Cârnău

”cârnắu, ~náie a [At: (a. 1812) URICARIUL IV, 346/9 / Pl: nct / E: nct] 1 (Îs) Grâu ~ Grâu de prima calitate, cu grăuntele turtit. 2 (Îs) Oaie ~naie Oaie cu coada groasă.” (Micul Dicționar Academic, dexonline.ro)

Presupun că oaia cârnaie  este doar o oaie cu coada ceva mai groasă, nu rasa numită ”oaie cu coadă grasă” (https://en.wikipedia.org/wiki/Fat-tailed_sheep), care nu știu în ce măsură a fost crescută la noi.

Cele două sensuri ar putea sugera cuvinte diferite, cf. diferenței (chiar opoziției) dintre turtit și gros. În ceea ce privește grâul, după Șăineanu termenul provine din cârn, iar după Scriban din carne.

”cârnău a. cârn, vorbind de o excelentă varietate de grâu turtit.”

”cîrnắŭ adj. m. (d. carne). Grîŭ cîrnăŭ, grîu comun, cu bobu mare. V. grîŭ.” (dexonline.ro)

Așadar dicționarele nu sunt prea consecvente în ceea ce privește aspectul bobului de grâu cârnău: ”turtit” (MDA, Șăineanu) ori ”mare” (Scriban); totuși ideea de ”lat” ar fi aici un numitor comun.

Grâul cârnău ar putea fi un împrumut germanic, cf. germ. Korn (=engl. corn), din aceeași rădăcină PIE *grān- ca și lat. grānum, rom. grâu. Î.a.c. soiul de grâu poate fi la rândul lui un import. De menționat că din evul mediu și până în secolul al XX-lea grâul a constituit pentru majoritatea românilor o cereală de lux, pe care o cultivau pentru a-și plăti dările și o consumau mai ales la sărbători. Hrana de bază a fost meiul și apoi porumbul. 

Dacă ar fi o prezență mai veche în limba noastră, ar putea trimite la rădăcina k̂er-2, k̂erǝ- ”to grow” (cereale, lat. Cerealis; gr. korénnǖmi ”saturate, become satiated”). Extensia *k̂er-n- ar fi prezentă în alb. thjerrë ”linte” (Pokorny). Desigur, o formă *cârn- din această rădăcină este plauzibilă într-o limbă centum; însă și limba dacă -considerată în general de tip satem- prezintă unele aspecte ”centum”. De asemenea, tot ”centum” ar putea fi în limba dacă unele împrumuturi din alte limbi.

În cartea ”Medicina în Dacia” Ion Horațiu Crișan menționează cultivarea grâului cârnău de către daci: ”… cu precădere se cultiva o specie de grâu cârnău (Triticum compactum) alături de grâul cârnău obișnuit (Triticum vulgare)…”; semințele respective au fost descoperite la Grădiștea Muncelului, făcând parte deci din hrana regilor daci, nu neapărat și a păturii de jos a populației.

 

În ceea ce privește oaia cârnaie ar putea fi valabilă etimologia dată Scriban grâului cârnău (din ”carne”); cf. spaniolului carnero ”berbec”. Logica, însă, ar impune examinarea posibilității existenței unei rădăcini *cârn- cu sensul de ”coadă” (!), ori măcar o conexiune cu ideea de ”coadă”; avem de ex. vulpoaică ”oaie cu coada lungă”. E o chestiune pe care deocamdată n-am elucidat-o.

Lat. crīnis (din PIE *kreis- ”straw, stem” -starling.rinet.ru) ar putea fi un etimon potrivit; se referă însă la coada unei comete și mai mult la părul din cap.

Nu e exclus să fie un simplu derivat din… ”cur” (*curnaie?), însă î.a.c. terminația în -naie pune probleme.

Ca posibil termen autohton (?) ar putea avea originea în PIE (s)ker-3 ”to turn, bend”. Mi-a atras atenția și PIE k̂lou-ni- ”hip”, implicând însă o rotacizare (ca în v.ind. śrōṇi-, av. sraoni- ”buttock, hip”), însă cu păstrarea consoanei inițiale k ca în limbile centum (lat. clūnis ”buttocks, hind legs, rump in humans and animals”).

 

Candrea

”candreá sf [At: H III, 73 / Pl: ~ele / E: ?] Țesătură de lână care servește de așternut Cf macat, velință.” (”Micul Dicționar Academic”, 2002, dexonline.ro)

Un posibil reprezentant al PIE (s)ken-(d-) ”skin, rind; to peel”, din care avem (latinul) scândură; engl. skin ș.a. Semantismul ar fi similar lui ”scoarță”, care are și sensul de ”cuvertură, învelitoare, preș” și pe cel de ”tapet” (scoarțele țărănești).

Altă posibilitate originară ar fi PIE kenth(o)- ”rag, cloth” (v.ind. kanthā `rag, patched garment’, v.gr. kéntrōn ”patchwork”). 

Dar cum a ajuns acest cuvânt în română e altă poveste. Ar putea fi (?) chiar autohton. Atrage atenția asemănarea cu undrea (andrea, indrea), pl. undrele.

