A bărăta

”bărătá [At: HEM 3247 / V: -răita, bătr- / Pzi: ~tesc / E: nct] 1 vi (Mun) A ocărî. 2 vt (Mun) A certa. 3 vr (Vidin-Timoc) A se văita. 4 vt (Olt) A predestina.” (dexonline.ro, ”Micul Dicționar Academic” (2010))

Unul sau poate două cuvinte (ținând cont de înțelesul aparte din Oltenia).

Bărătat ”predestinat” ar putea fi un cuvânt autohton corespunzând lat. fortūna ”chance, hap, luck, fate, fortune” (latinlexicon.org).
Rădăcina PIE corespunzătoare ar fi -cf. starling.rinet.ru- *bhAr- ”to foretell, to judge”; coradical, lit. bùrtas ”sorcery, magic”.
După Pokorny, însă, lat. fortūna provine din PIE bher-1 ”to bear, carry”.  În acest sens, bărătat ”predestinat” ar putea fi legat de un cuvânt dispărut însemnând sarcină ori naștere (bărătat= ”din născare”?).

Altă părere, a onorabilului @Sorin5780 : PIE *bhera-  ”to beat, to hew, to struggle, etc.” > lit. bartis ”brawl, scold, quarrel, bicker, curse, swear” (comentariu la https://hroderic.wordpress.com/2012/03/31/pe-urmele-berzei/).

De luat în seamă este și  u̯er-6 ”say solemnly, speak” (Pokorny) / *were-   (starling.rinet.ru), originea gr. rhḗtōr, lat. verbum, sl. vračь (> rom. vraci). 
Sensul de ”a predestina” poate să provină din cel de ”a spune”: se zice că destinul cuiva îi este ”scris”, dar poate că mai demult era ”spus”, ”rostit”. Limbajul oral îl precede pe cel scris și are o mai mare putere mistică.

Burgunii

Am întâlnit cuvântul într-o broșură a primăriei Uricani; materialul este disponibil și online.

”În mitologia populară, anumite tabuuri moştenite prin cutumele strămoşeşti, au încercat să explice fenomene care se manifestă în natură. Un astfel de fenomen este şi cel al burgunilor. Aceştia sunt asemănaţi cu duhurile rele, care în perioada 1-10 iunie aduc frig şi brumă ce pot afecta recoltele de fasole, porumb, cartofi , etc.
Nu se poate lupta împotriva lor. Sunt rezultatul unei stări de spirit sau vin ca o pedeapsă pentru anumite fapte reprobabile săvârşite de proprietarul respectivei holde.” (http://turismuricani.ro/ro/cultura.html)

 

Poate un cuvânt ancestral, autohton. Ar putea reflecta PIE bhorgʷo-s ”unfriendly” (let. bar̂gs ”strict, hard, unfriendly, ruthless”), ori bh(e)reu- : bh(e)rū̆- ”to boil, to be wild” (Pokorny).

Semnificația cuvântului ar putea să nu fie, însă, atât de simplu de aflat.

Într-o altă cheie a interpretării, ar putea proveni dintr-o limbă turcică, cf. turc buz ”ice” (dintr-un proto-turcic *bū(n)ŕ ? -cf. wiktionary.org) și gün ”day”, burgunii putând însemna așadar ”zile cu îngheț” (?).

Înclin să cred totuși că este un cuvânt autohton, posibil tabuizant al fenomenului real meteorologic. De exemplu, ”Babele” sunt zile cu ninsoare ori zloată, în care iarna pare să se reîntoarcă, dar aceasta nu transpare din numele lor. ”Burgunii” ar putea însemna, deci, ”neprietenoșii”, ori mai degrabă ”neînduplecații” (cf. observației că ”nu se poate lupta împotriva lor”).

 

Sandava (?)

O ”dava” dacică încă nelocalizată exact în teren. Dacă se află -cum presupun unii- în vecinătatea orașului Sighișoara, este vorba probabil de așezarea fortificată geto-dacică de pe Dealul Turcului (Wietenberg); lângă ea se află și o necropolă din aceeași epocă (La Tène).

