Istoriile lui Roderick

ianuarie 15, 2020

Nucșoară (codroș)

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 11:58 am

În foarte multe limbi numele codroșului de pădure sau de grădină -o passeriformă, Phoenicurus phoenicurus-, dar și al celuilalt codroș, de munte -Phoenicurus ochruros- au aproximativ același înțeles ca în română: ”coadă roșie”.

Codroșul se mai numește și nucșoară. M-am întrebat așadar dacă nu cumva această denumire e o formă coruptă a unui nume vechi însemnând tot ”coadă-roșie”.
Faptul cred că e teoretic posibil: -șoară ar putea fi de fapt un reflex al PIE ser-3, sor- ”red” (Pokorny). Cât despre prima parte, vechea ei formă (?) ar putea fi coradicală cu lat. natis ”rump” (care în latină se referă și precis la ”the lower back of a bird”) -din PIE  nōt-nǝt- ”back, behind”, cf. Pokorny- ori cu lituanianul nùgara, din PIE *nug-er/n-  ”bone, skeleton” (starling.rinet.ru).
În această interpretare, în cuvântul compus adjectivul este postnominal. Topica ar fi conformă cu cea a limbii române (”coadă roșie”, nu ”roșie coadă”) și albaneze (bishtkuqi = codroș; bisht=coadă, kuq=roșu). Un fapt interesant.

”Nucșoară” ar putea ascunde, deci, denumirea autohtonă a păsării, cu toate că interpretarea este destul de forțată, o negare a evidenței că ”nucșoară” e doar un diminutiv al lui ”nucă”.
Dacă e așa, ar putea fi vorba de o preferință a păsării (?) pentru nuci, ca loc de cuibărit ori de găsire a hranei, sau mai puțin probabil de un adjectiv coloristic.

O altă posibilitate ar fi originea cuvântului în PIE neu-2 ”to make a push; to nod” (Pokorny; lat. nūtō ”to sway to and fro, totter, stagger”):

”Adesea își tremură sau vibrează în sus și în jos coada roșcată, ușor coborâtă, când stă cocoțat sau pe pământ.
Pe pământ se mișca prin salturi scurte, de obicei cu capul sus și coada tremurândă. Are un zbor rapid, în linie dreaptă. În zbor își desface coada roșcată. La aterizare de obicei tremură din coada, adesea de mai multe ori.” (https://ro.wikipedia.org/wiki/Codro%C8%99_de_p%C4%83dure)

ianuarie 6, 2020

Florile, Dalbele

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 7:00 pm

”Florile dalbe”, cunoscutul refren al colindelor, apare în unele texte ca ”florile, dalbele”, ori -interesant- doar ca ”dalbele”.

”Colo sus, colo mai sus,
Florile dalbele (refren)
Oare ceațã-i, ori verdeațã?” (v. revista ”Zodii în cumpănă”, 2009, https://cumpana.files.wordpress.com/2009/12/zodii-iarna-2009.pdf)

”Sus mi-e frunza deasă,
Jos mi-e umbra groasă,
Dalbele
…”

(v. Thede Kahl, ”Von Hora, Doina und Lautaren”)

Pentru un vorbitor de română e destul de clar ce înseamnă ”florile”. Există însă un mic semn de întrebare: pe lângă ”floare” avem și cuvântul -azi probabil dispărut- ”flor”.

”flor (floáră), adj. – Blond, cu părul roșcat. – Mr. flor. Lat. florus (Pascu, Beiträge, 16; Pascu, I, 86). Cuvînt rar în rom., abia dacă a fost atestat în mr. Constituie o explicație mai bună pentru toate numele de persoane și de animale în general se pun în legătură cu floare, cum sînt: Florea, Florin, Floarea, Florica pentru persoane, Floraia pentru vaci, Florean, Florilă, pentru boi, Floran pentru cîini. În general aceste nume se dau unor persoane sau animale cu părul galben; însă prin etimologie populară se dau adesea și unor animale care se nasc în săptămîna Duminica floriilor. – Der. floriu, adj. (bălțat cu roșu).”

