Purtători de sica?

Din PIE *pelek’- ”axe” (S.Starotin, https://starlingdb.org/) provine v.ind. párśu- ”curved knife, sickle”.

Cred că avem aici și o posibilă etimologie pentru pleistoi/ polistai, numele ”preoților asceți daci” (care ar putea fi identificați chiar cu tarabostes); ei ar fi purtătorii unei arme ar cărei nume provine din rădăcina *pelek’ (rămâne de văzut dacă este pumnalul sica ori falx-ul). Atât ”polistai”, cât și ”pleistoi” pot fi variante corupte ale aceluiași cuvânt dacic, prin confuzia cu cuvinte grecești.

În legătură cu PIE *pelek‘- ”axe” am mai scris cândva un articol, ipoteza de acolo fiind ceva mai improbabilă decât cea de față – v. https://hroderic.wordpress.com/2016/07/10/perseus-o-coincidenta

Cedonia

Numele unui castru roman din Dacia, aflat pe drumul care lega Romula de Apulum, localizat (?) pe teritoriul mun. Sibiu (cartierul Gușterița), ori în împrejurimile acestuia.

La prima vedere, toponimul îmi ”pare” tracic (cf. Edones, Mygdonia) sau celtic (cf. Bononia, Redones șa.), ambele posibilități corespunzând cu istoria zonei.

Dacă este celtic, ar putea fi vorba de o zonă împădurită, cf. unui proto-celtic *cēd- (?) ‘wood’, sau *koid- ‘wood’ (galez coed), ultimul din PIE kaito-.

O altă posibilitate este rădăcina PIE ked- ”to smoke, fume”, din care provin gr. κέδρος ”ienupăr, cedru” și lit.  kadagī̃s ”ienupăr”, sl.  kadilo ”tămâie” (> rom. cădelniță), v.ind. kadrú- `brown ‘.

În vecinătatea Sibiului există localitatea Rășinari; nu e exclus ca toponimul antic Cedonia să aibă o semantică asemănătoare, legată de exploatarea rășinei (vor fi ”tămâiat” și dacii cu ea?).

Jue

“jue afp [At: CHEST. V, 75/21 / E: nct] (Reg; d. oi) Cu botul galben.” (”Micul dicționar academic”(2010), cf. dexonline.ro)

”juiană af [At: CHEST. V, 75/21 / Pl: ~ne / E: ns cf jue] (Reg; d. oaie) Care este puțin galbenă pe lângă bot.” (”Micul dicționar academic”(2010), cf. dexonline.ro)

În afara vocabularului pastoral întâlnim

”joian¹ sm [At: PANȚU, PL. / Pl: ~i / E: ns cf joaie] Plantă ierboasă cu flori albe, ale cărei rădăcini conțin un suc galben-portocaliu (Oenanthe silafolia).”

”joaie sf [At: DA / Pl: joi / E: ns cf joian] (Bot; reg) 1 Salvie de câmp. (Salvia pratensis). 2 Cinsteț (Salvia glutinosa).” (”Micul dicționar academic”(2010), cf. dexonline.ro)

Numitorul comun pare să fie culoarea galbenă, sau galben-portocalie. M-a frapat faptul că, în astrologie, portocaliul este chiar culoarea asociată lui Jupiter (vezi aici, de exemplu), iar ”jue” și ”joian” amintesc, desigur, numele zilei de joi. N-am întâlnit însă niciun sens coloristic pentru lat. jovius ”of or belonging to Jupiter”; ar putea să fie doar o coincidență, totuși foarte interesantă.

Cuvântul ar putea deriva, cred, dintr-o veche denumire, probabil dacică, a tisei, cf. v.prus.  iuwis, lit. ievà, jievà, engl. yew, galez ywen, după Pokorny din PIE ei-3 ” multicoloured; reddish”. Engl. yew s-a referit cândva și la o culoare (cea a lemnului de tisă): ”The word yew as it was originally used seems to refer to the colour brown.” (https://en.wikipedia.org/wiki/Taxus_baccata, citându-l pe Douglas Simms, “A Celto-Germanic Etymology for Flora and Fauna which will Boar Yew”).

Mai puțin probabilă, dar nu exclusă, ar fi originea unui adj. coloristic în PIE i̯eu̯o- ”corn; barley” (v.ind.  yáva – m. `grain; barley, millet ‘, lit. javas m. `grain ‘,  jáuja ”corn”). 

Dacă în loc de j inițial este -la origine- un z, putem să ne gândim la PIE dheu-3 ”shining, to shine” (v.ind. dhavala- `white, dazzling white') , ori dei-1 ”to shine; day”. 

