Istoriile lui Roderick

Decembrie 1, 2016

Fântâna lui Manole

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 9:22 pm

”Iar unde cădea,
Ce se mai făcea?
O fântâna lină,
Cu apa puțină,
Cu apă sărată
Cu lacrimi udată!” (”Mănăstirea Argeșului”, varianta culeasă de V.Alecsandri, Wikisource)

Finalul baladei Mănăstirii Argeșului pare să conțină legenda apariției unui izvor sărat. Acesta nu poate fi cunoscuta ”Fântână a lui Manole” din Curtea de Argeș, nici vreun alt izvor din împrejurimile mănăstirii. Identificarea ”adevăratei” fântâni a lui Manole ar putea fi probabil realizată consultând celelalte variante ale legendei.

Există mai multe mănăstiri în vecinătatea cărora se află izvoare sărate. Una din ele se află la doar 22 km de Curtea de Argeș, mănăstirea Slănic (din satul Slănic, com. Aninoasa). Vlad Țepeș este ctitorul legendar al mănăstirii, însă primele atestări documentare o plasează în epoca domniei lui Neagoe Basarab;  o rudă a sa, Lalu, este cel care reclădește schitul.

Octombrie 26, 2016

Gențiana

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 10:05 pm

”type of herb, late 14c., genciane, from Old French genciane (13c.) and directly from Latin gentiana, said by Pliny to be named for Gentius, king of ancient Illyria who discovered its properties. This likely is a folk-etymology, but the word may be Illyrian nonetheless, because the suffix -an frequently occurs in Illyrian words.” (etymonline.com)

Atât gențiana (Gentiana lutea), cât și regele Gentius apar pe bancnota albaneză de 2000 de leka.

Numele florii ar putea proveni, cred, din PIE gʷhen-1 ”to swell, abound” ( gr. ion. att. εὐθηνέω `flourish, be in bloom and strength ‘), propus ca rădăcină PIE a numele regelui Gentius (Fick, Tomaschek, Russu), înrudit -după Russu- cu tracul -gentus din antroponime; dar nu din numele lui Gentius. Ori din gʷhen-2(ǝ)- ”to hit”  (cf. let. gìnti ”defend, protect”? e vorba de o plantă medicinală f. valoroasă, cu uz intern și extern).

O caracteristică importantă a plantei este gustul puternic amar (cf. sinonimului ”fierea pământului”). Nu e exclus ca gentiana să reflecte în numele ei acest lucru; un cuvânt (ilir?) cu sensul de ”amar” ar fi putut evolua din PIE gen- ”to pinch, pluck, press, etc.”, ori din rădăcina PIE de mai sus.

În română atât gențiană, cât și ghințură sunt împrumuturi. Probabil nu m-ar fi interesat mult dacă nu ar coincide aparent (și probabil doar aparent) cu reg. geanț ”colț de stâncă”, întâlnit în zona Defileului Dunării.

cleanț (ea dift.) n., pl. urĭ (sîrb. klanac, trecătoare, drum accidentat. V. clanț, clonț). Vest. Loc accidentat plin de petriș, de bolovanĭ, de stîncĭ orĭ de rîpe (BSG. 1922, 163). Colț de stîncă: fugea zdrăncănindu-șĭ paloșu de cleanțurile din cale (NPl. Ceaur, 45). – Și cheanț, janț, zgheanț, stîncă. În Serbia geanț,țanc, colț de stîncă: geanțu de la Babacaĭa.” (Scriban, dexonline.ro)

O simplă căutare google vă poate oferi imaginea geanțului (stâncii) Baba Caia, un ”canin” de piatră ivit în mijlocul apelor Dunării. Cuvântul poate avea chiar acest semantism, reflectând PIE ĝembh- ”to bite, tooth” (?), ca și ”zimț”.