(Al. Ciorănescu, ”Dicționar Etimologic Român”, dexonline.ro)

Sensul lat. florus -și el rar atestat, după Lewis & Short- este ”shining, bright”.

Sensul din aromână al lui ”flor” este ”alb auriu” (cf. Papahagi, aromanii.ro).
Însă capră ”floră” este capra albă în întregime, fără niciun fir de păr negru (spre desosebire de capra ”bardză”). Acest sens al lui ”floră” corespunde cu ”dalbă” din dacoromână.

E posibil ca refrenul ”florile, dalbele” să constituie de fapt o invocare a unor divinități feminine cu nume tabuizat (un caz asemănător ielelor, numite și ”albele”). ”Flori” însemnând aurii, albe ori strălucite.

Pentru un alt punct de vedere, mai vechi, vezi https://hroderic.wordpress.com/2011/11/14/florile-dalbe/

Spâic

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:45 am

”spâic, spâici, s.m. (reg.) cioară.” (dexonline.ro, ”Dicționar de arhaisme și regionalisme”, Gh. Bulgăr și Gh. Constantinescu-Dobridor, 2002)

Un cuvânt curios, care amintește mai degrabă lat. pīcus ”ciocănitoare” , pīca ”coțofană”, germ. Specht. La originea acestora este PIE (s)pī̆ko- ”woodpecker, etc.” (Pokorny)/ *(s)pīk[ʷ]- ”a k. of motley bird” (starling.rinet.ru).  Spâicul ar putea fi de fapt (??) cioara grivă, ”pictată” -asemenea coțofenei- în două culori.

Aș exclude derivarea din (s)pingo- ”sparrow, finch”.

Desigur, explicația este departe de a fi dată.
Vocalismul mi se pare bizar (de ce spâic și nu *spâc sau *spânc ?). Apoi, nu știu dacă ”spâic” este monosilabic (așa cum intuiesc) ori bisilabic (spâ-ic?).
Nu e exclus să avem aici un cuvânt autohton, destul de puțin cunoscut, din câte se vede.

 

noiembrie 30, 2019

Cârlanul cu șase coarne

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 10:41 pm

”cârlán, cârlani, s.m. – 1. Mânz de doi ani. 2. Berbec de doi ani: „Cârlanu-i cu șase coarne / Și la coadă-i de tri palme” (Țiplea, 1906: 445). ♦ (onom.) Cârlan, Cărlan, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș. – Din *călan „cal tânăr” ( magh. kirlán, kerlany (Edelspacher, cf. DER).” (D.Ștef, ”Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș”)

Nu am găsit poezia populară din care sunt citate versurile. E posibil oare să fi existat în Maramureș vreo rasă de oaie policerată   (cu mai multe coarne)?

six horned ram

(sursa imaginii: flickr.com)

Berbecul cu șase coarne din fotografie este din rasa etiopiană Semien. Mai multe rase de oi policerate se găsesc în Insulele Britanice (oaia Jacob, numită în Anglia și ”Spanish Sheep”, de obicei cu 4 coarne, dar uneori cu 6, Manx Loaghtan -din Insula Man-, Boreray, oaia de Hebride).

Este frapantă și diferența de sens dintre ”cârlanul” maramureșean (= berbec de doi ani) și înțelesul obișnuit din română (”1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani.” – DEX).

Mă întreb dacă nu cumva ”cârlan” e rezultatul confuziei unui cuvânt (autohton?) însemnând ”cornut” (din PIE k̂er- ”horn”), cu altul, care are înțelesul de azi, despre care am mai vorbit (v. https://hroderic.wordpress.com/2011/05/24/carlan/, https://hroderic.wordpress.com/2013/09/16/cartar/)

”Horns will grow through a sheep’s lifetime, with the most rapid growth occuring during the first two to three years of life.” (http://www.sheep101.info/horns.html)

Probabil că la berbecul de doi ani forma coarnelor este deja conturată bine, suferind apoi transformări mai puțin sesizabile.

