O sărbătoare populară asociată Sf. Apostol și Evanghelist Marcu (25 Aprilie, dată fixă).
”În această zi boii erau lăsaţi să pască pe unde şi cât doreau, nu erau legaţi şi, în niciun caz, nu se înjugau la căruţă sau la plug (Banat, Bucovina).” (Ion Ghinoiu, http://www.e-calauza.ro)
După unele surse, Marcul Boilor coincide cu mai cunoscutul Paște al Cailor (http://infobrasov.net/marcul-boilor-sau-pastele-cailor/), acesta fiind însă mai des menționat în legătură cu Înălțarea Domnului (Ispasul).
Intrigă oarecum și numele sărbătorii; dacă ar fi o sărbătoare dedicată în mod special cailor, m-aș gândi la originea lui în PIE marko- ”horse” (după I.I. Russu, posibil reflectată în numele regelui get Thiamarkos și al localității dacice Marcodava). Totuși această origine a numelui sărbătorii nu poate fi complet respinsă.
Situarea calendaristică o apropie de semnul zodiacal al Taurului, mai probabil fiind deci să fie în legătură cu boii; la o lună după Buna Vestire (25 Martie) -sărbătoare corespunzând aprox. echinocțiului de primăvară (după cum Crăciunul este sărbătorit în vecinătatea solstițiului de iarnă)-, Marcul Boilor marchează de fapt începutul zodiei Taurului.
E puțin probabil în acest caz ca numele sărbătorii să fie arhaic. Doar o coincidență cu marhă ”vită” -cuv. împrumutat (”ung. marha, avere [în banĭ], vite; sîrb. mârha și mârva, vite, marfă; bg. dial. marva, rut. márha, și [după rom.] márfa, d. vgerm. mar[i]ha, cal, ngerm. mähre, mîrțoagă [V. mareșal]; celtic marka, irlandez mark, cal” -Scriban, dexonline.ro).
Din PIE mereĝ– ”edge, border” provin cuvinte care semnifică delimitarea spațială (lat. margo, proto-germ. *markō ”region, boundary” > engl. mark), nu temporală. PIE āmer-, āmōr ”day” ar corespunde semantic, dar trebuie mai multe dovezi pentru a susține un autohton *marc =zi.
Asocierea dintre Sf. Ap. Marcu și vite intrigă oarecum din punctul de vedere al simbolisticii creștine; în reprezentări Sf. Marcu apare în compania leului înaripat, alt evanghelist, Sf. Ap. Luca fiind cel însoțit de vițel (fiare care apar în vedenia proorocului Iezechiel; v. Iezechiel 1, 10).
Istoriile lui Roderick 
N.germ. mähre n-ar fi dat vreodată marfă/marhă (reg.mară) cu sensul său derogatoriu (a decrepit old horse), mai aproape de merșă, mârșă, unde cred că putem reconstrui un rad. *merk’. Alb.mërshë e un pic diferit față de termenii noștri păstorești.
Aminteasc și de al nostru mârțână, dar am dat verbul albanez care explică și mărțișorul. Acel rad. nu explică miarță decât dacă am avea un sens pierdut pt.tarpanii medievali din provinciile noastre;
avem merță, (măsură), dar parcă nu se potrivește semantic. https://dexonline.ro/definitie/merță
Un derivat cu suf. -ină (related to) ar fi perfect normal în aceste condiții. Chestia e să găsim sensul primar al lui miarță în lexicul vechi.
Aș vrea să fi păstrat ceva din semantismul vulgar al lat.merx și să fi confundat -ț cu un diminutiv.
Avem oare un relict est germanic dela gepizi, goți prin acest marhă? Luându-mă doar după cuvânt, îmi imaginez că antichitatea târzie ar fi putut avea mari herghelii de cai sălbatici pe care triburile germanice să-i fi capturat și să-i comercializeze. Caii domesticiți erau prețioși pentru muncă și război, ba chiar selecționați în îmbunătățiți uneori cu acei cai sălbatici. Vezi eng.mare (iapă) din der.feminizat *marhijō (“female horse”).
Un radical *marks ar fi devenit în albaneză marh.
