Mărăcie

”mărăcie sf [At: DDRF / A: nct / Pl: ? / E: nct] (Trs) 1 Cărbune de calitate inferioară. 2 Turbă.” (dexonline.ro, ”Micul Dicționar Academic” (2010))

Un posibil cuv. autohton (?) dintr-un PIE *malǝk- ”firewood, bonfire” (starling.rinet.ru), cf. lit. málka ” heap of things stacked on each other, pile, esp.woodpile ‘, pl. málkōs `firewood’, arm. meɫex ”wood”, irl. molc ”fire”. Sensul de bază al lui ”mărăcie” ar fi î.a.c. cel de ”combustibil”.

Dacă inițial însemna ”turbă”, o origine posibilă ar fi o rădăcină cu sensul de ”mlaștină” (în dicț. lui Pokorny, PIE mori ”sea”, meu-1 ”wet; dirt” ?). Însă prima versiune mi se pare mai probabilă.

Cu ”mărăcine” nu pare înrudit, nici cu acest ciudat

”mărăca vr [At: PAȘCA, GL. / V: ~reca / Pzi: mărac / E: nct] (Reg) 1 A se cățăra. 2 A se urca.” (dexonline.ro, ”Micul Dicționar Academic” (2010))

Să fie acesta înrudit cu mal ”deal, munte”, din PIE  mel-8 ”to appear, come up”, având semantismul lui ”urca” – ”lat. *órico, -áre, d. vgr. óros, munte, ca fr. monter, a urca, d. mont, munte” (Scriban)? Avem și lat. mōlēs, mōlis ”a mass, pile, a cliff or ridge of rock” (latinlexicon.org) (>rom. mure?).

În fine, mărat și mărac ”(foarte) sărac, sărman, nenorocit” -după Scriban ”ca și it. malato și fr. malude, bolnav, d. lat. male habitus, care se află rău, ca beat, cot d. bĭbĭtus, cŭbĭtus”- nu e exclus să reprezinte o dezvoltare semantică din lat. merātus și merācus ”pure, unmixed, genuine”; ”măratul”/”măracul” nu are chiar nimic, e în sărăcie lucie.

Ghiură (?)

”ghiură i vz jună[1]” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Definiția este redată pe site-ul menționat cu comentariul: ”Definiție neclară – june / jună nu au varianta ghiură.”

Variante dialectale ale daco-românului ”june” sunt arom. gione și istro-rom. -rotacizat- jure. Ar fi fost plauzibilă poate (?) o pronunție regională *giure; modificarea consoanei inițiale este, cred, mai greu de explicat.

E posibil să fi existat un rom. *gheaur = tânăr, din lat. glaber ”glabru, fără peri”; cf. faur din lat. faber. Cuvântul a dispărut, probabil, datorită omonimului ghiaur ”denumire disprețuitoare dată în trecut de turci persoanelor de altă religie decât cea mahomedană” (DEX 09).
În latină sensurile lui glaber sunt (cf. latinlexicon.org): ”without hair, smooth, bald”; ” a beardless slave”; ”a young, favorite slave”.
Problema î.a.c. este, desigur, cum s-a ajuns de la *ghiaur la *ghiur(e) și ghiură; contaminarea cu un *jure (=june) ar putea explica transformarea.

Boză

”bóză sf [At: VICIU, GL. / Pl: ? / E: nct] (Reg) Unsoare de car Si: dobot Cf păcură.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Un cuvânt curios, care n-ar fi exclus să aibă origini autohtone.

Ar putea fi un reflex al PIE *mag’- ”to knead, to oil”, ținând cont de alternanța fonetică m/b, specifică limbii trace; cf. rus mazь ”ointment”, gr. mágma ”kneaded mass, thick ointment”.

Unsoarea de car era un gudron produs prin distilarea uscată a unor esențe lemnoase (v. https://en.wikipedia.org/wiki/Tar), la noi pinul, arinul, mesteacănul sau fagul. Nu e exclus ca la originea cuvântului să fie PIE *bhāg’- ”fag”, fără să fie însă clar despre ce specie lemnoasă este vorba. PIE *bhāg’-  a dat slavul *buza-, din care avem rom. boz; kurdul būz denumește o specie de ulm. Semantismul ar fi corespunzător germanicului  *terw (=engl. tar), care provine din rădăcina *derw– ”copac”.

