Istoriile lui Roderick

septembrie 25, 2016

A se băsărăbi

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:43 pm

basaráb n., pl. urĭ Est. Boală a merelor, perelor, pepenilor, castraveților și bobițelor de strugurĭ și care consistă într’o întăritură ca un ciot în carnea poameĭ.” (Scriban, dexonline.ro)

băsărăbésc v. tr. (d. basarab). Est. Îmbolnăvesc de basarab. V. refl. Merele s’au băsărăbit. Pop. -ghesc.” (Scriban, dexonline.ro)

Legătura dintre acest basarab și antroponimul Basarab este improbabilă. M-am gândit la posibilitatea unei paralele semantice cu ”mărin”,

mărín s. n. – Balonare, meteorism la oameni și la animale, atribuit de credința populară faptului de a fi uitat de sărbătoarea de Sf. Marina (17 iulie). De la Marina.Der. marini, vb. refl. (Bucov., a suferi de dureri de burtă).” (DER, dexonline.ro),

boală purtând numele unui sfânt a cărui sărbătoare nu e respectată. Dar în cazul lui basarab, Sf. Dimitrie Basarabov (27 Octombrie, ”fratele lui Sâmedru”) nu pare să fi intrat atât de mult -cu numele de Basarabov- în tradițiile populare. Cuvântul e răspândit în estul României (după Scriban); o altă variantă explicativă ar fi că boala numită astfel provine (?) din Basarabia.

N-am reușit să identific (dintre mai multe) nici despre ce boală anume e vorba, pentru a stabili corespondențe cu denumiri ale ei în alte limbi.

În limba română posibile asemănări există cu

bezerei m. pl. încrețitură din corpul animalelor. [Tr. bezer; cf. gr. MESÁRAION, mesenter].” (Șăineanu, dexonline.ro)

bezér s. m. – Intestine, prapur. – Var. bezereu, bezărău,bizer; beiser, s. m. (arg.) carte de joc de două puncte; băzărău, s. n. (guler de cămașă sau bluză, încrețit). Gr. μεσαραιον, probabil prin intermediul vreunei forme sl.; cf. pol. bryže „tiv încrețit”, rut. brižja „intestine” (DAR; Scriban), rus. bryži „fragă”,brižeika „intestine”. Pentru asocierea sensurilor de „intestine” și „guler încrețit”, cf. și fr. fraise.”  (DER, dexonline.ro)

*

Dacă rădăcina cuvântului ar fi arhaică (tracică), în lb. tracă fiind atestată alternanța fonetică b/m, m-aș gândi la originea ei în PIE  *mos-  ”sore (on skin)” (starling.rinet.ru), care ar fi originea comună a engl measles (=germ. Masern) și rus. мозо́ль ”bătătură, calus”. Tot aici și OHG masar, masur ”excrescență noduroasă pe copaci”, ceea ce în română se numește -remarcabil- măzănaie.

Fără ”problema” alternanței b/m, origini îndepărtate posibile ar putea fi PIE b(e)u-2 ”to swell, puff”, bhā̆u-1  „to hit”, bed- ”to swell”, bhedh-1 ”to pierce, dig” ( -di- trecând în z), bhenĝh- „thick, fat” ș.a. N-am găsit însă niciun corespondent posibil al cuvântului.

septembrie 19, 2016

Nesăbuință

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 9:27 am

nesăbuít (nesăbuítă), adj. – Exagerat, disproporționat, nechibzuit. Origine necunoscută. Scriban indică var. nesăbăduit și mag. szabadni „a fi îngăduit”; ambele indicații sînt puțin sigure. Apare deja din sec. XVII. – Der. nesăbuire, s. f. (nechibzuință, lipsă de considerație); nesăbuință, s. f. (nechibzuință).” (DER,  dexonline.ro)

Mă întreb dacă nu cumva aici există ”soluția simplă” din lat. nesapius ”unwise, foolish”. Dintr-un rom. *nesăpiu ar putea deriva *nesăpiință. Transformarea lui p în b este î.a.c. totuși greu de explicat (alternanța p/b apare de ex. la cuvinte împrumutate, ca șurub/șurup). Ar putea exista o contaminare cu acel ”nesăbăduit” indicat de Scriban.

