Istoriile lui Roderick

Iulie 20, 2017

Negea

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 3:44 pm

negeá, negéle, s.f. (reg.) fată.” (dexonline.ro, DAR(2002))

În absența oricăror alte informații (etimologie? regiunea în care este atestat?) voi încerca să trec în revistă câteva etimologii posibile, nu în ordinea probabilității lor, ci a preferințelor mele.

1. Un cuvânt autohton? Este încurajatoare existența (foarte probabil) autohtonului argea, care are aceeași terminație.

Pentru negea, o origine posibilă ar fi PIE maghos, -ā ”young” (Pokorny), cf. ags. mægeþ (engl. maid) ș.a.
N în loc de m inițial poate cf. nalbă din lat. malva. Forma inițială a cuvântului -posibil *nagea sau *năgea.

O altă perspectivă o oferă sanscr. nagna ”naked, new, desolate, desert, bare, nude, girl before menstruation”. Toate sensurile sunt dezvoltate probabil de la PIE nogʷ- ”naked”

Altă posibilități ar fi aici neu̯os, -i̯os ”new” și PIE *merg- ”girl” (lit. dial. mer̃gē ”țărăncuță, fată provenind din pătura inferioară”), dispariția lui r fiind însă î.a.c. problematică.

2. Un împrumut din goticul niɵjō `kinswoman’ (proto-germ. *níɵja-z, *níɵjōn ”relation”, PIE *nit- ”own, related” -starling.rinet.ru)

3. Un cuvânt moștenit dintr-un termen necunoscut din latina populară, cf. sp. niño, ital. nino.

4. Un slavism vechi, cf. Neagu ” scurtare din srb. blg. Neago/mir, slav < sl. нѣгa „curatio infantis”, „alintare” (Mikl; în Lex, Paleosl., „ευφροσύνη, voluptas”) pt. f. Neaga” (dexonline.ro, Dicționar Onomastic, 1963)

5. Un derivat din neg ”verucă” (lat. naevus). Nu e exclus un termen ironic de alint, cum sunt atâtea altele.

6. Cuv. moștenit din lat. agnicellus ”mielușel”.

Prezența lui g în loc de c este cf. cu funigel din lat. *fŭnicĕllus (Ciorănescu)

funigél (funigéi), s. m.1. Fir de pînză de păianjen care plutește liber în aer. – 2. Piesă de la războiul de țesut pe care se întind firele. Lat. *fŭnicĕllus,dim. de la fŭnis „funie”. Semantismul primei accepții se explică, întrucît este vorba de fire (cf. numele său francez, fil de la Vierge sau filandre). După ipoteza lui Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 67; Pușcariu 674; DAR; și Rosetti, Rhotacisme, 20, din lat. *fŭlĭgĕlla, dim. de la fŭlῑgo „funingine”, care nu pare posibil sub aspect semantic. Cel de al doilea sens, rar, apare numai în dicționarul lui Scriban. Pentru trecerea cg, cf. formicarom. dial., mr., megl. furnigă.” (dexonline.ro, DER)

Avem lat. agnellus > rom. miel (mniel, niel), deci lat. agnicellus > rom. *miegel, *niegel, a cărui formă feminină ar fi *niegea > (?) negea.

(Articol modificat -cu ipoteza 6- la 20.07.2017, orele 23 :) )

Anunțuri

Iulie 11, 2017

Sanpaeus și alte pâraie dobrogene

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 8:29 pm

O inscripție din vremea împăratului Traian -descoperită de Vasile Pârvan în 1914- menționează câteva nume ale unor râuri (sau pâraie) dobrogene care mărginesc domeniul cetății Histria; e vorba de Horothesia (hotărnicia) legatului Manius Laberius Maximus (100-102 p.Chr.).
Redau textul ei în română, așa cum apare în articolul ”Horothesia Histriei, un „dosar” istoric”, de Florian Olteanu și Lucian Amon (http://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2008/RSJ1/17OlteanuAmon.pdf):

