Istoriile lui Roderick

octombrie 13, 2019

Zeira

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 8:00 pm

Cuvântul ar desemna o mantie lungă, dotată de obicei cu glugă, purtată de tracii sudici din vechime.

”It was Herodotus who first described their multicoloured hooded cloaks, called zeira. They reached the ankles and were made of thick woolen fabric, decorated with single or double coloured stripes, meanders and lines of buds. Usually the zeira have an attached hood and are fastened under the chin.”
(www2.rgzm.de/Transformation/Bulgaria/Kleidung/costumes_EN.htm, Evgenia Gencheva)

Pe site-ul citat apare și o imagine de pe un vas attic din secolul al V-lea î.Chr, în care s-ar regăsi acest tip de îmbrăcăminte:

zeira

I. Duridanov menționează cuvântul printre cele sigur tracice:

” zeirázirá ‘a type of upper garment’ (Hdt., Xen., Hesych.). There are no acceptable etymologies.” (http://groznijat.tripod.com/thrac/thrac_3.html)

Remarc, desigur, diferența dintre cele două ”traduceri” ale cuvântului. În prima variantă, zeira tracică seamănă cu zeghea românească (”haină țărănească lungă (pînă la gleznă), împodobită uneori cu găitane negre, care se poartă în ținuturile muntoase; ghebă” -”Dicționarul limbii romîne literare contemporane”, dexonline.ro).

Rom. zeghe are, la rândul său, o etimologie controversată:

”zéghe (Munt. Olt.) și zéche (Trans.) f. (lat. sétula, păr aspru [dim. d. sêta, păr gros de animal], mlat. secla, ca zer din serum. D. rom. vine ung. zeke, sas. säcke, surtuc țărănesc. Cp. cu așchie, fachie, ureche, veche). Un fel de dimie. Suman lung sur orĭ alb de ĭarnă.” (Scriban, dexonline.ro)

Ciorănescu respinge derivarea din lat. setŭla (Hasdeu, Scriban, Șăineanu) ori decŭla (Pușcariu), menționând doar ”originea necunoscută” a cuvântului. În DEX zeghe apare tot cu ”etimologie necunoscută”.

Important aici este și faptul că ”zeghea” nu este doar un tip de haină, ci și un material textil; și așa s-ar putea să stea lucrurile și cu tracul ”zeira”.

Foarte probabil croită dintr-un material aspru, ca și zeghea, zeira ar putea să-și aibă originea numelui în PIE k̂er(s)-1 ”bristle, stiff hair (rus šerstь ”lână”, lit. šerỹs ”bristle”) ori ĝher- ”rigid” (arm. jar ”coamă de cal”, galez garw ”rough”).

Dacă avem în vedere faptul că zeira practic înfășoară, cuprinde tot corpul celui care o poartă, originea cuvântului ar putea fi PIE ĝher-4 ”to gripe, grab, enclose” (v.ind. hárati `to take, bear, carry’, lat. cohors, hortus etc.).

O altă posibilitate ar fi ca zeira să corespundă cu lat. serica (=rom. sarică):
”sárică (Munt. Trans, Pt.) și -ícă (Mold. Trans. Vc.) f., pl. ĭ (lat. sarica, îld. serica, n. pl. luat ca fem. d. sericus, de matasă, după numele Chinejilor, numițĭ de Romanĭ Seri; alb. šarkă, pv. serga, sargua, fr. sarge, serge, cat. sarja, sp. pg. sarga; vsl. sraka, ngr. siarka.” (Scriban, dexonline.ro)

O confuzie între s și z inițial cred că nu e exclusă în unele dialecte tracice. Se pune apoi și problema transcrierii cuvintelor: Saldapa/Zaldapa, Sarmizegetusa/Zermizegethusa…

octombrie 3, 2019

Penteleu

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 8:30 pm

”penteleu 2 sn [At: DL / V: (reg) pintiliu / Pl: ~ri, ~eie / E: Penteleu] 1 (Dc) Specialitate de cașcaval preparat din laptele gras de toamnă al oilor. 2 (Reg) Bătător pentru unt. 3 (Reg) , pe care coboară oile de la strungă.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Cu excepția primei accepțiuni a cuvântului (penteleu= ”cașcaval de Penteleu”, produs la început pe muntele Penteleu) etimologia de aici (care apare și în DEX) mi se pare greu de admis.

