Istoriile lui Roderick

Aprilie 20, 2017

Meșuri

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 7:06 pm

MEȘ 2, meșuri, s. n. (Regional) Fiecare dintre inelele care se formează anual în trunchiul copacilor și după care se poate recunoaște vîrsta acestora. ” (DLRLC, dexonline.ro)

méș, méșuri, s.n. (reg.) 1. inel anual în trunchiul unui arbore. 2. pătură, strat.” (DAR, dexonline.ro)

Sensul de ”pătură” ar putea trimite către meșină :

meșínă f., pl. ĭ (turc. mešin [de unde și ngr. mesini], d. pers. mišin, meșină, d. miš, berbece, rudă cu vsl. mĭehŭ, pele [!], burduf [de unde și ung. méh, albină, ca rom. albină, d. lat. álveus, burduf, adică „stup”], mĭešĭnă, de burduf, sîrb. mješina, burduf, alb. măršínă, burduf de vin. V. micĭoc). Un fel de pele [!] de oaĭe saŭ de capră. Pl. Pantalonĭ de blană de oaĭe, poturĭ. V. bernevicĭ. ” (Scriban, dexonline.ro)

Un cuvânt cu origine indo-europeană, PIE moiso-s / maiso-ssheep; hide, leatherwork” (Pokorny).

Desigur, nu e exclus ca de la ”pătură, strat” să se ajungă -semantic- la stratificarea inelelor anuale ale arborilor. Părerea mea e însă că e vorba de alt cuvânt. Ar fi de luat în considerare și

méje (-ji), s. f. – Limită, margine, hotar. – Var. mejdă. Bg. meža (Candrea); var., care apare la Coșbuc, din sl. meždá.Der. mejdină, s. f. (Olt., hotar, răzor), din sl., bg. meždina; mejdinaș, s. m. (vecin); mejdini, vb. refl. (Olt., a se învecina). Cf. megieș, miezuină. ” (DER, dexonline.ro)

Cuvântul provine în cele din urmă din PIE medhi-, medhi̯o- ”middle”, având deci aceeași origine ca și miez (provenit din lat. medius). Putem să ne gândim la meșuri ca la ”miezurile” trunchiului; cuvântul ar putea avea aceeași origine PIE.

Amintesc și lat. messis, care, pe lângă sensul comun (”a reaping and ingathering of the fruits of the earth, a harvest”, ”the time of harvest, harvest-time”) mai are și sensul de ”an” (latinlexicon.org); observația că inelele arborelui se adaugă anual trebuie să fi fost foarte veche.

Dar cred că mai degrabă meș ”inel anual” este înrudit cumva cu rus. мезга́ ”soft inner layer of tree bark” (google translate), ”young, softer wood between bark and core” (Vasmer), dintr-un PIE *mAizg-  ”inner side of bark; sediment” (starling.rinet.ru). Un posibil cuvânt autohton (?).

Expresiile ”a-i da meșii” (=a îndrăzni), ”a-l ține (pe cineva) meșii” (=a fi în stare, a putea), ”a-și da meșii” (=a muri) sunt explicate în dicționare (Scriban, DEX ș.a.) prin meș ”încălțăminte purtată de turci în interiorul pantofilor”, ceea ce mi se pare îndoielnic:

meș (orĭ mes?) și (maĭ vechĭ mold.) mest m. (turc. mest de unde și ngr. mésti, alb. meșt, sîrb. mestva, rut. mešty, pol. meszty). Vechĭ. Pantofĭ de pele [!] galbenă supțire [!] care eraŭ cusuțĭ de ceacșirĭ. (Peste meșĭ se puneaŭ papuciĭ și se intra în casă numaĭ în meșĭ): meș de marochin (ChN. I, 78). Azĭ. Pantofĭ de postav orĭ pîslă (tîrlicĭ ș. a.). Fig. Iron. Șĭ-a dat meșiĭ, a murit: nu-ĭ dă meșiĭ să vie [!], nu-ĭ dă mîna (nu îndrăznește) să vie. ” (Scriban, dexonline.ro)

Acești meși par să fie energia vitală a omului ori sufletul (”a-l ține (pe cineva) meșii” =a fi în stare, a putea, ”a-și da meșii” =a muri). Dacă este de fapt un cuvânt arhaic, e greu de zis care ar fi originea lui (PIE meis-twinkling, glimmering; mist” ? men-3to think, mind; spiritual activity” ?).

