Istoriile lui Roderick

ianuarie 15, 2020

Nucșoară (codroș)

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 11:58 am

În foarte multe limbi numele codroșului de pădure sau de grădină -o passeriformă, Phoenicurus phoenicurus-, dar și al celuilalt codroș, de munte -Phoenicurus ochruros- au aproximativ același înțeles ca în română: ”coadă roșie”.

Codroșul se mai numește și nucșoară. M-am întrebat așadar dacă nu cumva această denumire e o formă coruptă a unui nume vechi însemnând tot ”coadă-roșie”.
Faptul cred că e teoretic posibil: -șoară ar putea fi de fapt un reflex al PIE ser-3, sor- ”red” (Pokorny). Cât despre prima parte, vechea ei formă (?) ar putea fi coradicală cu lat. natis ”rump” (care în latină se referă și precis la ”the lower back of a bird”) -din PIE  nōt-nǝt- ”back, behind”, cf. Pokorny- ori cu lituanianul nùgara, din PIE *nug-er/n-  ”bone, skeleton” (starling.rinet.ru).
În această interpretare, în cuvântul compus adjectivul este postnominal. Topica ar fi conformă cu cea a limbii române (”coadă roșie”, nu ”roșie coadă”) și albaneze (bishtkuqi = codroș; bisht=coadă, kuq=roșu). Un fapt interesant.

”Nucșoară” ar putea ascunde, deci, denumirea autohtonă a păsării, cu toate că interpretarea este destul de forțată, o negare a evidenței că ”nucșoară” e doar un diminutiv al lui ”nucă”.
Dacă e așa, ar putea fi vorba de o preferință a păsării (?) pentru nuci, ca loc de cuibărit ori de găsire a hranei, sau mai puțin probabil de un adjectiv coloristic.

O altă posibilitate ar fi originea cuvântului în PIE neu-2 ”to make a push; to nod” (Pokorny; lat. nūtō ”to sway to and fro, totter, stagger”):

”Adesea își tremură sau vibrează în sus și în jos coada roșcată, ușor coborâtă, când stă cocoțat sau pe pământ.
Pe pământ se mișca prin salturi scurte, de obicei cu capul sus și coada tremurândă. Are un zbor rapid, în linie dreaptă. În zbor își desface coada roșcată. La aterizare de obicei tremură din coada, adesea de mai multe ori.” (https://ro.wikipedia.org/wiki/Codro%C8%99_de_p%C4%83dure)

ianuarie 6, 2020

Florile, Dalbele

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 7:00 pm

”Florile dalbe”, cunoscutul refren al colindelor, apare în unele texte ca ”florile, dalbele”, ori -interesant- doar ca ”dalbele”.

”Colo sus, colo mai sus,
Florile dalbele (refren)
Oare ceațã-i, ori verdeațã?” (v. revista ”Zodii în cumpănă”, 2009, https://cumpana.files.wordpress.com/2009/12/zodii-iarna-2009.pdf)

”Sus mi-e frunza deasă,
Jos mi-e umbra groasă,
Dalbele
…”

(v. Thede Kahl, ”Von Hora, Doina und Lautaren”)

Pentru un vorbitor de română e destul de clar ce înseamnă ”florile”. Există însă un mic semn de întrebare: pe lângă ”floare” avem și cuvântul -azi probabil dispărut- ”flor”.

”flor (floáră), adj. – Blond, cu părul roșcat. – Mr. flor. Lat. florus (Pascu, Beiträge, 16; Pascu, I, 86). Cuvînt rar în rom., abia dacă a fost atestat în mr. Constituie o explicație mai bună pentru toate numele de persoane și de animale în general se pun în legătură cu floare, cum sînt: Florea, Florin, Floarea, Florica pentru persoane, Floraia pentru vaci, Florean, Florilă, pentru boi, Floran pentru cîini. În general aceste nume se dau unor persoane sau animale cu părul galben; însă prin etimologie populară se dau adesea și unor animale care se nasc în săptămîna Duminica floriilor. – Der. floriu, adj. (bălțat cu roșu).”

