Istoriile lui Roderick

Februarie 14, 2018

Dundure

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 5:28 pm

„dúndure sm [At: DLR ms / Pl: nct / E: nct] (Reg) Om morocănos.”

„dúndur sn [At: CAMILAR, C. 151 / Pl: ~e / E: nct] (Csnp) Sunet înăbușit.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic (2010))

Ambele cuvinte sunt posibil autohtone, însă originea lor este, cred, diferită.
Dundur ”sunet înăbușit” reflectă probabil PIE dhu̯en-, dhun- ”to hum” (Pokorny), poate cf. lit dundḗti, ale cărui sensuri merg de la ”thunder” la ”mutter”. Poate și ”a dondăni” se încadrează tot aici.

Dundure ”om morocănos”, a cărui terminație este aparent aceeași ca a unor cuvinte autohtone (mazăre, viezure), e mai degrabă din dāu-, dǝu-, dū̆- ”to burn” (Pokorny), cf. alb. dhunë ”sorrow, pain, violence, evil deed”, dhun ”bitter” și dacul dyn ”urzică”; sau poate dheu-4 ”to reel, dissipate, blow, etc.”, cu sensul de ”întunecat, noros” (avest.  dunman- ”mist, cloud”, sanscr. dhvāntá ”dark”, engl. (pos. celtic) dun ”mohorât”), acestea, desigur, nefiind singurele posibilități (dhō- ”to sharpen”?).

Probabil că în contexte acest cuvânt atât de interesant (și probabil dispărut din uz) și-ar putea revela mai exact sensul.

Anunțuri

Februarie 5, 2018

(S)coabă

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:43 am

Aici mă voi referi la scoabă cu sensul de ”măceașă”:

SCOÁBĂ s. v. cioplitor, cuțitoaie, ghin, gripcă, măceașă, răzuș, teslă, zgârci.” (dexonline.ro, Sinonime (2002))

SCOBICEÁ s. v. măceașă.” (dexonline.ro, Sinonime (2002))

coábă1 sf [At: DA / Pl: ~be / E: nct] (Reg) Măceașă.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic (2010))

”scobitúri s. pl. v. MĂCEȘ. TRANDAFIR SĂLBATIC.” (dexonline.ro, Sinonime (2002))

Este la îndemână explicația prin PIE *keub- ”a k. of thorny plant” (starling.rinet.ru; k̂eub- ”thorn” la Pokorny), cf. oprus. kaāubri ”spin”.  În dicționarul lui Pokorny apar doar derivate în lb. germanice (ca engl. hip , provenind-atenție- ”from Old English heopehiope „seed vessel of the wild rose” -etymonline.ro) și baltice. Am putea avea aici un cuvânt autohton; dificultatea ar fi prezența lui b intervocalic în (s)coabă. Ne-am putea gândi însă la un mai vechi *(s)coabră, corespunzând cu balticul *kaũb-r, dispariția (plauzibilă) a lui r producându-se într-o epocă mai recentă.

Altă posibilitate este (?) originea într-un cuv. slav înrudit cu pol. skapia / skompia , din care avem ”scumpie” -”skap, pron. skomp, care e rom. scump, zgîrcit, avar, pin aluz. la astringența scoarțeĭ eĭ” (Scriban, dexonline.ro); tot astringente sunt și măceșele. Î.a.c. am fi avut *scoapă, confundat apoi cu scoabă (de altă origine, cf. a scobi). Am mai putea să ne gândim și la legătura cu ”a scobi”, cf. ”scobinós, scobinoásă, adj. (înv.; despre obiecte) gol (pe dinăuntru).” (dexonline.ro, DAR(2002)), măceșele fiind de fapt constituite dintr-o ”coajă” umplută bogat cu semințe. Însă aceste ipoteze par neserioase pe lângă prima. Avem probabil (încă? :) ) o denumire autohtonă a măceșelor.

Februarie 4, 2018

Balaurul Solomat

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:58 am

Un balaur legendar care a trăit în peștera cu ghețarul de la Scărișoara (v. aici sau aici). Legenda ar putea să fie afectată (?) de adăugiri sau interpretări contemporane.