Aprilie 7, 2017

Șapte petale

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 3:14 pm

Este remarcabil să vezi un simbol dacic pe o poartă maramureșeană, dacă poarta este tradițională, autentică. Cea din imagine (preluată de pe site-ul crestinortodox.ro ) pare să nu se conformeze întocmai tradiției seculare a locului. Rozeta cu șapte petale -pe care am încadrat-o în partea din dreapta jos a imaginii- se regăsește (în opt ipostaze) pe o țintă de fier ornamentală descoperită la Sarmizegetusa Regia:

(nu rețin sursa imaginii; sursa sursei este probabil cartea ”Dacii” de Hadrian Daicoviciu, apărută la BPT, 1968, unde se regăsește întocmai la figura 19)

Poate fi vorba de o reprezentare a ”roții” Soarelui. Și-ar putea găsi corespondențe în motivele de pe discurile ornamentale (”Zierscheibe”) descoperite în mormintele alamanice din perioada migrațiilor:

(sursa imaginii: Wikimedia)

Cel din dreapta are exact șapte raze. ”Mișcarea” discului -așa cum apare în fotografie- este în sens invers celei de pe rozeta de la Sarmizegetusa. Însă, dacă privim discul din cealaltă parte, e similar rozetei: o ”morișcă” învârtindu-se în sens orar (invers trigonometric).

Mă întreb dacă există vreo floare care să semene cu rozeta de la Sarmizegetusa. Forma îmi aduce aminte pervinca (Vinca minor), care are însă cinci petale (ca discul din stânga din imaginea de mai sus):

(sursa imaginii: Wikimedia)

Există și la noi o remarcabilă floare cu șapte petale, foarte rară și ocrotită în câteva rezervații: Trientalis europaea, numită ”cununa munților” sau ”diadema munților”; alte denumiri locale -care de bună seamă există- îmi sunt necunoscute. Numărul petalelor poate varia de la șase la opt, însă cel mai obișnuit este de șapte (cf. numelui germ. Siebenstern). Atrage atenția nu doar numărul petalelor, ci și dispunerea lor în jurul centrului florii; cel puțin la floarea din imagine, fiecare petală fiind dedesubtul petalei din stânga ei și deasupra celei din dreapta.

(imaginea: Wikimedia)

Nu știu dacă originea reprezentării simbolice de pe ținta de fier de la Sarmizegetusa este domeniul vegetal ori acela celest, al Soarelui. Oamenii antichității trebuie să fi observat asemenea analogii vegetale, iar ”cununa munților” -probabil rară și atunci- a avut poate o importantă încărcătură simbolică ori mitologică.

Martie 26, 2017

Ileană

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 11:07 am

ILEÁNĂ, ilene, s. f. Insectă coleopteră mare, de culoare verde și arămie cu pete albe, care se hrănește cu sucul florilor (Cetonia aurata).Cf. n. pr. Ileana.” (DEX 98, dexonline.ro)

Care să fie logica acestui nume? Să apară aceste insecte în preajma sărbătorii Sf. Constantin și Elena? Se pare că nu e cazul. Inițial m-am gândit la lat. (gr.) hyalinus ”glass-green, green”, care nu corespunde însă verdelui metalic al insectei. Lat. helluō, helluōnis (> rom. *ielune /*ieloane ?) „a gormandizer, glutton, squanderer” s-ar potrivi unei insecte extrem de dăunătoare, un devorator ca lăcustele (nu e cazul ilenei, dăunătoare doar pentru flori -numită și ”gândac de trandafiri”). Mai degrabă apetitul pentru flori al insectei a fost pus în legătură cu funcția mitologică a Ilenei Cosânzeana, de zână a florilor:

ILEANA COSÂNZEANA (în mitologia populară românească), personaj din basmele populare, corespondentul feminin al lui Făt-Frumos. I.C. este o zână, o fecioară de o frumusețe rară, întruchipare a purității și gingășiei, a fidelității în dragoste, pe care atât Făt-Frumos, cât și dușmanii săi o doresc ca soție. Uneori, I.C. este confundată cu zâna florilor, fiind socotită o divinitate a primăverii. ” (dexonline.ro, Dicționar Enciclopedic (1993-2009))

Explicația obișnuită a numelui Ileana (”probably fem. of helenos „the bright one” ” -cf. etymonline.com) ar putea fi suficientă și în acest caz. M-aș gândi însă la o posibilă deformare a unui cuvânt -moștenit sau împrumutat- provenit din PIE ĝhel-1 ” to shine; green, gold, blue”.