(Al. Ciorănescu, ”Dicționar Etimologic Român”, dexonline.ro)

Sensul lat. florus -și el rar atestat, după Lewis & Short- este ”shining, bright”.

Sensul din aromână al lui ”flor” este ”alb auriu” (cf. Papahagi, aromanii.ro).
Însă capră ”floră” este capra albă în întregime, fără niciun fir de păr negru (spre desosebire de capra ”bardză”). Acest sens al lui ”floră” corespunde cu ”dalbă” din dacoromână.

E posibil ca refrenul ”florile, dalbele” să constituie de fapt o invocare a unor divinități feminine cu nume tabuizat (un caz asemănător ielelor, numite și ”albele”). ”Flori” însemnând aurii, albe ori strălucite.

Pentru un alt punct de vedere, mai vechi, vezi https://hroderic.wordpress.com/2011/11/14/florile-dalbe/

Spâic

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:45 am

”spâic, spâici, s.m. (reg.) cioară.” (dexonline.ro, ”Dicționar de arhaisme și regionalisme”, Gh. Bulgăr și Gh. Constantinescu-Dobridor, 2002)

Un cuvânt curios, care amintește mai degrabă lat. pīcus ”ciocănitoare” , pīca ”coțofană”, germ. Specht. La originea acestora este PIE (s)pī̆ko- ”woodpecker, etc.” (Pokorny)/ *(s)pīk[ʷ]- ”a k. of motley bird” (starling.rinet.ru).  Spâicul ar putea fi de fapt (??) cioara grivă, ”pictată” -asemenea coțofenei- în două culori.

Aș exclude derivarea din (s)pingo- ”sparrow, finch”.

Desigur, explicația este departe de a fi dată.
Vocalismul mi se pare bizar (de ce spâic și nu *spâc sau *spânc ?). Apoi, nu știu dacă ”spâic” este monosilabic (așa cum intuiesc) ori bisilabic (spâ-ic?).
Nu e exclus să avem aici un cuvânt autohton, destul de puțin cunoscut, din câte se vede.

 

decembrie 12, 2019

Copârcel

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 7:03 am

Un cuvânt care apare în balada ”Costea și Fulga”, culeasă în Valea Timocului:

”Și mi-avea Costea, mi-avea
Patruzeci de câini bătrâni,
Care păzea pe la stâni;
Și o sută de copârcei,
Care umblă după oi;
Mai avea și pe Guda,
Pe Guda, căța bătrână,
Fără nici un dinte-n gură.”

Nu am găsit cuvântul în dicționare. Probabil are o circulație restrânsă la Valea Timocului, eventual și Oltenia sudică.
Aparent este un împrumut din turcă: köpek = câine, diminutivat și cu un r infix.
N-aș putea spune care a fost evoluția formei cuvântului.

Tc. köpek provine din proto-turcicul *köpek ” 1 dog 2 hound 3 sheep-dog 4 yard dog 5 puppy” (starling.rinet.ru).

Aceeași origine turcică o are ung. kopó ‘bloodhound’ (din care avem rom. copou și copoi); și probabil rus. кобель ”dog, male-dog”, despre care site-ul citat menționează: ”it was attested for the first time in 1599 as a term for a hounting hound”.
Pare deci să fie vorba de o rasă anume de câini de vânătoare (”copoii”), de origine turcică, care s-a răspândit la mai multe popoare. Numele trebuie să se fi extins apoi și la alte rase, în limba rusă ajungând să însemne, simplu, ”câine”.

