Istoriile lui Roderick

October 3, 2022

Leg

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 8:26 pm

leg2 sm [At: PĂSCULESCU, L. P. 41 / Pl: ? / E: legăna] (Pop; lpl) 1 Persoană care, în timp ce colindă, se leagănă. 2 (Pex) Colindător.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Un cuvânt cu o explicație ciudată, în opinia mea.

Se poate observa coincidența lui cu osseticul лӕг ”adult male, man, human being, husband” (pus în legătură cu magh. legény, care ar fi un împrumut alanic).

O origine posibilă ar fi însă și lat. laevus ”stâng”, care, pe lângă sensurile obișnuite asociate acestei direcții spațiale (”awkward, stupid, foolish, silly” / ”unfortunate, unlucky, bad, pernicious”) mai are și un înțeles contrar: ”[in the language of augurs] fortunate, lucky, propitious (because the augur faced the south, and the east or propitious side was on the left […])” (latinlexicon.org). Transformarea lat. laevus > rom. leg este posibilă, cf. naevus>neg.

July 24, 2022

Tuică

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 7:39 pm

Într-un articol vechi din 2009 abordam vechi denumiri ale marmotei alpine, animal dispărut din Carpații românești pe la începutul secolului XX (marmotele prezente azi în Carpați sunt recolonizate, cu exemplare din Alpii francezi și austrieci). Aici sper să aduc o clarificare în legătură cu una din ele.

În cartea “Vînatul pe teritoriul României”, Ed. Sport-Turism, 1991, Ion Nania afirma că “Marmota a avut, în nordul Argeşului şi Muscelului, nu un nume, ci trei:  şuicăhuică şi tuică.”

Cele trei denumiri sunt nu neapărat, însă destul de probabil onomatopeice. Avem verbele

șuí (șuiésc, șuít), vb. – A fluiera, a bîzîi. Creație expresivă, probabil în loc *șiui, cf. chiui, țiui. – Der. șuet, s. n. (susur, murmur).” (Al. Ciorănescu, dexonline.ro)

HUÍ, pers. 3 huiește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A răsuna prelung; a vui. – Formație onomatopeică.” (DEX 98, dexonline.ro)

hui3 vi [At: H X, 356 / Pzi: 3 -ește / E: fo] (D. porc; reg) A grohăi.” (”Micul dicționar academic”, dexonline.ro; din câte știu, însă, nu corespunde cu sunetele produse de marmotă (?))

TIUÍ, tiuiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A izgoni un animal (cu strigătul „tio”). [Pr.: -ti-u-] – Tio + suf. -ui.” (DEX 98, dexonline.ro)

Ion Nania insistă asupra faptului că tuică (cu t, nu ț) este o formă corectă a numelui animalului, regăsită în numele vârfului făgărășean Tuica, transcris greșit pe hărți ca ”Țuica” (țuică/țiuică înseamnă și cucuvea, tot un cuvânt onomatopeic, cf. Micului Dicționar Academic).

Aș crede însă că tuică ar putea să nu aibă origine onomatopeică. Ar putea reflecta rădăcina PIE t(e)uko-  ”fat, grease”, cf. lit. taukai, oprus. taukis ”fat, grease”, let. tàuks “gras, obez”, proto-slav тук, lat. tuccētum ”un fel de cârnați”, engl. thigh. Probabil că forma inițială a cuvântului a fost *tucă, contaminată apoi cu (onomatopeicul?) șuică. Aspectul animalului nu lasă nicio îndoială asupra semantismului; dealtfel, marmota a fost vânată chiar pentru grăsime.

E greu de zis dacă acest *tucă e autohton, are la bază un împrumut (slav?) ori provine poate chiar din latina populară, dintr-un cuvânt neatestat.

În cuvântul

tucan2sm [At: CIHAC II, 425 / A și: tuc~ / Pl: ~i / E: tucă2 + -an] (Reg) 1 Persoană robustă. 2 Persoană naivă Si: nepriceput, neștiutor.3 (Pex) Prost.” (”Micul dicționar academic”, dexonline.ro)

există două sensuri care ar putea indica două cuvinte omonime: primul, de ”persoană robustă”, cf. *tucă, tuică = marmotă; al doilea, de persoană naivă sau stupidă, cf. tucă, tutcă= curcă (din sb. tuka, după același dicționar).

După cum am menționat într-un comentariu la articolul mai vechi, nu e exclus ca denumirea de șuică să aibă la bază lat. sūs, suis ”porc” (semantism cf. engl. groundhog, afrikaans aardvark). Originea onomatopeică e însă mai probabilă.

July 19, 2022

Lotrul și Lotrana

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 7:56 pm

Râul Lotru își are obârșia în lacul Câlcescu din munții Parâng. Nu departe, în căldarea Ieșului, se află lacul glaciar Lotrana, a cărui apă ajunge în râul Gilort, în alt bazin hidrografic.