A afla originea denumirii Sandava este, desigur, o întreprindere riscantă, în care succesul este datorat întâmplării și norocului.

În zonă este documentată o prezență celtică (v. http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/bibliotheca/xxi/05.htm; este menționat acolo articolul lui A. Rustoiu, ”Les matériels celtiques de l’habitat dace de Sighişoara-Wietenberg”).

E posibil ca primul formant al numelui davei, San-, să fie tot celtic.
Se spune că de origine celtică ar fi, de exemplu, numele râului San/ Saan, afluent al Vistulei (v. https://en.wikipedia.org/wiki/San_(river) ). Argumentele aduse în wiki-articol sunt însă inexacte. Sunt menționate două lucrări, conform cărora galicul san ar însemna râu (?), ori ”sinuos” (cf. lat. sinus?). Apoi:
””Le terme sawn « cleft, gully » est rapproché du breton san, saon s.f. « aqueduct, san-dour ».” Études celtiques. Société d’Éditions „Les Belles Lettres”, 1985 p. 337.”

Mi-a atras atenția însă următorul citat:
”La racine san est à la base des patronymes : Sangnier, Sagne, Sagnolle, Lassassaigne et Delassassaigne dont un ancêtre a habité près d’un marais.” – Paul Bailly, ”Toponymie en Seine-et-Marne: noms de lieux”, Éditions Amatteis, 1989, p. 77.

Aceasta ar corespunde cu situația Sighișoarei, inițial înconjurată de mlaștini.

În franceză există -dialectal- sagne și seigne ”mlaștină”; wiktionarul (fără referințe) afirmă existența unui galic *sagna ”teren mlăștinos”.

O ipoteză (aparținând lui M. Orend) asupra vechii denumiri germane a orașului Sighișoara afirmă că ”Schespurch” provine din rădăcina germanică Segg/Sech/Seggh, însemnând mlaștină. Corespunzător lui Schäßburg (Sighișoara) ar fi toponimul german Schaessberg (lângă Aachen); numele german al Sighișoarei ar însemna așadar ”Cetatea dintre mlaștini”. (Gh. Baltag, ”Sighișoara”, 2015)

Sunt lucruri care trebuie aprofundate, mai ales în ceea ce privește presupusul celtic *san ”râu” (?).

Rădăcina PIE sei-, soi- ”to be damp, to drip” (Pokorny) ar putea oferi o explicație unor hidronime care conțin formantul sen-.

 

De menționat că I. Duridanov reconstruiește un trac seina(s) ”village, settlement” cf. armen. šen, gen. sini ‘village’.

Din PIE sen(o)-  „old” provine toponimul britanic (celtic) Sinodun (Seno-Dunum ”cetatea veche”). San-dava ar putea reda același înțeles.

Zâna – vârtej de vânt

E posibil, cred, să fi existat în română un cuvânt omonim cu ”zână”, dar provenind din lat. dīnē, dīnēs (= gr. δίνη) ”a whirlwind” (Lewis & Short, latinlexicon.org).

Această omonimie trebuie să fi întărit -în mitologia populară- asocierea dintre zâne și vânt.

”vântoase f. pl. 1. vârtej de vânt; 2. Mold. și Tr. ale nume dat Ielelor (cari se învârtesc repede ca vântul): ți-e frică de strigoi, de vântoase AL. aspra vâjăire a cumplitelor Vântoase AL.” (Șăineanu, dexonline.ro)

”Că vâjâia vârtej de vânt,
Pe când vorbeau: plecase răul!
Și undele-nghițind flăcăul
L-au ridicat de pe pământ.”

”În două zânele l-au rupt,
I-au stors și sângele cu-ncetul
Căci nu putea să-și miște, bietul,
Nici ochii-n cap! Și i-au mai supt
Și glasul, ca pe muți lăsându-l;
Iar noi din gură-i n-am putut
S-aflăm ce-a fost și ce-a facut,
Și nu-i puteam ghici nici gândul!”

