Istoriile lui Roderick

February 1, 2023

Uștiulete

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 9:16 pm

știuléte (-ți), s. m. – Fructul matur al porumbului. Slov. štulec (Tiktin), cf. bg. stulec (Conev 51). Forma normală știuleț, a căpătat un nou sing. analogic (Byck-Graur 26).” (Al. Ciorănescu, ”Dicționar etimologic român”, cf. dexonline.ro)

Cum s-ar explica însă forma

uștiulete sm At: ALR I, 903/200 / V: ~ștu~ / Pl: ~eți / E: nct Știulete (3).” (”Micul Dicționar Academic”(2010), cf. dexonline.ro)?

Mai avem în plus și

uștav [At: PAMFILE, A. R. 89 / A: nct / Pl: ? / E: nct] (Olt) Știulete cu boabe mici sau nedezvoltate Si: codină.” (”Micul Dicționar Academic”(2010), cf. dexonline.ro)

și

ușălău sm [At: POLIZU / Pl: ~lăi / E: nct] (Reg) Știulete.”, în același dicționar.

Pare greu să refuzăm o legătură cu alb. usht, ushtë ”ear of grain”, după Pokorny din PIE u̯es-4 ”to stick, pierce”, ca lit. usnis ”ciulin”, OHG ort ”tip, corner”.

Am putea avea o rădăcină autohtonă *ușt- ”spic cu boabe”; ”uștiulete” e însă clar influențat de ”știulete”, iar “ușălău” ar putea fi o formă coruptă a unui *uștălău, ori chiar un alt derivat din PIE u̯es-4. De observat că t-ul a dispărut și în ”ușori” (=laturile verticale ale cadrului ușii/ferestrei), provenit din lat. ostiolum; s-a păstrat însă și forma ”uștiori”. Cât despre ”uștav”, ar putea fi influențat de ”șiștav” (”despre boabele cerealelor: mărunt, nedezvoltat, pipernicit, sec” -cf. ”Micului Dicționar Academic”).

January 28, 2023

Șoiman

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 12:25 pm

Cu sensul de ”cal sprinten, aprig”, e considerat ca derivat al lui ”șoim”.

Ar putea fi însă, la origine, un alt cuvânt (dintr-o rădăcină autohtonă?), derivat al PIE ĝhei-1ĝhēi- ”to drive; to throw”, cf. v.ind. háya- ”horse”, arm. ʒi ”armăsar” (în dicționarul starlingdb.org, PIE *g’hAy- ”horse (stallion); hare”). Posibil un *joiman, devenit prin confuzie ”șoiman” (vezi ”joimărițe”= ”șoimărițe”).

”Joiman” e întâlnit ca nume de familie (în Muntenia, dacă nu mă înșel), poate același *joiman ”cal aprig, armăsar”. Terminația ar putea să fie sufixul expresiv -man (întâlnit în ”moloman”, ”lotroman” etc.).

January 27, 2023

Rudă de plop

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 1:16 pm

Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată” (DEX 2009, cf. dexonline.ro)

O expresie bizară, care s-ar putea explica prin omonimia între rudă ”drug, par, prăjină” și rudă ”neam, rubedenie”. Lemnul de plop este moale; o rudă (prăjină) făcută din acest lemn este fragilă, ca un raport de rudenie vag cu cineva.

Mai puțin probabil, am putea avea în acest ”plop” un descendent al lat. populus ”popor, națiune”. Plopul-copac ar fi dintr-un lat. popular *plōppus -în loc de pōpulus ”plop”; un fenomen fonetic similar ar fi putut avea loc și cu lat. populus ”popor” (cu prima silabă scurtă). Totuși în aromână există poplu= popor și pliopu, plopu, plupu =plop.

