Ciridoană

”ciridoánă af [At: PRECUP, P. 25 / Pl: ~ne / E: nct] (Reg; d. capră) Care are culoarea neagră, cu excepția obrazului, de culoare roșie.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic (2010))

Cuvântul ar putea aminti un nume al rândunicii, având la origine gr. χελιδόν, cf. lat. chelīdonius, chelīdonia, chelīdonium ”pertaining to the swallow” (latinlexicon.org).
Rândunica (Hirundo rustica) este și ea neagră cu obrajii roșii (dacă omitem burta albă). Un cuvânt provenind probabil din latina populară, cu origini grecești.

(imaginea: Wikimedia Commons)

Și alte denumiri ale oilor sau caprelor fac referire la un animal sălbatic având un colorit specific, distinctiv. De ex.

”lúpă, (lupie), adj. – (ref. la oi) Cenușie (Georgeoni, 1936). – Din lup.” (dexonline.ro, Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș)

*

Există mai multe rădăcini *cir- în cuvinte românești. În unele cazuri ar putea fi vorba de o rădăcină autohtonă. De ex.,
”ciriúș sn [At: VICIU, GL. / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Loc (alungit) acoperit cu gheață pe care se dau copiii.”  (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic (2010)),
sinonim deci cu ”ghețuș”, ar putea conține o veche denumire a gheții, din PIE *k’ersn- ”frozen snow-crust, hoar-frost” (starling.rinet.ru)/ k̂er- ”dark colour; dirt, etc.” , k̂er-no- ”gheață, zăpadă” (Pokorny). Posibil o deformare dintr-un *cirniuș sau *cirmiuș (cf. isl. hjarn ”zăpadă înghețată”, lit. šarmà ”chiciură”).

Reclame

Cucul-cioară

În Micul Dicționar Academic, ed. a II-a, 2010, la definiția cuvântului ”cuc” apare compusul cuc-de-iarnă, însemnând cioară (v. dexonline.ro).
Probabil o supraviețuire oarecum surprinzătoare a lat. cucus ”stăncuță” (latinlexicon.org).

Lycaon

”lighioánă (lighioáne), s. f. – Bestie, animal, dihanie. – Var. lighioaie. Deformare populară a lui leghion, s. n. (înv., legiune), din ngr. λεγεών (Tiktin; Candrea), parțial prin intermediul sl. legeonŭ. Pl. leghioae „legiuni” există încă de la Dosoftei (sec. XVII); de la el s-a format sing. regresiv reprezentat de var. Alte explicații sînt fantastice: din ngr. ἄλογα εϊνα „vietăți mici” (Cihac, II, 669) sau în loc de *lighian < libian (Bogrea, Dacor., IV, 828). Semantismul se explică prin înțelesul intermediar de „demon”, plecînd de la expresia leghioane de draci, frecventă în literatura religioasă.” (dexonline.ro, cf. Al. Ciorănescu, ”Dicționar etimologic român”)

O altă ”explicație fantastică” ar putea lega acest cuvânt de lat.(gr.) lycāōn ”an animal of the wolf kind” (latinlexicon.org). Din lycāōn, lycāonis am fi moștenit probabil un *lucăun(e); posibil și *licăun(e), contaminat apoi cu gr. λεγεών, dar păstrând înțelesul de animal, dihanie (probabil necunoscută ori fabuloasă), nu pe cel de demon-legiune.

Pliniu plasează lycaonul în India, spre deosebire de Pomponius Mela (în Etiopia).

”The tarandrus, too, of the Scythians, changes its colour, but this is the case with none of the animals which are covered with hair, except the lycaon of India, which is said to have a mane on the neck. But with respect to the thos, (which is a species of wolf, differing from the common kind in having a larger body and very short legs, leaping with great activity, living by the chase, and never attacking man); it changes its coat, and not its colour, for it is covered with hair in the winter, and goes bare in summer.” (Pliniu cel Bătrân, ”Istoria Naturală”, http://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus%3Atext%3A1999.02.0137%3Abook%3D8%3Achapter%3D52)

Cuvier identifică lycaonul lui Pliniu cu tigrul.
Aș crede că e mai degrabă vorba de hiena indiană dungată (Hyaena hyaena), care are într-adevăr o coamă remarcabilă și își schimbă sezonier blana:

”The winter coat is unusually long and uniform for an animal its size, with a luxuriant mane of tough, long hairs along the back from the occiput to the base of the tail. The coat is generally coarse and bristly, though this varies according to season. In winter, the coat is fairly dense, soft, and has well-developed underfur. The guard hairs are 50–75 mm long on the flanks, 150–225 mm long on the mane and 150 mm on the tail. In summer, the coat is much shorter and coarser, and lacks underfur, though the mane remains large.” (https://en.wikipedia.org/wiki/Striped_hyena)

Măroi

Avem în română autohtonul viezure și sinonimul bursuc, cuvânt de origine probabil turcică, un împrumut în orice caz. Unde a dispărut însă latinul mēlēs/mēlis, mēlis, sursa denumirii științifice (Meles meles) a viezurelui?
În română, mēlis ar fi dat măre, cf. -pentru transformarea vocalei- văr din lat. vērus și care din lat. qualis.

Mai avem în română cer, nume de arbore -din lat. cerrus- și cer ”spațiu cosmic”, din lat. caelum/coelum, primul supraviețuind în ciuda omonimiei cu al doilea.
Cerul-arbore se mai numește ”ceroi” sau ”ceroaică”; și e posibil să fi avut cândva în română și un *măroi ”viezure, bursuc”, poate o masculinizare a lui *măre.

Acest prezumtiv *măroi ar fi putut evolua în ”moroi”, poate printr-o contaminare cu cel din urmă.
Într-un comentariu la https://hroderic.wordpress.com/2017/02/19/mares, @Sorin5780 face (parțial :) ) o bună observație: ”moroi cred că era *măroi (măroniu), la fel ca porumbel din palumbus”.

Moroii care fură laptele vacilor ar putea fi la origine chiar viezurii (alb. vjedh ”a fura”, vjedull ”viezure). O veche credință legată de viezuri, care nu știu dacă e prezentă la noi, dar apare de exemplu în Anglia, e tocmai faptul că aceștia ar suge noaptea lapte din ugerul vacilor.

Citez mai jos o discuție de la http://www.askabiologist.org.uk/answers/viewtopic.php?id=7075, întrebarea și răspunsul biologului:

”I am hearing a lot of people say that badgers suckle milk from cows . Surely this cannot be true, can it? Is it ,as I suspect, an old wives tale? ”

”Well, if humans can drink cow milk there is no reason why a badger could not. It seems unlikely that a cow would let another animal like a badger suckle, but it is not impossible to imagine a badger sneaking into a field at night (not all cows sleep in barns) and getting a few drops of milk from the udder of a nursing cow while she sleeps.”

(articol modificat în 19.05.2018)

Pepeș și alte (câteva) cuvinte

”pépeș, -ă, adj. (reg.; despre fructe) bătut, terciuit.”

”pepeșít, -ă, adj. (reg.) turtit.”

”péple s.m. invar. (reg.) om moale, bleg.”

”peplehúi s.n. (reg.) pălărie cu marginile lăsate.”  (dexonline.ro, cf. Dicționar de arhaisme și regionalisme, Gh Bulgăr și Gh. Constantinescu-Dobridor, 2002 (DAR))

Avem aici un radical pep- cu semnificația de ”moale” sau ”turtit”; posibil autohton (?).
Nu e exclus ca toate cuvintele de mai sus să fie derivate ale lui pleoști (pleașcă=pălărie moale ar fi sinonim cu peplehui).
P.d.a.p., nu e exclus ca ele să reflecte un PIE *pep- ”weak” (starling.rinet.ru), cf. lit. pē̃pti ‘getting weak, getting lean, getting bad, unhealthy appearance’, pẽpinti ”pampering”.

”pepeiúgă s.f. (reg.) strat de cetină putrezită.” (dexonline.ro) s-ar putea încadra tot ca reflex al acestui PIE *pep-.

 

Foarte interesant -și fără legătură cu cele de mai sus- pare și

”pépoșe s.f. pl. (reg.) joc de copii (de fete) cu cinci pietre rotunde.” (dexonline.ro, DAR),

care amintește (??) rădăcina IE penkʷe ”five”, cf. galic pempe-, gr. eolian pémpe. V. și https://hroderic.wordpress.com/2015/09/04/cinci-opinci/ .