În ceea ce privește numele balaurului, sursele îl leagă de cuvântul ”solomonar”, derivat din numele regelui Solomon. Amintesc aici și

solomonit a. vrăjit, vorbind de un animal a cărui piele nu se poate vătăma de nicio armă: cerbul era solomonit CR.” (Șăineanu, dexonline.ro)

Ar putea fi însă corelat și cu ”salamandră”, cuvânt cu origine necunoscută în greaca veche.

salamándră (salamándre), s. f. – Gușter (Salamandra maculosa). – Var. sălămîzdră, solomîzdră, șulemendriță, șulumîndriță. Mr. salamendră. Gr.σαλαμάνδρα (Tiktin; Diculescu, Elemente, 486; Pușcariu, Dacor., III, 819; REW 7523), probabil prin mgr., cf. bg. salamandra. Salamastră, s. f., (Dobr., curea, funie) trebuie să fie același cuvînt, cf. pentru semantism cele două sensuri ale lui năpîrcă.” (dexonline, ro, DER -Al. Ciorănescu)

Avem și ”șolomar”, un cuvânt care leagă -prin etimologie populară- ”salamandra” și ”solomonarul”:

șolomár, șolomári, s.m. (reg.) 1. vrăjitor despre care se crede că ar stăpânii norii; șolomăț. 2. (în sintagmă) șolomariul ploii = salamandră.” (dexonline.ro, DAR(2002))

”Solomat” îmi amintește și lat. Sauromata ”sarmații”, cuvânt care, încă din antichitate, a fost pus în legătură cu gr. sauros ”șopârlă”, fie datorită solzilor armurii sarmaților, fie -zic unii- datorită ochilor ”de șopârlă” ai călăreților din stepele nordice. (”Any idea that the name derives from the word lizard (sauros), linking to the Sarmatians’ use of reptile-like scale armour and dragon standards, is almost certainly unfounded.” -spune wiki-articolul https://en.wikipedia.org/wiki/Sarmatians). Șarpele numit ”balaur” -întâlnit la noi în  S-V României și în Dobrogea – are denumirea științifică Elaphe sauromates , probabil datorită răspândirii geografice a speciei.

E posibil însă ca explicația numelui balaurului Solomat să fie alta, în legătură cu faptul că trăiește într-o peșteră de gheață. Ar putea fi vorba de un derivat ”satem” din PIE *k’alǝ- ”hoar-frost; cold”, cf. avest. sarǝta- ”frig”, lit. šálti, let. sal̂t ”a îngheța”, rus сла́на (după Vasmer dintr-un *solona) ”promoroacă”. Forma cuvântului ar putea fi influențată prin asocierea cu Solomon/solomonar.

Ianuarie 22, 2018

Zorilă

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 5:04 pm

”ZORÍLĂ s. m. 1. Personificare a zorilor în basmele populare. ◊ Animal fantastic din basme care se arată în zori. 2. Numele popular al stelei Sirius. – Zori+ suf. -ilă.” (DEX 98, dexonline.ro)

În toate basmele românești pe care le-am citit Zorilă are formă umană (umanoidă) sau neprecizată. N-am întâlnit nicăieri o descriere a unui ”animal fantastic din basme care se arată în zori”. Așa încât nu-mi rămâne decât să ghicesc -în linii mari- înfățișarea acestui Zorilă zoomorf sau chiar teriomorf (în Basarabia Zorilă este unul din monștrii care îi sperie pe copii, cf. memoriilor lui Leo Butnaru -”Lista basarabeană. Copil la ruși”).

În mai multe tradiții culturale -la greci, romani, amerindieni- steaua Sirius (numită popular Zorilă) are ca reprezentare mitologică un câine (Sirius, câinele vânătorului Orion, în mitologia greacă).

Dicționarul lui Șăineanu menționează însă Zorilă ca nume dat vițeilor născuți în momentul respectiv al zilei:

zorilă m. 1. personificarea zorilor (în basme), luceafărul de dimineață: îi sperie cu Miazănoapte sau Zorilă PANN; 2. vițel născut în zori de ziuă.” (Șăineanu, dexonline.ro)

O altă asociere a lui Zorilă cu bovidele apare într-o legendă populară menționată de B.P. Hasdeu, culeasă la Gogoșu-Dolj:

”Despre Zorilă și Murgilă poporul povestește astfel că: un om, anume Novac, a tras cu plugul cu doi boi care purtau acest nume o brazdă de loc de la răsărit la apus, ca sa facă o arătură mare. Boul Murgilă se zice că ar fi aruncat soarele pe coarnele sale la apus și omul acela, văzând că însărează sau murgește și locu nu isprăvise de arat, a rugat pe boul Zorilă de a azvârlit soarele cu coarnele sale la răsărit și din aceasta cauză îl numim Zorilă.” (http://www.viatasiopera.ro/opere/petriceicu-hasdeu/basme/novac_si_boii_sai.html)

Această legendă ar putea avea o origine foarte veche. Boul Zorilă ar putea fi legat nu doar de momentul dimineții, ci și de cel al echinocțiului de primăvară:

”Taurus (Latin for „the Bull”) is one of the constellations of the zodiac, which means it is crossed by the plane of the ecliptic. Taurus is a large and prominent constellation in the northern hemisphere’s winter sky. It is one of the oldest constellations, dating back to at least the Early Bronze Age when it marked the location of the Sun during the spring equinox. Its importance to the agricultural calendar influenced various bull figures in the mythologies of Ancient Sumer, Akkad, Assyria, Babylon, Egypt, Greece, and Rome.” (https://en.wikipedia.org/wiki/Sacred_bull)

Imaginea lui Zorilă, azvârlind cu coarnele Soarele spre răsărit, mi-o amintește pe cea a Boului Apis din Egipt, reprezentat cu discul solar între coarne.

Apis

(imaginea: https://en.wikipedia.org/wiki/Apis_(deity))

Bovidele sălbatice, ca aproape toate ungulatele, sunt animale crepusculare. În vechime, deci, au fost mai ușor de observat în două momente ale zilei: seara (cf. ”Murgilă”) și dimineața (cf. ”Zorilă”).

Să mai notăm și denumirea ”Luceafărul-Boului = planeta Venus (văzută dimineața, înainte de răsăritul soarelui)” (dexonline.ro, DEX 98).

Cel mai probabil, cred, ”animalul fantastic din basme care se arată în zori” era la origine un bovid mitologic.

*

O ipoteză mai fantezistă ar putea fi dezvoltată în legătură cu denumirea de ”Luceafăr porcesc” (sau ”al porcilor”), care este fie ” steaua Aldebaran din constelația Taurului” , fie ”planeta Venus (văzută dimineața, înainte de răsăritul soarelui)” (DEX).

Rădăcina PIE *g’hor- ”pig” (starling.rinet.ru) a dat gr. khôi̯ros ”purcel”, alb. derr ”porc”. Dacă Zorilă este de fapt un… porc, numele lui ar putea fi datorat nu doar legăturii cu momentul ivirii zorilor, ci ar putea reflecta o rădăcină autohtonă *zor- ”porc”, din PIE  *g’hor-, cu o transformare tipică limbilor satem.

Decembrie 29, 2017

De-a dura

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:48 pm

Există un interesant sinonim pentru nasture:

”dúrcă sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~rci / E: nct] (Trs) Nasture.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic (2010))

Probabil din dură ”roată, rotiță”, aceasta fiind și forma obișnuită a nasturilor; cf. mai ales sensului 5 din definiția următoare:
dúră1 sf [At: ȘEZ. VIII, 147 / Pl: ~re, ~ri (9) / E: cf dura1] (Pop) 1 (Mun) Roată (metalică masivă). 2 (Molspc) Rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut Si: bucșă, gălie, gărigă, gârlig, rotelie, rotilă, roturea, tărcoală. 3 Parte a sucalei. 4 Fiecare dintre cele șase sau opt rotițe ale carului joagărului. 5 Roată plină, fără spițe și butuc, având numai gaura, eventual buceaua pentru ax. 6 (Atm) Rotulă. 7 (Fig) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 8 (Figîs~-n bătaieUn dans popular însoțit de lăutari. 9 (FigîsÎn ~ri Nume al unui joc de copii.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic (2010)

Cuvântul ar putea să nu aibă o origine onomatopeică, fiind de fapt un moștenire autohtonă, din PIE dheu-1 ”to run”, *dhu-ro-  , rădăcină prezentă după Pokorny în numele râului trac Athyras (*dhur-) și a altor hidronime vechi europene (Duria, Dura ș.a.)

