Istoriile lui Roderick

Februarie 14, 2018

Dundure

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 5:28 pm

„dúndure sm [At: DLR ms / Pl: nct / E: nct] (Reg) Om morocănos.”

„dúndur sn [At: CAMILAR, C. 151 / Pl: ~e / E: nct] (Csnp) Sunet înăbușit.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic (2010))

Ambele cuvinte sunt posibil autohtone, însă originea lor este, cred, diferită.
Dundur ”sunet înăbușit” reflectă probabil PIE dhu̯en-, dhun- ”to hum” (Pokorny), poate cf. lit dundḗti, ale cărui sensuri merg de la ”thunder” la ”mutter”. Poate și ”a dondăni” se încadrează tot aici.

Dundure ”om morocănos”, a cărui terminație este aparent aceeași ca a unor cuvinte autohtone (mazăre, viezure), e mai degrabă din dāu-, dǝu-, dū̆- ”to burn” (Pokorny), cf. alb. dhunë ”sorrow, pain, violence, evil deed”, dhun ”bitter” și dacul dyn ”urzică”; sau poate dheu-4 ”to reel, dissipate, blow, etc.”, cu sensul de ”întunecat, noros” (avest.  dunman- ”mist, cloud”, sanscr. dhvāntá ”dark”, engl. (pos. celtic) dun ”mohorât”), acestea, desigur, nefiind singurele posibilități (dhō- ”to sharpen”?).

Probabil că în contexte acest cuvânt atât de interesant (și probabil dispărut din uz) și-ar putea revela mai exact sensul.

Anunțuri

Februarie 5, 2018

(S)coabă

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:43 am

Aici mă voi referi la scoabă cu sensul de ”măceașă”:

SCOÁBĂ s. v. cioplitor, cuțitoaie, ghin, gripcă, măceașă, răzuș, teslă, zgârci.” (dexonline.ro, Sinonime (2002))

SCOBICEÁ s. v. măceașă.” (dexonline.ro, Sinonime (2002))

coábă1 sf [At: DA / Pl: ~be / E: nct] (Reg) Măceașă.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic (2010))

”scobitúri s. pl. v. MĂCEȘ. TRANDAFIR SĂLBATIC.” (dexonline.ro, Sinonime (2002))

Este la îndemână explicația prin PIE *keub- ”a k. of thorny plant” (starling.rinet.ru; k̂eub- ”thorn” la Pokorny), cf. oprus. kaāubri ”spin”.  În dicționarul lui Pokorny apar doar derivate în lb. germanice (ca engl. hip , provenind-atenție- ”from Old English heopehiope „seed vessel of the wild rose” -etymonline.ro) și baltice. Am putea avea aici un cuvânt autohton; dificultatea ar fi prezența lui b intervocalic în (s)coabă. Ne-am putea gândi însă la un mai vechi *(s)coabră, corespunzând cu balticul *kaũb-r, dispariția (plauzibilă) a lui r producându-se într-o epocă mai recentă.

Altă posibilitate este (?) originea într-un cuv. slav înrudit cu pol. skapia / skompia , din care avem ”scumpie” -”skap, pron. skomp, care e rom. scump, zgîrcit, avar, pin aluz. la astringența scoarțeĭ eĭ” (Scriban, dexonline.ro); tot astringente sunt și măceșele. Î.a.c. am fi avut *scoapă, confundat apoi cu scoabă (de altă origine, cf. a scobi). Am mai putea să ne gândim și la legătura cu ”a scobi”, cf. ”scobinós, scobinoásă, adj. (înv.; despre obiecte) gol (pe dinăuntru).” (dexonline.ro, DAR(2002)), măceșele fiind de fapt constituite dintr-o ”coajă” umplută bogat cu semințe. Însă aceste ipoteze par neserioase pe lângă prima. Avem probabil (încă? :) ) o denumire autohtonă a măceșelor.

Februarie 4, 2018

Balaurul Solomat

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:58 am

Un balaur legendar care a trăit în peștera cu ghețarul de la Scărișoara (v. aici sau aici). Legenda ar putea să fie afectată (?) de adăugiri sau interpretări contemporane.