Nu cred că e o variantă a lui cleanț, pentru că în Banat apare chiar cuv. ”cleanț”, împrumut din sârbă. În Oltenia, janț pare să fie var. lui geanț:

janț s. n. – Zer scurs din cașul stors. – Var. janță. Origine incertă. Pare a fi un deverbal al sl. žĕti, žimą, žimeši „a presa”, care nu a lăsat reprezentant direct în rom. Der. nu este clară; și nu se poate afirma cu siguranță că este cuvînt identic cu janț, s. n. (Olt., țanc, stîncă)…” (DER, dexonline.ro)

Atrage atenția și PIE k̂ent- ”to stick”, cu irl. cinteir ”pinten”, gr. kentéō ”prickle, sting”, ori genebh-, genobh- ”peg, stick” (gr. gómphos).

(În istoria blogului, k̂ent- ”to stick” propus ca rădăcină a rom. țintaură -comentariul 2 la https://hroderic.wordpress.com/2013/07/10/tulbela/, @Sorin5780; de asemenea, ghințurea legat de ghimpe (nu prea cred). Dar cred că e posibilă (?) înrudirea denumirilor gentiana și centaureum.

Planta Centaurium erythraea se cheamă și în engleză ”centaury” și ”gentian”. Face parte din aceeași familie ca și Gentiana lutea -Gentianaceae. )

Să fie geanț un cuvânt arhaic rămas de la celții scordisci, care stăpâneau zona în antichitate?

Deși gențiana este o plantă specifică zonei de munte, nu e totuși o ”floare de colț”; înrudirea apropiată cu geanț mi se pare improbabilă.

Octombrie 23, 2016

Ion și Cucu

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 9:55 pm

Mai multe versiuni ale legendei românești a cucului îi au ca protagoniști pe doi frați, pe nume Ion (fratele mai mare, când se precizează ordinea vârstelor) și Cucu (cel mic).

”Erau odată doi fraţi rămaşi de mici fără tată şi fără mamă. Pe unul îl chema Ion şi pe altul Cucu.
Şi de la o vreme, dacă au văzut că nu mai au cu ce să trăiască, au plecat şi ei în lume, doar or găsi un trai mai bun. Şi au mers ei cale lungă, o zi întreagă. Cînd să treacă printr-o pădure, iaca le iese înainte un lup. Băieţii se speriară şi o luară la fugă săracii, care încotro au văzut cu ochii: Ion într-o parte şi Cucu într-alta.” (http://e-calauza.ro/index.php?afiseaza=folclor_show&page=all&id=363, după Tony Brill)

”Cică într-un sat trăiau doi fraţi: pe unul îl chema Ion şi pe celălalt Cucu.
Cucu era mai mic, un baieţandru cam de optsprezece primăveri dar Ion era om în toată firea şi însurat şi fiindcă erau fraţi buni, şedeau cu toţii la un loc.” (http://e-calauza.ro/index.php?afiseaza=folclor_show&page=all&id=365, după Tony Brill)

Plecat în căutarea lui Cucu -dispărut, dintr-un motiv sau altul- Ion își strigă zadarnic fratele pe nume zile în șir, iar în cele din urmă se metamorfozează în pasărea numită -după cântecul ei- cuc.

Ca antroponim plauzibil, Cucu -numele fratelui mai mic- ar putea fi cf. cu ital. cucca ”prâslea”, rom. coca, cocu, cocon ”termeni de alintare pentru copii” (Dicționar Onomastic Romînesc, 1963), antroponimele Coc, Cocu.

În ceea ce-l privește pe Ion, antroponim românesc foarte comun, mă gândesc că ar putea avea -cel puțin în acest caz- o semnificație specială ca nume al fratelui mai mare, corespunzând probabil (??) cu vreun reflex al PIE  oi-nos ”one”. Ar putea avea și semantica rom. (slav) inoc ”mascul solitar (vier, asin sălbatic)”, din aceeași rădăcină; Ion-cucul este de asemenea o pasăre solitară, în folclor reprezentând simbolic chiar solitudinea.