Martie 1, 2017

Asfințit

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 8:55 pm

”A asfinți” este probabil unul din cuvintele cu etimologia cea mai problematică din limba română. Explicația acceptată în DEX 98 (”A3 + sfânt”) este respinsă și de Scriban și de Ciorănescu. Cel dintâi propune ca etimon vsl. svĭetiti ”a străluci, a lumina”, iar Ciorănescu ”probabil un der. de tipul *affingĕre sau *exfingĕre, cu schimbarea modernă a conjug. (datorită conjug. incoative), și cu alterarea fonetismului, datorată falsei etimologii populare care a asimilat acest cuvînt la familia sfînt și sfinți” (DER, dexonline.ro)

”Pe de altă parte” -scrie Ciorănescu- ”este curios să observăm că vb. asfinți, popular și de uz curent, nu apare în nici un text anterior sec. XIX; de aici se poate deduce că evoluția semantică pe care am indicat-o a rămas nesigură pînă într-o epocă relativ modernă.” (dexonline.ro)

Mă întreb dacă nu cumva -după cum slavul sfânt a eliminat practic latinescul moștenit sânt (din sanctus)- vom fi avut o formă mai veche a lui asfinți, de tipul *asânți, contaminată apoi cu sfânt. Un rom. *asânt ar putea proveni, cred, din lat. exemptus , participiu al lui eximō ”to take out, take away, remove”, ”to free, release, deliver”, ”to consume, waste” (latinlexicon.org).

Desigur, *asânt ar putea avea și alte explicații. Nu e exclus să poată fi cumva legat (?) de rădăcina PIE *sw-en- ”soare” (starling.rinet.ru).

Februarie 26, 2017

Gâtul racului

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 11:04 am

rac m. (vsl. rakŭ, rus. sîrb. bg. ceh. pol. rus. ung. rak. V. răcar). Un crustaceŭ (ástacus fluviátilis) care trăĭește în rîurĭ și lacurĭ și care se mănîncă. (Racu are zece picĭoare, dintre care cele doŭă din ainte [!] se deschid ca niște foarfece și poate strînge cu ele foarte tare. Are și doŭă antene lungĭ numite pop. mustățĭ, ĭar coadeĭ poporu-ĭ zice gît. În realitate, capu raculuĭ e tocmaĭ în partea opusă. Dar poporu, pintr´o falsă observațiune, crede că racu, dacă-șĭ tîrîĭe coada, îșĭ tîrîĭe gîtu și capu, și de aceĭa zice că merge înapoĭ. De aicĭ și expresiunea a da înapoĭ, ca racu, a regresa.” (Scriban, dexonline.ro)

Mă intrigă acest ”gât” al racului și nu sunt convins că observațiile populare sunt atât de inexacte încât să inverseze capul și coada, mai ales că ”mustățile” sunt -la rac, ca și la om- atașate capului. Racul poate să se miște de fapt și înainte și înapoi:

”Crayfish walk forward; they move backward only when swimming with their abdomen movements. Still, swimming backward is much more rapid.” (http://news.softpedia.com/news/11-Facts-About-Crayfish-75581.shtml)

Câtă vreme racii se mănâncă, trebuie presupus că anatomia lor e suficient de bine cunoscută. ”Gâtul” racului conține intestinul. Când nefericitul animal e curățat pentru a fi gătit, se ține racul de coadă (”gât”) cu capul în jos și se trage de capătul cozii, pentru a scoate mațul.

Gâtul racului are o asemănare aparentă (și ca sens) cu engl. gut ”intestin”, dar etimologic conexiunea e improbabilă (v. aici).
Din PIE gēu-, gǝu-, gū-gēu-, gǝu-, gū- ”to bend, curl” provin cuvinte ca v.ind. gudám ”intestin”, NHG kütz `o parte a intestinului’. Aceeași origine o are dealtfel lat. guttur ”throat”. Am putea presupune un (autohton?) gât ”intestin, burtă” sau ”coadă”, din această rădăcină (forma cuvântului ar putea să fie și *gâd , contaminat apoi cu gât ”throat”).