În ceea ce privește numele balaurului, sursele îl leagă de cuvântul ”solomonar”, derivat din numele regelui Solomon. Amintesc aici și

solomonit a. vrăjit, vorbind de un animal a cărui piele nu se poate vătăma de nicio armă: cerbul era solomonit CR.” (Șăineanu, dexonline.ro)

Ar putea fi însă corelat și cu ”salamandră”, cuvânt cu origine necunoscută în greaca veche.

salamándră (salamándre), s. f. – Gușter (Salamandra maculosa). – Var. sălămîzdră, solomîzdră, șulemendriță, șulumîndriță. Mr. salamendră. Gr.σαλαμάνδρα (Tiktin; Diculescu, Elemente, 486; Pușcariu, Dacor., III, 819; REW 7523), probabil prin mgr., cf. bg. salamandra. Salamastră, s. f., (Dobr., curea, funie) trebuie să fie același cuvînt, cf. pentru semantism cele două sensuri ale lui năpîrcă.” (dexonline, ro, DER -Al. Ciorănescu)

Avem și ”șolomar”, un cuvânt care leagă -prin etimologie populară- ”salamandra” și ”solomonarul”:

șolomár, șolomári, s.m. (reg.) 1. vrăjitor despre care se crede că ar stăpânii norii; șolomăț. 2. (în sintagmă) șolomariul ploii = salamandră.” (dexonline.ro, DAR(2002))

”Solomat” îmi amintește și lat. Sauromata ”sarmații”, cuvânt care, încă din antichitate, a fost pus în legătură cu gr. sauros ”șopârlă”, fie datorită solzilor armurii sarmaților, fie -zic unii- datorită ochilor ”de șopârlă” ai călăreților din stepele nordice. (”Any idea that the name derives from the word lizard (sauros), linking to the Sarmatians’ use of reptile-like scale armour and dragon standards, is almost certainly unfounded.” -spune wiki-articolul https://en.wikipedia.org/wiki/Sarmatians). Șarpele numit ”balaur” -întâlnit la noi în  S-V României și în Dobrogea – are denumirea științifică Elaphe sauromates , probabil datorită răspândirii geografice a speciei.

E posibil însă ca explicația numelui balaurului Solomat să fie alta, în legătură cu faptul că trăiește într-o peșteră de gheață. Ar putea fi vorba de un derivat ”satem” din PIE *k’alǝ- ”hoar-frost; cold”, cf. avest. sarǝta- ”frig”, lit. šálti, let. sal̂t ”a îngheța”, rus сла́на (după Vasmer dintr-un *solona) ”promoroacă”. Forma cuvântului ar putea fi influențată prin asocierea cu Solomon/solomonar.

Februarie 2, 2018

Cabă

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 5:46 pm

cábă sf [At: BORZA, D. / Pl: ~be / E: nct] Ceapă (Allium cepa).” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic (2010))

Posibil înrudit,
”cabác sm [At: BORZA, D. / Pl: ~aci / E: nct] (Reg) Bostan (Cucurbita pepo).” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic (2010))

Sensul originar al ambelor cuvinte ar putea fi cel de ”căpățână, țeastă”. ”Căpățână” se folosește cu sensul de ”bulb, ceapă” (v. Ciorănescu), mai evident în expresia ”căpățână de usturoi”. ”Tigvă” -cuv. de origine slavă- înseamnă și dovleac și craniu.

Cabă ar putea să-și aibă originea în lat. calva ”the scalp, bald head”, ”a nut with a smooth shell” (latinlexicon.org). Unele surse (de ex. Pokorny) menționează pentru calva și sensul de craniu, cf. calvaria ”skull” (latinlexicon.org).
În română lat. calva ar fi trebuit să dea *calbă. Însă evoluția la cabă (prin dispariția lui l) ar fi plauzibilă dacă e valabilă afirmația lui Ciorănescu în legătură cu abur, după el din lat. albulus: ”Albulus s-a păstrat în it. avolo „mreană”…, fr. able (tte). Fonetismul nu pare să constituie vreo dificultate. Pierderea lui l, care apare și în cuvintele citate, și în fr. gabole < galbulus etc. (Thomas, Bull. Du Cange, V, 130; O. Deutschmann, Romanist. Jb. I, 144), pare a fi anterioară rom.; totuși, trebuie să fi fost destul de tîrzie, pentru a împiedica pierderea lui b intervocalic. Același rezultat în alb. avulj.” (dexonline.ro, cf. DER)

O oarecare asemănare mai există între cabă și turcul kafa (din arab qafā ), care înseamnă cap, creier, nucă sau ceapă. Cuvântul turcesc este pus uneori la originea rom. ceafă, printr-un intermediar necunoscut, probabil čaf ”gât”, regionalism albanez din Scutari. Un eventual împrumut din turcă ar fi dat rom. *cafă. Totuși există reg. cosoroábă, care provine (cf. Scriban), din ung. koszorúfa; deci o evoluție de la tc. kafa la cabă nu e cu totul exclusă.