(G. Coșbuc, ”Vântoasele”)

Căoi

Mai vechi Căoniu (și Căunu), sat în comuna Vețel, jud. Hunedoara. Pe teritoriul localității a existat până nu demult o exploatare minieră.

Denumirea ar putea corespunde lui caună ”mină”:
”cáună (-ne), s. f. – Mină. Origine incertă. După Pușcariu 324 și DAR, de la un lat. *cavina, de la cavus „gol, scobitură”. DAR pare a identifica acest cuvînt cu caulă, s. f. (ponton). Este posibil să fie vorba de o var. de la găunos vezi cuvîntul.” (DER, dexonline.ro)

Un alt aspect mi-a atras însă atenția. Mina de la Căoi era de cupru.
Căoniu amintește în mod bizar cuvinte precum gr. kyanos „dark blue, dark blue enamel, lapis lazuli” (trecut în lat. cyanus) , hitt. kuwanna(n) ”copper blue”, după starling.rinet.ru dintr-o rădăcină PIE *k’wa(i)n- ”lead (?), copper (?)”.
Mai probabil e, desigur, să fie o simplă coincidență decât o moștenire străveche a unui cuvânt denumind minereul de cupru.

Cârtac

”cârtác sm [At: LIUBA- IANA, M. 3 / Pl: ~aci / E: nct] Salcâm.” (dexonline.ro, după ”Micul Dicționar Academic” (2010))

Ar putea fi legat de gr. krataigos, trecut în lat. crataegus.

Pokorny separă cuvântul în κράτ-αιγος, a doua componentă reflectând PIE aig-2 ”oak”; κράταιγος ar reprezenta ”an indefinite tree species”, cu sensul de ”hard oak” (prima componentă e gr. kratǘ- ”strong, mighty”).

Lat. crataegus este, cf. dicționarului lui Lewis & Short, ”a plant, called in pure Lat. aquifolia”. Aquifolia ”having pointed leaves” ar fi planta llex aquifolium (laur, engl. holly).
Crataegus este însă denumirea științifică a păducelului (https://en.wikipedia.org/wiki/Crataegus).

Botanistul James B. Phipps oferă (?) o altă explicație pentru a doua componentă a gr. krataigos/ krataigon:
”Greek Krataigon, thorn, from Greek kratos, strength, and akis, sharp tip, alluding to thorns of some species” (http://www.efloras.org/florataxon.aspx?flora_id=1&taxon_id=108272)

Interesant e că salcâmul întrunește ambele calități: are și spini și un lemn dur.
Specia nu este nativă (este endemică în S.U.A. – v. https://en.wikipedia.org/wiki/Robinia_pseudoacacia); aceasta nu înseamnă însă că denumirile ei sunt în mod necesar împrumuturi lexicale. De exemplu, salcâmului i se mai spune ”rug”.
Poate că inițial numele de ”cârtac” era purtat de alt arbore sau arbust. Ar putea fi chiar moștenit din lat. crataegus, dificultățile fonetice nefiind prea mari.

 

Improbabilă e conexiunea cu derivatele PIE (s)ker-4”to cut”.

Muzuc

„muzuc sm [At: T. PAPAHAGI, C. L. / Pl: ~uci / E: nct] (Ban; Trs) 1 Arbore mic, bătrân și plin de crengi. 2 Butuc împrejurul căruia cresc vlăstari. 3 Brădet. 4 (Îs) ~ de sâlhă Molid tânăr.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Ar putea corespunde cu ital. mozzicone ”muc de țigară, ciot” (v. aici). Un lat. modius (?) ”the socket, step, shoe in which the mast of a ship stands” -menționat în link- ar putea fi la originea amândurora.

E vorba de un butuc, ori un copac incomplet dezvoltat, cumva ”mutilat”. Cuvântul e posibil doar coradical cu lat. (gr.) mutilus, din PIE mai-1 ”to cut down, work with a sharp instrument” (Pokorny), ca goticul maitan ”cut”.

