Mosor

”mosór (mosoáre), s. n. – Bobină, canetă. Tc. masur < arab. ma’șūra (Eguilaz 449; Loebel 65; Șeineanu, II, 264; Lokotsch 1442), cf. ngr. μασούρι, alb., bg., sb. masur.”
(Al. Ciorănescu, cf. dexonline.ro)

”mosor sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~oare / E: srb mosur, ngr μαύou] 1 Piesă de lemn, de metal, de material plastic etc. de forma unui cilindru, cu discuri la capete, pe care se înfășoară fire de ață, de lână, de sârmă etc. 2 (Pex) Mosor (1) împreună cu firele înfășurate pe el Vz bobină. 3 Piesă la dispozitivul de tragere al tunului. 4 (Reg) Piesă la potângul plugului, pe care se înfășoară lațul. 5 (Reg) Mâner al coarbei de dulgher. 6 (Reg) Vas, butoi făcut prin scobirea unui buștean, folosit pentru păstrarea cheagului. 7 (Reg) Stup primitiv făcut dintr-un trunchi de copac scobit. 8 (Reg) Ghemotoc de semințe format pe firele de papură. 9 (Reg) Umflătură rotundă și tare pe corpul omului. 10 (Reg; spc) Piele îngroșată pe talpa piciorului Vz bătătură. 11 (Reg) Urmă proeminentă rămasă pe locul unei fracturi la braț sau la picior. 12 (Atm; reg) Omușor. 13 (Reg) Lemn noduros, greu de crăpat. 14 Turn cu cupolă. 15 (Fig; reg) Bărbat tăcut, închis și mofturos.”
(”Micul dicționar academic” (2002), cf. dexonline.ro)

Doar sensurile 1-3 și eventual 4 din ”Micul Dicționar Academic” corespund cu cel din româna actuală, explicat prin tc. masur, sb. mosur. În rest, e vorba, cred, de omonime care ar fi putut avea în trecut o formă ușor diferită de cea de azi, care ar putea fi datorată contaminării.

Germ. Maser ”knot (bright excrescence on the trunk of a tree)” ar putea explica sensul 13 ”lemn noduros, greu de crăpat”. Provine -cf. starling.rinet.ru- din proto-germ. *, coradical cu engl. measels. La origine ar fi -cf. aceleiași surse- PIE *mos-  ”sore (on skin)”. Aici ar putea să se încadreze și sensurile 9 ”umflătură rotundă și tare pe corpul omului”, 10 ”piele îngroșată pe talpa piciorului”; însă, dacă sunt un împrumut germanic, provin din altă limbă decât germana.

PIE  meuk̂- ”to scratch, tear” (Pokorny) ar putea fi cumva la originea sensurilor 6 ”vas, butoi făcut prin scobirea unui buștean” și 7 ”stup primitiv făcut dintr-un trunchi de copac scobit”. 

P.d.a.p., în timpuri străvechi, pentru scobirea unui trunchi de arbore era întrebuințat și focul; aceasta ne-ar trimite tot către proto-germ. más ”burned wood; scar, sore” (MLG māser ”flamed wood”.

”Micul Dicționar Academic” menționează și

”mozur, ~ă a [At: DDRF / Pl: ~i, ~e / E: nct] (Reg; d. coama cailor) Ros din cauza râiei.” (dexonline.ro), care ar putea fi un reflex al PIE  meuk̂- ”to scratch, tear”.

Un sens aparent de ”umflătură” (8, 9, 12) ar putea indica PIE med-2 ”to swell” (Pokorny) și un eventual împrumut celtic (?), cf. mir. mess, galez mes, bret. mez ”ghindă”.

Nu e exclus ca sensul 12 de ”omușor (uvulă)” să ascundă -cf. semantismului lui ”omușor” -care este același în albaneză (njerith < njeri ”om”) și bulgară (мъжец < мъж ”om”)- un cuvânt însemnând om (??), cf. cu lat. mās ”om, bărbat”, cu origine neelucidată, ori cu sl. mǭ̀žь. 

Sensul 14 ”turn cu cupolă” ar putea fi recent, bazat pe o comparație (glumeață) cu cilindrul mosorului, care are un disc la capăt.

Sensul 15 ”bărbat tăcut, închis și mofturos” ar putea avea la origine o încrucișare între ”mohorât” și ”posomorât”.

 

O lume

Lume cu sensul de „oameni” ar putea să se fi suprapus unui cuvânt authoton din PIE leudh-1 ”people”, leudh-m.