Cu sensul de ”coastă înclinată, dar netedă, pe care coboară oile de la strungă”, penteleu pare să reflecte PIE pent- ”to go, walk”; cf. v.prus. pintis ”way”, lat. pōns, pontis (>rom. punte) ș.a. Terminația e datorată probabil unui sufix expresiv (cf. feteleu din fată).
”Pantă”, neologism din fr. pente -care întâmplător coincide oarecum și ca sens cu ”penteleu”- ar proveni dintr-un lat.pop. *pendita (?) din pendere ”to hang, hang down, be suspended”.

Sensul de ”bătător pentru unt” mi se pare mai greu de explicat. Un corespondent vag ar putea fi slovenul pinja ”butter churn; churn”. Nu am găsit etimologia lui; apoi, se referă la vasul în care se bate untul, nu la bătător.

Penteleu ar putea reflecta PIE pi-n- ”a piece of wood” (v.ind. pínāka- `staff, bow; trident or three-pronged spear’, rus пень ”stump, stub”).

Aș ”opta” însă pentru  (s)pen-1(d-) ”to pull; to spin”, cu lit. pìnti ”weave, wind”, v.prus. pentis ”călcâi”, rom. (slav) pinten, engl. spin, spindle. Semantic, originea cuvântului ar putea să rezide în mișcarea de batere a untului. În sanscrită, penteleul este manthA, din PIE menth-1 ”to mix up, stir” (sanscr. mantha ”stirring round”).

Semantismul este însă problematic. De exemplu, brighidău (un sinonim al lui penteleu) ar fi din magh. fergetyü „roată” (într-adevăr, brighidăul are un disc de lemn la capătul cu care se izbește în putină pentru a bate untul).

Alte sinonime: ”Druga se numește în Moldova de sus brighidău, în Ardeal… mîtcă. ” (T. Pamfile, citat în ”Dicționarul limbii romîne literare contemporane”, dexonline.ro).

”mótcă (-ce), s. f. – Scul, jurubiță. Din sl. motati „a depăna” (Cihac, II, 189; Conev 60; Scriban), cf. rut., rus. motok „scul”, sb. motka „băț”, bg. mătka „băț”, de unde mătcă, var. mîtcă, s. f. (mai de bătut lapte, cf. Conev 65; Candrea). În Trans. și Olt.” (Al. Ciorănescu, DER, dexonline.ro)

”meșcă sf [At: LEXIC REG. 42 / Pl: mești / E: ns cf mește] (Olt) 1 Lemn cu care sunt zdrobiți strugurii, pentru a obține mustul. 2 Bătător de lapte Si: (reg) brighidău, drugă, mâtcă.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

”mesc, a méște v. tr. (lat. mĭscére, pop. *miscere, a amesteca [de ex., vinu în pahar]. – Mesc, meștĭ, mește, meștem, meștețĭ, mesc; să mească; mescînd; (inuzitat) mescút). Vechĭ. Torn.” (Scriban, dexonline.ro)

Există și posibilitatea ca penteleu să fie o formă coruptă a altui cuvânt. Se poate observa asemănarea cu sanscr. mantha, ori cu lat. pistillum, pistillī (un *pesteleu ar fi avut o etimologie mai transparentă).

Notez și o coincidență amuzantă cu engl. pintle ”the penis, or tarse”, ”a pin or bolt, usually vertical, which acts as a pivot for a hinge or a rudder”. Rădăcina PIE a cuvântului este bend- ”spike, needle, etc.”.

Numele vârfului Penteleu fie are sensul menționat de ”coastă înclinată, dar netedă”, fie provine dintr-un antroponim derivat din ”Pantelimon”.