”Hotarele histrienilor le-am statornicit precum urmează: … Peuce, lacul Halmyris, începând cu teritoriul (?) … argamensilor, de-aici de-a lungul creștetului … până la confluența râurilor Picusculus și Gabranus, apoi de la gura râului Gabranus până la izvoarele acestuia, de aici … pe lângă râul Sanpaeus către râul Turgiculus … de la râul Calabaeus (către mare ?,) aproximativ 517 mii de pași…”

În articolul ”Contribuție la cunoașterea romanității vest-pontice. Studiu de caz: Histria” (https://revistapontica.files.wordpress.com/2011/09/pontica-43-pag-25-33.pdf), Alexandru Suceveanu scrie:
”Trecând acum la a doua parte a analizei noastre, anume aceea a teritoriului cetăţii, primul lucru care se cuvine remarcat cu privire la administraţie este că limitele acestuia erau fixate pe cursurile unor pâraie ale căror nume sunt fie de origine traco-getică (Gabranus, Sanpaeus, Calabaeus), fie curat romane (Picusculus, Turgiculus).”

În opinia mea Sanpaeus este un hidronim scitic, ușor de corelat cu Exampaeus, afluent al Bugului, menționat de Herodot, un izvor sau pârâu cu apă amară:

””Here, then, the Hypanis rises; for five days’ journey its waters are shallow and still sweet; after that for four days’ journey seaward it is amazingly bitter, for a spring runs into it so bitter that although its volume is small its admixture taints the Hypanis, one of the few great rivers of the world. This spring is on the border between the farming Scythians and the Alazones; the name of it and of the place where it rises is in Scythian Exampaeus; in the Greek tongue, Sacred Ways.” ( Herodot, Istorii, http://www.perseus.tufts.edu)

Hidronimul Exampaeus, pe care Herodot îl redă în greacă drept ”Calea Sacră”, nu a fost încă explicat suficient:

”The Greek is probably not a translation of the Scythian word, which may be connected with the Indo-European pani peni== “water.” (Schafarik, Slav. Alt. vol. i. pp. 284. 505.) Potocki (Voyage dans les Steps D’Astrakhan et du Caucase, [p. 1.889]vol. i. pp. 158. 186) places this district between the Boy and the Dnieper, and identifies the spring of bitter water, of which Herodotus (4.81) speaks with the Sinaja-woda, which falls into the Bog, at the village of Bogopol.” (www.perseus.tufts.edu)

Pe un grup yahoo am găsit citată o explicație a lingvistului Oleg Trubachev, plus o informație toponimică; probabil că autorul este de bună credință:

”O.Trubachev suggests an Indic etymology for Exampaeus :
a- negative particle
ksama- (s with a dot) – suitable
payas – water, fluid
„unusable water” – a god name for a bitter spring which spoils water in
Hypanis.
BTW this area is called now in Ukrainian ‘Mertvovod’ – ‘Dead Waters’.”

(https://beta.groups.yahoo.com/neo/groups/cybalist/conversations/messages/12023 )

*Pentru mai mult, vezi comentariile legate de comentariul 3 la https://hroderic.wordpress.com/2014/05/02/dave-dacice-si-antroponime

Exampaios și Sanpaeus/Sanpaios ar dovedi existența unui formant hidronimic scitic, -paios.
Acesta provine deci din PIE pō(i)-2 ”to drink” (Pokorny), cf. sanscr. payas ”water”.

San- (din Sanpaios) ar putea reflecta (?) PIE  sāno-s ”healthy” (lat. sanus), ori sā- ”satiated”; î.a.c. Sanpaios ar însemna ”apa bună (de băut)” sau ”apa sănătoasă/vindecătoare”. (Nu e sigur însă, cred, că PIE s- ar fi dat în scită (?) s/š). 

O alternativă ar fi PIE k’en „empty, puny” (Pokorny), cf. arm. sin, gr. kenó- ”empty, vane”, Sanpaios putând însemna în această ipoteză ”pârâul sec (=gol)”.

