Cucunoz

”cucunóz (-zi), s. m. (Înv.) Șoim. Var. cucunos. Sl. (bg.) kukunos „cu nas coroiat”.” (Al. Ciorănescu, cf. dexonline.ro)

”cucunos sm [At: CANTEMIR, I. I. I, 31 / V: ~oz / Pl: ~oși / E: vsl коуконось „cu nasul coroiat”] (Orn; înv) Pasăre răpitoare cu ciocul coroiat nedefinită mai îndeaproape.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

”cuconós m., pl. șĭ (vsl. kuko-nosŭ, cu nasu încovoĭat). Cant. Un fel de vultur. – Și cucunoz, cucunos și coconoz.” (Scriban, dexonline.ro)

În dicționarul lui Trubacev,

”*kukonosъ(jь): Делав. коукомоСА, прилаг. уо’^о;, nasum aduncuni ha¬ s (Mikl.), сербохорв. куконос, -а, -о ‘имеющий нос крючком'(РСА X, 790; RJA V, 761: kukonos, с XVIII в.), также диал. кукунос, -а, -о (РСА X, 796), русск.-цслав. куконосый, прилаг. ‘горбоносый’ (Дамаскин. ВМЧ, Дек. 1—5, 329. XVI в. – XV в. СлРЯ XI—XVII вв. 8, ИЗ; Срезневский I, 1361). Сложение *kuka (см.) и *позъ (см.).”

În bulgară kukunos (кукунос) e însă o pasăre de baltă, Limosa limosa (sitarul de mal), care are ciocul ușor întors în sus (precum ciocîntorsul –Recurvirostra avosetta-, însă nu atât de evident ca acesta din urmă).

În ”Istoria ieroglifică” a lui Dimitrie Cantemir, cucunozul este evident un prădător:

”Acestea a Corbului, Cucunozul, Pardosul, Râsul și alalte mai toate, carile cu sângele fierbinte mațile a-și răcori știu, adeveriia.”  (https://ro.wikisource.org/wiki/Istoria_ieroglific%C4%83/Partea_a_patra)

Alăturat pardosului (leopardului) și râsului, prădători tipici, cucunozul nu poate fi un vultur, un hoitar. Pe de altă parte, este diferit de alte păsări răpitoare din aceeași ”Istorie ieroglifică”: brehnacea, șoimul, uliul, coruiul, rârăul, hârățul, puhacea și caia.

Să fie deci o specie de acvilă?

Ciocul coroiat îl au toate păsările de pradă din ordinul Falconiforme; pare ciudat ca această caracteristică să fie dat numele doar uneia anume. Invers, de la numele unei păsări poate proveni mai ușor un adjectiv ce caracterizează nasul: ”coroiat” (de la coroi), ”acvilin” (de la acvilă).

Cucunoz amintește gr. kuknos ”lebădă” și lat. ciconia ”barză”, a căror origine -cf. site-ului starling.rinet.ru ar fi un PIE *k’Vkōn-, *k’Vkun-  ” a k. of yelling bird”, din care provine și v.ind.  śakuná- `a large bird; vulture, kite’. Dar, dacă s-ar încadra aici și ”cucunoz”, din ce limbă (centum) ar putea proveni?

Altă posibilitate ar fi originea cuvântului în PIE kā̆u-, kē̆u-, kū-  ”to howl” (Pokorny) , cf. gr. κουκούφας , καυκιάλης ”speciI de pasări”, v.ind. kṓka-  ”bufniță, câine”.

Ghiran

”ghiran s [At: CHEST. II, 452/149 / E: nct] (Reg) Fântână.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Un posibil cuv. autohton? Ar putea să aibă la bază rădăcina PIE gʷlē- (gʷel-2) ”to drip, flow” (gr. βλύω, βλύζω ”spring forth”, βλύδιον ”wet”; germ. Quelle ”izvor”), desigur cu transformarea fonetică gl- > ghi/ghe, întâlnită în evoluția de la latina populară la română.
Așadar ghir- din ghiran ar fost în antichitate *glir-/*gler- sau *glel- (din forma PIE gʷlē- ). Nu am întâlnit așa ceva printre cuvintele tracice atestate. Din PIE gʷel-2 ar proveni (cf. I.I. Russu) hidronimele Gallos, Gelbes (din Bithynia), Gilpil (în Dacia).

O altă cale ar fi să considerăm că ghiran este o variantă a unui *biran; m-a condus la rezultate mai puțin plauzibile.

