Istoriile lui Roderick

noiembrie 26, 2020

Tală, tălaie

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 2:32 pm

”tălaie sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~lăi / E: nct] (Reg) Familie (1).” (”Micul dicționar academic” (2010), dexonline.ro)

”TĂLÁIE s. v. familie, neam, viță.” (M. Seche, ”Dicționar de sinonime” (2002), dexonline.ro)

Poate (?) un reflex al PIE tāl- ”to grow; young animals” (Pokorny), cf. v. lit. talōkas ”adult daughter”, talōka- ”fully grown, grown up”, v.gr. (eol.) τα̃λις ”fecioară, mireasă”, lat. tālea ”a slender staff, rod, stick, stake, bar” (și tāliāre -la origine ”a curăța de lăstari”, din care avem ”a tăia”).

Poate fi însă legat de

TÁLĂ, tale, s. f. (Reg.) Adunătură gălăgioasă de oameni; ceată, mulțime. ♦ Gălăgie, larmă. ◊ Expr. A sta de tală = a sta la taifas. ♦ (Adverbial; adesea repetat, în forma tala) Încet-încet, haide-hai. – Et. nec.” (DEX 09, dexonline.ro)

tálă f. fără pl. (d. tălăĭesc). Munt. Mold. Iron. Taĭfas, vorbă lungă: a sta de tală, a te pune la tală. V. tala-tala.” (Scriban, dexonline.ro)

tála interj. – Încet! (se zice despre mers sau despre extenuări făcute în grabă și prolix). – Var. tala-tala. Creație expresivă, cf. lelă, hala-bala, tura-vura. – Der. tală, s. f. (trăncăneală); tălălăi (var. Olt. tălăi), vb. (a sporovăi); talaf, s. n. (discuție, șuetă), contaminare cu laf; tălălău (var. teleleu, Banat tolălău, Mold. tololoi), s. n. (zarvă, larmă, hărmălaie; s. m., palavragiu; zăpăcit, zănatic, smintit, vagabond), explicat de Cihac, ca pornind de la telal; de Bogrea, Dacor., IV, 173-81 și Tagliavini, Arch. Rom., XII, 197, ca pornind de la numele de martir Talaleo; de Densusianu, GS, II, 350, din mag. tél „iarnă”, telelő „de iarnă”; și de Drăganu, Dacor., IV, 765-67, din mag. találó. Este dubletul lui tiuliuliu (var. triuliuliu(c)), adv. (cu nas mare; adj., nebun, smintit). – Alte der. teleleică, s. f. (femeie mincinoasă, vagaboandă), pe care Candrea îl lega de telal; Tălășman, s. m. (nume de bou), cu suf. –man (după Tiktin, din tc. talașmak „a certa”); tălimb, adj. (mocăit); teleap-teleap (var. talap-talap), interj. (exprimă ideea de mers greoi și apăsat), pe care Bogrea, Dacor., IV, 853 îl explică prin rut. taljap-taljap; tararai, s. n. (Banat, cîntec monoton); tărăraie, s. f. (poveste lungă, odisee); tărăși, vb. (Olt., a relata pe larg); tărășenie (var. tirișenie), s. f. (povestire, relatare). Rus. dialectal teleljuj „leneș” (cf. Vasmer, III, 90) și rut. tal(j)ap trebuie să provină din rom.” (Al. Ciorănescu, dexonline.ro)

Sensul de ”încet!” poate indica  -cf. slavicului ”potoli”- PIE tel-3 ”to be still” (Pokorny) ca origine a interj. ”tala”.

Tală ”ceată, mulțime” ar putea fi un împrumut foarte vechi (anterior epocii romane) din greacă, dublet al lui ”stol” (”mgr. stólos, flotă, vgr. „expedițiune, flotă, trupă” ” -Scriban) < PIE stel-3 „to put, place” ? De remarcat că avem și varianta rotacizată și diftongată ”stoară”, posibilă moștenire din latină:

stoáră, stoáre, s.f. (reg.) ceată.”  (”Dicționar de arhaisme și regionalisme”, 2002, dexonline.ro)

Sensul de ”gălăgie, larmă” al lui ”tală” ar putea deriva din cel de ”ceată de oameni”. Destul de improbabilă ar fi o derotacizare dintr-un cuvânt provenit din PIE tor- ”loud, distinct” (Pokorny), însă cuvintele se pot contamina.