Februarie 23, 2017

Skudra

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 10:48 pm

Skudra, numele unei satrapii persane care ar fi cuprins o vreme (510s – 479 î.Chr.) Tracia și Macedonia (https://en.wikipedia.org/wiki/Skudra).

Minor Satrapy Skudra/Thrace for a time embraced the entire north Aegean coast and Macedonia. The northern border is largely unknown, but followed the Danube in its easternmost part.” (http://www.iranicaonline.org/articles/achaemenid-satrapies)

În ipoteza lui N. G. L. Hammond , Skudra ar fi fost numele frigian al regiunii; el se aplică și uneia din cele trei populații ale provinciei (probabil majoritarii, traci). Ceilalți ar fi Saka Paradraya (”Saka beyond the sea” ) și Yauna Takabara („Ionians with shield-like hats”). Ultimii sunt identificați cu macedonenii (v. pălăria caracteristică, causia), iar ceilalți -posibil cu geții (după Hammond, cf. en.wikipedia.org/wiki/Skudra). Saka Paradraya ar putea să fie însă (?) chiar sciți, după cum spune numele; iar geții -traci, pentru toți autorii antici greci- să fie incluși între Skudra.

Skudra e un exonim, având la bază poate numele unui trib tracic dispărut, probabil foarte sudic, vecin cu frigienii. Poate reflecta, de exemplu, PIE (s)keud-2 ”to throw, shoot” (lit. skudrùs, skaudrùs ”nimble, fast”, engl. shoot, shuttle; posibil numele unei arme, o suliță de felul celor folosite de peltaștii traci?). Însă nu e singurul PIE *skeu- posibil.

De exemplu, din (s)keu-2 ”to cover, wrap”, (s)keudh-, provin v.ind. kuhara- ”peșteră”, gr. κευθμός ”hidden place, hollow”; în această logică, un trac *skudra ar putea însemna la origine o locuință (probabil un bordei) sau locuitorii ei. Din același (s)keu-2 ”to cover, wrap” provine germ. Scheuer, care ar fi dat rom. șură.

Atrage atenția asemănarea dintre Skudra și numele orașului antic Scodra (Shkodër, Albania), cu etimologie încă neelucidată.

Scodrus, un munte în Iliria, e cunoscut în literatura latină și sub numele Scordus. Dacă e posibilă o asemenea metateză în lb. frigiană (?) , un *skurda ar putea reflecta PIE *(s)k’ēwer- / sk̂ūro- ”north” , cf. arm. c̣urt (*sk̂ūr-do-, cf. Pokorny) ”cold, chill”; așadar *Skurda (devenit Skudra) ar putea însemna regiunile nordice în raport cu Frigia, adică Tracia.

P.d.a.p., oronimul latinizat Scodrus ar putea fi (??) o rudă a alb. kodër ”hill”, rom. codru (cuvânt autohton), dând o indicație și pentru semnificația posibilă a lui Skudra, ”munte” sau ”muntean”.

Februarie 19, 2017

Mareș

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 5:12 pm

Un corespondent masculin (și mai puțin cunoscut) al Mumei-Pădurii, întâlnit în  folclorul din unele zone din Banat, Oltenia și nordul Moldovei poartă numele de Moşul-codrului, Tatăl-pădurii, Pădurarul, Păduroiul sau Mareş-tată (v. de ex. studiul -disponibil online- ”Daemonologii folclorice, între ritualitate și narativitate. O perspectivă istorico-religioasă”, de Bogdan Neagotă, ori articolul http://jurnalul.ro/special-jurnalul/zmei-zmeoaice-mastere-140251.html).

Ce poate să însemne Mareș? Un derivat al lui mare ”amplu”, cf. numelui Verdeș-Împărat (din verde), din basmul Aleodor Împărat?
Toate celelalte nume ale ființei mitologice se referă însă la pădure și am putea presupune acest lucru și în legătură cu mareș.