septembrie 18, 2016

A visti

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 1:10 pm

vistí (-tésc, -ít), vb. – A fi în călduri (vierul). – Var. gisti. Probabil din sb. vištati „a țipa, a urla” (Cihac, II, 458). Legătura cu lat. gestio (Philippide, Principii,248) nu este posibilă, cf. Tiktin.” (DER, dexonline.ro)

Poate -de fapt- un cuvânt autohton din PIE u̯eis-3 ”to flow; poison”, cf. v.ind. viṣṭhā ”animal semen”. Semantismul e oricum incert; ar putea fi vorba de mirosul vierului (cf. lat. vissiō ”fart, stench”, engl. weasel – din aceeași rădăcină).

Altă posibilitate ar fi u̯es-3 ”wet”, din care însă am afirmat altădată că provine autohtonul… mistreț (cf. v.ind. úṣṭra-  ”bivol, cămilă” etc.) -v. https://hroderic.wordpress.com/2014/10/29/mistretul-se-intoarce/.

septembrie 15, 2016

Budru

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:38 pm

”Cu șaizeci de ani în urmă, într-o vară, m-am dus împreună cu alți băieți în ”Budrul galben”, un loc periculos din munții Făgărași unde, pe un perete aproape vertical, sub care se căsca o prăpastie neagră, se găseau exemplare neobișnuit de mari de floarea-reginei.”

(Octavian Paler, ”Autoportret într-o oglindă spartă”)

E interesantă prezența acestui budru în aceeași zonă (munții Făgărașului) ca și budur ”stâncă inaccesibilă, adăpost al caprei negre”, ceea ce arată că sunt probabil cuvinte diferite, nu variante regionale ale aceluiași cuvânt. Din descrierea lui O. Paler, budrul pare să fie un perete de stâncă. Îl întâlnim și ca denumire a unui vârf din aceiași munți:

”Este o ciudatenie legata de acest varf al Slaninei, pentru ca este un varf, cunoscut de fapt, sub patru nume: Budru, Glemea, Varful intre ferestre si/sau Slanina. Varful are 2268m.” (http://vezi-lumea.blogspot.ro/2013/10/varful-dara-si-hartopul-darei.html)

Alt vârf cu numele Budru, tot din Făgăraș, are peste 2300m. (v. aici)

Toponimul ar putea să reflecte PIE bhedh-1 ”to pierce, dig”, corespunzând cu gr. bóthros ”hole, pit, trench”.

Acest cuvânt grecesc ar sta la originea denumirii localității italiene Budrio:

”Il toponimo Budrio deriva dalla voce prelatina Butrium („burrone, scarpata”), che deriva a sua volta dal greco βόθρος, „fossa”.” (https://it.wikipedia.org/wiki/Budrio)

Sl. bedro  ”hip, thigh” provine cf. starling.rinet.ru dintr-o rădăcină PIE *bhed(h)- ”thigh”. După Pokorny rădăcina -diferită- este bed- ”to swell”. Interesant este aici pol. biodro ”mountainside”, care pare să corespundă semantic cu budru (sensul de bază al pol. biodro este ”hip, haunch”).

Altă posibilitate ar fi IE bhū̆-d-   ”to hit” (isl. butr ”short piece of a tree trunk”; coincidența cu rom. butură/buture rămâne greu de explicat, deși a fost observată corespondența lui butură cu cuvinte germanice).

Pentru budur vezi comentariile la https://hroderic.wordpress.com/2014/04/15/buhas/ și https://hroderic.wordpress.com/2013/04/16/buzguroi/.

 

septembrie 9, 2016

Orbelos

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 3:46 pm

Identificarea muntelui Orbelos este disputată pe diverse site-uri (mai mult sau mult mai puțin academice). Am optat pentru această hartă preluată de la Wikimedia:

macedonian_kingdom

Așadar, Orbelos s-ar situa pe teritoriul maedilor traci, care locuiau pe cursul mijlociu al râului Strymon și cel superior al lui Nestos. Se știe că maedii numeau un anume taur sălbatic (bour sau zimbru) bolinthos, iar vecinii lor paioni monapos sau monaipos.