noiembrie 9, 2019

Nărtos

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 6:19 pm

”nărtos a. cu nasul mare: astăzi acela-i mai cuminte, care-i mai nărtos AL. [Formațiune analogică din nară (cf. pieptos, spătos)].” (Șăineanu, dexonline.ro)

”nărtós, -oásă adj. (d. nare, nărĭ, cu sufixu din burtos saŭ alt cuv.). Fam. Rar. Năsos, cu nasu mare. Fig. Pretențios.” (Scriban, dexonline.ro)

”NĂRTÓS, -OÁSĂ, nărtoși, -oase, adj. (Rar) Cu nasul mare; năsos, năsut. ♦ Fig. Mândru; arogant. – Cf. nărtilă.” (DEX, dexonline.ro)

”NĂRTÓS adj. v. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngâmfat, megaloman, mândru, năsos, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos.” (M.Seche, ”Dicționar de sinonime”, dexonline.ro)

”nart 2 s [At: PAMFILE, J. II, 156 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Fudulie.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Explicația prin ”nară” este satisfăcătoare. Ar putea fi vorba, însă, de contaminarea între cuvinte.

Legătura cu nart ”preț, taxă” este posibilă, cred, dar problematică.

nart1 sn [At: MUSTE, ap. LET. III, 80/34 / V: (îvrnard, narc / Pl~uri / E: tc nark1 (Înv) Sumă de bani fixată în trecut de autorități ca limită maximă a impozitului pe produse, pe vite etc. 2 (Reg) Cotă de produse ce se cuvine proprietarului unui număr de oi pe care le ține la o stână străină. 3 (RegîeA da vite cu ~ A lăsa oile în grija unei stâni străine, care își oprește produsele lor, dând proprietarului oilor o cotă fixată anterior. 4 (Îrg) Tarif sau preț maximal fixat de autorități pentru vânzarea anumitor mărfuri de primă necesitate. 5 (Îrgprc) Preț al unei mărfi. 6 (ÎrgîeA pune (sau a da, a face) ~ sau a tăia ~ul A fixa un preț de vânzare, peste care nu se poate trece. 7 (ÎeA fi cu ~ A nu lăsa din prețul unei mărfi. 8 (Înv) Normă zilnică pe care țăranii clăcași erau obligați s-o realizeze pe pământul boierului. 9 (ÎlavCu ~ Cu măsură. 10 (D. oameni; îeA fi cu ~ A avea obligația de a termina un lucru până la o anumită dată sau până la un anumit punct. 11 (D. lucrări; îae) A trebui să fie terminat la o dată fixă. 12 (ÎeA-i pune (cuiva) ~ A fixa un termen cuiva. 13 (Îae) A impune cuiva o obligație. 14 (ÎeA face ~ (la ceva) A începe un lucru. 15 (Îae) A lua inițiativa. 16 (Reg) Momeală pentru pești.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Nart-”fudulie” și nărtos ca ”mândru, arogant” ar putea fi de origine autohtonă, reflectând probabil rădăcina PIE ner-1(t)- ”vital energy; man”, cf. galez nerth ”strength, vigor”, lit. nértėti ”anger” (Pokorny). După starling.rinet.ru, cuvântul lituanian (și altele înrudite) ar proveni din altă rădăcină, *nert-  ” to feel violent emotions”.

Sensul cuvântului putea evolua natural de la ”bărbătesc” la ”mândru” și de aici ”arogant”.

În legătură cu nasul, de menționat și engl. snort ”probably related to snore ” (etymonline.com), din PIE (s)ner-1, (s)nur- ” to murmur, grumble” (Pokorny).

octombrie 30, 2019

Cupaciu

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:44 pm

(o etimologie totuși neverosimilă)

În aromână cupaciu are sensul de stejar; cupâcinâ = stejăriș.

Există oare posibilitatea ca un *cupâ să fi însemnat și ”căpăcel” de ghindă, ori chiar ghindă? Există m-engl. hoppe, însemnând capsulă de in, din același PIE keu-p- ”to bend” ca și lat. cupa. Fr. cupule a ajuns să însemne și ghindă.