Rom. pădure provine, se spune, din ”lat. padulem îld. pălúdem, ac. d. pălus, baltă, mlaștină” (Scriban, dexonline.ro). Aici consensul lingviștilor este aproape unanim:

pădure f. 1. întindere mare de pământ plantată cu arbori: braniște, bunget, codru, dumbravă, sâlhă; 2. totalitatea arborilor ce acoper o pădure; 3. fig. reunire numeroasă de obiecte în formă verticală: se mișcau îngrozitoare ca păduri de lănci și săbii EM. [Lat. vulg. PADULEM, metateză din PALUDEM, baltă, apoi baltă cu trestii sau păduroasă, de unde sensul generalizat (v. luncă)].” (Șăineanu, dexonline.ro)

pădúre (pădúri), s. f. – Teren cu arbori, codru. – Mr. pădure, megl. păduri (toponim). Lat. padulem în loc de paludem (Diez, II, 51; Schuchardt, Vok., I, 29; Pușcariu 1243; Candrea-Dens., 1306; REW 6183), cf. alb. pülj (Philippide, II, 650), tosc. padule, v. sard. padule, v. sp., arag., v. port. paúl (Garcia de Diego, Bol. Acad. Esp., VII, 259; Corominas, III, 695) basc. padura „mlaștină”; cf. P. Aebischer, Homenatje Rubioy Lluch, I, 161-74. Originea anterioară indoeurop.(Lahovary 339) este fantastică.” (Al.  Ciorănescu, DER, dexonline.ro)

Urmând același semantism (de la mlaștină la pădure), un *mar(e) ”pădure” ar putea proveni din PIE mori, mōri ”sea”; o evoluție similară a sensului apare la anglo-saxonul mōr ”moor, waste and damp land; high waste ground, mountain”.

O altă posibilitate ar fi să avem un *mar din lat. mālus, mālī ”an upright mast, pole, beam; a mast; a standard or pole” (latinlexicon.org).
Omonim este mālus, mālī ”appletree”; în română măr provine însă din altă formă a cuvântului, ”lat. melus, în loc de malus” (DER).

Acest *mar putea să însemne copac, ori o anumită specie de arbore; poate un conifer (?) bun de catarg. Semantica ar fi similară aceleia pe care lingviștii o pun în evidență în cazul lui stejar:

stejár (-ri), s. m. – Gorun (Quercus sessiliflora). – Var. stăjer(iu), st(r)ăjar, strejar. Sl. stežerŭ „băț”, cf. bg. stožar „băț, lemn”, sb., cr. stežer „trunchi” (› steajer), stožer „ax, arbore” etc. (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 366; Tiktin; Conev 48). Pentru numele de lemn extins la arbore, cf. sp. palo.” (DER, dexonline.ro)

Spre deosebire de stejar, *mar ar fi î.a.c. un cuvânt dispărut, prezent doar în acest Mareș-tată.

Încă o posibilitate ar fi ca mareș să fie derivat regresiv dintr-un *nimoareș  din *nimoare ”pădure”, lat. nemus, nemoris  ”a wood, a heath or grove consecrated to a divinity” (latinlexicon.org).

De menționat faptul că păduroi (ca și muma-pădurii dealtfel) este și numele unei plante:

PĂDURÓI s. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu flori roșii-purpurii sau galbene (Melampyrum arvense). – Din pădure + suf. -oi.” (DLRM, dexonline.ro)

Printre numele plantei n-am întâlnit însă niciunul care să semene cu mareș. Poate doar gr. mélās ”negru” din denumirea științifică melampyrum = grâu-negru; irelevant însă.

CONDRÓNIU s. (BOT.; Melampyrum) ciormoiag, (reg.) cárpenă, miazănoápte, păduróniu, scrábă, grîul-prépeliței, grîu-négru, sor-cu-fráte.” (Sinonime82, dexonline.ro)

Februarie 16, 2017

Bârdigoi

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 8:46 pm

bârdigói sm [At: ANTIPA, P. / Pl: -goi / E: net] (Iht; reg) Zglăvoacă (Cottus gobio).” (Micul dicționar academic, ediția a II-a, cf. dexonline.ro)

Un cuvânt probabil rar, care nu e menționat de M. Seche în ”Dicționarul de sinonime”:

ZGLĂVOÁCĂ s. (IHT.; Cottus gobio) (reg.) babă, babete, moacă, moață, (Transilv., Maram. și Ban.) popă.” (dexonline.ro)

În foarte multe limbi ideea de bază a denumirilor populare ale zglăvoacei (”bârdigoiului”) este capul mare al peștelui (v. aici).

În portugheză însă caracteristica esențială a fost dată de spinii zglăvoacei (”escorpião-de-água-doce”).