Caii pe care-i prindeau cu arcanul puteau constitui obiectul unui schimb în masă, de aici și sensul de obiect al comerțului. (tălăpanii noștri getici)
Personal, așa cum am mai spus în trecut, cred că marcul de mai sus ar putea fi conectat cu hit. mark,(“to divide a sacrifice”) și mai ales lat.merx din *mer- to alot, sacrifice.
Avem probabil merea (*mer-ja) din acela, iar marcul se putea traduce troc, sacrificiu sau comerț.
Dacii puteau avea un sens cuprinzător de marfă din același rad. sau aproximativ la fel cu merx, dar la fel de bine puteau avea un *marc ca ”zi specială, dedicată” (‘allotted day’). Mă gândeam că, ținând cont și de faptul că aceste zile speciale aveau și interdicția de a munci, puteau lua sensul de liber.
Comment by Sorin5780 — December 20, 2017 @ 12:24 pm |
*(s)merk-
Meaning: to damage, to destroy
http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fbaltet&text_number=++1066&root=config
Sensul acestui Let.smãrks ‘tüchtig, gehörig’ (=”efficient, proper”) îmi dă o tonă de idei legate deThiamarkos (Markodava?).
Trebuie să fie coradical cu Lat. merx ”bunuri” și Hit.mark, printr-un radical *mer- ”a porționa, a tăia (poate a ciopli) – a da o formă”. De aici iese marfa Latinilor și acel apelativ de mai sus.
Curioasă și tangența cu Alb.i mirë (adj.good; ca adv. good, well, nicely, alright, decently; IE *meih₁- ‘soft, mild’, deși IE: *mā- (good, favourable) are sensul dorit. La fel și pentru acest Let.marks.
Conform acelui prefix daco-albanez de care vorbeam, (destul de nesigur), ar fi Thiamarkos = ”overly befeating and proper”… sau mai pe românește Preameritosul sau Prea-adecvatul. :)
Comment by Sorin5780 — June 16, 2018 @ 4:59 pm |
Germ. tüchtig este coradical cu Eng.doughty și probabil apelativul bănățean deghen (s.m.- viteaz, curajos), sau d’igán, (adj. sănătos..puternic?). Pentru ultimele două am propus *dʰeygʷ- (”to stick, set up”), dar specificitatea graiului maramureșan îmi zduncină siguranța.
http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=/data/ie/piet&text_number=1935&root=config
https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Germanic/duganą
În loc.Vaida este o atestare veche, dar probabil la fel de coruptă ca-n Maramu’ : ghigán, -ă (adj.sănătos). https://dexonline.ro/definitie/ghigan
Dintr-o palatalizarea a lui [v] putem obține un [ghi] în părți ale Bihorului, Moldovei și Banatului, un [ǧ] în părți din Hunedoara și un [j] spre Câmpia Turzii (expr. ”jig de om”, jigan).
Graiul maramureșan transformă [ghi], [ghe] în [d’i], [d’e], deci originalul fonetic al celor două (ghigán, d’igán) este ”vigan”, precum în Alb.vigan, nu Mag.vigan.
vigan s.m. 1. persoană foarte înaltă; 2. uriaș, erou (de război) în mitologie. Din IE *u̯eik ”force, energy; victory, battle”: Rom. a se vinge ”a se lupta” (top. Vinga =victoria?), Arm.vēg ”dispută”, vig ”putere, vigoare”)
https://en.wiktionary.org/wiki/vigan
http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpokorny&text_number=2113&root=config
Mă aștept să avem câteva confuzii între lexicul Dacic și cel Latin, transplantat în Dacia. Nu știu de unde vine Lit.sveikas (sănătos), dar și acesta ar putea fi un coradical. Vezi și Lat.vigor (IE *weǵ- “to be lively, fresh, cheerful; to be awake”).
Pokorny: u̯eĝ- ”fresh, strong” http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpokorny&text_number=2101&root=config
Ar fi amuzant ca între ghigan și digan să mai fie și o confuzie slavo-dacică. Vezi nebulosul gligan, cu origine disputată aici pe blog. Găligan are coradicale albaneze, iar gliganul este mistrețul, un simbol al vigorii.
