Istoriile lui Roderick

Iunie 23, 2017

Pârciu

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 1:05 pm

”PÎRCIU subst. ard. „negură groasă”; „țap” (Tiktin); cf. alb. părč „țap”. 1. – Ioan, olt.; -l (Băl I). 2. Parciul (17 B IV 133); Părciul, Mușat (17 B III 135). 3. Părce (Sd XVI); -a (17 B I 172). 4. Părcică, Pavel (Sur XI). 5. Pîrcea țig. (16 B V 19). 6. Pîrcă (17 B II 77). 7. Cf. Percea act.; Percean, Onciu, munt. (Sd VII 274); Percică, P., mold. 1666. ” (dexonline.ro, cf. Dicționar Onomastic (1963))

Sensul de ”negură groasă” ar apropia acest pârciu de gr. perknós (περκνός) ”speckled, dark”, ”dark, black, like the color of the olive when it begins to mature” (cf. http://greek_greek.enacademic.com ), din PIE *perk’- ”motley, coloured” (starling.rinet.ru; din aceeași răd., galezul erch ”dark brown”), extensie a PIE per-1 ”to drizzle, sprinkle, jet” (Pokorny), din care provine -corespunzând semantic cu pârciu– mnd. vradem, vratem ”haze, breath”. Un posibil cuvânt autohton, care nu derivă din pârci ”țap”.

O variantă a sa este
”pârci3 s.n. sg. (reg.) 1. ceață deasă, pârceală. 2. ninsoare cu fulgi mărunți și rari.” (DAR, dexonline.ro)

Iunie 22, 2017

Bârzac, bârzău

Filed under: Uncategorized — Roderick @ 1:12 pm

”bârzác sm [At: MARIAN, INS. 310 / V: -rsac / Pl: ~aci / E: bârz (cf bărzăun) + -ac] 1 (Ent; Trs) Țânțar. 2 (Iht) Oblete.” (dexonline.ro, după Micul Dicționar Academic, 2010)

Fără îndoială e vorba de două cuvinte omonime. Cu sensul de ”oblete” (Alburnus alburnus) ”pește mic, zvelt, de culoare albă-argintie, cu gura oblică, fără mustăți, care trăiește în apele dulci; albișoară, albiță, sorea” (DEX), bârzac trebuie să fie înrudit cumva cu breaz (sl. brĕzŭ „alb”), probabil și barză (care, după majoritatea cercetătorilor, are aceeași origine indo-europ., rădăcina bherǝĝ-, bhrēĝ- ”to shine; white” (cf. alb. barth (bardh-i) ”alb”). Bârzac ar putea fi denumirea autohtonă a peștelui (majoritatea denumirilor speciilor de pești în română fiind de origine slavă; după unii -aproape toate).

*

bârzắu sn [At: CHEST. II, 489/1 / E: net] (Reg; îe) A da cuiva ~ A da foc casei sau nutrețului (cuiva).” (dexonline.ro, după Micul Dicționar Academic, 2010)

Am putea avea aici un alt cuv. autohton, dintr-o rădăcină IE însemnând fie ”a străluci” (cea de mai sus, ori bhā-1 , bheleg- , bherǝk̂-, bhrēk̂-       ”to shine” – Pokorny), fie ”a prăji” ( bher-6 ”to roast, cook” -Pokorny, cf. v.ind. bharjana ”prăjire”).

Mai 28, 2017

Mătreață

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 1:43 pm

”mătreáță (-éțe), s. f. – 1. Epidermă descuamată de pe pielea capului. – 2. Lintiță (Peplis portula). – 3. Plantă acvatică. – 4. Lichen (Usnea barbata). – Var. mătriță, s. f. (Trans., plantă, Zannichellia palustris). Megl. mătriță. Origine necunoscută. Nici una dintre der. propuse nu este convingătoare. A fost considerat drept der. al lui mătură cu suf. -eață și cu sensul de „ceea ce se scoate, se separă la curățat” (Cihac, II, 190; Philippide, Principii, 63; Iordan, Dift., 56; Scriban). Der. de la un lat. *matricia (Candrea-Dens., 1071; Spitzer, Dacor., IV, 641; REW 5406; Candrea), atrăgătoare prin paralelismul cu mătrice, nu este clară semantic. Nu sînt posibile următoarele ipoteze (legat cu it. materasso ‹ arab. matrah, cf. sp. almadraque, după Tiktin; din lat. tarmes „car (entom.)”, cu ajutorul unei metateze a lui *trămeață după Giuglea, Dacor., III, 603; din gr. μαδάρος, după Diculescu, Elementele, 479). E cuvînt de uz comun (ALR, I, 11).” (Al. Ciorănescu, DER, dexonline.ro)