January 26, 2023

A (se) pupăza

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 12:42 pm

pupăzà v. a se păinjeni, a se acoperi cu un văl (vorbind de ochi): cât p’aci să-i se pupăzeze văzul POP. [Aluziune la cuibul murdar al pupăzei].” (L. Șăineanu, cf. dexonline.ro)

pupezéz (mă), -ăzat v. refl. (d. pupăză, pin aluz. la penele pestrițe ale acesteĭ păsărĭ). Trans. Mă painjinesc: ochiĭ i s’aŭ pupăzat.” (A. Scriban, dexonline.ro)

”Micul dicționar academic” (2010) îi menționează însă verbului două sensuri care cu greu pot fi derivate din ”pupăză”: ”a scurta prea mult” (despre obiecte de îmbrăcăminte); ”a se îngusta” (reg. din Oltenia). În ”Dicționar de arhaisme și regionalisme” (2002) apare și sensul de ”a se strâmba”.

E posibil să avem aici un alt cuvânt care s-a confundat cu derivate omonime ale numelui păsării. Poate un reflex autohton (?) al PIE pēu- : pǝu- : pū̆- ”to hit, sharp” (cf. lat. pavio,-ire,  lit. pjáuju ”tăiere, recoltare”), ori pōu- : pǝu- : pū̆- ”small, little” (lat. pauper ”sărac”, pupus ”copil, băiat”, engl. few).

January 25, 2023

Bușan

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 7:53 am

bușan, ~ă smf [At: JAHRESBER. III, 314 / Pl: ~e / E: bușă + -an] (Ban) 1-2 Om sau vită, îndesat(ă) și robust(ă).” (”Micul Dicționar Academic”(2010), dexonline.ro)

Din păcate acest ”bușă” din ”Micul Dicționar Academic” nu apare pe site-ul dexonline.ro. Scriban îl menționează ca

búșă f., pl. ĭ (d. bușesc). Sud. De-a bușile, în brîncĭ, în patru picĭoare: mergem de-a bușile (ChN. I, 248).” (dexonline.ro)

”Bușan” pare înrudit cu alb. mbush ”fill up, fill in, inject, load, imbue”. Ar putea fi un cuvânt autohton, din PIE b(e)u-2, bh(e)ū̆- ”to swell, puff” (Pokorny), originea cuvântului albanez.

Cuvintele buș=lovitură cu pumnul (cf. ”a buși”), buș=ciorap de lână (după Giuglea din lat. byssus ”cotton, cotton stuff/a fine kind of flax” -cf. latinlexicon.org), buș=roșcat (în Oltenia, cf. aceluiași dicționar citat mai sus) au, cred, alte origini.

Buș – ”roșcat” ar putea reflecta (?) PIE *bhok’– ”flacără” (originea lat. focus), cf. arm. bosor ”roșu”. O asemănare vagă există și cu lat. burrus = roșu, dar schimbarea terminației nu se explică. Ar fi, poate, plauzibil și un sens primar de ”sânge”, cf. expresiei ”a-i buși sângele (pe nas)”, care ar putea reflecta PIE u̯eis-3 ”to flow; poison” (țin minte că Sorin Olteanu, într-un articol, a admis ca posibil faptul; din rădăcina PIE provine galezul gwyar ”sânge).

Originea lui ”a buși”=a lovi ar fi, după Al. Ciorănescu -și alții-, în ”slavul bušiti „a lovi” (Cihac, II, 35; Skok 72); cf. bg. buš „dau cu pumnii”, sb., cr., ceh. bušiti „a lovi” ” (dexonline.ro). Cred însă că ”buș”= pumn ar putea fi și onomatopeic.