Ciorănescu include printre derivatele lui tala cuvinte ca tararai ”cântec monoton” (cf. trac torelle?) și tărășenie.

”A sta de tală”= ”a sta la taifas” poate fi un germanism (posibil vechi, din epoca migratorilor); vezi engl. tell, tale , ON tala ”talk” (proto-germ.  *tala-n ”tale, number, count, tell”, PIE del-1 ”to put by; to count, tell”). Circulă în Muntenia și Moldova, deci probabil nu e ”săsism”.

Aș crede că tălaie=”viță, neam, familie” și tala= ”încet!” au origini autohtone; însă rămâne de văzut.

 

noiembrie 19, 2020

Scuț

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 7:03 pm

scuțĭ m. pl. (cp. cu vsl. scutŭ, margine de haină. V. scutec). Țurțuri de gheată.” (Scriban, dexonline.ro)

scuț (-țuri), s. n. – Țurțure, ciucure de gheață. Poate legat de sl. skutŭ „marginea, bordura unei haine” (Scriban).” (Al. Ciorănescu, DER, dexonline.ro)

Se observă că Scriban menționează doar pluralul unui substantiv de genul masculin, în timp ce la Ciorănescu același cuvânt are genul neutru (pluralul ”scuțuri”) și este la singular.

Inconsecvența apare în cadrul aceleiași definiții din ”Dicționarul limbii romîne literare contemporane”, unde este precizat pluralul ”scuțuri”, iar cuvântul este exemplificat într-un citat în care pluralul este ”scuți”:

SCUȚ, scuțuri, s. n. Sloi mare de gheață. Ajuns pe culmele alpestre, «Pe stînci de scuți de gheață, troiene de zăpezi, Pe care o suflare le-aruncă răpezi jos» el se oprește. ODOBESCU, S. III 82. ♦ Țurțur.” (cf. dexonline.ro)

În ”Dicționar de arhaisme și regionalisme” (2002) apar mai multe înțelesuri ale cuvântului (sau mai degrabă cuvintelor).

scuț, scúțuri, s.n. (reg.) 1. țurțur de gheață. 2. murdărie, jeg. 3. sloi mare de gheață. 4. conglomerat de materii.” (cf. dexonline.ro)

Scuț cu sensul de ”murdări, jeg” îmi apare în strânsă legătură cu

scuțuí, pers. 3 sg. scúțuie, vb. IV refl. (reg.) a se înscorțoșa.” (”Dicționar de arhaisme și regionalisme” (2002))

scuțuít, -ă, adj. (reg.; despre animale) acoperit cu o crustă de pământ amestecat cu fire de păr, cu murdărie.” (”Dicționar de arhaisme și regionalisme” (2002))

Ar putea fi un reflex al PIE  (s)keu-2(s)keu̯ǝ : (s)kū-  ”to cover, wrap” (>lat. cutis, cf. Pokorny) , în condițiile în care sensul de bază nu pare cel de murdărie, ci de scoarță. Posibil cuvânt autohton?

Scuț ”țurțur de gheață” îmi pare alt cuvânt, omonim; mai demult am propus pentru el originea (plauzibilă, zic) în PIE sk(h)u̯oi̯-, sk(h)u̯i(i̯)- needle, thorn” (> lit.  skujà „ac de pin”).

Desigur, un ac de gheață/țurțure/ciucure nu este un ”sloi mare de gheață” (sens cu care apare în D.A.R. (2002)).

O altă origine posibilă este PIE  skē̆i– ”to cut, separate” (MHG scheite ”wood chip”, OHG scesso ”stâncă” par a se apropia semantic de sloiul de gheață).

Legătura cu ”ascuți” (< lat. *excōtῑre, de la cōs, cotem , cf. Ciorănescu) pare imposibilă.

Sensul de ”conglomerat de materii” pare dubios; poate în legătură cu ”crustă de pământ amestecat cu fire de păr, cu murdărie”. Ar putea indica (?) un al treilea cuvânt omonim.