Nici

”nici 2 s [At: COM. SAT. III, 51 / Pl: nct / E: nct] (Olt) Parte anterioară, tare, a râtului de porc.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Ar putea corespunde cu alb. noçkë, căruia google translate îi dă înțelesurile de ”knuckle”, ”ankle”, ”snout”, ”snoot”, ”nose”.
Alb. noçkë este lăsat neexplicat (”unclear”) în dicționarul etimologic al lui V. Orel, care menționează doar sensul de ”knuckle, joint”, și o formă paralelă noçë, cu același sens.
Wiktionar-ul, citând lucrarea ”Das slavische Lehngut im Albanischen”, de Xhelal Ylli (1997), scrie: ”from South Slavic; cf. Serbo-Croatian њу̏шка / njȕška (“snout, muzzle, neb”), Bulgarian нюшка (njuška)”.
Este clar însă că aceste cuvinte slave nu pot fi la originea rom. nici, în ciuda învecinării Olteniei (unde circulă regionalismul) cu Bulgaria și Serbia.
Despre alb. noçë, fără să mai citeze nimic, Wiktionary scrie: ”Possibly from an older *noshë, continuing Proto-Indo-European *néh₂s, *nh₂es (“nose, nostrils”), with the affricatization of the original final fricative (cf. çaj ~ shaj etc.). Semantically close to Old English nose, nosu (“ness, promontory”), Norwegian nōs (“muzzle, snout”).”

Asemănător pare și lit. snùkis ‘snout, proboscis, mouth’, după starling.rinet.ru dintr-un PIE *snuk- ”snout”.

La rândul său, engl. snout, din proto-germ. *snut- , nu pare să aibă o explicație dincolo de acesta, ”which Watkins traces to a hypothetical Germanic root *snu- forming words having to do with the nose, imitative of a sudden drawing of breath ” (etymonline.com)

Nucșoară (codroș)

În foarte multe limbi numele codroșului de pădure sau de grădină -o passeriformă, Phoenicurus phoenicurus-, dar și al celuilalt codroș, de munte -Phoenicurus ochruros- au aproximativ același înțeles ca în română: ”coadă roșie”.

Codroșul se mai numește și nucșoară. M-am întrebat așadar dacă nu cumva această denumire e o formă coruptă a unui nume vechi însemnând tot ”coadă-roșie”.
Faptul cred că e teoretic posibil: -șoară ar putea fi de fapt un reflex al PIE ser-3, sor- ”red” (Pokorny). Cât despre prima parte, vechea ei formă (?) ar putea fi coradicală cu lat. natis ”rump” (care în latină se referă și precis la ”the lower back of a bird”) -din PIE  nōt-, nǝt- ”back, behind”, cf. Pokorny- ori cu lituanianul nùgara, din PIE *nug-er/n-  ”bone, skeleton” (starling.rinet.ru).
În această interpretare, în cuvântul compus adjectivul este postnominal. Topica ar fi conformă cu cea a limbii române (”coadă roșie”, nu ”roșie coadă”) și albaneze (bishtkuqi = codroș; bisht=coadă, kuq=roșu). Un fapt interesant.

”Nucșoară” ar putea ascunde, deci, denumirea autohtonă a păsării, cu toate că interpretarea este destul de forțată, o negare a evidenței că ”nucșoară” e doar un diminutiv al lui ”nucă”.
Dacă e așa, ar putea fi vorba de o preferință a păsării (?) pentru nuci, ca loc de cuibărit ori de găsire a hranei, sau mai puțin probabil de un adjectiv coloristic.

O altă posibilitate ar fi originea cuvântului în PIE neu-2 ”to make a push; to nod” (Pokorny; lat. nūtō ”to sway to and fro, totter, stagger”):

”Adesea își tremură sau vibrează în sus și în jos coada roșcată, ușor coborâtă, când stă cocoțat sau pe pământ.
Pe pământ se mișca prin salturi scurte, de obicei cu capul sus și coada tremurândă. Are un zbor rapid, în linie dreaptă. În zbor își desface coada roșcată. La aterizare de obicei tremură din coada, adesea de mai multe ori.” (https://ro.wikipedia.org/wiki/Codro%C8%99_de_p%C4%83dure)

Florile, Dalbele

”Florile dalbe”, cunoscutul refren al colindelor, apare în unele texte ca ”florile, dalbele”, ori -interesant- doar ca ”dalbele”.

”Colo sus, colo mai sus,
Florile dalbele (refren)
Oare ceațã-i, ori verdeațã?” (v. revista ”Zodii în cumpănă”, 2009, https://cumpana.files.wordpress.com/2009/12/zodii-iarna-2009.pdf)

”Sus mi-e frunza deasă,
Jos mi-e umbra groasă,
Dalbele
…”

(v. Thede Kahl, ”Von Hora, Doina und Lautaren”)

Pentru un vorbitor de română e destul de clar ce înseamnă ”florile”. Există însă un mic semn de întrebare: pe lângă ”floare” avem și cuvântul -azi probabil dispărut- ”flor”.