Un indiciu etimologic ar putea să fie faptul că plantele numite ”mătreață” se mai numesc și ”mătase” (mătreața-brazilor= mătasea-bradului, la fel pentru mătasea-broaștei).
Mătase, din lat. metaxa, gr. μέταξα ”raw silk” (”The etym. is unknown: an earlier Latin form mataxa in Lucil.1192, Vitr. 7.3.2 in the sense of ‘floss’, ‘tow’.”- Liddell & Scott, ”A Greek-English Lexicon”). Nu e exclus ca mătreața să fie un cuvânt cu origini non-IE.

Un (autohton?) mătreață din PIE math-1 moth- ”a k. of harmful insect” (engl. moth) ar corespunde semantic cu ipoteza lui Giuglea (respinsă de Ciorănescu) a lat. tarmes „car (entom.)”.

Mai probabil poate ar fi PIE meu-1 ”wet; dirt; to wash, etc.”, mū̆-tro- ”mud”, cf. engl. mother (2) ”a thick substance concreting in liquors; the lees or scum concreted” (etymonline.com), avest. mūɵra- ”impurity, dirt”.

De acord cu posibila conexiune între mătreață și a mătrăși (@Sorin5780, comentariul 12 la https://hroderic.wordpress.com/2008/10/08/zei/); mai probabil, cred, mătrăși vine din mătreață. 

Dacă această legătură e valabilă, originea cuvintelor (autohtone?) ar putea fi PIE menth-1, meth-  ”to mix up, stir” (Pokorny). Un sinonim al mătreței capilare este tărâță. Poate că într-o anume epocă mătreața însemna și măciniș sau tărâțe de cereale, posibil din rădăcina de mai sus (cf. lit. mę̃sti (meñčia, meñtē) ”făină pentru prepararea mâncării” ș.a.).

Mai 17, 2017

Nouă zile?

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 6:30 pm

Despre calendarul dacic s-a scris destul de mult; iar față de ce s-a scris (corect sau greșit, însă foarte ingenios și elaborat), cele ce urmează sunt observații rudimentare, bazate însă pe o evidență. Dacă ele au mai fost făcute într-o formă sau alta, nu cunosc.
Aceasta evidență este împărțirea ”Soarelui de andezit” de la Sarmizegetusa în zece sectoare de disc.

„Soarele” -dispus pe sol- împarte deci orizontul în 10 sectoare. Probabil aceasta era și împărțirea anului dacic, în 10 ”luni”. Presupunând un an de 360 de zile (a cărui amintire o avem în cele 360 de grade ale cercului), o ”lună” dacică ar fi putut avea 36 de zile, iar o ”săptămână” probabil nouă zile, corespunzând cu ”săptămâna” de nouă zile a calendarului medieval lituanian (care avea însă 12 luni) și galez.

O posibilă reminiscență a acestei săptămâni de 9 zile ar putea exista în cele nouă zile ale Babelor; intervalul ”magic” de nouă zile mai apare în basme și descântece.

De remarcat însă că împărțirea anului în zece luni face dificilă împărțirea lui în patru anotimpuri.

Mai 15, 2017

Popoare învinse

Filed under: Uncategorized — Roderick @ 12:09 pm

Al Phagora

Privește-i și-ai să înțelegi:
Azi sunt țărani; și au fost regi
Peste cuprinsuri și palate,
În vremurile îngropate.

Zadarnic stai să îi asculți,
Pierdut-au limba; azi sunt muți
Și rar, în înnorări solemne,
Strămoșii le vorbesc prin semne.

Robie-i viața, de trăiești
Să-ți spună alții cine ești.
De mii de ani, în lanțuri prinse
Trudesc popoarele învinse

În ziua calmă și banală
Sub cerul învățat la școală,
În urma plugului cu boi
Tot așteptându-și vremuri noi;

Că bun și sfânt ți-e noul rost,
Atunci când nu știi cine-ai fost.
De când sunt zilele și marea,
Stăpâna lumii e uitarea.

