Istoriile lui Roderick

Ianuarie 17, 2017

Medica

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 9:54 pm

Medica, o plantă care ar fi fost atât de uleioasă încât, o dată aprinsă, nu putea fi stinsă cu apă (aceasta producând, dimpotrivă, o flacără mai mare), ci doar cu țărână. E menționată de Priscianus (sec. V d.Chr.), fiind plasată în țara mysilor ”ce se trag din teritoriul nordic al tracilor”, fiind situați ”în partea de apus a Istrului”, dar vecini cu marea (trad. G. Popa-Lisseanu).  Există deci o posibilă confuzie între mysi  și moesi.

Solinus (sec. III d.Chr.) numește uleiul acestei plante medicum și o situează în Moesia, în partea ei dinspre Pont (M. Neagră):

”mox Mœsiæ, quas majores nostri jure Cereris horreum nominabant, in quarum parte, quæ Pontica est, apparet herba, qua inficitur oleum, quod vocant Medicum. Hoc ad incendium excitatum si obruere aqua gestias, ardet magis, nec alio sopitur, quam jactu pulveris.”  (http://www.thelatinlibrary.com/solinus2.html)

Ammianus Marcellinus (sec. IV d. Chr.) vorbește doar despre uleiul numit medicum, produs în Persia:

”In this neighbourhood the Medic oil is made. If a missile is smeared with this oil and shot somewhat slowly from a loosened bow (for it is extinguished by a swift flight), wherever it lands it burns persistently; and if one tries to put it out with water, he makes it burn the more fiercely, and it can be quelled in no other way than by throwing dust upon it.”  (trad. engleză de John C. Rolfe , http://www.perseus.tufts.edu)

Mai menționez că în latină mēdica înseamnă și ”an excellent kind of clover introduced from Media”, ”Burgundy-clover, lucern”; nu poate fi vorba, cred, de aceeași plantă, cu toate că în zilele noastre uleiul se extrage inclusiv din lucernă.

Numele medica se referă cel mai probabil la originea geografică a plantei, Media, care poate fi regiunea din Iran, patria mezilor, ori *Maedia tracică, pe cursul mijlociu al râului Strymon, unde locuiau maedii. (De menționat faptul cu unii maedi au trecut în Asia Mică, fiind cunoscuți sub numele de maedobythini; Bythinia învecinându-se la vest cu Mysia.)

În vechea traducere engleză a lui Arthur Golding din Solinus, medicum  este redat -destul de probabil- greșit, fiind pus în legătură cu medicus ”physician, surgeon, medical man”:

”the*Maesians which our auncestors called worthelie the Gardner of Ceres. In one part wherof,* (namelie of that which is toward Pontus) there groweth a hearbe wherwith they make an Oyle that they call the Chirurgions Oyle. This béeing sette a fire, if yée goe about to quench it with water, burneth the more, and cannot bee put out otherwyse then by cast∣ing on of duste.” (http://quod.lib.umich.edu/e/eebo/A12581.0001.001/1:38?rgn=div1;view=fulltext)

Deși puțin probabilă, mai există o posibilitate interesantă: aceea ca medica să conțină de fapt o referire la calitatea plantei de a fi uleioasă. Cf. site-ului starling.rinet.ru, PIE *smeid- ”to oil, to soil” (OE smītan ”smear”), *smā- ”to oil” (gr. smǟ̂ma  ”cleanser, soap, ointment”), rădăcini corespunzând lui smē- to smear, rub” în dicționarul lui Pokorny. Din această rădăcină (smē- / *smeid- ) avem în română un împrumut slav, smead ”oacheș, negricios și palid”.

În această idee, e posibil ca numele plantei să fi fost de fapt *smedica. Există însă și rădăcinile IE *mazd- (*mad-t-?) ”fat” (v.ind. médas-`fat, marrow, lymph’), *mad”wet” (gr. madáō ”to be moist or sodden”) (starling.rinet.ru).

Mai dificilă este identificarea plantei, dacă a existat. Probabil o specie endemică vegetând într-o zonă restrânsă; e posibil însă și să fie o specie cunoscută, dar care a avut doar într-o anumită regiune utilizarea menționată.