”Lotrana” ar putea fi un antroponim; poate o soție a unui anume Lotru, nume a cărui semnificație ar putea fi alta decât a subst. lotru ”tâlhar, hoț de codru, haiduc”:

LOTAR < germ. Lothar. l. – Radu, olt., 1662 (AO XVII 310). 2. Lotr călugărul care a scris testamentul mamei lui Mihai Viteazu în 1602, sau < subst. lotru.” ( N. N. Constantinescu, ”Dicționar Onomastic Romînesc”, dexonline.ro)

Ar putea fi numele unei băcițe de demult; anumiți munți din zonă au avut, prin tradiție, stâne gospodărite doar de femei.

Cele două hidronime sunt foarte probabil înrudite. Unul denumește o apă curgătoare, iar altul o apă stătătoare. Se poate, oare, să aibă o origine mai veche?

M-am gândit, de exemplu, la un posibil *lutru = vidră (mascul), de origine latină, cu femininul *lutrană, cuvinte contaminate apoi cu ”lotru”, în vremea când și-au pierdut înțelesul.

Numele râului Lotru ar putea avea și o origine autohtonă, reflectând PIE  lou̯ǝ-tro- `Waschbecken’ (Pokorny), cf. cu gr. hom.  λοετρόν, atic λουτρόν ”baie, cadă”, gr. λούτρο (numele stațiunii Loutro din Creta), galicul lautro (aceeași semnificație), isl. lauðr ”leșie, spumă de săpun” ș.a. Dacă aceasta este și originea hidronimului românesc, e posibil ca Lotru să fi însemnat aproximativ ”scăldătoare”, un înțeles plauzibil și pentru un lac de munte ca Lotrana.

O altă variantă ar fi PIE lat- ” wet, damp; swamp” (gr. λάταξ ”drojdii de vin, mir. ‎laith‎‎ ”mlaștină”).

În legătură -posibilă- cu aceasta, citez o afirmație a lingvistului Sorin Paliga în legătură cu numele Lotrului:

”Obviously built like Motru; a derivation from lotru  ‘thief’  does not seem either possible or probable. I am rather inclined for a relation with Cretan lat  ‘a marsh, a moor’, NL Latsida, both ofPreie. origin. A root *L-T- is not immediately identifiable, so further research is necessary. Probably related with NFl Loire, in France.” (”Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian”, 2006)

O altă posibilă rădăcină este lē̆i-4 ”to pour” (Pokorny), care a dat lat. lītus, –oris (> litoral), alb. lumë ”pârâu”, lusë ”râu” și posibil numele Lituaniei.

Rămâne de văzut care e (sau nu e) legătura dintre numele Lotrului și al afluentului Latorița.

July 6, 2022

Urlean

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 1:30 pm

urlean [At: I. IONESCU, M. 699 / V: ~luian sn / Pl: ? / E: nct] 1 sm (Bot) Șofrănaș (Carthamus tinctorius). 2 sn (Olt) Substanță colorantă cărămizie.” (”Micul dicționar academic”(2010), dexonline.ro)

E posibil, cred, să fie un derivat al lat. aurulentus / *ōrulentus ”de culoarea aurului”, care ar fi dat însă un rom. *urlint. Ar trebui, în plus, o schimbare a sufixului, care cred că este posibilă, având în vedere dublete ca florinteflorean.

Explicația, însă, nu mă mulțumește.

July 5, 2022

Bârgină

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 3:51 pm

bârgínă sf [At: ALRM II/I h. 277 / Pl: ~ne / E: nct] (Reg) Bârnă.” (”Micul dicționar academic”(2010), cf. dexonline.ro)

Ar părea varianta în grai bănățean (?) a unui *bârdină; rădăcina *bârd- ar putea fi autohtonă, un reflex al PIE bheredh- ”to cut, board” (Pokorny).

Conform unui studiu de Ion Mării, cuvântul ar fi însă o variantă a lui ”vârdină”, de origine slavă.

Călător persan

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 1:51 pm

Aici – nimic spectaculos, doar un cuvânt persan care a călătorit până în graiurile românești din Oltenia și Dobrogea. Mulțumiri Wiktionary-ului.

Khorasan > turc otoman xorâsâni “of Khorasani style” > gr. κουρασάνι “high quality lime mortar which also includes brick dust and natural pozzolana”, bg. хороса́н “mortar”, “roughcast” >

>rom. orozan

orozan [At: PLOPȘOR, C. 49 / Pl: (3-5~i, ~e / E: nct] 1 sn (Olt; Dob) Mortar. 2 sn (Olt; Dob) Tencuială care nu este netezită. 3 a Zgrunțuros. 4 a Aspru. 5 a Dur.”

orozănos, ~oasă a [At: DR IV, 797 / Pl: ~oși, ~oase / E: orozan + -os] (Olt) Aspru.” (“Micul Dicționar Academic”(2010), dexonline.ro)

May 31, 2022

Gukusa, Gokon

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 9:46 am

Două antroponime care apar în ”Limba traco-dacilor” de I.I. Russu doar ca exemple în care vocalele o și u alternează ”în nume aparent înrudite”, atestate epigrafic, ”ceea ce denotă o pronunțare șovăielnică”. Implicit, autorul le consideră de origine tracă.