E interesant câte cuvinte cu etimologie necunoscută în dicționare au la bază un radical *ghir- (poate diferit în cazul fiecăruia):

”ghiră sf [At: COMAN, GL. / Pl: ~re / E: nct] (Reg) Murdărie.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro) (ar putea fi autohton, derivând din PIE *gley- ”to stick” , cf. rus гли́на ”clay”)

”ghirav, ~ă a [At: REV. CRIT. IV, 144 / A și: ghirav / Pl: ~i, ~e / E: nct] (Reg) 1 Aspru. 2 Cam bolnav. 3 Slăbit (de boală).” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro) (o variantă a *sl. chyravŭ „bolnăvicios” din care avem ”firav”?)

”ghirin sm [At: DEX-S / A: nct / E: nct] Plantă erbacee cu fructe pedunculate, care crește prin locurile sărate și în regiunea maritimă (Halimane pedunculata).” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

”ghiriște sf [At: CHEST. II, 122/176 / Pl: ~ti / E: nct] (Reg) Loc de pe care s-a secerat grâul.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro) (ar putea fi legat de ghircă ”grâu de primăvară” + o contaminare cu miriște)

”ghiroc¹ sn [At: CHEST. II, 337/103 / E: nct] (Reg) Spațiul dintre vatră (sau sobă) și peretele din spate unde se culcă adesea copiii și bătrânii.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Chiștiriță

Cuvânt menționat de A.Scriban ca variantă a lui ”chiftiriță” (coropișniță).

”chíștiriță, V. chiftiriță.”

”coropíșniță f., pl. e (bg. konopištnica și -išnica, d. konóp, cînepă. V. cînepă). Sud. Un mare insect ortopter care trăĭește pin grădinĭ și scurma pămîntu (gryllotalpa vulgaris). – În nord chiftiriță și conochiftiriță (din bg. konopištnica și rom. chiftiriță) și cocoană-chiftiriță; în Trans. Maram. conopiștiriță (vsl. konopĭa, cînepă, și sturicĭ, greĭer).” (Scriban, dexonline.ro)

Marea varietate de nume ar deriva așadar în întregime din bg. konopištnica.

Dacă am avea însă un radical *chișt- în chiștiriță, acesta ar putea fi arhaic, autohton, din PIE kleik̂- ”to press, squeeze”, din care avem ”clește” (de origine slavă); cu aceeași origine IE sunt lit. klìšė ”cleștii racului”, v.ind. saṁ-kliś- ”squeeze”.

Am remarcat mai demult cuvântul ”rac” ca sinonim pentru ”coropișniță”. Picioarele anterioare -adaptate pentru săpat- ale insectei se numesc de obicei ”clești”.

”COROPÍȘNIȚĂ s. (ENTOM.; Gryllotalpa vulgaris) (reg.) chifteriță, rac, (Bucov.) coroi, (Transilv.) păduche-de-cal.” (M.Seche, ”Dicționar de sinonime”, dexonline.ro)

*

Cuvântul ”chiferiță” circulă în Moldova, tot acolo unde apare și verbul ”a chifti”; așa încât ar fi posibilă (?) o legătură între ele, fie și prin prisma etimologiei populare.

”chiftí vi [At: I. IONESCU, C. 191 / Pzi: 3 ~téște / E: fo cf chifui, chisti] (Mol) 1 (D. lichide) A produce sunetul caracteristic când se fierbe ceva. 2 (D. apă) A face bășici. 3 (D. lichide) A da pe afară. 4 (D. lichide) A fierbe. 5 (D. lichide) A țâșni. 6 (D. lichide) A împroșca. 7 (D. apă sau noroi) A fleșcăi. 8 (D. lichide) A fâsâi. 9 (D. lichidul dintr-un butoi) A se scurge încet și continuu printre doage. 10 (D. o bubă) A supura. 11 (Pan) A bufni în râs.” (”Micul Dicționar Academic”(2010), dexonline.ro)

”chiftí (-tesc, -ít), vb. – 1. A ieși la suprafață, a se ivi apa dintr-un pămînt excesiv de umed. – 2. A fierbe. Creație expresivă (DAR). Cihac, II, 258 încearcă să o explice prin piști. – Der. chifteală, s. f. (zgomotul mersului pe pămînt mlăștinos).” (Al. Ciorănescu, ”Dicționar Etimologic Român”, dexonline.ro)

Masculul chifteriței are un ”cântec”, un recital caracteristic, destinat -desigur- femelelor. Nu știu în ce măsură sonoritatea lui poate fi descrisă prin verbul ”a chifti”:

 

Cu atât mai puțin poate fi vorba de ivirea la suprafață a chifteriței (nu tocmai ca apa din solul umed).