Vezi articol original

Mai 11, 2017

Arutela

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 1:27 pm

”Castrul roman Arutela este un monument istoric, situat între localitățile Păușa și Căciulata, în punctul „Poiana Bivolari”, lângă orașul Călimănești, fiind trecut în lista monumentelor istorice din 2004 datând din epoca romană anii 137–138 d.C. Construcția se găsește pe malul stâng al Oltului, în vecinătatea Mănăstirii Cozia și în ambianța complexului hidroenergetic Turnu.” (Wikipedia)

După Iorgu Iordan, citat la http://www.vinland.ro/istorie/originea-numelui-cozia/,
”Sinonim cu Nucetul este Cozia: celebra mănăstire întemeiată de Mircea cel Bătrân, ce se chema la început ”Nucet”, dar deja în actul de la 1387 dat de ctitorul ei, figurează actualul nume – Cozia a cărui temă este Turca: KOZ//NUCA. Nu este vorba însă de un cuvant turcesc propriu zis (adică osmanliu), fiindcă pe la sfarsitul sec. XIV nu puteau exista în limba noastră astfel de elemente lexicale, ci de unul peceneg sau cuman.”

Toponimul dacic Arutela -după unii reflectând numele antic al Oltului, Alutus- aflată în vecinătatea Mănăstirii Cozia (Nucet)- ar putea în realitate să însemne tot ”nucet”, provenind din PIE ar-3 ”nut” (Pokorny), cf. v.gr.  árüa `walnuts’ (din lexiconul lui Hesychius), alb. árrë ”walnut”, lit. ríešutas, rus  оре́х.

Sinonimia Cozia-Nucet este întâlnită și în denumirea Dealului Cozia de lângă Deva, despre care am mai vorbit aici. Pe Harta Josephină a Transilvaniei măgura apare ca Nucet (”Notietu”), ca și pe unele hărți recente, iar Cozia este doar satul de la poalele ei; azi denumirea uzuală a dealului este Cozia. Prezența istorică a unei populații turcice în zonă este dovedită și de toponimul Orman.

Mai 7, 2017

Someșul și Crișul

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 12:31 pm

O legendă a Someșului și Crișului (Repede), publicată de Tony Brill în ”Legende geografice românești” (1974) se poate citi online la  http://www.e-calauza.ro/index.php?afiseaza=legenda&id=106. Același text se regăsește în volumul ”Legende despre ape”, apărut la Ed. Rosetti, 2015.

Citând finalul istorisirii,

”De atunci izvorul fratelui mai mare e Someşul, care curge lin, iar izvorul mezinului e Crişul, care curge repede, de parcă aleargă în căutarea fratelui pierdut. Şi Someşul, şi Crişul izvorăsc din Muntele Vlădeasa. Iar locul unde a căzut cornul se numeşte şi astăzi: „Cornul Cerboaii“.”

Același tipar al râurilor-frați, fratele mai mare fiind mai domol, iar cel mic mai energic, se regăsește în legenda Mureșului și Oltului. În cazul Someșului și Crișului, acest amănunt ar putea confirma unele interpretări etimologice.

Pentru Someș, datorită asemănării cu hidronimul francez Somme, a fost propusă o rădăcină comună cu a acestuia (PIE *sām- ”quiet” -starling.rinet.ru; așadar Someșul ar fi un ”râu liniștit”, lin -ca în legendă). În mod similar, nu e exclus ca numele Crișului să reflecte (?) PIE  k̂ers-2 ”to run”, cf.  ncymr. carrog ”fast-flowing stream”, legenda locală fiind în favoarea acestor etimologii (î.a.c. ”Crișul Repede” ar fi oarecum pleonastic).

Ar mai fi de adăugat faptul că -pe hartă- izvoarele celor două râuri nu sunt atât de învecinate cum lasă legenda să se înțeleagă.

