Istoriile lui Roderick

februarie 10, 2019

Sonatină

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 9:17 am

„SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.” (DEX, cf. dexonline.ro)

”SONÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Peior.) (Om) trăsnit, țicnit; prost. [< it. sonato].” (Dicționar de neologisme, 1986, cf. dexonline.ro)

E posibil ca acest neologism provenit dintr-o limbă neolatină să aibă un corespondent moștenit. E vorba de ”sunătoare” ca nume al plantei Hyoscyamus niger, altfel numită ”nebunariță” (datorită proprietăților narcotice) sau ”măselariță” (pt. că a fost întrebuințată contra durerilor de măsele).

Mi se pare greu de crezut că această plantă foarte toxică poartă același nume ca sunătoarea obișnuită în plicurile de ceai (Hypericum perforatum), al cărei nume ar proveni din lat. (herba) sanatoria / sanitoria (pentru câteva opinii dubioase, vezi https://hroderic.wordpress.com/2012/06/23/sanziene-si-sunaica/). E posibil ca în cazul sunătoarei-nebunariță să fie vorba de alt cuvânt, omonim, probabil din ”a suna”, deci un dublet al lui ”sonat”.

Tot o aluzie la sunet există și în ”a se țăcăni”.

februarie 3, 2019

Bu(c)rius

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 10:25 am

burius, ii, m., a species of animal, otherwise unknown” -apare în Dicționarul latin al lui Lewis și Short (cf. latinlexicon.org)

Este menționat o singură dată, fără descriere, în ”Res gestae Alexandri Macedonis”, traducerea lui Julius Valerius după Pseudo-Callisthenes. O altă variantă a numelui -care îl și explică- este însă bucrius:

”Insequebantur enim praedictas bestias etiam quadrupedes beluae vehementes, potus scilicet consuetudine ac necessitate illo venientes, quae quidem erant leones supra magnitudinem taurorum quos ex nostratibus maximos ducimus, rhinocerotes etiam vel apri vel pardi, lynces quoque et tigrides scorpiurique una elephantis et bu(c)riis; tunc taurelephantes et cum his homines senis manibus portentuosi, himantopodes etiam et cynoperdices multaque formarum humanarum genera invisitata.” (http://digiliblt.lett.unipmn.it)

Bucrius ar reda gr. βού-κρῑος ”ox-ram, fabulous monster, Ps.-Callisth.3.17” (H.G.Liddell, R.Scott ”A Greek–English Lexicon”, http://perseus.uchicago.edu/LSJ.html)

Acest bou-berbec ar putea să fie, de exemplu, takinul (Budorcas taxicolor; denumirea genului, bu-dorcas, înseamnă bou-căprioară sau bou-gazelă). Cu un areal restrâns azi la estul Munților Himalaya, nu e exclus ca, pe vremea lui Alexandru Macedon, să fi fost întâlnit și în N-V Indiei ori în munții Hindukuș, unde au ajuns armatele macedonene.

(în imagine: takinul indian, Budorcas taxicolor taxicolor; sursa: Wikimedia Commons)

Textul lui Julius Valerius menționează mai multe animale semi-fabuloase, cum ar fi ”odontotyrannus” (o specie dispărută de elefant -cum îl descrie Julius Valerius-, un crocodil sau un rinocer), ori ”taurelephas” (identificat de unii cu bivolul indian).
Despre odontotyrannus, un studiu destul de cuprinzător, în limba franceză, am găsit la http://perdrizet-doc.hiscant.univ-lorraine.fr/doc/APP_18_TAP-23.pdf

februarie 1, 2019

Lupoaica și vulpea

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 7:41 pm

Citând dintr-un wiki-articol dedicat mocanilor (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mocani ),

”Un caz interesant îl reprezintă numele așezării Lupșa din mocănimea Văii Arieșului. Atât în graiul local cât și în aromâna sud-dunăreană, lupșă înseamna ‘lupoaică’. Se pare că aidoma aromânei, graiul local al mocanilor a păstrat acest termen comun protoromânei. În graiul comunei Lupșa se folosește predominant perfectul simplu sau aorismul în locul perfectului compus, ceea ce este mai puțin specific în graiurile transilvănene, dar frecvent în aromână, în graiurile oltenești și în cele de la est de Olt în Vlașca etc.”