Despre Sf. Pantelimon credeam că s-ar fi suprapus unei divinități dacice a drumurilor (v. https://hroderic.wordpress.com/2012/07/09/pintilie-calatorul/).
Însă ”Pintilie călătorul” ar putea avea la origine un cult roman sau mithraic, cf. pantelīum, pantelīī ”a surname of Jupiter”/ ”a holocaust offered in the worship of Mithras” (latinlexicon.org)
În dicționarul lui Lewis și Short de la http://artflsrv02.uchicago.edu, pentru numele lui Jupiter apare doar forma Pantarces (”all-helping”), pantĕlīum (”= παντελεῖον (allperfect)) referindu-se la cultul lui Mithra.

septembrie 26, 2019

Thiagola

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 8:03 pm

Numele uneia din gurile Dunării, dar și al unui lac, menționate de Ptolemeu în ”Îndreptarul geografic”; în studiul ”Delta Dunării la autorii antici” , Sorin Olteanu o identifică:

”Psilon stoma – Gura Pustie (numită şi Thiagola de către Ptolemeu), foarte probabil Chilia de azi”

Textul lui Ptolemeu, din aceeași lucrare:
”..cea mai de la nord [ramificație -n.n.] însă, făcând un lac care se numeşte Thiagola, mai la nord, lac a cărui poziţie este 55 40/47 15
se varsă în Pont printr-o gură care şi ea se numeşte Thiagola (ori Psilon) a cărei poziţie este 56 15/47”

S.Olteanu observă că:
”Interesant este cel de-al doilea nume al gurii Psilon, anume Thiagola, căci, aflându-ne la jum. sec. II, în plină romanizare, el ar putea fi transcrierea unui nume local în care cea de a doua parte, -gola, ar fi chiar latinul popular gula/gola de unde româna l-a moştenit pe gură.”

Dar care este înțelesul primei părți, Thia- ?
Dacă Thiagola și Psilon stoma (”=Gura Goală (Pustie), probabil fără stuf” -S. Olteanu) sunt întrucâtva sinonime, Thia- (în care pronunția locală a primei consoane, în limba getă ori vreo limbă iranică (?), este încă un mister) ar putea reflecta PIE ĝhē-1, ĝhēi- ”to be empty, lack” (Pokorny); cf. gr. χώρᾱ `empty, free space, free land (as opposed to city)’, χήρᾱ `orphan, widow ‘, v.ind.  jáhāti `to put away, remove, avoid, abstain’, vihāyas-  ”empty space”.
De menționat și rădăcina *k’ey- ”orphan” (Fraenkel, starling.rinet.ru), care ar fi sursa lit. šeirī̃-s ”văduvă”, rus. си́рый, arm. saē ”orfan”.

Formantul Thia- din numele basileului get Thiamarkos, ori numele dacice Thiadicem, Thiais, Thiaper, Thiapor trebuie să aibă î.a.c. altă sursă; o altă rădăcină PIE *k’ei- , *g’ei sau *g’hei. (Afară poate de cazul f. discutabil în care e vorba de copii care s-au născut orfani, ori ”din flori”.)
Rămâne de văzut dacă Thiamarkos este un ”cal sur”, ori dacă Thiais este `auspicious, gracious, favourable’, ca v.ind. śivá-.

Este Thiagola un nume getic? Probabil că da, deși în vecinătatea ei se găsea -cf. articolului- o ”Insula Sarmatica”.

În română Thiagola ar fi dat poate *Țâgura, încărcând cu încă o omonimie acest cuvânt misterios deja.

septembrie 25, 2019

Frigură

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 10:09 am

”frigură 1 sf [At: MARIAN, INS. 268 / Pl: ~re / E: ns cf arm h avră] (Ent) Strigă (Acherontia atropos).” (”Micul Dicționar Academic”(2010), dexonline.ro)

Cuvântul provine, cred, din lat. frigulō, frigulāre ”a word denoting the natural note of the jackdaw” (latinlexicon.org)
Se referă la sunetul scos de molie. Nu e exclus ca ”strigă” să aibă aceeași explicație.