 

 

noiembrie 11, 2020

Cop

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 1:13 pm

cop sn [At: JAFIRESBER. X, 183 / Pl: ~uri / E: rs коп] (Reg1 Măsură de capacitate de aproape un litru. 2 Vas având capacitatea unui cop (1). 3 Conținutul unui cop (2). 4 Măsură cu care se percepe taxa în produse la moară. 5 Urcior. 6 (Lpl) Toc. 7 (Lpl) Fund de pălărie. 8 Fâșie îngustă de pământ.”  (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Ultimul sens -”fâșie îngustă de pământ”- nu pare a avea multe în comun cu celelalte.
Ar putea fi mai degrabă un reflex al PIE kāp-kǝp- ”a piece of land” (Pokorny), cf. gr. κη̃πος, dor. κα̃πος ”grădină, teren împrejmuit”, alb. kopshtë ”grădină”, oland. hoeve ”fermă”.

Un posibil cuvânt autohton, dacă nu cumva e vreun împrumut (?). (În neogreacă, cuvântul se pronunță ”kipos” (accent pe a doua silabă); dacă l-am fi împrumutat, am fi avut *chipos sau *chip. )

octombrie 30, 2020

Zumărnă

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:55 pm

zumărnă sf [At: ALR I, 394/357 / Pl: ~merni / E: nct] (Reg) Prăpastie.” (”Micul Dicționar Academic”(2010), dexonline.ro).

Poate un cuvânt din substrat (?); nu e exclus să aibă aceeași origine ca gr. chaos (PIE ĝhēu- : ĝhō(u)- : ĝhǝu- ”to yawn, gape” (Pokorny)) sau PIE ĝhē-2 : ghǝ- ”to gape, yawn” (gr. χάσμα > lat. chasma > engl. chasm).

Frigianul zeuma „izvor” și tracul zetraia ”oală” (ciutură?) ar proveni -cf. Pokorny- din PIE ĝheu- ”to pour”.

 

Terminația (sufixul?) -ărnă ”sună” cumva latin (cf. taberna, cisterna, caverna ș.a.); poate înșelător.

Un sufix -ârnă e adăugat unui cuvânt împrumutat în cazul lui jăcârnă ”traistă mai mare” -der. din jacă ”săculeț, traistă”; intenția ar fi deci augmentativă.

septembrie 29, 2020

Gogorița

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 2:33 pm

gogoriță sf [At: CARAGIALE, T. I, 188 / Pl: ~țe / E: ns cf gogă1] (Mun1 Ființă imaginară cu care se sperie copiii. 2 (Lpl) Babe urâte Cf mama-pădurii. 3 (Fig) Fantomă. 4 (Fig) Amenințare mincinoasă, neîntemeiată.” (”Micul Dicționar Academic” (2002), dexonline.ro)

Cuvântul are și un alt înțeles, precizat în lucrarea ”Mitologie română: dicționar”, a lui Ion Ghinoiu.

În cadrul unui ceremonial tradițional atestat în sudul jud. Argeș, care avea loc între Ajunul Bobotezei și Sf. Ion, doi flăcăi se travesteau în ”mireasă” -numită Boură- și ”mire”-numit Gogoriță. Ambii purtau măști taurine, cu coarne (Boura chiar un craniu de bou). Gogorița avea și dinți ascuțiți, masca ei făcând ”corp comun cu o căciulă mițoasă care avea scoase, în părți, două coarne de taur, iar în vârf o coadă de vulpe” (o reminiscență a căciulii trace din piele de vulpe, ”alopekis”?). În zorii zilei de Bobotează, Gogorița o ”gonea” pe Boură (”a goni” având în graiul local sensul cunoscut de împerechere a vitelor); actul era -desigur- simulat.

Cred că în ”gogoriță” ar putea deriva dintr-un vechi nume al taurului, din care -din păcate- nu reușesc decât să identific vag o rădăcină go- (prima silabă? a doua? ambele?). Probabil din PIE  gʷou-  ”cattle”, cf. sanscr.  gáuḥ ”bou” (tot aici să fie încadrabil și gaurul, bovidul sălbatic indian?), avest. gāu- ”bou”, sl. *govędo, let. gùovs, engl. cow ”vacă”. Ar fi posibilă (?) și o conexiune cu ”a goni”, gonitor (care este și un nume al constelației Taurul, cf. Micului Dicționar Academic).

Probabil că forma cuvântului ”gogoriță” este oricum contaminată.