În Dicționarul aromân al lui Tache Papahaghi acest ”lupșă” nu este menționat; forma de feminin a lui ”lup” este ”lupoanji”, cf. rom. lupoane, lupoaie (=lupoaică), ursoane, ursoaie (=ursoaică). În istro-română, este aceeași formă lupóńe, plus lupíţę.

Dacă n-aș fi știut ce înseamnă, aș fi zis că ”lupșă” înseamnă vulpe; cf. v. ind. lopāśá- ”șacal, vulpe”, let. lapsa , gr. alṓpēk-s, -ekos, arm. aɫuēs ”vulpe” (dintr-un IE (a)lōpēk’-, cf. starling.rinet.ru).
După Pokorny, e posibil ca lat. lupus și volpēs să reflecte același PIE u̯l̥p-, lup- ” a k. of carnivore (fox, wolf)”.

E posibil un scenariu în care un cuvânt autohton lupșă= vulpe să își fi schimbat înțelesul în ”lupoaică”, sub influența latinului lup. Însă deocamdată e doar un scenariu neconfirmat.

ianuarie 30, 2019

La răscruce de vânturi

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 9:45 pm

În țara noastră bătută de vânturi, acestea au foarte multe nume. Le-am întâlnit într-un articol (http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/V2524/pdf ): Alina Bursuc, ”Denumiri ale vânturilor din perspectiva proiectului ”Terminologia românească meteorologică (științific vs popular) a fenomenelor atmosferice. Studiu lingvistic”. O adevărată comoară, zic eu.

În cele ce urmează, câteva observații în legătură cu denumirile cu etimologie necunoscută (cf. autoarei): câinar, cornovel, mocran, moșoi, pislea, sfârtoană, sieș, șorlea, vocot, zăliște.

Mocran

Vânt din Crișana; articolul nu menționează direcția din care bate.
Probabil în legătură cu sl. mokrŭ „umed”.
Avem
”mócrotă (-te), s. f. – Umoare, secreție. Sl. mokrota, din mokrŭ „umed”. Sec. XVI, înv. Cf. moceră.” (Al. Ciorănescu, DER, dexonline.ro)

Moșoi

Cf. articolului, înseamnă ”alizee”; surprinzător, desigur, pentru că alizeele bat doar în zonele tropicale. Probabil un cuvânt împrumutat de marinari (?), dublet al lui ”muson” și influențat de ”moș”.

”monsoon: 1580s, „trade wind of the Indian Ocean,” from Dutch monssoen, from Portuguese monçao, from Arabic mawsim „time of year, appropriate season” (for a voyage, pilgrimage, etc.), from wasama „he marked.” ” (etymonline.com)

Sfârtoană

În Transilvania; înseamnă, cf. articolului, ”vânt, ploaie, zăpadă”.
”sfârtoánă, sfârtoáne, s.f. (reg.) 1. pală de vânt cu ploaie sau cu zăpadă. 2. (fig.) acces de furie.” (dexonline.ro, DAR(2002))

Este ciudată asemănarea cu ”furtună”, care după Ciorănescu provine din lat. fortūna, iar după DEX din ngr. furtúna. Alte corespondențe posibile ar fi cu ”vârtej”, cu interjecția ”sfâr”, ori cu sl. svirati ”whistle, blow”, din PIE su̯er-2 ”to hiss”.

Sieș

În Transilvania.
siéș s.n. (reg.) vânt aspru și uscat care suflă de obicei iarna.” (dexonline.ro, cf. DAR(2002))

E posibil să avem în acest cuvânt o rădăcină autohtonă, însemnând ”nordic”, din PIE seu̯i̯o- ”left” (omul care stă cu fața spre răsărit are nordul în stânga și sudul în dreapta); v. și articolul despre râul oltean Sâi, la https://hroderic.wordpress.com/2014/10/06/sai/  . Conexiunea semantică între ”nord” și ”stâng” este veche în limbile IE.

Alte soluții etimologice ar fi (?) magh. szeles ”windy”, ori -mai puțin probabil- sl. suha ”uscat”.