O altă problemă este numele de familie Caba, destul de comun în Munții Apuseni și Crișana, dar întâlnit practic în toate zonele țării, poate cu excepția Olteniei și Maramureșului (v. harta de la nume.ottomotor.ro).

CABA cf. magh. kaba „prost”, blg. < tc. kabá „comun, grosolan”,și gr. ϰάμπα „poiată”. 1. Caba, munt. (16 B 111 367); – T., mold. (Sur VII); – Ioan (Vr C 73); – țig. (Ștef); Căbești s. (Gr Buc). 2. Cabi, Apostul, mold. (RI XIII 285). 3. Căbiei, Ven., eg. (Băl V); Căbiceni s. (Sd XI 51). 4. Căbăești, moșie, mold. (ib.; Băl IV).” (dexonline.ro, cf. N.N. Constantinescu, Dicționar Onomastic Românesc)

Cf. probabil și
cabadaiu m. voinic, viteaz (porecla ostașilor lui Pazvantoglu): feciori de boieri luară un fel de aer de căbădai GHICA. [Turc. CABA DAYI, lit. mojic și voinic].” (Șăineanu, dexonline.ro)

Un presupus cuvânt trac *kaba(s) ”bog, swamp”, cf. engl. regional quab ”marshy area, a bog”, apare printre cele reconstruite de I. Duridanov (”The Language of the Thracians”); cuvinte precum cobâltoc și cobâltău (în Maram.) ”loc mlăștinos” ar putea să invite la cercetări pe acest teren atât de vag conturat.

Ianuarie 22, 2018

Zorilă

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 5:04 pm

”ZORÍLĂ s. m. 1. Personificare a zorilor în basmele populare. ◊ Animal fantastic din basme care se arată în zori. 2. Numele popular al stelei Sirius. – Zori+ suf. -ilă.” (DEX 98, dexonline.ro)

În toate basmele românești pe care le-am citit Zorilă are formă umană (umanoidă) sau neprecizată. N-am întâlnit nicăieri o descriere a unui ”animal fantastic din basme care se arată în zori”. Așa încât nu-mi rămâne decât să ghicesc -în linii mari- înfățișarea acestui Zorilă zoomorf sau chiar teriomorf (în Basarabia Zorilă este unul din monștrii care îi sperie pe copii, cf. memoriilor lui Leo Butnaru -”Lista basarabeană. Copil la ruși”).

În mai multe tradiții culturale -la greci, romani, amerindieni- steaua Sirius (numită popular Zorilă) are ca reprezentare mitologică un câine (Sirius, câinele vânătorului Orion, în mitologia greacă).

Dicționarul lui Șăineanu menționează însă Zorilă ca nume dat vițeilor născuți în momentul respectiv al zilei:

zorilă m. 1. personificarea zorilor (în basme), luceafărul de dimineață: îi sperie cu Miazănoapte sau Zorilă PANN; 2. vițel născut în zori de ziuă.” (Șăineanu, dexonline.ro)

O altă asociere a lui Zorilă cu bovidele apare într-o legendă populară menționată de B.P. Hasdeu, culeasă la Gogoșu-Dolj:

”Despre Zorilă și Murgilă poporul povestește astfel că: un om, anume Novac, a tras cu plugul cu doi boi care purtau acest nume o brazdă de loc de la răsărit la apus, ca sa facă o arătură mare. Boul Murgilă se zice că ar fi aruncat soarele pe coarnele sale la apus și omul acela, văzând că însărează sau murgește și locu nu isprăvise de arat, a rugat pe boul Zorilă de a azvârlit soarele cu coarnele sale la răsărit și din aceasta cauză îl numim Zorilă.” (http://www.viatasiopera.ro/opere/petriceicu-hasdeu/basme/novac_si_boii_sai.html)

Această legendă ar putea avea o origine foarte veche. Boul Zorilă ar putea fi legat nu doar de momentul dimineții, ci și de cel al echinocțiului de primăvară:

”Taurus (Latin for „the Bull”) is one of the constellations of the zodiac, which means it is crossed by the plane of the ecliptic. Taurus is a large and prominent constellation in the northern hemisphere’s winter sky. It is one of the oldest constellations, dating back to at least the Early Bronze Age when it marked the location of the Sun during the spring equinox. Its importance to the agricultural calendar influenced various bull figures in the mythologies of Ancient Sumer, Akkad, Assyria, Babylon, Egypt, Greece, and Rome.” (https://en.wikipedia.org/wiki/Sacred_bull)

Imaginea lui Zorilă, azvârlind cu coarnele Soarele spre răsărit, mi-o amintește pe cea a Boului Apis din Egipt, reprezentat cu discul solar între coarne.