Însă cel mai enigmatic dintre toate mi se pare

”pipeáscă, s.f. (reg.) curcubeu.” (dexonline.ro, DAR)

Ar putea reflecta (?) o reduplicare a rădăcinii PIE *peik‘- ”coloured, speckled” (cf. av. paēs- ”colorize, decorate”).

O legătură cu pepe ”gândac, gâză, molie) este -în cazul tuturor cuvintelor de mai sus- dubioasă (v. https://hroderic.wordpress.com/2018/03/06/pepe).

 

Fario

O denumire latină a unei specii de păstrăv este fariō (alte două denumiri ale unor specii sau varietăți probabil diferite ale peștelui, sunt tructa și salar).

Fariō este considerat un posibil împrumut germanic în latină (cf. germ. Forelle ”păstrăv”, din proto-germ. *fúrxnō, PIE perk̂-2, prek̂- ”spotted”; din aceeași rădăcină provin alte denumiri de pești, ca lat. porcus (?), irl. earc ”somon”, ori tracul (sau paionul) πάπραξ).

Cuvântul fariō e atestat întâia oară în opera poetului Ausonius (c. 310 – c. 395).
La origine denumea o specie numită în engleză ”salmon-trout” (=germ. Lachsforelle), care ar fi -cf. https://de.wikipedia.org/wiki/Lachsforelle- păstrăvul de mare, Salmo trutta trutta. Explicația pentru denumirea de Lachsforelle, cf. articolului din Wikipedia germană, ar fi culoarea roșiatică a cărnii peștelui (”Salmon trout were originally referred to as sea trout (Salmo trutta trutta), whose meat turns reddish due to their food consisting of fish, small crabs and shrimp”).

În română lat. fariō, fariōnis ar fi dat probabil *fărăoane. Cuvântul coincide -întâmplător, probabil- cu denumirea unui vârf din Munții Suhardului; dacă era un pârâu -unde trăiesc păstrăvi- și nu un vârf ar fi dat probabil de gândit.

Interesantă este însă denumirea de faraoance , purtată de un soi de ”sirene” din Marea Neagră (v. http://www.formula-as.ro/2014/1126/enigme-16/misterele-marii-negre-17994). Corespondentul masculin este ”faraonul”. Să avem aici o moștenire -destul de improbabilă- a latino-germanului fario ? Să fie aceste ”faraoance” o ipostază mitologică a păstrăvului de mare? Nu uit povestirea ”Lostrița”, a lui Vasile Voiculescu, în care avatarul știmei apei este tot un salmonid.

Desigur, cuvântul se poate explica ușor prin sensul de ”diavol” (mai degrabă decât cel de ”țigan”) menționat în dicționare.

”În mitologia românească, sirenele şi tritonii sunt nu­miţi „faraoance” şi „fa­raoni”, nişte făpturi care stau în mare, fără să se arate în timpul zilelor lucrătoare, dar ies la suprafaţă la sfârşit de săptămână, atunci când în tradiţia popu­lară se crede că şi marea se odihneşte. Unde ies si­rene, se zice că în apă apar trei dungi, prima roşie, a doua galbenă şi a treia albastră.” (http://www.formula-as.ro/2014/1126/enigme-16/misterele-marii-negre-17994)

Probabil că dungile roșie-galbenă-albastră nu reprezintă un semn de patriotism al sirenelor românești, ci un fenomen de refracție a luminii. E nevoie de apă limpede, deci de mare liniștită. Interesant este și faptul că faraoancelor li se atribuie originea scoicilor și ”nestematelor” din nisipul plajelor, culese de pe fundul mării.

Ciumiză

Ciumiza (Setaria italica) este în prezent cultivată mai mult în Asia, fiind, din vremuri imemoriale, una din cele cinci cereale sacre ale chinezilor.

La noi Setaria italica a fost cultivată de purtătorii culturii Gumelnița, fiind atestată și în epoca dacică, în cantități importante, la Căpâlna și Piscu Crăsani  (cf. M. Cârciumaru, M. Pleșa, M. Mărgărit, ”Omul și plantele: manual de analiză carpologică”, Ed. Cetatea de Scaun, 2005).