Octombrie 16, 2016

Munții Riphaei

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 4:06 pm

Mai mulți autori ai antichității clasice vorbesc despre munții Riphaei, situați incert undeva în nordul Europei. Unii situează acești munți în vecinătatea Hyperboreei (care s-ar afla dincolo de ei, spre nord; v. https://en.wikipedia.org/wiki/Hyperborea și https://en.wikipedia.org/wiki/Riphean_Mountains).

Au fost identificați cu Alpii, Carpații, munții din Scandinavia ori -mai ales- Uralii. Pe hărțile inspirate de Chorographia geografului Pomponius Mela (43 AD), în vecinătatea lor se află izvorul fluviului Tanais (Donul).

europa_by_pomponiusz_mela_1st_century

(harta Europei după Pomponius Mela, executată de F. Nansen, 1911; sursa imaginii: Wikimedia)

”Asiae in Nostrum mare Tanainque vergentis, quem dixi, finis ac situs est. At per eundem amnem in Maeotida remeantibus, ad dextram Europe est, modo sinistro latere innavigantium apposita. Rhipaeis montibus proxima (et huc enim pertinent) cadentes assidue nives adeo invia efficiunt, ut ultra ne visum quidem incedentium admittant.” 

E posibil, cred, ca Munții Riphaei să nu fie ”munți” propriu-ziși, ci o parte a podișului Rusiei centrale, de unde izvorăște Donul (într-un parc din orașul Novomoskovsk). De Urali nu poate fi vorba și -în general- de nimic aflat la est de Don; Pomponius Mela nu pare să cunoască Volga, cel mai important fluviu al Rusiei de azi.

Într-o zonă de stepă proeminențele cât de cât abrupte din peisaj riscă să fie numite ”munți” (dealtfel, asta se și întâmplă în Rusia -cf. de exemplu numelui localității Pushkinskiye Gory -v. https://www.travelblog.org/Photos/2133766; în Ucraina, ”Munții Kievului” au înălțimi de 150-200 m; în Câmpia Română înălțimi de câțiva metri sunt ”măguri” -cf. numelui localității Măgura Gorgana).

640px-don_voronezh_oblast

(Donul curgând în regiunea Voronej; sursa imaginii: Wikimedia)

Etimologic, denumirea (scitică?) a munților Riphaei ar putea reflecta PIE rei-1 ”to tear, cut” ( lat. rīpa ”`steep edge, bank” -de notat și varianta Ripaeus a numelui munților, MHG  rīf  ”shore”, lit. rievà  ”rock, hill” etc.) sau  rebh-2 ”to roof” (engl. rib, engl. (împrumut scandinav) reef, germ. Rippe, slav *rebro ”edge” -rus ребро́- , posibil prezent și în toponimia montană românească).

În vecinătatea cercului polar de nord, mai puțin remarcabilă decât înălțimile Uralilor, dar în partea europeană a Rusiei și vecină la nord cu Marea Barents se află culmea Timan (Timanskiy kryazh; cu înălțimea maximă de 471 m). E puțin probabil ca geografii antichității să fi auzit de ea. Și mai puțin probabil e să fi auzit de alți munți care se ridică doar în nordul Eurasiei și ”închid” drumul spre Oceanul Arctic; dincolo de Urali, munții Bîranga din peninsula Taimîr.

Octombrie 3, 2016

Asa

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 8:11 pm

Un nume bessic al podbalului (Tussilago farfara), menționat de Pedanius Dioscorides.

Ar putea reflecta PIE ā̆s- ”to burn” (v.ind. ā́sa- ”ashes, dust”, engl. ashes ), ținând cont că o denumire românească a plantei este cenușoară (cu var.cenușoasă), iar vechea denumire științifică a plantei este Cineraria farfara.