Ca o curiozitate, gudronul de fag se folosește la vânătoare, pentru a atrage mistreții, în special la bălțile din pădure (vezi https://www.magazinvanatoare.ro/aroma-smoala-gudron-de-fag.html; nu fac reclamă produsului); mai e folosit, de asemenea, în zootehnie (https://fermag.ro/pasta-de-gudron-de-fag-tarpaste-1-kg/949.htm).

Altă posibilitate (??) ar fi ca boză să aibă o origine celtică, cf. galez bedwen ”mesteacăn”, din PIE  gʷet-1 ”resin” (> lat. bitumen).

Se poate observa și o coincidență -întâmplătoare sau nu- cu hidronimul Buzău și buzăiel ”mlaștină rămasă după ploaie” (v. articolele de pe acest blog și comentariile).

Boza ”cidru” provine din turcă, originea cuvântului fiind de fapt persană și IE (înrudit pe această linie cu ”bere”- germ. Bier). Conexiunea cu boză ”gudron, dohot, păcură” mi se pare însă improbabilă.

Târșe

Mă refer aici la sensul de ”madă”, ”piatră plată de care se folosesc copiii la unele jocuri, ca să ochească o țintă”, menționat de Scriban pentru uzul acestui cuvânt în Oltenia și Muntenia.

”mádă f., pl. e (ngr. amáda, id.). Mold. sud. O bucată de peatră saŭ de cărămidă lată pe care băĭețiĭ o întrebuințează ca să lovească de departe alte petre saŭ nucĭ în jocurile lor (fr. palet). V. bucoĭ, arșic, zar, arman, tîrșe.”

”tî́rșe f., pl. ĭ, ca vîrșe (d. tîrș 2). Munt. Olt. Madă.” (Scriban, dexonline.ro)

După Scriban, originea cuvântului ar fi
”2) tîrș, interj. care arată zgomotu încălțămintelor tîrlite saŭ al uneĭ petre turtite aruncate pe o suprafață netedă.” (Scriban, dexonline.ro)

Este remarcabilă totuși asemănarea cu gr. tarsos (tars):
”tarsus (n. ) the ankle bones collectively, 1670s, Modern Latin, from Greek tarsos „ankle, sole of the foot, rim of the eyelid,” originally „flat surface, especially for drying,” from PIE root *ters- „to dry.” The connecting notion is the bones of the „flat” of the foot (Greek tarsos podos).” (etymonline.com)

După starling.rinet.ru, gr. tarsós (din PIE *ter[a]s-, *trās- ”to be thirsty, to dry”) se referă practic la orice obiect plat. Nu e exclus ca ”târșa” să fi fost inițial un oscior (ca arșicele). Poate fi vorba de un împrumut din neogreacă (din care provine sinonimul ”madă”), ori de unul dintr-o epocă mai veche.

Să notăm și lat. tersus (tersa, tersum) ”wiped off, clean, neat” (o piatră ”curată”, netedă?). Originea PIE a cuvântului este ter-3 ”to rub” (Pokorny).

Aiedui (?)

”aieduí vr [At: CV, 1951, nr. 5, 27 / Pzi: ~esc / E: nct] (Reg) A se căsători.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Un cuvânt care ar avea șansele să fie (??) reflexul autohton al PIE *(e)wed- ”to marry; bride-money” (starling.rinet.ru); cf. gr. hédna, hom. éedna ”bridal gifts, dowry, wedding gifts”, v.ind. vadhū́- `bride, young wife; daughter-in-law’ ș.a. (un tracic *aved- ?).

Ghinătură

”ghinătură sf [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: ~ri / E: ghina + -ătură] (Reg) Două pâini care, la copt, s-au lipit una de alta.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

În realitate, cred, cuvântul este înrudit cu ”a îmbina” (var. înghina).

