Istoriile lui Roderick

April 21, 2021

Frușiță

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 11:51 am

frușíță (frușíțe), s. f. – Margaretă (Bellis perennis). Origine necunoscută. După Cihac, II, 500, Pușcariu, Diminutivsuffixe, 71 și DAR, de la numele Frosa, Frusina „Eufrosine”; însă este dificil de explicat această der. După Tiktin, și Pascu, Beiträge, 40 de la frumușiță, soluție nu chiar imposibilă.” (Al. Ciorănescu, ”Dicționarul Etimologic Român”, cf. dexonline.ro)

Etimologia pe care o propun este oarecum dubioasă, dar nici ea ”chiar imposibilă”.

În română, h-ul inițial din cuvintele latinești dispare, însă cu unele excepții -zic eu-, în care grupurile chl- și chr- devin în română fl- și fr-. Nu știu dacă această transformare a avut loc în cursul evoluției de la latină la română sau exista deja -dialectal- în latina populară (vezi articolul https://hroderic.wordpress.com/2015/07/20/florina/).

În scrieri clasice, numele zeiței Flora este uneori Chlōris ( gr. Χλῶρις ”greenness” – cf. latinlexicon.org).

E posibil ca lat. (gr.) chrȳseus ”golden” să fi dat un rom. *fruș, din care frușiță ar fi un derivat.

Semantica nu ar fi o problemă, cf. ”aurată”, ”salomie-galbenă”=margaretă, engl. marigold și gr. khrysanthemon.

Un contraexemplu pt. această evoluție fonetică ar fi însă ”creștin” din lat. christianus. E posibil însă ca în latina populară cuvântul să fi avut deja cr- inițial (cr- inițial apare în toate limbile romanice, în timp ce în cele sud-slave este hr-, ca în greacă).

April 19, 2021

Piticii zânelor

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 10:50 am

„Sub lacrima fierbinte a zânelor, piticii răpuși s-au prefăcut în niște brazi micuți, în niște jnepeni, cum zicem noi, ce poartă aproape întotdeauna bărbi lungi și albe de licheni. De aceea poporul le mai spune acestor copăcei ”piticii zânelor” ” (Alexandru Mitru, ”Găina cu ouăle de aur”)

Am întâlnit această sintagmă doar în povestea citată mai sus, repovestire a unei legende din Țara Moților. Probabil însă că este o expresie autentică, î.a.c. cuvântul ”pitic” putând reflecta PIE  *pīt- ”pin”, cf. v.ind. pītu-dāru- `a k. of tree’ (Pinus deodora), v.gr. pítüs `spruce, pine ‘, lat. pīnus (din care avem rom. pin) (starling.rinet.ru).

Sufixul -ic poate avea aici valoare diminutivală (ca în ”bunic”), ”pitic” fiind î.a.c. derivat dintr-un *pit = pin, cu origine necunoscută, dar din rădăcina PIE *pīt- . Se observă că fonetismul nu corespunde cu al alb. pishë ”pin”.

Rămâne să mai cercetez în ce măsură toate aceste lucruri (menționate aici cu rezerva lui ”poate”) sunt plauzibile.

April 16, 2021

Jugărel

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 11:47 pm

jugărel sm [At: PANȚU, PL. / Pl: ~ei / E: jug + -ărel] (Bot; reg) Dumbeț (Teucrium chamaedrys).” (”Micul dicționar academic”(2010), dexonline.ro)

Frunzele plantei au un aspect caracteristic, care îi dă și denumirea științifică a speciei:

” L’epiteto specifico (chamaedrys) deriva da due parole greche: “chamai” (= sul terreno, nano, strisciante) e “drys” (= quercia, albero) che insieme indicano una quercia nana, o qualche altra pianta bassa con foglie simili a quelle della quercia. ” (https://it.wikipedia.org/wiki/Teucrium_chamaedrys)

Exact acest sens de ”stejărel” îl are și rom. dumbeț (cf. slav -rus, bg., ceh ș.a. – dub ”stejar”, dumbravă), ca și denumirea plantei în franceză: petit-chêne, chênette.