Etimologia oronimului Orbelos mi se pare obscură (și nu în lipsa ”opțiunilor”, prea numeroase dealtfel). Sigur e fantezistă separarea or-belos ca ”munte strălucitor” (întâlnită pe câteva site-uri turistice și în wiki-articolul dedicat munților Pirin -https://en.wikipedia.org/wiki/Pirin).

Aș crede că Orbelos derivă din PIE ereu-2 / *orw- ”to tear” (NHG dial. arbe ”cicatrice”, lit. ur̃vas ”peșteră, aven”); un munte probabil abrupt, prăpăstios, corespunzând aspectului munților Pirin.

Posibilitățile sunt însă multe, de ex.: PIE er-3 : or- ”to move, rise” (gr. ὄρος ”munte”, după Pokorny), u̯er-2 ”highland, high place, top, high”, ō̆rob(h)- ”a k. of dark colour” (gr. ὀρφνός ”întunecat” -pus și pe seama rădăcinii orgʷ- ”dark”), er-2 ”goat; sheep” (irl. erb(b) ”vacă”, gr. ἔριφος (*eri-bho-) ”ied”), er-1, or ”eagle”, *orb(h)- ”circle” (lat. orbis; un radical PIE menționat în baza starling.rinet.ru), *ar- ”valley, hollow” (cf. starling.rinet.ru; lit. armuõ ”depth, abyss”) cu excepția ultimilor doi, radicalii PIE sunt cei din dicționarul lui Pokorny.

*

În română există termenul de ”vale oarbă”, uneori întâlnit în toponimia montană; e vorba de cursuri de apă care dispar în subteran.

”Captarea in subteran a unor cursuri de apa cu obirsia in zona cristalina a determinat formarea in masa de calcare a pesterilor, iar la suprafata, a vailor oarbe, cum sint cele de la Calianu, Ponorici, Fundatura Ponorului (Ohabei), Poiana, Fundatura Hobenilor.” (http://www.rasfoiesc.com/educatie/geografie/Muntii-Sureanu13.php)

Expresia e moștenită din latină, cu tot cu semnificația ei, nefiind legată de oronimul trac de mai sus. ”Valea oarbă”, în lat. vallis orba, apare și în toponimia Elveției Romande (de ex. Vallorbe , Orbe: ”Son nom est relatif à son cours disparaissant par endroit, en effet il aurait pour origine le terme latin orba signifiant ”rivière obscure” ” – https://fr.wikipedia.org/wiki/Orbe_(rivi%C3%A8re)).

septembrie 7, 2016

Oarba

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 2:23 pm

oárbă s.f. sg. (reg.) fugă nebună.” ( DAR(2002), dexonline.ro)

oarbă f. fugă nebună: la oarba, la oarba ! AL. [Cf. a alerga orbește].” (Șăineanu, dexonline.ro)

Să fie de fapt un cuvânt cu origini autohtone, din PIE er-3 , or- ”to move” , or-u̯o- ”hurry”, cf. v.ind.  árvan– ”rush, hurry”, numele râurilor Erve, Arvo? O rădăcină înrudită este rebh-1  ”to move, hurry” (MHG  reben ”move, stir”; după unii lingviști, numele antic al Jiului, Rhabon).

septembrie 6, 2016

Dacii și românii

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 2:29 pm

O problemă a cărei elucidare poate fi foarte importantă pentru istoria Daciei și a poporului român este ridicată de opinia unui anume dr. Harvey E. Mayer. Nu este singurul care o susține, dar d-lui o susține folosind argumente lingvistice: anume, strămoșii românilor (”românii autohtoni”) au fost un popor aflat sub dominația dacilor. În urma cuceririi romane a Daciei, ”românii autohtoni” s-au romanizat destul de repede, acesta fiind un fenomen de emancipare a lor față de vechii ”stăpâni” daci (dacii fiind în opinia sa ”baltici”):