”flor (floáră), adj. – Blond, cu părul roșcat. – Mr. flor. Lat. florus (Pascu, Beiträge, 16; Pascu, I, 86). Cuvînt rar în rom., abia dacă a fost atestat în mr. Constituie o explicație mai bună pentru toate numele de persoane și de animale în general se pun în legătură cu floare, cum sînt: Florea, Florin, Floarea, Florica pentru persoane, Floraia pentru vaci, Florean, Florilă, pentru boi, Floran pentru cîini. În general aceste nume se dau unor persoane sau animale cu părul galben; însă prin etimologie populară se dau adesea și unor animale care se nasc în săptămîna Duminica floriilor. – Der. floriu, adj. (bălțat cu roșu).”

(Al. Ciorănescu, ”Dicționar Etimologic Român”, dexonline.ro)

Sensul lat. florus -și el rar atestat, după Lewis & Short- este ”shining, bright”.

Sensul din aromână al lui ”flor” este ”alb auriu” (cf. Papahagi, aromanii.ro).
Însă capră ”floră” este capra albă în întregime, fără niciun fir de păr negru (spre desosebire de capra ”bardză”). Acest sens al lui ”floră” corespunde cu ”dalbă” din dacoromână.

E posibil ca refrenul ”florile, dalbele” să constituie de fapt o invocare a unor divinități feminine cu nume tabuizat (un caz asemănător ielelor, numite și ”albele”). ”Flori” însemnând aurii, albe ori strălucite.

Pentru un alt punct de vedere, mai vechi, vezi https://hroderic.wordpress.com/2011/11/14/florile-dalbe/

Spâic

”spâic, spâici, s.m. (reg.) cioară.” (dexonline.ro, ”Dicționar de arhaisme și regionalisme”, Gh. Bulgăr și Gh. Constantinescu-Dobridor, 2002)

Un cuvânt curios, care amintește mai degrabă lat. pīcus ”ciocănitoare” , pīca ”coțofană”, germ. Specht. La originea acestora este PIE (s)pī̆ko- ”woodpecker, etc.” (Pokorny)/ *(s)pīk[ʷ]- ”a k. of motley bird” (starling.rinet.ru).  Spâicul ar putea fi de fapt (??) cioara grivă, ”pictată” -asemenea coțofenei- în două culori.

Aș exclude derivarea din (s)pingo- ”sparrow, finch”.

Desigur, explicația este departe de a fi dată.
Vocalismul mi se pare bizar (de ce spâic și nu *spâc sau *spânc ?). Apoi, nu știu dacă ”spâic” este monosilabic (așa cum intuiesc) ori bisilabic (spâ-ic?).
Nu e exclus să avem aici un cuvânt autohton, destul de puțin cunoscut, din câte se vede.

 

Cârlanul cu șase coarne

”cârlán, cârlani, s.m. – 1. Mânz de doi ani. 2. Berbec de doi ani: „Cârlanu-i cu șase coarne / Și la coadă-i de tri palme” (Țiplea, 1906: 445). ♦ (onom.) Cârlan, Cărlan, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș. – Din *călan „cal tânăr” ( magh. kirlán, kerlany (Edelspacher, cf. DER).” (D.Ștef, ”Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș”)

Nu am găsit poezia populară din care sunt citate versurile. E posibil oare să fi existat în Maramureș vreo rasă de oaie policerată   (cu mai multe coarne)?

(sursa imaginii: flickr.com)

Berbecul cu șase coarne din fotografie este din rasa etiopiană Semien. Mai multe rase de oi policerate se găsesc în Insulele Britanice (oaia Jacob, numită în Anglia și ”Spanish Sheep”, de obicei cu 4 coarne, dar uneori cu 6, Manx Loaghtan -din Insula Man-, Boreray, oaia de Hebride).

Este frapantă și diferența de sens dintre ”cârlanul” maramureșean (= berbec de doi ani) și înțelesul obișnuit din română (”1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani.” – DEX).

Mă întreb dacă nu cumva ”cârlan” e rezultatul confuziei unui cuvânt (autohton?) însemnând ”cornut” (din PIE k̂er- ”horn”), cu altul, care are înțelesul de azi, despre care am mai vorbit (v. https://hroderic.wordpress.com/2011/05/24/carlan/, https://hroderic.wordpress.com/2013/09/16/cartar/)

”Horns will grow through a sheep’s lifetime, with the most rapid growth occuring during the first two to three years of life.” (http://www.sheep101.info/horns.html)

Probabil că la berbecul de doi ani forma coarnelor este deja conturată bine, suferind apoi transformări mai puțin sesizabile.