”Preoperculul are un spin în parte posterosuperioară, puternic, întors în sus; sub acesta, deseori, se mai găsește un altul, mai mic și ascuns sub piele. Suboperculul are și el un țep, dar mai mic, care este ascuns în piele și îndreptat înainte.” (https://ro.wikipedia.org/wiki/Zgl%C4%83voac%C4%83)

Poate că bârdigoi e o denumire arhaică, autohtonă, reflectând PIE bhar- : bhor- ”bristle, stubble, sharp point” (Pokorny). Aș exclude legătura cu bârdan, burdihan ”burtă”.

Cred, însă, că bârdigoi este mai degrabă un derivat al PIE *word- ”frog” (starling.rinet.ru; cf. let. var̂de ”broască”), provenind poate dintr-un arhaic *bârd(ă) ”broască”. O altă denumire a zglăvoacei, moacă, înseamnă și mormoloc. Aspectul peștelui, privit din față, este fără îndoială ”frog-like”:

fmib_47987_head_of_cottus_gorio_seen_from_the_front

(sursa imaginii: Wikimedia)

De amintit aici și

BRÚDĂ s. v. grindel, molan.” (Sinonime, dexonline.ro)

brúdă (-de), s. f. – Specie de pește asemănător cu păstrăvul. Origine necunoscută. După Giuglea, LL, III, 206-10, ar fi cuvînt dacic, ceea ce nu pare prea convingător. Rar, în Trans.” (DER, dexonline.ro),

cuvânt mult discutat în legătură cu posibila lui origine autohtonă (inclusiv pe blog și în comentarii). Totuși, având în vedere forma celor două cuvinte, originile lor sunt mai probabil diferite.

Februarie 12, 2017

Perișoare…

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 11:58 pm

De exemplu cele din ciorba atât de des întâlnită pe mesele românilor:

”PERIȘOÁRĂ, perișoare, s. f. Preparat de formă sferică din carne tocată (amestecată cu orez și cu alte adaosuri), folosit în alimentație, de obicei fiert. – Pară2 + suf. -ișoară.” (DEX 98, dexonline.ro)

”perișoară f. 1. pară mică; 2. un fel de sarmale fără foi: ciorbă de perișoare.” (Șăineanu, dexonline.ro)

”perișoáră (oa dift.) f., pl. e (d. pară 1). Pară mică. Sarma neînvălită [!] în frunză: cĭorbă cu perișoare.” (Scriban, dexonline.ro)

Această explicație simplă mi se pare totuși ciudată. Perișoarele nu au formă de pară; nici nu cred că au avut-o cândva, pentru că ar rezista cu greu la fiert, s-ar desface. Probabil că au fost dintotdeauna sferice, ”meatballs”.

În loc să fie diminutiv al lui pară  ”fructul pomului numit păr” (”lat. pĭra, pl. de la pĭrum, pară”-Scriban), cred că perișoara din ciorbă e un diminutiv al unui cuvânt dispărut, provenind din lat. pila, pilae ”a ball, playing-ball”, ”a ball or globe”, ”ball or lump” (latinlexicon.org); cf. sp. pelota, fr. pelote ș.a.

Mai puțin probabilă mi se pare legătura cu piroșcă:

piróșcă f., pl. ște, ștĭ și șce, șcĭ (rus. pirožók, gen. -žká, dim. d. piróg, piroșcă; pol. pirožk, gen. -žka). Prăjitură compusă din carne tocată saŭ brînză învălită [!] într´o foaĭe de cocă (nu de aluat), de ordinar în formă de jumătate de roată saŭ și rătundă [!] (fr, pâté). V. brînzoaĭcă.” (Scriban, dexonline.ro)

piróșcă, piroște, s.f. – (reg.; gastr.) Sarma: „…atunci fata de uriaș va aduce oala cu piroște la săpători…” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 85). – Din rus. pirožki (Șăineanu, Scriban; Cihac, cf. DER; DEX, MDA), ucr. pyrižky (DEX, MDA).” (DRAM; dexonline.ro)

*

Un sens interesant al cuvântului este menționat în Dicționarul de sinonime al lui M. Seche:

perișoáre s. pl. v. SMIRDAR.” (Sinonime, dexonline.ro)

SMIRDÁR s. (BOT.) 1. (Rhododendron kotschyi) (livr.) rododendron, (reg.) coacăză, cocăzar, iederă, merișor, perișoare (pl.), popdele (pl.), rujă, tulipin, bujor-de-munte, bujorel-de-munte, trandafir-de-munte, vâsc-de-munte. 2. (Vaccinium vitis idaea) merișor, coacăz-de-munte, (reg.) coacăză, cocazar.” (Sinonime, dexonline.ro)

Se observă că specia Rhododendron kotschyi (întâlnită în zona alpină și subalpină a Carpaților noștri) e cunoscută și ca merișor și ca perișoare; și, de asemenea, coacăză și cocăzar. Mai degrabă aici perișoară e diminutiv al lui pară -fructul.