”My experience with certain „scholars” has shown that it will be easier, though not much easier, to get acceptance for my definition here of „Balts” than of „Carpathians”. Here „Balts” include Prussians, Latvians, and Lithuanians in the broad sense of Balts proper (including Selonians, Curonians, etc.) and Balts by extension, Dacians and Thracians, all of whom I once called „Baltoidics”, that is, peoples who have spoken some Baltoidic language (see Mayer, 1992). Here „Carpathians” include not only „Albanoidics” that is, peoples whom I have previously designated as having spoken some „Albanoidic” language (see Mayer, 1992) equally designatable as „Slavoidic” (see Mayer, 1995), that is, Albanians, Illyrians, Messapians, and Slavs, but also Rumanians. Essentially, I believe that Balts in this larger sense in early times had a certain dominance over the Carpathians. This explains why the ancestors of the Rumanians so quickly and thoroughly Romanized. It was political. It was to gain Roman protection against former Baltic masters.”  (Harvey E. Mayer, ”Balts and Carpathians”, în ”LITUANUS”, Volume 43, No. 2 – Summer 1997, http://www.lituanus.org/1997/97_2_03.htm)

Argumente discutabile și evidente greșeli de tipar în ediția online a articolului. Ideea merită reținută și dezbătută, cu dubiile de rigoare. Autorul exagerează clar în unele privințe, de exemplu:

”In LITUANUS (1992) I say that Dacians brought (as slaves) Carpathians south who became Messapians and Illyrians and from these, Albanians, and north who became Slavs.” (http://groznijat.tripod.com/thrac/h_mayer.html)

***

O pătură socială războinică suprapusă majoritarilor în Dacia preomană ar putea fi atestată arheologic: grupul numit Padea – Panaggiurski Kolonii (v. http://www.enciclopedia-dacica.ro/?option=com_content&view=article&id=724%26Itemid=392). Grupul (un adevărat ”popor migrator”?) e atestat pe teritoriul locuit de daci între jumătatea sec. al II-lea și jumătatea secolului I î.Chr.  Ei ar fi cei care au adus în Dacia pumnalul -atât de caracteristic- de tip ”sica”, specific aristocrației dace; le sunt caracteristice însă și săbiile lungi, de tip celtic. Grupul s-ar fi răspândit din sudul Dunării prin Oltenia până în Transilvania (unde i-au eliminat pe celți) și mai departe spre Carpații Nordici (Mala Kopania). Elementele de cultură celtică trebuie să fi fost preluate de aceși războinici de la celții sud-dunăreni (scordisci). Conform acestei teorii arheologice, grupul Padea – Panaggiurski Kolonii va forma elita militară a statului dac al lui Burebista.

Dacă astfel stau lucrurile, peste ce fel de populație locală s-a suprapus această elită războinică? Datele arheologice arată că e o populație majoritar ”tracă” (în timp ce grupul Padea ar fi -în opinia cercetătorilor- o ”mixtură” etnică de scordisci, triballi și daci). Numele atestate ale costobocilor -popor care nu pare (?) să fi înglobat în cultura sa elemente ale grupului Padea- sunt aparent tracice. E posibil ca ”autohtonii” să fi vorbit o altă limbă decât ”noii veniți”, însă limba autohtonilor era -destul de probabil- o limbă tracică. Probabil cea care a dat substratul limbii române (ținând cont că elita politică a dacilor a fost eliminată sub stăpânirea romană, deci elementele specifice de limbă -dacă era alta decât cea a autohtonilor- e mai puțin probabil să fi supraviețuit).

septembrie 2, 2016

Pletele vlahilor

Filed under: Traco-geto-dacii,Uncategorized — Roderick @ 10:54 pm

”Deci amândoi frații [Petru și Asan], vrând să scoată din frică neamul, au zidit o biserică cu hramul sfântului mucenic Dimitrie, unde strânseră mulți oameni îndrăciți, bărbați și femei, cu pleoapele întoarse și înroșite, cu părul vâlvoi și lăsat pe spate și cu toate semnele cu care aievea se învederează cei stăpâniți de duhuri rele și-i învățară să zică în furia lor cum că ”Dumnezeul neamului bulgarilor și vlahilor a binevoit libertate și a încuviințat scuturarea jugului celui de demult…” ”

(Nicetas Choniates, ”Istoria”; trad. G. Popa-Lisseanu)

În viziunea cronicarului bizantin răsculații vlahi -ca orice răsculați- trebuie să fi fost ”posedați” de niscaiva duhuri rele. De unde atâta libertate?

Pasajul citat și ce urmează după el aduc o mărturie importantă: sfântul patron al vlahilor sud-dunăreni și bulgarilor este Marele Mucenic Dimitrie; alegerea lui aparținând fraților Petru și Asan.