 

Vocot

În Transilvania.

vócot (-te), s. n. – Furtună. Origine necunoscută. Legătura cu mag. vak „orb”, acuz. vakot (Tiktin) nu este evidentă.” (dexonline.ro, DER)

Un cuvânt despre care am mai vorbit (https://hroderic.wordpress.com/2012/09/12/viscolul-in-care-dispare-s-si-doua-legi-fonetice/).

Alt posibil cuvânt autohton, poate din PIE *dhwek- „to blow” ( v.ind. dhūka- „vânt” , lit. dvãkas „respiraţie, miros, duhoare”).

 

Pislea

În Muntenia; bate dinspre sud.
Aici sunt desigur tentat să-l pun pe seama PIE peis-2 ”to blow” (>lat. spirare).

Desigur, trebuie prudență și în acest caz. Pislea este și nume de familie, întâlnit mai ales în Oltenia (cf. nume.ottomotor.ro).

 

Șorlea

În Transilvania; un vânt puternic, care bate dinspre răsărit.

”Șorlea” este întâlnit și ca antroponim și în toponimie.

Dacă denumirea vântului este arhaică, ar putea proveni din PIE k̂ēu̯ero- ”north wind” (lit. šiaurỹs).

Atrage atenția și asemănarea cu șorliță , cuvânt cu care, într-un fel sau altul, s-ar putea înrudi (v. https://hroderic.wordpress.com/2014/03/01/sorlita/)

 

Zăliște

ZĂLÍȘTE, zăliști, s. f. (Pop.) Direcția, bătaia vântului. – Et. nec.” (dexonline.ro, DEX 98)

Un radical zăl- ”vânt” ar putea proveni dintr-o limbă turcică (?), alta decât turca.

Din proto-turcicul *jẹl ”wind” provin kazahul  žel, tătarul  ǯil; magh. szél ‘wind’ provine din bulgara turcică, cf. starling.rinet.ru.

 

Câinar

În N-E Munteniei. Este echivalat în articol cu austrul și băltărețul, ceea ce este destul de neclar, pentru că băltărețul este (era) un vânt umed, iar austrul unul uscat.

câinár s.m. (pop.) vânt de miază-zi; austru, băltăreț.” (DAR (2002))

Înclin spre a doua variantă; un vânt uscat, nefast, ”câinos”, ca austrul vara:

AÚSTRU s. (MET.) (pop.) sărăcilă, traistă-goală, (reg.) vântul negru. (~ este numele unui vânt secetos.)” (dexonline.ro, cf. M. Seche)

E posibil, oare, să avem în acest cuvânt o ”amintire” a lat. canicula?

canicúlă sf [At: DA ms / Pl: ~le / E: fr canicule, lat canicula1 Perioadă în care steaua Sirius răsare și apune o dată cu soarele (22 iulie – 23 august). Căldură dogoritoare specifică zilelor calde de vară Si: arșiță, dogoare, zăduf, zăpușeală.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic, ed. a II-a)

 

Cornovel

Vânt dobrogean; bate dinspre sud. Mai există varianta

cornovál sms [At: BUD, P. P. 5 / E: nct] (Îrg) Vânt de miazăzi.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic, ed. a II-a)

Dacă direcția din care bate este de fapt sud-vest, ar putea corespunde cu ”Cornul Caprei”, nume de vânt și -interesant- în unele locuri nume al direcției spațiale SV (v. https://www.verticalonline.ro/monografia-comunei-baia-fier-4).

Terminația în -el ar putea indica un nume turcesc (tc. yel=vânt, Carael= Vântul Negru). Tot turcească ar putea fi și particula -ov(a)- (tc. ova ”câmpie”).

Am remarcat denumiri similare în toponimie, dar la mari distanțe: Cornova (Rep. Moldova), Kurnovo (Bulgaria, partea de V). Mai apropiat geografic este Kranevo, care a făcut parte din fostul județ Caliacra.

Tot în partea de sud a Dobrogei, în Bulgaria, se găsește Cărvuna (bg. Kavarna), care numai printr-o confuzie ar fi putut da naștere denumirii vântului.