Culoarea atât de caracteristică florilor de smârdar este un fel de ”deep pink” (cf. sin. ”rujă”, ”trandafir de munte”). Totuși, nuanțele de acest gen sunt uneori ignorate în limbaj; Muntele Roșu din masivul Ciucaș a fost denumit așa, se pare, datorită abundenței smârdarului. Nu e exclus să avem în perișoare un adj. coloristic; posibilitățile sunt numeroase aici, dar neconvingătoare; de ex. cf. sanscr. paruṣá- ”spotted, variegated”, gr. dor. pürsó- ”flame-coloured, yellowish-red; with red hair” -din PIE *porǝsw- ”motley, coloured” – starling.rinet.ru; ori cf. magh. piros ”red”, pir ”blush” (aici un pos. împrumut este ”piroșeáță s.f. (reg.) roșeață puternică.” -dexonline.ro, DAR; originea cuvintelor poate fi PIE pū̆r ”foc”); din ”paróșu, -ie, adj. (reg.) foarte roșu.” (dexonline.ro, DAR); din PIE pū̆r ”foc”, direct sau nu (lat. (gr.) pyra, umbrian pir ”foc”, proto-slav pyrь  -sloven zapíriti se ”blush”).

Tot sinonim cu merișor avem alt

PERIȘÓR s. (BOT.) 1. (Pyrola secunda) brăbănoc, merișor, (reg.) verdeața-iernii. 2. (Elymus asper) (rar) limă, (reg.) secăriță, iarba-părului.” (Sinonime, dexonline.ro)

În primul caz intrigă coincidența cu den. științifică (latină) a genului-dată de Linné- pyrola (scrisă uneori pirola), diminutiv din lat. pyrus ”pară (fruct)”, din cauza formei frunzelor -cf. https://es.wikipedia.org/wiki/Pyrola. După DEX 98, cel puțin în cazul al doilea e vorba de un diminutiv din păr (de pe cap).

Pyrola secunda (mai nou Orthilia secunda, brăbănocul) are flori albe, nu roșii, ceea ce face mai improbabilă derivarea ”perișoarelor” dintr-un adj. coloristic. Ceea ce are în comun cu smârdarul e faptul că frunzele le rămân verzi în timpul iernii. Poate că aici rezidă asemănarea lor și sensul numelui -posibil arhaic î.a.c.-, într-o cheie care deocamdată îmi scapă (PIE per-2 ”to try, dare, risk; danger” ?).

În ceea ce privește denumirea de smârdar, ar putea fi în cele din urmă înrudită cu lat. (gr.) myrtus (cf. și den. științifice, Rhododendron myrtifolium).

Februarie 2, 2017

Opinci

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 8:31 pm

”Și din sus de Vânători, cum treceam puntea peste apa Neamțului, bunicul în urmă, cu caii de căpăstru, și eu înainte, mi-au lunecat ciubotele și am căzut în Ozană cât mi ți-i băiatul! Noroc de bunicul! „Și scroambele iestea a voastre îs pocite“, zise el scoțându-mă repede, murat până la piele și înghețat hăt bine, căci năboise apa în toate părțile; și iute mi-a scos ciubotele din picioare, că se făcuse bocnă. „Opinca-i bună, săraca! îți șede piciorul hodinit, și la ger huzurești cu dânsa“. Și până a vorbit aceste, eram și învelit într-o sarică ghițoasă de Cașina, băgat într-o desagă pe cal, purces pe drum, și hai la Pipirig.” (Ion Creangă, ”Amintiri din copilărie”)