Pârșă

Cuvânt obscur cu sensul de ”pâine”, al patrulea menționat în ”Dicționar de arhaisme și regionalisme” (2002, Gh. Bulgăr și Gh. Constantinescu- Dobridor).

”pârșă s.f. (reg.) 1. bucată de mușchi preparată special; carne de calitate proastă, cu multe pielițe. 2. jupuială a pielii, pe față și pe membre. 3. murdărie a capului. 4. (înv.) pâine.” (dexonline.ro)

Sensul de ”pâine” pare să nu aibă legătură cu celelalte. Posibil un cuvânt autohton, din PIE pū-ro- ”corn” (Pokorny) / *pūr- ”wheat, spelt; couch-grass” (starling.rinet.ru); cf. v.ind. pūra- `a sort of unleavened cake fried with ghee or oil’, pūrikā `a sort of cake’, gr. πῡρός ”wheat”, sl. pyro ”spelt” ș.a.

Cu rădăcina IE (sau mediteraneană?) pr̥so-  ”onion” (rom. praz, din bg. < gr. πράσον) nu cred că are a face, nici cu *perǝ- ”to heat, to burn”, ori pū̆r „fire”.

Alte posibilități, însă, ar fi derivarea din pâre , varianta rotacizată a lui pâne (rotacismul s-a păstrat de ex. în părâng, din lat panicum), ori direct din lat. pānicium, pāniciī „any thing baked, bread, cakes” (latinlexicon.org); ori cf. lat. pinsor ”a baker”.

Tălmut

”TĂLMÚT adj. v. insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urîcios, ursuz.” (M. Seche, ”Dicționar de sinonime”, 1982, dexonline.ro)

Conform aceluiași dicționar, cuvântul ar circula în Moldova (inclusiv Bucovina).

Forma cuvântului ar putea fi afectată, cred, de contaminarea (ori contopirea?) cu ”mut”. Am putea avea un reflex (autohton?) al PIE  tel-3 ”to be still” (cf. irl.  tu(i)lid ”sleep”, engl. still, lit. tìlti ”become silent, stop talking ”, tylùs ”silent”). Desigur, asemănările pot fi întâmplătoare, dar merită observate.

 

Moacă…

Lit. makaulė ”noddle, pate, skull” pare a fi foarte apropiat semantic de al nostru moacă ”măciucă, ghioagă”/”căpățână, devlă”.

O etimologie mult discutată are și cuvântul lituanian, vezi http://etimologija.baltnexus.lt/?w=makaul%C4%97

Mârșițe

Cuvântul -regionalism din Munții Apuseni- denumește mlaștinile eutrofe. În momentul de față nu apare în dicționarele online și nici măcar în căutarea google (în nicio variantă -”mârșiță”, ”mârșițe”, ”mîrșiță”, ”mîrșițe”). Este menționat într-un curs de Hidrologie (Ion Pișota și Iuliu Buta, E.D.P. 1983).

O asemănare superficială cu engl. marsh poate indica doar originea în aceeași rădăcină PIE mori, mōri ”sea”, din care se spune (cf. Tomaschek, I.I. Russu ș.a.) că avem actualul nume al Mureșului, din anticul Marisia sau Maris.
Mai problematică fonetic ar fi originea în PIE merk-1, merĝ- ”to rot” (lat. marceō ”to be faint, droop”, galic mercasius ”mlaștină”).
Altă posibilitate ar fi IE meu-r(o)- din meu-1 ”wet; dirt; to wash, etc.” (arm. mōr ”mlaștină”, rus muráva ”Meadow grass”, dial. ”mold”).

Legătura cu sb.-cr. mȓs  ”food containing meat and animal fat/ fast-free/non-fast days”, la originea lui mȑšav (=mârșav), cf. http://hjp.znanje.hr, mi se pare improbabilă.
Atrage atenția însă
”MÂRȘÁLĂ s. f. (Reg.) Mâzgă depusă pe pietrele care stau în apă.” (dexonline.ro, Dicționarul limbii române moderne),
care are probabil aceeași origine ca ”mârșiță”. Pentru radicalul *mârș- se poate lua în calcul o origine autohtonă.

Cear

”cear s [At: MAT. FOLK. 1239 / Pl: n / E: nct] 1 Păr. 2 Cosiță.” (Micul Dicționar Academic (2010), dexonline.ro)

Termenul ar putea fi ceea ce pare, adică un cuvânt autohton corespunzând engl. ”hair”.
PIE *k’erǝ- ”to comb, hair” (starling.rinet.ru)/  k̂er(s)-1 ”bristle, stiff hair” (Pokorny), la originea lit. širī̃s ”păr” și v.ind. *śala- (”kapúcchala-m `tuft of hair on the hind part of the head’”).