În afară de aceasta, am mai putea afla (?) și cum își purtau părul vlahii din acea vreme. ”Părul vâlvoi” mi se pare că traduce sintagma λυσιχαίτους din textul original. Nu este acel akrokomoi -păr ridicat în creștetul capului- cu care Homer îi caracterizează pe traci; e un compus din (?)  λύσις  ”loosing, releasing, ransoming” și χαίτη ”mane”. (Ca și când s-ar combina în mod straniu numele lui Lysimachos și Dromichaites.)

Deci λυσιχαίτους s-ar putea traduce și prin ”cu părul liber, în neorânduială”. Pare ciudat, dar aceasta trebuie să fi fost ”pieptănătura” tradițională a căpeteniilor vlahe (e lesne de înțeles că pe căpetenii le-au chemat la hram Petru și Asan). Să fie această neglijență intenționată o reminiscență din portul comatilor daco-moesi?

(O mărturie interesantă aduce Diodor din Sicilia despre ”hairstyle”-ul celților:

” For they are always washing their hair in limewater and they pull it back from the forehead to the nape of the neck, with the result that their appearance is like that of Satyrs and Pans since the treatment of their hair makes it so heavy and coarse that it differs in no respect from the mane of horses.” – https://en.wikipedia.org/wiki/Celts)

august 31, 2016

Fluierând

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 3:24 pm

fiștigoáie s.f. (reg.) 1. fluier din nuia de salcie; fofează, drigană, flișcoaie, țicnal. 2. băț mic.” (DAR 2002, dexonline.ro)

Un sinonim latin pentru sensul nr. 1 este fistella ”a little pipe” (dim. al lui fistula  ”a pipe, tube, water-pipe; a reed-pipe, shepherd’s pipe, pipes of Pan (of reeds differing in length and calibre)” -latinlexicon.org)

Probabil că fiștigoaie s-a format prin încrucișarea unui *fișteală moștenit din latină cu alt cuvânt.

Interesant este drigană , pe care l-am întâlnit doar în această definiție cu sensul de fluier. Altfel, e menționat cu senul de ”bivoliță” (în Transilvania sudică). Amintește de drâng (drâmbă, instrument muzical), despre care am mai vb. în articolul https://hroderic.wordpress.com/2012/10/09/trantor-draghici-si-drang/ (PIE dher-3 ”expr. (to purr, murmur, etc.)” ?)

Cu aceeași terminație (sufix expresiv?) -goaie este

pițigoáĭe f., pl. tot așa saŭ (d. pițigoĭ). Trans. Tilincă făcută din cotoru frunzeĭ de bostan orĭ din pană de gîscă orĭ din salcie. V. bîzîitoare și piscoĭ.” (Scriban, dexonline.ro)

pițigoáie, pițigói, s.f. (reg.) 1. fluieraș de salcie făcut de copii; tilincă. 2. figură de lemn așezată decorativ pe casele țărănești; sperietoare de păsări așezată prin copaci.” (DAR 2002, dexonline.ro)

Scriban observă corespondența dintre pițigoaie și (slavul) piscoi; am putea avea în pițigoaie un cuvânt autohton (?) din aceeași rădăcină IE ca și vsl. pisku ”fluier” (PIE peis-2 ”to blow”; v.ind. piččhōrā ”fluier”). Pițigăiat poate deriva de aici, ca și numele păsării pițigoi.

Să menționăm și asemănarea aparentă -și probabil irelevantă- cu it. pizzicato (”Italian pizzicato „plucked,” past participle of pizzicare „to pluck (strings), pinch,” from pizzare „to prick, to sting,” from Old Italian pizzo „point, edge,” from Vulgar Latin *pits-, probably of imitative origin” -etymonline.com).

”A țiui/țâui” ar putea proveni din lat. tībia, tībiae , care are și sensul de ”a pipe, flute” (rom. *ție sau *țiă ?).

*

Se pare că fluierul cel atât de caracteristic păcurarilor români din Carpați nu intra în recuzita artistică a păstorilor geți de la Marea Neagră. Aceștia -după mărturia lui Ovidiu- cântau nu la fluier, ci la nai (asemenea grecilor la syrinx?); iar tuburile naiului erau lipite între ele cu smoală sau rășină (?):

”Sub galea pastor iunctis pice cantat auenis,
proque lupo pauidae bella uerentur oues.”