Apis

(imaginea: https://en.wikipedia.org/wiki/Apis_(deity))

Bovidele sălbatice, ca aproape toate ungulatele, sunt animale crepusculare. În vechime, deci, au fost mai ușor de observat în două momente ale zilei: seara (cf. ”Murgilă”) și dimineața (cf. ”Zorilă”).

Să mai notăm și denumirea ”Luceafărul-Boului = planeta Venus (văzută dimineața, înainte de răsăritul soarelui)” (dexonline.ro, DEX 98).

Cel mai probabil, cred, ”animalul fantastic din basme care se arată în zori” era la origine un bovid mitologic.

*

O ipoteză mai fantezistă ar putea fi dezvoltată în legătură cu denumirea de ”Luceafăr porcesc” (sau ”al porcilor”), care este fie ” steaua Aldebaran din constelația Taurului” , fie ”planeta Venus (văzută dimineața, înainte de răsăritul soarelui)” (DEX).

Rădăcina PIE *g’hor- ”pig” (starling.rinet.ru) a dat gr. khôi̯ros ”purcel”, alb. derr ”porc”. Dacă Zorilă este de fapt un… porc, numele lui ar putea fi datorat nu doar legăturii cu momentul ivirii zorilor, ci ar putea reflecta o rădăcină autohtonă *zor- ”porc”, din PIE  *g’hor-, cu o transformare tipică limbilor satem.

Ianuarie 20, 2018

Camnincă

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 9:13 pm

camníncă sf [At: BORZA, D. / A: nct / Pl: ? / E: nct] (Bot; reg) Strugurii ursului (Arctostaphyllos uva-ursi).” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic (2010))

O altă denumire -înrudită- a plantei este caminei (cf. de ex. https://sanatate.bzi.ro/cum-te-ajuta-strugurii-ursului-8069).

Cuvântul ar putea fi cf. cu lit. kẽmuras , let. cęmurs  ”bundle, cluster”, din PIE kem-1 ”to press, squeeze” (Pokorny); același înțeles de ”mănunchi” îl are gr. κώμῡς, plasarea lui aici fiind însă nesigură după Pokorny. Din aceeași rădăcină provine sb. komina, rom. comină ”tescovină”. Ar fi plauzibil, cred, un vechi înțeles de ”struguri” a rădăcinii *cam- din ”camnincă” și ”caminei”.

O altă posibilitate ar fi originea cuvântului în slavul kamenŭ ”piatră”, poate datorită habitatului plantei, dar mai probabil datorită unui uz terapeutic al strugurilor-ursului, acela de a elimina pietrele de la rinichi.

Cele două explicații de mai sus corespund cu dubla explicație a altui cuvânt, camănă , după Ciorănescu din sl. kamenŭ, după Cihac din sb. komina.

Din PIE  kemero-  ”name of a plant” provin în general denumirile unor plante otrăvitoare; de aceea cred că o conexiune cu ea poate fi exclusă.

Aș fi curios care este denumirea acestei plante montane la aromâni, ea fiind întâlnită spre sud până în munții Pindului.

Ianuarie 14, 2018

Daun

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 5:51 pm

„daún sm [At: MARIAN, Î. 468 / V: damn / Pl: ~i / E: nct] (În poezia populară) Pom nedefinit mai îndeaproape.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic, 2010)

De remarcat varianta damn (probabil similar cu situația lui scaun, care are varianta scamn în Banat și Transilvania -lat. scamnum). Atestarea menționată în dicționar apare în lucrarea ”Înmormântarea la români” a lui Simion Florea Marian. Este vorba de o doină din comitatul Turda-Arieș, din care redau mai jos un fragment, cu ortografia contemporană:

”De trei ori am genunchiat
La Dumnezeu m-am rugat,
Și trei îngeri a mânat
Și raiul l-au descuiat.
Ce-am văzut, m-am bucurat:
Trupuri mândre și-nflorite
Și de popa spovedite;
Trupuri albe și spălate
De popa cuminicate.
Preste ele floricele,
Un pomu mândru de daun(u).
Printre clombe păserele,
Păserele frumușele.”