”Unlike most moths, which generate noise by rubbing external body parts together, all three species within the genus Acherontia are capable of producing a „squeak” from the pharynx, a response triggered by external agitation. The moth sucks in air, causing an internal flap between the mouth and throat to vibrate at a rapid speed. The „squeak” described is produced upon the exhalation when the flap is open. Each cycle of inhalation and exhalation takes approximately one fifth of a second.” (en.wikipedia.org/wiki/Acherontia_atropos)

Un fluture de ”piază rea” în tradițiile multor popoare, numit și ”strigoi” sau ”cap-de-mort” (datorită desenului de pe spate). Am putea avea însă în ”frigură” o simplă denumire descriptivă, fără conotații sumbre.

septembrie 12, 2019

Zag…

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 8:54 pm

”zágă sf [At: I. CR. V, 95 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Titirez folosit în jocurile de copii.” (dexonline.ro, ”Micul dicționar academic” (2010))

Un cuvânt care ar putea avea o origine expresivă și destul de recentă.
Însă ar putea fi arhaic, reflectând PIE i̯agh-  ”to chase, wish for” (v.ind. yáhu-, yahvá- `restless, swift, active’, (pra-)yákṣati `to be quick, speed on’; germ.  jagen, Jagd).

Din această rădăcină, cuvântul autohton românesc ar fi trebuit să fie însă  *jagă (?), sau poate *țagă (cf. țurca ”cerbul- obicei de Anul Nou” din PIE i̯ork- ” a k. of roebuck”).

*

Zăgan cu sensul de ”om gras” (depreciativ) sau de ”câine mare” (v. ”Micul dicționar academic” (2010))

Legătura cu zăganul- pasăre este destul de improbabilă. Totuși, pe lângă sensul de ”vultur bărbos” (Gypaëtus barbatus) îl mai are pe cel de vultur hoitar. Hoitarii mănâncă ocazional atât de mult încât nu se mai pot ridica de la sol; e posibil ca acești ”îndopați” să fi dat omului gras epitetul de zăgan. Însă rămâne neexplicat sensul de ”câine mare”.

Atrage atenția asemănarea cu alb. vigan ”huge, giant”.

S-ar putea explica și prin lat. sagīnō, sagīnāre ”to fatten, fat”, sagīna, sagīnae ”a fatted animal”, ”fatness, corpulence”. Problema (nu imposibil de rezolvat) ar fi cum s-a ajuns de la un rom. *săgină/ *zăgină la zăgan.

Cuvântul latin ar avea origini grecești:
”Apparenté au grec ancien σάττω, sáttô (« emplir »), dont le participe fait σεσαγμένος, se-sag-ménos et le déverbal, emprunté en latin sagma (« bât »), mots grecs auquels Pokorny rapproche le latin sagana (« sage-femme, femme-médecin, magicienne » → voir saga), de l’indo-européen commun *tu̯ā̆k- (« enclore, rassembler »).” (https://fr.wiktionary.org)

Să amintim și gr. sō̂kos ‘the stout, strong one (epit. of Hermes)’, sōkéō ‘have power, fortune’ , după starling.rinet.ru din PIE *tewǝk-, *twōk- ”fat, thigh”.

*

zagará f. (turc. zaghara, adică „blană de Zagara”, un oraș în Macedonia). Vechĭ. Azĭ Brașov. Guler de blană lat care acopere umeriĭ. Azĭ Mold. Chenaru saŭ panglica de pe marginea pălăriiĭ (rev. I. Crg. 3, 346) saŭ chenar de blană de altă coloare la căcĭulă. Fig. Iron. Pl. Zorzoane.” (Scriban, dexonline.ro)

ZAGARÁ, zagarele, s. f. Blană de animal prelucrată; margine de blană (de altă culoare) aplicată la unele obiecte de îmbrăcăminte. – Din bg.scr. zagarija.” (DEX 98, dexonline.ro)

zăgará (-ále), s. f. – 1. Margine, mal, țărm. – 2. Fleac, moft. – Var. zăgărea. Bg. zagara (Candrea), poate din numele propriu Zagara, oraș din Macedonia (Șeineanu, II, 380).” (Ciorănescu, dexonline.ro)

Cuvântul coincide interesant cu central-italianul zagana, care are un sens foarte asemănător celui din română ref. la textile: ”a wool or silk ribbon used to trim or hem women’s clothing” (https://en.wiktionary.org)

Probabil e un împrumut destul de vechi în română, având în vedere rotacizarea lui n.