Gabranus este după I.I. Russu (”Limba traco-dacilor”) un hidronim tracic, provenind probabil din PIE *gʷebh- „a cufunda”. (Dacă Gabranus s-ar fi păstrat în română, ar fi devenit poate *Găuran, ceea ce sună parcă familiar. Mai probabil e o coincidență.)

Calabaeus nu apare în lucrarea lui Russu (și nici Sanpaeus; să le fi considerat savantul cuvinte străine, non-tracice?). Ar putea proveni (?) din PIE kel-5 ”to drive, force to move quickly”, cf. alb. gheg qil ”carry”, lat. celeber, -bris ”powered, animated”; alternativ, un adj. coloristic poate din kel-4kāl- ”a k. of dark/light spot” (lat. cālīgo ”fog, darkness”).

Aș exclude PIE k̂olǝmā ”stalk; reed” în virtutea faptului că limba geților ar trebui să aibă mai degrabă caractere satem (deși alternanța b/m este dovedită în limbi tracice; *salaba =gr. kálamos ”stuf” ar fi plauzibil).

Iulie 9, 2017

Umbreană

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 11:04 pm

Un sinonim pentru ”mreană” în zona Năsăudului:

mreánă f., pl. ene (vsl. bg. mrĭena, d. lat. muraena saŭ vgr. myraina. V. murenă și morun). Un pește ciprinoid albicĭos care poate ajunge pînă la vre-o 5 kg. (barbus fluviátilis). – Și breană (Ilfov, Cov. Mac.), și mireană (Serbia) și umbreană (Năsăud).” (Scriban, dexonline.ro)

Cuvântul ar putea fi de fapt din lat. umbra ”a grayling, umber (a fish)” (latinlexicon.org), cf. fr. ombrine (pești din genul Umbrina). În engleză a existat și forma umbrana ”lipan” (apare în Glosarul lui Robert Nares).

Mai multe despre acest subiect în art. https://hroderic.wordpress.com/2012/08/10/a-branui-breana-si-branisoara/ și comentarii.

Însă umbreană mai are -sau a mai avut- un înțeles enigmatic, care -foarte probabil- nu este cel de ”mreană”. Acesta apare într-o poezie populară din culegerea lui Pamfil Bilțiu, ”Poezii și povești populare din Țara Lăpușului”.

Motivul întâlnit aici e al fetei blestemate de mama ei să se transforme într-o pasăre:

”Blăstămatu-m-o mama
Într-o sâmbătă de Paști,
Frământânu-m de colaci:
Când oi fi mai mărice
Frumos drăguț oi ave.
Și m-oi face păsăre
Și-oi zbura la pădure.”

Iubitul fetei o descoperă pe aceasta -sub formă de pasăre- la ”Fântâna Corbului” de lângă Olt. Această ”Fântână a Corbului” este nu rar întâlnită atât în folclor (poezii, colinde, povești ș.a.), cât și în toponimie.

Iar fata răspunde chemării lui astfel:

”Măi bădiță, bădișor,
Spune-i tu la mama me
Pită albă nu frământe,
După mine să nu cânte,
Că zua-s pasăre-n pădure,
Noaptea-s umbreană-n pădure.
Ies plugari cu plugurile,
Neveste cu prânzurile,
Și-m’ ascultă patimile,
Cum îm’ cânt io verșurile.”

Cuvântul nu este cunoscut lui P.Bilțiu, care îl menționează în glosar cu înțelesul bănuit ”care ține umbră, de umbră?”.

În altă variantă a poeziei, pasărea întâlnită de voinic (care nu este iubitul ei, ci un văr ”pân pădure haiducel”) este o mierlă neagră, al cărei cântec este diferit noaptea și ziua:

”Zua șuier voinicește,
Noaptea horesc tâlhărește”

Aceeași diferență zi-noapte este marcată și în a treia variantă:
”Noaptea șuier bărbătește,
Zua horesc femeiește.”