Mi-am format o idee privind și acea diganie (var. pentru dihanie) sau bidigană (lighioană, dihanie), bidiganie (cu var. bâzdâganie), a cărui legătură cu slavicul bedă (bidă) este posibilă, dar probabil doar o altă confuzie. Dihanie, diganie din *viganie..?
vigán adj. – Vesel, bine dispus (MDA)
jigan adj. = mare, solid; https://luciansin.files.wordpress.com/2012/04/dictionar-complet2.pdf
Expresia ”să fii *vigan” nu are nicio rezonanță în mentalul colectiv! Mă întreb ce alte cuvinte ne mai vin astfel din afara subdialectului muntean. Mai rămâne deghen (*digăn?) și ”thiamarkus” de explicat. Pentru un nume atât de comun în Latină (Marcus, Marcul) și probabil cunoscut și-n dialectele TDM, ar fi curios să nu găsim ceva ce ne-a scăpat.
Dacă e ceva de găsit, trebuie să fie un relict foarte obscur prin lexicul vechi din nord-vestul țării (bărcăuan, oșean) sau chiar din Vâlcea, unde circula acum multe sute de ani apelativul acesta dacic.
La fel avem ”reba (procleta?), rebii” în chiar zona unde s-a descoperit inscripționat pe un ciob REB, unul dintre puținele cuvinte dacice pe care strămoșii l-au lăsat pe oalele lor. O fi un metaforic deget mijlociu trimis nouă, nevrednicii lor urmași? :))
În multe țări unde ne-am perindat cu munca, străinii au învațat să zică ”șe faș”, ”pula”. Ei se miră naiv că suntem Latini și vorbim o limbă romanică, iar noi le dăm jargonul de mahala.
Comment by Sorin5780 — June 17, 2018 @ 6:06 am |
O.lr. daigen ‘firm’ may be from *degWino- ‘burned, baked’ (see *di-n-g-o- ‘knead, form’), but the semantic connection is weak. http://www.bulgari-istoria-2010.com/Rechnici/Etymological%20Dictionary%20of%20Proto-Celtic-1.pdf
*dhegʷi-‘flame, blaze’ [Noun]
GOlD: Olr. daig =1.flame, blaze, conflagration, fire. 2.pang, stitch, or other pain
Welsh: MW goddeith [m and f] ‘big flame, blaze’ (GPC goddaith)
PIE: *dhegʷh- -‘burn’
Dacă nu-i derivatul presupus de mine de curând (di-gan), poate este același radical cu al alb.djeg, dar formarea cuvântului nu cred că poate fi atribuit brezlei olarilor, ci fierarilor.
Mai sunt câteva coradicale apropiate de cele traco-ilire în link, despre care n-am discutat până acum.
Comment by Sorin5780 — June 5, 2019 @ 12:08 pm |
Ciobul oalei pe care s-a găsit inscripționat REB putea fi folosit într-un ritual vrăjitoresc de damnare sau de purificare simbolică a unui loc. Unele obiceiuri ar putea fi vechi în submunte, așa cum este următorul.
”După scoaterea mortului din casă se sparge, în cele mai multe sate româneşti, o oală goală sau umplută cu cenuşă sau cu apă de către un membru apropiat al familiei pe locul morţii, pe pragul casei sau la mormânt iar în practicile magice de destrigoire, după aflarea mortului strigoi şi deshumarea lui, se spărgeau în colţurile mormântului, patru ulcioare. Vechimea obiceiului este atestată de cunoscutul proverb românesc “I s-a spart oala”.”
https://e-calauza.ro/index.php?afiseaza=folclor_show&page=all&id=931
”Suna a oala! pentru omul grav bolnav, sinonim cu zicala e pe duca, trage sa moara;”
https://jurnalul.antena3.ro/vechiul-site/old-site/suplimente/jurnalul-old/oale-si-ulcele-cu-suflete-n-ele-52053.html
La moartea dacilor trupul le era ars, iar cenușa adunată într-o urnă, deci ”a se face oale și ulcele” ar putea indica spre un obicei defunct necunoscut nouă azi, păstrat doar prin vorbe.
Practici funerare Ia GETO-dacii din sec. II a. Chr – I d. Chr. (Valeriu Sirbu, Aurel Rustoiu)
”Cercetătorii sunt părere că practica avea un anumit sens: vasele goale simbolizau pântecul, deci probabil au fost folosite pentru a reprezenta renaşterea în viaţa de apoi.”
https://www.descopera.ro/mari-intrebari/16051333-de-ce-multe-popoare-antice-inclusiv-egiptenii-isi-ingropau-mortii-in-oale
PS: nu cumva cioburile cu inscripții în grecește (basileos..) din Muntenia erau de fapt urne funerare ale regilor locali?
