Unde s-a ascuns castorul

Pentru foarte puțini lingviști numele brebului (castorul, Castor fiber) ar putea fi dintr-o sursă latină sau chiar autohtonă. Este foarte probabil un cuvânt de origine slavă:

”breb (brébi), s. m. – Castor. Sl. bebrŭ, bebrĭ și de asemenea bibrŭ, bobrŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 34; Cihac, II, 28; DAR); cf. rus. bobrĭ, pol. bóbr, ceh. bobr, cr. breber. După Miklosich, Fremdw., 77, espe un cuvînt împrumutat de sl. din vreo limbă străină, ceea ce l-a determinat pe Philippide, Principii, 140, să creadă că slavii îl împrumutaseră din rom.; totuși, după Berneker 44, este cuvînt indo-european, normal în sl. Der. din rom. plecîndu-se de la lat. fiber, propusă odinioară de Diez, I, 63 și reluată de Koerting 1291 și de Philippide, fusese deja respinsă de Cihac, I, 29 și Densusianu, Rom., XXXIII, 275 și Hlr., 98. Cf. breabăn.” (DER, dexonline.ro).

Rădăcina PIE a cuvântului este *bhebhr-u-  ”beaver”/ bher-5 ”shining, brown” la Pokorny.

Pe seama acestei rădăcini e pus numele tribului tracic Bebryces (după I.Duridanov e vorba chiar de numele castorului ca animal totemic;  I.I. Russu se referă doar la radicalul IE cu sensul de ”brun”).

După regulile evoluției fonetice din cuvintele de origine latină, un dacic bebr- ”castor” ar fi dat în română probabil *băur; cf. făurar din lat. fĕbruarius , flaur din lat. flabrum. Însă acest *băur seamănă prea bine cu bour, fapt care a contribuit probabil la dispariția lui și adoptarea slavului breb (cu care nu mai există posibilitatea confuziei omonimice).

E posibil ca un nume dispărut al castorului să fi fost ”bour de apă/baltă” (numele de ”boul bălții” e purtat azi de alte specii: două broaște, o pasăre și un gândac; ”boulean” se mai numește avatul).

E de așteptat să regăsim acest nume al castorului în toponimie; desigur, confundat cu bourul. S-ar putea distinge între cei doi doar dacă natura locului ar oferi un habitat favorabil castorului și nefavorabil bourului; nu ar fi locul bourului în pădurile de brad de la munte, de exemplu:

”With its hypsodont jaw, the aurochs was probably a grazer and had a food selection very similar to domestic cattle. It was not a browser like many deer species, nor a semi-intermediary feeder like the wisent.Comparisons of the isotope levels of Mesolithic aurochs and domestic cattle bones showed that aurochs probably inhabited wetter areas than domestic cattle.Schneeberger describes that, during winter, the aurochs ate twigs and acorns in addition to grasses.

After the beginning of the Common Era, the habitat of aurochs became more fragmented because of the steadily growing human population. During the last centuries of its existence, the aurochs was limited to remote regions, such as floodplain forests or marshes, where there were no competing domestic herbivores and less hunting pressure.”  ( http://en.wikipedia.org/wiki/Aurochs )

Avem, în Transilvania de Vest, un interesant regionalism:

”BÁUR adj. v. activ, harnic, muncitor, neobosit, neostenit, silitor, sârguincios, sârguitor, vrednic, zelos.”

Acest cuvânt ar putea condensa -ce coincidență!- tocmai însușirile prin care se face remarcat castorul. Mi se pare însă greu de crezut să regăsim în el vechiul nume al animalului. La prima vedere, m-am gândit la destoinicul țăran german (”Bauer”), apreciat pentru hărnicia sa; dar n-am studiat mai îndeaproape cuvântul.