Prin prisma acestor două variante ale poeziei, devine probabil ca umbreana să fie tot o pasăre, de noapte și cu alt cântec decât al avatarului diurn.
Dealtfel blestemul matern a urmărit transformarea fetei în pasăre, nu (și) în altceva. Singura posibilitate alternativă ar fi ca fata să ființeze sub forma animală doar în timpul zilei, revenind la forma umană în timpul nopții (motiv frecvent întâlnit în basme); î.a.c. ”umbreană” ar avea un înțeles asemănător cu ”pădureană” ori ”codreană”. Dar în afara acestui cuvânt cu înțeles necunoscut nu apare explicit mențiunea unei forme umane nocturne, iar în celelalte două variante fata trăiește doar sub formă de pasăre, ziua și noaptea.

Există, desigur, pe lângă bufniță și rudele ei, și alte păsări care cântă noaptea, precum caprimulgul, dar și pasărea cu cel mai frumos cântec de la noi, privighetoarea.  Și măcăleandrul mai are obiceiuri de cântăreț nocturn.

Dacă umbreana este un derivat al lui umbră, probabil că e o pasăre care iese rar la lumină, ori are un colorit tern sau întunecat, ”umbros” -ca al mierlei care apare într-una din variante. Mierla ar avea în plus și obiceiul de a sta ”la umbră”, ascunsă în tufe.
Sensul de ”duh, spectru” al lui umbră (existent la lat. umbra) nu este menționat de Al. Ciorănescu în ”Dicționarul etimologic român”, putând fi neologic în limba română; cu o destul de mare probabilitate, umbreană nu este legat de el.

Mai improbabil e ca la baza cuvântului să nu fie lat. umbra, ci imber, imbris ”a rain, heavy rain, violent rain, shower, pouring rain”, ”a rain-cloud, storm-cloud”. Semantic, ar corespunde cu denumiri din fauna noastră aviară, ca ”ploier” sau ”puhoier”.

Iulie 8, 2017

Totoină

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:25 pm

”totoínă, totoine, s.f. – (reg.; mit.) Pasăre gigantică din mitologia locală: „Și zin atunci cuhenii, cu mic cu mare, să miră și ei, să-ncredințează că, de fapt, i-adevărat, și spun că ăsta trebuie să fie, sigurat, un ou de totoină” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 240). – Et. nec.”

”totoinár, totoinari, s.m. – (reg.) Apelativ neuzual, der. din totoină „pasăre legendară”. ■ (onom.) Totoinari, poreclă pentru locuitorii din Bogdan Vodă (Bilțiu-Dăncuș, 2005). – Din totoină + suf. -ar.”

(D.Ștef, Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, ed. a II-a, Wikisource)

Ca să-mi fac o idee mai exactă despre etimologia cuvântului, ar trebui să cunosc legenda citată în dicționar.
Până atunci, aș crede că originea lui e o rădăcină onomatopeică, poate chiar PIE tutu ”chirping of birds” (lat. tutubare ”to cry like an owl, to hoot” -latinlexicon.org, lit. dial. tutùtis ”pupăză”).

E greu de crezut că maramureșenii de demult vor fi fost familiarizați cu marile păsări nezburătoare, ca struțul; pasărea gigantică numită totoină trebuie să fi fost zburătoare, ca toate păsările sălbatice din România. Posibil o bufniță (?), cf. lat. tutubare.
Cântecul minuniței (Aegolius funereus) transcris în engleză este ”hooo-too-too-too-too…” (cf. https://web.stanford.edu/~kendric/birds/birdsong.html); dacă această bufniță pitică s-ar fi numit ”totoină”, ar fi fost clară originea onomatopeică a numelui.

În basmul ”Voinicul Parsion”, Crăiasa păsărilor este o femeie-bufniță:
”Și s-a dus și s-a dus șapte zile și șapte nopți pînă a ajuns la curțile crăiesei pasărilor, care erau între niște stînci pe un vîrf de munte. Și intră Parsion înlăuntru, dar se îngrozi cînd o văzu, că era o urieșiță groaznică cu un cap mare ca buhele, dar cît o bute de cincizeci de vedre de mare.”
””Și ieși urieșița afară și făcu odată U-hu! ca buhele, dar atît de tare de răsună toate pădurile și tremurară munții de groază.” (v. https://hroderic.wordpress.com/2015/07/18/o-triada-a-stapanilor-naturii/).