(foto: Wikimedia Commons)

Ar fi de așteptat, deci, ca jugărel să provină dintr-un *jugar = stejar, cuvânt pe care însă nu l-am găsit. La rândul lui, acest *jugar ar părea un derivat din ”jug” (dicționarele îi atribuie această calitate lui ”jugastru” – v. și hroderic.wordpress.com/2013/06/16/jugastru).

Jugurile se fac și din lemn de stejar, fără să fie neapărat o esență preferată decât în cazul unui anume sens al lui ”jug”: ”(Înv; la pescuit, mpl) Grinzi de stejar pe care se pune coșul de la gardul cu leasă pentru ca acesta să poată fî urcat și coborât. ” ( ”Micul dicționar academic”(2010), dexonline.ro)

Un derivat interesant al lui ”jug” este

JUGĂRÍT s. n. (În trecut) Taxă care se plătea pentru un car de lemne cărate din pădure. Peste cîțiva ani pot s-ajung… să strîng un știubei plin de galbeni, ca părintele Chirilaș, de la jugărit. CREANGĂ, A. 121. Cine are trebuință de… nuiele plătește jugăritul. I. IONESCU, D. 432. ♦ Loc la ieșirea din pădure, unde se plătea această taxă.” (”Dicționarul limbii romîne literare contemporane”, dexonline.ro)

Arom. giugaru = vătrai nu pare legat semantic de ”jugărel”.

O derivare a lui ”jugărel” din PIE aig-2 ”oak” mi se pare prea fantezistă, deși posibilă ca exercițiu de imaginație.

***

În ”Dicționarul de sinonime” al lui M. Și L. Seche, jugărel are și sinonimul șugărel, ceea ce ar însemna că unul din cuvinte este o formă coruptă:

DUMBEȚ s. (BOT.; Teucrium chamaedrys) (reg.) jugărel, jugăreț, sclipeț, spulberătură, șugărel.” (cf. dexonline.ro)

Pentru Al. Ciorănescu, însă, în ”Dicționarul etimologic român”, cele două sunt cuvinte și specii botanice diferite, chiar dacă au același gen, Teucrium. Pe ”jugărel” (Teucrium chamaedrys) îl derivă din ”jug”, iar pe ”șugărel” (Teucrium montanum) din ”șugar”:

șugar (-ră), adj. – (Trans.) Zvelt, suplu. Mag. sugár (Cihac, II, 528). – Der. șugărel, s. m. (plantă, Teucrium montanum).” (dexonline.ro)

Aceeași derivare apare la Șăineanu și Scriban:

șugărél m., pl.  (cp. cu șugar și cu ung. sugár, rază, pin aluziune la ramurĭ). Trans. (?). O plantă labiată subfrutescentă care crește pintre stîncĭ culcată pe pămînt și ramificată (teucrium montanum).” (Scriban, dexonline.ro)

Aș menționa însă și

șugă sf [At: TDRG / Pl: ? / E: bg шуга, srb šuga „scabie”] 1 (Reg) Boală a oilor nedefinită mai îndeaproape. 2 (Reg; îe) A se ține ~ (de cineva) A se ține scai (de cineva). 3 (Reg; adesea întărit prin „rea”) Belea (1). 4 (Mun; fig) Grup de copii nebunatici.” ( ”Micul dicționar academic”(2010), dexonline.ro)

Fiind vorba de o plantă medicinală, e posibil ca ”șugă”, ori sintagma ”șugă rea” să fi dat ”șugărel”.

Să notăm aici, în legătură cu ”șuga rea”, PIE *seug ”sad, grievous; ill” (Pokorny), originea engl. sick, nefiind exclusă o conexiune.