Ianuarie 9, 2017

Troacnă

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 10:07 pm

Un cuvânt cu mai multe forme regionale și cel puțin două etimologii propuse:

troáhnă și troánă f., pl. e (din ngr. vrăhnos, răgușeală). Pop. Guturaĭ. – În Mold. și rahnă ? Și trohneală, pl. elĭ (Btș.). V. trohnit. ” (Scriban, dexonline.ro)

troahnă f. Mold. Tr. răceală, un fel de influență. [Și trocnă (în Oltenia): origină necunoscută].” (Șăineanu, dexonline.ro)

troáhnă (-ne), s. f. – Gripă, guturai, răceală. – Var. Mold. troană, trohneală, Banat trocnă, trocneală. Sl. otravna „boală contagioasă” (Drăganu, Dacor., IV, 748); pentru pierderea lui o-, cf. strachină. Legătura cu ngr. βραχνός „răgușit” (Scriban) este mai puțin probabilă. Nu se folosește în N (ALR, I, 112). – Der. trohnit, adj. (cu guturai).” (DER, dexonline.ro)

”TROÁHNĂ s. f. (Învechit) Răceală, guturai. Eu zac de guturai… așa troahnă tătărască de mult n-am mai pătimit. CARAGIALE, O. VII 152. Pojarul… se ivește cu semne de troahnă. PISCUPESCU, O. 255. – Variantă: troácnă (DEMETRIUS, V. 120) s. f. ”  (DLRLC, dexonline.ro)

troágnă, troagne, s.f. – (reg.) 1. Secreția mucoasei nazale; zalfă (ALRRM, 1969: 59). 2. Guturai, răceală: „Îi plin de troagnă, cum zicea de mult” (ALRRM, 1969: 170). – Et.nec. (MDA). ” (DRAM, dexonline.ro)

Așadar există formele troahnă, troană, rahnă (Moldova), troagnă (Maramureș), trocnă (Oltenia, Banat) și troacnă (?). Etimonul este după Drăganu (și Ciorănescu) sl. otravna, iar după Scriban ngr. βραχνός.

*

Să fie de fapt un cuvânt autohton? Sensul de bază ar putea fi cel al maram. troagnă ”secreția mucoasei nazale”. Guturaiul reprezintă dealtfel o inflamare a mucoasei nazale, însoțite de o secreție apoasă.

Aș vedea în troacnă un reflex al PIE  *srungh-snout, nose” (starling.rinet.ru)/ srenk- ”to snore” (Pokorny), cf. gr. rhǘŋkhos ”rât, bot, cioc”. Semantic plauzibil. Dificil de explicat este î.a.c. transformarea grupului inițial de consoane. IE *sr- a dat un tracic str- în numele râului Strymon (PIE *sreu ”to flow”); la fel se întâmplă în lb. baltice (lit. strė́nos  din PIE srēno- ”hip”). Dar nu văd de ce ar fi căzut s inițial, ar fi trebuit să rămână și să avem *stroa(n)gnă, cu suf. -nă.

Interesant, dar fără legătură cu rădăcina de mai sus ori cu rom. troacnă, este engl. trunk ”elephant’s snout”.

Alte variante ar fi PIE trenk-2 ”to wash, bathe” (Pok.; lit. trenkù ”wash”), cu ref. la curgerea apoasă din nas (PIE *sreu ”to flow” ar întâmpina problema menționată mai sus), ori poate *trek’– ”to rot” (starling.rinet.ru; lit. trèšti ”rotten”).

Decembrie 31, 2016

An Nou Fericit

Filed under: Agendă — Roderick @ 8:07 pm

…cititorilor blogului și tuturor celor care speră!

Început de iarnă

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 1:39 am

”La Sf. Nicolae se întoarce noaptea la ziuă cu cât se întoarce puiu-n găoace.”

O credință populară, accesibilă acum și cititorilor de ziare online (e citată în mai multe articole ocazionate de sărbătoarea Sfântului Nicolae).