Opinca, un cuvânt de origine slavă denumind încălțămintea tradițională a românilor:

opíncă (opínci), s. f.1. Încălțăminte țărănească făcută dintr-o bucată de piele dreptunghiulară legată cu fîșii de piele. – 2. Clasă țărănească, țărănime. Sl. opinuku „încălțăminte”, din sl. opęti, opiną „a acoperi” (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Miklosich, Lexicon, 513; Cihac, II, 228; Meyer 315; Conev 84), cf. sl.opanica „talpă”, bg. opinak, opinci, sb., cr., slov. opanak, ceh. opanky, rus. opanka, alb. opingë. Ipoteza unui sl. *opęka (Byhan 324) nu pare necesară. – Der.opincar, s. m. (producător de opinci; țăran), cu suf.ar (der. din bg. opinčari, sugerată de Conev 75, nu-i posibilă); opincărime, s. f. (clasa țărănească); opincărie, s. f. (atelier, prăvălie de opinci); ochincea, s. f. (gențiană, Gentiana cruciata), pornind de la pron. patalizată a lui -pi--chi-, proprie Mold.(Philippide, Principii, 97; după Tiktin ar fi o deformare populară a lui gențiană).” (DER, dexonline.ro)

opíncă f., pl. ĭ (vsl. opĭnŭkŭ, încălțăminte, d. openti-opĭnon, a acoperi. penti-pĭnon, a răstigni; nsl. cr. sîrb. opanak, bg. opinŭk, pl. ucĭ; sîrb. opanak, rut. ópinka, ceh. opanky, openče, opince [pl.]; alb. opingă. V. opintesc, pinten). Încălțăminte țărănească compusă dintr´o simplă bucată de pele [!] groasă făcută concavă și legată de picĭor cu curele saŭ cu nojițe. Fig. De la vlădică pînă la opincă, tot poporu, boĭeriĭ și țăraniĭ. Un joc copilăresc care consistă [!] în aruncarea succesivă în sus a cincĭ petricele [!] c´o singură mînă și prinzîndu-le fără să scapĭ vre-una. V. beg, borbonac.”  (Scriban, dexonline.ro)

O explicație detaliată a cuvântului slav o oferă wiki-articolul dedicat, după P. Skok și V. Anić:

”Serbo-Croatian òpanak/о̀панак, as well as Bulgarian and Macedonian опинок, ultimately derive from Proto-Slavic word *opьnъkъ.[1] Proto-Slavic *opьnъkъ is composed from the following parts:

*the preposition/prefix *o(b)- „around, on, etc.” with final *b assimilated and the resulting geminated consonant cluster *pp simplified to *p
*-pьn-, yielding Serbo-Croatian -pan- with strong jer *ь vocalized to /a/. *pьn- is the ablaut form of the root of the verb *pęti (from earlier *pen-ti), originally meaning „to strain, move” (cf. modern standard Serbo-Croatian verbs conveying the same notion such as nàpēti/на̀пе̄ти, pròpēti/про̀пе̄ти, ràspēti/ра̀спе̄ти, pòpēti/по̀пе̄ти..), but subsequently coming to mean „to climb” (whence the meaning of modern standard Serbo-Croatian pȇti/пе̑ти, pènjati/пѐњати).
*-ъkъ, a Slavic suffix
So literally, òpanak/о̀панак would roughly mean „climbing footwear”.” (https://en.wikipedia.org/wiki/Opanak)

*

Opincile au fost încălțămintea tradițională a geto-dacilor, fapt atestat atât de reprezentările plastice (Columna lui Traian), cât și de descoperiri arheologice.

opinca_dacica

(sursa imaginii: Wikimedia, user CristianChirita)

E oarecum ciudat ca un articol atât de vechi în spațiul daco-getic să aibă un nume generic de origine slavă. Poate că numele dacic al opincii se ascunde în vreo denumire regională a opincilor, sau a unei varietăți de opinci.

Aromânii folosesc un termen grec pentru opinci, tsâruhi, la rândul său din tc. çarık.

O altă posibilitate, însă, -oricât ar fi de mare coincidența- ar fi ca sl. opinuku să ”oculteze” un cuvânt dacic asemănător.

Probabil că nu m-aș fi gândit la așa ceva dacă n-aș fi întâlnit sanscritul upAnah ”shoe, sandal”. Cuvântul este explicat ca ”under-bond” (cf. Charles Rockwell Lanman; sanscr. náhyati este din PIE *nedh- ”to tie together” -cf. starling.rinet.ru).

Mi-a atras atenția și rădăcina PIE *ap- ”to clench, to tie round” (starling.rinet.ru) > lat. apō, apere „to fasten, attach, join, bind, tie to” (latinlexicon.org).

Pagina următoare »