După Hasdeu, în ”Originile păstoriei la români”, ”toate gințile indo-europeie au format numele de bou și de vacă după cele două onomatopee ale mugirii: gu și bu, astfel înse că o limbă având gu nu are pe bu, precum nici viceversa.” Dacii l-ar fi avut pe bu-, cf. denumirii plantei bu-dalla (limba-boului), același bu- fiind prezent și în b-rânză, ”un fonetism curat celtic”, zice Hasdeu, care afirmă că tracii sudici ar fi avut gu- în loc de bu-. cf. albanezului ka, articulat kau.

Alb. ka ”bou” ar proveni după alții din PIE  k̂er- ”corn” (Pokorny), ori *kes- ”to cut” (sensul originar al cuvântului fiind de ”castrat”, cf. V. Orel). Totuși opinia lui Hasdeu a fost împărtășită de unii lingviști. Pe seama rădăcinii gʷou-  ”cattle” a fost pus și alb. gjedh ”cattle, bovine”, cf. slav *govedo.

Rezumând, e posibil ca în ”gogoriță” să avem o rădăcină tracică (posibil dacică) *go-/*gu- ”bovid”. Faptul că dacii aveau bu- în loc de gu- nu este sigur; dar nici că toți tracii sudici aveau forma *gu- (existând cuvinte tracice atestate, ca ”bolinthos” ori ”bonasus”, desemnând specii de bovide sălbatice).

septembrie 1, 2020

Cucunoz

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 3:27 pm

”cucunóz (-zi), s. m. (Înv.) Șoim. Var. cucunos. Sl. (bg.) kukunos „cu nas coroiat”.” (Al. Ciorănescu, cf. dexonline.ro)

”cucunos sm [At: CANTEMIR, I. I. I, 31 / V: ~oz / Pl: ~oși / E: vsl коуконось „cu nasul coroiat”] (Orn; înv) Pasăre răpitoare cu ciocul coroiat nedefinită mai îndeaproape.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

”cuconós m., pl. șĭ (vsl. kuko-nosŭ, cu nasu încovoĭat). Cant. Un fel de vultur. – Și cucunoz, cucunos și coconoz.” (Scriban, dexonline.ro)

În dicționarul lui Trubacev,

*kukonosъ(jь): Делав. коукомоСА, прилаг. уо’^о;, nasum aduncuni ha¬ s (Mikl.), сербохорв. куконос, -а, -о ‘имеющий нос крючком'(РСА X, 790; RJA V, 761: kukonos, с XVIII в.), также диал. кукунос, -а, -о (РСА X, 796), русск.-цслав. куконосый, прилаг. ‘горбоносый’ (Дамаскин. ВМЧ, Дек. 1—5, 329. XVI в. – XV в. СлРЯ XI—XVII вв. 8, ИЗ; Срезневский I, 1361). Сложение *kuka (см.) и *позъ (см.).”

În bulgară kukunos (кукунос) e însă o pasăre de baltă, Limosa limosa (sitarul de mal), care are ciocul ușor întors în sus (precum ciocîntorsul –Recurvirostra avosetta-, însă nu atât de evident ca acesta din urmă).

În ”Istoria ieroglifică” a lui Dimitrie Cantemir, cucunozul este evident un prădător:

Acestea a Corbului, Cucunozul, Pardosul, Râsul și alalte mai toate, carile cu sângele fierbinte mațile a-și răcori știu, adeveriia.”  (https://ro.wikisource.org/wiki/Istoria_ieroglific%C4%83/Partea_a_patra)

Alăturat pardosului (leopardului) și râsului, prădători tipici, cucunozul nu poate fi un vultur, un hoitar. Pe de altă parte, este diferit de alte păsări răpitoare din aceeași ”Istorie ieroglifică”: brehnacea, șoimul, uliul, coruiul, rârăul, hârățul, puhacea și caia.

Să fie deci o specie de acvilă?

Ciocul coroiat îl au toate păsările de pradă din ordinul Falconiforme; pare ciudat ca această caracteristică să fie dat numele doar uneia anume. Invers, de la numele unei păsări poate proveni mai ușor un adjectiv ce caracterizează nasul: ”coroiat” (de la coroi), ”acvilin” (de la acvilă).