Mai puțin probabilă ar fi conexiunea cu PIE  mei-1”to strengthen; pole” (ON meiδ-r, OHG meit  ”copac”), ori  mei-5”to lessen, small”.

Nedei

”nedei sn [At: DDRF / Pl: ~e / E: nct] (Ban) Gleznă.” (dexonline.ro, cf. ”Micul dicționar academic”, 2010)

O oarecare similitudine cu ”nod” ar putea fi relevantă etimologic.
În albaneză nyjë ”nod, articulație, ciot ș.a.” ar fi din lat. nodus (cf. V. Orel); ”nyjë e këmbës” însemnând gleznă.

E posibil, oare, să fi existat un cuv. autohton *ned ”nod”, din același radical PIE ca lat. nodus? (ned-1 ”to roll up; to attach, bind”)

Mărăcie

”mărăcie sf [At: DDRF / A: nct / Pl: ? / E: nct] (Trs) 1 Cărbune de calitate inferioară. 2 Turbă.” (dexonline.ro, ”Micul Dicționar Academic” (2010))

Un posibil cuv. autohton (?) dintr-un PIE *malǝk- ”firewood, bonfire” (starling.rinet.ru), cf. lit. málka ” heap of things stacked on each other, pile, esp.woodpile ‘, pl. málkōs `firewood’, arm. meɫex ”wood”, irl. molc ”fire”. Sensul de bază al lui ”mărăcie” ar fi î.a.c. cel de ”combustibil”.

Dacă inițial însemna ”turbă”, o origine posibilă ar fi o rădăcină cu sensul de ”mlaștină” (în dicț. lui Pokorny, PIE mori ”sea”, meu-1 ”wet; dirt” ?). Însă prima versiune mi se pare mai probabilă.

Cu ”mărăcine” nu pare înrudit, nici cu acest ciudat

”mărăca vr [At: PAȘCA, GL. / V: ~reca / Pzi: mărac / E: nct] (Reg) 1 A se cățăra. 2 A se urca.” (dexonline.ro, ”Micul Dicționar Academic” (2010))

Să fie acesta înrudit cu mal ”deal, munte”, din PIE  mel-8 ”to appear, come up”, având semantismul lui ”urca” – ”lat. *órico, -áre, d. vgr. óros, munte, ca fr. monter, a urca, d. mont, munte” (Scriban)? Avem și lat. mōlēs, mōlis ”a mass, pile, a cliff or ridge of rock” (latinlexicon.org) (>rom. mure?).

În fine, mărat și mărac ”(foarte) sărac, sărman, nenorocit” -după Scriban ”ca și it. malato și fr. malude, bolnav, d. lat. male habitus, care se află rău, ca beat, cot d. bĭbĭtus, cŭbĭtus”- nu e exclus să reprezinte o dezvoltare semantică din lat. merātus și merācus ”pure, unmixed, genuine”; ”măratul”/”măracul” nu are chiar nimic, e în sărăcie lucie.

Ghiură (?)

”ghiură i vz jună[1]” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Definiția este redată pe site-ul menționat cu comentariul: ”Definiție neclară – june / jună nu au varianta ghiură.”

Variante dialectale ale daco-românului ”june” sunt arom. gione și istro-rom. -rotacizat- jure. Ar fi fost plauzibilă poate (?) o pronunție regională *giure; modificarea consoanei inițiale este, cred, mai greu de explicat.

E posibil să fi existat un rom. *gheaur = tânăr, din lat. glaber ”glabru, fără peri”; cf. faur din lat. faber. Cuvântul a dispărut, probabil, datorită omonimului ghiaur ”denumire disprețuitoare dată în trecut de turci persoanelor de altă religie decât cea mahomedană” (DEX 09).
În latină sensurile lui glaber sunt (cf. latinlexicon.org): ”without hair, smooth, bald”; ” a beardless slave”; ”a young, favorite slave”.
Problema î.a.c. este, desigur, cum s-a ajuns de la *ghiaur la *ghiur(e) și ghiură; contaminarea cu un *jure (=june) ar putea explica transformarea.