Daunul/damnul ar putea fi dafinul, un arbore veșnic verde, amintind poate aici viața veșnică a Raiului. Cuvântul ar putea reprezenta o formă coruptă din dafin, sau de ce nu o moștenire directă din lat. dāphnē ”the laurel-tree, bay-tree”?
”Este de remarcat că grupul mn, deși curent în rom. (lemn, semn, amnar, toamnă), pare să se confunde uneori cu vn, bn, cf. rîvni › rîmni, rîmnic ‹ sl. rybĭnikŭ, schimnic › schivnic, pivniță › pimniță etc.”, scrie Al. Ciorănescu, la definiția cuv. ”scaun”. E plauzibilă oare o evoluție dafne > damn(e) > daun? Despre grupul -fn- se poate spune doar (?) că se poate substitui cu -vn- (în țâfnă/țâvnă).

Despre o posibilă origine pre-romană a cuvântului s-ar putea vorbi (un tracism sau împrumut trac din greacă?), dar supraviețuirea lui atât de precară face dificile ipotezele.
E doar o coincidență, desigur, cea cu numele tribului daunilor (”lupi”) din Italia.

De menționat și lat. taminia (uva) ”a kind of wild grape” (Lewis & Short ”A Latin Dictionary), cu mențiunea: ”the vine on which it grew was called tamnus” (http://perseus.uchicago.edu/Reference/lewisandshort.html)

Acest lat. tamnus ar fi putut da un rom. *tamn și *taun, cu o posibilă formă coruptă *daun, ca dăun = tăun (Micul Dicț. Academic, 2010).

”Chiamasi la vite nera in Toscana tamaro, vocabolo corrotto da tammo, dal quale chiamarono i Latini la sua uva tamina. (Taminia uva, in Cels. e Plin.)” , (Tommaseo și Bellini, ”Dizionario della Lingua Italiana”, cf. http://www.dizy.com/it/voce/tamaro)

Fiind vorba deci de struguri negri, lat. tamnus, taminia ar putea reflecta (?) PIE tem(ǝ)- ”dark”, poate prin intermediul altei limbi italice.

Decembrie 29, 2017

De-a dura

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:48 pm

Există un interesant sinonim pentru nasture:

”dúrcă sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~rci / E: nct] (Trs) Nasture.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic (2010))

Probabil din dură ”roată, rotiță”, aceasta fiind și forma obișnuită a nasturilor; cf. mai ales sensului 5 din definiția următoare:
dúră1 sf [At: ȘEZ. VIII, 147 / Pl: ~re, ~ri (9) / E: cf dura1] (Pop) 1 (Mun) Roată (metalică masivă). 2 (Molspc) Rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut Si: bucșă, gălie, gărigă, gârlig, rotelie, rotilă, roturea, tărcoală. 3 Parte a sucalei. 4 Fiecare dintre cele șase sau opt rotițe ale carului joagărului. 5 Roată plină, fără spițe și butuc, având numai gaura, eventual buceaua pentru ax. 6 (Atm) Rotulă. 7 (Fig) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 8 (Figîs~-n bătaieUn dans popular însoțit de lăutari. 9 (FigîsÎn ~ri Nume al unui joc de copii.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic (2010)

Cuvântul ar putea să nu aibă o origine onomatopeică, fiind de fapt un moștenire autohtonă, din PIE dheu-1 ”to run”, *dhu-ro-  , rădăcină prezentă după Pokorny în numele râului trac Athyras (*dhur-) și a altor hidronime vechi europene (Duria, Dura ș.a.)

Decembrie 27, 2017

Bolindeț

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:24 pm

”bolindéț n., pl. e Tel. Colindeț.” (Scriban, dexonline.ro)

bolindeț n. colindeț (din care probabil e forma alterată).” (Șăineanu, dexonline.ro)

bolindătór sn [At: ALARM Il/I h. 265 / Pl: ~i / E: nct] (Mun) Colindător.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic(2010))

Bolindeț ”colăcel sau pâinișoară care se dă în dar colindătorilor” corespunde mai degrabă cu molindeț,

molindéte (molindéț), molindéți, s.m. (reg.) colac mic care se dă de pomană la mort.” (dexonline.ro, DAR(2002))

Alternanța fonetică m/b e însă un fenomen specific limbii trace; identitatea (?) dintre cele două cuvinte ar putea fi un indiciu al originii lor în substrat.