Nu am reușit să identific locul numit ”Cornul Cerboaii”. ”Corn” ar putea însemna aici o formă de relief proeminentă sau o fundătură îngustă(?), cf. unui sens al lat. cornū -”a projection, protuberance, horn, point, end”; ”in cornu sedere, at the end (of the tribunal)” -latinlexicon.org. De remarcat asemănarea cu un toponim din Mehedinți, ”Cornetul Cerboanei” (arie protejată); totuși, în cazul toponimului din legendă e vorba de un ”corn”, nu un cornet (”loc unde cresc corni” sau ”deal pietros acoperit cu mărăcini”).
La cerbi și căpriori se întâlnește uneori o malformație care face să crească un singur corn în loc de două, ca în legendă; una din sursele posibile -se zice- ale mitului unicornului.

Pentru alte etimologii ale hidronimului Someș, v. https://hroderic.wordpress.com/2014/03/16/sumed-si-somes

Mai 5, 2017

Mocan

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 11:08 am

Mocan ar putea fi un cuvânt arhaic însemnând (aproximativ) ”oier” sau ”cioban”, din rădăcina PIE mek- ”to bleat” (Pokorny), cf. v.ind. mēká- ”țap”, arm. mak`i ”oaie”, MHG mecke ”capră”. Este poate cea mai simplă explicație.

Omonimul

mocan m. broscoiu (se aude în Gorjiu). [V. moacă].” (Șăineanu, dexonline.ro) ar putea reflecta aceeași rădăcină PIE, ori -cum afirmă autorul- cf. moacă, însemnând și mormoloc.

Pentru alte explicații posibile ale cuvântului -mult discutat și aici- v. de exemplu https://hroderic.wordpress.com/2011/02/15/oameni/ și comentariile.

Aprilie 20, 2017

Meșuri

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 7:06 pm

MEȘ 2, meșuri, s. n. (Regional) Fiecare dintre inelele care se formează anual în trunchiul copacilor și după care se poate recunoaște vîrsta acestora. ” (DLRLC, dexonline.ro)

méș, méșuri, s.n. (reg.) 1. inel anual în trunchiul unui arbore. 2. pătură, strat.” (DAR, dexonline.ro)

Sensul de ”pătură” ar putea trimite către meșină :

meșínă f., pl. ĭ (turc. mešin [de unde și ngr. mesini], d. pers. mišin, meșină, d. miš, berbece, rudă cu vsl. mĭehŭ, pele [!], burduf [de unde și ung. méh, albină, ca rom. albină, d. lat. álveus, burduf, adică „stup”], mĭešĭnă, de burduf, sîrb. mješina, burduf, alb. măršínă, burduf de vin. V. micĭoc). Un fel de pele [!] de oaĭe saŭ de capră. Pl. Pantalonĭ de blană de oaĭe, poturĭ. V. bernevicĭ. ” (Scriban, dexonline.ro)

Un cuvânt cu origine indo-europeană, PIE moiso-s / maiso-ssheep; hide, leatherwork” (Pokorny).

Desigur, nu e exclus ca de la ”pătură, strat” să se ajungă -semantic- la stratificarea inelelor anuale ale arborilor. Părerea mea e însă că e vorba de alt cuvânt. Ar fi de luat în considerare și

méje (-ji), s. f. – Limită, margine, hotar. – Var. mejdă. Bg. meža (Candrea); var., care apare la Coșbuc, din sl. meždá.Der. mejdină, s. f. (Olt., hotar, răzor), din sl., bg. meždina; mejdinaș, s. m. (vecin); mejdini, vb. refl. (Olt., a se învecina). Cf. megieș, miezuină. ” (DER, dexonline.ro)

Cuvântul provine în cele din urmă din PIE medhi-, medhi̯o- ”middle”, având deci aceeași origine ca și miez (provenit din lat. medius). Putem să ne gândim la meșuri ca la ”miezurile” trunchiului; cuvântul ar putea avea aceeași origine PIE.

Amintesc și lat. messis, care, pe lângă sensul comun (”a reaping and ingathering of the fruits of the earth, a harvest”, ”the time of harvest, harvest-time”) mai are și sensul de ”an” (latinlexicon.org); observația că inelele arborelui se adaugă anual trebuie să fi fost foarte veche.

Dar cred că mai degrabă meș ”inel anual” este înrudit cumva cu rus. мезга́ ”soft inner layer of tree bark” (google translate), ”young, softer wood between bark and core” (Vasmer), dintr-un PIE *mAizg-  ”inner side of bark; sediment” (starling.rinet.ru). Un posibil cuvânt autohton (?).