Din PIE  ĝhel-1 ”to shine; green, gold, blue” (sursa terminației -zila în numele dacice de plate, a tracului Zoltes ș.a.) derivarea mi se pare foarte dificilă fonetic. Totuși, un dublu l a dispărut în cuvinte românești precum piuă (lat. *pilla), *văduu (=văduv, lat. viduus), *măduă (=măduvă, lat. medulla).
S.-cr. žut ”galben” nu poate fi sursa unui eventual împrumut (din *jută > juă mi se pare complet implauzibil).

În concluzie... nu am concluzii - și poate că etimologia necunoscută din dicționare e cea mai bună soluție, deocamdată.

Zordâu

“zordâu, ~âie a [At: CONV. LIT. XLIV₂, 268 / V: zur~, zurdun, zudriu / Pl: ~âi, ~âie / E: nct] (Reg; d. lână sau d. obiecte confecționate din lână) 1 De culoare alb-cenușiu Si: brumărel (1). 2 (Pex) Pestriț. 3 (Reg; îf zudrin; d. ovine) Care are lâna albă cu șuvițe negre. 4 (Buc; d. lână) Murdar. 5 (Reg; d. apă) Tulbure.” (”Micul dicționar academic”(2010), dexonline.ro)

Atât sensul, cât și forma rădăcinii zord-/zurd- ar aminti un lat. *sordus, pe care Pokorny îl presupune la baza lui sordeō, sordidus, sordēs (din PIE su̯ordo-s ”black, dark”). E greu de explicat însă de ce apare un z inițial în loc de s; probabil un caz similar lui zer/zăr, care corespunde cu lat. serum, dar are z (dz) în loc de s. Să fie oare (??) un împrumut dacic din latină, reintrat apoi în latina populară care a devenit româna? Sau un cuvânt doar coradical -la nivel IE- cu lat. *sordus?

O altă posibilitate ar fi ca ”zurdâu” să fie un cuvânt autohton din aceeași rădăcină ca neologismul ”gri” și slavismul ”zori”: PIE ĝher-3  ”to shine, shimmer”. Putem să ne gândim și la ĝhel-1 ”yellow, green, gray or blue”, ori la *dh(e)u̯el- ”a tulbura; apă tulbure, mocirlă”, din care I.I.Russu afirma că provine toponimul tracic Deultum.

A lipăni

Regionalism oltenesc, însemnând ”a răbda de foame”. După Al. Ciorănescu, derivat din ”lipan” (numele plantei):

”lipán (lipáni), s. m. – Plantă (Lappa major). Sl. lepanĭ „frunză” (cf. Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 172); cf. bg. lĕpjan, sb. ljopeno, slov. lepen (Berneker 733). – Der. lipăni, vb. (Olt., a răbda de foame), poate rezultat din încrucișarea cu lihni.” (cf. dexonline.ro)

Ar putea fi, cred, încă un cuvânt autohton; dealtfel originile posibile nu sunt puține: în dicționarul lui Pokorny PIE leip-2 ”to wish for, request” (v.gr. λίπτω ”desire, crave”), PIE lē[i]-1 : lǝi- ”to wish”, PIE lei-2 ”to eliminate, dissipate, disappear; weak, thin” (lit. líebas ”lean, thin”), PIE  lē(i)-3 ”to weaken, feeble” (rădăcina lui ”lene”), PIE lep-2 ”to peel, flay” (gr.  λαπαρός ”thin”) etc.

Lut

Sensul regional de ”om foarte bătrân” (”Micul dicționar academic”, 2010) ar putea să indice alt cuvânt, doar omonim cu lut ”argilă”.

Putem sau nu să acceptăm semantica ”foarte bătrân”=”aproape mort, devenit pământ”, cf. sensului figurat de ”cadavru” al aceluiași cuvânt.

Cred că sensul de bază -și dispărut- al lui lut ”foarte bătrân” ar fi putut să fie cel de ”neputincios” (cf. ”căzătură”= ”om sau animal bătrân și neputincios” -DEX) , trimițând astfel poate -între alte posibilități- spre o rădăcină PIE din dicționarul de pe starling.rinet.ru (S. Starostin), *lūt- ”weak, languid”, cf. v. engl.  lǖɵre ”bad, miserable, mean”, v. sued. lüddare ”unfit person”, let. lutêt (-ẽju) ‘tenderize’, gr. arcad.  λεύτων ”slowness”. Dezvoltarea semantică din română ar fi î.a.c. alta, specifică, indicând un posibil cuvânt autohton.

Torkos

Un antroponim sud-tracic, căruia I.I. Russu (în ”Limba traco-dacilor”) îi dă ca etimologie probabilă PIE *ter– ”a pătrunde, a străbate”.

