Cerbul şi Ion Sântion

Între colindele româneşti, unul din cele mai vechi este cel al Cerbului.

Uneori Cerbul se identifică cu personajul mitologic Ion Sântion; alteori, nu :

“Tună cerbu’ mândru-n codru
Nime-n lume nu-l vedeare
Aşa bine că-mi intrare
Numa’  Pătru arcaş mare
Pe cerb el că mi-l vedeare.

Patru dete-al săgeta
Cerbul către el grăia:

– Petre nu mă săgeta
Că eu sunt închipuire
Eu nu sunt ce par a fire
Io-s Ioan, Sântul Ioan
Io-s Ioan cel năzdrăvan
Pe pămant am venit eu
Să scap oamenii de rău.”

*

“Mândru-și cântă-on cerb în codru,
Dimineața lui Crăciun.
Nime-n lume nu-l aude,
Num-o dalbă-mpărăteasă,
De pe-o dalbă de fereastră.
La-mpărat o alergat,
-Da`nălțate împărate,
De doi ai și jumătate,
Mândru-și cântă-on cerb în codru.
Împăratu s-o sculat,
Pușca-n mână și-o luat,
Jos la codru-o alergat.
Află cerbu hodinin`,
Su` tufă de rojmalin.
`Tinsă pușca să-l împuște:
-Ho, ho, ho nu mă-mpușca,
Că io nu-s cine gân`ești,
Că nu-s fiară codrioară,
Dar m-o blăstămat maica,
Nouă ai și nouă luni,
Eu aii plini-mi-oi,
Jos la țară traje-m-oi,
Mesă mândre-ntinde-voi
Și seracii strânje-voi. “

***

George Pruteanu scria că

“Victor Kernbach menţionează şi o divinitate folclorică a mitologiei româneşti, pe Ion Sîntion, frate de cruce al lui Crăciun, arcaş şi eliberator al divinităţii supreme. Nicolae Densuşianu îl punea în legătură cu zeul Ianus, cel cu două feţe, bizuindu-se pe quasi-coincidenţa zilelor celebrării. În creştinismul popular românesc, lui Ion Sîntion i s-a substituit, tîrziu, figura Sfîntului Ioan Botezătorul, deşi nu au nimic comun.”

Zeul celtic Cernunnos – zeul cu coarne de cerb – se năştea în noaptea solstiţiului de iarnă.

(sursa imagini: wikimedia.org )

*

Nu doar sărbătoarea Sântului Ion ar putea să fi fost, la origine, o sărbătoare a Cerbului, ci chiar şi numele acestuia.

PIE *ein- “cerb, căprior” a dat v. ind. eṇa- ( o specie de antilopă ), v. gr. énelos ( catâr ) , lat. īnuleus ( cerb tânăr ).

În română a existat “inău” – cu sensul de vacă tânără.

Din PIE *elen “cerb” provin v. gr. ellós “cerb” , hit. alijan “căprior”, gal. elain “căprioară”.

Nu e exclus ca un cuvânt foarte asemănător cu “Ion” să fi însemnat “cerb”.

***

Pentru apelativul “Sântion” există, cred, multe posibilităţi etimologice ( în afara compusului “sântu-Ion” )

Aş vedea o origine probabilă în PIE *sw-en- “Soare” ( av. xvǝ̄ng , engl. sun ).

De remarcat e faptul că alb. yll “stea” provine din IE *sāw-el- “Soare”.

“Sântion” ar putea însemna “solar” sau “stelar” – trimiţând la mitul cerbului cu stea în frunte.

O origine necunoscută are gr. xanthos “blond, galben” – care n-ar fi exclus să fi desemnat, la origine, tot lumina solară.

Xanthos era numele unuia din caii nemuritori ai lui Ahile.

*

Dacă Ion Sântion era – după V. Kernbach- arcaş , numele lui ar putea trimite spre  IE *k’ent- “a străpunge” ( v. gr. kentéō “a înţepa”, proto-baltic *čint-a- “suliţă”, let. sīts “suliţă de vânătoare” )

*

Nu e exclus ca  “Sântion” să fie legat de antroponimul tracic Zantiala.

După I. I. Russu, acesta din urmă provine din ” I.-e. *g’ent- de la rad. *g’en “a produce, a da naştere” ( cf. -zenos ) sau *g’en-e- “a (re)cunoaşte”, v. ind. jnata “cunoscut”, gr. γνωτός, lat. notus etc. ”

Dacă sensul lui “Zantiala” e legat de naştere, aceasta ar conduce spre Crăciun ca sărbătoare a Naşterii.

*

Alte origini posibile  ar fi

– PIE *sen- “vechi ; de anul trecut” ( lat. senex ; a dat nume galice ca Senognatus, Seneca ; v.gr. héno- “vechi”, referindu-se însă doar la anul precedent )

– PIE *sent- “a merge, a călători” ( engl. send ) ; Ion Sântion e un “trimis” ceresc ; actul de a colinda semnifică o călătorie

-PIE *sent- “a simţi” ( germ. sinnen “a medita”, lat. sentiō , sensum ) ; “Sântion” ar putea însemna “dotat cu înţelegere”, referindu-ne la un animal “năzdrăvan”, cerbul care vorbeşte.

-PIE *k(‘)enta ( hit.  katta(n) “în jos”, gr. káta , germ. hinter, lat. contra ) ; ar putea trimite la o legătură a cerbului cu lumea subpământeană ( motivul cerbului este des întâlnit la piesele din mormintele scitice; cerbul psihopomp apare şi în folclorul românesc ), cu o lume “de dincolo”, transcendentă.

*

Atributele lui Ion Sântion îl pot aminti şi pe zeul grec Pan- zeul cu coarne, protector al turmelor, păstorilor, vânătorilor şi al naturii sălbatice.

Zeitatea a fost comună indo-europenilor, numele provenind dintr-o rădăcină *p[e]wǝsen-, *pwāsen- , ca şi numele zeului vedic Pūṣán – şi el protector al turmelor.

În unele colinde, cerbul este, de asemenea, “vătaful oilor”.

Radicalul IE nu se reflectă însă în numele lui Sântion; afară poate de cazul –  improbabil, cred – în care ar fi fost vorba de un *Pusântion , redus la Sântion prin influenţa numelui sfântului creştin.

***

Fie că aţi avut sau nu răbdarea de a citi cele de mai sus, merită să ascultaţi încă o dată Colindul Cerbului. Fie într-una din variantele tradiţionale, fie în varianta lui Hruşcă, mai apropiată de sensibilitatea urechii (post)moderne. Le găsiţi uşor, dacă le căutaţi :)