Cucunoz amintește gr. kuknos ”lebădă” și lat. ciconia ”barză”, a căror origine -cf. site-ului starling.rinet.ru ar fi un PIE *k’Vkōn-, *k’Vkun-  ” a k. of yelling bird”, din care provine și v.ind.  śakuná- `a large bird; vulture, kite’. Dar, dacă s-ar încadra aici și ”cucunoz”, din ce limbă (centum) ar putea proveni?

Altă posibilitate ar fi originea cuvântului în PIE kā̆u-, kē̆u-, kū-  ”to howl” (Pokorny) , cf. gr. κουκούφας , καυκιάλης ”speciI de pasări”, v.ind. kṓka-  ”bufniță, câine”.

august 26, 2020

Ghiran

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:54 am

”ghiran s [At: CHEST. II, 452/149 / E: nct] (Reg) Fântână.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Un posibil cuv. autohton? Ar putea să aibă la bază rădăcina PIE gʷlē- (gʷel-2) ”to drip, flow” (gr. βλύω, βλύζω ”spring forth”, βλύδιον ”wet”; germ. Quelle ”izvor”), desigur cu transformarea fonetică gl- > ghi/ghe, întâlnită în evoluția de la latina populară la română.
Așadar ghir- din ghiran ar fost în antichitate *glir-/*gler- sau *glel- (din forma PIE gʷlē- ). Nu am întâlnit așa ceva printre cuvintele tracice atestate. Din PIE gʷel-2 ar proveni (cf. I.I. Russu) hidronimele Gallos, Gelbes (din Bithynia), Gilpil (în Dacia).

O altă cale ar fi să considerăm că ghiran este o variantă a unui *biran; m-a condus la rezultate mai puțin plauzibile.

E interesant câte cuvinte cu etimologie necunoscută în dicționare au la bază un radical *ghir- (poate diferit în cazul fiecăruia):

ghi sf [At: COMAN, GL. / Pl: ~re / E: nct] (Reg) Murdărie.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro) (ar putea fi autohton, derivând din PIE *gley- ”to stick” , cf. rus гли́на ”clay”)

ghirav, ~ă a [At: REV. CRIT. IV, 144 / A și: ghirav / Pl: ~i, ~e / E: nct] (Reg1 Aspru. 2 Cam bolnav. 3 Slăbit (de boală).” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro) (o variantă a *sl. chyravŭ „bolnăvicios” din care avem ”firav”?)

”ghirin sm [At: DEX-S / A: nct / E: nct] Plantă erbacee cu fructe pedunculate, care crește prin locurile sărate și în regiunea maritimă (Halimane pedunculata).” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

ghiriște sf [At: CHEST. II, 122/176 / Pl: ~ti / E: nct] (Reg) Loc de pe care s-a secerat grâul.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro) (ar putea fi legat de ghircă ”grâu de primăvară” + o contaminare cu miriște)

ghiroc1 sn [At: CHEST. II, 337/103 / E: nct] (Reg) Spațiul dintre vatră (sau sobă) și peretele din spate unde se culcă adesea copiii și bătrânii.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

august 24, 2020

Chiștiriță

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 6:27 pm

Cuvânt menționat de A.Scriban ca variantă a lui ”chiftiriță” (coropișniță).

”chíștiriță, V. chiftiriță.”

”coropíșniță f., pl. e (bg. konopištnica și -išnica, d. konóp, cînepă. V. cînepă). Sud. Un mare insect ortopter care trăĭește pin grădinĭ și scurma pămîntu (gryllotalpa vulgaris). – În nord chiftiriță și conochiftiriță (din bg. konopištnica și rom. chiftiriță) și cocoană-chiftiriță; în Trans. Maram. conopiștiriță (vsl. konopĭa, cînepă, și sturicĭ, greĭer).” (Scriban, dexonline.ro)

Marea varietate de nume ar deriva așadar în întregime din bg. konopištnica.

Dacă am avea însă un radical *chișt- în chiștiriță, acesta ar putea fi arhaic, autohton, din PIE kleik̂- ”to press, squeeze”, din care avem ”clește” (de origine slavă); cu aceeași origine IE sunt lit. klìšė ”cleștii racului”, v.ind. saṁ-kliś- ”squeeze”.