Pentru ”jugărel”, atrage atenția și lat. ajuga (=abiga), care -cf. dicționarului lui Lewis și Short- denumește tot o specie de Teucrium, anume Teucrium iva (Linne), care azi e încadrată în alt gen, ca Ajuga iva (v. https://species.wikimedia.org/wiki/Ajuga_iva).

După unii, lat. ajuga este o eroare de copist (v. https://en.wiktionary.org/wiki/Ajuga). Rom. jugărel ar putea însă constitui o probă pentru existența lui ”ajuga”.

April 5, 2021

Saicior

Filed under: Uncategorized — Roderick @ 10:36 pm

saicior sm [At: ALR II, 6208/928 / P: sa-i~ / Pl: ~i / E: nct] (Zlg; reg) Scatiu (1(Carduelis spinus).” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

saiciór, saicióri, s.m. (reg.) scatiu, scaiecior.” (Gh. Bulgăr și Gh. Constantinescu-Dobridor, ”Dicționar de arhaisme și regionalisme”, dexonline.ro)

Mă întreb dacă acest cuvânt are vreo legătură cu dacicul salia ( care ar da în română un *saie ), nume de plantă neidentificată exact (apare în lista lui Dioscoride din ”De Materia Medica”) , pe care I.I. Russu îl pune în legătură cu PIE *k’al- “băț subțire, săgeată, pai țeapăn” ( v.ind. śalá- m. `staff; dart, spear’, śalya- m., n. `dart, lance, spear, pike, arrow’ , v.gr.  kē̂la “săgeţi ale zeilor” ), ca plantă spinoasă, probabil ciumăfaia (specia Datura stramonium ar avea însă origini central-americane, după unii). Sematica ar fi aceeași ca în cazul lui ”scaiecior”; e o pasăre căreia îi plac scaieții.

O altă identificare posibilă a plantei este însă, după Russu, genul Tragopogon, care în engleză are denumirea de salsify, (”from French salsifis, earlier sercifi, sassify (16c.), probably from Italian erba salsifica, from Old Italian salsifica, of uncertain origin, perhaps from Latin sal “salt” (from PIE root *sal- “salt”) + fricare “to rub”” cf. etymonline.com)

”Dioscoride spune că frunzele, fructul și sucul acestei plante, ținute în vin și aplicate sub formă de cataplasme, fac să iasă așchiile din lemn sau tot ce-a intrat străin în corp. Băută, fiertura vindecă retenția de urină, sparge pietrele din vezica urinară și pornește menstruația.” (Ion Horațiu-Crișan, ”Medicina în Dacia”)

Independent de identitatea plantei salia, PIE *k̂el-3 (Pokorny) rămâne totuși ca explicație posibilă pentru un ipotetic (și autohton) *saie ”plantă spinoasă” din care ar proveni acest cuvânt obscur, saicior.

March 23, 2021

Cocoșar

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 12:55 pm

O denumire a sturzului de iarnă, Turdus pilaris.

cocoșár m. (d. cocoș; bg. kokošar, găinar). Un fel de sturz maĭ mare (turdus pilaris).” (Scriban, dexonline.ro)

cocoșár, cocoșari, s.m. – (ornit.) Specie de pasăre siberiană, semnalată în depresiunea Maramureșului, până în zona montană, pe văi (Turdus pilaris); sturz (Ardelean, Bereș, 2000: 207). – Din bg. kokošar „găinar” (Scriban, DEX, MDA).” (Dorin Ștef, dexonline.ro)

Explicația din dicționare mă lasă în dubii.

La baza numelui păsării ar putea fi o denumire dispărută a unei plante pe care o preferă ca aliment (?), ori care e specifică mediului ei de viață (cf. ”mărăcinar”, ”scorțar” etc.). Poate cf. lat. coccum, gr. κὀκκος ”boabă”; de menționat și cacadâr ”măceș” -hrană preferată în timpul iernii- ”din ngr. κουκουδέρος (= plin cu semințe) < κούκουδον (= bacă)” (Ciorănescu, dexonline.ro).