 

ianuarie 8, 2019

Pălciană

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 10:17 pm

”pălciánă (-ne), s. f. – (Mold.) Vițelar (Anthoxanthum odoratum). Origine necunoscută.” (Ciorănescu, dexonline.ro)

”pălciánă f., pl. iene. O plantă graminee numită și parangină, și vițelar (authoxanthum odoratum). Fînu se compune în cea maĭ mare parte din această plantă, care, după ce se usucă, răspîndește plăcutu eĭ miros caracteristic.” (Scriban, dexonline.ro)

Conform prostului obicei, voi investiga un pic posibilitatea originii autohtone a acestui cuvânt cu etimologie necunoscută.

O posibilă cheie de interpretare a cuvântului o poate oferi denumirea științifică: antho-xanthum, al doilea din gr. xanthos ”galben”.

”Son nom scientifique provient du grec anthos (« fleur ») et xanthos (« jaune »), par allusion à ses fleurs jaunes après la floraison. Les termes « odoratum » et « odorant » font référence à son odeur de coumarine après dessiccation.” (https://fr.wikipedia.org/wiki/Flouve_odorante)

”Pălciană” ar putea avea aceeași rădăcină PIE ca ”pal”, palid”: pel-6 ”grey, pale” (Pokorny), derivând probabil din extensia pol-k̂o-  ”pale”.
Semantic, cf. lit pal̃vas ”pale yellow”. De notat și derivatul în albaneză, plak ”greybeard, old man”.

Altă posibilitate ar fi înrudirea PIE cu rom. paie, lat. palea; rădăcina pel-2b ”powder, flour”, cf. v.ind. palālī́ ”stalk, straw”, lat. pollen etc. Evoluția semantică ar putea conduce fie spre înțelesul de ”fân”, fie spre cel de ”miros”.

Altă posibilitate interesantă ar fi originea în PIE  pelk̂- : polk̂-  ”to turn, wind”, din care provine engl. fallow ”pământ nelucrat” (ags. fealg). Ar putea indica un anume tip de teren pe care crește planta, cf. și altei denumiri:

parangină f. Tr. vițelar (buruiana crește prin paragini).” (Șăineanu, dexonline.ro)

Aceasta din urmă, însă, ar putea fi legată de ”părâng”.

Ca o curiozitate, menționez lat. pellex, pellicis ”a kept mistress, concubine”, din care -strict fonetic vorbind- ”pălciană” ar putea să provină (cf. -aprox.- sălciu din salcie < lat. salix, salicis). Semantica, însă, ar fi destul de curioasă î.a.c.; s-ar potrivi dacă ar fi vorba de o plantă ceva mai rar întâlnită, ori o floare, de exemplu.

decembrie 29, 2018

Sânvăsâi

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 11:00 pm

”Sânvăsâi, care a avut șansa să ocupe prima zi a anului, este prezentat în creațiile populare ca un tânăr care stă călare pe butoi, iubește, petrece, îndeamnă la păcat…” (Ion Ghinoiu, ”Zeii pastorali”)

Sânvăsâi -figură a mitologiei populare românești- are aici o destul de clară reprezentare bachică. Sărbătoarea Sf. Vasile i-a luat probabil locul unei sărbători precreștine a unui zeu identificabil -în linii mari- cu Dionysos.

E posibil ca și numele de Vasile/ Văsâi (lat. Basilius, care ar putea explica -după N.N. Constantinescu- antroponime românești ca Basu, Basa ș.a.) să coincidă întrucâtva cu numele vechii divinități, probabil altul decât Bacchus, Dionysos, latinul Liber (Pater) ori tracul Sabazios (a cărui asemănare cu ”Sânvăsâi” e totuși notabilă).
Este atestat, de exemplu, Bassareus ”a Thracian name for Dionysus, which derives from bassaris or „fox-skin”, which item was worn by his cultists in their mysteries” (https://en.wikipedia.org/wiki/Dionysus, după Erwin Rohde, ”Psyché”, p. 269).

După Hesychius, bassaris este numele lydian al vulpii (cf. William Drummond & Robert Walpole, ”Herculanensia” (1810)). Foarte probabil un epitet tabuizant al animalului; posibil un adj. coloristic din PIE bhā-1 ”to shine” ?

