Împăratul Cioană

Din legenda împăratului Cioană, vechi stăpânitor pe meleaguri mehedinţene  (“Legende populare”, antologie de Gh. Zarafu, Ed. Blassco):

“A fost o vreme când peste ţinuturile dintre Pătule, Vânju Mare şi Corlăţel stăpânea un împărat mare şi vestit, care se chema împăratul Cioană.  Şi împăratul ăsta avea un palat minunat, ştiţi unde ? Chiar în Valea Viaşului, unde azi sunt izvoarele, în mijlocul unui mare eleşteu.

Făcuse măria-sa zăgaz straşnic la capătul văii, între Viaşu şi Bucura şi în chipul ăsta oprise cursul apei şi eleşteul se făcuse straşnic de mare. În mijlocul eleşteului era, cum spusei, palatul, iar în mijlocul palatului, ferit de orice duşmani, era o fântână tare mândră.

Peste multe sate şi oraşe se întindea stăpânirea acestui împărat şi nimeni nu-i putea sta împotrivă, căci de izbuteau duşmanii în luptă să-l fugărească, împăratul se ascundea în palatul din mijlocul lacului, ori se suia cu ostaşii în culele de pe dealuri şi d-acolo trăgea amarnic în carne de duşmani.”

În cele din urmă, însă, turcii îl biruiesc pe împăratul Cioană în urma unui asediu de luni întregi, cu tunuri – care îi lipseau împăratului.

După ce îşi aruncă toate comorile în fântâna din palat, împăratul Cioană se îneacă în eleşteu – în care se aruncă cu trăsura. Trupul împăratului, ca şi comorile sale, rămân negăsite.

“He! târziu încoa, după moartea împăratului Cioană, cică nişte boieri lacomi au spart zăgazul şi au dat drumul eleşteului. Dar când au căutat în fântână, abia au găsit nişte bănuţi, cari, cică, erau de pe vremea romanilor. De fundul fântânii ori de niscai bănet mai mult n-au dat.

Tot pe acolo au găsit lemne ca abanosul, lucrate minunat. Cică şi alea, după lucru şi încheietură, tot de pe vremea romanilor ar fi fost.”

***

Numele împăratului Cioană m-a trimis spre trei sau mai multe ipoteze:

1. Cuvântul “cioane” există în limba română şi are -probabil- origini foarte vechi.

“cioáne s.f. pl. – Nume dat mai multor plante (Leonurus cardiaca; Rhinantus glaber). – Var. cione. Origine necunoscută. Ar putea fi vorba de un etimon celtic sau germanic, similar cu kawa, care corespunde fr. chouette şi sp. chova (cf. Corominas).” ( DER, Al. Ciorănescu, preluat în dex-online.ro)

Legenda nu indică nimic în legătură cu această plantă. Însă poate că înţelesul numelui împăratului nu e dat de numele plantei; semnificaţia originară a celui din urmă rămâne necunoscută. “Cioane”  ar putea fi direct legat de numele împăratului Cioană ( în acest caz, numele împăratului fiind -foarte probabil- autohton).

Acestei ipoteze îi acord deocamdată cel mai mare credit.

Totuşi, “cioane” -numele plantei- ar putea fi doar un omonim ori paronim care “dă înţeles” numelui originar.

De văzut şi originea prenumelui “Ciunel” ( ? ) întâlnit şi ca nume de familie în România.

2. Numele “Cioană” poate trimite spre radicalul altaic *k`i̯óŋi “şef al clanului” ( care a dat rad. proto-turcic *K(i)aŋ “tată” – cf. starling.rinet.ru).

Nu e exclus ca numele “împăratului” să fie de origine turco-mongolă ( avară, pecenegă ori cumană ).

3. Între alte origini posibile ar fi PIE *k(‘)wain- “mlaştină” ( care a dat lat. caenum “noroi”).  Această ipoteză ar putea fi susţinută de locuinţa lacustră a împăratului ).

Alte ipoteze se pot, probabil, avansa, dar fără altă susţinere decât fonetica.

( De ex. , care ar fi fost corespondentul autohton al PIE *keun- “jder” , lit. kiáunē ? )

***

Legenda plasează viaţa împăratului Cioană în perioada medievală, a atacurilor pe care turcii le desfăşurau pe teritoriul Olteniei. Evul mediu, însă, este în memoria populară cea mai veche epocă istorică. Dincolo de el există doar timpul mitic.

Împăratul Cioană ar putea să fi trăit mult înaintea acestei epoci, în evul mediu timpuriu ori chiar mai devreme ( dacă tunurile care au atacat culele lui Cioană erau de fapt baliste ). Descoperirea monedelor romane în “fântâna” lui Cioană ar putea susţine aceasta ( deşi în orice epocă pot fi păstrate “comori” din monede de aur romane ).

Rămâne de văzut care este cuvântul arheologiei – poate singura care poate elucida misterul, prin corelarea legendei cu realitatea din teren.