Cuvânt care ar fi o variantă ”neobișnuită” a lui mreană , menționat în ”Micul dicționar academic” (2010).
Ar putea fi o prefixare a lui ”umbreană” (=mreană), cf. ”dalb” din ”alb”.
P.d.a.p., ar putea reprezenta un alt cuvânt, poate autohton.
Conexiuni posibile: let. dubra ‘swamp, moor’, lit. dauburà` valley basin’, vechi bulgar dъbrь ”canion, ravenă” (din PIE dheu-b-, dheu-p- ”deep”).
Mi-a atras atenția și etimologia numelui orașului Dover: ”Old English Dofras (c. 700), from Latin Dubris (4c.), from British Celtic *Dubras “the waters.” Named for the stream that flows nearby” (etymonline.com)
P.S. De menționat că ”dalb” ar putea să nu provină din de+alb, ci să fie un cuvânt autohton derivat din PIE *dhel- ”luminos”, cf. alb. gheg diell ”soare”, m-irl. dellrad ‘glance’.
”biu2 sm [At: DA ms / Pl: bii / E: nct] (Reg) Pui de curcă.” ( ”Micul dicționar academic” (2010), dexonline.ro)
Deși curca a intrat destul de târziu în rândul animalelor domestice de la noi, nu e exclus ca biu să fie de fapt un termen arhaic, reflectând poate PIE *(a)wey- ”bird” (v.ind. váyas- `bird, any winged animal’, m.pers. vāi ”bird”, lit. vištà ”hen”).
Atrage atenția și asemănarea cu alb. bijë ”daughter, child” (după V.Orel, citat în Wiktionary, ”phonetically and semantically close to Messapic *bilia (“daughter”) and Messapic *biles (“son”)” ).
”căleándră sf [At: CV, 1951, nr. 6, 29 / Pl: ~endre / E: nct] (Reg) Ridicătură la marginea pădurilor.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)
Ar putea reprezenta o moștenire a lat. collis (gen. collis) ”an elevation, high ground, hill” (> rom. *coale sau *cole?), plus sufixul -andră, care are o valoare augmentativă, dar și expresivă.
Lat. collis < PIE kel-1, kelǝ- “to tower, be high; hill” (Pokorny); nu e exclus ca alt cuvânt din această rădăcină să fie la originea lui ”căleandră”.
”Porumbeĭ gagiĭ pe năutiŭ, un fel de porumbeĭ cu pene auriĭ cu chenare închise la aripĭ și la coadă.” -menționează A. Scriban în dicționarul său.
M-am gândit și la eventualitatea ca ”gagiu” să fie de fapt un adjectiv coloristic; faptul însă ar fi infirmat de denumirile varietăților rasei: ”Dungat pe rosu (rosu spre maroniu); Dungat pe nautiu [varietatea menționată de Scriban]; Dungat pe ciocolatiu; Dungat pe sein; Dungat pe galben topit; Dungat pe bragagiu; Dungat pe albastru (cu dangalele nautii); Dungat pe albastru (cu dangalele negre)” ( http://www.acka.ro/zburatordungat.html)
Acest ”gagiu”=dungat pare să nu aibă legătură cu ”gagiu”=non-țigan, din punctul de vedere al țiganilor. Totuși, cf. N.N. Constantinescu, care leagă ”gagiu” de tc. aghadjik „domnișor”, cred că e posibil ca porumbelul ”gagiu” să fi fost un ”porumbel îmbrăcat în haine de vază”. ”Chenarele” pe care porumbelul le poartă la aripi și coadă pot corespunde unor broderii cusute pe marginea hainelor (cuvântul este tot un împrumut din turcă, kenar).
”gagíu (gagíi), s. m. – 1. (Arg.) Stăpîn, domn. – 2. (Arg.) Iubit. Țig. gağo, gaği „român” (Bogrea, Dacor., II, 441; Graur 152; Juilland 164). – Der. gagică, s. f. (Arg., iubită, amantă).” (Al. Ciorănescu, ”Dicționar etimologic român”, dexonline.ro)
P.d.a.p., gagiu- dungat ar putea fi legat de ”a găji/gâji”
”gâjivi [At: VÂRCOL, M. 86 / Pzi: ~jesc / E: bg газъ] (Reg) 1 (Pbl) A deschide drum prin noroi sau zăpadă. 2 A se da la o parte, a face loc, când e mult prea multă lume adunată.” (”Micul dicționar academic” (2010), dexonline.ro)
”găjí (-jésc, -ít), vb. – A deschide drum. Sl. gaziti (DAR). În Olt., rar.” (Al. Ciorănescu, ”Dicționar etimologic român”, dexonline.ro)
Semantica ar fi aceea a lui cărărat: ”D. pielea unor animale și îndeosebi despre cal) Dungat.” (”Micul dicționar academic” (2010), dexonline.ro)
În acest caz, probabil că a existat un *gajiu ”dungat”, contaminat apoi cu ”gagiu”. O explicație posibilă, dar cuvântul rămâne obscur.