”îmbiná (îmbín, îmbinát), vb. – A potrivi, a uni, a combina două părți ale unui obiect sau două obiecte diferite. – Var. înghina. Lat. *bināti, de unde mr. binats „gemeni”, cf. it. binati „gemeni”, binare „a naște gemeni”. Rezultatul rom. *binați, f. *binațe, pare să fi fost considerat adj. verbal și încrucișat cu îngemănat, a cărui corespondență semantică e perfectă. Este de asemenea posibil să se plece direct de la un lat. *bināre, refăcut pe baza lui *bināti, cf. it. binare, friul. imbiná „a uni”…” (Al. Ciorănescu, dexonline.ro)

Ital. binatura pare să corespundă perfect cuvântului românesc.

Apăruș

”apărúș i [At: COMAN, GL. / E: nct] (Reg) Strigăt cu care se alungă vițelul ca să nu mai sugă Cf aleguț.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic, 2010)

Nu e exclus să avem în acest cuvânt -în formă diminutivată- un termen arhaic însemnând chiar vițel sau junc, cf. gr. póris ”vițel, junincă”, dintr-un PIE *por- ”calf” (starling.rinet.ru)/ per-2 ”to bear (child)” (Pokorny). Mai puțin probabil ar fi să fie un reflex al PIE *aper-/e- ”wild boar”.

Însă cuvântul se poate explica foarte bine prin verbul ”a apăra”, mai ales prin prisma înțelesurilor acestuia în vocabularul pastoral: ”(Îrg) a (se) opri”; ”(Spc; păs; d. oi, vaci, cai etc.) A (se) abate de la un drum greșit”; ”a se îndepărta de un loc îngrădit, apropiindu-se de locul unde se află păzitorii” (dexonline.ro, după Micul Dicționar Academic, 2010)

”apărá (ápăr, apărát), vb. – 1. A opri, a se împotrivi. 2. A ocroti, a păzi, a pune la adăpost. – 3. A feri, a ocoli, a eschiva. – Mr. apăr, istr. opăr. Lat. appărāre(Pușcariu 93; Candrea-Dens., 63; REW 534; DAR); cf. it. appararse, prov. apará, sp. aparar. Toate celelalte formațiuni romanice par neol. Evoluția semantică de la „a prepara”, sens propriu al cuvîntului lat., la „a opri” pare a fi anterioară rom., cf. sp. parar. De aici, trecerea la „a ocroti, a păzi” este firească, deoarece „a ocroti” ceva înseamnă „a opri” dușmanul; cf. sp. amparar și fr. défendre „a opri” și „a interzice”. Același sens în it. riparare „a opri”. calabr. apparari „a se pune la adăpost”.” (Al. Ciorănescu, cf. dexonline.ro)

La rândul său, aleguț își are un corespondent exact în aleguș.

”alegúț i [At: MARIAN, INS. / E: alege + -uț] (Buc) În lături!” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic, 2010)

”alegúș sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~uri / E: alege + -uș] Separare a vitelor mici de celelalte.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic, 2010)

 

Sonatină

„SONÁ, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.” (DEX, cf. dexonline.ro)

”SONÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Peior.) (Om) trăsnit, țicnit; prost. [< it. sonato].” (Dicționar de neologisme, 1986, cf. dexonline.ro)

E posibil ca acest neologism provenit dintr-o limbă neolatină să aibă un corespondent moștenit. E vorba de ”sunătoare” ca nume al plantei Hyoscyamus niger, altfel numită ”nebunariță” (datorită proprietăților narcotice) sau ”măselariță” (pt. că a fost întrebuințată contra durerilor de măsele).

Mi se pare greu de crezut că această plantă foarte toxică poartă același nume ca sunătoarea obișnuită în plicurile de ceai (Hypericum perforatum), al cărei nume ar proveni din lat. (herba) sanatoria / sanitoria (pentru câteva opinii dubioase, vezi https://hroderic.wordpress.com/2012/06/23/sanziene-si-sunaica/). E posibil ca în cazul sunătoarei-nebunariță să fie vorba de alt cuvânt, omonim, probabil din ”a suna”, deci un dublet al lui ”sonat”.