Sensul de ”margine, mal, țărm” este explicabil poate prin prisma lb. slave: cf. croat za-gora ”beyond (the) hills” – v.
https://en.wikipedia.org/wiki/Dalmatian_Hinterland
Însă am scris un articol care explorează o posibilă origine autohtonă a cuvântului: https://hroderic.wordpress.com/2014/02/09/zaganuta/

Zagora din Grecia ar avea însă altă explicație: este o ”zoo-agora”.
”The name is derived from the greek term for „animal market” (Greek: Ζωαγορά). There was a large annual market where animal from as far as Romania and Egypt were bought and sold.” (https://en.wikipedia.org/wiki/Zagora,_Greece)

Un munte cu numele Zagora există în Maroc (https://en.wikipedia.org/wiki/Mount_Zagora). Așadar o bogată omonimie.

august 29, 2019

Măndruș

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 7:23 pm

”măndruș s [At: ALR I, 1941/363 / Pl: nct / E: ns cf brândușă] (Bot; reg) Brîndușă (Colchicum autumnale).” (dexonline.ro, ”Micul Dicționar Academic” (2010))

E un cuvânt care ar putea confirma originea traco-dacă a ”brândușei”, prin fenomenul alternanței fonetice b/m.

”Măndruș” ar putea fi legat de ”mândraie” (=vacă mare; v. https://hroderic.wordpress.com/2013/07/19/mandraie/), cu originea în PIE  mend-mond- (mn̥d-?)  ”to suck (breast), to feed; breast”.
Corespunde semantic cu fr. vachette (=văcuță, brândușă de toamnă).

După Ciorănescu, brândușă ”este pus în legătură cu sb. brnduša, brenduška „șofran”, dalm. brndjuška „șofran”, rut. brenduška, brandjuši, pe care Vittorio Bertoldi, ”Un ribelle nel regno de’ fiori, i nomi romanzi del Colchicum autumnale”, Ginebra 1923, p. 61, îl pune în legătură cu numele date în sl. vacii, și pe care DAR și Scriban le propun ca etimoane ale rom. Totuși, cuvintele par străine de atmosfera lingvistică sl., și ar putea proveni din rom.”

În ”mădruș” apare ă în loc de â ( î ) din ”brândușă”; totuși e atestat antroponimul Brăndușa. Poate că brândușă a apărut printr-o metateză a lui r:  mândruș(ă)/ bândruș(ă) > brânduș(ă).

 

Desigur, nu e singura etimologie posibilă. Atrage atenția, de exemplu, asemănarea temei măndr-/*bândr- cu numele zeiței Bendis/Mendis. Nu e exclus (?) ca aceste flori autumnale și otrăvitoare să-i fi fost atribuite ei.

august 26, 2019

Luciu

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 1:56 pm

„luciu 1 sm [At: BIANU, D. S. / V: luc, luci / Pl: ~cii / E: nct] (Bot; reg) 1 (Îf luc; șîc brad-luci) Pin 2 (Pinus silvestris). 2 Jneapăn (Pinus mugo).” (dexonline.ro, din ”Micul Dicționar Academic” (2010))

Varianta luc pare un singular refăcut din ”luci” (care în realitate este substantiv invariabil).

Derivarea din vb. a luci este, cred, posibilă, având în vedere sensul de ”a lumina, a arde” al acestuia din urmă.

Am avut, poate, un luciu = făclie, torță, denumire care s-a extins asupra arborelui. Un semantism asemănător ar fi în cazul lui ”zadă”.