Faptul că ziua Sf. Nicolae este asociată solstițiului de iarnă (când ”se întoarce noaptea la ziuă”) e destul de bizar; calendaristic, distanța dintre 6 Decembrie și 21/22 (ori 25) Decembrie este mare. Desigur, e ușor de văzut că Sf. Nicolae este în vestul Europei o prezență activă de Crăciun (”Santa Claus”, ”Saint Nick”), iar Crăciunul se suprapune vechii sărbători a solstițiului de iarnă. Însă coincidența dintre o zi a Sf. Nicolae (?) și începutul iernii astronomice este altceva. Poate e vorba de sărbătoarea Sf. Nicolae după calendarul de rit vechi (19 Decembrie).

 

Imaginea populară a lui Sân Nicoară conține ceva din atributele unei vechi divinități a iernii, ori poate a zăpezii:

”Nicoară (Sân) m. numele popular al Sf. Nicolaie și al sărbătorii sale: Sân-Nicoară sosește cu calu-i alb (adică aduce zăpadă).” (Șăineanu, dexonline.ro)

Pe linia coincidențelor interesante (și poate irelevante) observ că un latin nivicola ”pertaining to snow” ar da românescul *nicoară. (Nu știu dacă acest nivicola apare în textele clasice, dar există în denumirile științifice ale câtorva specii de animale).

Decembrie 8, 2016

Gujălie

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 1:03 pm

GUJĂLÍE s. v. orătanie, pasăre.” (dexonline.ro, Sinonime)

gujălíe f. (din gujulie). Vest. Pasăre domestică orĭ sălbatică. V. angărie.” (Scriban, dexonline.ro)

Explicația lui Scriban trimite către gâză,

gîză (gấze), s. f.1. Insectă. – 2. Lighioană, vietate. – Var. ghiză. Creație expresivă, bazată pe imitarea zumzăitului, cf. bîză, și sl. g(ŭ)myžĭ „insectă”. După Cihac, II, 120 și Scriban, din pol. giez, care pare mai puțin probabil. Candrea, Elemente, 406, presupune că trebuie să se plece de la un vb. imitativ *gîzîi,format ca bîzîi.Der. gîzulie, gîjulie, gujulie, gîzoabă, s. f. (insectă). Din rom. provine rut. gadzulja „gîndac” (Candrea, Elemente, 406).” (DER, dexonline.ro)

E posibil să fi existat un *gujă ”pasăre” (cuv. autohton?) , poate din PIE  *gug’- ”a k. of bird” (starling.rinet.ru) , cf. gr. gǘg[ǟ]s ”a bird”, lit. gùžas, gužùtis ”barză” (în dicționarul lui Pokorny, lit. gùžas apare la gheuĝh-, ghū̆ĝh-  ”to conceal”, ca și gùžė ”zeiță păgână”).

Mai puțin probabil, *gujă ar putea fi la origine un vechi nume al cucului, din rădăcina *ghAug’- ”cuckoo” (lit.  gegužē̃ ”cuc”, MHG gouch ”cuc”); o mai nouă formație -onomatopeică- *kuku  ”cuc” s-a impus în cele mai multe limbi IE.

Decembrie 1, 2016

Fântâna lui Manole

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 9:22 pm

”Iar unde cădea,
Ce se mai făcea?
O fântâna lină,
Cu apa puțină,
Cu apă sărată
Cu lacrimi udată!” (”Mănăstirea Argeșului”, varianta culeasă de V.Alecsandri, Wikisource)

Finalul baladei Mănăstirii Argeșului pare să conțină legenda apariției unui izvor sărat. Acesta nu poate fi cunoscuta ”Fântână a lui Manole” din Curtea de Argeș, nici vreun alt izvor din împrejurimile mănăstirii. Identificarea ”adevăratei” fântâni a lui Manole ar putea fi probabil realizată consultând celelalte variante ale legendei.

Există mai multe mănăstiri în vecinătatea cărora se află izvoare sărate. Una din ele se află la doar 22 km de Curtea de Argeș, mănăstirea Slănic (din satul Slănic, com. Aninoasa). Vlad Țepeș este ctitorul legendar al mănăstirii, însă primele atestări documentare o plasează în epoca domniei lui Neagoe Basarab;  o rudă a sa, Lalu, este cel care reclădește schitul.