Iulie 2, 2017

Dealul Cririnii

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 4:15 pm

Toponim în munții Poiana Ruscă, dealul și vârful Cririnii (1292 m). Apare în ghidul turistic din colecția ”Munții noștri”, autor H.G. Kräutner, 1984, în descrierea unui traseu, nr. 11 în carte, spre vârful Rusca (1355 m). Pe hartă nu am găsit denumirea.
Numele se repetă de 3 ori, deci nu cred că e o greșeală de tipar/ confuzie cu ”Crivinii” (deși în vecinătate este poiana Crivina). P.d.a.p., prezența în aceeași zonă a toponimelor dovedește că primul nu e doar o variantă regională a celui de-al doilea.

crívină (crívini), s. f. – Grind cu arbuști sau tufișuri ce se formează de obicei la cotiturile rîurilor, pădurice aproape în mlaștină. – Var. crină, crivă, crivaie.Sl. (bg.krivina „curbă”, din sl. krivŭ „strîmb” (DAR). Cf. crivac, crivală, crivăț.”  (DER, dexonline.ro)

crină f. pădurice de anini. [Origină necunoscută].” (Șăineanu, dexonline.ro) este după Ciorănescu o variantă a lui crivină. Corespunde și semantic, aninișurile apar într-adevăr de-a lungul râurilor.

Crină nu trebuie legat, cred, de crin ”larice, zadă” (după Ciorănescu identic cu numele florii crin; eu l-am legat de PIE *kreis- „tulpină”, ori  *kʷres- „stejar, copac”, ori *krem- „cremene, lemn de foc” ).

Un *crirină ar putea descinde direct din lat. crinina ”made of lilies, lily-”, ori der. din crin cu sufixul -ină și apoi rotacizarea lui n, fiind poate vorba de o zonă în care înfloresc crinii de pădure, ori în care cresc zade (??). Denumirea de crin pentru zadă apare însă în Moldova (”Polița cu crini”, în Ceahlău); din câte știu (dar poate nu știu bine), numele local al arborelui este tot zadă.

Lat. crīnis ”păr capilar” ar putea sta -mai puțin probabil- la originea acestui misterios toponim. Semantic, poate cf. chică, care apare în denumirile unor vârfuri din Carpați (Chica Pietrelor, Chica Fedeleșului ș.a.); p.d.a.p., acest chică ar putea să fie cf. cu chiceră și doar omonim cu chică ”plete, păr, creastă de cocoș”.

Am putea avea în *Crirină un cuvânt arhaic. Posibilitățile etimologice sunt foarte numeroase, câtă vreme avem doar un nume. De exemplu, ar putea reprezenta un termen autohton pentru corn (arbust) sau cireș (cf. gr. κράνος ”corn”, v.lit. Kirnis `deus cerasorum’, din PIE  ker-4 ”cherry” -Pokorny).

*

Denumirile regionale ale zadei sunt numeroase:  brad-de-vară, brad-roșu, cadrin, cătrin, crin, crin-de-munte, dăcrin, larice, lariș, lariță, rariț, viadă, zăduț (dexonline.ro, cf. Micul Dicționar Academic (2010)), corespunzând cu distribuția insulară și raritatea arborelui în România.

Cadrin este probabil coradical gr. kedros (dacă nu derivă din el), PIE ked- ”to smoke, fume”; cătrin poate fi o deformare a lui cădrin,  dăcrin fiind probabil rezultatul unei metateze.

Însă dăcrin ar putea să fie și un cuv. arhaic (?) din PIE dak̂ru– ”lacrimi”; s-ar putea referi la rășina arborelui, cf. lat. lacrima, care are și sensul ” a tear or gum-drop which exudes from plants” (latinlexicon.org). Rășina laricei ar fi mai lichidă și se obține prin practicarea unor găuri în trunchi.