Pentru molindeț am putea bănui o înrudire cu moale (fiind vorba de o pâinișoară moale, deci de o calitate mai bună decât pâinea obișnuită?). Dealtfel, din acest p.d.v. un rom. *molinde ar putea proveni direct dintr-un lat. mollenda (vb. molleo ”to be soft”), cf. merinde din lat. merenda (vb. mereō “earn, deserve”).
E atestat un lat. molenda ”frumentum molitum” (vb. molō ”to grind”, PIE mel-1  ”to grind, hit; fine, ground”); dacă a fost moștenit în română, ar fi trebuit să urmeze regula rotacizării lui l intervocalic, așadar molindeț nu poate proveni direct din el (fie a avut în lat. populară altă formă -cu dublu l-, fie are un intermediar în altă limbă, poate slav).
Alte corespondențe posibile ar fi cu mălai (cuvânt cu etimologie încă neelucidată!) ori cu sl. moliti ”a se ruga” (PIE meldh-1 ”to pronounce ritual words”; sl. a dat rom. molitvă). Ori ar putea reflecta (?) PIE meli-t ”honey”, deseori colăceii dați de pomană fiind unși cu miere.

*

Bolindeț ”colăcel pentru colindători” ar putea corespunde cu lat. bulla , vb. bullō ”to be in a state of ebullition, to bubble”/ ”sodden, half-cooked” (latinlexicon.org). Avem însă și bolindător (semantic echivalent lui ”colindător”, dar practic imposibil de derivat din el), ceea ce ar presupune verbul ”a bolinda”. Mi-e greu să cred că aceste cuvinte provin din numele unei pâinișoare; mai degrabă denumirea pâinișoarei provine din numele unui ritual care s-a confundat cu colindatul. Terminațiile cuvintelor bolindeț, bolindător ar putea să nu fie relevante, fiind poate datorate confuziei cu colindeț, colindător.

În acest context nu e exclusă conexiunea cu tracul bólinthos, menționat de Aristotel și însemnând bour sau zimbru. Poate că ”bolindătorii” purtau cândva efigia acestui animal, după cum s-au conservat până în zilele noastre obiceiuri ca Turca (masca unui cap de cerb cu care copiii colindă de Crăciun) și Capra.

Alte corespondențe: lat. ambulō, ambulāre care în româna a dat umbla,  *bolinda având probabil un intermediar slav (< ambulandi ?); lat. ballō, ballāre ”to dance” (< gr.βαλλίζω). Ar putea fi și un reflex al PIE bhel-6 ”to sound, speak” (let. bil̂dêt ”’speak, say; address”), o variantă destul de probabilă, cred.

Decembrie 18, 2017

Brigheci

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 10:01 pm

”brighécĭ m., pl. tot așa (cp. cu Berhecĭ și Brihecĭ, un sat în județu Tutova, și cu greghecĭ, de orig. slavă). Mold. Sturz negru cu puncte albe.” (Scriban, dexonline.ro)

Regionalism moldovenesc, apare într-o povestire a lui Mihail Sadoveanu (”Veverița”), în care acțiunea are loc în pădurea de la Repedea, din apropierea Iașilor: ”Mierle și brigheci zărisem numai în tufișurile de la margine.”

Brigheci pare să corespundă cu rus. bergléz ”sticlete”, scr.  br̀glijez ”Sitta syriaca”, ceh  brhel ”grangur”, înrudite cu lat. fring(u)illa ”cinteză”, gr. φρυγίλος ”o pasăre mică”, din PIE bhereg- ”expr. to sound, roar, cry, etc.” (Pokorny)/  *bhreig- ”a k. of small bird” (starling.rinet.ru) 

De remarcat posibila palatalizare a grupului gl în gh (brigheci față de rus bergléz, scr.  br̀glijez), ceea ce ar putea indica un cuvânt arhaic, trecut prin aceleași transformări ca și cele de origine latină (?).

Ținând cont de particularitățile graiului moldovenesc, brigheci ar putea corespunde și cu bribete ”vrabie”, puțin probabil însă.

Pagina următoare »