Pasărea are însă un obicei remarcabil. Citând din ro.wikipedia.org,

”Este un sturz îndrăzneț, adesea gălăgios, este renumit prin atacurile îndrăznețe în picaj a prădătorilor aviari (păsările răpitoare, corvidele), adesea la final împroșcându-le (“bombardându-le”) cu excremente. Atacurile persistă până când prădătorul se retrage, dar până atunci penajul prădătorului poate fi atât de murdărit și încâlcit cu fecale, încât acesta este nevoit să aterizează pe pământ, iar mai mulți au fost au fost găsiți morți ca urmare.”

În latină există verbul concacō, concacāre ”to defile with ordure, to fill with defilement”.

Să fie de fapt ”cocoșar” un derivat din ”a căca” (poate dintr-un *căcuș(ă) contaminat cu ”cocoș”, sau cu alt cuvânt?), ori un cuvânt autohton din PIE kakka- ”to defecate” ?

Puteți vedea aici o filmare care demonstrează extraordinara abilitate a cocoșarului.

March 11, 2021

Giumalău

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 2:37 pm

Numele vârfului și masivului muntos din Țara de Sus a Moldovei, vecinul de apus al Rarăului.

În ghidul turistic ”Munții Rarău-Giumalău” din colecția ”Munții Noștri” (1983), în cadrul descrierii unui traseu montan (!), autorii Dimitrie Oancea și Cazimir Swizewski încearcă o abordare etimologică a denumirii Giumalău: ”Numit, în documente istorice, Geamănul sau Gemănăul, probabil că numele i se trage de la aceste două vîrfuri, de 1835 m și 1857 m, cu o mică șa între ele” (p. 114 în cartea menționată; afirmația este reluată pe numeroase site-uri, în general fără atribuire).
Așadar, cf. acestei opinii, ”Giumalău” ar putea fi un derivat (corupt, aș zice), din ”geamăn” (pt. transformarea diftongului din prima silabă, vezi ”giumănar”, ”giumănare”).

În aromână pare să existe o rădăcină gium- ”umflătură” (din lat. cyma, ca sp. cima ”vârf”?), cf. giumbâ, giumbră, giumcâ ”umflătură, cucui”, probabil forme paralele lui ciumâ ”moț de lână”.

Mă gândeam și la un posibil cuvânt dispărut, *gimă sau *jimă ”zăpadă, iarnă” (PIE ĝhei-2 : ĝhi- ”winter; snow” – Pokorny; ligur.  mōns Berigiema ”snow bearing” și Himalaya – sanscr. hima “snow”- sunt oronime cu această origine IE. În raport cu altitudinea sa, Giumalăul rămâne înzăpezit un număr remarcabil de zile din an, dar nu am găsit alte dovezi în sprijinul ideii.

Originea denumirii ar putea fi un antroponim (ca Giumale, destul de răspândit). Conexiunile cu Giumaia/Juma (azi Blagoevgrad, Bulgaria) ori Geomal din Transilvania sunt problematice ori dubioase.

February 18, 2021

Sălban

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 11:29 am

”Sălban” este atestat ca nume de bou, dar și ca nume de persoană. În primul caz ar putea fi derivat din ”salbă”, probabil cu sensul ei special de ”gușa boului” (Șăineanu), ”cută a pielii de pe marginea inferioară a gâtului la bovine și la unele rase de ovine, constituind adesea un caracter de rasă”, ”bărbie (la oameni și la unele animale)” (”Micul dicționar academic” (2010)).
Ca nume de persoană, Sălban ar putea avea aceeași origine, putând reprezenta însă și o variantă moștenită a numelui Silvanus (*Sălbân?).
Cultul zeului Silvanus este bogat atestat în Dacia romană.