Este evidentă coincidența cuvântului cu celticul  *tork- ”mistreț” (v.irl. torc, galez twrch etc.), însă e vorba de un nume tracic. Dacă este înrudit totuși cu *tork-, ar proveni din același PIE *tork(‘)-, *trog(‘)- ”he-goat, pig” ; poate că sensul cuv. trac nu este de ”mistreț”, ci de ”țap”, ca gr. trágos, cuvântul putând fi chiar moștenit în română ca turca= capra de Anul Nou.

Însă tracul torkos ar putea avea alt înțeles animalier, ca nume al unei păsări, fiind înrudit cu gr.  tórgos ”vultur” și engl. stork, care ar proveni -cf. straling.rinet.ru- dintr-un PIE *(s)terg(‘)– ”a k. of bird”.

În acest sens antroponimul tracic feminin Reptaterkos, mai ales dacă formantul repta- provine -după I.I. Russu- din PIE rep- ”to grab, rip out”, ar putea fi numele unei păsări de pradă.

Repta- ar putea însă proveni, cred, din PIE *rēip- ”motley”, cf. lit. reĩpti, raĩpti ”flicker, shimmer”, fiind î.a.c. probabil un adjectiv coloristic.

Cui

Cuvântul are și un înțeles mai puțin cunoscut, de porcușor (peștele Gobio gobio), după ”Micul dicționar academic” (2010).

Ar putea fi vorba de un cuvânt diferit, un omonim provenit de fapt din lat. cōbius, care denumește aceeași specie piscicolă (cf. latinlexicon.org).

Străulat, Străune

”străulat, ~ă a [At: LEXIC REG. II, 63 / Pl: ~ați, ~e / E: ns cf dăulat] (Reg; d. oameni) 1 Speriat². 2 Smintit² (1).” (”Micul dicționar academic” (2010), dexonline.ro)

Cuvântul s-ar putea explica prin lat. trībulō ”to press; to oppress, afflict” (latinlexicon.org), forma lui inițială fiind î.a.c. *trăurat. Un s protetic apare și în cazul lui straiță/traistă, de exemplu; contaminarea cu prefixul stră- este și ea probabilă.

Străoane apare în onomastică și toponimie. Străun, de asemenea, în onomastică și posibil -în forma articulată- în oronimie: Străunele, culme și vârf în munții Retezat. După N.N. Constantinescu, primul este un derivat al numelui Strava:

”STRAVA sl. cтpaва „comîndare” (v. Romanoslavica I 170). Cuvînt auzit de Iordanes la curtea lui Atila; cf. însă lat. strava „un fel de trofeu” (Quicherat, Dict. lat.)” (cf. dexonline.ro)

Lat. strava/ straba are înțelesul de ”a monument of victory, built of captured arms” (latinlexicon.org).

Străun și Străune ar putea proveni din lat. strabōnis (nom. strabō ”one who squints strongly, a squinter; an envious, jealous person” -latinlexicon.org) ori strabōnī (nom. strabōnus, cu același înțeles).

Î.a.c. *străun pare să fi dispărut din limba română. Avem, în schimb, o bogată listă de sinonime descriind calitatea respectivă:

”SAȘÍU adj., adv. 1. adj. chiorâș, cruciș, încrucișat, pieziș, strabic, (pop.) șpanchiu, zbanghiu, (reg.) bazaochi, ceacâr, ceur, chior, honchiu, ponciș, (prin Transilv.) chiomb. (Ochi ~ii; privire ~.) 2. adv. chiondorâș, chiorâș, cruciș, încrucișat, strâmb, (pop.) pieziș, șpanchiu, (reg.) ponciș. (Privește, se uită ~.)” (M.Seche, ”Dicționar de sinonime”, dexonline.ro)

Desigur, însă, cele două cuvinte se pot explica și altfel decât prin prisma unor latinisme moștenite și apoi pierdute.

Dudură

”dúdură sf [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~re / E: nct] (Reg) „Femeie neastâmpărată”.” (”Micul dicționar academic” (2010), dexonline.ro)

Un cuvânt cu posibilă origine onomatopeică (cf. ”a dudui”).

P.d.a.p. ar putea fi un element din substratul limbii române, derivând din PIE  *dheudh- ”to shake” (starling.rinet.ru)/ dheu-4, dheu̯ǝ- ” blow, breath; steam, exhale, smell, stink; to storm, to be in violent, flowing movement, also mentally; set in violent, swirling motion, shake” (Pokorny), cf. v.ind.  dódhati `to be angry, hurt, injure’, dúdhi-, dudhrá- `violent, injurious’, engl. dodder, norv. dodra `tremble ‘ ș.a.

Vezi și https://hroderic.wordpress.com/2014/11/03/doda