În lucrarea ”Die Inschriften von Byzantion”, Adam Łajtar afirmă că ambele nume (primul feminin, iar al doilea masculin) sunt fără îndoială grecești. Gukusa, fiică a lui Menandros și Gokon, fiu al lui Menakon, sunt menționați în inscripții funerare datând din epoca bizantină. Gokon este atestat și în nordul Mării Negre (Regatul Bosforului, la Pantikapaion), unii cercetători atribuindu-i origini iranice.

Numele, de orice origine ar fi, par bine integrate în contextul culturii grecești (tatăl lui Gukusa, Menandros, poartă un nume tipic grecesc). Poate nu e exclus ca numele să provină dintr-o limbă centum (anatoliană?), reflectând PIE ĝhu̯ōkʷ-ĝhu̯ǝkʷ- ”to shine, shimmer” (Pokorny; originea lat. fax, facula). Milesienii, fondatorii coloniei Pantikapaion, provin de pe coasta de vest a Anatoliei.

February 12, 2022

Cimpioară

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:46 am

cimpioáră sf [At: DOMBROWSKY, P. 107 / Pl: ~re / E: nct] (Orn; reg) Cânepar.” (”Micul dicționar academic”, dexonline.ro)

Cuvântul pare să derive dintr-un alt nume al cânepii. Poate *cimpă sau *cimpe (< *kenp-/*kinp- ?).

După starling.rinet.ru, denumirile cânepii în limbile europene (cum ar fi gr. kánnabis sau engl. hemp) provine dintr-un PIE  *kanap-, -b-. După etymonline.com, sursa denumirilor cânepii (evident derivate din aceeași rădăcină) este scitică sau tracică.

Cimpa este numele unei localități din Valea Jiului, lângă Petrila. Cânepa se cultiva tradițional în Valea Jiului (vezi de ex. aici), dar ar putea fi vorba doar de paronimie.

February 9, 2022

Dunav

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 4:36 pm

dunáv, ~ă a [At: BUGNARIU, ap. DLR ms / Pl: ~i, ~e / E: ns cf Dunăre] (Reg) 1 Iute. 2 Nebunatic.” (”Micul dicționar academic” (2010), dexonline.ro)

Sufixul -av apare, de exemplu, și în roșcav= roșcat, deci e posibil ca rădăcina dun- să nu fie de origine slavă.

Am putea avea o rădăcină autohtonă din PIE dheu-1 ”to run” (cf. v.gr. θοός ”iute, repede”, mpers.dawīdan ”a fugi, a se grăbi”), care a dat -după Pokorny- multe hidronime europene. Sau din PIE dheu-4 ”to reel, dissipate, blow”, dacă ”iuțeala nebunatică” :) este a vântului.

Legătura cu Dunăre (hidronimul), ori cu expresia ”Dunăre de mânios” mi se pare dubioasă.

December 27, 2021

Maier, bour negru

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 10:53 am

Într-un articol din revista ”Carpații”, (12/1937, pag. 370) sunt citate câteva variante ale unei colinde în care motivul central este un bour negru care poartă între coarne un leagăn. Într-o variantă culeasă de pe Valea Nistrului, numele bourului este Maier:

Maier, Maier, bour negru,
Mai încet cu coarne-a tăli
Mi-i sminti odoarili meii…”

Aș vedea în acest ”maier” -fără legătură cu germ. Meier „fermier; administrator de moșie”- un adjectiv coloristic, posibil autohton, însemnând chiar negru; forma cuvântului ar putea fi însă coruptă. Poate originea sa este PIE *mel-6melǝ- ”dark colour (black, dirty, etc.)” (Pokorny). Ar putea fi înrudit cu rom. mier ”albastru”, cu hidronimul dacic Miliare, alb. mjerë ”nefericit” (din IE *mel-ro- ”negru” -cf. Pokorny).

Colindele al căror text este citat în articol provin din Moldova (Covurlui, Valea Nistrului) ori nordul Dobrogei (Tulcea). Se pare că bourul negru înoată cu leagănul de mătase în coarne:

„Printre brazi, printre molifţi
Înnoată, înnoată
Bohor negru. Bohor negru
Coarne-şi scoate.
În vârful corniţelor
Legănele: tafta verde.
Dar în leagăn cine-mi şeade?” (Covurlui)

„Noată-ș noată bour negru
Noată-ş noată, coarni-ş poartă.
Dar în coarni el mai poarta
Legănel di mătasâ.
Dar într’ânsu cini-mi coasă?” (Tulcea)

Am ascultat însă o variantă basarabeană a colindei, în care în locul cuvântului înnoată/ ș-noată apare un misterios ”Șnotur”. E greu de zis care ar fi varianta originală.

Dacă acest ”Șnotur” este numele bourului negru, s-ar putea recunoaște în el un ”tur” -care în unele limbi slave, de ex. poloneza, înseamnă bour (cf. lit. taũras ”taur, bour”, lat. taurus, osc toru). Dar primul formant *șno- mi se pare obscur.

Next Page »