Care ar fi rostul acestor denumiri? Pentru genul botanic Cineraria explicația ar fi ”from its downy leaves” (collinsdictionary.com) ori ”because of the ash-coloured down on the leaves” (oxforddictionaries.com). În cazul podbalului, spatele frunzei arată cam așa:

Coltsfoot (Tussilago farfara)

(imagine preluată de pe site-ul http://florafinder.com/)

Denumirile engleze ale plantei (Coltsfoot, Ass’s Foot) ori spaniole (pata de asno, pata de mula) ar putea să dea de bănuit că bessicul asa ar putea conține numele unui asin (PIE  *as– ”donkey”, cf. starling.rinet.ru), însă din nume lipsește …piciorul (copita) măgarului. 

Din PIE *as- ”straw” (starling.rinet.ru) ar proveni denumiri ale unor alte genuri de plante, foarte diferite de cea în cauză, asemănătoare gramineelor ori trestiei (cf. lit. esī̃s  ”coada-calului”, lat. arista ”the awn or beard of grain”).

*

Să notăm și lat. (gr.) asarum Asarum europaeum, popâlnic”, care ar avea în comun cu podbalul (bessicul asa) proprietățile expectorante.

Despre gr. asaron (=lat. asarum) nu am găsit o explicație convingătoare. Un site botanic (http://www.fleurssauvages.ca/) notează: ”ancient name, maybe from asaron, unpleasing”. Să fie semantica acestui cuvânt de fapt legată de tuse? Asemănarea cu asa și uzul medicinal similar al celor două plante dă de gândit.

(Rădăcina  ā̆s- ”to burn” ar putea da numele unor boli ”arzătoare”, ca tusea uscată și alte inflamații ale gâtului. Putem avea în vedere și *as– ”donkey” (cf. ”tuse măgărească”, numită și ”boală măgărească”). Dar cred că înrudirea celor două cuvinte -dacă există- are altă explicație.)

Septembrie 30, 2016

Borbolatița

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 1:09 pm

Un obicei păstrat în câteva sate din județul Alba; ritualul are loc la sărbătoarea Sf. Gheorghe sau -dacă data Paștilor cade după Sf. Gheorghe- în primele zile după Învierea Domnului.

Preşedintele Asociaţiei „Limbeni”, Dorin Bucur, povesteşte că obiceiul este extrem de vechi, fiind reînviat în ultimii ani cu sprijinul asociaţiei.

„Obiceiul începe după-amiaza, când ceata de ficiori se adună în capul satului şi aleg pe cel care urmează să fie «borbolatiţă», apoi îl îmbracă în frunze de soc. Se formează alaiul care umblă prin sat de la o casă la alta, cântând un cântec ritual: «Doauă oauă şi mai doauă/ şi găina să se oauă/ ia mătuşă cratiţa/ udă Borbolatiţa, / vino de ne udă / cu galeata-leata / peste toata ceata; / cu ciubărul-bărul / peste tot poporul./ Să pornească ploile, / să curgă şiroaiele / să umple pâraiele. / să ude pământurile / să sporească grânele / să umple pătulele. / Doauă oauă şi mai doauă/ şi găina să se oauă/ Două ouă şi slănină/ şi-un ciubăr cu apă lină». Tinerii bat din palme, iar Borbolatiţa joacă un dans săltăreţ”, explică Dorin Bucur.

El spune că, în timpul jocului sau după terminarea lui, este obligatorie udarea cu apă a Borbolatiţei ori a întregului alai. Borbolatiţa are în mâini un par lung cu frunze de soc în vârf, pe care îl foloseşte pentru a-i atinge pe cei care încearcă să-l ude şi care, odată atinşi, trebuie să intre în alai.”