Octombrie 26, 2016

Gențiana

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 10:05 pm

”type of herb, late 14c., genciane, from Old French genciane (13c.) and directly from Latin gentiana, said by Pliny to be named for Gentius, king of ancient Illyria who discovered its properties. This likely is a folk-etymology, but the word may be Illyrian nonetheless, because the suffix -an frequently occurs in Illyrian words.” (etymonline.com)

Atât gențiana (Gentiana lutea), cât și regele Gentius apar pe bancnota albaneză de 2000 de leka.

Numele florii ar putea proveni, cred, din PIE gʷhen-1 ”to swell, abound” ( gr. ion. att. εὐθηνέω `flourish, be in bloom and strength ‘), propus ca rădăcină PIE a numele regelui Gentius (Fick, Tomaschek, Russu), înrudit -după Russu- cu tracul -gentus din antroponime; dar nu din numele lui Gentius. Ori din gʷhen-2(ǝ)- ”to hit”  (cf. let. gìnti ”defend, protect”? e vorba de o plantă medicinală f. valoroasă, cu uz intern și extern).

O caracteristică importantă a plantei este gustul puternic amar (cf. sinonimului ”fierea pământului”). Nu e exclus ca gentiana să reflecte în numele ei acest lucru; un cuvânt (ilir?) cu sensul de ”amar” ar fi putut evolua din PIE gen- ”to pinch, pluck, press, etc.”, ori din rădăcina PIE de mai sus.

În română atât gențiană, cât și ghințură sunt împrumuturi. Probabil nu m-ar fi interesat mult dacă nu ar coincide aparent (și probabil doar aparent) cu reg. geanț ”colț de stâncă”, întâlnit în zona Defileului Dunării.

cleanț (ea dift.) n., pl. urĭ (sîrb. klanac, trecătoare, drum accidentat. V. clanț, clonț). Vest. Loc accidentat plin de petriș, de bolovanĭ, de stîncĭ orĭ de rîpe (BSG. 1922, 163). Colț de stîncă: fugea zdrăncănindu-șĭ paloșu de cleanțurile din cale (NPl. Ceaur, 45). – Și cheanț, janț, zgheanț, stîncă. În Serbia geanț,țanc, colț de stîncă: geanțu de la Babacaĭa.” (Scriban, dexonline.ro)

O simplă căutare google vă poate oferi imaginea geanțului (stâncii) Baba Caia, un ”canin” de piatră ivit în mijlocul apelor Dunării. Cuvântul poate avea chiar acest semantism, reflectând PIE ĝembh- ”to bite, tooth” (?), ca și ”zimț”.

Nu cred că e o variantă a lui cleanț, pentru că în Banat apare chiar cuv. ”cleanț”, împrumut din sârbă. În Oltenia, janț pare să fie var. lui geanț:

janț s. n. – Zer scurs din cașul stors. – Var. janță. Origine incertă. Pare a fi un deverbal al sl. žĕti, žimą, žimeši „a presa”, care nu a lăsat reprezentant direct în rom. Der. nu este clară; și nu se poate afirma cu siguranță că este cuvînt identic cu janț, s. n. (Olt., țanc, stîncă)…” (DER, dexonline.ro)

Atrage atenția și PIE k̂ent- ”to stick”, cu irl. cinteir ”pinten”, gr. kentéō ”prickle, sting”, ori genebh-, genobh- ”peg, stick” (gr. gómphos).

(În istoria blogului, k̂ent- ”to stick” propus ca rădăcină a rom. țintaură -comentariul 2 la https://hroderic.wordpress.com/2013/07/10/tulbela/, @Sorin5780; de asemenea, ghințurea legat de ghimpe (nu prea cred). Dar cred că e posibilă (?) înrudirea denumirilor gentiana și centaureum.

Planta Centaurium erythraea se cheamă și în engleză ”centaury” și ”gentian”. Face parte din aceeași familie ca și Gentiana lutea -Gentianaceae. )

Să fie geanț un cuvânt arhaic rămas de la celții scordisci, care stăpâneau zona în antichitate?