În DEX cuvântul ciumiză este menționat cu etimologie necunoscută:

”CIUMÍZĂ, ciumize, s. f. Plantă graminee furajeră cu frunze late și cu inflorescența un panicul (Setaria italica-maxima). – Et. nec.” (DEX 98, dexonline.ro)

Este probabil înrudit cu ciumă, din lat. cyma ”a young sprout of a cabbage” (latinlexicon.org):

”Forma lat. vulg. ciuma, punct de plecare al fonetismului rom. apare în glose tîrzii, cf. sp. cima, „vîrf, culme”, esquilmar „a stoarce, a secătui” (Corominas, Anales Inst. Ling., II, 128). De la sensul primitiv, de „tumoare, umflătură”, evoluția sensului se explică prin simptomele bolii, cf. peste bubónica „ciumă bubonică” și mr. pănucl’ă „tumoare” și „ciumă”. ” (dexonline.ro, Al. Ciorănescu -Dicționar Etimologic Român)

Mr. pănucl’ă provine din lat. pānicula, pāniculae (pānucla, pānuclae), care are sensul dublu de ”a tuft, a panicle” și ”a swelling, tumor” (latinlexicon.org) , al doilea fiind cel păstrat în aromână. Acest dublu sens (de panicul și de tumescență) -a avut -foarte probabil- și lat. cyma, pop. cima.

Un lat. *cymedea/*cimedia ar fi putut da rom. ciumiză. În acest caz văd ca sursă probabilă a cuvântului latina populară.

(sursa imaginii: Wikimedia Commons)

***

O altă denumire a plantei Setaria italica este dughie. Interesant e că dicționarele nu le menționează explicit ca sinonime. Probabil e vorba de subspecii diferite ca aspect. În plus, ciumiza pare să denumească, specific, doar o plantă cultivată, în timp ce dughie sunt mai multe:

”DUGHÍE s. (BOT.) 1. (Setaria italica) (reg.) mohor, părâng. 2. (Setaria verticillata) mohor, mei-păsăresc, (reg.) bursoacă.”  (dexonline.ro, Sinonime(2002))

De menționat și varianta

”dighíe sf [At: BORZA, D. 163 / Pl: ~íi / E: nct] (Bot; reg) Costrei (Sorgum halepense).” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic (2010))

Față de ciumiză, pare mult mai obscur. I-am dedicat o jumătate de articol la https://hroderic.wordpress.com/2014/05/27/bursoaca-si-dughie/.

Un posibil cuvânt autohton (?), reflectând poate PIE dhēigʷ- : dhōigʷ-  ”to stick, plant” (Pokorny) -cf. lit. dyglỹs  ”thorn”, díegas ”germ, scion”-. Lit. dyglỹs prezintă grupul -gl-, care în română -în cuvinte lat. sau autohtone- s-ar fi transformat în -ghi- (ca în ”dughie”).

Pentru alte posibilități, v. articolul menționat; de ex. dhē(i)-  ”to suck” (alb. djathë  ”caș”, lit. dúona ”pâine”). Nu e exclus nici dheugh-  ”to touch, press, milk” (cu o evoluție semantică lapte-hrană-pâine-cereale), ori radicalul propus de @Sorin într-un comentariu la articol, dhengu̯o ”to smoke, fume”.

După lingvistul Sorin Paliga, ambele cuvinte -ciumiză și dughie- sunt autohtone:

”dughíe- The plant Genista oligosperma used as fodder. Obscure, presumably indigenous.”
”ciumíză- The plant Setaria italica maxima. The root cium- seems the same as in ciump, further ciunt, ciot etc.” (”Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian”)
La rândul său ciump este pus în legătură cu alb. thump, thumbi ‘a thorn’.

Dacă ar fi un cuvânt autohton, ciumiză ar putea reflecta -cu un semantism similar- PIE *kem- ”lump, clod, bundle” (starling.rinet.ru), cf. v.gr. kṓmǖs ”bundle, truss of hay, etc.” ș.a., ori poate k̂eu-1 ”to swell” (Pokorny), aflat la originea lat. (gr.) cyma. Însă probabilitatea derivării din lat. cyma este suficient de mare.

Corugă

”corúgă sf [At: H IX, 284 / Pl: ~úgi / E: bg кopyбa] (Reg) 1 Tavă făcută din coajă de brad pe care baciul ține mămăliga, lingura, sarea. 2 Vas de lemn din care ciobanii beau apă și lapte. 3 Lingură mare de lemn cu care se bea apă din fântână. 4 Loc pe unde lemnele se dau de vale.” (dexonline.ro, cf. Micul Dicționar Academic (2010))

Cu sensul de ”loc pe unde lemnele se dau de vale”, amintește -ca formă și sens- lat. corrūgus ”in the lang. of mining, a canal, water-conduit” (latinlexicon.org).

