărut, prezent doar în acest Mareș-tată.

Încă o posibilitate ar fi ca mareș să fie derivat regresiv dintr-un *nimoareș  din *nimoare ”pădure”, lat. nemus, nemoris  ”a wood, a heath or grove consecrated to a divinity” (latinlexicon.org).

De menționat faptul că păduroi (ca și muma-pădurii dealtfel) este și numele unei plante:

PĂDURÓI s. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu flori roșii-purpurii sau galbene (Melampyrum arvense). – Din pădure + suf. -oi.” (DLRM, dexonline.ro)

Printre numele plantei n-am întâlnit însă niciunul care să semene cu mareș. Poate doar gr. mélās ”negru” din denumirea științifică melampyrum = grâu-negru; irelevant însă.

CONDRÓNIU s. (BOT.; Melampyrum) ciormoiag, (reg.) cárpenă, miazănoápte, păduróniu, scrábă, grîul-prépeliței, grîu-négru, sor-cu-fráte.” (Sinonime82, dexonline.ro)

Februarie 16, 2017

Bârdigoi

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 8:46 pm

bârdigói sm [At: ANTIPA, P. / Pl: -goi / E: net] (Iht; reg) Zglăvoacă (Cottus gobio).” (Micul dicționar academic, ediția a II-a, cf. dexonline.ro)

Un cuvânt probabil rar, care nu e menționat de M. Seche în ”Dicționarul de sinonime”:

ZGLĂVOÁCĂ s. (IHT.; Cottus gobio) (reg.) babă, babete, moacă, moață, (Transilv., Maram. și Ban.) popă.” (dexonline.ro)

În foarte multe limbi ideea de bază a denumirilor populare ale zglăvoacei (”bârdigoiului”) este capul mare al peștelui (v. aici).

În portugheză însă caracteristica esențială a fost dată de spinii zglăvoacei (”escorpião-de-água-doce”).

”Preoperculul are un spin în parte posterosuperioară, puternic, întors în sus; sub acesta, deseori, se mai găsește un altul, mai mic și ascuns sub piele. Suboperculul are și el un țep, dar mai mic, care este ascuns în piele și îndreptat înainte.” (https://ro.wikipedia.org/wiki/Zgl%C4%83voac%C4%83)

Poate că bârdigoi e o denumire arhaică, autohtonă, reflectând PIE bhar- : bhor- ”bristle, stubble, sharp point” (Pokorny). Aș exclude legătura cu bârdan, burdihan ”burtă”.

Cred, însă, că bârdigoi este mai degrabă un derivat al PIE *word- ”frog” (starling.rinet.ru; cf. let. var̂de ”broască”), provenind poate dintr-un arhaic *bârd(ă) ”broască”. O altă denumire a zglăvoacei, moacă, înseamnă și mormoloc. Aspectul peștelui, privit din față, este fără îndoială ”frog-like”:

fmib_47987_head_of_cottus_gorio_seen_from_the_front

(sursa imaginii: Wikimedia)

De amintit aici și

BRÚDĂ s. v. grindel, molan.” (Sinonime, dexonline.ro)

brúdă (-de), s. f. – Specie de pește asemănător cu păstrăvul. Origine necunoscută. După Giuglea, LL, III, 206-10, ar fi cuvînt dacic, ceea ce nu pare prea convingător. Rar, în Trans.” (DER, dexonline.ro),

cuvânt mult discutat în legătură cu posibila lui origine autohtonă (inclusiv pe blog și în comentarii). Totuși, având în vedere forma celor două cuvinte, originile lor sunt mai probabil diferite.

Pagina următoare »