Am remarcat mai demult cuvântul ”rac” ca sinonim pentru ”coropișniță”. Picioarele anterioare -adaptate pentru săpat- ale insectei se numesc de obicei ”clești”.

COROPÍȘNIȚĂ s. (ENTOM.; Gryllotalpa vulgaris) (reg.) chifteriță, rac, (Bucov.) coroi, (Transilv.) păduche-de-cal.” (M.Seche, ”Dicționar de sinonime”, dexonline.ro)

*

Cuvântul ”chiferiță” circulă în Moldova, tot acolo unde apare și verbul ”a chifti”; așa încât ar fi posibilă (?) o legătură între ele, fie și prin prisma etimologiei populare.

chiftí vi [At: I. IONESCU, C. 191 / Pzi: 3 ~téște / E: fo cf chifui, chisti] (Mol1 (D. lichide) A produce sunetul caracteristic când se fierbe ceva. 2 (D. apă) A face bășici. 3 (D. lichide) A da pe afară. 4 (D. lichide) A fierbe. 5 (D. lichide) A țâșni. 6 (D. lichide) A împroșca. 7 (D. apă sau noroi) A fleșcăi. 8 (D. lichide) A fâsâi. 9 (D. lichidul dintr-un butoi) A se scurge încet și continuu printre doage. 10 (D. o bubă) A supura. 11 (Pan) A bufni în râs.” (”Micul Dicționar Academic”(2010), dexonline.ro)

chiftí (-tesc, -ít), vb. – 1. A ieși la suprafață, a se ivi apa dintr-un pămînt excesiv de umed. – 2. A fierbe. Creație expresivă (DAR). Cihac, II, 258 încearcă să o explice prin piști. – Der. chifteală, s. f. (zgomotul mersului pe pămînt mlăștinos).” (Al. Ciorănescu, ”Dicționar Etimologic Român”, dexonline.ro)

Masculul chifteriței are un ”cântec”, un recital caracteristic, destinat -desigur- femelelor. Nu știu în ce măsură sonoritatea lui poate fi descrisă prin verbul ”a chifti”:

 

Cu atât mai puțin poate fi vorba de ivirea la suprafață a chifteriței (nu tocmai ca apa din solul umed).

Semantic, ”a chifti” (*chiști?) poate fi legat de aceeași rădăcină PIE kleik̂- ”to press, squeeze”, dar conexiunea etimologică -dacă există- este greu de dovedit.

Despre cuv. ”coropișniță” am scris mai demult un articol, la https://hroderic.wordpress.com/2013/08/09/coropisnita

 

august 19, 2020

Roabă

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 2:22 pm

”roábă f., pl. e (d. rob, ca și sîrb. raba, cu acelașĭ înț.). Un fel de căruță cu o roată saŭ cu doŭă care servește la dus greutățĭ pe micĭ distanțe împingînd-o cu cele doŭă mînere pe care le are. – În nord tărăboanță.” (Scriban, dexonline.ro)

Explicația este dată și de Al. Ciorănescu, în ”Dicționarul Etimologic Român”:

”rob (róbi), s. m. – 1. Captiv, prizonier de război. – 2. Sclav. – 3. (Bihor) Hoț. – Mr. rob. Sl. rabŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 315), cf. sb., cr., ceh., pol., alb., mag. rab. – Der. roabă, s. f. (sclavă; tărăboanță), la care sensul al doilea este tot sl., cf. sb. raba „căruță” (după Lacea, Dacor., III, 745, din săs. Rabber)” (dexonline.ro)

În schimb, în dicționare mai noi etimologia termenului este necunoscută (DEX, ”Micul Dicționar Academic” ș.a.).

După lingvistul Sorin Paliga, originea termenului este autohtonă:

”roabă ‘wheelbarrow’. One of the of the most obscure forms in Romanian. Definitely an indigenous form, derived from a root *rob- with the reconstructable meaning ‘round, wheel’, probably the same root as in răbda (see). If so, an archaic Preie. element from *R-B- ‘round, to curve, to bend’. ”  (”Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian”)

Pentru mai multe ipoteze în legătură cu originea posibil autohtohă a ”roabei”, vedeți cometariile la https://hroderic.wordpress.com/2016/09/07/oarba/.