Lat. pīnus are și înțelesul de ”pin” și pe cel de ”torță”. Torțele din lemn de pin au fost folosite nu doar de către romani, ci pe întreg pământul, de la azteci (v. https://www.mexicolore.co.uk/aztecs/artefacts/pine-torch) la chinezi ( v. https://en.wikipedia.org/wiki/Torch_Festival).

E posibil însă ca numele arborelui să fie doar din aceeași rădăcină PIE ca ”a luci”, leuk- ”bright, shine, to see”. Semantismul ar putea fi mai incert; de ex. mnd. lōh, lōch ”grove, bush”, apr. luckis ”logs” au la bază un sens de ”luminș, defrișare”. La fel este lat. lūcus ”a wood, grove”, omonim cu lūcus ”lumină”. Un adjectiv coloristic este de asemenea posibil.

Mai puțin probabilă ar fi o derivare din PIE lēu-2 : lǝu- ”stone” (celtic *līu̯ank– > bret. lia, liac’h  ”stone”, gr. hom. λα̃ιγξ ”stones”). Pinul și jneapănul cresc direct însă pe piatră, sunt specii-pionier, ceea ce nu ar face prea deplasată ipoteza.

La fel în cazul lui leu-2  ”to cut off, separate, free”,  *lūnk(ʷ)- ”bast, to bark (trees)” (lit. lùnkas ”liber al lemnului de tei ori salcie”).

De menționat lat. lycium, lyciī ”a kind of thorn, the juice and roots of which were used medicinally” (latinlexicon.org). Este denumirea genului Lycium (v. https://en.wikipedia.org/wiki/Lycium). Nu văd vreo legătură cu pinul ori jneapănul, în pofida faptului că în română cuvântul ar fi dat ”luci”.
Dacă ”luci” ar fi un cuvânt arhaic, ar putea fi în legătură cu lat. ilex, gr. ai̯g-ílōp-s, din presupusa rădăcină *īlokʷ- (starling.rinet.ru). O etimologie fantastică, totuși.

Un adj. coloristic, lat. luteus ”colored with yellowweed, golden-yellow, saffron-yellow, orange-yellow”/ ”rose-colored, rosy, rose-red” ar putea sta și el la originea denumirii de brad-luci:
”Culoarea lemnului de pin poate fi galben-roșcat sau galben pal” (https://metalbiz.ru/ro/treatment/characteristics-of-individual-types-of-wood.html)
(Desigur, rezultatul normal din luteus ar fi rom. luț, cf. puteus > puț.)

august 24, 2019

Buț

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 5:31 pm

”buț 2 sm [At: LIUBA-IANA, M. 114 / Pl: ? / E: nct] Câine ciobănesc cu bot alb-gălbui.” (dexonline.ro, din ”Micul Dicționar Academic” (2010))

Un cuvânt dificil de analizat, fiind atât de scurt. Înclin să cred că este un adjectiv coloristic.
De exemplu, în latină burrus înseamnă roșu, dar burra este ”a small cow with a red mouth or muzzle” (latinlexicon.org). A contat deci doar culoarea botului vacii, nu a vacii întregi. Ceva asemănător ar putea fi și în cazul câinelui ”buț”.

Avem aici, poate, un cuvânt autohton din rad. PIE bhā-1, bhō-, bhǝ- ”to shine”, cf. gr. phōtós, sanscr. bhā́ti `to shine, be bright, luminous’.

”Buț” ar mai putea fi însă legat de ”bot” ori ”boț”, într-un mod care încă îmi e obscur.
Lat. būtiō, būtiōnis ”bittern”, ori būteō, būteōnis ”a kind of falcon or hawk”, ambele nume de păsări, nu par să fie o conexiune probabilă.