(sursa: http://www.mediafax.ro/social/borbolatita-obicei-de-sfantul-gheorghe-care-celebreaza-reinvierea-naturii-pastrat-in-alba-foto-14142244)

În întregul ritual frunzele de soc par să dețină un rol foarte important. E posibil ca, etimologic, chiar numele obiceiului să fie legat de o veche denumire a socului, cf. barbură ”călin, Viburnum opulus”).

bárbură (-re), s. f.1. Sărbătoare a sfintei Barbara. În această zi se obișnuiește să se ungă fața copiilor cu miere, zahăr sau cu suc de fructe de călin pentru a-i feri de vărsat. – 2. Plantă, călin (Viburnum opulus). Lat. Barbara (DAR; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 191). Cuvîntul și obiceiul, de origine catolică, trebuie să fie relativ moderne. – Der. bărbura, îmbărbura, vb. (a ține obiceiul de ziua sfintei Barbara; a unge fața copiilor).” (DER, dexonline.ro)

Cum am menționat în art. https://hroderic.wordpress.com/2013/11/07/imbarburad/, barbură ar putea reflecta de fapt PIE *werb- ”a k. of bush” (starling.rinet.ru)/u̯er-b-u̯er-bh- ”to turn, bend” (Pokorny), cf. lat. verbena ”a leafy twig, olive-branch, sacred bough (of laurel, olive, myrtle, or cypress, borne by the fetiales” (latinlexicon.org; de remarcat rolul ritual, ca și în tradiția românească), dan. revling ”vuietoare, bobiță, Empetrum nigrum”, germ. Rebe ”viță, viță de vie”.

Toate exemplele de mai sus  sunt plante cu fructele sub formă de bobițe negre sau roșii (călin, vuietoare, viță de vie, soc). Tot aici am putea aminti burboană ”agrișă sau coacăză roșie” (Șăineanu).

După Scriban (dexonline.ro),

broboánă și borboánă (oa dift.) f., pl. e (rudă cu boabă,bobiță, ca cocolesc față de corolesc. și cu bg. bobonka, brŭbonka, bărbonka și dial. brobonka, id.; rut. bulĭbanka, beșică de apă). V. bobîrnac. Bobiță, grăuncĭor: acest geam nu e neted ci are broboane. Bubuliță. Picătură, bobiță: broboane de sudoare pe frunte. Trans. Agrișă. – Și burboană și brobință. V. zdroboneț.

O altă posibilitate (dar mai puțin probabil să fie așa) e ca ”borbolatița” să conțină o veche denumire a ploii (ploaie mare, ”cu bulbuci”). Poate cf. și engl. burble ””make a bubbling sound,” c. 1300, imitative” (etymonline.com). În română avem situația descrisă de Al. Ciorănescu:

bulbúc (-ci), s. m.1. Bilă, obiect rotund în general. – 2. Bășică. – Var. bolboc, bulburuș. Creație expresivă, în care par a se fi împletit două rădăcini diferite; una care exprimă ideea de „rotunjime” (bull-, cf. lat. bulla, bulbus), și cealaltă care imită zgomotul bulbucelii (blb, cf. bîlbîi).” (DER, dexonline.ro)

Oricum ar fi, Borbolatița include obligatoriu invocarea ploii; ramurile și frunzele de soc își găsesc similitudinea în boziile cu care sunt îmbrăcate ”Paparudele” (socul și bozul, Sambucus nigra, resp. Sambucus ebulus, sunt plante foarte asemănătoare, aparținând aceluiași gen botanic; bozul se mai numește ”soc mic”, iar socul ”iboz”).

Se poate remarca și asemănarea dintre ”borbolatiță” și porecla ”barbă-lată”, întâlnită și ca nume de familie mai ales în Moldova și Muntenia.

*

Părerea mea este că o rădăcină *barb-/ *borb- ”soc, boz, călin” este moștenită din substratul limbii române. Ea, însă, nu este atestată -din câte se știe- printre vestigiile limbii dacice. Din lista lui Dioscoride știm că dacii numeau socul seba; trebuie să fi avut, desigur, și alte denumiri.

S-a observat asemănarea dacicului seba cu lat. sambucus (din forma sabucus avem rom. soc), dar mai ales cu lit. šeivã-medis ”soc” -v. o analiză etimologică (în limba lituaniană) aici.

Dacă socul sau bozul ar fi fost și în epoca dacică atât de legat ritualic de ploaie (?), m-aș gândi la originea lui seba în PIE seib- ”to pour, rain, sift” (lat. sebum provine de aici). Dar este doar o coincidență. Ar putea fi însă (?) PIE sē(i)-3 ”to bind; strap”.