În ”Micul Dicționar Academic” apare, pentru ”buș”, și sensul de ”pământ strâns laolaltă”, care ar putea corespunde semantic lui ”bușan”:

buș1 [At: ANON. CAR. / Pl: ~e, ~uri / E: nct] (Pop) 1 sm (Mpl) Pumn. 2 sm, sn (Îlav) În patru ~i sau de-a ~le(a) În patru labe. 3 sm (Pex; lpl) Lovitură puternică. 4 sm Pietricele folosite într-un joc numit în buși. 5 sm (Reg) Pământ strâns laolaltă.” (dexonline.ro)

December 8, 2022

Cârcușă

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 9:29 pm

cârcúșă sf [At: BĂCESCU, P. 23 / Pl: ~șe / E: nct] (Iht) Moioagă.” (”Micul dicționar academic”(2010), dexonline.ro)

Moaiaga este fie specia Barbatula barbatula (grindel, molan), fie Barbus petenyi (mreană vânătă). Ambii pești trăiesc pe fundul râurilor limpezi, la deal și la munte, au ”mustăți” și corpul acoperit cu un strat de mucus.

Grindelul (în engleză ”stone loach”) preferă apele cu fund pietros sau cu prundiș. E posibil ca acest ”cârcușă” (cf. pietruș, pietroșel) să fie derivat dintr-un cuvânt dispărut însemnând piatră sau prundiș (*cârc-), înrudit cumva cu gr. κρόκη ”pietricică rotunjită de pe malul mării” (PIE *k'[o]rk-, *k’rok- ”pietriș”; v.ind. śarkara- ”pebble, gravel, ground or candied sugar”); în acest caz, cuvântul provine dintr-o limbă centum.

E posibil ca aceeași rădăcină să fie prezentă în

corcotắu sm [At: BĂCESCU, P. 183 / Pl: ~ắi / E: nct] Pește nedefinit mai îndeaproape.” (”Micul dicționar academic”(2010), dexonline.ro)

O legătură cu cârcean, cârcioabă ”căpușă” mi se pare improbabilă (în ceea ce le privește, mi se pare plauzibilă originea în PIE  *kark- ”crab, rac”; lit. érkė “păduche de oaie, căpușă” ori slavul rac ar putea proveni și ele din această rădăcină, însă -după Vasmer- nu se explică satisfăcător absența k-ului inițial).

Din câte știu, niciunul din cei doi pești nu scoate sunete; însă pentru ”cârcușă” și ”corcotău” e posibilă, cred, și o origine onomatopeică, legată de locurile din râu preferate de pești:

corcoáie sf [At: H IX, 3 / E: corcai] Loc unde apa unui râu face un zgomot puternic.” (”Micul dicționar academic”(2010), dexonline.ro)

corcăí vi [At: H IX, 3 / V: ~coi / Pzi: ~esc și corcăi / E: fo] 1 (D. apa care fierbe) A clocoti. 2 (D. apa care curge printre stânci) A susura.” (”Micul dicționar academic”(2010), dexonline.ro)

November 11, 2022

Crișa

Filed under: Traco-geto-dacii — Roderick @ 5:57 pm

criș1, ~ă [At: POLIZU / V: ~a / Pl: ~i, ~e / E: nct] 1 a (Mol; îe) ~u (sau ~aeu, el (ea) sau ~u lui sau (ei)! Ferice de (mine, el, ea)! 2 a (Nob) Puternic. 3 sf (Îvr; îf crișa) Fată bătrână.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Lui ”criș” i-am dedicat un articol (v. https://hroderic.wordpress.com/2011/09/14/cris/, cu comentariile aferente).

În ceea ce privește crișa (cu accentul pe ultima silabă), cred că ar fi plauzibile un alt semantism și o altă origine, cf. poate cu lit. karšus ”decrepit, old-aged”, let. kā̀rst ”a se maturiza”, din PIE  kerk̂-, kr̥k̂- ”to wrinkle, become thin” (Pokorny), din care provin și v.ind.  krśá- `lean, emaciated, thin, feeble’, cehul krs ”copac pitic”.

Rom. criș(e)a (=”în vârstă, îmbătrânită”?) ar corespunde semantic cuvintelor baltice derivate din PIE kerk̂-, kr̥k̂- . Un posibil dacism?