Expresiile ”a-i da meșii” (=a îndrăzni), ”a-l ține (pe cineva) meșii” (=a fi în stare, a putea), ”a-și da meșii” (=a muri) sunt explicate în dicționare (Scriban, DEX ș.a.) prin meș ”încălțăminte purtată de turci în interiorul pantofilor”, ceea ce mi se pare îndoielnic:

meș (orĭ mes?) și (maĭ vechĭ mold.) mest m. (turc. mest de unde și ngr. mésti, alb. meșt, sîrb. mestva, rut. mešty, pol. meszty). Vechĭ. Pantofĭ de pele [!] galbenă supțire [!] care eraŭ cusuțĭ de ceacșirĭ. (Peste meșĭ se puneaŭ papuciĭ și se intra în casă numaĭ în meșĭ): meș de marochin (ChN. I, 78). Azĭ. Pantofĭ de postav orĭ pîslă (tîrlicĭ ș. a.). Fig. Iron. Șĭ-a dat meșiĭ, a murit: nu-ĭ dă meșiĭ să vie [!], nu-ĭ dă mîna (nu îndrăznește) să vie. ” (Scriban, dexonline.ro)

Acești meși par să fie energia vitală a omului ori sufletul (”a-l ține (pe cineva) meșii” =a fi în stare, a putea, ”a-și da meșii” =a muri). Dacă este de fapt un cuvânt arhaic, e greu de zis care ar fi originea lui (PIE meis-twinkling, glimmering; mist” ? men-3to think, mind; spiritual activity” ?).

Aprilie 7, 2017

Șapte petale

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 3:14 pm

Este remarcabil să vezi un simbol dacic pe o poartă maramureșeană, dacă poarta este tradițională, autentică. Cea din imagine (preluată de pe site-ul crestinortodox.ro ) pare să nu se conformeze întocmai tradiției seculare a locului. Rozeta cu șapte petale -pe care am încadrat-o în partea din dreapta jos a imaginii- se regăsește (în opt ipostaze) pe o țintă de fier ornamentală descoperită la Sarmizegetusa Regia:

(nu rețin sursa imaginii; sursa sursei este probabil cartea ”Dacii” de Hadrian Daicoviciu, apărută la BPT, 1968, unde se regăsește întocmai la figura 19)

Poate fi vorba de o reprezentare a ”roții” Soarelui. Și-ar putea găsi corespondențe în motivele de pe discurile ornamentale (”Zierscheibe”) descoperite în mormintele alamanice din perioada migrațiilor:

(sursa imaginii: Wikimedia)

Cel din dreapta are exact șapte raze. ”Mișcarea” discului -așa cum apare în fotografie- este în sens invers celei de pe rozeta de la Sarmizegetusa. Însă, dacă privim discul din cealaltă parte, e similar rozetei: o ”morișcă” învârtindu-se în sens orar (invers trigonometric).

Mă întreb dacă există vreo floare care să semene cu rozeta de la Sarmizegetusa. Forma îmi aduce aminte pervinca (Vinca minor), care are însă cinci petale (ca discul din stânga din imaginea de mai sus):

(sursa imaginii: Wikimedia)

Există și la noi o remarcabilă floare cu șapte petale, foarte rară și ocrotită în câteva rezervații: Trientalis europaea, numită ”cununa munților” sau ”diadema munților”; alte denumiri locale -care de bună seamă există- îmi sunt necunoscute. Numărul petalelor poate varia de la șase la opt, însă cel mai obișnuit este de șapte (cf. numelui germ. Siebenstern). Atrage atenția nu doar numărul petalelor, ci și dispunerea lor în jurul centrului florii; cel puțin la floarea din imagine, fiecare petală fiind dedesubtul petalei din stânga ei și deasupra celei din dreapta.

(imaginea: Wikimedia)

Nu știu dacă originea reprezentării simbolice de pe ținta de fier de la Sarmizegetusa este domeniul vegetal ori acela celest, al Soarelui. Oamenii antichității trebuie să fi observat asemenea analogii vegetale, iar ”cununa munților” -probabil rară și atunci- a avut poate o importantă încărcătură simbolică ori mitologică.

« Pagina anterioarăPagina următoare »