”Copârceii” sunt însă câini ciobănești care însoțesc turma; sensul 3 al rădăcinii turcice, pe care îl are ”köbelek”, cuvânt din limba kumyk (vorbită în Daghestan, Ossetia de nord și Cecenia), rudă apropiată a cumanei.
Forma diminutivală ar indica niște câini de talie mică, probabil câini de întors oile.

noiembrie 30, 2019

Cârlanul cu șase coarne

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 10:41 pm

”cârlán, cârlani, s.m. – 1. Mânz de doi ani. 2. Berbec de doi ani: „Cârlanu-i cu șase coarne / Și la coadă-i de tri palme” (Țiplea, 1906: 445). ♦ (onom.) Cârlan, Cărlan, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș. – Din *călan „cal tânăr” ( magh. kirlán, kerlany (Edelspacher, cf. DER).” (D.Ștef, ”Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș”)

Nu am găsit poezia populară din care sunt citate versurile. E posibil oare să fi existat în Maramureș vreo rasă de oaie policerată   (cu mai multe coarne)?

six horned ram

(sursa imaginii: flickr.com)

Berbecul cu șase coarne din fotografie este din rasa etiopiană Semien. Mai multe rase de oi policerate se găsesc în Insulele Britanice (oaia Jacob, numită în Anglia și ”Spanish Sheep”, de obicei cu 4 coarne, dar uneori cu 6, Manx Loaghtan -din Insula Man-, Boreray, oaia de Hebride).

Este frapantă și diferența de sens dintre ”cârlanul” maramureșean (= berbec de doi ani) și înțelesul obișnuit din română (”1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani.” – DEX).

Mă întreb dacă nu cumva ”cârlan” e rezultatul confuziei unui cuvânt (autohton?) însemnând ”cornut” (din PIE k̂er- ”horn”), cu altul, care are înțelesul de azi, despre care am mai vorbit (v. https://hroderic.wordpress.com/2011/05/24/carlan/, https://hroderic.wordpress.com/2013/09/16/cartar/)

”Horns will grow through a sheep’s lifetime, with the most rapid growth occuring during the first two to three years of life.” (http://www.sheep101.info/horns.html)

Probabil că la berbecul de doi ani forma coarnelor este deja conturată bine, suferind apoi transformări mai puțin sesizabile.

noiembrie 24, 2019

Anul mai scurt

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 3:15 am

”După un drum lung de vreo câțiva ani -că, mă rog domniilor voastre, pe vremurile acelea nu erau anii așa de lungi ca azi-, Ineluș-Voinicul ajunse în țara șoarecilor.”

(”Voinicul Ineluș”, basm popular românesc, în colecția ”Povești nemuritoare”, vol. 26)

Dincolo de spațiul basmului -în care totul devine posibil și verosimil- și de posibila intenție glumeață a povestitorului, să fie vreo brumă de adevăr în afirmația că anii de azi sunt mai lungi decât cei de altădată?

Trebuie spus că Pământul se îndepărtează din ce în ce mai mult de Soare, dar nu cât să simtă cineva (vezi aici).

Ar putea exista și o anume confuzie între an și lună.
Interesant e că în ”Codex Cumanicus”, ań apare cu sensul de ”lună de zile”, ca turcul ay, din proto-turcicul *āń(k). Poate că românii au reținut cândva, din vreo limbă turcică, acest cuvânt quasi-omonim cu anul, precum mai târziu ”caldul nemțesc” (germ. kalt=rece, engl. cold).

noiembrie 9, 2019

Nărtos

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 6:19 pm

”nărtos a. cu nasul mare: astăzi acela-i mai cuminte, care-i mai nărtos AL. [Formațiune analogică din nară (cf. pieptos, spătos)].” (Șăineanu, dexonline.ro)

”nărtós, -oásă adj. (d. nare, nărĭ, cu sufixu din burtos saŭ alt cuv.). Fam. Rar. Năsos, cu nasu mare. Fig. Pretențios.” (Scriban, dexonline.ro)

”NĂRTÓS, -OÁSĂ, nărtoși, -oase, adj. (Rar) Cu nasul mare; năsos, năsut. ♦ Fig. Mândru; arogant. – Cf. nărtilă.” (DEX, dexonline.ro)

”NĂRTÓS adj. v. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngâmfat, megaloman, mândru, năsos, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos.” (M.Seche, ”Dicționar de sinonime”, dexonline.ro)

”nart 2 s [At: PAMFILE, J. II, 156 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Fudulie.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Explicația prin ”nară” este satisfăcătoare. Ar putea fi vorba, însă, de contaminarea între cuvinte.