”speiesf [At: N. TEST. (1648) 6v/31 / V: (îrg) spei, ~eană sf, ~enc s, ~ene, spienă sf / Pl: spei / E: nct] 1 (Îvp) Coș făcut din scoarța de copac (mai ales din tei), cu fundul de nuiele împletite, care servește la păstrarea și transportul fructelor sau al alimentelor și care se folosea și ca măsură de capacitate cu o valoarea variabilă între 12,5 kg și 15 kg. 2 (Îvp; pex) Vas de lemn. 3 (Reg; îs) ~ de sare Solniță de lemn. 4 (Ban; îf speană) Covată mică pentru scăldat copiii. 5 (Olt; Mun) Coș lunguieț cu fundul îngust format dintr-o scândură și cu gura largă, cu care se pescuiește pe sub maluri Și: leagăn. 6 (Ban; Trs) Coșar1. 7 Hambar (1). 8 (Bot) Nume generic dat mai multor specii de licheni.” (”Micul dicționar academic” (2010), dexonline.ro)
”spéie (-i), s. f. – Coș, coșniță. – Var. Banat spene. Origine necunoscută. Nu pare sigură legătura cu mag. héj „scoarță” (Cihac, II, 527), nici cu gr. σπείρα (Scriban).” (Al. Ciorănescu, ”Dicționar etimologic român”, dexonline.ro)
În ceea ce privește sensul de ”coș de nuiele”, originea îndepărtată a cuvântului ar putea fi PIE *(s)penǝ- ”to weave, to plait, to spin” (starling.rinet.ru) / (s)pen-1(d-) ”to pull; to spin” (Pokorny), cf. lit. pīnà ”împletitură”.
Aceeași sursă o poate avea sensul de ”lichen”; semantic, cf. germ. Flechte, care înseamnă și ”împletitură” și ”lichen”.
Sensurile de ”vas de lemn”, ”solniță de lemn”, ”covată mică” par să indice un alt cuvânt, omonim, poate contaminat cu primul. Un lemn scobit nu este totuși o împletitură de nuiele. Ar putea reflecta PIEpi-n- ”a piece of wood” (Pokorny).
”frușíță (frușíțe), s. f. – Margaretă (Bellis perennis). Origine necunoscută. După Cihac, II, 500, Pușcariu, Diminutivsuffixe, 71 și DAR, de la numele Frosa, Frusina „Eufrosine”; însă este dificil de explicat această der. După Tiktin, și Pascu, Beiträge, 40 de la frumușiță, soluție nu chiar imposibilă.” (Al. Ciorănescu, ”Dicționarul Etimologic Român”, cf. dexonline.ro)
Etimologia pe care o propun este oarecum dubioasă, dar nici ea ”chiar imposibilă”.
În română, h-ul inițial din cuvintele latinești dispare, însă cu unele excepții -zic eu-, în care grupurile chl- și chr- devin în română fl- și fr-. Nu știu dacă această transformare a avut loc în cursul evoluției de la latină la română sau exista deja -dialectal- în latina populară (vezi articolul https://hroderic.wordpress.com/2015/07/20/florina/).
În scrieri clasice, numele zeiței Flora este uneori Chlōris ( gr. Χλῶρις ”greenness” – cf. latinlexicon.org).
E posibil ca lat. (gr.) chrȳseus ”golden” să fi dat un rom. *fruș, din care frușiță ar fi un derivat.
Semantica nu ar fi o problemă, cf. ”aurată”, ”salomie-galbenă”=margaretă, engl. marigold și gr. khrysanthemon.
Un contraexemplu pt. această evoluție fonetică ar fi însă ”creștin” din lat. christianus. E posibil însă ca în latina populară cuvântul să fi avut deja cr- inițial (cr- inițial apare în toate limbile romanice, în timp ce în cele sud-slave este hr-, ca în greacă).
„Sub lacrima fierbinte a zânelor, piticii răpuși s-au prefăcut în niște brazi micuți, în niște jnepeni, cum zicem noi, ce poartă aproape întotdeauna bărbi lungi și albe de licheni. De aceea poporul le mai spune acestor copăcei ”piticii zânelor” ” (Alexandru Mitru, ”Găina cu ouăle de aur”)
Am întâlnit această sintagmă doar în povestea citată mai sus, repovestire a unei legende din Țara Moților. Probabil însă că este o expresie autentică, î.a.c. cuvântul ”pitic” putând reflecta PIE *pīt- ”pin”, cf. v.ind. pītu-dāru- `a k. of tree’ (Pinus deodora), v.gr. pítüs `spruce, pine ‘, lat. pīnus (din care avem rom. pin) (starling.rinet.ru).