Comment by Sorin5780 — December 15, 2019 @ 6:50 pm |
reb(a) ”procleta?”
Presupunând că inscripționarea REB pe vas nu era doar încercarea unui olar de a învăța scrisul și avea o semnificație pentru destinatarul vasului, oare semnifica blestemat sau ”ostracizat”? Nu văd de ce ar arde mortul și l-ar depune într-o urnă cu inscripția REB (proclet). Semnificația arderii cred că ținea de separarea sufletului de corp, de lumea materială, în ideea că te vei reuni cu strămoșii și zeul suprem. Dacă se considera că mortul era nedemn pentru ardere și întreg ritualul, oare ce făceau cu rămășițele sale?
A doua ipoteză ar fi că inscripțiile REB și BUR semnificau ceva ce ținea de practica ostracizării, emulată după cea a grecilor antici. https://www.nationalgeographic.org/media/ostracism-ancient-greece/
Mă gândesc amuzat dacă nu cumva aveau două urne inscripționate și membrii unei anumite elite politice și militare ale tribului votau ostracizarea unui membru prin introducerea unor bile albe și negre. Cine poate spune că procedura parlamentară de azi nu-i foarte, foarte veche. :)
Mai demult am dat un link cu o descoperire arheologică, niște pietricele de râu, albe și negre parcă.
Nu-mi aduc aminte dacă REB și BUR apar în același sit arheologic, iar pentru REB nu cred că m-am gândit la rebh-1 ”to move, hurry”. Lipsește terminația *-as (participiu trecut) dar cu siguranță s-ar fi putut resemantiza spre o formă de exil (tribală), o gonire (banishment).
Comment by Sorin5780 — March 3, 2020 @ 3:10 pm |
Dacă aș reinventa noțiunea de ”blestem” în limba tracilor, cu siguranța ar trebui găsit un morfem *(w)reb(h)- care să reproducă tiparul mental al proto-germ. *bannaną (eng.ban, nanish, banishment) și alb.mallkoj (< lat. maledīcō, maledīcere).
Pre-Germanic *bʰh₂-nw-, PIE *bʰeh₂- (“to speak”) https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Germanic/bannan%C4%85
proklet, prokleti < From Proto-Slavic *klęti „a blama, a detesta” (PIE *(s)kale-, *klā-/*klē- "to shout, to call"?)
https://en.wiktionary.org/wiki/proklet
https://en.wiktionary.org/wiki/kl%C4%9B%C5%9B
Comment by Sorin5780 — March 3, 2020 @ 3:59 pm
Se poate.
Mă gândeam că ”oale și ulcele” în acest context ar putea ascunde un cuvânt pierdut însemnând oase, ori un anume tip de os. Poate cf. lat. ulna, engl. ell, elbow (?).
Comment by Roderick — July 31, 2020 @ 2:42 pm |
Mai demult găsisem o variabilă Ziamarkos, iar în următorul link se vorbește de o legătură cu gr. θαῦμα (thaûma) “veneration, astonishment”. Citez: ”To ease the understanding of main characteristics of Thracian/Dacian language, I analyze some twenty ancient toponyms from Dacia.The name of the king appears to be in the same areas of meaning as the Greek θαυµα- “veneration, astonishment”, from I.-E.*dhyā-, and the Sanskrit dhāman=majesty, glory, splendour, light.
https://ro.scribd.com/document/360243153/CRISTIAN-RADU-STAICU-SEMNIFICATIA-MARCILOR-REGALE-BASILEUS-THIAMARKOS-EPOIEI-SI-DECEBALUS-PERSCORILO-pdf
https://en.wiktionary.org/wiki/%CE%B8%CE%B1%CF%8D%CE%BC%CE%B1
https://en.wiktionary.org/wiki/%CE%B8%CE%B1%E1%BF%A6%CE%BC%CE%B1#Ancient_Greek
Îmi place ideea asta și nu-i rea deloc, dar cf. ipotezei ar însemna că Θιάμαρκος (poate și Thiagola) este cumva interpretat prin greacă (verbul θεάομαι /theáomai/ e baza derivatul θαῦμα /thaûma/).