Cetine

”Foicica fagului,
La poalele muntelui,
Muntelui Pleșuvului,
În mijlocul
Câmpului
La puțul
Porumbului,
Pe câmpia verde, -ntinsa,
Și de cetine coprinsă,
Șade Toma Alimoș,
Haiduc din Țara-de-Jos…”

În frumoasa baladă a lui Toma Alimoș e ciudată prezența ”cetinelor” în mijlocul câmpului, pe care chiar îl cuprind, îl invadează, pentru că bradul -la noi- nu crește la câmpie. Ținând însă cont de situarea câmpului ”la poalele muntelui”, ar putea fi vorba de o depresiune intramontană, un ”câmp” precum Câmpulungul Moldovenesc, de exemplu, la a cărui altitudine de 630 m cresc -în Carpații orientali- coniferele.

Poate fi vorba însă de vreo buruiană care amintește de brad (ca Equisetum, coada calului, numită și ”brădișoară”).
După Scriban, care citează balada în dicționarul său, cetină are și sensul general de ”verdeață”:
”cétină f., pl. ĭ și e (sîrb. četina, frunze de brad; bg. četina, păr de porc, rus. ščetina, păr de porc [col.], d. šcetĭ, fir de păr de porc. Ung. csetina vine d. rom.). Carp. Frunzișu braduluĭ (V. foĭos). Verdeață în general: pe cîmpia verde’ntinsă și de cetine cuprinsă (Teod. P. P. 581). Ĭenupăr. – Și cétin, m., ĭenupăr.” (Scriban, dexonline.ro)

O a treia variantă ar fi ca în textul baladei ”cetinele” să reprezinte alt cuvânt decât cetina bradului, cf. poate unui lat. *cētum, prezent în bū-cētum ”a pasture for cattle, cow-pasture” (latinlexicon.org), din PIE kaito- ”forest” (Pokorny); coradical este engl. heath  ”pârloagă, câmp necultivat”, denumind însă și un arbust specific. În contextul baladei, cetine (implicând un sufix -ină sau poate -ine) ar putea însemna, simplu, ”buruieni”; în acest caz, un cuvânt dispărut prin confuzia cu cetină ”frunzișul bradului, ramură de brad”.

De menționat că în latină centum ”o sută” a dat și numele unei graminee, centēnum, centēnī ”a kind of grain, = secale (because it bears a hundredfold)”; un rom. *centine cu această origine ar putea prezenta dificultăți d.p.d.v. al vocalismului.

Limba vecinei

Feriga Asplenium scolopendrium (sin. Phyllitis scolopendrium) are în mai multe limbi o denumire populară sinonimă celei românești, de limba cerbului: engl. hart’s-tongue, fr. Langue de cerf, sp. lengua cervina (lengua de ciervo) ș.a.
În română, însă, ea se mai numește limba-vecinei (și ”limba vecinului” și chiar și ”vecină”); alte denumiri: armurar, iarba ciutei, limba ciutei, spata cerbului, spata porumbului, năprăvei (cf. Constantin Drăgulescu, ”Dicționar de fitonime românești”, Editura Universităţii “Lucian Blaga” Sibiu). Și cred că de fapt ”limba vecinei” însemna la origine tot ”limba ciutei”.

E posibil ca în sintagma ”limba vecinei”, cuvântul ”vecină” să oculteze o veche denumire a ciutei, din aceeași rădăcină PIE ca ”vacă”, *wak’– ”cow”. Dealtfel denumirea de ”vacă” se folosește uneori și pentru ciută, femela cerbului (care la rândul lui este ”taur”). V.ind. vāśitā , din PIE *wak’-, desemna în general o femelă aflată în călduri (după Pokorny).

Am fi putut avea un relict dacic *văcină ”ciută” (?), cu același sufix prezent în numele plantei dakina (v. https://hroderic.wordpress.com/2013/07/21/dakina/), ori în Bendina, derivat al numelui zeiței Bendis (după I.I. Russu).

 

Dâcă

”dîcă s. f. – Furie, mînie. Sl. dikŭ „sălbatic” (Cihac, II, 95; Conev 100). În Trans., rar. Cf. bîzdîc. – Der. dîcos, adj. (furios, violent).” (dexonline.ro, DER)

Cred că sensul primitiv al cuvântului este altul, cel relevat în Micul Dicționar Academic (2010):

”dấcă¹ sf [At: DDRF / Pl: dâci / E: nct] (Trs) 1 Pipotă. 2 (Atm) Bilă.” (dexonline.ro)

Dezvoltarea semantică este apoi cea obișnuită și bogat atestată; cf. (temperament) bilios ”irascibil, coleric”, ”a i se umfla pipota”=a se mânia. Evoluția semantică inversă (de la ”furie” la ”pipotă” și ”fiere”) este f. puțin probabilă.

Am putea avea aici un cuvânt autohton.

Dâcă ”bilă, lichid secretat de fiere” ar putea să fie un reflex al PIE dāu-, dǝu-, dū̆- ”to burn” (cf. alb. dhun `bitter’, tosc  derë `bitter’ -bila este amară), ori mai puțin probabil (??)  dhō- ”to sharpen”, ori chiar ak̂-  ”sharp” (originea lui ”acru” și acid”), cu o anume prefixare, arhaică ori mai nouă. Tot o prefixare cu un d- ar putea funcționa în cazul (posibil?) al originii în PIE  *yekʷ- ”liver” ( lat. jecur, lit.  jãknos, let. aknas).