Sufixul -ic poate avea aici valoare diminutivală (ca în ”bunic”), ”pitic” fiind î.a.c. derivat dintr-un *pit = pin, cu origine necunoscută, dar din rădăcina PIE *pīt- . Se observă că fonetismul nu corespunde cu al alb. pishë ”pin”.
Rămâne să mai cercetez în ce măsură toate aceste lucruri (menționate aici cu rezerva lui ”poate”) sunt plauzibile.
Frunzele plantei au un aspect caracteristic, care îi dă și denumirea științifică a speciei:
” L’epiteto specifico (chamaedrys) deriva da due parole greche: “chamai” (= sul terreno, nano, strisciante) e “drys” (= quercia, albero) che insieme indicano una quercia nana, o qualche altra pianta bassa con foglie simili a quelle della quercia. ” (https://it.wikipedia.org/wiki/Teucrium_chamaedrys)
Exact acest sens de ”stejărel” îl are și rom. dumbeț (cf. slav -rus, bg., ceh ș.a. – dub ”stejar”, dumbravă), ca și denumirea plantei în franceză: petit-chêne, chênette.
Ar fi de așteptat, deci, ca jugărel să provină dintr-un *jugar = stejar, cuvânt pe care însă nu l-am găsit. La rândul lui, acest *jugar ar părea un derivat din ”jug” (dicționarele îi atribuie această calitate lui ”jugastru” – v. și hroderic.wordpress.com/2013/06/16/jugastru).
Jugurile se fac și din lemn de stejar, fără să fie neapărat o esență preferată decât în cazul unui anume sens al lui ”jug”: ”(Înv; la pescuit, mpl) Grinzi de stejar pe care se pune coșul de la gardul cu leasă pentru ca acesta să poată fî urcat și coborât. ” ( ”Micul dicționar academic”(2010), dexonline.ro)
Un derivat interesant al lui ”jug” este
”JUGĂRÍT s. n. (În trecut) Taxă care se plătea pentru un car de lemne cărate din pădure. Peste cîțiva ani pot s-ajung… să strîng un știubei plin de galbeni, ca părintele Chirilaș, de la jugărit. CREANGĂ, A. 121. Cine are trebuință de… nuiele plătește jugăritul. I. IONESCU, D. 432. ♦ Loc la ieșirea din pădure, unde se plătea această taxă.” (”Dicționarul limbii romîne literare contemporane”, dexonline.ro)
Arom. giugaru = vătrai nu pare legat semantic de ”jugărel”.
O derivare a lui ”jugărel” din PIE aig-2 ”oak” mi se pare prea fantezistă, deși posibilă ca exercițiu de imaginație.
***
În ”Dicționarul de sinonime” al lui M. Și L. Seche, jugărel are și sinonimul șugărel, ceea ce ar însemna că unul din cuvinte este o formă coruptă:
Pentru Al. Ciorănescu, însă, în ”Dicționarul etimologic român”, cele două sunt cuvinte și specii botanice diferite, chiar dacă au același gen, Teucrium. Pe ”jugărel” (Teucrium chamaedrys) îl derivă din ”jug”, iar pe ”șugărel” (Teucrium montanum) din ”șugar”:
”șugar (-ră), adj. – (Trans.) Zvelt, suplu. Mag. sugár (Cihac, II, 528). – Der. șugărel, s. m. (plantă, Teucrium montanum).” (dexonline.ro)
Aceeași derivare apare la Șăineanu și Scriban:
”șugărél m., pl. eĭ (cp. cu șugar și cu ung. sugár, rază, pin aluziune la ramurĭ). Trans. (?). O plantă labiată subfrutescentă care crește pintre stîncĭ culcată pe pămînt și ramificată (teucrium montanum).” (Scriban, dexonline.ro)
Aș menționa însă și
”șugăsf [At: TDRG / Pl: ? / E: bg шуга, srb šuga „scabie”] 1 (Reg) Boală a oilor nedefinită mai îndeaproape. 2 (Reg; îe) A se ține ~ (de cineva) A se ține scai (de cineva). 3 (Reg; adesea întărit prin „rea”) Belea (1). 4 (Mun; fig) Grup de copii nebunatici.” ( ”Micul dicționar academic”(2010), dexonline.ro)
Fiind vorba de o plantă medicinală, e posibil ca ”șugă”, ori sintagma ”șugă rea” să fi dat ”șugărel”.
Să notăm aici, în legătură cu ”șuga rea”, PIE *seug ”sad, grievous; ill” (Pokorny), originea engl. sick, nefiind exclusă o conexiune.