October 3, 2022

Leg

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 8:26 pm

leg2 sm [At: PĂSCULESCU, L. P. 41 / Pl: ? / E: legăna] (Pop; lpl) 1 Persoană care, în timp ce colindă, se leagănă. 2 (Pex) Colindător.” (”Micul Dicționar Academic” (2010), dexonline.ro)

Un cuvânt cu o explicație ciudată, în opinia mea.

Se poate observa coincidența lui cu osseticul лӕг ”adult male, man, human being, husband” (pus în legătură cu magh. legény, care ar fi un împrumut alanic).

O origine posibilă ar fi însă și lat. laevus ”stâng”, care, pe lângă sensurile obișnuite asociate acestei direcții spațiale (”awkward, stupid, foolish, silly” / ”unfortunate, unlucky, bad, pernicious”) mai are și un înțeles contrar: ”[in the language of augurs] fortunate, lucky, propitious (because the augur faced the south, and the east or propitious side was on the left […])” (latinlexicon.org). Transformarea lat. laevus > rom. leg este posibilă, cf. naevus>neg.

July 24, 2022

Tuică

Filed under: Alte istorii — Roderick @ 7:39 pm

Într-un articol vechi din 2009 abordam vechi denumiri ale marmotei alpine, animal dispărut din Carpații românești pe la începutul secolului XX (marmotele prezente azi în Carpați sunt recolonizate, cu exemplare din Alpii francezi și austrieci). Aici sper să aduc o clarificare în legătură cu una din ele.

În cartea “Vînatul pe teritoriul României”, Ed. Sport-Turism, 1991, Ion Nania afirma că “Marmota a avut, în nordul Argeşului şi Muscelului, nu un nume, ci trei:  şuicăhuică şi tuică.”

Cele trei denumiri sunt nu neapărat, însă destul de probabil onomatopeice. Avem verbele

șuí (șuiésc, șuít), vb. – A fluiera, a bîzîi. Creație expresivă, probabil în loc *șiui, cf. chiui, țiui. – Der. șuet, s. n. (susur, murmur).” (Al. Ciorănescu, dexonline.ro)

HUÍ, pers. 3 huiește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A răsuna prelung; a vui. – Formație onomatopeică.” (DEX 98, dexonline.ro)

hui3 vi [At: H X, 356 / Pzi: 3 -ește / E: fo] (D. porc; reg) A grohăi.” (”Micul dicționar academic”, dexonline.ro; din câte știu, însă, nu corespunde cu sunetele produse de marmotă (?))

TIUÍ, tiuiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A izgoni un animal (cu strigătul „tio”). [Pr.: -ti-u-] – Tio + suf. -ui.” (DEX 98, dexonline.ro)

Ion Nania insistă asupra faptului că tuică (cu t, nu ț) este o formă corectă a numelui animalului, regăsită în numele vârfului făgărășean Tuica, transcris greșit pe hărți ca ”Țuica” (țuică/țiuică înseamnă și cucuvea, tot un cuvânt onomatopeic, cf. Micului Dicționar Academic).

Aș crede însă că tuică ar putea să nu aibă origine onomatopeică. Ar putea reflecta rădăcina PIE t(e)uko-  ”fat, grease”, cf. lit. taukai, oprus. taukis ”fat, grease”, let. tàuks “gras, obez”, proto-slav тук, lat. tuccētum ”un fel de cârnați”, engl. thigh. Probabil că forma inițială a cuvântului a fost *tucă, contaminată apoi cu (onomatopeicul?) șuică. Aspectul animalului nu lasă nicio îndoială asupra semantismului; dealtfel, marmota a fost vânată chiar pentru grăsime.

E greu de zis dacă acest *tucă e autohton, are la bază un împrumut (slav?) ori provine poate chiar din latina populară, dintr-un cuvânt neatestat.