Semantic, ”a chifti” (*chiști?) poate fi legat de aceeași rădăcină PIE kleik̂- ”to press, squeeze”, dar conexiunea etimologică -dacă există- este greu de dovedit.

Despre cuv. ”coropișniță” am scris mai demult un articol, la https://hroderic.wordpress.com/2013/08/09/coropisnita

 

Roabă

”roábă f., pl. e (d. rob, ca și sîrb. raba, cu acelașĭ înț.). Un fel de căruță cu o roată saŭ cu doŭă care servește la dus greutățĭ pe micĭ distanțe împingînd-o cu cele doŭă mînere pe care le are. – În nord tărăboanță.” (Scriban, dexonline.ro)

Explicația este dată și de Al. Ciorănescu, în ”Dicționarul Etimologic Român”:

”rob (róbi), s. m. – 1. Captiv, prizonier de război. – 2. Sclav. – 3. (Bihor) Hoț. – Mr. rob. Sl. rabŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 315), cf. sb., cr., ceh., pol., alb., mag. rab. – Der. roabă, s. f. (sclavă; tărăboanță), la care sensul al doilea este tot sl., cf. sb. raba „căruță” (după Lacea, Dacor., III, 745, din săs. Rabber)” (dexonline.ro)

În schimb, în dicționare mai noi etimologia termenului este necunoscută (DEX, ”Micul Dicționar Academic” ș.a.).

După lingvistul Sorin Paliga, originea termenului este autohtonă:

”roabă ‘wheelbarrow’. One of the of the most obscure forms in Romanian. Definitely an indigenous form, derived from a root *rob- with the reconstructable meaning ‘round, wheel’, probably the same root as in răbda (see). If so, an archaic Preie. element from *R-B- ‘round, to curve, to bend’. ”  (”Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian”)

Pentru mai multe ipoteze în legătură cu originea posibil autohtohă a ”roabei”, vedeți cometariile la https://hroderic.wordpress.com/2016/09/07/oarba/.

Latina nu pare să poată fi la originea cuvântului (spre deosebire de sinonimul rotcol). Se poate observa de ex. aromânescul arobu, (a)robulu ”molid” (<lat. robur sau ruber? cf. ”brad roșu”=molid), dar conexiunea semantică este imposibilă.

În momentul de față, cea mai probabilă origine a cuvântului mi se pare a fi în vreo limbă turcică, posibil printr-un intermediar slav, cf. tătărescul арба ”căruță acoperită”, dar și ”roabă” (google translate), turc araba ”car, cart, wheel” (din care avem rom. haraba).

Etimologia acestor cuvinte este disputată; citând din Wiktionarul care î.a.c. pare documentat,

”Originally intended to mean „a two-wheeled cart” now being used generically for all kinds of vehicles and bicycles (Schwarz 1992: 393). According to Ramstedt (1905: 23), the Turkic form was borrowed into Iranian (Afgh. arabá, Shg. arōbā), Arabic عَرَبَة‎ (ʿaraba), Uralic, European and Caucasian languages. A Turkic loan relation with Burushaski arabá is also discussed by Rybatzki. Considering Doerfer (1963/1965/1967/1975), the etymology of the word seems unclear, being either of Turkic or Arabic origin. Uzbek arava was loaned into Tajik aråba ‘cart, carriage’ (Doerfer 1967: 12) and Ormuri arâba ‘wheel’ (M29: 387). Other Turkic congnates include Uyghur araba, Kazakh арба (arba), Kyrgyz арба (arba), Taranchi hariba, as well as Chuvash урапа (urapa), Bashkir арба (arba) and Tatar арба (arba, “covered wagon”)” (https://en.wiktionary.org/wiki/araba#Turkish)

În dicționarul lui Max Vasmer, rus. арба are explicația:
”1. „long four-wheeled cart”, South Russian, 2. „two-wheeled cart”, Crimean, Central Asian, Caucasian. Borrowing from tur., Crimea-tat., kypch., azerb., chagat. araba „cart” ”

După cum precizează Scriban, roaba nu are neapărat o singură roată, putând avea două – această variantă a vehiculului putând fi cea originară, cf. înțelesului din limbile turcice.

Presupunând că rom. roabă și sb. raba au la origine un turcic *araba, s-ar putea pune unele întrebări:

-cum/de ce a dispărut a inițial?
-de ce în română a fost înlocuit a cu diftongul -oa-, rezultând ”roabă” în loc de *rabă?
-din cel limbă turcică provine cuvântul în română și sârbă?

Vocala a inițială a dispărut de exemplu în cuvântul ațigan > țigan. În legătură cu a doua întrebare, se poate observa și existența unei variante regionale roablă în loc de rablă.