Decembrie 27, 2017

Bolindeț

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:24 pm

”bolindéț n., pl. e Tel. Colindeț.” (Scriban, dexonline.ro)

bolindeț n. colindeț (din care probabil e forma alterată).” (Șăineanu, dexonline.ro)

bolindătór sn [At: ALARM Il/I h. 265 / Pl: ~i / E: nct] (Mun) Colindător.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic(2010))

Bolindeț ”colăcel sau pâinișoară care se dă în dar colindătorilor” corespunde mai degrabă cu molindeț,

molindéte (molindéț), molindéți, s.m. (reg.) colac mic care se dă de pomană la mort.” (dexonline.ro, DAR(2002))

Alternanța fonetică m/b e însă un fenomen specific limbii trace; identitatea (?) dintre cele două cuvinte ar putea fi un indiciu al originii lor în substrat.

Pentru molindeț am putea bănui o înrudire cu moale (fiind vorba de o pâinișoară moale, deci de o calitate mai bună decât pâinea obișnuită?). Dealtfel, din acest p.d.v. un rom. *molinde ar putea proveni direct dintr-un lat. mollenda (vb. molleo ”to be soft”), cf. merinde din lat. merenda (vb. mereō “earn, deserve”).
E atestat un lat. molenda ”frumentum molitum” (vb. molō ”to grind”, PIE mel-1  ”to grind, hit; fine, ground”); dacă a fost moștenit în română, ar fi trebuit să urmeze regula rotacizării lui l intervocalic, așadar molindeț nu poate proveni direct din el (fie a avut în lat. populară altă formă -cu dublu l-, fie are un intermediar în altă limbă, poate slav).
Alte corespondențe posibile ar fi cu mălai (cuvânt cu etimologie încă neelucidată!) ori cu sl. moliti ”a se ruga” (PIE meldh-1 ”to pronounce ritual words”; sl. a dat rom. molitvă). Ori ar putea reflecta (?) PIE meli-t ”honey”, deseori colăceii dați de pomană fiind unși cu miere.

*

Bolindeț ”colăcel pentru colindători” ar putea corespunde cu lat. bulla , vb. bullō ”to be in a state of ebullition, to bubble”/ ”sodden, half-cooked” (latinlexicon.org). Avem însă și bolindător (semantic echivalent lui ”colindător”, dar practic imposibil de derivat din el), ceea ce ar presupune verbul ”a bolinda”. Mi-e greu să cred că aceste cuvinte provin din numele unei pâinișoare; mai degrabă denumirea pâinișoarei provine din numele unui ritual care s-a confundat cu colindatul. Terminațiile cuvintelor bolindeț, bolindător ar putea să nu fie relevante, fiind poate datorate confuziei cu colindeț, colindător.

În acest context nu e exclusă conexiunea cu tracul bólinthos, menționat de Aristotel și însemnând bour sau zimbru. Poate că ”bolindătorii” purtau cândva efigia acestui animal, după cum s-au conservat până în zilele noastre obiceiuri ca Turca (masca unui cap de cerb cu care copiii colindă de Crăciun) și Capra.

Alte corespondențe: lat. ambulō, ambulāre care în româna a dat umbla,  *bolinda având probabil un intermediar slav (< ambulandi ?); lat. ballō, ballāre ”to dance” (< gr.βαλλίζω). Ar putea fi și un reflex al PIE bhel-6 ”to sound, speak” (let. bil̂dêt ”’speak, say; address”), o variantă destul de probabilă, cred.

Decembrie 18, 2017

Brigheci

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 10:01 pm

”brighécĭ m., pl. tot așa (cp. cu Berhecĭ și Brihecĭ, un sat în județu Tutova, și cu greghecĭ, de orig. slavă). Mold. Sturz negru cu puncte albe.” (Scriban, dexonline.ro)

Regionalism moldovenesc, apare într-o povestire a lui Mihail Sadoveanu (”Veverița”), în care acțiunea are loc în pădurea de la Repedea, din apropierea Iașilor: ”Mierle și brigheci zărisem numai în tufișurile de la margine.”

Brigheci pare să corespundă cu rus. bergléz ”sticlete”, scr.  br̀glijez ”Sitta syriaca”, ceh  brhel ”grangur”, înrudite cu lat. fring(u)illa ”cinteză”, gr. φρυγίλος ”o pasăre mică”, din PIE bhereg- ”expr. to sound, roar, cry, etc.” (Pokorny)/  *bhreig- ”a k. of small bird” (starling.rinet.ru) 

De remarcat posibila palatalizare a grupului gl în gh (brigheci față de rus bergléz, scr.  br̀glijez), ceea ce ar putea indica un cuvânt arhaic, trecut prin aceleași transformări ca și cele de origine latină (?).