Septembrie 25, 2016

A se băsărăbi

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:43 pm

basaráb n., pl. urĭ Est. Boală a merelor, perelor, pepenilor, castraveților și bobițelor de strugurĭ și care consistă într’o întăritură ca un ciot în carnea poameĭ.” (Scriban, dexonline.ro)

băsărăbésc v. tr. (d. basarab). Est. Îmbolnăvesc de basarab. V. refl. Merele s’au băsărăbit. Pop. -ghesc.” (Scriban, dexonline.ro)

Legătura dintre acest basarab și antroponimul Basarab este improbabilă. M-am gândit la posibilitatea unei paralele semantice cu ”mărin”,

mărín s. n. – Balonare, meteorism la oameni și la animale, atribuit de credința populară faptului de a fi uitat de sărbătoarea de Sf. Marina (17 iulie). De la Marina.Der. marini, vb. refl. (Bucov., a suferi de dureri de burtă).” (DER, dexonline.ro),

boală purtând numele unui sfânt a cărui sărbătoare nu e respectată. Dar în cazul lui basarab, Sf. Dimitrie Basarabov (27 Octombrie, ”fratele lui Sâmedru”) nu pare să fi intrat atât de mult -cu numele de Basarabov- în tradițiile populare. Cuvântul e răspândit în estul României (după Scriban); o altă variantă explicativă ar fi că boala numită astfel provine (?) din Basarabia.

N-am reușit să identific (dintre mai multe) nici despre ce boală anume e vorba, pentru a stabili corespondențe cu denumiri ale ei în alte limbi.

În limba română posibile asemănări există cu

bezerei m. pl. încrețitură din corpul animalelor. [Tr. bezer; cf. gr. MESÁRAION, mesenter].” (Șăineanu, dexonline.ro)

bezér s. m. – Intestine, prapur. – Var. bezereu, bezărău,bizer; beiser, s. m. (arg.) carte de joc de două puncte; băzărău, s. n. (guler de cămașă sau bluză, încrețit). Gr. μεσαραιον, probabil prin intermediul vreunei forme sl.; cf. pol. bryže „tiv încrețit”, rut. brižja „intestine” (DAR; Scriban), rus. bryži „fragă”,brižeika „intestine”. Pentru asocierea sensurilor de „intestine” și „guler încrețit”, cf. și fr. fraise.”  (DER, dexonline.ro)

*

Dacă rădăcina cuvântului ar fi arhaică (tracică), în lb. tracă fiind atestată alternanța fonetică b/m, m-aș gândi la originea ei în PIE  *mos-  ”sore (on skin)” (starling.rinet.ru), care ar fi originea comună a engl measles (=germ. Masern) și rus. мозо́ль ”bătătură, calus”. Tot aici și OHG masar, masur ”excrescență noduroasă pe copaci”, ceea ce în română se numește -remarcabil- măzănaie.

Fără ”problema” alternanței b/m, origini îndepărtate posibile ar putea fi PIE b(e)u-2 ”to swell, puff”, bhā̆u-1  „to hit”, bed- ”to swell”, bhedh-1 ”to pierce, dig” ( -di- trecând în z), bhenĝh- „thick, fat” ș.a. N-am găsit însă niciun corespondent posibil al cuvântului.

Septembrie 19, 2016

Nesăbuință

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 9:27 am

nesăbuít (nesăbuítă), adj. – Exagerat, disproporționat, nechibzuit. Origine necunoscută. Scriban indică var. nesăbăduit și mag. szabadni „a fi îngăduit”; ambele indicații sînt puțin sigure. Apare deja din sec. XVII. – Der. nesăbuire, s. f. (nechibzuință, lipsă de considerație); nesăbuință, s. f. (nechibzuință).” (DER,  dexonline.ro)

Mă întreb dacă nu cumva aici există ”soluția simplă” din lat. nesapius ”unwise, foolish”. Dintr-un rom. *nesăpiu ar putea deriva *nesăpiință. Transformarea lui p în b este î.a.c. totuși greu de explicat (alternanța p/b apare de ex. la cuvinte împrumutate, ca șurub/șurup). Ar putea exista o contaminare cu acel ”nesăbăduit” indicat de Scriban.