Legătura cu nart ”preț, taxă” este posibilă, cred, dar problematică.

nart1 sn [At: MUSTE, ap. LET. III, 80/34 / V: (îvrnard, narc / Pl~uri / E: tc nark1 (Înv) Sumă de bani fixată în trecut de autorități ca limită maximă a impozitului pe produse, pe vite etc. 2 (Reg) Cotă de produse ce se cuvine proprietarului unui număr de oi pe care le ține la o stână străină. 3 (RegîeA da vite cu ~ A lăsa oile în grija unei stâni străine, care își oprește produsele lor, dând proprietarului oilor o cotă fixată anterior. 4 (Îrg) Tarif sau preț maximal fixat de autorități pentru vânzarea anumitor mărfuri de primă necesitate. 5 (Îrgprc) Preț al unei mărfi. 6 (ÎrgîeA pune (sau a da, a face) ~ sau a tăia ~ul A fixa un preț de vânzare, peste care nu se poate trece. 7 (ÎeA fi cu ~ A nu lăsa din prețul unei mărfi. 8 (Înv) Normă zilnică pe care țăranii clăcași erau obligați s-o realizeze pe pământul boierului. 9 (ÎlavCu ~ Cu măsură. 10 (D. oameni; îeA fi cu ~ A avea obligația de a termina un lucru până la o anumită dată sau până la un anumit punct. 11 (D. lucrări; îae) A trebui să fie terminat la o dată fixă. 12 (ÎeA-i pune (cuiva) ~ A fixa un termen cuiva. 13 (Îae) A impune cuiva o obligație. 14 (ÎeA face ~ (la ceva) A începe un lucru. 15 (Îae) A lua inițiativa. 16 (Reg) Momeală pentru pești.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Nart-”fudulie” și nărtos ca ”mândru, arogant” ar putea fi de origine autohtonă, reflectând probabil rădăcina PIE ner-1(t)- ”vital energy; man”, cf. galez nerth ”strength, vigor”, lit. nértėti ”anger” (Pokorny). După starling.rinet.ru, cuvântul lituanian (și altele înrudite) ar proveni din altă rădăcină, *nert-  ” to feel violent emotions”.

Sensul cuvântului putea evolua natural de la ”bărbătesc” la ”mândru” și de aici ”arogant”.

În legătură cu nasul, de menționat și engl. snort ”probably related to snore ” (etymonline.com), din PIE (s)ner-1, (s)nur- ” to murmur, grumble” (Pokorny).

noiembrie 1, 2019

Sperie-ciori

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 11:49 am

”momîie (-i), s. f. – Sperietoare, gogoriță, baubau. Creație expresivă (REW 5277), coincide cu alte cuvinte străine, fără să se poată stabili o legătură directă, cf. ngr. μαμοῦνας (etimon din rom., după Cihac, II, 672), arab. mūmîya (Eguilaz 745), slov. mamona. Der. din mamă (Giuglea, Dacor., II, 825) nu este posibilă. – Var. mămîie, mămuie, (înv.) mamuie; momîiață, mămăiață, cu același suf. din mogîldeață; momîrlan, s. m. (țopîrlan; pocitură; sperietoare; dărîmătură), cf. mîrlan, țopîrlan; mamiță, mămină, manină, momilă, namilă, cf. acest cuvînt; mamorniță, s. f. (sperietoare); mamornic, s. m. (insectă, Meloe proscarabeus), pe care Candrea îl pune în legătură cu bg. mramoren „marmorean” (pentru semantism, cf. larvă); morniță, s. f. (Bucov., țînțar, Ceratopogon pulicarius), prin afereza lui mamorniță; mornițar, s. m. (Bucov., țînțar). – Cf. mămăruță.” (Al. Ciorănescu, DER, cf. dexonline.ro)

Arabul mūmîya (din pers. mumyâ < mum ”ceară”) este la originea lui ”mumie”.
”*mumíe f. (mlat. múmia, it. múmmia, fr. momie, germ. múmie, d. ar. mumia, care vine d. pers. mum, ceară. V. mungiŭ). Cadavru îmbălsămat la vechiĭ Egiptenĭ. ” (Scriban, cf. dexonline.ro)

Alte cuvinte străine cu care coincide ”momâie” sunt două regionalisme engleze: mommet (în Somerset) și murmet (în Devon), ambele însemnând sperietoare de ciori (v. https://en.wikipedia.org/wiki/Scarecrow).