În cuvântul

tucan2sm [At: CIHAC II, 425 / A și: tuc~ / Pl: ~i / E: tucă2 + -an] (Reg) 1 Persoană robustă. 2 Persoană naivă Si: nepriceput, neștiutor.3 (Pex) Prost.” (”Micul dicționar academic”, dexonline.ro)

există două sensuri care ar putea indica două cuvinte omonime: primul, de ”persoană robustă”, cf. *tucă, tuică = marmotă; al doilea, de persoană naivă sau stupidă, cf. tucă, tutcă= curcă (din sb. tuka, după același dicționar).

După cum am menționat într-un comentariu la articolul mai vechi, nu e exclus ca denumirea de șuică să aibă la bază lat. sūs, suis ”porc” (semantism cf. engl. groundhog, afrikaans aardvark). Originea onomatopeică e însă mai probabilă.

July 19, 2022

Lotrul și Lotrana

Filed under: Alte istorii,Traco-geto-dacii — Roderick @ 7:56 pm

Râul Lotru își are obârșia în lacul Câlcescu din munții Parâng. Nu departe, în căldarea Ieșului, se află lacul glaciar Lotrana, a cărui apă ajunge în râul Gilort, în alt bazin hidrografic.

”Lotrana” ar putea fi un antroponim; poate o soție a unui anume Lotru, nume a cărui semnificație ar putea fi alta decât a subst. lotru ”tâlhar, hoț de codru, haiduc”:

LOTAR < germ. Lothar. l. – Radu, olt., 1662 (AO XVII 310). 2. Lotr călugărul care a scris testamentul mamei lui Mihai Viteazu în 1602, sau < subst. lotru.” ( N. N. Constantinescu, ”Dicționar Onomastic Romînesc”, dexonline.ro)

Ar putea fi numele unei băcițe de demult; anumiți munți din zonă au avut, prin tradiție, stâne gospodărite doar de femei.

Cele două hidronime sunt foarte probabil înrudite. Unul denumește o apă curgătoare, iar altul o apă stătătoare. Se poate, oare, să aibă o origine mai veche?

M-am gândit, de exemplu, la un posibil *lutru = vidră (mascul), de origine latină, cu femininul *lutrană, cuvinte contaminate apoi cu ”lotru”, în vremea când și-au pierdut înțelesul.

Numele râului Lotru ar putea avea și o origine autohtonă, reflectând PIE  lou̯ǝ-tro- `Waschbecken’ (Pokorny), cf. cu gr. hom.  λοετρόν, atic λουτρόν ”baie, cadă”, gr. λούτρο (numele stațiunii Loutro din Creta), galicul lautro (aceeași semnificație), isl. lauðr ”leșie, spumă de săpun” ș.a. Dacă aceasta este și originea hidronimului românesc, e posibil ca Lotru să fi însemnat aproximativ ”scăldătoare”, un înțeles plauzibil și pentru un lac de munte ca Lotrana.

O altă variantă ar fi PIE lat- ” wet, damp; swamp” (gr. λάταξ ”drojdii de vin, mir. ‎laith‎‎ ”mlaștină”).

În legătură -posibilă- cu aceasta, citez o afirmație a lingvistului Sorin Paliga în legătură cu numele Lotrului:

”Obviously built like Motru; a derivation from lotru  ‘thief’  does not seem either possible or probable. I am rather inclined for a relation with Cretan lat  ‘a marsh, a moor’, NL Latsida, both ofPreie. origin. A root *L-T- is not immediately identifiable, so further research is necessary. Probably related with NFl Loire, in France.” (”Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian”, 2006)

O altă posibilă rădăcină este lē̆i-4 ”to pour” (Pokorny), care a dat lat. lītus, –oris (> litoral), alb. lumë ”pârâu”, lusë ”râu” și posibil numele Lituaniei.

Rămâne de văzut care e (sau nu e) legătura dintre numele Lotrului și al afluentului Latorița.

Next Page »