Nărtos

”nărtos a. cu nasul mare: astăzi acela-i mai cuminte, care-i mai nărtos AL. [Formațiune analogică din nară (cf. pieptos, spătos)].” (Șăineanu, dexonline.ro)

”nărtós, -oásă adj. (d. nare, nărĭ, cu sufixu din burtos saŭ alt cuv.). Fam. Rar. Năsos, cu nasu mare. Fig. Pretențios.” (Scriban, dexonline.ro)

”NĂRTÓS, -OÁSĂ, nărtoși, -oase, adj. (Rar) Cu nasul mare; năsos, năsut. ♦ Fig. Mândru; arogant. – Cf. nărtilă.” (DEX, dexonline.ro)

”NĂRTÓS adj. v. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngâmfat, megaloman, mândru, năsos, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos.” (M.Seche, ”Dicționar de sinonime”, dexonline.ro)

”nart 2 s [At: PAMFILE, J. II, 156 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Fudulie.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Explicația prin ”nară” este satisfăcătoare. Ar putea fi vorba, însă, de contaminarea între cuvinte.

Legătura cu nart ”preț, taxă” este posibilă, cred, dar problematică.

”nart¹ sn [At: MUSTE, ap. LET. III, 80/34 / V: (îvr) nard, narc / Pl: ~uri / E: tc nark] 1 (Înv) Sumă de bani fixată în trecut de autorități ca limită maximă a impozitului pe produse, pe vite etc. 2 (Reg) Cotă de produse ce se cuvine proprietarului unui număr de oi pe care le ține la o stână străină. 3 (Reg; îe) A da vite cu ~ A lăsa oile în grija unei stâni străine, care își oprește produsele lor, dând proprietarului oilor o cotă fixată anterior. 4 (Îrg) Tarif sau preț maximal fixat de autorități pentru vânzarea anumitor mărfuri de primă necesitate. 5 (Îrg; prc) Preț al unei mărfi. 6 (Îrg; îe) A pune (sau a da, a face) ~ sau a tăia ~ul A fixa un preț de vânzare, peste care nu se poate trece. 7 (Îe) A fi cu ~ A nu lăsa din prețul unei mărfi. 8 (Înv) Normă zilnică pe care țăranii clăcași erau obligați s-o realizeze pe pământul boierului. 9 (Îlav) Cu ~ Cu măsură. 10 (D. oameni; îe) A fi cu ~ A avea obligația de a termina un lucru până la o anumită dată sau până la un anumit punct. 11 (D. lucrări; îae) A trebui să fie terminat la o dată fixă. 12 (Îe) A-i pune (cuiva) ~ A fixa un termen cuiva. 13 (Îae) A impune cuiva o obligație. 14 (Îe) A face ~ (la ceva) A începe un lucru. 15 (Îae) A lua inițiativa. 16 (Reg) Momeală pentru pești.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Nart-”fudulie” și nărtos ca ”mândru, arogant” ar putea fi de origine autohtonă, reflectând probabil rădăcina PIE ner-1(t)- ”vital energy; man”, cf. galez nerth ”strength, vigor”, lit. nértėti ”anger” (Pokorny). După starling.rinet.ru, cuvântul lituanian (și altele înrudite) ar proveni din altă rădăcină, *nert-  ” to feel violent emotions”.

Sensul cuvântului putea evolua natural de la ”bărbătesc” la ”mândru” și de aici ”arogant”.

În legătură cu nasul, de menționat și engl. snort ”probably related to snore ” (etymonline.com), din PIE (s)ner-1, (s)nur- ” to murmur, grumble” (Pokorny).

Cupaciu

(o etimologie totuși neverosimilă)

În aromână cupaciu are sensul de stejar; cupâcinâ = stejăriș.

Există oare posibilitatea ca un *cupâ să fi însemnat și ”căpăcel” de ghindă, ori chiar ghindă? Există m-engl. hoppe, însemnând capsulă de in, din același PIE keu-p- ”to bend” ca și lat. cupa. Fr. cupule a ajuns să însemne și ghindă.

Așadar cupaciu ar putea avea același sens ca ”ghindar”; caz în care *cupâ ”ghindă” (?) nu provine din lat. cupa, ci mai degrabă dintr-un cuvânt dacic coradical (din keu-p-, PIE keu-2 ”to bend”).

În legătură cu rădăcina PIE keu-2, de menționat că tema keu-g-  ar putea ”candida” la originea dacicului (sau geticului) Kogaionon, cf. lit. kaugurė `small steep hill ‘ ș.a.

Aiț

”aíț i [At: CHEST. V, 77 / P: a-iț / E: fo] Strigăt cu care se mână caprele la pășune.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Două silabe (a-iț). Să fie acesta dacicul *aizis (PIE aiĝ- ”goat”) ? ” inde Berzobim, deinde Aizi processimus ” …