Dacâ

În dicționarul aromân al lui Tache Papahaghi apare cuvântul ”dacâ” redat în dacoromână prin ”tocător”. O traducere ambiguă, dat fiind dublul sens al lui ”tocător” (instrument cu care se toacă, în genul unui cuțit sau topor, sau suport pentru tocat, numit popular și ”fund de lemn”).

”TOCĂTÓR 2 ~oáre n. 1) Cuțit pentru tocat. 2) Mașină de tocat nutreț. 3) Placă (de obicei de lemn) pe care se toacă ceva. 4) rar Butuc pe care se taie lemne. /a toca + suf. ~tor” (NODEX, dexonline.ro)

În ambele cazuri, semantica acestui ”dacâ” poate fi legată de actul tăierii, cf. fr. tranchoir (=fund de lemn), engl. trencher. Fr. tranchoir are același dublu sens al rom. tocător: ”support sur lequel on tranche (la viande, etc.)”/ ”grande lame pour trancher (hachoir)”.

Să fie acest ”dacâ” un cuvânt din substratul (dacic? tracic?) al macedoromânei?
O posibilă origine ar fi PIE dā : dǝ- ” to share, divide” (v.ind. dā́tram ”sickle”), ori poate dek̂-2  ”to tear” (gotic tahjan ‘tear, tug’), cu obs. că în al doilea caz ar proveni dintr-o limbă centum.

*Daca, presupusa denumire a pumnalului dacic, din care ar proveni și engl. dagger, s-ar încadra tot aici.

Oieșea

Denumire a urzicii mici (Urtica urens). În dicționarele mai vechi apare ca diminutiv din ”oaie”, fără ca semantismul să fie -în opinia mea- explicat satisfăcător.

”oĭeșeá f., pl. ele (dim. d. oaĭe, infl. de mĭelușea). Un fel de urzică numită și urzică mică, cu rădăcina ca fusu (urtica úrens).” (Scriban, dexonline.ro)

”oieșea f. urzică mică (Urtica urens). [Lit. oiță: poate după rădăcina-i fibroasă].” (Șăineanu, dexonline.ro)

În ”Micul dicționar academic” (2010), cuvântul apare cu etimologie necunoscută.

Aș ghici în oieșea/oișea un posibil cuvânt autohton, reflex al PIE eus- ”to burn” (cf. lat. ūrō, -ere din care provine denumirea științifică a speciei, alb. ethe ”febră”, lit. usnìs ”ciulin”), ori ā̆i-4 ”to burn” (OHG  eivar `harsh, bitter’). Rămâne de văzut.

Poneasca

Râu și sat în comuna Bozovici, jud. Caraș-Severin. Numele pare să fi fost inițial al râului (?); cf. http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Poneasca, satul ar fi atestat documentar doar din 1909, fiind ”format pe locul unui cătun” (cu ce nume?).

Nu cred să fie legat de cuvântul din articolul anterior, ”poane”.

Rădăcina pan- apare în multe hidronime tracice: Panax, Panisas, Pannysis, puse pe seama rădăcinii PIE *pan- ” swamp; water, wet” (Duridanov, I.I. Russu), cf. ilir Panonia.
În acest context, terminația -easca ar putea reprezenta de fapt (?) un sufix hidronimic tracic iskos/-eskos, cf.  Artiscos, Tibiscos, Oiscos (v. https://hroderic.wordpress.com/2012/09/20/escu/).

Poneasca este un râu mic, iar cursurile mici de apă este puțin probabil (cf. Dragoș Moldovanu) să poarte o denumire antică; existând totuși unele excepții, ca Ampoiul. Mai multe hidronime din Banatul montan ar putea avea însă origini autohtone (Timiș, Nera, Bârzava); nemaivorbind de Cerna, care provine sigur din denumirea antică Dierna.

Poane

„poane¹ sfp [At: LB / E: nct] (Îvr) Pleavă.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Un cuvânt (bisilabic?) posibil arhaic, zic eu, trimițând poate către PIE peu-1 ”to clean, sift” (OHG fowen `sieben, Getreide reinigen’, v.ind. pāvana- ”cleansing”, lat. purus). Semantismul ar fi cf. lui ”măturătură” = gunoi, ”spălătură” – ca resturi rezultate în urma unei operațiuni de curățire.

Improbabil, dar nu cu totul exclus ar fi să aibă aceeași origine ca ”pleavă” (și ”paie”), PIE pel-2b ”powder, flour” (v.ind. pala- m. `straw’, lit. pẽlas ”chaff sheet”, lat. pollen <*polen  (Pokorny) etc.), î.a.c. originalul fiind probabil *poare (cu rotacizarea lui l), derotacizat apoi în forma poane (cf. reg. bănățean fănină < fărină).