În Grecia antică, sărbătoarea Dionysia s-a ținut inițial în timpul iernii, la o dată apropiată de cea a lui ”Sânvăsâi”: ”The Dionysia was originally a rural festival in Eleutherae, Attica (Dionysia ta kat’ agrous – Διονύσια τὰ κατ’ ἀγρούς), probably celebrating the cultivation of vines. It was probably a very ancient festival, perhaps not originally associated with Dionysus. This „rural Dionysia” was held during the winter, in the month of Poseideon (the month straddling the winter solstice, i.e., Dec.-Jan.)” (https://en.wikipedia.org/wiki/Dionysia)

decembrie 20, 2018

Culoarea căciulii dacice?

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:10 pm

Din fericire, este ceva care se poate ști, cel puțin despre căciulile dacilor de pe Columnă.

De pe site-ul https://www.statuidedaci.ro am aflat că pot fi reconstituite, cu ajutorul spectrometriei de fluorescență de raze X, culorile inițiale ale scenelor Columnei lui Traian. Astfel, în anul 1986 a fost expusă scena XXXII, cu imaginile reconstituite coloristic, în cadrul celei de-a XLII-a Bienale a Academiei de Artă din Veneţia (vezi https://www.statuidedaci.ro/index.php/ro/influenta-asupra-culturii-europene/columna-lui-traian/culorile-policromia-columnei-traiane).

În scena respectivă apar și doi tarabostes (în partea dreaptă). Căciulile lor par să aibă o nuanță roșcată.
Tot roșii sunt și ”bonetele frigiene” ale celor trei magi reprezentați în Basilica di Sant’Apollinare Nuovo din Ravenna.

Journey_of_the_Magi

(imaginea: Wikimedia Commons)

Culoarea roșie a căciulii ar putea aminti de căciulile din blană de vulpe -”alopekis”- purtate de traci (vezi https://en.wikipedia.org/wiki/Thracian_clothing):

(imaginea: Wikimedia Commons)

Într-un număr al revistei ”National Geographic” (aprilie 2015), sau în posterul atașat, dacă bine rețin, apar însă și tarabostes cu căciuli de culoare albastră. Nu știu cât de veridică este reconstituirea; culorile diferite ar reflecta probabil o ordine ierarhică a tarabostes-ilor.

(Tot de acolo am reținut observația importantă că pe columnă coifurile dacice -bogat decorate- apar doar ca prăzi de război, nu pe capul războinicilor. E posibil să fie vorba de coifuri de aur și argint (?), ca acelea de la Peretu, Coțofenești, Agighiol; nu e exclus ca, la rândul lor, dacii să fi prădat aceste coifuri de la… geți (?).)

În ceea ce privește culorile căciulilor dacice, rămâne să ne mai informăm. Subiectul, însă, mi s-a părut prea important ca să nu îl deschid, chiar și în acest stadiu precar al cercetărilor personale.

decembrie 9, 2018

Ghilotei

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 8:39 pm

ghilotei sn [At: ȘEZ. V, 74 / Pl: ~e / E: nct] (Reg) Lemn cu noduri.” (”Micul dicționar academic”, 2002, cf. dexonline.ro)

Posibil din bilă (reg. ghilă):

BÍLĂ3, bile, s. f. Trunchi subțire (întreg sau scurtat) de arbore, în special de brad, întrebuințat în construcții în formă brută sau prelucrată. Pădurarii taie brazii… și fac din ei bușteni și bile. ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. – Variantă: (regional) ghílă (DUNĂREANU, CH. 48) s. f.”  (”Dicționarul limbii romîne literare contemporane”, dexonline.ro)

 