Așadar cupaciu ar putea avea același sens ca ”ghindar”; caz în care *cupâ ”ghindă” (?) nu provine din lat. cupa, ci mai degrabă dintr-un cuvânt dacic coradical (din keu-p-, PIE keu-2 ”to bend”).

În legătură cu rădăcina PIE keu-2, de menționat că tema keu-g-  ar putea ”candida” la originea dacicului (sau geticului) Kogaionon, cf. lit. kaugurė `small steep hill ‘ ș.a.

octombrie 29, 2019

Aiț

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 11:19 am

aíț i [At: CHEST. V, 77 / P: a-iț / E: fo] Strigăt cu care se mână caprele la pășune.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Două silabe (a-iț). Să fie acesta dacicul *aizis (PIE aiĝ- ”goat”) ? ” inde Berzobim, deinde Aizi processimus ” …

octombrie 13, 2019

Zeira

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 8:00 pm

Cuvântul ar desemna o mantie lungă, dotată de obicei cu glugă, purtată de tracii sudici din vechime.

”It was Herodotus who first described their multicoloured hooded cloaks, called zeira. They reached the ankles and were made of thick woolen fabric, decorated with single or double coloured stripes, meanders and lines of buds. Usually the zeira have an attached hood and are fastened under the chin.”
(www2.rgzm.de/Transformation/Bulgaria/Kleidung/costumes_EN.htm, Evgenia Gencheva)

Pe site-ul citat apare și o imagine de pe un vas attic din secolul al V-lea î.Chr, în care s-ar regăsi acest tip de îmbrăcăminte:

zeira

I. Duridanov menționează cuvântul printre cele sigur tracice:

” zeirázirá ‘a type of upper garment’ (Hdt., Xen., Hesych.). There are no acceptable etymologies.” (http://groznijat.tripod.com/thrac/thrac_3.html)

Remarc, desigur, diferența dintre cele două ”traduceri” ale cuvântului. În prima variantă, zeira tracică seamănă cu zeghea românească (”haină țărănească lungă (pînă la gleznă), împodobită uneori cu găitane negre, care se poartă în ținuturile muntoase; ghebă” -”Dicționarul limbii romîne literare contemporane”, dexonline.ro).

Rom. zeghe are, la rândul său, o etimologie controversată:

”zéghe (Munt. Olt.) și zéche (Trans.) f. (lat. sétula, păr aspru [dim. d. sêta, păr gros de animal], mlat. secla, ca zer din serum. D. rom. vine ung. zeke, sas. säcke, surtuc țărănesc. Cp. cu așchie, fachie, ureche, veche). Un fel de dimie. Suman lung sur orĭ alb de ĭarnă.” (Scriban, dexonline.ro)

Ciorănescu respinge derivarea din lat. setŭla (Hasdeu, Scriban, Șăineanu) ori decŭla (Pușcariu), menționând doar ”originea necunoscută” a cuvântului. În DEX zeghe apare tot cu ”etimologie necunoscută”.

Important aici este și faptul că ”zeghea” nu este doar un tip de haină, ci și un material textil; și așa s-ar putea să stea lucrurile și cu tracul ”zeira”.

Foarte probabil croită dintr-un material aspru, ca și zeghea, zeira ar putea să-și aibă originea numelui în PIE k̂er(s)-1 ”bristle, stiff hair (rus šerstь ”lână”, lit. šerỹs ”bristle”) ori ĝher- ”rigid” (arm. jar ”coamă de cal”, galez garw ”rough”).

Dacă avem în vedere faptul că zeira practic înfășoară, cuprinde tot corpul celui care o poartă, originea cuvântului ar putea fi PIE ĝher-4 ”to gripe, grab, enclose” (v.ind. hárati `to take, bear, carry’, lat. cohors, hortus etc.).