Mosor

”mosór (mosoáre), s. n. – Bobină, canetă. Tc. masur < arab. ma’șūra (Eguilaz 449; Loebel 65; Șeineanu, II, 264; Lokotsch 1442), cf. ngr. μασούρι, alb., bg., sb. masur.”
(Al. Ciorănescu, cf. dexonline.ro)

”mosor sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~oare / E: srb mosur, ngr μαύou] 1 Piesă de lemn, de metal, de material plastic etc. de forma unui cilindru, cu discuri la capete, pe care se înfășoară fire de ață, de lână, de sârmă etc. 2 (Pex) Mosor (1) împreună cu firele înfășurate pe el Vz bobină. 3 Piesă la dispozitivul de tragere al tunului. 4 (Reg) Piesă la potângul plugului, pe care se înfășoară lațul. 5 (Reg) Mâner al coarbei de dulgher. 6 (Reg) Vas, butoi făcut prin scobirea unui buștean, folosit pentru păstrarea cheagului. 7 (Reg) Stup primitiv făcut dintr-un trunchi de copac scobit. 8 (Reg) Ghemotoc de semințe format pe firele de papură. 9 (Reg) Umflătură rotundă și tare pe corpul omului. 10 (Reg; spc) Piele îngroșată pe talpa piciorului Vz bătătură. 11 (Reg) Urmă proeminentă rămasă pe locul unei fracturi la braț sau la picior. 12 (Atm; reg) Omușor. 13 (Reg) Lemn noduros, greu de crăpat. 14 Turn cu cupolă. 15 (Fig; reg) Bărbat tăcut, închis și mofturos.”
(”Micul dicționar academic” (2002), cf. dexonline.ro)

Doar sensurile 1-3 și eventual 4 din ”Micul Dicționar Academic” corespund cu cel din româna actuală, explicat prin tc. masur, sb. mosur. În rest, e vorba, cred, de omonime care ar fi putut avea în trecut o formă ușor diferită de cea de azi, care ar putea fi datorată contaminării.

Germ. Maser ”knot (bright excrescence on the trunk of a tree)” ar putea explica sensul 13 ”lemn noduros, greu de crăpat”. Provine -cf. starling.rinet.ru- din proto-germ. *, coradical cu engl. measels. La origine ar fi -cf. aceleiași surse- PIE *mos-  ”sore (on skin)”. Aici ar putea să se încadreze și sensurile 9 ”umflătură rotundă și tare pe corpul omului”, 10 ”piele îngroșată pe talpa piciorului”; însă, dacă sunt un împrumut germanic, provin din altă limbă decât germana.

PIE  meuk̂- ”to scratch, tear” (Pokorny) ar putea fi cumva la originea sensurilor 6 ”vas, butoi făcut prin scobirea unui buștean” și 7 ”stup primitiv făcut dintr-un trunchi de copac scobit”. 

P.d.a.p., în timpuri străvechi, pentru scobirea unui trunchi de arbore era întrebuințat și focul; aceasta ne-ar trimite tot către proto-germ. más ”burned wood; scar, sore” (MLG māser ”flamed wood”.

”Micul Dicționar Academic” menționează și

”mozur, ~ă a [At: DDRF / Pl: ~i, ~e / E: nct] (Reg; d. coama cailor) Ros din cauza râiei.” (dexonline.ro), care ar putea fi un reflex al PIE  meuk̂- ”to scratch, tear”.

Un sens aparent de ”umflătură” (8, 9, 12) ar putea indica PIE med-2 ”to swell” (Pokorny) și un eventual împrumut celtic (?), cf. mir. mess, galez mes, bret. mez ”ghindă”.

Nu e exclus ca sensul 12 de ”omușor (uvulă)” să ascundă -cf. semantismului lui ”omușor” -care este același în albaneză (njerith < njeri ”om”) și bulgară (мъжец < мъж ”om”)- un cuvânt însemnând om (??), cf. cu lat. mās ”om, bărbat”, cu origine neelucidată, ori cu sl. mǭ̀žь. 

Sensul 14 ”turn cu cupolă” ar putea fi recent, bazat pe o comparație (glumeață) cu cilindrul mosorului, care are un disc la capăt.

Sensul 15 ”bărbat tăcut, închis și mofturos” ar putea avea la origine o încrucișare între ”mohorât” și ”posomorât”.

 

O lume

Lume cu sensul de „oameni” ar putea să se fi suprapus unui cuvânt authoton din PIE leudh-1 ”people”, leudh-m.