Aceasta nu explică însă sensul de ”lemn cu noduri”. Un radical ghil- ”nod” (?) ar aminti

gălămóz și golomóz (Mold. Trans.) și glomóz (Bucov.) n., pl. oaze saŭ urĭ (ceh. hlemýžd, melc [Bern. 1, 303], rudă cu lat. glomus, ghem [Wld.]. Cp. și cu glomotoc, gămălie, chilimoț și gălămoz 2). Gogoloș, mototol (de hîrtie, de bumbac, de mĭez de pîne ș. a.). Chilimoț, boț. Gunoĭ. S. m., pl. jĭ. O plantă graminee sălbatică (dáctylis glomerata). – Și gălămoț, golomăț, golomoț, gomoloț În vest golomoz, boț, bulz: un golomoz de mămăligă (Lung. Univ. 9 Dec. 1929, 3, 1). În Tut. golomoz, în Suc. gilmoază (f., pl. e), gunoĭ, băligar.” (Scriban, dexonline.ro)

Aceste cuvinte ar putea fi legate cumva de lat. galla ”oak-apple, gall-nut” (latinlexicon.org), ”gall, lump on plant” (etymonline.com), ori de rădăcina PIE *gaul- ”ball, swelling” (starling.rinet.ru), din care provin v.ind. gulma- m. `cluster, clump; glandular enlargement in the abdomen; spleen’ (corespondența cu rom. gâlmă e remarcată de Scriban), pol. gula „bump, protuberance, knob”.

decembrie 1, 2018

Eminesciene…

Filed under: Agendă — Roderick @ 10:07 am

”— Oamenii noștri, zic eu, sunt de-un cosmopolitism sec, amar, sceptic — ba și mai mult: au frumosul obicei de-a iubi orice-i străin, de-a urî tot ce-i românesc. Noi am rupt-o cu trecutul fie ca limbă, fie ca idee, fie ca mod de-a privi și a cugeta; căci altfel n-am putea trece în ochii Europei de națiune civilizată.”

”Cosmopolit? adaose el încet, hm! cosmopolit sunt și eu; aș vrea ca omenirea să fie ca prisma, una singură, strălucită, pătrunsă de lumină, care are însă atâtea colori. O prismă cu mii de colori, un curcubeu cu mii de nuanțe. Națiunile nu sunt decât nuanțele prismatice ale Omenirii, și deosebirea dintre ele e atât de naturală, atât de explicabilă cum putem explica din împrejurări asemenea diferența dintre individ și individ. Făceți ca toate aceste colori să fie egal de strălucite, egal de poleite, egal de favorizate de Lumina ce le formează și fără care ele ar fi pierdute în nimicul neexistenței, căci în întunericul nedreptății și a barbariei toate națiunile își sunt egale în abrutizare, în îndobitocire, în fanatism, în vulgaritate; ci când Lumina abia se reflectă în ele, ea formează colori prismatice.”

(Mihai Eminescu, ”Geniu pustiu”)

noiembrie 19, 2018

Vicina – o ipoteză

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 9:04 pm

Vicina sau Vecina, numele cetății de la Dunărea de Jos – încă neidentificată- a fost pus în legătură (v. Al. Madgearu, ”Byzantine Military Organization on the Danube, 10th-12th Centuries”) cu rom. vecin  sau ital. vicino.

Cred că nu este exclusă o origine mai veche a cuvântului, ținând cont de terminația -ina. Sufixul (toponimic?) -īna este prezent în toponime ca Altīna, Arīna, Scatrīna, fiind specific (după S. Olteanu) zonei locuite de crobyzi.
Dacă Vicina este în realitate un toponim antic (crobyzic?), cetatea s-ar situa mai probabil în Dobrogea sudică (una din localizări este dealtfel insula Păcuiul lui Soare).

Etimologic, cuvântul s-ar putea revendica dintr-un PIE *weik (?). Puțin probabil *weik’ ”house, settling” (lat. vicus, gr. oikos etc.); într-o limbă satem -și expusă influenței scite- precum ar trebui să fie cea a crobyzilor ar fi dat probabil ceva în genul av. vīs ‘house, village, clan’, deși un *vič- sau *vits- nu sunt în întregime excluse.
S-ar putea potrivi (?) u̯eik-4 ”to curve, bend; to go round, to exchange” (Pokorny), dacă Vicina era situată într-un cot al Dunării, de exemplu. Dintre cuvintele provenind din această rădăcină mi-a atras atenția isl. vika ”nautical mile (=change of rowers)”.

« Pagina anterioarăPagina următoare »