Deși gențiana este o plantă specifică zonei de munte, nu e totuși o ”floare de colț”; înrudirea apropiată cu geanț mi se pare improbabilă.

Octombrie 23, 2016

Ion și Cucu

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 9:55 pm

Mai multe versiuni ale legendei românești a cucului îi au ca protagoniști pe doi frați, pe nume Ion (fratele mai mare, când se precizează ordinea vârstelor) și Cucu (cel mic).

”Erau odată doi fraţi rămaşi de mici fără tată şi fără mamă. Pe unul îl chema Ion şi pe altul Cucu.
Şi de la o vreme, dacă au văzut că nu mai au cu ce să trăiască, au plecat şi ei în lume, doar or găsi un trai mai bun. Şi au mers ei cale lungă, o zi întreagă. Cînd să treacă printr-o pădure, iaca le iese înainte un lup. Băieţii se speriară şi o luară la fugă săracii, care încotro au văzut cu ochii: Ion într-o parte şi Cucu într-alta.” (http://e-calauza.ro/index.php?afiseaza=folclor_show&page=all&id=363, după Tony Brill)

”Cică într-un sat trăiau doi fraţi: pe unul îl chema Ion şi pe celălalt Cucu.
Cucu era mai mic, un baieţandru cam de optsprezece primăveri dar Ion era om în toată firea şi însurat şi fiindcă erau fraţi buni, şedeau cu toţii la un loc.” (http://e-calauza.ro/index.php?afiseaza=folclor_show&page=all&id=365, după Tony Brill)

Plecat în căutarea lui Cucu -dispărut, dintr-un motiv sau altul- Ion își strigă zadarnic fratele pe nume zile în șir, iar în cele din urmă se metamorfozează în pasărea numită -după cântecul ei- cuc.

Ca antroponim plauzibil, Cucu -numele fratelui mai mic- ar putea fi cf. cu ital. cucca ”prâslea”, rom. coca, cocu, cocon ”termeni de alintare pentru copii” (Dicționar Onomastic Romînesc, 1963), antroponimele Coc, Cocu.

În ceea ce-l privește pe Ion, antroponim românesc foarte comun, mă gândesc că ar putea avea -cel puțin în acest caz- o semnificație specială ca nume al fratelui mai mare, corespunzând probabil (??) cu vreun reflex al PIE  oi-nos ”one”. Ar putea avea și semantica rom. (slav) inoc ”mascul solitar (vier, asin sălbatic)”, din aceeași rădăcină; Ion-cucul este de asemenea o pasăre solitară, în folclor reprezentând simbolic chiar solitudinea.

Octombrie 16, 2016

Munții Riphaei

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 4:06 pm

Mai mulți autori ai antichității clasice vorbesc despre munții Riphaei, situați incert undeva în nordul Europei. Unii situează acești munți în vecinătatea Hyperboreei (care s-ar afla dincolo de ei, spre nord; v. https://en.wikipedia.org/wiki/Hyperborea și https://en.wikipedia.org/wiki/Riphean_Mountains).

Au fost identificați cu Alpii, Carpații, munții din Scandinavia ori -mai ales- Uralii. Pe hărțile inspirate de Chorographia geografului Pomponius Mela (43 AD), în vecinătatea lor se află izvorul fluviului Tanais (Donul).

europa_by_pomponiusz_mela_1st_century

(harta Europei după Pomponius Mela, executată de F. Nansen, 1911; sursa imaginii: Wikimedia)

”Asiae in Nostrum mare Tanainque vergentis, quem dixi, finis ac situs est. At per eundem amnem in Maeotida remeantibus, ad dextram Europe est, modo sinistro latere innavigantium apposita. Rhipaeis montibus proxima (et huc enim pertinent) cadentes assidue nives adeo invia efficiunt, ut ultra ne visum quidem incedentium admittant.” 

E posibil, cred, ca Munții Riphaei să nu fie ”munți” propriu-ziși, ci o parte a podișului Rusiei centrale, de unde izvorăște Donul (într-un parc din orașul Novomoskovsk). De Urali nu poate fi vorba și -în general- de nimic aflat la est de Don; Pomponius Mela nu pare să cunoască Volga, cel mai important fluviu al Rusiei de azi.