Latina nu pare să poată fi la originea cuvântului (spre deosebire de sinonimul rotcol). Se poate observa de ex. aromânescul arobu, (a)robulu ”molid” (<lat. robur sau ruber? cf. ”brad roșu”=molid), dar conexiunea semantică este imposibilă.

În momentul de față, cea mai probabilă origine a cuvântului mi se pare a fi în vreo limbă turcică, posibil printr-un intermediar slav, cf. tătărescul арба ”căruță acoperită”, dar și ”roabă” (google translate), turc araba ”car, cart, wheel” (din care avem rom. haraba).

Etimologia acestor cuvinte este disputată; citând din Wiktionarul care î.a.c. pare documentat,

”Originally intended to mean „a two-wheeled cart” now being used generically for all kinds of vehicles and bicycles (Schwarz 1992: 393). According to Ramstedt (1905: 23), the Turkic form was borrowed into Iranian (Afgh. arabá, Shg. arōbā), Arabic عَرَبَة‎ (ʿaraba), Uralic, European and Caucasian languages. A Turkic loan relation with Burushaski arabá is also discussed by Rybatzki. Considering Doerfer (1963/1965/1967/1975), the etymology of the word seems unclear, being either of Turkic or Arabic origin. Uzbek arava was loaned into Tajik aråba ‘cart, carriage’ (Doerfer 1967: 12) and Ormuri arâba ‘wheel’ (M29: 387). Other Turkic congnates include Uyghur araba, Kazakh арба (arba), Kyrgyz арба (arba), Taranchi hariba, as well as Chuvash урапа (urapa), Bashkir арба (arba) and Tatar арба (arba, “covered wagon”)” (https://en.wiktionary.org/wiki/araba#Turkish)

În dicționarul lui Max Vasmer, rus. арба are explicația:
”1. „long four-wheeled cart”, South Russian, 2. „two-wheeled cart”, Crimean, Central Asian, Caucasian. Borrowing from tur., Crimea-tat., kypch., azerb., chagat. araba „cart” ”

După cum precizează Scriban, roaba nu are neapărat o singură roată, putând avea două – această variantă a vehiculului putând fi cea originară, cf. înțelesului din limbile turcice.

Presupunând că rom. roabă și sb. raba au la origine un turcic *araba, s-ar putea pune unele întrebări:

-cum/de ce a dispărut a inițial?
-de ce în română a fost înlocuit a cu diftongul -oa-, rezultând ”roabă” în loc de *rabă?
-din cel limbă turcică provine cuvântul în română și sârbă?

Vocala a inițială a dispărut de exemplu în cuvântul ațigan > țigan. În legătură cu a doua întrebare, se poate observa și existența unei variante regionale roablă în loc de rablă.

iulie 27, 2020

Dacâ

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 6:44 am

În dicționarul aromân al lui Tache Papahaghi apare cuvântul ”dacâ” redat în dacoromână prin ”tocător”. O traducere ambiguă, dat fiind dublul sens al lui ”tocător” (instrument cu care se toacă, în genul unui cuțit sau topor, sau suport pentru tocat, numit popular și ”fund de lemn”).

”TOCĂTÓR 2 ~oáre n. 1) Cuțit pentru tocat. 2) Mașină de tocat nutreț. 3) Placă (de obicei de lemn) pe care se toacă ceva. 4) rar Butuc pe care se taie lemne. /a toca + suf. ~tor” (NODEX, dexonline.ro)

În ambele cazuri, semantica acestui ”dacâ” poate fi legată de actul tăierii, cf. fr. tranchoir (=fund de lemn), engl. trencher. Fr. tranchoir are același dublu sens al rom. tocător: ”support sur lequel on tranche (la viande, etc.)”/ ”grande lame pour trancher (hachoir)”.

Să fie acest ”dacâ” un cuvânt din substratul (dacic? tracic?) al macedoromânei?
O posibilă origine ar fi PIE dā : dǝ- ” to share, divide” (v.ind. dā́tram ”sickle”), ori poate dek̂-2  ”to tear” (gotic tahjan ‘tear, tug’), cu obs. că în al doilea caz ar proveni dintr-o limbă centum.

*Daca, presupusa denumire a pumnalului dacic, din care ar proveni și engl. dagger, s-ar încadra tot aici.

Pagina următoare »