”The shepherd wears a helmet while he plays upon his pitch-cemented reeds, and instead of a wolf the timorous ewes dread war.” (Ovidiu, ”Tristia”, V. X.; trad. A.L. Wheeler)

Nici păstorii dobrogeni de azi nu cântă la nai; instrumentele tradiționale sunt fluierul, tilinca, cavalul, cimpoiul (v. http://www.info-delta.ro/traditii-in-dobrogea-28/instrumente-muzicale-traditionale-pastorestic-de-suflatc-din-dobrogea-453.html). Probabil că tradiția naiului getic a dispărut cu totul, ca și numele getic (și grecesc) al Dunării, Istros. În Țările Române naiul pare să fie atestat doar din secolul al XVII-lea, având origine orientală (etimologic, din tc. nay, ney, pers. ney ”trestie”).

În ceea ce privește instrumentele muzicale ale aromânilor, situația prezentată de specialiști e cu totul stranie:

”Armânii nu foloseau instrumentele muzicale, cei care au avut un rol important în muzica instrumentală balcanică au fost ţiganii.”

”Muzica armânească în forma ei originală nu e o muzică instrumentală, iar ceea ce este mai caracteristic este modul de a se cânta în grup fie omofonie (tehnica în care o voce predomină, iar celelalte o acompaniază), eterofonie (devierea vocilor mai multor cântăreţi care improvizează aceiaşi melodie) sau polifonie (arta suprapunerii armonice a mai multor voci, fiecare păstrându-şi în ansamblu individualitatea melodică).”

(http://www.aromanii.ro/arte/muzica.html)

august 27, 2016

Zia

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:15 pm

Zia sau Ziais (?), soția dacă a regelui costoboc Pieporus, cunoscută din inscripția funerară de la Roma, dedicată de nepoții Natoporus și Drigisa:

D(is) M(anibus)
ZIAI
TIATI FIL(iae)
DACAE. UXORI
PIEPORI. REGIS
COISSTOBOCENSIS
NATOPORUS ET
DRIGISA AVIAE
CARISS(imae) B(ene) M(erenti) FECER(unt)

(sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Costoboci)

O observație care contestă ”dacismul” costobocilor este menționată în wiki-articol: ”The fact that queen Zia is specifically characterised as „Dacian” may indicate that Pieporus and the Costoboci were not themselves Dacians.”

Din punctul de vedere al romanilor, daci erau probabil toți acei traci nord-dunăreni din statul lui Decebal. Însă daci ar putea fi doar un nume tribal extins (de alții) asupra întregului popor; î.a.c. numele tribului dominant. Poate că nu doar costobocii, ci și burii ori chiar apulii nu se considerau daci. În plus, autoritatea statului dac al lui Decebal nu s-a extins și asupra costobocilor, deci ei nu erau ”daci” nici măcar d.p.d.v. administrativ-teritorial. Aceasta nu înseamnă însă că nu erau strâns înrudiți, nici că vorbeau altă limbă decât dacii.

Zia (Ziais), fiind dacă, purta foarte probabil un nume dac propriu-zis, nu costoboc. De aici rezultă faptul interesant că dacii probabil nu aveau terminații specifice pentru numele feminine ori masculine: soldați daci  cantonați la castrele romane din Egipt poartă nume ca Tia ori Thiais (apar și Tiato, Thiati, coincizând cu numele tatălui reginei Zia).

Își dădeau seama dacii că Tia și Thiais sunt nume de bărbați, iar Zia (ori Ziais) de femeie? Foarte probabil da. E greu de crezut că același nume putea fi dat și băieților și fetelor. Probabil că tradiția onomastică făcea diferențierea; poate că, în plus, sensul numelor nu era ascuns -ca azi-, ci transparent.

Etimologic, Zia ar putea reflecta PIE ĝēi- , ĝī- ”to sprout” (un ”vlăstar”, o ”mlădiță”, un ”boboc”, ori poate o floare, cf. lit. žíedas ”blossom, flower, ring”), aceasta nefiind singura soluție posibilă.

Pagina următoare »

Creează gratuit un sit web sau un blog la WordPress.com.