Înrudit cu arrūgia, ae, ”akin to runco, runcina, ὀρύσσω, ὀρύξω, to dig; cf. Corssen, Ausspr. I. p. 543; v. corrugus, a shaft and pit in a gold-mine, Plin. 33, 4, 21, § 70” (latinlexicon.org).

Pepe

„pépe s. v. GÎNDAC. GÎNGANIE. GÎZĂ. HEXAPOD. INSECTĂ.” (dexonline.ro, cf. ”Dicționar de sinonime” (1982), M. Seche)

”pépe, pépi, s.f. (reg.) 1. insectă, gâză; gândac (licurici, molie, ploșniță etc.). 2. băligar. 3. (art.) ființă urâtă imaginară cu care sunt speriați copiii; cauă, urâciune, balaur, diavol. 4. specie de ciupercă parazită care produce mana viței de vie.” (dexonline.ro, cf. ”Dicționar de arhaisme și regionalisme” (2002))

Cuvântul apare în Transilvania, după cum menționează același ”Dicționar de sinonime” în ediția 2002:
”GÂNDÁC s. (ENTOM.) 1. (Transilv.) pepe” (dexonline.ro)

O corelație firească ar fi cu lat. pāpiliō, pāpiliōnis ”a butterfly, moth”, ”also of other winged insects” (latinlexicon.org), cuvintele putând reflecta o rădăcină comună; care ar fi PIE *pāpel-, *pe(i)pel- ”butterfly” (starling.rinet.ru). Din ea derivă formele slave  *pepelūšьkā, *popelūšьkā și probabil lit. papelučkà ”caprimulg, fluture de noapte, bufniță mică”, despre care site-ul menționat notează ” possibly an indigenous word, transformed under Slavic influence”. 

Probabil că și al nostru pepe era la origine o insectă nocturnă (ca licuricii sau moliile), purtând -ca aproape toate ființele nocturne- conotații negative, care îl transformă într-o hidoșenie, un monstru.

Cu sensul de ”băligar” îmi amintește desigur engl. poop, cuvânt de origine imitativă cf. etymonline.com. Cu sensul de ”ciupercă parazită care produce mana viței de vie” ar putea fi iarăși alt cuvânt, reflectând poate PIE  *pep- ”weak” (starling.rinet.ru), cf. gr. pépōn ”’ripe; mild”, , pepái̯nomai̯ ”(of tumors) to soften and suppurate”. Nu e exclusă nici o origine comună cu ”pepene” (PIE pekʷ-  ”to cook” ).

Un cuvânt (sau mai multe?) care ar putea avea origini autohtone; fapt care trebuie însă privit cu o oarecare prudență.

Dundure

„dúndure sm [At: DLR ms / Pl: nct / E: nct] (Reg) Om morocănos.”

„dúndur sn [At: CAMILAR, C. 151 / Pl: ~e / E: nct] (Csnp) Sunet înăbușit.” (dexonline.ro, Micul Dicționar Academic (2010))

Ambele cuvinte sunt posibil autohtone, însă originea lor este, cred, diferită.
Dundur ”sunet înăbușit” reflectă probabil PIE dhu̯en-, dhun- ”to hum” (Pokorny), poate cf. lit dundḗti, ale cărui sensuri merg de la ”thunder” la ”mutter”. Poate și ”a dondăni” se încadrează tot aici.

Dundure ”om morocănos”, a cărui terminație este aparent aceeași ca a unor cuvinte autohtone (mazăre, viezure), e mai degrabă din dāu-, dǝu-, dū̆- ”to burn” (Pokorny), cf. alb. dhunë ”sorrow, pain, violence, evil deed”, dhun ”bitter” și dacul dyn ”urzică”; sau poate dheu-4 ”to reel, dissipate, blow, etc.”, cu sensul de ”întunecat, noros” (avest.  dunman- ”mist, cloud”, sanscr. dhvāntá ”dark”, engl. (pos. celtic) dun ”mohorât”), acestea, desigur, nefiind singurele posibilități (dhō- ”to sharpen”?).

Probabil că în contexte acest cuvânt atât de interesant (și probabil dispărut din uz) și-ar putea revela mai exact sensul.