Pentru cel dintâi wiktionarul oferă (fără referințe) o explicație interesantă: ar fi o variantă a lui mammet ”from Anglo-Norman maumet, shortened form of mauhoumet/mahumet, from Mahumet (“Muhammad”).”

”In Middle English maumet was "a representation of a pagan deity, an idol" (c. 1200); "a false god" (mid-14c.), from Old French mahumet; hence also maumetrie "worship of pagan deities, idolatry." A curious misunderstanding of a prophet and faith notable for severe monotheism. ” (etymonline.com)

Cât despre ”murmet”, n-am găsit vreo explicație. Nu e exclus să fie un derivat al PIE mormo ”fear, terror” , cf. v.gr. μορμώ ”spectru, bau-bau”, lat. formīdō, din același radical, are și sensul de ”sperietoare de ciori”.

Cuvintele provenind din acest radical -în română și nu numai- s-ar fi putut contamina cu unele derivate din lat. mama ”a breast, pap”, ”a protuberance”.

”Păuză” are în română mai multe înțelesuri:

”păuză sf [At: PAMFILE, A. R. 169 / Pl: ~ze / E: nct cf panză, păianjăn] (Reg) 1 Păușă. 2 (Mun) Un fel de jalon pentru îndreptarea hotarelor. 3 (Olt; Mun) Sperietoare de păsări.” (”Micul Dicționar Academic”(2010), dexonline.ro)

Primele două ar putea fi explicate în Dicționarul Etimologic Român al lui Ciorănescu:
”păúză (-ze), s. f. – Par, prăjină. – Var. (Olt.) păuș, (Mold.) pazie. Sb. *pauz, cf. pauznica „șipcă, leaț”, sl. ąza „legătură”. În Munt. și Olt.” (dexonline.ro)

Al treilea însă, cel de ”sperietoare”, amintește prea mult -ca formă și înțeles- lat. paveō ”to be struck with fear, be in terror, tremble, quake with fear, be afraid, be terrified” (latinlexicon.org; după Pokorny, din PIE pēu- ”to hit, sharp”).

octombrie 30, 2019

Cupaciu

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:44 pm

(o etimologie totuși neverosimilă)

În aromână cupaciu are sensul de stejar; cupâcinâ = stejăriș.

Există oare posibilitatea ca un *cupâ să fi însemnat și ”căpăcel” de ghindă, ori chiar ghindă? Există m-engl. hoppe, însemnând capsulă de in, din același PIE keu-p- ”to bend” ca și lat. cupa. Fr. cupule a ajuns să însemne și ghindă.

Așadar cupaciu ar putea avea același sens ca ”ghindar”; caz în care *cupâ ”ghindă” (?) nu provine din lat. cupa, ci mai degrabă dintr-un cuvânt dacic coradical (din keu-p-, PIE keu-2 ”to bend”).

În legătură cu rădăcina PIE keu-2, de menționat că tema keu-g-  ar putea ”candida” la originea dacicului (sau geticului) Kogaionon, cf. lit. kaugurė `small steep hill ‘ ș.a.

octombrie 29, 2019

Aiț

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 11:19 am

aíț i [At: CHEST. V, 77 / P: a-iț / E: fo] Strigăt cu care se mână caprele la pășune.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Două silabe (a-iț). Să fie acesta dacicul *aizis (PIE aiĝ- ”goat”) ? ” inde Berzobim, deinde Aizi processimus ” …

Pagina următoare »