O altă posibilitate ar fi ca zeira să corespundă cu lat. serica (=rom. sarică):
”sárică (Munt. Trans, Pt.) și -ícă (Mold. Trans. Vc.) f., pl. ĭ (lat. sarica, îld. serica, n. pl. luat ca fem. d. sericus, de matasă, după numele Chinejilor, numițĭ de Romanĭ Seri; alb. šarkă, pv. serga, sargua, fr. sarge, serge, cat. sarja, sp. pg. sarga; vsl. sraka, ngr. siarka.” (Scriban, dexonline.ro)

O confuzie între s și z inițial cred că nu e exclusă în unele dialecte tracice. Se pune apoi și problema transcrierii cuvintelor: Saldapa/Zaldapa, Sarmizegetusa/Zermizegethusa…

octombrie 3, 2019

Penteleu

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 8:30 pm

”penteleu 2 sn [At: DL / V: (reg) pintiliu / Pl: ~ri, ~eie / E: Penteleu] 1 (Dc) Specialitate de cașcaval preparat din laptele gras de toamnă al oilor. 2 (Reg) Bătător pentru unt. 3 (Reg) , pe care coboară oile de la strungă.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Cu excepția primei accepțiuni a cuvântului (penteleu= ”cașcaval de Penteleu”, produs la început pe muntele Penteleu) etimologia de aici (care apare și în DEX) mi se pare greu de admis.

Cu sensul de ”coastă înclinată, dar netedă, pe care coboară oile de la strungă”, penteleu pare să reflecte PIE pent- ”to go, walk”; cf. v.prus. pintis ”way”, lat. pōns, pontis (>rom. punte) ș.a. Terminația e datorată probabil unui sufix expresiv (cf. feteleu din fată).
”Pantă”, neologism din fr. pente -care întâmplător coincide oarecum și ca sens cu ”penteleu”- ar proveni dintr-un lat.pop. *pendita (?) din pendere ”to hang, hang down, be suspended”.

Sensul de ”bătător pentru unt” mi se pare mai greu de explicat. Un corespondent vag ar putea fi slovenul pinja ”butter churn; churn”. Nu am găsit etimologia lui; apoi, se referă la vasul în care se bate untul, nu la bătător.

Penteleu ar putea reflecta PIE pi-n- ”a piece of wood” (v.ind. pínāka- `staff, bow; trident or three-pronged spear’, rus пень ”stump, stub”).

Aș ”opta” însă pentru  (s)pen-1(d-) ”to pull; to spin”, cu lit. pìnti ”weave, wind”, v.prus. pentis ”călcâi”, rom. (slav) pinten, engl. spin, spindle. Semantic, originea cuvântului ar putea să rezide în mișcarea de batere a untului. În sanscrită, penteleul este manthA, din PIE menth-1 ”to mix up, stir” (sanscr. mantha ”stirring round”).

Semantismul este însă problematic. De exemplu, brighidău (un sinonim al lui penteleu) ar fi din magh. fergetyü „roată” (într-adevăr, brighidăul are un disc de lemn la capătul cu care se izbește în putină pentru a bate untul).

Alte sinonime: ”Druga se numește în Moldova de sus brighidău, în Ardeal… mîtcă. ” (T. Pamfile, citat în ”Dicționarul limbii romîne literare contemporane”, dexonline.ro).

”mótcă (-ce), s. f. – Scul, jurubiță. Din sl. motati „a depăna” (Cihac, II, 189; Conev 60; Scriban), cf. rut., rus. motok „scul”, sb. motka „băț”, bg. mătka „băț”, de unde mătcă, var. mîtcă, s. f. (mai de bătut lapte, cf. Conev 65; Candrea). În Trans. și Olt.” (Al. Ciorănescu, DER, dexonline.ro)

”meșcă sf [At: LEXIC REG. 42 / Pl: mești / E: ns cf mește] (Olt) 1 Lemn cu care sunt zdrobiți strugurii, pentru a obține mustul. 2 Bătător de lapte Si: (reg) brighidău, drugă, mâtcă.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

”mesc, a méște v. tr. (lat. mĭscére, pop. *miscere, a amesteca [de ex., vinu în pahar]. – Mesc, meștĭ, mește, meștem, meștețĭ, mesc; să mească; mescînd; (inuzitat) mescút). Vechĭ. Torn.” (Scriban, dexonline.ro)

Există și posibilitatea ca penteleu să fie o formă coruptă a altui cuvânt. Se poate observa asemănarea cu sanscr. mantha, ori cu lat. pistillum, pistillī (un *pesteleu ar fi avut o etimologie mai transparentă).