”Venice turpentine: a yellowish or yellowish green viscous oleoresin from the European larch (Larix decidua) used chiefly for lithographic work, in sealing wax, and in varnishes —called also larch turpentine, Venetian turpentine” (https://www.merriam-webster.com)

Micul Dicționar Academic face o conexiune între dăcrin și crin:

dăcrín sm [At: BORZA, D. 96 / Pl: ~i / E: nscf crin] (Bot; reg) Larice (Larix decidva).” (dexonline.ro)

Interesantă mi se pare varianta viadă (=zeadă?); zi- în loc de vi- ar putea să apară de ex. în graiul maramureșean (zipt = vipt, zânitură=vinitură), dar invers?

Iunie 29, 2017

Baz

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 4:34 pm

”baz 1 sn [At: CHEST. II, 280/130 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Pivniță.” (dexonline.ro, cf. Micul dicționar academic (2010))

Probabil un reflex al PIE bhedh-1 ”to pierce, dig” (Pokorny), cf. gr. bóthǖnos ”hole, pit, digging”, galic bedo- ”șanț” etc. Îmi atrage atenția și asemănarea cu gr. bathos „depth”, benthos „depth of the sea”, neexplicate. Un posibil cuv. autohton? v. și comentariile la https://hroderic.wordpress.com/2013/04/16/buzguroi .

Tot cu etimologie necunoscută, din aceeași sursă,

baz2 sn [At: PANȚU, PL.2 / Pl: ? / E: nct] (Bot; reg) Floarea-raiului (Chrysanthemum cinerariaefoliuni).”

O plantă care este un insecticid natural (v. https://en.wikipedia.org/wiki/Pyrethrum).
Numele ar putea proveni (??) din PIE badi̯os ”gold, brown” (lat. badius ”roib”, cu ref. doar la culoarea cailor), probabil transferat de la altă plantă cu această culoare, poate  Chrysanthemum vulgare, care are flori galbene-aurii.

Corelarea cu numele sârbesc al plantei, buhač, din buha ”purice” (cf. proprietăților insecticide) ar putea indica posibilitatea originii cuvântului în numele unei insecte ”înțepătoare” (din PIE bheid- ”to prick, pierce”, cf. engl. beetle? ori poate aceeași rădăcină de mai sus, bhedh-1 ).

Altă opțiune (semantică) pentru acest cuvânt posibil autohton ar fi PIE bhā̆d- ”good”, cf. denumirii floarea-raiului (OHG buoz(a)  ”improvement, repentance”; engl. better, best).

Uruc

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 6:30 am

”URUCU, b. (inscripție Cătina-Bz sec.XIX) – clăcaș, Ghiojdu Mare (N.A. Const., Biserici și m-ri din Buzău, 1924 p 16) cf. Oruk-ogli trib tătăresc în Bugiac în sec. XVII.” (dexonline.ro, Dicționar Onomastic (1963))

Pe harta numelor românești de la http://nume.ottomotor.ro, Urucu și Uruc sunt cantonate în partea de sud și sud-est a țării (Muntenia, mai rar în Oltenia). Pare să lipsească (?) tocmai în Rep. Moldova (nu l-am găsit pe site-ul http://nume.casata.md/).
În fine, mi se pare puțin probabil ca Uruc/Urucu să fie o poreclă bazată pe un nume tribal. Respectivilor li s-ar fi spus, simplu, ”Tătaru”.

Aș crede că *uruc ar putea fi un cuvânt dispărut desemnând o pasăre, probabil huhurezul mic (Strix aluco, în italiană allocco), din lat. ulucus ”a screech-owl” (latinlexicon.org).
Numele de păsări nu sunt rare printre patronimele românești, având la bază o poreclă (Cucu, Cucuvea, Buhă etc.).

Iunie 28, 2017

Cânaia

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 7:15 am

Toponim în munții Cindrel (Cibin); vârf de munte, culme, râu, stână. În 1978 a fost construit și refugiul montan cu acest nume, devenit mai recent cabană.