Pentru ”jugărel”, atrage atenția și lat. ajuga (=abiga), care -cf. dicționarului lui Lewis și Short- denumește tot o specie de Teucrium, anume Teucrium iva (Linne), care azi e încadrată în alt gen, ca Ajuga iva (v. https://species.wikimedia.org/wiki/Ajuga_iva).
După unii, lat. ajuga este o eroare de copist (v. https://en.wiktionary.org/wiki/Ajuga). Rom. jugărel ar putea însă constitui o probă pentru existența lui ”ajuga”.
”saiciór,saicióri, s.m. (reg.) scatiu, scaiecior.” (Gh. Bulgăr și Gh. Constantinescu-Dobridor, ”Dicționar de arhaisme și regionalisme”, dexonline.ro)
Mă întreb dacă acest cuvânt are vreo legătură cu dacicul salia ( care ar da în română un *saie ), nume de plantă neidentificată exact (apare în lista lui Dioscoride din ”De Materia Medica”) , pe care I.I. Russu îl pune în legătură cu PIE *k’al- “băț subțire, săgeată, pai țeapăn” ( v.ind. śalá- m. `staff; dart, spear’, śalya- m., n. `dart, lance, spear, pike, arrow’ , v.gr. kē̂la “săgeţi ale zeilor” ), ca plantă spinoasă, probabil ciumăfaia (specia Datura stramonium ar avea însă origini central-americane, după unii). Sematica ar fi aceeași ca în cazul lui ”scaiecior”; e o pasăre căreia îi plac scaieții.
O altă identificare posibilă a plantei este însă, după Russu, genul Tragopogon, care în engleză are denumirea de salsify, (”from French salsifis, earlier sercifi, sassify (16c.), probably from Italian erba salsifica, from Old Italian salsifica, of uncertain origin, perhaps from Latin sal “salt” (from PIE root *sal- “salt”) + fricare “to rub”” cf. etymonline.com)
”Dioscoride spune că frunzele, fructul și sucul acestei plante, ținute în vin și aplicate sub formă de cataplasme, fac să iasă așchiile din lemn sau tot ce-a intrat străin în corp. Băută, fiertura vindecă retenția de urină, sparge pietrele din vezica urinară și pornește menstruația.” (Ion Horațiu-Crișan, ”Medicina în Dacia”)
Independent de identitatea plantei salia, PIE *k̂el-3 (Pokorny) rămâne totuși ca explicație posibilă pentru un ipotetic (și autohton) *saie ”plantă spinoasă” din care ar proveni acest cuvânt obscur, saicior.
”cocoșár m. (d. cocoș; bg. kokošar, găinar). Un fel de sturz maĭ mare (turdus pilaris).” (Scriban, dexonline.ro)
”cocoșár,cocoșari, s.m. – (ornit.) Specie de pasăre siberiană, semnalată în depresiunea Maramureșului, până în zona montană, pe văi (Turdus pilaris); sturz (Ardelean, Bereș, 2000: 207). – Din bg. kokošar „găinar” (Scriban, DEX, MDA).” (Dorin Ștef, dexonline.ro)
Explicația din dicționare mă lasă în dubii.
La baza numelui păsării ar putea fi o denumire dispărută a unei plante pe care o preferă ca aliment (?), ori care e specifică mediului ei de viață (cf. ”mărăcinar”, ”scorțar” etc.). Poate cf. lat. coccum, gr. κὀκκος ”boabă”; de menționat și cacadâr ”măceș” -hrană preferată în timpul iernii- ”din ngr. κουκουδέρος (= plin cu semințe) < κούκουδον (= bacă)” (Ciorănescu, dexonline.ro).
Pasărea are însă un obicei remarcabil. Citând din ro.wikipedia.org,
”Este un sturz îndrăzneț, adesea gălăgios, este renumit prin atacurile îndrăznețe în picaj a prădătorilor aviari (păsările răpitoare, corvidele), adesea la final împroșcându-le (“bombardându-le”) cu excremente. Atacurile persistă până când prădătorul se retrage, dar până atunci penajul prădătorului poate fi atât de murdărit și încâlcit cu fecale, încât acesta este nevoit să aterizează pe pământ, iar mai mulți au fost au fost găsiți morți ca urmare.”
În latină există verbul concacō, concacāre ”to defile with ordure, to fill with defilement”.
Să fie de fapt ”cocoșar” un derivat din ”a căca” (poate dintr-un *căcuș(ă) contaminat cu ”cocoș”, sau cu alt cuvânt?), ori un cuvânt autohton din PIE kakka- ”to defecate” ?
Puteți vedea aici o filmare care demonstrează extraordinara abilitate a cocoșarului.