Presupun că Ziamarkos este mai aproape de original, care ar fi *ʣia-markos, deci thēta [θ] nota probabil o africată [ʣ] sau, așa cum spun(e) mai sus, se încerca o ”interpretātiō graeca” fiindcă tracismul respectiv era foarte apropiat de un grecism. Alte nume dacice din sec.II d.Hr. par să fi pierdut terminația de nom.masculin (vezi Thia, Thiadicem. Thiaper, Thiapor, Thia, Thiais, Thiati)
Proto-IE: *dheyǝ-, *dhyā-
Meaning: to see, to notice (θέᾱ `looking, sight)
http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpokorny&text_number=+382&root=config
PS: în ac.link ”perscorilo” ar fi echivalentul lui ”dux =general/commander”.
Comment by Sorin5780 — March 5, 2020 @ 4:56 pm |
E foarte posibil ca numele feminine traco-dacice să fi avut un sufix moțional identic cu cel din limbile baltice (Lit. -ė): Ziamarkē, Skarkē (Σκαρκη ”trésor, cherie”).
”Using a gloss mentioned by Hesychius and Photius, σκάρκη = ἀργύρια, Dana explains the feminine names Σκαρκη and Σκαρκεζαις through “trésor, cherie”(!) (pp. lxxxix,cx, 306).” Review of Dan Dana, Onomasticon Thracicum. Répertoire des noms indigènes de Thrace, Macédoine Orientale, Mésies, Dacie et Bithynie, De Boccard, Athènes, 2014
Comment by Sorin — March 16, 2021 @ 4:13 pm |
Mă gândesc la ceva puțin amuzant: dacă presupunem că Thiamarkos este un derivat tracic al unei teme identice cu alb.mërkosh (bărbat tânăr care abia a devenit tată), nu cumva Thiamarkos semnifică opusul celui albanez, tânăr care nu-i tată (încă)?
Nu știu de unde vine mërkosh sau ce însemna înainte de a lua sensul de mai sus. Eu, cel puțin, nu cred într-un EPA *merko- ”tânăr” (sau *mar-ko-?). Poate este o conflație între *meryo (tânăr) și o dezvoltare din rad. *(s)mer- (“to fall into thinking, remember, care for”). Vezi lat.mora (delay), gr. mártus (martor, martir), rom. mărărat din versul leu mărărat =? cu pref. mă-/nă-) și altele. Din definirea termenului ”mërkosh”, eu scosem mai mult sensul de martor și gazdă.
Am enumerat mai demult exemplele unde se regăsește acest prefixoid *thia- (probabil cu var. zia-): Thiagola (=gr. Pseudostoma, Θιαγόλα, Ptol.), (detașați în Estul Egiptului) Thiadicem, Thiaper, Thiapor, Thia, Thiais, Thiati, (balcanici) Ziamarkos, Ziadinnio. râul Τιαραντός (Tiarantós) – *Čarantos.
Nu știu dacă toate exemplele astea (și altele) cuprind un prefix privativ, dar cred cu tărie că se va păstra prin alb. së- (var. s-, ç-, çë-). Vezi alb. mund și sëmund (illness’ < * ‘inability, incapacity’), exemplul meu preferat.
Ideea mea este că avem un daco-albanez *če- (pronunțat *čă-) din PIE *kʷe-, singura explicația care explică toate exemplele date (sau presupuse). Cred c-am găsit odinioară un astfel de derivat/construct, cu ac. evoluție semantică, în Ossetină. *-kʷe- = ”și”, este îndeobște postpus.
La fel am presupus că avem un prefix dacic *tără-, care-n alte limbi IE (Oss. -dæræ) este postpus și formează gradul comparativ, deci nu-i o piedică majoră poziția. Las de la mine și posibilitatea ca proto-tracica să fi mers contra curentului normal (PIE) doar prin influența unor vorbitori non-indoeuropeni aculturalizați și asimilați, dar nu înainte de a-și pune amprenta pe limba tracică adoptată.
PS: măcar unii dintre reprezentanții elitelor se dedicau complet rolului lor în societate, rămânând fără copii, dar este ăsta un motiv să-i numești astfel? Rămâne în continuare ideea că Thiamarkos ar putea fi un idol al davei respective, nu un regișor local, iar Thia-markos ar însemna pseudo-bărbat (având cap de cal).
Comment by Sorin5780 — May 14, 2019 @ 10:26 am |