Ținând cont de particularitățile graiului moldovenesc, brigheci ar putea corespunde și cu bribete ”vrabie”, puțin probabil însă.

Noiembrie 27, 2017

A se bălăci

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:55 pm

Un cuvânt care trebuie să fie destul de rar apare cu etimologie necunoscută în ”Micul Dicționar Academic”, ediția a II-a:

băláci sm [At: PAMFILE, DUȘM. 299 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Pescar.” (dexonline.ro, MDA2(2010))

Cuvântul pare clar de origine turcică, fiind probabil un împrumut direct din turcă (=tc. balıkçı ”pescar”; proto-turcic *bālɨk ”fish”).

Pe site-ul nume.ottomotor.ro, numele de familie Balaci apare distribuit în majoritatea cazurilor de-a lungul Dunării, mai ales în partea de S-V a țării (Oltenia și Banat), dar și în jud. Călărași. O zonă cu tradiții în pescuit și învecinată direct cu fostul Imperiu Otoman. Din păcate site-ul menționat nu folosește diacriticele (mare greșeală), așa încât unii din acești ”Balaci” trebuie să fie de fapt ”Bălaci”.

Dicționarul Onomastic (1963) al lui N. Constantinescu nu ia în considerare cuvântul bălaci ”pescar” pentru explicarea numelui Bălaci (întâlnit și în toponimie):

BĂLAC,-IU, din adj. băl (alb) + suf. -aciu (Has), sau în legătură cu vb. a bălăci. 1. Bălac pren. (AO XVIII 474); –a, Voica, în baladă (Pasc 239). 2. Bălaciu b. (16 B III 237); Bălaci ar (Cara); – munt. (17 B IV; mold. (16 A III 314; 17 A IV 126); olt (AO III 139, XI 217); din 1665 (Has); – Sava (Băl V). 3. Bălacea t. (17 A II 256). 4.. Bălaci, patru sate; Bălăcița s. 5. Bălăcel, (AO XIV 106). 6. Bălăceanu, C-tin, aga, din Bălaci; – Giaicu, la 1400 alb. (Has); Bălăc/escu, C., poetul; – fam. (Î Div); -esti s.; Bălăcioiu (Sd XVI). V. art Bălaciu și Bălăceni de A. Nour (RI XVIII 19-27).” (dexonline.ro)

”A (se) bălăci”, la rândul lui, are explicații incerte:

bălăcí [At: ODOBESCU, S. III, 157 / Pzi: –cesc / E: bg бaлaкaм] 1 vr A se zbengui în apă (la scăldat) Si: (rar) a se bălăcări2. 2 vt A tulbura apa (sau alt lichid) cu mâinile. 3-4 vtr A(-și) muia mâinile într-un lichid, într-o mocirlă, murdărindu-se. 5-6 vtr (Fig) A se tăvăli (în mizerie).” (dexonline.ro, MDA(2))

bălăcí (-césc, -ít), vb. – A se zbengui în apă, a (se) bălăcări. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 184); coincide cu bg. balakam, care poate fi împrumutat din rom. (după Cihac și DAR, cuvîntul rom. provine din bg.). Este dificil de presupus că var. bălăcări, vb. (a (se) bălăci; a sta la taclale, a bîrfi, a îndruga verzi și uscate; a batjocori) ar proveni din rut.rus. balaguriti (Cihac) sau din sb. balakati (DAR), cu care are în comun izvorul expresiv. DAR nu cunoaște sensul de „a (se) bălăci” al acestui cuvînt, cu toate că este mai comun decît celelate. – Der. bălăceală, s. f. (zbenguială prin apă); bălăcitură, s. f. (bălăceală).” (dexonline.ro, DER)

Mi se pare interesantă asemănarea cu derivate ale unei rădăcini PIE menționate pe site-ul starling.rinet.ru: *bhal- ”a k. of waterfowl/waders”: v.ind. balākā `a k. of crane’, MHG bëlche (=lat. fulica). Nu e exclus ca ”bălăceala” să derive dintr-un nume dispărut al unei păsări de apă (”mă lincĭuresc, mă joc în apă (ca gîștele, ca copiiĭ)” -Scriban).