February 8, 2021

Zâne și dísir

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 1:45 pm

O (altă) origine posibilă a cuvântului ”zână” este PIE dhēs-, dhǝs- ”a root used in religious terms” (Pokorny)/ *dhēs- ”god, deity” (starling.rinet.ru), cf. v.ind. dhíṣṇya- `mindful, attentive, benevolent, liberal’, gr. theós, osc fíísnú ”templu” și poate ON dís (”(“lady”, plural dísir) is a deity, ghost, or spirit associated with Fate who can be either benevolent or antagonistic toward mortals” – https://en.wikipedia.org/wiki/D%C3%ADs).

Undeva între un proto-tracic *desna (?) și forma rom. zână a avut loc reducerea grupei consonantice -sn- la -n-, fenomen care a apărut probabil în mai multe limbi tracice. PIE sn- inițial devine n în Noes, Naissus (cf. Decev, Russu). Când sn e în interiorul cuvântului, un exemplu ar fi alb. krua < proto-alb. *krāna < *krasna (V. Orel) < PIE  *k(‘)rasn- “stream, spring” (starling.rinet.ru).

January 10, 2021

Rucără, rucărel

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 11:03 am

Două cuvinte fără vreo probabilă conexiune, dar cu etimologie necunoscută:

rucără sf [At: LEXIC REG. 85 / Pl: ~re / E: ns cf alb rukë „deșert”] (Reg) Drum prin porumb, toamna, pentru carul care transportă știuleți.”

rucărel, ~ea a [At: JIPESCU, O. 48 / Pl: ~ei, ~e / E: ns cf oacăr] (D. oi; csnp) Oacheș.”

(”Micul dicționar academic” (2010), dexonline.ro)

 

N-am aflat mare lucru despre alb. rukë; ”rucără” îmi amintește -ca formă și înțeles- de ”runc”, care ar putea proveni din aceeași rădăcină IE (după starling.rinet.ru, *reuk– ”to pull, to weed”). Aceeași origine ar avea-o fr. rue ”drum”, dintr-un lat. rūga – ”source also of Old Italian ruga, Spanish rua “street in a village”), from Latin ruga, properly “a furrow,” then in Medieval Latin “a path, street” ” (etymonline.com).

Pentru rucărel/rucărea a fost propus la origine toponimul Rucăr (oaie rucărea= oaie de Rucăr, cf. bârsană = oaie de Bârsa).
Ar putea fi însă un adj. coloristic cu origine foarte veche, posibil derivat din PIE rē-5 ”dark” (Pokorny), din care provin lat. rāvus ”cenușiu”, v.ind. rāmá- ”dark, black” sau *regʷos- ”darkness”.

Mi-a atras atenția și germanicul *xrōka-z ”crow”, sursă a engl. rook; un vechi împrumut germanic ar putea -teoretic- genera un adjectiv coloristic precum ”corbiu” din ”corb”. Dacă toponimul Rucăr este legat de un cuvânt germanic însemnând cioară sau corb, iar Bran de unul celtic (*branos ”crow, raven”), ar fi o interesantă coincidență – și foarte improbabilă pe deasupra.

December 31, 2020

Ciuri

Filed under: Alte istorii,Uncategorized — Roderick @ 1:45 am

ciúri1 i [At: REV. CRIT. IV, 142 / E: ciurhă] (Are) Strigăt cu care se cheamă purceii.” (”Micul dicționar academic” (2010), dexonline.ro)

Explicația prin ciurhă ”turmă de porci” (din magh. csürhe) nu pare prea convingătoare.

Ar putea fi o reminiscență a unui cuvânt coradical lit. kiaulė ”hog, pig, swine, boar”, pt. care site-ul starling.rinet.ru indică o posibilă rădăcină PIE *kyewal- ”pig”, cf. gr. síalos ”fat pig”.

Next Page »