Septembrie 18, 2016

A visti

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 1:10 pm

vistí (-tésc, -ít), vb. – A fi în călduri (vierul). – Var. gisti. Probabil din sb. vištati „a țipa, a urla” (Cihac, II, 458). Legătura cu lat. gestio (Philippide, Principii,248) nu este posibilă, cf. Tiktin.” (DER, dexonline.ro)

Poate -de fapt- un cuvânt autohton din PIE u̯eis-3 ”to flow; poison”, cf. v.ind. viṣṭhā ”animal semen”. Semantismul e oricum incert; ar putea fi vorba de mirosul vierului (cf. lat. vissiō ”fart, stench”, engl. weasel – din aceeași rădăcină).

Altă posibilitate ar fi u̯es-3 ”wet”, din care însă am afirmat altădată că provine autohtonul… mistreț (cf. v.ind. úṣṭra-  ”bivol, cămilă” etc.) -v. https://hroderic.wordpress.com/2014/10/29/mistretul-se-intoarce/.

Septembrie 15, 2016

Budru

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:38 pm

”Cu șaizeci de ani în urmă, într-o vară, m-am dus împreună cu alți băieți în ”Budrul galben”, un loc periculos din munții Făgărași unde, pe un perete aproape vertical, sub care se căsca o prăpastie neagră, se găseau exemplare neobișnuit de mari de floarea-reginei.”

(Octavian Paler, ”Autoportret într-o oglindă spartă”)

E interesantă prezența acestui budru în aceeași zonă (munții Făgărașului) ca și budur ”stâncă inaccesibilă, adăpost al caprei negre”, ceea ce arată că sunt probabil cuvinte diferite, nu variante regionale ale aceluiași cuvânt. Din descrierea lui O. Paler, budrul pare să fie un perete de stâncă. Îl întâlnim și ca denumire a unui vârf din aceiași munți:

”Este o ciudatenie legata de acest varf al Slaninei, pentru ca este un varf, cunoscut de fapt, sub patru nume: Budru, Glemea, Varful intre ferestre si/sau Slanina. Varful are 2268m.” (http://vezi-lumea.blogspot.ro/2013/10/varful-dara-si-hartopul-darei.html)

Alt vârf cu numele Budru, tot din Făgăraș, are peste 2300m. (v. aici)

Toponimul ar putea să reflecte PIE bhedh-1 ”to pierce, dig”, corespunzând cu gr. bóthros ”hole, pit, trench”.

Acest cuvânt grecesc ar sta la originea denumirii localității italiene Budrio:

”Il toponimo Budrio deriva dalla voce prelatina Butrium („burrone, scarpata”), che deriva a sua volta dal greco βόθρος, „fossa”.” (https://it.wikipedia.org/wiki/Budrio)

Sl. bedro  ”hip, thigh” provine cf. starling.rinet.ru dintr-o rădăcină PIE *bhed(h)- ”thigh”. După Pokorny rădăcina -diferită- este bed- ”to swell”. Interesant este aici pol. biodro ”mountainside”, care pare să corespundă semantic cu budru (sensul de bază al pol. biodro este ”hip, haunch”).

Altă posibilitate ar fi IE bhū̆-d-   ”to hit” (isl. butr ”short piece of a tree trunk”; coincidența cu rom. butură/buture rămâne greu de explicat, deși a fost observată corespondența lui butură cu cuvinte germanice).

Pentru budur vezi comentariile la https://hroderic.wordpress.com/2014/04/15/buhas/ și https://hroderic.wordpress.com/2013/04/16/buzguroi/.

 

Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.