Notez și o coincidență amuzantă cu engl. pintle ”the penis, or tarse”, ”a pin or bolt, usually vertical, which acts as a pivot for a hinge or a rudder”. Rădăcina PIE a cuvântului este bend- ”spike, needle, etc.”.

Numele vârfului Penteleu fie are sensul menționat de ”coastă înclinată, dar netedă”, fie provine dintr-un antroponim derivat din ”Pantelimon”.

Despre Sf. Pantelimon credeam că s-ar fi suprapus unei divinități dacice a drumurilor (v. https://hroderic.wordpress.com/2012/07/09/pintilie-calatorul/).
Însă ”Pintilie călătorul” ar putea avea la origine un cult roman sau mithraic, cf. pantelīum, pantelīī ”a surname of Jupiter”/ ”a holocaust offered in the worship of Mithras” (latinlexicon.org)
În dicționarul lui Lewis și Short de la http://artflsrv02.uchicago.edu, pentru numele lui Jupiter apare doar forma Pantarces (”all-helping”), pantĕlīum (”= παντελεῖον (allperfect)) referindu-se la cultul lui Mithra.

septembrie 26, 2019

Thiagola

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 8:03 pm

Numele uneia din gurile Dunării, dar și al unui lac, menționate de Ptolemeu în ”Îndreptarul geografic”; în studiul ”Delta Dunării la autorii antici” , Sorin Olteanu o identifică:

”Psilon stoma – Gura Pustie (numită şi Thiagola de către Ptolemeu), foarte probabil Chilia de azi”

Textul lui Ptolemeu, din aceeași lucrare:
”..cea mai de la nord [ramificație -n.n.] însă, făcând un lac care se numeşte Thiagola, mai la nord, lac a cărui poziţie este 55 40/47 15
se varsă în Pont printr-o gură care şi ea se numeşte Thiagola (ori Psilon) a cărei poziţie este 56 15/47”

S.Olteanu observă că:
”Interesant este cel de-al doilea nume al gurii Psilon, anume Thiagola, căci, aflându-ne la jum. sec. II, în plină romanizare, el ar putea fi transcrierea unui nume local în care cea de a doua parte, -gola, ar fi chiar latinul popular gula/gola de unde româna l-a moştenit pe gură.”

Dar care este înțelesul primei părți, Thia- ?
Dacă Thiagola și Psilon stoma (”=Gura Goală (Pustie), probabil fără stuf” -S. Olteanu) sunt întrucâtva sinonime, Thia- (în care pronunția locală a primei consoane, în limba getă ori vreo limbă iranică (?), este încă un mister) ar putea reflecta PIE ĝhē-1, ĝhēi- ”to be empty, lack” (Pokorny); cf. gr. χώρᾱ `empty, free space, free land (as opposed to city)’, χήρᾱ `orphan, widow ‘, v.ind.  jáhāti `to put away, remove, avoid, abstain’, vihāyas-  ”empty space”.
De menționat și rădăcina *k’ey- ”orphan” (Fraenkel, starling.rinet.ru), care ar fi sursa lit. šeirī̃-s ”văduvă”, rus. си́рый, arm. saē ”orfan”.

Formantul Thia- din numele basileului get Thiamarkos, ori numele dacice Thiadicem, Thiais, Thiaper, Thiapor trebuie să aibă î.a.c. altă sursă; o altă rădăcină PIE *k’ei- , *g’ei sau *g’hei. (Afară poate de cazul f. discutabil în care e vorba de copii care s-au născut orfani, ori ”din flori”.)
Rămâne de văzut dacă Thiamarkos este un ”cal sur”, ori dacă Thiais este `auspicious, gracious, favourable’, ca v.ind. śivá-.

Este Thiagola un nume getic? Probabil că da, deși în vecinătatea ei se găsea -cf. articolului- o ”Insula Sarmatica”.

În română Thiagola ar fi dat poate *Țâgura, încărcând cu încă o omonimie acest cuvânt misterios deja.

Pagina următoare »