Avem și

”buț 1 sm [At: BĂCESCU, P. / Pl: ~i / E: nct] (Ban; Trs) Zglăvoacă.”  (dexonline.ro, din ”Micul Dicționar Academic” (2010))

Acesta mai are și varianta ”boț”, considerată ”suspectă” de același dicționar. Poate fi în legătură cu capul mare al zglăvoacei, cf. și ”moacă”, altă denumire a ei.

august 19, 2019

A bărăta

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 6:56 pm

”bărătá [At: HEM 3247 / V: -răita, bătr- / Pzi: ~tesc / E: nct] 1 vi (Mun) A ocărî. 2 vt (Mun) A certa. 3 vr (Vidin-Timoc) A se văita. 4 vt (Olt) A predestina.” (dexonline.ro, ”Micul Dicționar Academic” (2010))

Unul sau poate două cuvinte (ținând cont de înțelesul aparte din Oltenia).

Bărătat ”predestinat” ar putea fi un cuvânt autohton corespunzând lat. fortūna ”chance, hap, luck, fate, fortune” (latinlexicon.org).
Rădăcina PIE corespunzătoare ar fi -cf. starling.rinet.ru- *bhAr- ”to foretell, to judge”; coradical, lit. bùrtas ”sorcery, magic”.
După Pokorny, însă, lat. fortūna provine din PIE bher-1 ”to bear, carry”.  În acest sens, bărătat ”predestinat” ar putea fi legat de un cuvânt dispărut însemnând sarcină ori naștere (bărătat= ”din născare”?).

Altă părere, a onorabilului @Sorin5780 : PIE *bhera-  ”to beat, to hew, to struggle, etc.” > lit. bartis ”brawl, scold, quarrel, bicker, curse, swear” (comentariu la https://hroderic.wordpress.com/2012/03/31/pe-urmele-berzei/).

De luat în seamă este și  u̯er-6 ”say solemnly, speak” (Pokorny) / *were-   (starling.rinet.ru), originea gr. rhḗtōr, lat. verbum, sl. vračь (> rom. vraci). 
Sensul de ”a predestina” poate să provină din cel de ”a spune”: se zice că destinul cuiva îi este ”scris”, dar poate că mai demult era ”spus”, ”rostit”. Limbajul oral îl precede pe cel scris și are o mai mare putere mistică.

august 7, 2019

Burgunii

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 2:43 pm

Am întâlnit cuvântul într-o broșură a primăriei Uricani; materialul este disponibil și online.

”În mitologia populară, anumite tabuuri moştenite prin cutumele strămoşeşti, au încercat să explice fenomene care se manifestă în natură. Un astfel de fenomen este şi cel al burgunilor. Aceştia sunt asemănaţi cu duhurile rele, care în perioada 1-10 iunie aduc frig şi brumă ce pot afecta recoltele de fasole, porumb, cartofi , etc.
Nu se poate lupta împotriva lor. Sunt rezultatul unei stări de spirit sau vin ca o pedeapsă pentru anumite fapte reprobabile săvârşite de proprietarul respectivei holde.” (http://turismuricani.ro/ro/cultura.html)

 

Poate un cuvânt ancestral, autohton. Ar putea reflecta PIE bhorgʷo-s ”unfriendly” (let. bar̂gs ”strict, hard, unfriendly, ruthless”), ori bh(e)reu- : bh(e)rū̆- ”to boil, to be wild” (Pokorny).

Semnificația cuvântului ar putea să nu fie, însă, atât de simplu de aflat.

Într-o altă cheie a interpretării, ar putea proveni dintr-o limbă turcică, cf. turc buz ”ice” (dintr-un proto-turcic *bū(n)ŕ ? -cf. wiktionary.org) și gün ”day”, burgunii putând însemna așadar ”zile cu îngheț” (?).

Înclin să cred totuși că este un cuvânt autohton, posibil tabuizant al fenomenului real meteorologic. De exemplu, ”Babele” sunt zile cu ninsoare ori zloată, în care iarna pare să se reîntoarcă, dar aceasta nu transpare din numele lor. ”Burgunii” ar putea însemna, deci, ”neprietenoșii”, ori mai degrabă ”neînduplecații” (cf. observației că ”nu se poate lupta împotriva lor”).

 

Pagina următoare »