Tot o aluzie la sunet există și în ”a se țăcăni”.

Bu(c)rius

”burius, ii, m., a species of animal, otherwise unknown” -apare în Dicționarul latin al lui Lewis și Short (cf. latinlexicon.org)

Este menționat o singură dată, fără descriere, în ”Res gestae Alexandri Macedonis”, traducerea lui Julius Valerius după Pseudo-Callisthenes. O altă variantă a numelui -care îl și explică- este însă bucrius:

”Insequebantur enim praedictas bestias etiam quadrupedes beluae vehementes, potus scilicet consuetudine ac necessitate illo venientes, quae quidem erant leones supra magnitudinem taurorum quos ex nostratibus maximos ducimus, rhinocerotes etiam vel apri vel pardi, lynces quoque et tigrides scorpiurique una elephantis et bu(c)riis; tunc taurelephantes et cum his homines senis manibus portentuosi, himantopodes etiam et cynoperdices multaque formarum humanarum genera invisitata.” (http://digiliblt.lett.unipmn.it)

Bucrius ar reda gr. βού-κρῑος ”ox-ram, fabulous monster, Ps.-Callisth.3.17” (H.G.Liddell, R.Scott ”A Greek–English Lexicon”, http://perseus.uchicago.edu/LSJ.html)

Acest bou-berbec ar putea să fie, de exemplu, takinul (Budorcas taxicolor; denumirea genului, bu-dorcas, înseamnă bou-căprioară sau bou-gazelă). Cu un areal restrâns azi la estul Munților Himalaya, nu e exclus ca, pe vremea lui Alexandru Macedon, să fi fost întâlnit și în N-V Indiei ori în munții Hindukuș, unde au ajuns armatele macedonene.

(în imagine: takinul indian, Budorcas taxicolor taxicolor; sursa: Wikimedia Commons)

Textul lui Julius Valerius menționează mai multe animale semi-fabuloase, cum ar fi ”odontotyrannus” (o specie dispărută de elefant -cum îl descrie Julius Valerius-, un crocodil sau un rinocer), ori ”taurelephas” (identificat de unii cu bivolul indian).
Despre odontotyrannus, un studiu destul de cuprinzător, în limba franceză, am găsit la http://perdrizet-doc.hiscant.univ-lorraine.fr/doc/APP_18_TAP-23.pdf

Lupoaica și vulpea

Citând dintr-un wiki-articol dedicat mocanilor (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mocani ),

”Un caz interesant îl reprezintă numele așezării Lupșa din mocănimea Văii Arieșului. Atât în graiul local cât și în aromâna sud-dunăreană, lupșă înseamna ‘lupoaică’. Se pare că aidoma aromânei, graiul local al mocanilor a păstrat acest termen comun protoromânei. În graiul comunei Lupșa se folosește predominant perfectul simplu sau aorismul în locul perfectului compus, ceea ce este mai puțin specific în graiurile transilvănene, dar frecvent în aromână, în graiurile oltenești și în cele de la est de Olt în Vlașca etc.”

În Dicționarul aromân al lui Tache Papahaghi acest ”lupșă” nu este menționat; forma de feminin a lui ”lup” este ”lupoanji”, cf. rom. lupoane, lupoaie (=lupoaică), ursoane, ursoaie (=ursoaică). În istro-română, este aceeași formă lupóńe, plus lupíţę.

Dacă n-aș fi știut ce înseamnă, aș fi zis că ”lupșă” înseamnă vulpe; cf. v. ind. lopāśá- ”șacal, vulpe”, let. lapsa , gr. alṓpēk-s, -ekos, arm. aɫuēs ”vulpe” (dintr-un IE (a)lōpēk’-, cf. starling.rinet.ru).
După Pokorny, e posibil ca lat. lupus și volpēs să reflecte același PIE u̯l̥p-, lup- ” a k. of carnivore (fox, wolf)”.

E posibil un scenariu în care un cuvânt autohton lupșă= vulpe să își fi schimbat înțelesul în ”lupoaică”, sub influența latinului lup. Însă deocamdată e doar un scenariu neconfirmat.