Într-o zonă de stepă proeminențele cât de cât abrupte din peisaj riscă să fie numite ”munți” (dealtfel, asta se și întâmplă în Rusia -cf. de exemplu numelui localității Pushkinskiye Gory -v. https://www.travelblog.org/Photos/2133766; în Ucraina, ”Munții Kievului” au înălțimi de 150-200 m; în Câmpia Română înălțimi de câțiva metri sunt ”măguri” -cf. numelui localității Măgura Gorgana).

640px-don_voronezh_oblast

(Donul curgând în regiunea Voronej; sursa imaginii: Wikimedia)

Etimologic, denumirea (scitică?) a munților Riphaei ar putea reflecta PIE rei-1 ”to tear, cut” ( lat. rīpa ”`steep edge, bank” -de notat și varianta Ripaeus a numelui munților, MHG  rīf  ”shore”, lit. rievà  ”rock, hill” etc.) sau  rebh-2 ”to roof” (engl. rib, engl. (împrumut scandinav) reef, germ. Rippe, slav *rebro ”edge” -rus ребро́- , posibil prezent și în toponimia montană românească).

În vecinătatea cercului polar de nord, mai puțin remarcabilă decât înălțimile Uralilor, dar în partea europeană a Rusiei și vecină la nord cu Marea Barents se află culmea Timan (Timanskiy kryazh; cu înălțimea maximă de 471 m). E puțin probabil ca geografii antichității să fi auzit de ea. Și mai puțin probabil e să fi auzit de alți munți care se ridică doar în nordul Eurasiei și ”închid” drumul spre Oceanul Arctic; dincolo de Urali, munții Bîranga din peninsula Taimîr.

Octombrie 3, 2016

Asa

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 8:11 pm

Un nume bessic al podbalului (Tussilago farfara), menționat de Pedanius Dioscorides.

Ar putea reflecta PIE ā̆s- ”to burn” (v.ind. ā́sa- ”ashes, dust”, engl. ashes ), ținând cont că o denumire românească a plantei este cenușoară (cu var.cenușoasă), iar vechea denumire științifică a plantei este Cineraria farfara.

Care ar fi rostul acestor denumiri? Pentru genul botanic Cineraria explicația ar fi ”from its downy leaves” (collinsdictionary.com) ori ”because of the ash-coloured down on the leaves” (oxforddictionaries.com). În cazul podbalului, spatele frunzei arată cam așa:

Coltsfoot (Tussilago farfara)

(imagine preluată de pe site-ul http://florafinder.com/)

Denumirile engleze ale plantei (Coltsfoot, Ass’s Foot) ori spaniole (pata de asno, pata de mula) ar putea să dea de bănuit că bessicul asa ar putea conține numele unui asin (PIE  *as– ”donkey”, cf. starling.rinet.ru), însă din nume lipsește …piciorul (copita) măgarului. 

Din PIE *as- ”straw” (starling.rinet.ru) ar proveni denumiri ale unor alte genuri de plante, foarte diferite de cea în cauză, asemănătoare gramineelor ori trestiei (cf. lit. esī̃s  ”coada-calului”, lat. arista ”the awn or beard of grain”).

*

Să notăm și lat. (gr.) asarum Asarum europaeum, popâlnic”, care ar avea în comun cu podbalul (bessicul asa) proprietățile expectorante.

Despre gr. asaron (=lat. asarum) nu am găsit o explicație convingătoare. Un site botanic (http://www.fleurssauvages.ca/) notează: ”ancient name, maybe from asaron, unpleasing”. Să fie semantica acestui cuvânt de fapt legată de tuse? Asemănarea cu asa și uzul medicinal similar al celor două plante dă de gândit.

(Rădăcina  ā̆s- ”to burn” ar putea da numele unor boli ”arzătoare”, ca tusea uscată și alte inflamații ale gâtului. Putem avea în vedere și *as– ”donkey” (cf. ”tuse măgărească”, numită și ”boală măgărească”). Dar cred că înrudirea celor două cuvinte -dacă există- are altă explicație.)

Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.