O altă conexiune posibilă este cu bâlc:

bấlc, -uri, s.n. – Băltoacă, mocirlă. Bâlc, nume de familie. – Cuvânt autohton (Philippide 1928, Rosetti 1962, Brâncuși 1983).” (dexonline.ro, DRAM(2011))

Un cuvânt mult discutat în literatura de specialitate; posibil, aș zice, din PIE u̯elk-2 ”wet, damp” (Pokorny).

Noiembrie 26, 2017

Lemn sacru

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 10:28 pm

”…pe Acropola Atenei, statuia cea mai venerată a zeiței Atena nu era colosul de aur și fildeș ridicat de Fidias în Partenon, ci străvechiul xoanon de lemn de măslin, păstrat în Erehteion, care trecea drept căzut din cer și căruia cetatea îi aducea în chip solemn, la fiecare patru ani, ofranda peplos-ului, cu ocazia Marilor Panateene.”

(François Chamoux, ”Civilizația greacă în epocile arhaică și clasică”, traducere M. Gramatopol, Ed. Meridiane, București, 1985)

De cealaltă parte a lumii, în Mexic, m-a surprins un fapt legat de divinitatea supremă a aztecilor, Huitzilopochtli, zeu al războiului și al soarelui, căruia îi erau sacrificați anual mii de prizonieri de război: reprezentările caracteristice ale acestuia erau executate în lemn (de către un popor care se pricepea foarte bine să sculpteze în piatră și să modeleze aurul).

There are few surviving depictions of Huitzilopochtli, probably because the god was relatively young in the Aztec pantheon and he was typically sculpted in wood rather than stone so that there are no surviving monumental representations of him.” (https://www.ancient.eu/Huitzilopochtli/)

***

 

Scena 119 a columnei lui Traian înfățișează un grup de daci incendiind clădirile unei incinte (după Dan Oltean, e vorba de ”incinta sacră” a Sarmizegetusei). Ce putea fi atât de prețios pentru a nu fi lăsat în mâinile romanilor cuceritori și în același timp combustibil?
Poate clădirile însele (temple construite din lemn?). Poate resurse (hrană) aflate înăuntru.
E posibil, însă, ca în acest incendiu declanșat voluntar de către apărătorii cetății să fi dispărut cele mai relevante informații despre spiritualitatea dacilor. A fost într-adevăr religia dacilor într-o oarecare măsură ”aniconică”, ori -de fapt- reprezentările zeilor celor mai importanți erau din lemn?

(*cu mulțumiri lui N. pentru cartea din care am extras citatul!)

Noiembrie 6, 2017

Țurlă

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 10:04 pm

țúrlățúrle, s.f. (reg.) fată bătrână.” (dexonline.ro. DAR(2002))

Ar fi -cu mare probabilitate- un cuvânt expresiv și peiorativ (amintind interj. ”țur” și  ”țurloi”), dacă n-ar avea un posibil corespondent masculin în

țârlắuțârlắi, s.m. (reg.) 1. flăcău. 2. om sprinten. 3. cățel de un an.”  (dexonline.ro. DAR(2002))

Să adaug că ”fata bătrână” de la țară, din trecut, nu poate fi comparată cu o ”hoașcă” sau ”hârcă”; fetele se măritau pe la 14-16 ani. Fata bătrână putea să aibă între 25 și 30 de ani. Nuanța peiorativă a cuvântului a fost căpătată, poate, mult mai târziu, poate la fel și sufixul -lă.

O rădăcină arhaică țur-/țâr- ”vietate tânără” ar putea coresponde chiar cu gr. kore ”fecioară, adolescentă”. După Pokorny, din PIE k̂er-2 ”to grow”, care -”satemizat” în parte- ar fi putut da un traco-dacic (?) *țur.

Cu sensul de ”om sprinten”, țârlău ar putea deriva din ”țurloi” -fluierul piciorului, gambă. Cu sensul de ”cățel de un an”, ar putea fi onomatopeic. Soluția de mai sus s-ar potrivi însă pentru toate cele trei sensuri ale cuvântului.

O altă coresp. posibilă a lui țurlă/țârlău este cu engl. churl, ON karl, din PIE *g’era- ”grown-up, old; to mature, to grow old” (starling.rinet.ru).

(Art. modificat în 7.11.2017)

Pagina următoare »