Numele sună oarecum familiar (cf. câne/ câine), dar nu știu care ar putea fi originea lui. Derivarea din ”câne” (cu ce sens?) e o posibilitate.

În latină, cāna ”white, gray” și aqua cāna = apă înspumată.

Mai interesantă ar fi posibilitatea moștenirii lat. cannaba, cannabae ”a hovel, hut” >rom. *cânaie, cuvânt neatestat, din câte știu, dar care ar putea avea astfel o confirmare toponimică.

”CANÁBE s.f.pl. Locuințe civile grupate la marginea lagărelor militare romane. [< lat. canabae – colibe].” (dexonline.ro, cf. Dicț. de neologisme, 1986)

Iunie 23, 2017

Pârciu

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 1:05 pm

”PÎRCIU subst. ard. „negură groasă”; „țap” (Tiktin); cf. alb. părč „țap”. 1. – Ioan, olt.; -l (Băl I). 2. Parciul (17 B IV 133); Părciul, Mușat (17 B III 135). 3. Părce (Sd XVI); -a (17 B I 172). 4. Părcică, Pavel (Sur XI). 5. Pîrcea țig. (16 B V 19). 6. Pîrcă (17 B II 77). 7. Cf. Percea act.; Percean, Onciu, munt. (Sd VII 274); Percică, P., mold. 1666. ” (dexonline.ro, cf. Dicționar Onomastic (1963))

Sensul de ”negură groasă” ar apropia acest pârciu de gr. perknós (περκνός) ”speckled, dark”, ”dark, black, like the color of the olive when it begins to mature” (cf. http://greek_greek.enacademic.com ), din PIE *perk’- ”motley, coloured” (starling.rinet.ru; din aceeași răd., galezul erch ”dark brown”), extensie a PIE per-1 ”to drizzle, sprinkle, jet” (Pokorny), din care provine -corespunzând semantic cu pârciu– mnd. vradem, vratem ”haze, breath”. Un posibil cuvânt autohton, care nu derivă din pârci ”țap”.

O variantă a sa este
”pârci3 s.n. sg. (reg.) 1. ceață deasă, pârceală. 2. ninsoare cu fulgi mărunți și rari.” (DAR, dexonline.ro)

Iunie 22, 2017

Bârzac, bârzău

Filed under: Uncategorized — Roderick @ 1:12 pm

”bârzác sm [At: MARIAN, INS. 310 / V: -rsac / Pl: ~aci / E: bârz (cf bărzăun) + -ac] 1 (Ent; Trs) Țânțar. 2 (Iht) Oblete.” (dexonline.ro, după Micul Dicționar Academic, 2010)

Fără îndoială e vorba de două cuvinte omonime. Cu sensul de ”oblete” (Alburnus alburnus) ”pește mic, zvelt, de culoare albă-argintie, cu gura oblică, fără mustăți, care trăiește în apele dulci; albișoară, albiță, sorea” (DEX), bârzac trebuie să fie înrudit cumva cu breaz (sl. brĕzŭ „alb”), probabil și barză (care, după majoritatea cercetătorilor, are aceeași origine indo-europ., rădăcina bherǝĝ-, bhrēĝ- ”to shine; white” (cf. alb. barth (bardh-i) ”alb”). Bârzac ar putea fi denumirea autohtonă a peștelui (majoritatea denumirilor speciilor de pești în română fiind de origine slavă; după unii -aproape toate).

*

bârzắu sn [At: CHEST. II, 489/1 / E: net] (Reg; îe) A da cuiva ~ A da foc casei sau nutrețului (cuiva).” (dexonline.ro, după Micul Dicționar Academic, 2010)

Am putea avea aici un alt cuv. autohton, dintr-o rădăcină IE însemnând fie ”a străluci” (cea de mai sus, ori bhā-1 , bheleg- , bherǝk̂-, bhrēk̂-       ”to shine” – Pokorny), fie ”a prăji” ( bher-6 ”to roast, cook” -Pokorny, cf. v.ind. bharjana ”prăjire”).

« Pagina anterioarăPagina următoare »